Cronicile ca sursa documentara pentru istoria femeii

Cronicile ca sursa documentara pentru istoria femeii

O alta categorie de izvoare interne extrem de relevanta pentru studiul nostru este aceea a cronicilor interne. Aceste documente trebuie abordate cu prudenta si impun o raportare permanenta la contextul in care ele au fost intocmite. Mai mult, prudenta este impusa si de faptul ca ele au fost scrise de catre cronicari barbati si deci ele redau punctul de vedere masculin. Ca atare, raportandu-ne la acest considerent, imaginea femeii apare ilustrata de un singur punct de vedere - cel masculin. Analizarea lor ar avea, prin urmare, carentele sale, dar pe de alta parte, ea poate fi deosebit de semnificativa, datorita faptului ca ne permite identificarea atitudinii pe care autorii - barbati - ai cronicilor o aveau vizavi de femei.

Sub raport documentar si mai ales din perspectiva informatiei oferite de cronici, cele mai valoroase si totodata mai numeroase sunt acelea datand din secolele al XVI-lea si al XVII-lea. Cronicile secolului al XV-lea nu ne ofera decat informatii sporadice si toate in contextul mai general al descrierii unor evenimente din istoria tarii respective.

Din punct de vedere cronologic, analistica romaneasca incepe din a doua jumatate a secolului al XV-lea aparitia ei fiind legata de creatia statala medievala, din initiativa domnilor romani[1]. In Moldova, primele insemnari de factura analistica sunt plasabile in timpul domniei lui Alexandru cel Bun, insa analistica cunoaste un real avant odata cu domnia lui Stefan cel Mare. Originalul letopisetului s-a pierdut, insa consemnarile din cuprinsul sau ni s-au pastrat intr-o serie de variante. Letopisetul anonim a fost continuat in secolul al XVI-lea de catre cronicarii Eftimie si Azarie, ale caror productii cronicaresti au fost, la randul lor traduse si prelucrate in cronica romaneasca a lui Grigore Ureche. Cronica, dupa cum stim, a fost continuat prin cronica lui Miron Costin si aceasta prin aceea a lui Ion Neculce .

Letopisetul Anonim al Moldovei care cuprinde istoria Moldovei intre 1359-1507 si cunoscut sub denumirea de Letopisetul de la Bistrita ne ofera informatii succinte referitoare la casatoriile domnitorilor moldoveni. Din acest izvor documentar aflam faptul ca Alexandru cel Bun a fost casatorit cu Neacsa, ca sotia lui Stefan a fost Stanca si ca sotia lui Ilias a fost adusa din Ghidigol. Aflam de asemenea ca Stefan cel Mare a fost casatorit pe rand cu Evdochia si apoi cu Maria de Mangop. Autorul anonim al cronicii mai noteaza si faptul ca in cadrul conflictului dintre Stefan (domnul Moldovei) si Radu cel Frumos, sotia acestuia din urma a fost una dintre victimele nevinovate ale confruntarii, ea fiind luata prizoniera de catre domnul Moldovei: ,,si a luat si pe doamna lui Radul voievod si pe fiica lui care era singura nascuta si toate comorile lui " . Aceeasi cronica mai inregistreaza si data mortii sotiei lui Stefan cel Mare, Maria de Mangop (19 decembrie 1477), pe aceea a fiicei lui Alexandru voievod (Cneajna, 1479), precum si pe aceea a doamnei Maria Despina, sotia domnului Radu ,voievodul Tarii Romanesti.

