Relatiile tice dintre Romania si Austro- Ungaria din a doua jumatate a secolului al XIX-lea

Relatiile diplomatice dintre Romania si Austro- Ungaria din a doua jumatate a secolului al XIX-lea au fost marcate de anumiti factori si evenimente politice cum ar fi problema romanilor din Transilvani , incheierea tratatului commercial intre cele doua state in 1875, atitudinea Romaniei in timpul crizei orientale dintre anii 1875-1878 si recunoasterea pe plan international a noului statut al Romaniei de stat independent.

Initial, o sursa de tensiune dintre cele doua state a fost urcarea pe tronul Romaniei a principelui Carol I de Hohenzollern. Fiind un principe de origine germana, apropierea Romaniei de Germania a deranjat la Viena.²

Dupa recunosterea lui Carol ca principe al Romaniei la 23 octombrie 1866 din partea tuturor marilor puteri era necesar ca Romania sa se apropie de o mare putere pentru a-si consolida si apara statutul international. Astfel, Carol a realizat ca trebuie sa se orienteze spre o anumita putere sau puteri care ar putea lua in considerare problema romanilor. Iar, daca spre Germania isi indrepta privirile din considerente morale si de origine, spre Austro-Ungaria s-a orientat din motive mai mult strategice. Unul era impus de Rusia, care prin politica sa a constituit un pericol permanent pentru romani. Alte considerente au fost generate de soarta romanilor transilvaneni si de interesele personale ale lui Carol, care vizau recunoasterea sa ca principe al Romaniei.³

Proclamerea dualismului austro-ungar si incoronarea lui Francisc I Iosif ca rege al Ungariei la 8 iunie 1867, sacrificandu-se autonomia Transilvaniei pentru care romanii transilvaneni luptasera cu atata eroism la 1848 au dus la o incordare intre raporturile dintre Romania si Austro-Ungaria.¹Acesta a devenit elemental determinant atat in definirea raporturilor romano-asutro-ungare cat si a pozitiei lui Carol. Respectiva problema interesa in acele momente, cel putin in egala masura, si Austro-Ungaria, animata de dorinta limitarii, indiferent prin ce mijloace si pe ce cai, a manifestarilor desfasurate peste Carpati in favoarea ardelenilor. Un rol important in realizarea acestui scop il putea juca, in anumite conditii chiar Carol I care nu avea sa ramana insensibil la " marinimia" Austro-Ungariei, dispusa sa-i recunoasca si titulatura de principe. De astfel, calauzit de sfetnici apropiati, intre care tatal sau a avut un rol aparte, printul si-a dat seama ca pentru a se apropia de Austro-Ungaria era necesar sa demonstreze sentimente de amicitie si loialitate.⁴ Astfel, atunci cand au aparaut reactii deschise fata de tratamentul la care erau supusi romanii transilvaneni, la nivelul cel mai inalt, s-a incercat sa se aplaneze diferitele conflicte indeosebi pe cale diplomatica. La randul sau Carol nu scapa niciun prilej pentru a-si manifesta loialitate fata de imparat, caruia ii maerturisea regretul pentru atacurile din presa romana.⁵

Principalul scop urmarit de Romania in aceasta perioada a fost obtinerea independentei. Dar, pentru statele mici intentiile lor nu puteau fi realizate facand abstractie de interesele marilor puteri. In relatiile cu Austro-Ungaria, in vederea indeplinirii acestui dceziderat, trebuia tinut cont de situatia romanilor din monarhia austro-ungara si de asigurarea Austro-Ungariei ca nu este cazul sa-si faca probleme din cauza unei Romanii independente.⁶

