Brancusi si avangarda romaneasca - prezenta sa in publicatiile romanesti de avangarda

Brancusi si avangarda romaneasca - prezenta sa in publicatiile romanesti de avangarda.

Brancusi a fost un promotor al fenomenului avangardist in general, manifestand un viu interes pentru aspectele innoitoare pe care acesta le propunea in lumea artistica. Inaintea stabilirii unei relatii stranse si durabile cu reprezentantii avangardei romanesti, Brancusi se aratase interesat de viziunea artistica a lui Tristan Tzara, participand la toate manifestarile dadaiste (spectacole, congrese, conferinte) cat si la 'Soirees de Paris' unde se intalnea cu P. Morand si Mihai Mihailovici. Intr-o miscare de protest organizata de Andre Breton la 'Cloiseries des Lillas' impotriva lui Tzara si a dadaismului, Brancusi avea sa se numere printre aparatorii lui consemnand ca: 'En art il n'y a pas d'etrangers²⁶'. Admiratia lui Tzara pentru Brancusi reiese din cele doua pagini pe care avea sa i le consacre in volumul sau de opere complete unde va invoca, sub forma unui excurs monografic, intregul traseu artistic pe care-l urmase scultproul. Recunoscand in Brancusi 'un maestru sigur si constient de propria-i forta²⁷', Tzara este impresionat de modul in care Brancusi concepe lumea in lipsa unei 'imagini preconcepute', sculptura avand a se naste din calitatile materiei. Barbu Brezianu aduce o dovada in ceea ce priveste implicarea lui Brancusi in miscarile artistice novatoare, semnaland in biblioteca sculptorului existenta unor carti si periodice caracteristice avangardei franceze ('Dadaphone' 1920, 'Soirees des Paris' - publicatie efemera redactata de Apollinaire) la care se adauga aproape toate periodicele de avangarda romanesti si cartile semnate de Luca Gherasim, St. Roll, Ion Calugarul, Ilarie Voronca si bineinteles cele ale lui Tristan Tzara²⁸. Tristan Tzara avea sa defineasca avangardismul ca pe o stare de spirit. In tara Ion Vinea va avea un rol important in lansarea noilor idei, idei legate de receptarea teroriilor constructiviste. Dupa calatoriile intreprinse in Elvetia si Germania, Marcel Iancu revine in tara si impreuna cu Ion Vinea va fonda in 1922 revista 'Contimporanul' care se numea 'Organ al constructivismului roman'. Telul avangardei era acela de a extinde revolutia estetica spre o revolutie social-politica. Astfel in 1922, revista 'Contimporanul' ii grupeaza pe toti artistii si scriitorii interesati de noile forme de arta, propunandu-si totodata subminarea artei oficiale si popularizarea constructivismului, cubismului si artei abstracte. In aceasta revista vor publica reprezentanti notabili ai avandgardei europene printre care: Theo van Doesburg, Hans Richter, Lajos Kassak etc.

Momentul reprezentat la noi de infiintarea acestor grupari artistice ce-si sustineau ideologia in reviste proprii, ilustreaza sincronismul cu orientarea artistica a avangardei europene. In 1924 va apare revista 'Punct', revista de arta constructivista internationala condusa de S. Callimachi si St. Roll, apoi '75 HP', revista aparuta intr-un singur numar sub coordonarea lui V. Brauner si Ilarie Voronca. 'Integralul' (1925-1928) va pleca de la ideile vehiculate de 'Contimporanul', avandu-l ca initiator pe M. H. Maxy. Revista 'Unu' (1928-1932) aparuta din initiativa lui Sasa Pana, Ilarie Voronca si Geo Bogza, se va rupe de grupul 'Contimporanul' deosebindu-se si de celelalte publicatii avangardiste ce erau subordonate pe plan ideatic 'Contimporanului'. In manifestul publicat de Sasa Pana in numarul 1 al acestei reviste se declara apropierea de suprarealismul lui A. Breton desi nu exista o adeziune directa la grupul francez. La sfarsitul perioadei de aparitie a revistei 'Unu' se schimba atitudinea fata de suprarealism ce va fi renegat odata cu afirmarea necesitatii unui angajament politic de stanga. Revista va dispare in 1932 datorita unor conflicte intre membrii gruparii, conflicte ce se vor solda cu inlaturarea lui Ilarie Voronca din cercul revistei. Brancusi va fi salutat ca un precursor in cercurile avangardei, toate cele patru reviste avangardiste romanesti ale perioadei interbelice, publicand reproduceri dupa sculpturile si desenele sale, aforisme, cronici plastice, articole, numere omagiale, oferind si catalogul unor expozitii²⁹.