Cronica moldo-germana care cuprinde istoria domniei lui Stefan cel Mare din 1457 si pana in 1499 este extrem de valoroasa, dat fiind faptul ca autorul cronicii, desi anonim, se pare ca a fost contemporan cu evenimentele pe care le descrie si in plus, acesta a folosit si tradus, prelucrand-o, o cronica interna a Moldovei in limba slavona. Intrucat avem de-a face cu un autor contemporan al evenimentelor pe care le descrie, analiza acestei cronici ar trebui sa ne permita identificarea modului in care femeile erau privite in epoca si de ce nu a rolului pe care acestea il jucau in societatea medievala a timpului. Din pacate autorul Cronicii moldo-germane nu pare sa fie interesat mai mult decat autorul Letopisetului anonim de soarta femeilor moldovence. Singurele informatii pe care autorul ni le transmite sunt cele referitoare la sotiile lui Stefan cel Mare. De asemenea, ca si in cazul Letopisetului anonim, Cronica moldo-germana face referiri la situatia femeilor doar in contextul conflictului lui Stefan cel Mare cu domnul Tarii Romanesti. Informatii suplimentare fata de Letopiset sunt cele referitoare la atacul lui Stefan asupra Brailei (1470) cand, potrivit autorului, domnul ,,a varsat mare si mult sange si a ars targul cu totul si nu a lasat in viata nici copii din mame si a despicat sanul mamelor si a scos copii din el" . In rest, nicio referire noua, fapt ce demonstreaza ca interesul pentru femei nu exista la acesti autori ai cronicilor si ca referirea la acestea se limiteaza strict la Doamne si aceasta doar datorita prestigiului si puterii detinute prin casatoria cu conducatorii tarii.

Letopisetele de la Putna (Nr. 1, 2) nu ne ofera nici ele date mai ample decat cronicile anterioare. Faptul nu trebuie sa ne contrarieze, dat fiind ca avem de-a face doar cu scurte povestiri despre domnitorii care s-au succedat pe tronul Moldovei.

Incepand cu Cronica lui Macarie informatiile, desi se limiteaza la familia domnitoare, incep sa fie mai numeroase, parasind sfera lacunarului. Intr-adevar, in centrul cronicii se regasesc tot datele politico-militare, dar in subsidiar se regasesc si informatiile aflate in sfera de interes a temei noastre. Cronicarul descrie, in contextul evenimentelor militare din timpul domniei lui Petru Rares, unul dintre putinele momente inregistrate ale raportului dintre domnitor si sotia sa. In contextul asedierii Ciceului, Macarie descrie momentul revederii dintre domnitor si familia sa. Informatia este foarte importanta, deoarece cronicile care surprind relatiile dintre membrii familiei sunt relativ putine. Chiar daca poate fi vorba de o relatare exagerata a autorului, informatia este foarte valoroasa. Astfel, cronicarul nota ca in momentul revederii domnul: ,,a intins bratele sale si a cuprins cu dragoste parinteasca pe copii sai nevarstnici si i-a sarutat, asemenea unui vultur care acopera cu aripile pe vulturasii fara pene. Si intinzand mainile sale a cuprins plangand si pe inteleapta sa sotie, doamna Elena" . Este o relatare metaforica menita sa impresioneze, fiind centrata mai ales pe reliefarea gravitatii situatiei lui Petru Rares; cu toate acestea ea insista asupra unui aspect ignorat de catre cronicarii anteriori, acela al raportului dintre membrii unei familii. Nu trebuie insa sa generalizam, caci episodul din cronica este singular, cronicarul nu mai face nicio referire - demna de interes - asupra conditiei femeii.

Cronica lui Eftimie , continuare a Cronicii lui Macarie, reda istoria Moldovei dintre anii 1541-1554. Avem, deci, tot o cronica oficiala, scrisa din porunca domnului Alexandru Lapusneanul si de asemenea un autor contemporan cu faptele pe care le descrie. Din pacate nici acest cronicar nu s-a aratat mai interesat decat predecesorii sai de a inregistra informatii referitoare la femei. Totusi, atunci cand ia atitudine fata de domnia lui ,,Ilias Mahmet", cronicarul subliniaza diferenta de statut social al femeilor - intr-adevar o face in mod involuntar - cand afirma ca domnul Ilias ,,a trimis sa cumpere cu multe mii de aspri si ducati de aur curve necurate turcoaice si le-a adus la dansul si a inceput, nerusinatul, sa se infraneze de la vin si de la carnea de porc" . Atitudinea si mai ales faptele domnului care ,,s-a facut chinuitor si pierzator de oameni" se datorau influentelor ,,nefaste" ale mamei sale. Iata deci o informatie - negativa - referitoare la doamna Elena, respectiv la o femeie. Sa fi fost oare nemultumirea cronicarului vizavi de faptul ca o femeie il influenta pe conducatorul tarii? Chiar daca doamna Elena a avut aceasta influenta negativa sau daca este vorba doar de o exagerare sau inventie a cronicarului, relatarea acestuia ne determina a concluziona ca, negativa sau nu, avem un prim caz consemnat de cronici, al unei doamne cu rol influent in politica, un rol indirect in acest caz, ea fiind mama domnului.