Un momentul prielnic pentru o apropiere de Austro-Ungaria a fost Expozitia Universala de la Viena . Aceasta a fost folosita de guvernul roman nu numai pentru a infatisa potentialul si calitatea produselor sale economice, ci totodata si pentru a sonda cercurile conducatoare ale Austro-Ungariei asupra atitudinii pe care aceasta ar avea-o in in ipoteza proclamarii independentei Romaniei. La aceasta expozitie au participat domnitorul Romaniei, alaturi de Vasile Boierescu, ministrul de externe si Petre Mavrogheni, ministrul de finante. In convorbirea pe care printul a avut-o cu contela Andrassy a amintit faptul ca " legatura cu Poarta incepe a fi insuportabila " si ca solutia pentru rezolvarea acestei probleme ar consta in declararea independentei Romaniei. Andrassy a primit cu putina simpatie aceasta propunere declarand ca un asemenea stat, nesprijinit de nimeni, nu ar avea sanse de supravietuire. Dar cei doi insotitori ai domnitorului, hotarati sa intre intr-un accord cu Austro-Ungaria i-au propus lui Andrassy incheierea unei conventii comerciale prin care produsele agricole de export ale Romaniei sa fie oferite acesteia, asigurandu-se totodata un larg debuseu pentru produsele industriale austro-ungare. In fata acesteei oferte, cancelarul a devenit mai concesiv, asigurand pe cei doi ministri ca, indifferent de raporturile cu Poarta, el va sustine si semna conventia propus de ei. Misiunea de a Purta tratativele respective i-au revenit agentului diplomatic al Romaniei la Viena , Gheorghe Castoforu⁷. Incheierea unei conventii cu Austro-Ungaria, pe langa confirmarea bunelor raporturi si efectelor de ordin economic, putea contribui la afirmarea Romaniei ca stat iesit de sub suzeranitatea Portii si capabil sa trateze de pe pozitii egale chiar si cu o mare putere⁸.

Tratative au fost ingreunate pe plan diplomatic de protestele din partea Angliei, a carui ambasador la Viena considera ca semnarea unei astfel de conventii cu guvernul roman insemna in realitate insasi recunoasterea emanciparii Romaniei, emancipare periculoasa pentru integritatea Imperiului Otoman. In acelasi fel a reactionat si ambasadorul Turciei la Viena , facand demersuri la cancelar pentru a-l determina sa renunte la sustinerea dreptului Romaniei de a semna conventia proiectata. Contele Andrassy, avand si accepturile Rusiei si Germaniei a sustinut in continuare dreptul Romaniei de a incheia aceasta conventie. Obstacolele diplomatice nu erau singurele care se ridicau in calea incheierii conventiei romano-austro-ungare. Marii proprietari de mosii din Ungaria protestau deoarece, prin importurile cerealelor si vinurilor romanesti isi vedeau amenintate desfacerea si preturile produselor lor. De astfel, pentru protejarea intereselor lor, in textul final al conventiei s-a introdus un paragraf prin care se prevedea ca cerealele romanesti nu vor avea pe teritoriul Ungariei decat dreptul de tranzit, desfacerea lor urmand a fi facura numai in provinciile austriece⁹.

Conventia comerciala intre Romania si Austro-Ungaria a fost semnata la 10/22 iunie 1875 la Viena si pusa in aplicare la 1/13 iulie 1876. La doua saptamani dupa semnare, Conventia a fost supusa dezbaterii si aprobata in parlamentul Romaniei, dar ea a declansat una din marile dispute ale lumii economice si politice a timpului, intre adeptii liberului schimb in comertul exterior si cei ai protectionismului industrial¹⁰.

Adeptii liberului schimb in comertul exterior si-au argumentat pozitia cu considerente politice, intre care recunoasterea de catre Austro-Ungaria a autonomiei Romaniei, dar si cu considerente economice, stipulate in conventie, inre care usurarea, prin scutirea de taxe vamale, a exporturilor de cereale, animale si produse animaliere din Romania in Austro-Ungaria si a importurilor in Romania din Austro-ungaria a produselor industriale, prin scutirea de taxe vamale, ca , de exemplu la masini, carbuni, petrol, produse chimice, sau taxe vamale reduse la produse industriale de larg consum, scutirea de orice taxa vamala a tranzitului marfurilor romanesti prin Austro-Ungaria si a celor austro-ungare prin Romania. Toate acestea, argumentau sustinatorii Conventiei, favorizeaza dezvoltarea comertului exterior si, prin aceasta, si dezvoltarea economiei moderna a Romaniei¹¹.

Cei care criticau Conventia au intuit de la inceput complicatii si efecte negative pe care aplicarea ei le va avea pentru pentru economia Romaniei, indeosebi pentru dezvoltarea industriala si chiar pentru exportul ei pe piata austro-ungara¹². Din punct de vedere economic, conventia a avut efecte dezastruoase. Taxele vamale stabilite prin conventie dadeau o grea lovitura industriei romanesti, impiedicand, prin concurenta deschisa, dezvoltarea si consolidarea ei¹³.

