Voievodatul Transilvaniei

Termenul de Transilvania are doua sensuri principale: primul se refera doar la regiunea intracarpatica, numita in Evul Mediu Voievodatul Trasilvaniei; al doilea sens este mai larg, incluzand si Banatul, Crisana si Maramuresul(adica partile vestice sau Partium) care in secolul XVI au fost alaturate Transilvaniei. Acestea din urma dupa , dupa jumatatea secolului XVI au fost alaturate nucleului intracarpatic si au format impreuna Principatul Transilvaniei.

La venirea maghiarilor in Transilvania existau trei ducate romanesti: ducatul lui Menumorut in Crisana, ducatul lui Glad in Banat si ducatul lui Gelou in Transilvania intracarpatica.

Cucerirea Transilvaniei de catre maghiari

A avut loc in trei etape:

in jurul anului 900, cand ungurii erau inca pagani, nu aveau un stat si urmareau doar jaful. In consecinta, stapanirea maghiara s-a impus temporar in Crisana.

In jurul anului 1000, cand ungurii se crestineaza dispun de un regat si de un conducator numit Stefan. Acum sunt infranti ducii Ahtum din Banat si Gyla din Transilvania.

anii 1050-1200, cand se desfasoara cucerirea treptata a Transilvaniei de catre regatul maghiar si este impusa organizarea pe baze feudale. Anumite zone periferice, ca Tara Maramuresului, Tara Hategului, Tara Fagarasului au fost incadrate mult mai tarziu, in secolele XIII-XIV.

O dovada a procesului de feudalizare este infiintarea de comitate, institutii politice impuse de cuceritori, peste vechile voievodate romanesti. De pilda, in 1177 sunt atestate comitatele Cluj si Alba, iar in 1214 sunt atestate comitatele Tarnava, Arad si Zarand.

Numai Voievodatul din Transilvania propriu-zisa si-a pastrat pe mai departe denumirea, pana la 1541. In aceste comitate s-au asezat dregatorii regelui, slujbasi ,armata regala, castelani, clerici catolici. In secolele XIII-XIV incepe sa creasca numarul posesiunilor din Transilvania, acordate de regii maghiari nobililor lor credinciosi din Ungaria propriu-zisa.

Colonizarea de noi populatii

In scopul consolidarii dominatiei asupra Transilvaniei, regalitatea maghiara i-a adus pe secui, o populatie de origine turcica, care au fost asezati in apropierea trecatorilor Carpatilor Rasariteni.

Regii Ungariei i-au folosit ca luptatori si ca aparatori ai frontierelor, oferindu-le in schimb garantarea libertatii lor si a modului propriu de organizare. Sub aspect administrativ, teritoriul ocupat de secui era impartit in scaune, precum Odorhei, Kezd, Orbai, Ciuc, Mures. Aries.

Pentru impulsionarea agriculturii si mestesugurilor au fost asezati in sudul si nord-estul Transilvaniei colonisti sasi. Pamantul atribuit de regalitate sasilor a fost in sudul Transilvaniei, plus Tara Barsei si regiunea Bistritei. Acest teritoriu a fost impartit in sapte scaune, primele mentionate fiind: Sibiu, Sebes, Rupea, Orastie, Miercurea.

Ei au jucat rolul decisiv in aparitia vietii urbane in Ardeal, orase ca Sibiul, Brasovul, Sighisoara si Bistrita fiind creatia lor.

Din motive de natura religioasa si politica, la 1211 au fost adusi din Palestina si colonizati in Tara Barsei cavalerii teutoni, ordin militar-calugaresc catolic, creat de papalitate in 1190.

Regele Andrei II le-a acordat privilegii importante: scutiri de dari, organizare proprie si dreptul de a construi cetati de lemn. Cavalerii teutoni aveau rolul de a apara granita de sud-est a Transilvaniei si de a face prozelitism catolic dincolo de Carpati, printre romani. Ei erau supusi direct autoritatii regesti si nu celei voievodale.

Dar teutonii au trecut la construirea de cetati de piatra, au emis moneda proprie si au inceput colonizari de populatie in regiunile lor.

Prin tendinta lor spre independenta, cavalerii teutoni au intrat in conflict cu regele Ungariei. In 1225 au fost infranti si alungati din Ardeal, ei asezandu-se apoi in Prusia.

Bilantul sederii teutonilor este totusi important: ei au pus capat dominatiei cumane la sud si est de Carpati si au deschis regatului maghiar drumul spre Dunarea de Jos si Marea Neagra.