Cronica lui Azarie , scrisa din porunca lui Petru Schiopul, deci tot o cronica oficiala, se limiteaza si ea la inregistrari foarte succinte si doar in contextul in care au legatura directa cu domnul. Dat fiind faptul ca vorbim despre o cronica oficiala, spiritul in care Azarie isi redacteaza cronica este foarte relevant, dar totodata impune prudenta in evaluarea informatiilor pe care le reda. Domnia lui Alexandru Lapusneanul este surprinsa in culori pozitive si ca atare si doamna sa, Ruxandra apare in aceeasi lumina, ea este "binecinstitoare . fiica lui Petru voievod cel batran", din care s-au nascut Bogdan "si Petru care au fost bine crescuti"[13]. Nu acesta este insa motivul pentru care cronica are o relevanta deosebita pentru prezenta tema de studiu. Mult mai semnificative sunt informatiile pe care Azarie ni le da referitoare la regenta instituita dupa moartea lui Alexandru Lapusneanul. Dat fiind faptul ca Bogdan era minor, conducatorul regentei a fost mama acestuia, secondata de logofatul Gavril si hatmanul Dimitrie. Interesant este modul in care cronicarul descrie aceasta regenta condusa de catre o femeie. Nicio urma de sarcasm, de atitudine negativa, fapt ce ne lasa sa intelegem ca pentru cronicari nu era nimic nou si ca se poate sa fi fost vorba de o practica incetatenita deja in societatea medievala moldoveneasca. Dar cronicarul nu uita ca este vorba despre o femeie si ca atare incearca probabil sa sublinieze faptul ca doamna Ruxandra depasea celelalte femei ale timpului sau atunci cand afirma despre aceasta ca "era cu minte de barbat, cu suflet mare . era ca un rai insufletit care-si hranea gradina cu binefaceri" . Nimic nu pare sa fi egalat perioada de prosperitate a regentei, accentuata de cronicar si prin relatarea faradelegilor domniei lui Ion voda cel Cumplit (1572-1574). O informatie deci deosebit de importanta pentru demersul istoric de a identifica femeia in societatea medievala romaneasca.

Cronicarii Miron Costin, Grigore Ureche si Ion Neculce nu par a fi nici ei prea interesati de subiectul aflat in discutie. Femeile nu apar aici decat tangential si doar in contextul in care ele au vreo legatura cu evenimentele politice, sociale sau militare descrise in cronica. Spre exemplu, Miron Costin in Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron voda incoace[15] ne ofera aceleasi date lacunare despre femei. In expunerea cronicarului interesul pentru acestea este la fel de limitat ca si in cazul cronicarilor anteriori. Totusi Miron Costin aduce "ceva nou", in sensul ca descrie o nunta in familia domnitoare. Se pare totusi ca nu atat dorinta sau interesul pentru ritualul casatoriei l-au determinat pe Miron Costin sa redea acest episod din istoria Moldovei, ci mai ales gravitatea si implicatiile in plan politic ale casatoriei. Acestea au fost ratiunile care l-au motivat pe cronicar sa descrie evenimentul. Dupa cum se stie este vorba despre descrierea casatoriei fiicei lui Vasile Lupu, Maria, cu cneazul "Ragivil" . Cronicarul isi declara nemultumirea - indirect - fata de aceasta casatorie atunci cand afirma ca "de mirat au ramas veacurile aceasta casa, cum a putu suferi inima lui Vasile voda sa se faca" . Aceeasi atitudine o are cronicarul si vizavi de casatoria fiicei mai mici "Roxandei" cu Timus Hmelnitski, pe care o considera la fel de gresita ca si cea a Mariei: "mare netocmeala in deopotriva caselor si a hirelor" . Cu exceptia acestor informatii cronicarul nu mai apare interesat de femei.