Conventia a avut o mare importanta politica. Ea a deschis drumul unei conventii similare cu Rusia incheiata la 15/27 martie 1876 si a semnarii, in acelasi an, a unor invoieli cu Franta, Italia, Anglia, Olanda si Elvetia. In 1877 s-a semnat o conventie asemanatoare identica cu Gemania, astfel ca drumul spre independenta al Romaniei era larg deschis¹⁴.

In continuare, evolutia Romaniei a fost marcata de evenimentele petrecute in Balcani., Astfel, in vara anului 1875 in Hertegovina apoi Bosnia izbucneste o rascoala a populatiei crestine impotriva opresiunii feudale absolutiste a turcilor. Rasculatii cereau inlaturarea relatiilor feudale precum si egalitatea nationala si religioasa¹⁵. O idée confirmata de documente este aceea ca Austro-Ungaria este cea care a provocat rascoala, deoarece avea nevoie de un conflict in Balcani in vederea expansiunii sale teritoriale in aceasta zona¹⁶. De astfel, prin politica externa promovata, Austria, care pierduse teritorii in urma insuceselor militare, urmarea, de fapt sa se substituie influentei ruse asupra slavilor din Imperiul Otoman, rezervand pentru Imperiul Habsburgic Peninsula Balcanica¹⁷. Aceste evenimente au aratat politicienilor romani si principelui Carol ca rascoala din Bosnia si Hertegovina nu era doar o chesiune de politica interna a Imperiului Otoman ci ca ridicase din nou problema generala a echilibrului European de forte in regiune. In aceste conditii, acestia au hotarat ca cea mai buna politica era prudenta si astfel, atat conservatorii cat si liberalii erau de accord ca momentan trebuiau sa evite orice act care ar fi putut compromite garantiile internationale de care se bucura Romania potrivit Tratatului de la Paris din 1856, si la 27 si 30 noiembrie, Camera si Senatul au proclamat in mod solemn neutralitatea tarii¹⁸.

Ulterior, in timp ce Marile Puteri cautau sa solutioneze criza urmarindu-si fiecare interesele proprii, in Peninsula Balcanica se desfasurau noi evenimente. Astfel. in aprilie 1876 are loc o puternica rascoala a poporului bulgar¹⁹. Acesta rascoala a pus la incercare politica de neutralitate a Romaniei. In ciuda valului de repulsie publica fata de oprimarea barbara a bulgarilor de catre turci, guvernul roman nu a renuntat la politica sa oficiala de neutralitate, permitand insa in mod tacit revolutionarilor bulgari sa foloseasca in continuare teritoriul roman ca baza pentru incursiunile armate peste Dunare²⁰.

Evenimentele au continuat sa se precipite in sud-estul Europei, mai ales dupa ce in iunie 1876 Serbia, urmata imediat de Muntenegru, declara razboi Turciei. Guvernul rus privea cu ingrijorare desfasurare evenimentelor din Balcani. In iulie 1876 suveranii Rusiei si Austro-Ungariei s-au intalnit la Reichtstad; cu acest prilej ei ajung la un accord verbal in privinta soartei Turciei in cazul unui razboi impotriva acestuia dus de Rusia. Desi guvernul rus se declara neutru, el era atras tot mai mult in conflictul din Balcani²¹.

Aceste evenimente au influentat oarecum atitudinea Romaniei: astfel desi declarata neutra, ministrul de externe, Mihail Kogalniceanu a facut eforturi de recunoastere a independentei tarii de catre Poarta, amenintand cu abandonarea neutralitaii, eforturi ramase fara efect. Acordul secret de la Reichstad a starnit ingrijorare in cercurile politice romanesti, acestea erau de parere ca el netezea drumul catre un nou razboi intre Rusia si Turcia, in care Austro-Ungaria ar ramane neutra. Dupa demisia lui Kogalniceanu, principele Carol si noul prim-ministru au recunoscut ca neutralitatea si eforturile diplomatice pentru obtinerea de concesii din partea Turciei fusesera un esec. Ei se concentrau acum asupra alinierii politicii lor cu deciziile pe care le luasera, dupa cum presupuneau, Austro-Ungaria si Rusia la Reichstadt, fiind gata chiar sa colaboreze cu Rusia²².

