Stadiul de dezvoltare a Romaniei la cumpana secolelor al XIX-lea-al XX-lea

Stadiul de dezvoltare a   Romaniei la cumpana secolelor al XIX-lea-al XX-lea

Romania s-a numarat printre statele europene care au inregistrat ritmuri mari de modernizare, punandu-se in lumina, foarte clar, raportul dintre national si universal. In aceasta perioada, Romania continua sa se afle, inca, in prima treapta a dezvoltarii societatii industriale, revolutia industriala fiind insa abia la inceputurile ei. In unele ramuri - industria alimentara, forestiera, transporturi - se incheiase procesul de inzestrare cu masini, dar in altele - industria textila - el se afla intr-o etapa incipienta. Dezvoltarea economiei pe baza importului de masini si a utilizarii de capital strain au facut ca inzestrarea tehnica sa fie, in aceasta perioada, in tara noastra, insuficienta, ceea ce s-a repercutat asupra nivelului de progres. Unele crize, precum cele din 1907, 1912-1913, au lovit principalele ramuri economice, inclusiv cele organizate pe baze masiniste. De aceea agricultura a continuat sa reprezinte ramura principala a economiei. Industria a capatat insa, in mod treptat, o pondere importanta, ceea ce a dus la evidente reorientari in cadrul economiei. Domina inca productia intreprinderilor mici si mijlocii. Locul prioritar in industrie era detinut de industria petroliera, alimentara, textila si metalurgica. Nivelul operatiilor financiare era redus in comparatie cu cel al statelor vest-europene.

Au aparut si s-au manifestat si in tara noastra forme de concentrare ale productiei, ce s-au tradus in constituirea societatilor anonime pe actiuni. Ele reprezentau de fapt intelegeri de monopol, ce au luat forma conventiilor simple a cartelurilor si vizau in special desfacerea a cate unui produs pe piata interna, fiind sustinute insa de un credit financiar incipient. Concentrarea a avut loc in pecial in industria petroliera, dar si in cea alimentara si forestiera. In 1914 functionau in Vechiul Regat 182 societati anonime. In economie si-a afirmat, todata, influenta si libera concurenta.

Desi lipsita de capitalul intern, forta tehnica si de munca initiata, confruntata cu penetratia capitalului strain si cu predominarea agriculturii in ansamblul economiei, industria se impunea sa fie incurajata. Urmand linia politica denumita "prin noi insine', economisti, oameni de cultura si politicieni, ca Petre S. Aurelian, Dionisie Pop Martian, Alexandru D. Xenopol, C. A. Rosetti, George Baritiu, B. P. Hasdeu, atat in Vechiul Regat cat si in Transilvania, au sustinut necesitatea incurajarii industriei printr-un ansamblu de masuri pro-tectioniste. Prin aceasta era combatuta teoria privind Romania ca tara eminamente agrara, popularizata, mai ales, de marii proprietari agricoli, acestia fiind reprezentati de conservatorii-junimisti. Ideea era reluata de curentul "samanatorismului' al lui Nicolae Iorga. Necesitatea unui regim protectionist si a incurajarii industriei a fost grabita si de efectele dezastruoase ale conventiei comerciale din 1875 cu Austro-Ungaria.

Principalele masuri legislative care au urmarit incurajarea industriei autohtone s-au referit la industria alimentara, forestiera, petroliera si metalurgica; in 1881 s-a promulgat legea privind incurajarea industriei hartiei, iar in anul urmator a celei a zaharului; in anul 1887 s-a publicat legea de incurajare a industriei: conform prevederilor sale o intreprindere cu un capital de 50 000 de lei si cel putin 25 de lucratori primea, din partea statului, scutiri de impozite si de taxe vamale la importul de masini, reduceri de taxe la transportul feroviar si, totodata, intre 1-5. hectare teren, in folosinta gratuita pe 90 de ani, pentru amplasarea cladirii. In 1886 s-a votat un nou tarif vamal, iar in 1906 s-a aplicat un nou tarif vamal pentru a consolida cadrul legislatiei protectioniste. In februarie 1912 s-a publicat, in acelasi sens, si o noua lege, imbunatatita, pentru incurajarea industriei.

Ritmul construirii de intreprinderi a sporit considerabil in aceste conditii la sfarsitul secolului al XIX-lea. Intreprinderile se concentrau, in Vechiul Regat, in Bucuresti, pe Valea Prahovei, la Iasi, Turnu Severin, Galati, Roman. In Transilvania, importante centre industriale erau in Valea Jiului, orasele Cluj, Arad, Timisoara. Toate acestea au avut si consecinte semnificative in plan social prin cresterea numarului lucratorilor industriali si gruparea lor in marile intreprinderi, intre 1913-1914, in Vechiul Regat lucrau, in industria extractiva si prelucratoare, 263 629 lucratori industriali. In Transilvania, in aceeasi perioada, erau inregistrati 212 300 lucratori.

Progresul economic a permis unele realizari notabile: s-au amenajat docurile si antrepozitele de la Braila si Galati, s-au edificat centura de aparare a Bucurestiului si linia fortificata Focsani-Namoloasa-Galati, au avut loc zborurile lui Aurel Vlaicu si Traian Vuia, s-a inceput si finalizat constructia unor obiective economice, ca: fabrica de chibrituri din Bucuresti (1879), linia ferata Buzau-Marasesti (1888), s-a amenajat canalul Sulina (1894), podul de la Cernavoda (1890-1895). Asadar, in conditiile unui stadiu specific de dezvoltare, Romania a cunoscut, la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, o consolidare a capacitatii sale economice.

