Cetatea greaca. Polis-ul - Grecia si lumea helenistica

Cetatea greaca. Polis-ul

1. Grecia si lumea helenistica. Aparitia spatiului public. Cultul public al polis-ului. Cetatea, Legea si experienta democratiei. Solon, Clisthene, Pericle

2. Gandirea politica in Grecia inainte de Platon. Heraclit, sofistii (protagoras, Gorgias, Prodicos, Hippias, Trasimach, Antifon, Calicles). Reactia socratica si excelenta morala si politica

3. Democratia antica si mostenirea ei

1. Grecia si lumea helenistica. Aparitia spatiului public. Cultul public al polis-ului Cetatea, Legea si experienta democratiei. Solon, Clisthene, Pericle

In afara Europei, nu a existat la antici prea mult interes pentru fundamentele obligatiilor politice si a ratiunii statului, De acest subiect se va preocupa in mod special gandirea politica occidentala. Spre deosebire de ideile orientale care plecau de la premisa unei societati autoritare, legitimata in maniera sacrala, care acceptau o putere arbitrara si despotica, ganditorii politici din Grecia antica pun sub semnul intrebarii legitimitatea si scopul guvernarii. Ei vor fi creatorii vocabularului gandirii politice occidentale, care a fost preluat apoi in toata lumea. Vocabularul politic s-a nascut in sanul cetatii (polis-ului), in agora, acolo unde a fost facuta principala descoperire politica a lumii antice: suveranitatea legii. Spre deosebire de primele imperii (Persia, Egipt, Mesopotamia) cetatenii nu mai sunt abandonati vointei arbitrare a unui om, ci asculta doar imperativele legii.

"Miracolul grec" e o consecinta a agorei. Dezbaterea democratica si disputa politica au facut din Grecia leaganul civilizatiei europene. "Les Grecs ont été essentiellement un peuple politique Ca popor eminamente politic grecii au trasat norme civilizationale pentru posteritate. Cetatea este unitatea fundamentala a organizarii politice in Grecia antica. Definirea cetatii nu e insa unitara: Eschil o defineste prin raportare la zeii sai, Isocrate prin raportare la o anume Constitutie, iar Aristotel prin intinderea sa in limitele unui anumit teritoriu.

Lumea greaca este, asa cum s-a mai observat, unitara si totodata divizata. Unitatea ei a devenit evidenta si a cunoscut cotele ei cele mai inalte odata cu aparitia amenintarii persilor, in speta in timpul razboaielor medice (499-449 i. Chr.). Organizarea statului-cetate a stimulat aparitia unui sentiment patriotic exacerbat care a stat insa si la baza rivalitatii si razboaielor dintre cetatile grecesti constituite ca entitati autarhice. Solidare in fata pericolului militar persan cetatile nu aveau decat foarte rar viziuni convergente politic Celebra afirmatie platoniciana conform careia "tot ceea ce nu e grec este barbar" trimite la o solidaritatea de constiinta care opune ansamblul lumii grecesti exterioritatii, "barbarilor inculti", dar nu poate garanta o solidaritate interna a viziunilor politice.

Intalnirea dintre Sparta si Atena are loc in plan conceptual (in mod surprinzator) la limita unui orizont mai putin progresist decat se admite in genere: democratia. In fapt, democratia nu semnifica pentru atenieni si spartani libertate individuala. Contopirea celor doua concepte are loc abia in sec. XIX.

Sentimentul comunitar reprezinta unul dintre elementele cheie ale superioritatii culturii grecesti. "Le fait que les Athéniens ont choisi librement de faire usage de leur intelligence et de leurs autres dons en faveur de la cite, comme le fait qu'ils sont également prêts a risquer leur vie pour elle, est un aspect crucial de leur opinion selon laquelle ils étaient nobles. Filosofia greaca a asigurat polis-ului acel fundament ideologic capabil sa mobilizeze si sa conjuge energii individuale. Prin vocea marilor filosofi (Platon, Aristotel) grecii si-au fixat idealuri comune si au rafinat strategii de actiune politica eficienta.