Aceste framantari ale Romaniei au provocat recatii deloc favorabile tarii pe plan international. Intre acestea au retinut atentia si acelea de la Viena, careia nu putea sa-i surada idea cooperarii armatei romane cu cea a Rusiei, dar, mai ales perspectiva cuceririi Independentei Romaniei²³.

In decembrie 1876 s-a deschis la Constantinopol Conferinta Marilor Puteri pentru a aplana conflictul balcanic. In conditiile in care in ziua deschiderii conferintei, turcii au promulgat o noua Constitutie, lucrarile acesteia au fost declarate de prisos, intrucat Constitutia adoptata ar acorda toate reformele necesrae, ceea ce nu a fost cazul. In fata acestei situatii, Rusia a semnat la Budapesta o conventie secreta cu Austro-Ungaria, care o asigura de neutralitea sa intr-un viitor razboi ruso-turc si isi dadea consimtamantul pentru participarea la razboi a Serbiei si Muntenegrului de partea Rusiei. In schimb, Austro-Ungaria obtine dreptul de a ocupa cu trupele sale Bosnia si Hertegovina si de a le anexa, fapt ce se va realiza in iulie-octombrie 1878²⁴.

Esecul Conferintei de la Constantinopol a avut un efect decisiv si asupra relatiilor romano-ruse si i-a convins pe domnitor si prim-ministru ca, daca doreau sa dobandeasca independenta trebuiau sa colaboreze cu Rusia in razboiul ce se anunta cu Turcia. In negocierile ulterioare, pana in aprilie 1877 s-au mentinut totusi pe pozitia adoptata din 1875 si anume ca nu putea fi incheiata o conventie militara fara sa fie insotita de un tratat politic, care sa recunoasaca integritatea teritoriala si independenta Romaniei, cerinte la care negociatorii rusi au cedat pana la urma²⁵.

Astfel, guvernul roman a incheiat la 4 aprilie 1877 la Bucuresti, cu cteva zile inainte de inceperea ostilitatilor militare, conventia romano-rusa privind trecerea trupelor rusesti prin Romania. In urma incheierii acesteia, guvernul roman, prin masurile luate si prin posibilitatile createi armatei ruse de a trece nestingherita prin Romania, s-a angajat activ in evenimentele din Balcani, ajungand de fapt la o stare de razboi cu Imperiul Otoman²⁶.

In ceea ce priveste incheierea acestei Conventii, atitudinea Austro-Ungariei s-a putut deduce din pozitaia adoptata de contele Andrassy, care considera ca prin incheierea acesteia cu Rusia, Romania se indeparta considerabil de ceea ce isi propusese, intrucat, facuse mult mai mult decat i-ar fi permis pozitia sa²⁷. De astfel, chiar perspectiva aliantei dintre Rusia si Romania a provocat mare neliniste la Viena. Rapoartele diplomatice din arhivele romanesti si cele austriece demonstreaza ca interesele Austro-Ungariei erau acelea de a impiedica o alianta intre Romania si Rusia. In ceea ce priveste pozitia adoptata de Austro-Ungaria in cazul trecerii armatei romane a Dunarii, pe baza informatiilor oferite de documente, se poate evidentia dezacordul Vienei si Budapestei fata de patrunderea armatei romane la sud de Dunare. Totusi, daca acest lucru se intampla, pentru ca bunele relatii dintre cele doua tari sa nu se schimbe se cereau indeplinite doua conditii: prima se referea la asigurarea ca nici un batalion al armatei romane nu va calca hotarele Serbiei; ce-a dea doua pretentie viza ca Romania sa nu urmareasca nicio pretentie teritoriala in Bulgaria. Asadar, erau demonstrate intentiile, chiar cele nedeclarate, ale Austro-Ungariei in Peninsula Balcanica, unde Romania nu trebuia sa ajunga o forta²⁸.