In aprilie 1924, Brancusi va participa alaturi de Fritz Storck si Cornel Medrea in pavilionul Romaniei la cea de-a XIV-a bienala de la Venetia, iar in numarul 45 revista 'Contimporanul' va reproduce pe prima pagina lucrarea 'Cap de femeie'. In numarul 47 al aceleiasi reviste se va anunta inaugurarea expozitiei internationale a 'Contimporanului', enumerarea principalilor expozanti incepand cu Brancusi. Prima expozitie internationala a acestei grupari artistice avea sa se deschida la 30 noiembrie 1924 in sala Sindicatului Artelor Frumoase, din initiativa celor doi redactori ai revistei. Printre participantii straini se remarca: J. Arp, Paul Klee, Hans Richter, Arthur Segal etc. Alaturi de acestia figurau operele artistilor romani Milita Patrascu, M. Iancu, V. Brauner, M. H. Maxy, M. Teutsch. Brancusin este prezent la aceasta expozitie cu patru lucrari din colectia sotilor Storck: 'Sarutul', 'D-ra Pogany', 'Pasarea maiastra' si 'Cap'. Aceasta expozitie al carei vernisaj a scandalizat lumea artistica bucuresteana va fi comentat de T. Vianu, Oscar Cisek, L. Blaga si S. Callimachi ale caror opinii le voi dezvolta pe larg la punctul b).

Numarul 52 din 1925 al revistei 'Contimporanul' va fi in intregime dedicat lui Brancusi, pe coperta reproducand o imagine a atelierului parizian al artistului. In paginile aceastei reviste apar articole inchinate sculptorului de catre M. Iancu, I. Vinea, Milita Patrascu, autori ce vor semna si alte marturii referitoare la Brancusi si creatia sa, in 1926 si 1929 in paginile aceleiasi publicatii. In cadrul publicatiilor avangardiste romanesti, 'Contimporanul' detine fara indoiala, primatul, reproducand din 1924 si pana in 1930, alaturi de textele celor mai sus mentionati, opinii ale criticilor straini aparute in diferite publicatii cum ar fi: '7 Arts', 'Cahiers de l'Etoile' (eseul lui B. Fondane depre opera lui Brancusi) 'Chaiers d'art' etc³⁰. In paginile numarului omagial al 'Contimporanului', I. Vinea va publica poemul 'Pasarea maiastra' scris in 1920 si inchiant lui Constantin Brancusi. Scrierea lui M. Iancu dovedeste preocuparea artistilor avangardisti romani pentru arta neagra ce inspirase deopotriva avangarda europeana; sa amintim aici articolul semnat de Corneliu Mihailescu in 'Integral' (nr. 4/1925) si dedicat artei negre careia ii gaseste analogii in arta populara romaneasca. Interviul cu Milita Patrascu aparut in acelasi an in revista 'Rampa' subliniaza de asemenea importanta si impactul pe care arta neagra l-a avut asupra unor artisti europeni incepand de la Gauguin si continuand cu reprezentantii cubismului si cu Brancusi de creatia caruia sculptorita a fost de-a dreptul fascinata. Aceeasi asociere intre Brancusi si arta neagra o va fi dezvoltat M. Iancu - 'Brancusi trebuie sa fi strigat lumii maretia si stiinta artei negre'³¹ - asemanand simplificarea formei din creatia brancusiana cu acea expresie directa din artele primitive si cu dragostea ei pentru legile naturii. Maretia si noutatea creatiei sculptorului ce inlatura planul sensibl este observata de M. Iancu in refacerea de catre sculptor a unor 'mestesuguri nemaiintalnite de multe secole in plastica'.

