Mestesuguri

Mestesuguri

Pielea. A fost materialul cel mai la indemana omului folosit pentru imbracaminte.

Dovezi arheologice ale folosirii pielii sunt, in primul rand, razui-toarele din silex a caror existenta este cunoscuta inca din paleoliticul mijlociu, fiind intrebuintate pentru curatirea pieilor de animale. Apoi,

din piele se vor confectiona: vase, incaltaminte, diverse accesorii, iar o data cu Hallstattul, pielea capata o folosinta mai larga.

In Antichitate, pielea a constituit un important articol de imbra-caminte. Pentru conservarea si trainicia ei, din cele mai vechi timpuri s-au folosit sisteme de tabacit care in mare masura nu sunt cunoscute.

Cele mai precise stiri asupra tabacitului sunt cele din cadrul societatii romane, si anume cele de la Pompei, unde s-au aflat picturi si instrumente de razuit si lustruit fata pielii, mese de taiat etc.

In privinta instrumentelor cismarilor si a activitatii acestora exis­ta o serie de stele funerare.

Lemnul si scoarta. Lemnul a putut fi pastrat in pamant si descoperit arheologic numai in regiunile uscate, calde sau foarte reci, sau numai in turbarii.

Lemnul de esenta moale se cioplea, iar la cel de esenta tare, pe langa tehnica cioplirii, se folosea si focul dirijat (barca monoxila aparuta in mezolitic).

Intrebuintarea lemnului: 1) in constructii: pari pentru sustinerea peretilor inca din paleolitic (dovada descoperirile de la Lazaret, Terra Amata); 2) la ridicarea locuintelor lacustre; 3) in arhitectura veche indiana si chineza; 4) pentru realizarea unor mijloace de transport pe apa si pe uscat; 5) la constructia de drumuri si punti.

Impletitura Inca din epoca paleolitica se impleteau din rachita plase (Antreea-Finlanda) si cosuri.

Textilele. Fibrele de urzica erau folosite pentru realizarea texti­lelor, in alimentatie si pentru obtinerea unor medicamente. In ce priveste felul de preparare si folosire a fibrelor de urzica, datele au putut fi culese pe baza cercetarilor intreprinse asupra grupurilor comunitare din nordul Europei. Inul apare cultivat in Orient, apoi patrunde si in regiunea Mediteranei din Europa. In ce priveste lana, operatiile de prelucrare sunt aceleasi ca in zilele noastre. Cea mai veche dovada a folosirii lanii dateaza de la sfarsitul neoliticului, de la Wiepenkarthen-Hanovra, unde intr-o invelitoare din piele a unui pumnal din silex s-a aflat o mica cantitate dintr-o stofa de lana. La inceput s-a folosit, inca din neolitic, razboiul de tesut. In Egipt s-a folosit, in afara razboiului de tesut vertical cu greutati, si cel orizontal. Prelucrarea firelor (impletirea, torsul si tesutul) au constituit o indelet­nicire femeiasca, mult asemanatoare cu cea de astazi in privinta metodelor de lucru.

Exploatarea silexului si obsidianei. Isi are inceputurile in paleo­litic, cand silexul se exploata la suprafata solului sau in gropi, pentru ca in mezolitic si neolitic aceasta exploatare sa se dezvolte. Sunt cunoscute vechi exploatari la: Grand Pressigny (Franta) si la Grime's Grave (Anglia), unde sunt peste 300 puturi si galerii intinse pe o suprafata de 15 ha.

Carierele de piatra. In lumea greaca si romana sunt cunoscute: marmora de Pentelic si Paros (Grecia), Carrara (Italia), din Dacia.

In prelucrarea tuturor materialelor mentionate, la care se adauga si rocile care cliveaza se despica (silex, obsidiana, quart, japs, roci vulcanice), precum si osul si cornul, se foloseste forta sau energia mecanica.

Ceramica. Olaria este legata de sedentarizarea omului. In jurul anilor 6000 i. Chr., in regiunea bazinului Mediteranei apar cele mai tim­purii culturi de ceramica. Ceramica este lucrata cu mana ori la roata.

Analiza ceramicii trebuie privita din punctul de vedere al arderii vaselor, al functionalitatii acestora, precum si al morfologiei (forma, raportul dintre diferitele parti ale recipientului, decor). Ceramica ajuta la stabilirea cronologiei relative ori absolute a complexului in care este descoperita.

Sticla. Inceputurile acesteia se cunosc in perioada predinastica in Egipt (mileniul IV i. Chr.: se turnau podoabe si mici obiecte). Este posibil ca inventarea sticlei sa se fi produs in Sidon. Tot aici, in vremea lui Cesar, se inventeaza procedeul suflarii sticlei cu ajutorul unui tub. Romanii au imprumutat de la popoarele orientale progresele tehnice in domeniul sticlei ridicand acest mestesug la cel mai inalt grad cunoscut in Antichitate. La romani, vasele de sticla devin obiecte de uz curent. In primul secol d. Chr., se vorbeste despre sticla argintata sau aurita, despre geamuri la ferestre-turnate in marimea de 30 x 60 cm. De la mijlocul secolului I d. Chr., sticlaria apare in cadrul mobilierului funerar (urne cinerare, lacrimarii). Apar ateliere specia­lizate, care lucreaza pentru clientela: aristocratie, agenti militari, administratori ai imperiului roman.

