GENEZA STATELOR FEUDALE ROMANESTI (SEC. XIV): TARA ROMANEASCA, MOLDOVA, DOBROGEA

GENEZA STATELOR FEUDALE ROMANESTI (SEC. XIV): TARA ROMANEASCA, MOLDOVA, DOBROGEA

Evolutia spre constituirea statelor feudale romanesti a fost accelerata, in secolele XIII - XIV, de politica Regatului Ungar de anihilare a autonomiilor romanesti din Transilvania si de tendintele sale de dominatie la sud si rasarit de Carpati. Rezultatul a fost constituirea Tarii Romanesti si Moldovei ca state independente.

Autonomiile teritoriale ale romanitatii orientale poarta in izvoarele vremii denumirea de Valahia, Valahia Mare, Vlasca Zemlja, Terra Blacorum, Walachenland denumire care exprima caracterul lor romanic si existenta lor autonoma in cadrul unor structuri politice plurietnice: Imperiul Bizantin, Regatul Ungar si "imperiile stepelor" (pecenegii, cumanii, tatarii). Acestora, formatiunile locale le plateau tribut in schimbul pastrarii autonomiei si structurilor lor traditionale.

De intindere si insemnatate diferite, autonomiile romanesti erau grupari de sate si catune de pe vaile unor rauri sau din depresiuni intramontane. Aceste autonomii locale grupate in "tari" erau conduse de cnezi si juzi, cu functii judecatoresti si administrative.

"Tarile" - autonomii politice nascute din asocierea mai multor sate, depindeau de un centru de putere strain direct prin intermediul unei capetenii militare numite voievod.

In Faptele ungurilor (Gesta hungarorum) sau Anonymus cronicarul regelui maghiar Bela aminteste existenta in Transilvania a voievodatelor lui Menumorut, Glad si Gelu, acesta din urma fiind singurul caruia i se mentioneaza expres si originea romana ("Gelou quidam blacus" - Gelu un oarecare roman).

Pana in primele decenii ale secolului XIII autonomiile romanesti din Tara Oltului sau cea din Tara Hategului si-au pastrat caracterul originar Inaintand la sud si est de Carpati regalitatea maghiara a gasit, in secolul XIII, alte "tari" (terrae) romanesti ( unele dintre ele fiind mentionate de Diploma cavalerilor ioaniti din 2 iunie 1247) pe care a reusit sa le aduca temporar, si in diferite grade, sub puterea sa. De altfel, acesta diferenta de statut politic reiese si din actul amintit unde sunt mentionate cnezatele lui Ioan si Farcas dar si voievodatele lui Litovoi si Seneslau. Aceste formatiuni prestatale dispuneau de structuri militare (apparatus bellicus), iar societatea era startificata deja fiind amintiti si "mai marii pamantului" (majores terrae).

Destinul istoric al romanitatii orientale se va implini in nordul Dunarii prin unificarea formatiunilor prestatale existente in jurul voievodatului lui Seneslau, de la Arges.

Dubla evolutie a situatiei romanilor in raport cu Regatul Ungar - progresiva emancipare a celor din sud de Carpati, pierderea autonomiei inlauntrul arcului carpatic - a precipitat constituirea Tarii Romanesti ca stat independent si a inlesnit aparitia, cateva decenii mai tarziu, a celui de al doilea stat romanesc la Est de Carpati.

Intemeierea Tarii Romanesti si a Moldovei

Constituirea statelor feudale romanesti s-a facut prin unificarea formatiunilor prestatale existente in cadre teritorial-politice mai ample. Acest proces s-a desfasurat concomitent cu lupta de eliberare a celor doua tinere state de sub dominatia tatara si maghiara. Momentul decisiv al constituirii statelor, exprimat in traditia istorica prin termenii de "descalecat"si "intemeiere" a fost inlaturarea dominatiei Regatului maghiar.

Anihilarea autonomiei Fagarasului, in 1291, de catre regele Andrei al III-lea a coincis, potrivit traditiei istorice a Tarii Romanesti cu trecerea muntilor de catre "Negru Voda", personaj a carei identitate reala nu este cunoscuta si instalarea sa la Campulung, unde si-a "mutat" scaunul. Campulung a fost astfel prima resedinta a Tarii Romanesti. Aici au fost ingropati primii ei domnitori: Basarab I si Nicolae Alexandru.

"Descalecatul ", la Campulung, a fost urmat de "Intemeierea" tarii, adica de agregarea formatiunilor politice care existau deja, cnezatele si voievodatele.Conform traditiei cronicarilor din Tara Romaneasca, procesul unificarii a pornit, din stanga Oltului, de la Campulung, a cuprins Argesul, care avea sa devina cel de al doilea "scaun" al domniei, dupa care tara se va intinde catre Dunare si Siret si spre gurile Dunarii.

Teritoriile din dreapta Oltului se vor uni cu voievodatul din Campulung ca un act de "inchinare" fata de cel mai puterniuc voievod. Nu a fost o simpla anexare ci integrarea in Tara Romaneasca, ce se constituia acum, a unei puternice autonomii teritoriale, autonomie cvasistatala, care a caracterizat, ca un reflex al acestei realitati istorice, statutul aparte al Olteniei. Dovada este institutia baniei (banul fiind singurul dregator care avea dreptul de a condamna la moarte, ca si domnul tarii).