In numarul 64 din 1926 al revistei 'Contimporanul', acelasi M. Iancu va reproduce o conversatie pe care a avut-o cu sculptorul, in urma unei vizite in atelierul sau parizian, prilej cu care va face cunoscuta cititorilor conceptia lui Brancusi despre arta, expusa bineinteles in limbajul aforistic atat de caracteristic sculptorului. Un alt articol al sau, publicat 3 ani mai tarziu aduce la cunostinta notorietatea de care Brancusi se bucura in America unde revista 'The World' ii consacrase un intreg numar, spre deosebire de propria-i tara unde numele sau era aproape necunoscut, intampinand 'rezistenta stupida a oficialitatii sau a corporatiei sculptorilor rasuflati de la noi³²'. Cu aceasta ocazie M. Iancu subliniaza efortul entuziast al gruparii 'Contimporanul' in sustinerea artei noi a lui Brancusi.

Milita Patrascu se detaseaza considerabil din randurile sustinatorilor artei brancusiene, caci numele lui Brancusi va figura atat in articolele pe care ea i le inchina, cat si in interviurile ce i-au fost luate sculptoritei cu diferite ocazii, pana in anii '70. Dintre artistii ce au frecventat atelierul brancusian ea zabovit cel mai mult 1919-1923, fiind profund inraurita de personalitatea sculptorului atat in conceptia-i despre arta cat si in creatie. In numarul consacrat lui Brancusi de revista 'Contimporanul', Milita Patrascu neaga inspiratia sculptorului din curentele artei europene contemporane, sustinand ca 'Brancusi descopera alte izvoare decat acele ale artei si in aceasta consta marea taina a vesnicei sale reinnoiri³³'. In notele despre sculptura aparute in nr. 60 si respectiv 62 al 'Contimporanului', sculptorita va incuraja noile perspective deschise de creatia brancusiana, oprindu-si atentia asupra portretului 'Principesei X' care 'nu mai este un oarecare moment realizat, este cosmosul care dezvolta acea miscare de dute-vino, curbele care definesc aceasta conceptie sunt neclintite []'. Aceeasi conceptie privitoare la opera brancusiana ca intrupand o cosmogonie va fi dezvoltata mai amplu de V. G. Paleolog. Ulterior in 'Tiparnita literara' (1929), intr-un interviu acordat Militei Patrascu, artista va recunoaste ca respectul pentru valorile intrinsece ale materiei i-au fost adanc implantate in suflet de maestrul Brancusi. Milita Patrascu considera ca aceasta infratire si respect a lui Brancusi pentru lucruri ce capata o consonanta aproape mistica, sunt profund taranesti.