Aristotel aprecia ca "cel incapabil sa existe intr-o comunitate, sau care nu are nevoie s-o faca din cauza autarhiei sale, nu este o parte a cetatii, ci este o fiara sau un zeu."[3]Asa cum observa Kurt Schilling, grecii au inteles ca "Acolo unde nu mai exista o adevarata comunitate, individul este obligat sa isi asigure propria existenta impotriva tuturor celorlalti indivizi, de care fusese pana atunci legat. Apararea radicala a individului fata de ceilalti este o forma de preluare totala a puterii absolute, adica tiranie. Tiranul nu este nimic altceva, in plan social, decat Unicitatea, care considera totul ca fiind proprietatea sa ." Aparitia tiraniilor in sanul cetatii grecesti e o consecinta a dezagregarii acestui sentiment veritabil al comunitatii. "Uneori conflictele deveneau atat de violente incat, in anumite teritorii, partile conveneau sa ceara unui personaj recunoscut pentru intelepciunea si dezinteresul sau sa fixeze regulile jocului social. Asa s-a intamplat la Atena in anii 600 i. Chr. Cand Dracon si Solon au fost desemnati succesiv sa enunte principiile menite sa ordoneze relatiile dintre membrii societatii." Acesti legislatori (nomoteti) au avut drept contributie principala la viata polis-ului introducerea legilor scrise si a argumentatiei de tip rational la nivelul deciziei cu consecinte publice. Fara lege unitatea cetatii si legitimitatea puterii se pierde. Isonomia (egalitatea cetatenilor in fata legii) este conditie a pastrarii unitatii. "Ainsi est démocratique un Etat ou la loi est la même pour tous (isonomia), égale aussi la participation aux affaires (isegoria), au pouvoir (isocratia) . Egalitatea politica reprezinta in lumea cetatii grecesti principala piedica in fata abuzului de forta (este Hybris) si a pasiunilor excesive (e Pleonexia) In spatiul politic egalitatea e ceea ce este sophrosine in orizontul moral, adica dreapta masura.

Existenta legii nu inlatura insa total si definitiv pericolul tiraniei. Celalalt concept definitoriu pentru mentalitatea grecului este libertatea. Grecii nu au incetat sa dezbata si sa celebreze acestei notiuni care face diferenta intre un cetatean liber si un barbar. Preocuparea pentru libertatea civila este reflectata de interdictia constrangerii fizice inca din epoca lui Solon. Prin spiritul sau acest imperativ premerge lui habeas corpus, principiu fundamental de drept in lumea moderna. Libertatea politica e inteleasa in primul rand ca dreptul oricarui cetatean de a fi supus numai legii. In schimbul acestui drept indivizii trebuie sa puna interesul public pe primul plan. Cetatea si interesele ei prevaleaza constant in fata individului.

Divizarea pe care o cunoaste lumea greaca s-a concretizat in rivalitati si razboaie interminabile intre cetatile-state. Au existat si anumite aliante dar ele au fost temporare si conjuncturale. Divizarea grecilor cunoaste punctul culminant in perioada razboiului din Pelopones, care opune ligile Spartei si Atenei (431-404 i. Chr.)[8]

Legaturile la nivel larg continental sunt ca si inexistente. In timpul razboaielor peloponesiace, sunt cetati care lupta cand intr-o tabara, cand in cealalta. Colonistii proveniti dintr-o cetate, o data ce au intemeiat o alta noua, devin independenti si se poate intampla chiar sa lupte impotriva cetatii-mama. (Armata persana e, in mod surprinzator, alimentata permanent de mercenari greci.) Nu exista ceea ce s-ar numi astazi o constiinta nationala. Cetatile grecesti nu sunt propriu zis orase, ci mici state care aveau in centrul lor un oras mai mare inconjurat de zona limitrofa a teritoriilor rurale invecinate. Se naste prin urmare, in mod natural o opozitie definita intre interesele populatiei urbane si cele rurale. Cetatile grecesti erau in plan politic independente unele fata de celelalte si aceasta independenta capata uneori expresii pasionale. Aceasta insemna ca ele erau libere sa isi hotarasca modul de guvernare si de organizare interna, libere sa se angajeze in razboi sau sa pastreze neutralitati interesate. (Termenul grecesc de polis insemna chiar "arta de organizare a treburilor cetatii".) Grecii vor acorda o mare atentie acestei arte, fiind extrem de preocupati de problemele guvernarii. Ei aveau in vedere in special problema institutiilor: ce institutii erau abilitate sa preia puterea in urma dobandirii acesteia prin mijloace revolutionare si violente?