Intr-un act din 1324, regele Ungariei, Carol Robert de Anjou il numeste pe Basarab I "voievodul nostru transalpin". Ulterior acesta s-a alaturat unei coalitii impotriva Ungariei, coalitie din care faceau parte si tatarii Hoardei de Aur, ca factor hegemonic, bulgarii si sarbii. Faptul a atras reactia regelui Ungariei care, in 1330, porneste o expeditie impotriva Tarii Romanesti, cu gandul de a-l schimba pe Basarab cu un dregator regal. In septembrie 1330, regele maghiar Carol Robert ocupa Severinul, vechi teritoriu de disputa intre Ungaria si Tara Romaneasca. Solia trimisa de Basarab I, care era decis sa-i plateasca tribut si sa se recunoasca vasal in continuare a fost respinsa de rege. Acesta ataca Argesul, dar nu-l gaseste acolo pe domnul roman. Venirea iernii il determina pe Carol Robert sa se retraga in Transilvania. In tara Lovistei este infrant intr-un loc numit Posada. Victoria lui Basarab I a consacrat independenta noului stat format la sud de Carpati, Tara Romaneasca.

Dupa moartea lui Basarab I, fiul sau, Nicolae Alexandru (1352 -1364) reia relatiile cu regele Ungariei, Ludovic I de Anjou (1342-1382).

In 1359, Nicolae Alexandru isi asuma titlul de domn "autocrator" (de sine statator) si infiinteaza mitropolia Tarii Romanesti dependenta canonic de Patriarhia ecumenica de la Constantinopol. Scaunul mitropolitan a fost asezat la Arges, primul mitropolit fiind un grec, Iachint, adus aici de la Vicina. Prin acest act Tara Romaneasca era inzestrata cu institutiile supreme ale statului de sine statator, puterea domneasca, autocrata si puterea ecleziastica ce-i dadea legitimitatea. Aceasta era legata direct de Constantinopol, unul din cele doua centre de legitimitate spirituala ale lumii medievale (Roma si Constantinopol).

Actiunea si alegerea, fundamentala, ale lui Nicolae Alexandru au desavarsit, din punct de vedere teritorial si institutional, crearea Tarii Romanesti ca stat de sine statator.

MOLDOVA

Trecerea la formarea celui de al doilea stat romaneasc de sine statator s-a facut in imprejurarile favorabile create de inlaturarea dominatiei tatare. In anul 1359, are loc o revolta a autohtonilor impotriva regelui maghiar Ludovic I de Anjou. Acesta numeste un dregator roman din Maramures, pe nume Dragos, care ia in stapanire voievodatul de pe valea Moldovei. Dragos ii largeste teritoriul prin expansiune spre nord si est si prin inglobarea altor formatiuni aflate sub dominatia tatarilor sau a Haliciului. "Descalecatul" lui Dragos, reprezentant fidel al regelui a tinut tara in dependenta fata de Ungaria.

In 1364-1365, populatia din Moldova se rascoala impotriva Ungariei. In fruntea poporului ajunge Bogdan, "descalecat" si el tot din Maramures insa ostil politicii de maghiarizare duse de Ludovic I. Ajutat de autohtoni, Bogdan alunga pe urmasii lui Dragos, Sas si Balc care se retrag in Maramures unde intra in stapanirea proprietatilor lui Bogdan devenit tradator fata de regele Ungariei. Sub noul ei domn, Bogdan, Moldova devine, la randul ei, stat independent (Valahia Mica).

Lui Bogdan i-a urmat Latcu. Acesta obtine de la papa Urban I un scaun episcopal catolic la Siret, dependent canonic de Roma.

In vremea domnitorului Petru I Musat (1377-1392) Moldova face progrese in domeniul organizarii statale si in planul afirmarii internationale. Ca directie in politica externa, inaugurata acum, dar urmata apoi cu consecventa secole de-a randul, Moldova se apropie de Polonia. In acest sens, in 1387, Petru I presteaza omagiu vasalic regelui Poloniei, Vladislav Iagiello. Cu acest prilej, Petru il imprumuta pe rege cu 3000 de ruble si primeste pentru ele, drept gaj, Pocutia.

Petru I muta capitala la Suceava unde creaza si o mitropolie ortodoxa.

Statul moldav ajunge la limitele sale naturale abia in timpul lui Roman I (1392- 1394) cand acesta se intituleaza domn "din munti si pana la mare".

Moldova isi desavarseste astfel unitatea teritoriala care s-a facut prin inglobarea formatiunilor politice din sudul tarii (de exemplu - cea a lui Costea) si inlaturarea ultimilor resturi ale dominatiei tatare.

La un sfert de secol dupa Tara Romaneasca, Moldova apare pe harta politica a Europei ca stat independent, deplin constituit teritorial si institutional. 

Bibliografie

- Aromanii: istorie, limba, destin, Bucuresti, 1996.

- S. Papacostea, Romanii in secolul al XIII-lea. Intre cruciata si Imperiul mongol,

Bucuresti, 1993.

- R.Popa, Tara Maramuresului in secolul al XIV-lea, ed. II, Bucuresti, 1997.

- ______ La inceputurile evului mediu romanesc: Tara Hategului, Bucuresti, 1988.

- V.Spinei, Moldova in secolele XI - XIV, Bucuresti, 1982.

- _______ Realitati etnice si politice in Moldova Meridionala in secolele X - XIII. Romani si turanici, Iasi, 1985.

- Gh. I. Bratianu, Traditia istorica despre intemeierea statelor romanesti, Bucuresti, 1980.

* * * Constituirea statelor feudale romanesti, Bucuresti, 1980.

- S. Papacostea, Geneza statului in evul mediu romanesc, Cluj - Napoca, 1988.

- Fl. Constantiniu, O istorie sincera a poporului roman, Bucuresti, 1999.