Nici Grigore Ureche sau Ion Neculce nu par mai interesati de tratarea fie ea si tangentiala, a conditiei femeii sau mai simplu, a rolului ei in societate, indiciu al faptului ca femeia, statutul, rolul ei nu faceau parte dintre temele de interes ale cronicarilor.

Referitor la istoriografia privitoare la Tara Romaneasca, din secolul al XV-lea nu ni s-au pastrat decat versiunea ruseasca, tradusa dupa un text slavo-muntean a povestirilor despre Vlad Tepes si povestirile sasesti asupra acestui domn[19]. Pentru secolul al XVI-lea una dintre cele mai semnificative creatii este reprezentata de Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie . "Creatie carturareasca, in legatura cu eruditia bizantina si cu literatura patristica cultivata de aceasta cultura" , chiar daca nu intra in sfera productiilor cronicaresti asupra careia insistam in acest context, ea poate fi incadrata in sfera mai larga a izvoarelor narative. Prin prisma ratiunilor care au determinat intocmirea sa, Invataturile reprezinta un izvor semnificativ pentru studiul nostru in conditiile in care ele reflecta un moment, foarte rar inregistrat, al preocuparilor parintilor pentru educatia copiilor lor. Prin continut textul poate fi considerat ca fiind un manual menit sa fixeze conduita si actiunile viitorului domnitor. Printre perceptele morale se pot gasi inserate si referiri la femei, astfel Neagoe Basarab isi sfatuieste fiul sa cinsteasca femeile batrane dar sa se fereasca de cele viclene "caci nimic nu este mai rau si mai amar pe aceasta lume" . Profundul caracter religios al Invataturilor impune si atitudinea domnitorului fata de femei. Astfel Neagoe Basarab isi sfatuieste fiul sa nu se lase prada tentatiilor caci "tot cel ce cauta asupra muierii cu pofta, preacurvie face" . Un text asadar extrem de relevant a carui analiza se impune in mod necesar. Revenind insa la cronistica Tarii Romanesti trebuie notat faptul ca cele mai semnificative productii de acest gen apartin cu precadere secolului al XVII-lea .

In acelasi tipar schitat in contextul analizarii cronicilor moldovenesti se incadreaza si Istoriile domnilor Tarii Romanesti a lui Radu Popescu vornicul. Si in acest caz autorul nu ne ofera decat informatii mult prea sarace. Ele ne sunt prezentate tot in contextul evenimentelor politice, mai ales in cel al descrierii domniilor diferitilor domnitori. Spre exemplu Radu Popescu nu face decat sa respecte tiparele cronicarilor anteriori. De asemenea, cronicarul pare a fi mult mai interesat de ceea ce se intampla in Moldova, astfel: "Bogdan voda din Moldova cerand de mai multe ori de la craiul lesesc sa-i dea pa Elisafta soru-sa, sa-i fie doamna si nevrand muma featei si fata ." sau "iar cand a fost leat 7035, s-au prestavit Stefan voda de acest domn scriu moldovenii ca l-au omorat domna-sa (zau, de treaba jupaneasa moldoveanca, sa-si omoare barbatul)" . Desi sunt indirecte, informatiile oferite de cronicar, relatand evenimentele din tara vecina sunt totusi extrem de importante, reliefand o alta perspectiva - mai obiectiva poate - a evenimentelor respective.