Atunci cand trebuie sa defineasca cetatea Aristotel o pune in opozitie cu alte doua forme de comunitate: familia si satul. Ambele au drept scop supravietuirea. Cetatea are drept scop implinirea idealului de eu Zein (adica "a trai asa cum se cade sa traiasca un om") Conform lui Aristotel, "Constatam ca fiecare cetate este o comunitate determinata si ca fiecare comunitate a fost alcatuita in vederea unui bine determinat, caci toti actioneaza in numele a ceea ce li se pare a fi bine. De aceea, este clar ca toate comunitatile tind spre un bine determinat, si mai ales cea care le intrece si le contine pe toate celelalte tinde catre binele cel mai ales dintre toate. Aceasta este asa numita cetate si comunitate politica.[9] Cetatea reprezinta acea forma politica ce permite desfasurarea optima a calitatii de om. Cetatile sunt insa diferite. Aristotel, spre exemplu, identifica diferente de intindere (Sparta 8400 km2, Atena 2650 km2, Corint 850 km2) si de organizare sociala (Sparta e o oligarhie, in vreme ce Atena e democratica).

Formele cetatii grecesti sunt foarte diverse. In vreme ce Sparta este dominata de o aristocratie conservatoare, Atena a fost adesea spatiul unei democratii civice care a dat nastere unei vieti intelectuale si culturale remarcabile. Aceasta viata a atins cea mai inalta cota si prestigiul maxim in epoca lui Pericle (443-429i. Chr.)

Oamenii (cea mai elevata treapta a genului animal, dar cu ratiune si aspiratii catre divin) sunt si ei de mai multe feluri. "Asadar natura tinde sa realizeze corpuri pentru sclavi si pentru oameni liberi, pe unele robuste, pentru realizarea celor necesare, pe celelalte drepte si inutilizabile pentru asemenea eforturi, insa capabile de viata politica.(.) Adesea se intampla si contrariul, ca unii sa aiba doar trupuri de oameni liberi, pe cand altii suflete."[10] Existenta mai multor categorii de locuitori atrage dupa sine existenta unor interese diferite. "S-a aratat ca unii sunt liberi si altii sunt sclavi in mod natural, si ca sclavia este dreapta si folositoare pentru acestia din urma." Pentru antici sclavajul nu constituia o problema politica propriu zisa de aceea nici nu face obiectul unui examen de factura filosofica. "l'esclave en principe n'existe pas politiquement. (.) Si le Grec est, a ses propres yeux, essentiellement un citoyen, c'est parce'que « son autre corps », l'esclave, ne l'est aucunement.

Este usor de remarcat opozitia intre interesele urbane (mestesugari, comercianti armatori, pescari) si cele rurale (marii proprietari de terenuri agricole). Nu toti locuitorii aveau calitatea de cetatean. Cetatenia era o onoare cu caracter restrictiv. Cetatenii (membrii cetatii) si numai ei participau efectiv la viata politica. Ceilalti locuitori nu aveau un rol definit in viata politica a cetatii. Acesta este cazul unor categorii adesea extrem de numeroase cum ar fi: sclavii, metecii (strainii, extra muros, ), hilotii din Sparta (popor invins si dominat de spartani, un fel de sclavi de stat legati de pamantul pe care il cultivau), periecii (locuitori din preajma cetatii, fara drepturi). Conceptul grec de democratie era in esenta lui mult diferit de ceea ce se intelege in zilele noastre prin acest termen. "In vechile democratii grecesti, grupul de cetateni era strict definit. Femeile, sclavii, strainii, barbatii sub 30 de ani si cei care nu aveau voie sa poarte arme erau exclusi. Desi democratia era uneori inteleasa drept conducere a celor saraci sau a claselor de jos, majoritatea celor saraci (inclusiv femeile si sclavii) nu erau cetateni. Astfel in practica, orasul cetate grec poate fi calificat mai exact drept o democratie militara."[13]