Pe fondul general al dezvoltarii societatii moderne s-au produs importante mutatii in plan social. Romania a cunoscut, in perioada de care ne ocupam, o crestere demografica care a influentat evolutia social-economica, politica si culturala. In 1899 Vechiul Regat numara 5 956 690 de locuitori pentru ca in 1906 sa se ajunga la 6 585 534 de locuitori, iar in 1912 la 7 234 920 de locuitori. Din acestia, marea majoritate locuiau la sate si mai putini la orase. Dar pe seama saracirii populatiei rurale, in conditiile divizarii loturilor de pamant, ca si a concentrarii lor in mari gospodarii, si, in acelasi timp, a industrializarii, a crescut, treptat, si numarul locuitorilor de la orase. In aceasta perioada sunt mentionate 71 de orase, dintre care Bucuresti cu 276 178 de locuitori, Iasi cu 77 759 de locuitori, Ploiesti cu 45 107 de locuitori. Asezari urbane importante erau si Galati, Craiova si Braila, in Transilvania, chiar si statisticile maghiare - uneori falsificate in mod voit de oficialitatile de la Budapesta - recunosteau ca romanii reprezentau marea majoritate a populatiei. Romania era, in acelasi timp, nu doar o tara de emigranti, ci si de imigranti. Din Transilvania, au plecat in aceasta perioada numerosi romani care s-au asezat in S.U.A. si Canada, iar in tara noastra s-au asezat locuitori din Peninsula Balcanica, germani, austrieci, francezi, angajati in diferite activitati economice.

Marii propietari funciari constituiau un grup social eterogen, ca orientare politica si chiar in sistemul bancar. Ei se apropiau de interesele burgheziei sau proprietarilor industriali, investind in industrie si chiar in sistemul bancar. Burghezia, profesand liberalismul, si-a consolidat pozitiile economice si politice. Totodata, ea a inceput sa cumpere o serie de proprietati agricole ca urmare a vanzarii unor terenuri din fondurile statului. Intre cele doua grupuri a avut loc, astfel, un fenomen de apropiere si interferenta. Ele au stiut, astfel, sa treaca intotdeauna peste pozitiile de partid, atunci cand avantajele lor erau puse in primejdie. Evolutia pe linia moderna si necesitatile de organizare juridica si administrativa au dus si la construirea unui grup social de mijloc, reprezentat de avocati si invatatori, din care s-au recrutat multi dintre oamenii politici ai epocii. Totodata, a avut loc si cresterea numarului de functionari.

De asemenea, drept efect direct, in plan social, al revolutiei industriale, s-a nascut si a evoluat un grup social important, cel al lucratorilor industriali sau muncitorilor. Ei proveneau din mestesugarii ruinati, taranimea saracita, lucratorii la caile ferate. Pe ansamblu, in 1900, in Romania se aflau 500 000 de muncitori. Taranimea a continuat sa reprezinte patura sociala cea mai insemnata din societate, in acord cu importanta pe care o avea agricultura in economia nationala. Accentuarea diferentierii socio-economice la sate a dus, pe de o parte la consolidarea unei taranimi instarite, in timp ce, pe de alta parte, 70% din taranime era constituita din cea saraca si mijlocie, cu un nivel foarte scazut al existentei cotidiene.

Problema agrara, adica necesitatea ameliorarii situatiei taranilor, in conditiile in care agricultura ramanea principala ramura economica, iar repartitia proprietatii era nedreapta, a constituit o problema dintre cele mai importante. Au avut loc dezbateri, s-au sugerat solutii, s-au nascut curente idelogice aferente problematicii in discutie. Legislatia agrara a fost insa din pacate insuficienta.

Evolutiile din cadrul principalelor ramuri economice.

Agricultura a continuat sa joace un rol dominant in economia tarii. In 1912, suprafata arabila masura peste 10 milioane pogoane de pamant. Cea mai mare parte a suprafetei era ocupata cu cultura cerealelor. Restul era destinat cultivarii legumelor si plantelor industriale. Agricultura a avut astfel un caracter unilateral, cerealier, dominand marea proprietate funciara care reprezenta, in jurul anului 1900, 50% in suprafata arabila a tarii. Aproximativ 80% din totalul taranimii nu poseda insa pamant suficient necesitatilor sale. In Transilvania, predomina, de asemenea marea proprietate. In 1902, 6 963 mari proprietari funciari detineau 38,98% din foprietatile agricole, in timp ce 884 638 tarani romani cultivau circa 60,02% din lamant. Gospodariile taranilor, de cele mai multe ori slabe din punct de vedere sconomic, se mentineau prin forta de munca proprie si cu sprijinul putinelor animale de hrana si pentru tractiune, crescute pe fanete si ogoarele disponibile.