In paginile efemerei publicatii avangardiste condusa de S. Callimachi intalnim cateva mentiuni asupra lui Brancusi in cronica expozitiei 'Contimporanul' semnata de coordonatorul revistei si aparuta in decembrie 1924. Inregistrand amploarea acestui eveniment artistic autorul articolului considera ca aceasta miscare novatoare produsa in cadrul cultural-artistic romanesc se sincronizeaza tendintelor artistice europene care il au drept precursor pe Brancusi, vazut ca 'cel dintai primitivist si mai aopi cel dintai abstractivist din Europa³⁴'. Cazul reprezentat de Brancusi si M. Iancu il indreptatesc, prin arta lor, sa infirme opinia potrivit careia arta romaneasca fusese invinuita de 'imitatie' si 'import de arta occidentala', S. Callimachi mentionand ca, de fapt, e vorba de un sincronism si nu de o imitatie. Asadar in cadrul acestei manifestari artistice se opreste asupra celor doi 'premergatori' (Brancusi si Iancu), 'Pasarea maiastra' si 'Imbratisarea' apartinand lui Brancusi, smulgandu-i lui Callimachi cele mai calde aprecieri ca si lucrarile Militei Patrascu in care sesizeaza acele 'departate si depasite influente brancusiene'. Miscarea modernista iscase la noi un curent de opinii defavorabile in randurile criticii conservatoare - lucru sesizat si de Callimachi - si a unui public inca needucat. Pentru o vreme, Maxy va fi unul dintre putinii sustinatori ai acestei orientari novatoare in plastica romaneasca careia ii va consacra doua articole, unul in 'Foaia Tinerimii' (martie 1925) si celalalt in revista 'Unu' (februarie 1931). In primul articol, urmarind istoricul nasterii miscarii cubiste si constructiviste, va evidentia reticenta publicului, indiferent de epoca, asupra oricarei productii artistice de factura noua. Cu aceasi ostilitate fusesera intampinati reprezentantii miscarii moderniste de la noi 'avand in fruntea ei pe cea mai frumoasa si adanca personalitate de la Luchian incoace, pe maestrul Brancusi³⁵'. Singurii care s-au aratat receptivi la noutatea acestei miscari au fost: F. Brunea, I. Calugaru, B. Florian si Sandu Eliad, M. Iancu insusi aratandu-se destul de sceptic initial. Pana in momentul organizarii expozitiei internationale a 'Contimporanului', Maxy semnaleaza un numar tot mai mare de tineri dispusi sa adere acestei miscari printre care Ilarie Voronca, V. Brauner, M. Cosma si St. Roll. Dintre artistii romani prezenti la ampla manifestare artistica organizata de 'Contimporanul', Maxy inregistreaza in primul rand prezenta 'maestrului Brancusi' care 'admite participarea sa cu lucrari din tara', alaturi de el expunand Milita Patrascu, V. Brauner si M. Teutsch. Maxy nu se sfieste sa remarce inca odata reticenta criticii ce s-a oglindit si asupra acestui eveniment singurul care a aratat intelegere fiind considerat Tudor Vianu³⁶; Maxy il omite pe Lucian Blaga.

Din pricina unor disensiuni intre membrii gruparii 'Contimporanul' Maxy se va desprinde si la 1 martie 1925 va fonda revista 'Integral' al carei colectiv de redactie era format la Bucuresti din: F. Brunea, Maxy, Voronca si I. Calugaru, iar la Paris din B. Fondane si M. Teutsch. Ideologia acestei reviste era sustinuta si de colaboratori europeni printre care Tzara, Rene Clevel, Marinetti, Herwarth Walden si Brancusi insusi. In numarul din aprilei 1925 al revistei 'Integral', Ion Minulescu ii dedicase sculptorului un elogios articol ce cuprinde o seama de reproduceri dupa opera sculptorului, o imagine din atelier in care trona 'Portretul Principesei X' si poetretul lui C. Brancusi realizat de M. H. Maxy in maniera constructivista. Prin creatia, dar si prin aspectul sau fizic Brancusi este asemuit de catre Minulescu instantei divine in sensul in care arta sa nu