In sinteza putem admite ca exista totusi cateva principii elementare ale democratiei grecesti:

- isonomia, egalitatea in fata legii, legea fiind aceeasi pentru toti

- isocratia, egalitatea politica a tuturor cetatenilor, accesul egal la guvernare

- isegoria, libertatea de opinie

guvernarea prin vot direct, suveranitatea persoanei nu poate fi delegata, ea trebuie sa fie exercitata de fiecare cetatean

Pentru asigurarea democratiei (in intelesul grec al termenului) exercitarea functiei publice era limitata la un an, demnitatile erau colegiale (spre deosebire de Republica Romana unde existau ierarhii, un cursum honorum) si, in vederea protejarii echilibrului democratic, se putea recurge la ostracism[14].

Heraclit, ganditorul care a pus in valoare ideea de schimbare, a problematizat fertil o serie de probleme ale polis-ului, la acea vreme macinat de contradictii. "Heraclit, primul filosof care s-a ocupat nu numai de "natura", ci intr-o masura si mai mare de probleme etico-politice a trait intr-o epoca de revolutie sociala. Era epoca in care aristocratiile tribale grecesti incepeau sa piarda teren in favoarea noii forte a democratiei."[15]

2. Gandirea politica in Grecia inainte de Platon. Heraclit, sofistii (protagoras, Gorgias, Prodicos, Hippias, Trasimach, Antifon, Calicles). Reactia socratica si excelenta morala si politica.

Experienta democratica a Atenei a fost (la scara istorica) relativ scurta dar a constituit catalizatorul unei reflectii teoretice intense. Grecii vedeau in instinctul social un produs al naturii. "De aceea, intreaga cetate are un caracter natural, chiar daca si comunitatea prima este astfel. Caci cetatea este scopul acestor comunitati prime (familia si satul - n.m.), deoarece natura este scop." Practic instinctul social este, potrivit acestei viziuni, un produs al naturii. Astfel acesta trebuie doar organizat, iar nu infiintat. Calitatea de om si implicit cea de cetatean se poate manifesta pe deplin doar in interiorul unei forme politice: cetatea. Instaurarea ordinii juste in cadrele cetatii permite speciei umane (considerata cea mai elevata treapta a genului animal) o implinire veritabila.

Aceasta idee a continuitatii firesti dintre nous (ordinea din natura) si societate e problematizata de anumiti autori. Leo Strauss apreciaza ca intre natura (physis echivalat de el cu "crestere", devenire naturala) si lege (nomos inteleasa in sensul ei de conventie de sorginte pur umana) apare un hiatus, o ruptura. "La distinction entre la nature et la convention est fondamentale pour la philosophie politique classique et même pour la grande partie de la philosophie politique moderne, comme on peut le voir de la manière la plus simple par la distinction entre le droit naturel et le droit positif Intrebarea daca si in ce masura chestiunile politice sunt naturale si statul o institutie naturala arata, in opinia lui Leo Strauss, ca legile (conventii) nu sunt naturale si ca "naturalul este anterior conventionalului" Aceasta versiune interpretativa e in aparenta o observatie de bun simt. Numai ca accentul pe caracterul conventional al legii invalideaza viziunea greaca asupra lui zoon politikon: Aristotel nu mai poate prezerva anterioritatea cetatii fata de individ in conditiile in care legea nu e o expresie formalizata a ordinii naturale. In ciuda faptului ca e o consecinta naturala a familiei si a satului cetatea prezinta o anterioritate fata de familie si fata de individ. "Iar cetatea este anterioara in mod natural familiei si fiecaruia dintre noi, caci intregul trebuie sa existe inaintea partii." Pentru Leo Strauss conceptul grec de cetate poate fi inteles corect doar plasandu-l anterior distinctiei pe care noi o facem azi intre stat si societate . Pentru antici cetatea, polis-ul reprezinta ceea ce azi cetateanul obisnuit desemneaza prin notiunea de patrie. Socialul si politicul se intrepatrund si sunt "topite" oarecum indistinct la nivelul semnificatiilor termenului.