In primul deceniu al secolului nostru se constata un ritm mai rapid de inzestrare cu masini si utilaje agricole. A sporit, astfel, numarul plugurilor moderne si cel al batozelor cu aburi. Se utilizau unele ingrasaminte si seminte. Media productiei la hectar s-a plasat la cote relativ inalte. In 1913 s-au produs in Vechiul Regat 30 milioane hectolitri de grau. In agricultura capitalismul s-a dezvoltat lent, deoarece proprietarii preferau sa intensifice ritmul muncii taranimii decat sa se preocupe de inzestrarea cu masini. In acelasi timp, agricultura a fost martora coexistentei elementelor si formelor vechi cu cele noi, in ceea ce priveste organizarea productiei si muncii, precum si repartitia roadelor sale. Sistemul invoielilor agricole constituia baza relatiilor agrare, dar ele se incheiau in conditii oneroase pentru tarani, ceea ce afecta potentialul lor de munca. Raspandirea sistemului arenzlior - in munca si produse, munca la tarla, a complicat situatia in agricultura si a constituit o noua povara pentru tarani. La inceputul secolului nostru 62% din marile proprietati din Moldova se aflau date in arenda.

Dezvoltarea industriei si consolidarea sa in urma revolutiei industriale au avut importante consecinte in Romania, progresul fiind inegal insa, existand puternice decalaje intre ramurile industriale. Ritmul dezvoltarii industriei s-a reflectat in cresterea numarului de intreprinderi, o data cu aplicarea legislatiei protectioniste. Au functionat unele intreprinderi cu un ridicat potential economic, ca Atelierele C.F.R., Arsenalul Armatei, fabricile Vulcan, Lemaitre-Wolf din Bucuresti, fabricile de zahar din Roman si Marasesti, fabrica Goetz din Galati, intreprinderile din Cluj, Timisoara, Resita, Brasov s.a, centrul industrial reprezentat de bazinul carbonifer al Vaii Jiului. O dezvoltare sustinuta a cunoscut industria moraritului, alcoolului si zaharului. S-a organizat si dezvoltat industria hartiei, reprezentata de fabricile din Busteni si Letea. In conditiile cresterii numarului de constructii urbane, industria materialelor de constructii a inregistrat sporuri notabile, deschizandu-se intreprinderile de la Bucuresti, Comarnic, Braila. In 1885 a luat fiinta fabrica de postav de la Buhusi, unitate de seama a industriei textile. In Transilvania, a capatat importanta industria extractiva si metalurgica ilustrata prin intreprinderile societatii STEG, uzinele siderurgice de la Hunedoara, unde, in 1884, a intrat in functionare primul furnal. Un rol important l-a jucat industria petrolifera. Daca in 1870 se extrageau 120 000 tone de petrol, in 1913 productia a atins nivelul de 1 847 875 tone. La sfarsitul secolului trecut functionau in Romania 87 de rafinarii. In 1882 s-a introdus la Bucuresti iluminatul electric, iar peste doi ani Timisoara a fost primul oras din Europa unde s-a introdus iluminatul electric al strazilor. Dar, in ciuda progreselor din domeniul industriei, aceasta s-a izbit de concurenta produselor straine, insuficienta capitalului si a marilor intreprinderi autohtone, lipsa unei industrii proprii care sa furnizeze utilajul industrial.

Sistemul de transport si comunicatii a cunoscut si el semnele modernizarii. La sfarsitul secolului al XIX-lea reteaua de cale ferata masura 7 140 km. Dupa 1878 au fost rascumparate pe mari sume de bani de la companiile straine importante portiuni de cai ferate. A sporit totodata reteaua de sosele pietruite ce numara, in 1910, 26 922 km. Reunirea Dobrogei la patria mama si cresterea importantei Dunarii ca o cale comerciala de acces catre Europa Centrala u determinat statul roman sa ia masuri pentru protejarea navigatiei fluviale si maritime. In 1890 s-a fondat Navigatia Fluviala Romana. S-au intreprins lucrari de modernizare in porturile de la Dunare si la Marea Neagra si s-a taiat canalul navigabil de la Portile de Fier. Galati si Braila au devenit centre ale comertului cu cherestea si cereale.

Expresie a intensificarii dezvoltarii economice, s-a desfasurat lupta pentru stabilirea unui sistem national financiar si introducerea unei monede proprii. Situatia aceasta s-a activizat dupa cucerirea in 1878 a independentei de stat a Romaniei. Fondarea Bancii Nationale a Romaniei a marcat realizarea sistemului de credit national. Banca a fost o institutie de circulatie, scont si emisiune monetara. Pana la 1900 s-au infiintat 24 de banci, multe cu capital romanesc dintre care amintim Banca Agricola din Bucuresti. Numeroase banci s-au constituit cu participarea capitalului strain: Banca Marmorosch Blank, Banca Comerciala Romana, Banca Generala Romana. Un rol important au avut si bancile romanesti din Transilvania, ce au constituit baza puterii burgheziei nationale. In 1881, ca urmare a intensificarii activitatii sistemului de credit, s-a deschis la Bucuresti Bursa de valori. Unele institutii financiare, ca de exemplu, casele de credit agricole, veneau in intampinarea cerintelor proprietarilor funciari. Cu toate acestea, pana in 1900 a continuat sa functioneze sistemul camatariei, cu grave efecte mai ales in lumea satelor. Un proces de concentrare a avut loc si in lumea bancara din tara noastra, unde, in anul 1900, 9 banci detineau 824 500 000 lei.