respecta conceptia atat de incetatenita de veacuri a artei prin imitatie. Prin incarcatura spirituala pe care o contine, arta brancusiana ajunge a se 'confunda' chiar cu creatia exemplarelor unice sau mai bine zis, cu 'primele entitati viabile care constiuie opera creatiei divine³⁷'. Prin comparatia frecvent intalnita pe tot parcursul textului, creatia brancusiana atinge practic perfectiunea, atribut care nu s-ar acorda decat Marelui Creator. Ba mai mult, 'Brancusi este poate ceva mai mult decat un artist' si acest lucru avea sa-l surprinda 'sensibiliatatea omenirei de maine si nu conceptia artistica de azi'. Minulescu deplange astfel criteriile valorice dupa care este apreciata sau nu o opera de arta in lumea artistica actuala ce se ghideaza dupa principiul imitarii marilor maestri. El avea sa propuna in schimb un tip de evaluare care sa ia in consideratie personalitatea artistului, singura prin care viziunea artistica capata unicitate. Incompetenta criticii romanesti care 'judeca opera unui artist prin comparatii, deductii si reproduceri dupa enciclopediile straine', si lipsa de educatie artistica a publicului vin, intr-un fel, ca o motivatie a nonreceptarii creatiei brancusiene la noi. Poetul va recunoaste unicitatea sculpturii lui Brancusi: 'opera lui nu se aseamana, nu se confunda si nu se intregeste cu niciuna din formulele frumosului controlat, decretat si etichetat in rafturile traditiei artistice³⁸'. Apreciind in mod stralucitor substratul spiritual profund al operei lui Brancusi, Minulescu va analiza cateva lucrari ale sculptorului pe care le considera revelatoare in acest sens. 'Eva', 'Narcis', 'Cocosul', 'Pasarea maiastra' si nu in ultimul rand portretele feminine sunt lucrari in care artisul reduce formal reprezentantul la esenta sa proprie. 'Pasarea maiastra' de pilda, fusese redusa la 'imperativul categoric al unui pantec de zburatoare care se inalta la infinit pentru a se confunda cu insusi infinitul', in vreme ce portretele feminine sunt 'tot atatea posibilitati de a interpreta intr-o forma plastica noua insasi ratiunea sexului feminin³⁹'. In final, Minulescu va elabora cateva consideratii privitoare la un anume simtamant estetic pe care sculptura brancusiana il starneste in sufletul privitorului - 'sculptura lui iti place sau nu iti place' ea exclude acordul utilului cu frumosul iar pentru justa-i receptare este nevoie pentru un anumit 'simt special' care nu se confunda cu 'bunul simt cotidian'. Minulescu sesizeaza astfel deopotriva unicitatea si noutatea pe care o ofera creatia brancusiana vazuta in final ca 'o simpla si fireasca indeletnicire a unui taran roman din judetul Gorj'. F. Aderca ce impune in 1929 pe plan literar, genul interviului, va consemna o discutie avuta cu poetul in care acesta va reveni din nou asupra geniului brancusian oglindit in lucrarea 'Cocosul' despre care vuisera o seama de publicatii straine ca: 'The Dial', 'The Arts', 'The Transatlantic Review'. Si cu acest prilej, Minulescu nu va ezita sa discrediteze critica romaneasca ce desconsiderase din toate puterile creatia 'celui mai reprezentativ sculptor al epocii si in acelasi timp o entitate a geniului romanesc⁴⁰'. Poate ca aceasta afirmare de catre poet a apartenetei lui Brancusi la cultura sa de obarsie provine din spiritul mandriei nationale ca artistii romani sunt pretuiti in strainatate. 'Romanitatea' creatiei brancusiene pe care Minulescu o invoca laudativ va fi mai amplu sustinuta de intelectualitatea romaneasca direct implicata in problematica definirii specificului national si, ulterior, de cei trei teoreticieni ai artei al caror nume a ramas legat de cel al lui Brancusi: Petru Comarnescu, V. G. Paleolog si Petre Pandrea.