Perspectiva obtinerii independentei Romaniei, crea unele nelinisti la Viena si Budepesta din cauza rominilor din Transilvania; de altfel problema emanciparii romanilor aflati sub stapanirea dualista reprezenta nodul gordian al raporturilor romano-asutro-ungare.In scopul limitarii legaturilor permanenete, dar mai ales a puternicei influente exercitate de evenimentele si pregatirile de razboi ce se desfasurau in Romania, autoritatile austro-ungare au luat masuri speciale, atat pe plan militar, cat si in cel politic sau diplomatic. Astfel, intreaga evolutie a relatiilor romano-austro-ungare in perioada premergatoare cuceririi independentei a fost marcata, dincolo de interesele economice ale celor doua tari, de nuantele politice care au gravitat in jurul situatiei romanilor aflati sub stapanirea monarhiei dualiste²⁹.

Prin Conventia incheiata cu Rusia, se acorda dreptul de trecere al trupelor ruseti pe teritoriul Romaniei, toate cheltuielile urmand a fi suportate de guvernul rus iar acesta era de accord sa respecte drepturile politice ale statului roman garantand deopotriva "integritatea existenta" a Romaniei³⁰.

Intrarea efectiva a Romaniei in razboi a fost urmata, la 9 mai 1977, de ruperea oricaror legaturi cu Turcia si proclamarea independentei de stat. Vestea proclamarii acesteia a fost primita cu satisfactie si bucurie de catre Serbia, Grecia si Muntenegru, ca de altfel si de catre poporul bulgar si de ceilalti crestini care locuiau perimetrul balcanic³¹. Dar initiative romaneasca nu a castigat simpatie si in fata marilor puteri, acestea dezaproband actul ca o incalcare a tratatelor existente si o complicare si mai mare a unei situatii si asa primejdioase. Doar Rusia a acceptat-o ca fapt implinit, dar a amanat solutionarea definitiva a problemei pana dupa sfarsitul razboiului³².

Armata romana a participat activ la operatiunile militare de la sud de Dunare, alaturi de cea rusa, ocupand puternica cetate a Plevnei si contribuind la victoria finala a armatei ruse. In urma acestui fapt printul Carol se adreseaza personal comandantului sef al trupelor rusesti din Peninsula Balcanica, rugandu-l ca si Romania, care a contribuit la razboi sa participle la tratativele de armistitiu³³.

La 19 februarie/ 3 martie a fost semnat la San Stefano tratatul de pace dintre Rusia si Turcia, Desi Romania si-a adus contributia la razboi, delegatului roman nu i s-a permis sa participle la tratative. Tratatul prevedea recunoasterea independentei Romaniei, Serbiei si Muntenegrului si crearea unui mare principat autonom al Bulgariei. Referitor la Romania, tratatul de pace mai prevedea ca Turcia trebuia sa cedeze in favoarea acesteia Dobrogea, pe care insa Rusia isi rezervase dreptul de a o schimba " cu partea Basarabiaei detasata la 1856 ". Dar schimbul impus intre Basarabia de sud si Dobrogea nu instituia pentru guvernul roman o solutie echitabila³⁴, ducand la o incordare evidenta a relatiilor dintre Rusia si Romania.

Aceasta situatie s-a detensionat oarecum datorita presuinilor exercitate de marile puteri contra Rusiei in vederea supunerii Tratatului de pace cu Turcia unei conferinte internationale. Conducatorii romani au sustinut cererea de revizuire a Tratatului de la San Stefano, fiind pe aceasi poazitie cu Austro-Ungaria si cu puterile occidentale. Acestea protestau datorita faptului ca termenii tratatului contraveneau acurdurilor internationale in vigoare si principiului de actiune colectiva a puterilor³⁵. Diplomatia vieneza era indignata de faptul ca stipulatiile de la Budapesta referitoare la ocuparea Bosniei si Hertegovinei de catre Austro Ungaria nu au fost respectate de Rusia tarista³⁶. Astfel, Rusia a fost obligate sa supuna intelegerea negociata cu Turcia unui congres general european , programat sa se deschida la 13 iunie 1878 la Berlin.