A sporit mult, de asemenea, volumul schimburilor, ceea ce a dus la consolidarea pietei interne, proces mult usurat de progresele in industrie si transporturi. Balanta de plati a tarii a inregistrat pana catre sfarsitul secolului al XX-lea importante deficite. Principalele produse de export erau cerealele, vitele, produsele forestiere, petrolul, pieile. Se constata insa, dupa anul 1900, o diversificare a produselor de schimb, dar si o largire a ariei geografice a prtenerilor potentiali. In 1913, Romania era al patrulea exportator de grau din lume dupa Rusia, Canada si S.U.A. Pana la 1914, Austro-Ungana a fost, alaturi de Anglia si Franta, unul din cei mai importanti parteneri comerciali ai Romaniei, locul sau fiind luat ulterior de catre Germania.

Un capitol important al vietii social-economice din aceasta perioada il reprezinta si patrunderea capitalului strain. El s-a aflat in legatura cu procesul de industrializare si repartitia venitului national. Fiind atras de bogatia de materii prime, capitalul strain s-a confruntat cu politica organizata si constienta a statului roman, care in spiritul politicii promovata cu asiduitate in epoca moderna, "prin noi insine', a protejat economia nationala si capitalul autohton, inca insuficient.

Dupa adoptarea legii minelor din 1895, capitalul strain a primit cale libera in economia nationala, dar nu a depasit vreodata 50% din valoarea intregului capital. Capitalul strain a patruns in economia romaneasca pe calea investitiilor directe si a imprumuturilor acordate statului, in scopuri productive. El a vizat industria petroliera, a zaharului, forestiera. Cu precadere, el a fost investit in industria petroliera. In 1900, capitalul strain din aceasta ramura provenea din Germania, Olanda, Anglia, S.U.A., care initiasera unele contributii la rafinariile companiilor Astra, Steaua Romaniei, Romano-Americana. In anul 1914, in Romania, care era a doua tara producatoare de petrol de pe continentul european, capitalul cel mai important era, in ordine, cel anglo-olandez, german, american.

Ansamblul social-economic romanesc, pornit pe drumul deplinei modernizari, a aflat in stat un puternic instrument de realizare a unor obiective de interes general, pregatind terenul desavarsirii unitatii nationale.

VIATA POLITICA IN ROMANIA (1878-1914)

TRASATURILE GENERALE ALE REGIMULUI POLITIC.

MONARHIA, PARLAMENTUL SI PARTIDELE IN SISTEMUL VIETII POLITICE.

ACTIVITATEA GUVERNAMENTALA.

Trasaturile generale ale regimului politic

Sistemul vietii politice a avut la baza un regim democratic instaurat prin legea fundamentala din 1866. Democratizarea societatii romanesti a avut loc insa lent, caci limitele reformei rare din 1864 au dat nastere unor grave probleme sociale. Mentinerea votului cenzitar a fost o piedica de seama pe drumul catre o evolutie democratica, in limitele inerente epocii, acceptata ca masura de prevedere a unei posibile manipulari a votului omului neinstruit politic.

Puterea politica era gestionata de marii proprietari industriali (liberali) si funciari (conservatori). Deoarece influenta celor din urma era precumpanitoare, intre cele doua tabere s-a desfasurat o lupta acerba pentru controlul puterii politice. Orientarea liberala a criticat vechiul regim politic, dar a fost prudenta fata tendinta de radicalizare a cadrului politic-democratic. Principalele institutii ale statului modem roman au capatat forma definitiva pentru sfarsitul secolului al XIX-lea. S-au pus bazele principalelor partide politice (Partidul National Liberal PNL - si Partidul Conservator - PC ), nelipsite insa de constituirea unor disidente si fluctuatii ale oamenilor politici. In 1895 s-a inaugurat rotativa guvernamentala, ea fiind o modalitate specifica de a mentine echilibrul politic in baza regimului intemeiat pe Constitutia din 1866, modalitate care s-a impus in peisajul guvernarii din Romania, din perspectiva evolutiei ulterioare. Prin alternanta la putere a Partidului National Liberal si a celui Conservator, regele si-a pastrat rolul de arbitru in viata politica si nu a permis vreunei formatiuni politice sa-si sporeasca, in mod nemasurat, puterea. Nu a lipsit, insa, nici instabilitatea guvernamentala.

Cucerirea independentei a deschis drum larg procesului de modernizare si consolidare a sistemului politic institutional in Romania. Acceptarea ideii de reforma sau innoire s-a facut greu, in functie de caile pe care le considerau oportune, atunci de urmat, si s-a cristalizat in politica "pasilor marunti' (conservatori) si respectiv "prin noi insine' (liberalii). Ea urmarea modernizarea deplina a tarii si adoptarea modelului occidental de dezvoltare. Politica nu a devenit, pana catre 1918, o profesiune si cu exceptia catorva incidente minore nu s-au manifestat violente in viata politica din aceasta perioada. A fost o epoca in care s-a fundamentat spiritul civic, s-a actionat pentru statuarea unor politici si a unei vieti politice moderne, s-au definit institutiile statului modern; instabilitatea guvernamentala, generata de evolutiile intense, s-a centrat, mai ales, pe taramul disputelor teoretice legate de caile dezvoltarii economice, ale recunoasterii independentei, ale unei organizari institutionale moderne si nu neaparat, si singular, pentru puterea politica.