In afara acestui articol semnat de Ion Minulescu, revista 'Integral', pasind pe urmele 'Contimporanului' va reproduce, aproape in fiecare numar din anul 1925, o seama de imagini dupa opera sculptorului si aforismele sale⁴¹. Numele lui Brancusi va apare deasemenea in primul numar al revistei 'Unu' fondata din initiativa lui Sasa Pana in 1928, in chiar manifestul in spirit dadaist cu care se deschide aceasta publicatie⁴². In numarul 9 din 1929 al aceleiasi reviste se elogiaza cele trei desene realizate de Brancusi pentru cartea lui Ilarie Voronca - 'Plante si animale' aparuta la Paris in acelasi an. Doua din aceste desene vor figura la Salonul de desen 'Alb si Negru' desfasurat tot atunci la Bucuresti, atragand batjocura lui A. Maniu care in 'Rampa' (noiembrie 1929) va declara ca: 'farsa domnului Brancusi, cu tot cadrul ca un lat de matase rosie, nu ma prinde⁴³'. G. H. Petrascu va fi singurul ce va aprecia aceste desene ca 'inspirate din incercarile naive ale omului de caverna' ce denota 'indrazneala unui artist descatusat de orice prejudecati'; in continuare avea sa considere ca 'inteligentele glume' ale lui Brancusi aveau sa dezvaluie reticenta si neintelegerea publicului nostru a carui mentalitate era atat de deosebita de lumea apuseana⁴⁴.

Aparitia lui Brancusi ca ilustrator de carti avangardiste la noi fusese deopotriva sesizata de Maxy in articolul din 'Unu' 1931. Brancusi avea sa realizeze un protret al poetului B. Fundoianu, ce va apare in fruntea volumului 'Privelisti' publicat la Bucuresti in 1930. Acest portet va fi reprodus in numarul 25 din mai 1930 al revistei 'Unu'⁴⁵. B. Fundoianu ii va darui un exemplar sculptorului cu dedicatia: 'je suis indigne de votre amitie - merci pour m'avoir permis de rehausser mon nom du votre'. Acelasi neasteptate dedicatii figurasera in volumele pe care Brancusi le primise la Paris de la I. Calugaru, Claudia Milian Minulescu si bineinteles de la Ilarie Voronca ce semneaza dedicatii laudative atat in volumul 'Plante si animale' cat si in 'Ulise', acesta din urma purtand trei desene de Marc Chagall⁴⁶.

O prietenie cu totul speciala se va infiripa intre Ilarie Voronca si Brancusi prin intermediul prietenului lor comun Tristan Tzara si al grupului 'Contimporanul'. Voronca fusese fascinat de opera si de personalitatea sculptorului roman pe care il va numi un 'mare vizionar' inca din perioada frecventarii atelierului sau de la Paris: 'voi sta fara o vorba si voi vedea cum, simplu, C. Brancusi deznoada din pietrele mari, masive, funde - aproape imateriale - de pasari si de pesti' 'langa marele maestru voi asculta cum viata ca o stalactita se intareste in pestera din noi⁴⁷'. Revederea intre cei doi va avea loc in tara in 1930 cu prilejul vizitei pe care i-o face sculptorului la hotel 'Bulevard' impreuna cu Dan Botta si Lucian Boz cu scopul acordarii unui interviu. Articolul lui Lucian Boz va apare in acelasi an in 'Facla', mentionand inca o data ca Voronca era singurul care-l cunoscuse pe Brancusi la Paris si care le 'spusese o multime de lucruri frumoase despre el⁴⁸'. Autorul acestui articol va fi la randul sau profund impresionat de personalitatea sculptorului care, in ciuda instrainarii sale, 'asemeni aurului nu s-a alterat de nici o rugina a gloriei'. Entuziasmul celor trei este atat de mare incat il compara pe Brancusi cu Dumnezeu Insusi, fapt ce-l va amuza foarte tare pe sculptor facandu-l sa-si aminteasca o intamplare petrecuta la Aix-les Bains, cand un card de copii il numisera Dumnezeu. Tonul extrem de laudativ al articolului este evident