In Gallia si Renania, incepand cu secolul II d. Chr., se formeaza centre importante de sticlarie romana. Pe forme elegante din sticla se aplicau elemente decorative: fire, panglici ondulate, pastile.

Sfarsitul secolului III d. Chr. marcheaza apogeul sticlariei pe valea Rinului, Moselei si in sudul actual al Belgiei (apar sticla colorata si sticlaria cu reprezentari plastice).

Mineritul

Aurul. Cunoscut si prelucrat inca din neolitic. In cimitirul de la Varna s-au gasit bijuterii de aur. A fost strans la inceput din nisipul raurilor aurifere, apoi a fost scos din galerii, fiind faramitat in bucatele pana la marimea bobului de mazare. Acest pietris se macina cu aju­torul unor pietre de moara invartite cu mana sau al unor asini sau cu un curent de apa. Praful rezultat se spala intr-un jghiab captusit cu o stofa din lana. Faina de piatra mai usoara era luata de apa, in timp ce firele de aur mai grele cadeau la fundul jghiabului de unde aurul era colectat cu ajutorul unor bureti. Acest aur, cu multe impuritati, se topea amestecat cu plumb, separandu-se astfel de materiale straine. Urma o a doua retopire, in care aurul se amesteca cu plumb si sare de bucatarie. In ultima operatie se extragea si argintul din aur, cu ajutorul clorurii de argint. Aurul se topea in creuzete mari, fiind folosite foalele de suflat in cuptor. In final, el era turnat in bare (lingouri).

Primele exploatari au fost in Peninsula Balcanica: puturi verti-cale, la Rudina Glava (nord-estul Serbiei), si apartin culturii Vinça I (neolitic).

Argintul. Apare prima data in Egiptul predinastic, in forma de electum, adica aliat cu aurul. La romani, controlul aliajului argintului se facea in stare de topire: daca aliajul stralucea, aceasta insemna ca argintul era curat, iar daca prezenta o culoare negricioasa sau rosie-cenusie, aceasta era dovada ca este amestecat.

Arama. La inceput a fost folosita nativ, descoperita probabil intamplator. Cele mai timpurii obiecte sunt la Ergani (Anatolia - Asia Mica). Se pare ca a fost extrasa din Muntii Sinai inca din mileniul V i. Chr. Aceasta continea mult sulf.

Topirea minereului la o temperatura foarte ridicata (1085°) se realiza in cuptoare construite din bolovani din piatra. Prin orificiile lasate in peretii cuptorului se sufla continuu. Cand arama curgea in afara si avea culoarea rosie, se considera procesul topirii reusit. Pentru a o intari, se arunca deasupra ei apa. Inca din mileniul VI i. Chr. este cunoscuta in Palestina (Jerichon), Irak (Jarmo).

De altfel, a fost primul minereu folosit de catre om. Din arama, pentru inceput, s-au confectionat, prin ciocanire, podoabe si obiecte de cult. Raritatea determina ca metalul sa fie scump. Ulterior, cand s-a

trecut la prospectarea filoanelor de metal nativ, din arama, s-au lucrat unelte si arme.

Cositorul. Minereul de cea mai buna calitate era extras in Britania si Hispania. Minereul se topea in cuptoare obisnuite, in care ardea carbune de lemn, iar flacara era continuu intretinuta cu ajutorul foalelor.

Bronzul. Aliaj din arama si cositor. Se topea la 700-900° C. Fata de arama, bronzul are o serie de avantaje: se topeste la o temperatura mai scazuta si poate fi turnat usor in forme. Metalurgia bronzului a luat nastere in Orientul Apropiat pe la sfarsitul mileniului IV i. Chr. Tehnologia cea mai rapida, dar si cea mai perfectionata era cea numita "cu ceara pierduta" (folosita si astazi). Cele mai vechi dovezi ale folosirii procedeului au fost gasite in Mesopotamia si Egipt, datand de la inceputul mileniului IV i. Chr.

Fierul. Este ultimul metal folosit de catre om. La inceput este folosit cel meteoric, realizat prin incalzire si ciocanire. Din acesta oamenii isi faceau podoabe si diferite unelte. Fierul meteoric este intalnit la aproape toate popoarele antice din Orient. La poalele mun­telui Ararat, la Medzamor, in Armenia, s-a gasit in mijlocul cetatii o colina stancoasa pentru depozitarea minereului brut (fier) prevazuta cu o instalatie speciala pentru topirea minereului. Aceasta dateaza din neolitic si se pare ca tot aici se obtineau diverse metale feroase si neferoase si existau, de asemenea, si ateliere pentru confectionarea de obiecte cu intrebuintari diferite.

Existenta unor instalatii speciale pentru Latènul romanesc a fost atestata la Bragadiru, Ciresu, ca si turtele de fier rezultate de la pro­cesul de reducere aflate la Sarmizegetusa.

Prelucrarea metalelor, cat si realizarea sticlei, ceramicii si a sarii, prin evaporare, se puteau obtine numai cu ajutorul focului.