Monarhia. Parlamentul si partidele in sistemul vietii politice.

Sistemul constitutional a articulat intr-o modalitate originala Monarhia, institutia parlamentara si partidele politice. Principalele forte politice interne au actionat pentru ca regele sa-si exercite prerogativele in limitele impuse de actul din 1866. Fiind un rege constitutional, Carol I a actionat ca un factor de mediere in viata politica. Gratie priceperii si personalitatii oneste si integre a regelui, institutia monarhica a stiut sa lupte eficient pentru mentinerea si functionarea normala a sistemului politic si s-a impus unor oameni politici de prestigiu. Tendintele de autoritarism manifestate uneori de rege nu au putut nega cadrul parlamentar si regimul democratic din tara noastra. Desi a sustinut intotdeauna lupta nationala a romanilor de peste munti, Carol I nu a putut lua pozitie mereu favorabila, in mod deschis, in problema nationala, ci doar sa se alinieze pozitiei guvernului. De asemenea, el a patronat vasta opera de modernizare a statului roman pornit pe drumul deplinei unitati nationale.

La 9/21 septembrie 1878 s-a decis ca principele Carol sa poarte titlul de Alteta Regala, ceea ce a semnificat intarirea prestigiului sau, dar si, in special, afirmarea unui nou statut international pentru Romania. Ulterior, guvernele europene au recunoscut noul titlu oficial. Consolidarea pozitiei internationale a tarii noastre dupa cucerirea independentei de stat a permis proclamarea Romaniei ca regat. Aceasta s-a realizat la 14 martie 1881, dupa votul din parlament. In urma unor festivitati, la 10/22 mai 1881 Carol I si sotia sa, Ehsabeta de Weed poeta Carmen Sylva), au fost incoronati.

Noua titulatura era in acord cu situatia de absoluta independenta a tarii. Regele a declarat ca: "Romania a crezut ca este necesar si conform cu intinderea, cu insemnatatea si cu puterea dobandita si manifestata prin acte neindoielnice de a se proclama regat. Nu doar pentru mine personal, ci pentru marirea tarii mele primesc titlul' Prin "pactul de familie' din 18 mai 1881 s-a reglementat si succesiunea la tron. Mostenitor a fost proclamat, in lipsa unor mostenitori directi, Ferdinand de Hohenzollern, nepotul de frate al lui Carol si care a sosit in Romania. La 20/22 august 1875 s-a pus piatra de temelie a Castelului Peles, resedinta familiei regale, iar in 1884 Parlamentul a votat legea pentru infiintarea Domeniilor Coroanei.

Carol I a dus o viata exemplara. A fost un om simplu, modest, rigid si dorind peste tot ordine. Reginei Elisabeta i-a interzis orice amestec in viata politica, ea preocupandu-se mai mult de incurajarea culturii. Nu a opus rezistenta semnarii legilor conforme cadrului constitutional. A apreciat pe unii oameni politici, ca Ion C. Bratianu, Ion I.C. Bratianu, D.A. Sturza. In acelasi timp el a fost tinta unor manifestari republicane si antidinastice. In 1887, Gheorghe Panu a publicat pamfletul "Omul periculos'. In unele ziare si reviste, ca "Adevarul', "Drepturile Omului', "Facla', "Lupta', publicisti, precum Alexandru Beldiman, Constantin Mille, N.D. Cocea, Anton Bacalbasa au desfasurat o virulenta campanie antimonarhica.

La mentinerea si perfectionarea cadrului democratic a contribuit si Parlamentul. Alegerile au fost organizate la anumite intervale, dar participarea la viata politica avea totusi un caracter restrans, fiind supusa constrangerilor votului cenzitar. Parlamentul a devenit cadrul unor importante dezbateri, ce au vizat directiile de dezvoltare ale tarii, incurajarea economiei, perfectionarea cadrului legislativ, sustinerea miscarii nationale a romanilor din provinciile aflate sub dominatia straina, mentinerea si consolidarea independentei nationale. Dezbaterile incepeau in cadrul forului legislativ cu mesajul tronului, pronuntat in luna noiembrie. Ele se prelungeau pana in luna martie a anului urmator si chiar spre vara, cand se formula raspunsul Corpurilor legiuitoare la mesaj si se adoptau masuri legislative. Astfel, in 1879, Parlamentul a votat, in primele 3 luni, 72 de proiecte de legi, menite sa consacre noua situatie a tarii in urma cuceririi independentei de stat. S-a manifestat totodata tendinta de modificare a unor legi votate anterior, in principal cele vizand activitatea juridica.

Ca o ilustrare a caracterului democratic al regimului politic din Romania s-a manifestat pluralismul politic. Principalele partide politice au urmarit apararea libertatilor democratice inscrise in Constitutia din 1866. Toate partidele politice s-au preocupat de adoptarea unei strategii favorabile dezvoltarii Romaniei.

Politica partidelor de guvernamant s-a straduit, totodata, sa apere interesele nationale ale romanilor de pretutindeni, sa incurajeze economia nationala, sa protejeze capitalul autohton in fata patrunderii celui strain.