Preocuparea Romaniei a fost cea de a obtine admiterea la congres. Franata s-a aratat dispusa sa permita acest lucru precum si Austro-Ungaria, care a manifestat o evidenta simpatie fata de pozitia Romaniei impotriva Rusiei. Contele Andrassy a mers chiar atat de departe incat a dat asigurari agentului roman de la Viena ca monarhia Austro-Ungara va sprijini tacit admiterea Romaniei la Congres si recunoasterea independentei ei. Dar el a cerut guvernului roman sa cedeze in chestiunea Sudului Basarabiei³⁷.

Romania nu a fost acceptata ca membru la Congres sub pretextul faptului ca nu era un stat independent³⁸. Totusi, primul misnistru I.C. Bratianu si ministrul de externe Mihail Kogalniceanu au fost invitati sa-si expuna parerea in legatura cu articolele tratatului de la San Stefano care priveau Romania; Mihail Kogalniceanu a cerut in fata marilor puteri ca teritoriului tarii sa nu i se aduca nicio imputare, Romania sa nu serveasca armatelor ruse ca drum de trecere, plata unei despagubiri de razboi din partea Rusiei, recunoasterea independentei tarii si declararea neutralitatii sale³⁸.

Prin hotararile luate la Congres, cea mai avantajata a iesit Austro-Ungaria: ocupand Bosnia si Hertegovina si trimitandu-si rupele in sangeacul Novi bazaar, alaturi de pozitiile economice si politice puternice pe care le obtine in Serbia, Muntenegru si Romania ea se pregatea sa lupte din rasputeri si impotriva influentei ruse din Principatul Autonom Bulgar, devenind principala putere in zona Balcanica, in locul Rusiei³⁹.

La Congresul de la Berlin, in tratatul final, Romaniei i s-a recunoscut independenta deplina, dar cu doua conditii : eliminarea oricaror restrictii religioase in exercitarea drepturilor civile si politice continute in articolul 7 al Constitutiei din 1866 si acceptarea retrocedarii Sudului Basarabiei catre Rusia. In compensatie, Romania urma sa primeasca Delta Dunarii, Insula Serpilor si Dobrogea. Tratatul limita ocuparea Bulgariei de catre Rusia la noua luni si prin aceasta perioada in care proviziile si intaririle putau fi transportate prin teritoriul Romaniei⁴⁰.

Urmand scopul de a indeparta Romania de Rusia si de a asigura interesele prevazute prin conventia comerciala din anul 1875, Austro-Ungaria a fost cea dintai tara carea a recunoscut de drept independenta Romaniei. Totodata a fost cea dintai care, la 11 septembrie 1878 a admis ridicarea agentiei diplomatice romane, intemeiata cu zece ani mai inainte, la rangul de legatie⁴¹. Alaturi de aceasta si Rusia a recunoscut neconditionat independenta Romaniei; dar Franta, Germania si Marea Britanie au tergiversate recunoasterea ei pana in 1880 cand au fost revizuite clauzele discriminatorii din Constitutie si Romania a acceptat unele intelegeri economice⁴².

Atitudinea binevoitoare a Austro-Ungariei fata de independenta Romaniei s-a tradus si prin recunosterea lui Ion Balaceanu ca trimis extraordinar si ministru plenipotentiar la Viena, la 9/21 septembrie 1878, fiind primit in aceasta calitate si de imparat. In acelasi timp, ca ministru al Austro-Ungariei la Bucuresti a fost numit Contele Hoyos⁴³. Prin numirea lui Balaceanu, era infaptuit un act cu multiple efecte, dintre care, esentiala ramanea recunoasterea independentei Romaniei inaninte de a fi indeplinite conditiile impuse prin tratatul de la Berlin⁴⁴. In continuare, mai ales in anul 1879, Austro-Ungaria a avut interventii pe langa marile puteri pentru recunoasterea independentei Romaniei : penduland intre interesele marilor puteri si cererile justificate ale Romaniei, diplomatia austriaca incerca sa tina seama si de argumentele guvernlui de la Bucuresti, cu toate ca mai apropiate Cabinetului de la Viena erau punctele de vedere si pozitiile adoptate la Berlin, Paris sau Londra⁴⁵, dar in final, in februarie 1880 independenta a fost recunoscuta de catre Germania, Franta si Anglia. Pe parcusul tuturor demersurilor si interventiilor, Austro-Ungaria nu a uitat, nici un moment sa urmareasaca atingerea scopurilor sale⁴⁶.

.