Preocuparile privind organizarea si conducerea societatii, a comunitatii din cetate ca forme ale gandirii politice sunt cunoscute si in Grecia Antica. Inca de pe atunci exista o disputa primordialitatea intre Herodot si Eschil care, in tragedia Persii descria modul de organizare si conducere a activitatilor militare si ale statului.

Rolul fiintei umane se poate vedea in societatea condusa de catre stat care este o "institutie naturala" in care omul este prin natura sa o fiinta sociala care are un instinct vital, manifest in comunitatea etatica. Chiar si Strauss va admite ca "On ne peut comprendre la nature de l'homme s'il on ne comprend pas la nature de la societe humaine. Socrate, comme Platon et Aristote, supposait que la forme la plus parfaite de la société humaine était la polis. Adica statul ca forma de organizare legitima a societatii care promoveaza spiritul institutional si totodata il indruma pe individ pe o cale morala a celuilalt spirit, cel al dreptatii.

Cetatea greaca a insemnat ocazia de a experimenta forme diverse de exercitare a autoritatii. De-a lungul vremii guvernarea cetatii a cunoscut o serie de metamorfoze permitand inventarierea mai multor tipuri generale de regim politic. Incepand cu Homer se poate vorbi de o prefigurare a gandirii politice. In Iliada (cantul II) gasim elogiul guvernarii unuia singur, ceea ce s-ar putea numi "monarhie eroica" (Georges Lescuyer considera mai potrivita eticheta "monarhie homerica")

Criticile la adresa democratiei au o veche traditie. Socrate este extrem de rezervat fata de functionarea democratiei la Atena. El denunta desemnarea magistratilor prin tragere la sorti, incompetenta membrilor adunarii populare, flateria si demagogia.

Exista la Herodot (484-420 ien. considerat "parintele istoriei" (si, totodata, potrivit lui G. Lescuyer "parintele politicii"), o clasificare a regimurilor politice (in Istorii, III, 80-82) care s-a impus si a ramas semnificativa pana in zilele noastre. Foarte devreme se manifesta in gandirea ateniana aceasta distinctie intre formele de guvernamant, clasificate potrivit numarului celor care exercita puterea:

- monarhia (guvernarea unui singur om, pentru gloria sa si a supusilor sai)

- oligarhia (guvernarea unei minoritati, cetateni "superiori" consacrati astfel prin nastere, avere, competente militare sau religioase)

- democratia (guvernarea majoritatii)

Hippodamos din Milet a fost numit de Gustav Glotz "arhitect sociolog". Ca arhitect, Hippodamos a construit cetati fiind ceea ce s-ar numi un urbanist politic. A propus alinierea caselor astfel incat de pe urma organizarii urbanistice a cetatii sa rezulte avantaje strategice in caz de razboi. Hippodamos era metec astfel incat nu a participat direct la viata poltica a cetatii. Aristotel remarca faptul ca e prima persoana care, neavand functii publice, s-a preocupat de organizarea vietii din cetate. Cetatea ideala asa cum o gandea Hippodamos avea 10 000 de cetateni (o cifra intalnita frecvent la greci). Cetatenii erau impartiti in trei clase ierarhizate:

oamenii de elita (clasa deliberativa, insarcinati cu administratia si gestiunea interesului public)

oamenii robusti ( clasa militara, insarcinati cu apararea patriei)

muncitorii (clasa producatoare, insarcinati cu asigurarea mijloacelor de subzistenta)

Fiecare din cele trei categorii de cetateni (pe care le regasim cu anumite modificari la Platon) are la randul sau trei sectiuni (subdiviziuni): clasa deliberativa e alcatuita din Comitetul pregatitor, Senatul si autoritatea executiva, clasa militara cuprinde corpul ofiterilor (alcatuind un fel de stat major), luptatorii de elita (care luptau de departe-arcasii) si masa oamenilor valizi, apti de lupta (natiunea inarmata) , in vreme ce clasa producatoare se diviza in agricultori, mestesugari (artizani) si comercianti.