pana la final unde Brancusi, 'taranul din Gorj' este vazut ca intruchipand 'caracterele unei semintii de mult apuse, a insetatilor de puritate a acestui pamant'. Adanca veneratie pe care Voronca o are pentru Brancusi asa cum dovedesc marturiile facute lui L. Boz in 1930, prefigureaza romanul 'Interviul' semnat de Voronca si aparut in 1944 in sudul Frantei unde acesta se refugiase in timpul razboiului. Aceasta carte tiparita pe o hartie foarte proasta si intr-un tiraj redus, avea sa se piarda datorita vicisitudinilor razboiului si astfel se explica de ce nu a fost mentionata in nici o bibliografie a lui Voronca⁴⁹. Datorita unicului exemplar pastrat de sotia poetului, romanul va fi tiparit si la noi in 1989 la editura 'Cartea Romaneasca'. Acest roman al carui personaj principal este Brancusi dovedeste pe deplin profunda prietenie a celor doi si netarmurita admiratie a lui Voronca pentru care Brancusi a fost o calauza spirituala. Desi descrierea atelierului sculptorului ne duce imediat cu gandul la Brancusi, Voronca va identifica personajul principal abia in postfata romanului: 'B., taran dintr-o tara dunareana si care a venit in marea cetate a Occidentului dupa ce strabatuse pe jos Europa toata, a exercitat o destul de mare influenta asupra artei secolului XX⁵⁰'. In aceasta scriere cu reverberatii onirice, actiunea se desfasoara in interiorul atelierului sculptorului a carui ambianta ii va starni poetului degizat in persoana gazetarului Vaillant, amintiri din copilarie. Acest cadru al atelierului numit 'insula creatorului' avea sa adaposteasca peripetiile de natura onirica prin care trece poetul pe parcursul acestui proces initiatic, identificandu-se rand pe rand cu o musca, un scurtcircuit, un arbore, o esenta de lemn tanar Metamorfoza prin care trece asa-zisul Vaillant subliniaza metaforic superioriatatea pe care Brancusi o castigase in ochii gazetarului: 'Ceea ce luasem eu drept o gara, nu era decat palma lui, ale carei linii incalcite capatasera in ochii mei aspectul unei cai ferate' si apoi 'la inceputul vizitei mele in atelierul sculptorului, nu aveam oare aceeasi statura cu el?⁵¹'. Pe parcursul acestui interviu ne este dezvaluita descrierea catorva lucrari ale lui Brancusi, insotite de vorbele artistului insusi care-l indemna pe poet sa vada 'ceea ce nici un alt muritor nu a vazut pana acum⁵²'. Inaintea acelui proces de initiere prin care gazetarul nostru avea sa resimta o elansare spirituala spre a intelege acele opere inca 'nestiute' ale sculptorului, acesta ii va educa privirea asupra naturii. Apelul permanent la natura in limbajul sculptorului avea sa-l determine pe poet sa treaca prin diferite existente. Intr-un alt pasaj, Brancusi sublinia caracterul initiatic al artei sale: 'alaturi de lumea tangibila am creat asadar, universul fiintelor si al lucrurilor solubile de care doar cativa initiati stiu sa se apropie⁵³'. In cartea lui Voronca se regasesc acele interpretari ale operei lui Brancusi care o puneau in legatura cu gandirea platonciana. Brancusi ii prezice ca reintoarcerea sa in lume, dupa vizita intreprinsa in atelier, nu-l va mai regasi acelasi, experienta traita schimbandu-i propriul sine. Si acest lucru s-a petrecut intocmai dupa spusele 'Marelui Creator', atat in planul fictiunii nestavilite din acest roman cat si in realitate; Voronca si de altfel toti cei ce luasera contact cu ambianta mirifica a atelierului brancusian aveau sa se simta acolo in tovarasia spiritului traind momente de reculegere si pace sufleteasca de care isi vor aminti ulterior cu mare bucurie.