Cronica lui Radu Greceanu . Autorul pare a fi foarte interesat de strategiile matrimoniale ale principalilor boieri munteni, dar si de acelea organizate de catre familiile domnitoare. Desi informatiile nu ocupa un loc reprezentativ in economia lucrarii, totusi ele sunt foarte utile pentru dezvoltarea temei referitoare la modul si mai ales la ratiunile care determinau contractarea casatoriei in marile familii boieresti. Redam aici doua extrase: "atunci dar, avandu marii-sa si nunta a . fiicai marii-sale domnii Ilincai cu Scarlatache, . veselie foarte mare si cu cinste domneasca . caci nici coconul acesta nu cu proasta gatire de la tata-sau venise" . "Viind vremea cea hotarata a varstii cocoanei marii-sale . a sasea, anume Balasa . au gasit pa un ficior da boiariu tarigradeanu . a-l face ginere si fiu " .

Ramanand in aceeasi sfera a productiilor cronicaresti si a valorii acestora din perspectiva domeniului de studiu anuntat, se impune sa analizam si cronicile si povestirile romanesti versificate. Numarul lor nu este deloc neglijabil. Pentru analiza lor am apelat la editia critica a lui Dan Simionescu din 1967. Lucrarea se prezinta sub forma unui corpus al cronicilor scrise in versuri, in majoritatea cazurilor de anonimi iesiti din randurile cronicarilor din targuri si orase[29]. Cat de valoroase sunt insa informatiile oferite de catre acesti anonimi? Potrivit editorului "acesti cronicari marunti, spre deosebire de marii cronicari boieri aduc in operele lor alta conceptie, alta atitudine fata de evenimentele pe care le infatiseaza in povestirile lor" . Cat sunt insa, ele de obiective? In ce masura reprezinta ele un izvor important pentru studierea conditiei femeii in societatea medievala romaneasca? Sunt intrebari pe care aprofundarea cercetarii doreste sa le clarifice. Pe de alta parte studierea acestor cronici ne-a permis sa concluzionam ca raportat la marile cronici medievale, aceste cronici anonime in versuri se incadreaza in aceeasi sfera a interesului limitat pentru problematica feminina. Totusi contributia informativa a acestora nu poate si nu trebuie sa fie minimalizata, mai ales ca unele dintre acestea - de exemplu: "Poveste de jale asupra uciderii postelnicului Constantin Cantacuzino" - au fost dedicate sotiilor personajelor principale. Dat fiind faptul ca majoritatea acestor cronici versificate trateaza, cum e si firesc, evenimentele din sfera politica si militara, referintele despre femei se fac in acest cadru si prin raportarea lor la evenimentele principale care constituie subiectul cronicilor. Acesta este cazul "Povestirii de jale" mai sus amintite sau aceea a uciderii domnului Constantin Brancoveanul si respectiv aceea a uciderii spatarului Iordache Stavarache . Ele accentueaza dramatismul momentului prin descrierea suferintelor, a agoniei prin care trec sotiile si familiile condamnatilor. E interesant de vazut, deci, o alta perspectiva a raporturilor interfamiliale, subiect care se prezinta mult mai dificil de urmarit in era medievala.