Fiecare dintre aceste regimuri de guvernare are aparatori inflacarati si contestatari inversunati. Tucidide (460-395 ien.) autor al unei singure scrieri, (Razboiul peloponesiac) arata ca democratia este cel mai bun dintre regimuri fiindca asigura isonomia (egalitatea in fata legii), dar numai daca se bucura de atentia constanta a tuturor cetatenilor.

Xenofon (430-355 ien.)

Semnificatia acestor concepte nu era bineinteles acoperitoare pentru intelesul cu care acesti termeni circula in ziua de azi. Democratia era exclusiv o democratie directa. Democratia reprezentativa, asa cum ea functioneaza in epoca noastra era considerat de greci un sistem oligarhic. In democratia directa functiile erau impartite prin tragere la sorti.

3. Democratia antica si mostenirea ei

Contributia esentiala a Atenei consta in faptul ca a trecut de la teorie la fapte instaurand incepand cu finele sec VI i. Chr. Puterea democratica. (Statutul de cetatean a fost extins asupra tuturor barbatilor nascuti in cetate si s-au constituit cca. O suta de municipalitati grupate in zece triburi, administrate de un Consiliu alcatuit din toti cetatenii din jurisdictie. Puterea centrala era asigurata de Adunarea populara, organism care se reunea de zece ori pe an sau atunci cand gravitatea situatiei o impunea.) Regimul democratic a functionat pana in anii 430 i. Chr. In Razboiui peloponesiac Tucidide (care spre deosebire de predecesorul sau Herodot nu a folosit niciodata cuvantul istorie) constata degenerescenta democratiei ateniene, incapabila sa sustina eforturile de razboi cu Sparta si sa-si administreze treburile interne.

In fapt, oricare dintre cele trei forme de guvernare clasice se erodeaza cunoscand o evolutie ciclica dupa cum urmeaza:

-Monarhia degenereaza in despotism (guvernarea nu se face in respectul legii, ci conform capriciilor tiranului) trecand in cele din urma intr-o aristocratie

-Aristocratia (guvernarea celor mai buni hoi aristoi) degenereaza in plutocratie (guvernarea celor bogati), care, mai apoi, in virtutea evolutiei ciclice ajunge sa faca loc democratiei

-Democratia degenereaza in anarhie ori demagogie, facand astfel loc monarhiei si realizand astfel inchiderea cercului.

Pentru a evita neajunsurile pe care le prezinta fiecare dintre aceste forme de guvernare Grecii au incercat o forma mixta. Solon a instaurat la Atena o forma de guvernare mixta care combina monarhia, oligarhia si democratia. Scopul actiunii politice ramane mereu, indiferent de forma de guvernare, asigurarea binelui comun pentru toti membrii cetatii. Pentru atingerea acestui obiectiv Grecii considerau indispensabila "domnia legii". Legea era conceputa ca fiind de origine mitica si avand valoare si natura divina. Interogatiile care revin frecvent in orizontul politicului se preocupa de caracterul legii: are legea cetatii o valoare absoluta ? Exista legi naturale prevalente, de sorginte divina, superioara ? (vezi dramele lui Sofocle, in special Antigona)

In orice caz domnia legii trebuie asigurata prin realizarea consensului. Arta esentiala pe care trebuie sa o detina omul politic presupune realizarea acestui consens cu mijloacele discursului. (Aceasta arta facea, in Grecia, obiectul cursurilor predate de sofisti. Sofistii pretindeau ca pot invata (contra cost) pe oricine regulile persuasiunii politice.

Exista doua modele principial diferite de intelegere a politicii la nivelul cetatii. Ele se fundeaza pe o intelegere specifica a conceptului de libertate.

a) Statul Spartan, organizat pe principii militare, concepe libertatea ca un drept colectiv. Individului nu ii este recunoscuta nici un fel de libertate, pentru ca membrii cetatii nu au efectiv o viata privata. (In Sparta educatia in comun incepea de la varsta de 7 ani.)

b) Modelul Atenei este caracterizat de o viziune mai individualista a conceptului de libertate. Ca stat cu o puternica traditie comerciala, influentat de viata maritima, Atena recunoaste fiecarui cetatean o libertate individuala.