In aceasta perioada s-au cristalizat principalele formatiuni politice, si anume Partidul National Liberal si Partidul Conservator. Partidul National Liberal a reprezentat interesele burgheziei mici si a marilor proprietari industriali. Din punct de vedere economic el se sprijinea, in principal, pe zestrea industriala si pe sistemul bancar. La originea lui s-a aflat, in 1875 coalitia de la Mazar-Pasa, o uniune a gruparilor liberale ce publica ziarul "Alegatorul liber'. Centrul sau de putere a fost asigurat, la inceput, de Ion C. Bratianu, adeptul unei guvernari de mana forte, C. A. Rosetti si grupul politic pe care acestia l-au format. In conditiile despartirii politice dintre cei doi conducatori, din cauza opiniilor divergente asupra cailor de dezvoltare a tarii, conducerea PNL a fost exercitata de I. C. Bratianu si, respectiv, dupa 1892, de Dimitrie A. Sturdza, legat de marii proprietari agricoli. In general, programul partidului a prevazut idei progresiste, pentru modernizarea statului roman, dar, de cele mai multe ori, el a ramas la nivelul declarativ al unor principii generoase ca: respectarea legii, reforma fortelor armate, descentralizarea administratiei.

Oricum insa, multe din masurile guvernelor liberale au prevazut protejarea economiei nationale si incurajarea sistemului bancar. In lupta pentru egalitate in cursa pentru puterea politica, burghezia a luptat pentru modificarea sistemului colegiilor electorale. In 1884 Constitutia a fost modificata in sensul reducerii numarului colegiilor de la patru la trei. Prin aceasta marii proprietari industriali au gasit, si ei, sprijin in plan politic. Nu a fost insa vorba despre o modificare de substanta, votul avand in continuare un caracter restrictiv. Fata de abordarea problemei agrare, liberalii au manifestat unele rezerve, propunand drept solutie constituirea Casei Rurale. Dupa 1890, partidul si-a consolidat prestigiul o data cu conturarea la conducerea sa a unei grupari de oameni politici tineri in frunte cu Ion I. C. Bratianu. Aceasta s-a sprijinit, intre altii, si pe Constantin Stere, reprezentant al curentului poporanismului si pe asa-zisii "generosi", ce parasisera partidul socialist. In noul program adoptat in 1913 liberalii au lansat propunerea efectuarii a doua reforme fundamentale: electorala si agrara, ce corespundeau stadiului si necesitatilor de dezvoltare a tarii.

In randurile partidului s-au manifestat unele tendinte si framantari politice care au dus, uneori, chiar la individualizarea unor grupari, expresie a incercarii de largire a obiectivelor liberalismului. Unii oameni politici au trecut in alte partide, altii au fost atrasi din randul formatiunilor neliberale. In 1878 s-a desprins Partidul Liberai Moderat condus de Vasile Contasi Grigore Cobalcescu. Organul sau de presa era "Steaua Romaniei'. In 1880 s-a format Fractiunea Liberala si Independenta, ce s-a alaturat apoi conservatorilor in lupta contra Partidului National Liberal. In acelasi an Grigore Vernescu a parasit randurile partidului impreuna cu Liberalii Sinceri. Acestia, alaturi de unii membrii ai Fractiunii, au constituit Partidul Liberal Conservator.

Pe pozitii separate, dar nu rupti de randurile partidului s-au plasat liberal-radicalii, condusi de CA. Rosetti. Acestia au insistat pentru asigurarea libertatii presei, largirea dreptului de vot prin constituirea unui singur colegiu de alegatori, realizarea unei reforme agrare radicale. Unul din membrii sai, Gheorghe Panu, a pus bazele Partidului Radical, ce publica ziarul "Lupta'. El cerea introducerea impozitului progresiv, o noua reforma agrara, adoptarea unei legislatii eficiente a muncii, introducerea votului universal. Liderul sau a desfasurat, de asemenea, o importanta campanie antimonarhica si republicana. In cele din urma, el a trecut la conservatori. In 1886 s-au desprins tinerii liberali in frunte cu Nicolae Fleva. In 1897 s-a constituit gruparea drapelista (organul de presa se intitula "Drapelul'), condusa de P.S. Aurelian. Acesta a atacat politica liberalilor in unele probleme social-economice. In timpul guvernarii sale s-a adoptat legea repaosului duminical.

Celalalt partid politic de seama, angrenat, alaturi de liberali, in sistemul rotativei guvernamentale, a fost Partidul Conservator. El a grupat marii proprietari funciari, elemente ale burgheziei comerciale si bancare, unii intelectuali. S-a constituit in 1880, in conditiiile unor framantari in viata politica. La conducere s-a aflat, la inceput, Manolache Costache Epureanu, Lascar Catargiu, Grigore Cantacuzino zis si Nababul. Organul sau de presa a fost ziarul "Timpul'. In plan ideologic, conservatorii au fost adeptii conceptiei junimiste care s-a tradus in activitatea politica in tactica "pasilor marunti', sustinand calea graduala a progresului, conform cu traditiile istorice. Luptand pentru mentinerea privilegiilor conservatorii au acceptat innoirea doar in masura in care ea raspundea intereselor lor politice. Pentru imbunatatirea situatiei taranimii, conservatorii sustineau doar "solutii morale', concretizate apoi in propunerea mentinerii pe orice cale a marii proprietati. Totusi, in 1889, guvernul conservator aflat la conducere a propus o lege pentru vanzarea catre tarani a unor proprietati ale statului, iar mai tarziu, in 1895, legea minelor, prin care toate bogatiile naturale, cu exceptia petrolului, au trecut in proprietatea statului.