Un nou contract de colonizare s-a incheiat in 1247, intre Bela IV, regele maghiar, si magistrul ordinului cavalerilor ioaniti, cu scopul apararii sudului Transilvaniei de navalirea tatarilor.

Dar cavalerilor ioaniti le era destinat un vast teritoriu, Tara Severinului, teritoriu pe care nu l-au ocupat decat efemer. O parte din Tara Severinului fusese transformata de regalitatea maghiara, prin 1232, in banat de Severin si adusa sub controlul sau.

Navalirea tataro-mongola din 1241

In primii ani ai secolului XIII apare deodata o formidabila putere, nemaiintalnita in violenta ei, cea a calaretilor mongoli ai lui Genghis-Han. Uriasa sa armata cucereste mai intai nordul Chinei in 1206.

In 1241, trei coloane mongole inainteaza din partile Rusiei catre apus, distrugand pe rand cnezatele rusesti, regatul polon, trecand peste teritoriul romanesc si nimicind apoi in Ungaria armata regelui Bela.

Dar in anul 1242, mongolii se retrag subit, deoarece a sosit vestea mortii Marelui Han, iar toti fratii, fii si nepotii lui se grabesc catre Karakorum pentru alegerea noului Han.

Mongolii nu s-au retras cu totul din Europa, ci au infiintat in nordul Marii Negre un stat puternic, cunoscut sub numele de Hoarda de Aur, care va tine in vasalitate principatele rusesti timp de peste 200 de ani.

Dar navalirea tatarilor a avut si un efect pozitiv pentru romanii din afara arcului carpatic, aceasta slabind expansiunea maghiara dincolo de carpati.

La inceputul sec. XIV isi face aparitia ideea constituirii unui stat suveran al Transilvaniei, pe fondul scaderii autoritatii regelui Ungariei, Ladislau IV, si luptelor prilejuite de stingerea dinastiei arpadiene. Autonomia Ardealului se manifesta prin aparitia dinastiilor de voievozi locali.

Situatia romanilor ardeleni

Romanii ardeleni si-au pastrat in regiunile de granita vechea lor organizare pe tari: Tara Hategului, Tara Fagarasului, Tara Maramuresului.

Incadrarea voievodatului Transilvaniei in regatul feudal maghiar s-a facut in detrimentul romanilor, care au pierdut stapanirea asupra propriilor pamanturi, bunuri cetati si s-au vazut incarcati cu obligatii pe care anterior nu le aveau.

Confiscarea bunurilor romanilor s-a facut mai ales dupa Cruciada IV, adica dupa asimilarea schismaticilor cu ereticii. Conform canoanelor, ereticii trebuiau dati spre jaf si prada, actiuni ce li se  puteau de-acum si ortodocsilor, fara ca faptul sa mai constituie un pacat.

De sub organizarea suprapusa si uneori formala a comitatelor, ies la suprafata vechi nuclee economico-sociale si politice romanesti: cnezatele, voievodatele, tarile. Cele mai multe sunt numite in documente districte sau provincii ale romanilor si nu pot fi dislocate in cadrul comitatelor.

Exista comitate care cuprind 4-5 districte romanesti. Numai in Banat sunt atestate documentar 33 de asemenea districte ale romanilor: Lugoj, Sebes, Mehadia, Almaj, Barzava.

In comitatul Hunedoara sunt pomenite districtele Hateg, Strei, Dobra, Deva. Tara Maramuresului, numita o vreme district, este transformata in comitat in secolul XIV. Fagarasul si-a pastrat aproape integral structurile romanesti, deoarece pana la 1400 a fost parte a Tarii Romanesti, iar apoi a gravitat tot spre sudul Carpatilor. Elita romanilor este recunoscuta ca feudalitate numai in anumite conditii si cu riscul pierderii specificului romanesc. Marea masa a romanilor ajunge serbita: de aceea, cu vremea , roman incepe sa fie sinonim cu iobag.

Inconjurati de o lume catolica si confruntati apoi cu expansiunea islamica, romanii si-au identificat credinta cu o caracteristica de baza a etniei, numind-o legea romaneasca.

Ei aveau si o cultura scrisa distincta, comuna cu a celor din afara arcului carpatic, o cultura de origine bizantino-slava, si nu apuseana, ca a celorlalti locuitori ai Transilvaniei.