Partidul nu a dispus nicicand de o unitate politica si organizatorica, avand in teritoriu doar o organizare de cluburi. Din 1899 presedinte al partidului a fost Grigore Gheorghe Cantacuzino. Apropiati conservatorilor, s-au plasat junimistii condusi de Petre P. Carp si Titu Maiorescu. Ei au propus unele transformari de suprafata in cadrul societatii, in acord cu principiile teoriei "formei fara fond'. In cele din urma conservatorii s-au unit cu junimistii, iar Petre P. Carp a devenit presedinte partidului, dar solutia nu a fost viabila decat pentru scurt timp.

Din Partidul Conservator s-au desprins unele grupari politice. In 1908 Take Ionescu a parasit randurile conservatorilor si a format Partidul Conservator Democrat, ce s-a pronuntat pentru marirea ritmului de modernizare a Romaniei. In anul 1910, Nicolae Iorga si A.C. Cuza au fondat Partidul National Democrat, dedicat infaptuirii deplinei unitati nationale. In anii neutralitatii, framantarile din randul conservatorilor s-au adancit. S-au conturat o fractiune proantantista, dirijata de Nicolae Filipescu si alta progermana in frunte cu Alexandru Marghiloman. Cea a lui Nicolae Filipescu a fuzionat cu partidul lui Take Ionescu si a format Partidul Conservator Nationalist.

Un fenomen important in viata politica de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea a fost agitatia in jurul constituirii unui partid taranesc. In 1882, Constantin Dobrescu-Arges, de profesie invatator, a fondat Partida Taranesca a carui program dezvolta unele idei ale conservatorilor si radicalilor. Incercarea a fost reluata, mai tarziu, de Vasile Kogalniceanu si Al. Valescu, apoi si de Ion Mihalache. Merita sa fie mentionata si ascensiunea miscarii popularizate de Spiru Haret, ministru al instructiunii publice. Acesta si-a propus regenerarea lumii satelor prin activizarea corpului de invatatori, prin instituirea de banci populare si obsti satesti, care erau de fapt asociatii de achizitie in comun a unor terenuri agricole. Pe aceasta linie, a apropierii de problematica lumii satelor si rezolvarii gravelor sale dificultati, s-a plasat si curentul poporanismului, orientare politica de esenta democratica, la care au aderat numerosi intelectuali, mai ales din lumea rurala.

Un rol important in viata social-politica a Romaniei l-a jucat si miscarea socialista. Ea a grupat in principal lucratorii industriali, al caror numar a crescut o data cu intensificarea ritmului de industrializare. Ascendentul ideilor socialiste in tara noastra si-a aflat fundamentul in insesi conditiile concrete istorice de dezvoltare. Printr-o propaganda abila, in publicatii, ca: "Romania viitoare', "Contemporanul', "Emanciparea', "Revista sociala', s-a desfasurat cu intensitate, in ultimele decenii ale secolului trecut o vasta activitate de cautari teoretice pentru elaborarea unui program politic propriu pentru constituirea unui organism politic socialist. In acest sens se inscriu contributiile doctorului Russel si ale lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Cel din urma a formulat unele cereri pentru care trebuiau sa militeze socialistii, si anume: introducerea votului universal, autonomia comunala, "inarmarea poporului', rascumpararea treptata a marilor proprietati agricole. In 1886 a publicat articolul "Ce vor socialistii romani', primul program al miscarii socialiste din Romania.

In spiritul organizarii politice a lucratorilor industriali au activat cercurile socialiste, dupa 1887 cercurile muncitoresti, si apoi cluburile muncitoresti. Ele au grupat intelectuali ca: Zamfir Arbore, Constantin Mille, Ion si Sofia Nadejde, A. Radovici. In 1888, socialistii au participat la alegerile parlamentare reusind sa trimita in forul legislativ al tarii pe primii doi deputati socialisti, Ion Nadejde la colegiul II de Roman si Vasile Gh. Mortun la colegiul III de Iasi. In 1893 s-a izbutit inchegarea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Romania. Organul sau de presa a fost gazeta "Lumea Noua'. La conducerea partidului s-au aflat, intre altii, Constantin Mille, Vasile Gh. Mortun, Ioan Nadejde, Al. lonescu.

Astfel, lucratorii industriali din Vechiul Regat au ajuns sa dispuna de un partid politic, for central de coordonare a miscarilor social-politice. Partidul a sustinut, in cele sase congrese dintre 1893 si 1899, necesitatea introducerii votului universal, garantarea drepturilor politice si economice ale muncitorilor, rascumpararea marilor proprietati si arendarea lor taranilor prin intermediul comunelor rurale. La conducerea sa a avut loc insa, in jurul anului 1899, o criza de putere, izvorata de plasarea multora din liderii sai, in marea lor majoritate intelectuali, pe pozitii strict teoretice si rupte de multe din problemele concrete cu care muncitorii se confruntau. Aceasta a determinat trecerea unora dintre conducatorii partidului, denumiti "generosi', in randurile liberalilor. Partidul s-a dezorganizat, astfel, ca for de conducere si lupta politica. In 1901, locul central in coordonarea miscarii socialiste l-a preluat Cercul Romania Muncitoare. In 1906, pe masura cresterii numerice si a importantei sindicatelor, ca organizatii profesionale ale muncitorilor, s-a constituit Comisia Generala a Sindicatelor din Romania. In anul urmator, cu prilejul conferintei socialiste de la Galati s-au pus bazele Uniunii Socialiste din Romania, ce semnifica o organizatie centralizata la scara Vechiului Regat. In 1910, cu prilejul reorganizarii, partidul muncitorilor a luat denumirea Partidul Social Democrat din Romania.

La inceputul secolului al XX-lea miscarea socialista s-a implicat in desfasurarea vietii social-economice si politice a tarii manifestandu-si pozitia fata de problemele dezvoltarii Romaniei. Astfel, ea s-a pronuntat pentru industrializarea tarii si a combatut teoria privind caracterul "eminamente agrar' al economiei. Prin activitatea in lumea satelor, socialistii si-au exprimat solidaritatea cu miscarile taranimii si au sustinut revendicarile acesteia. Ca o solutie, ei au propus exproprierea si desfiintarea marii proprietati. Totodata, ei au sprijinit Permanent lupta nationala din provinciile aflate sub stapanire straina, au protestat contra razboiului si implicatiilor sale, au propus solutii in vederea Propasirii culturii nationale. De asemenea, ei s-au manifestat in mod activ in cadrul Congreselor internationalei a II-a.

Activitatea guvernamentala

Guvernele aflate la conducerea tarii in aceasta perioada s-au preocupat de adoptarea de masuri privind consolidarea statului national roman, intarirea legaturilor cu romanii de peste munti incurajarea economiei, mentinerea si functionarea cadrului democratic Nu au lipsit, insa, nici insinuarile, violentele verbale, afacerile politice, crizele de guvern, dezbaterile furtunoase. Prin aplicarea rotativei guvernamentale, liberalii au guvernat alternativ cu conservatorii.

O data cu castigarea independentei de stat a Romaniei, in timpul guvernarii liberale din 1876-1888 s-a trecut la materializarea programului de modernizare a societatii. Astfel, au fost adoptate legi cu caracter economic privind rezolvarea urmarilor afacerii Stroussberg, responsabilitatea ministeriala, organizarea comunelor (1878, 1882), a armatei (1878, 1883), a invatamantului (1878, 1883). De asemenea, s-a obtinut recunoasterea internationala a ipendentei si s-a reglementat succesiunea la tron. In 1881, in vederea inabusirii miscarii socialiste si a propagandei sale, s-a adoptat legea contra strainilor, prin care sase democrati rusi au fost expulzati la insistentele guvernului tarist.

O vasta activitate politica s-a desfasurat in jurul modificarii Constitutiei din 1866. In 1884, desi numarul colegiilor electorale a fost redus la trei, s-a mentinut votul cenzitar in acelasi an, s-a votat legea Domeniilor Regale, prin care regele si familia sa au fost inzestrati cu 12 proprietati care aveau suprafata de 118 286 hectare teren arabil si paduri. In 1885, Biserica Ortodoxa Romana si-a proclamat autocefalia fata de Patriarhia ecumenica de la Constantinopol fapt cu implicatii importante asupra suveranitatii nationale.

In 1888, "opozitia unita' a dus la caderea guvernului liberal, moment din care, pana in 1895, la conducerea tarii s-au aflat conservatorii si junimistii. Au votate legi privind problema agrara, bogatiile naturale, statutul clerului. In 1895, Parlamentul adopta legea minelor, care reglementa exploatarea bogatiilor solului si introducea masuri privind ocrotirea sociala.

Guvernarea liberala dintre 1895 si 1899 s-a desfasurat sub semnul dificultatilor legate de problema urmarilor miscarii memorandiste si sustinerea miscarii de eliberare nationala.

Intre 1899-1901, guvernarea conservatoare s-a confruntat cu necesitatea unor noi imprumuturi externe, afacerea Hallier, legata de lucrarile de modernizare ale portului Constanta, urmarile unor rascoale taranesti. I-au urmat la putere, intre 1901 si 1904 liberalii care au adoptat legea meserilor (legea misir) (1902) si legea bancilor populare (1903).

Rascoala din 1907 a determinat o grava criza in societatea romaneasca. Sub semnul sau s-au desfasurat guvernarile conservatoare (1905-1907) si liberala (1907-1910). Se impuneau de urgenta masuri politice menite sa rezolve problema agrara. In ciuda unei legislatii agrare bogate, gradul sau de cuprindere nu a rezolvat aceasta cerinta primordiala pentru progresul Romaniei. In 1913, liberalii au anuntat, in programul electoral, ca se impuneau introducerea votului universal, expropierea marilor proprietati agricole si impropietanrea taranilor. In 1914 Parlamentul a luat in dezbatere proiectele de reformare si modificare in acest sens a Constitutiei. In luna decembrie, liderul liberal Ion I. C. Bratianu a dispus insa amanarea dezbaterilor pana la terminarea razboiului.

Viata politica a fost oglinda fidela a consolidarii statului roman aflat pe drumul deplinei modernizari S-a faurit o democratie parlamentara care a favorizat fructuoase dezbateri de idei in jurul problemelor cardinale ale Romaniei moderne