In cazul Transilvaniei, inceputurile istoriografiei interne, exceptand acel capitol din Statutele de la Oradea, 1374 numit de unii cercetatori Chronicon Varadiensis, sunt databile in a doua jumatate a secolului al XV-lea perioada din care dateaza "Cronica de la Dubna", "Tractatus de ritu, moribus, condicionibus et nequitia Turcorum"[34]. Iar la fel ca si in Tara Romaneasca si Moldova, si in Transilvania, incepand cu secolul al XVI-lea izvoarele narative sunt mai numeroase, stiindu-se faptul ca spatiul intracarpatic detine primatul in materie de umanism . De asemenea, izvoarele narative transilvanene sunt mai numeroase si manifesta de multe ori interes pentru problemele social-economice . Dintre numele cele mai reprezentative ale istoriografiei transilvanene se remarca Nicolaus Olahus, I. Lebel, I. Somer sau Stefan Szamoskozy, din a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Ultimul autor mentionat este autorul unei cronicii care contine informatii reprezentative pentru istoria romanilor. Din perspectiva istoriografica, Istvan Szamoskozy a fost un umanist de facutra europeana, maghiar de origine, autorul unei scrieri de valoare pentru istoria umanismului nostru[37]. Lucrarea sa Analecta lapidum et nonulorum in Daciae Antiquitatum, publicata la Padova in 1593, pune in evidenta Europei umaniste valorile antichitatii Daciei[38]. Dat fiind faptul ca dintre izvoarele narative maghiare, cronica lui Szamoskozy este pentru istoriografia romaneasca un izvor din cele mai importante, dupa cum nota in 1928 Ioachim Craciun, vom reda cateva dintre cosemnarile acestui cronicar incercand a urmari in ce masura ele au sau nu relevanta pentru istoria femeii. In demersul nostru suntem tributari observatiilor inscrise de autorul mai sus mentionat in lucrarea Cronicarul Szamoskozy si insemnarile lui privitoare la romani 1566-1608. In prealabil se impune a nota faptul ca din scrierile sale nu ne-a ramas o opera bine conturata ci numai fragmente scrise in doua limbi, latina si respectiv maghiara . In limba latina avem trei fragmente, fiecare cu un alt titlu - Rerum Ungaricum Libri, Rerum Transilvanarum Pentades,Hebdomades -, iar in limba maghiara avem o serie de Insemnari carora cronicarul nu le-a dat niciun titlu. Din punctul de vedere al izvoarelor folosite, opera sa se bazeaza pe consemnarile lui Francisc Forgacs, Mihail Brutus dar si pe numeroase acte si consemnari primite de la Eustatiu Gyulaffy. Valoarea consemnarilor sale este cu atat mai mare cu cat multe dintre evenimente sunt consemnate in calitate de martor ocular: "cronicarul nu putea sa creada intocmai toate stirile comunicate de diversi informatori. Acelea care i se pareau nesigure, le insemna si el numai cu probabilitate, insotindu-le cu cuvintele "asa se pare", sau "asa se spune". De multe ori pune fata in fata informatiile, ce le are din diverse cronice, cercand sa scoata din ele adevarul" . Referitor la subiectul care ne intereseaza cronicarul nu paraseste tiparele cronicaresti. Femeile, soarta lor nu ne sunt relatate decat in contextul general al unor evenimente politice sau militare. Avem totusi consemnari semnificative care privesc familia lui Mihai Viteazul. Astfel cronicarul ne informeaza asupra faptului ca mama domnitorului ar fi fost "vanzatoare de rachiu" , ca in 1581 "cand a purces Mihaiu din Craiova si a trecut Dunarea pe la Severin luat-o cu sine si pe Doamna si pe feciorul sau Patrascu. Doamna si-a lasat-o la niste femei de la tara, ca s-o tainuiasca" . E fara indoiala o incercare a domnitorului de a-si proteja familia, fapt semnificativ din perspectiva relatiilor inter-familiale si totodata pentru reliefarea modului in care evenimente majore din societate afectau cadrul familial. Exista de asemenea si consemnari referitoare la strategii matrimoniale. Protagonistul lor este tot Mihai Viteazul. Din spusele lui Szamoskozy, domnitorul a abordat acest subiect in cursul vizitei sale in Transilvania din 1597 impreuna cu Josika, gazda sa. Cei doi s-au sfatuit "asupra unor legaturi de rudenie: sau feciorul lui Mihaiu Voda sa ia in casatorie pe sora mai mica a lui Josika, ori dimpotriva fratele mai mic a lui Josika sa ia pe fata lui Mihaiu Voda" . Legat tot de Mihai Viteazul, cronicarul maghiar consemneaza si modalitatile prin care acesta a incercat sa-l atraga pe Sigismund in Ardeal. Este vorba de o alta strategie matrimoniala si anume promisiunea lui Mihai de a o da in casatorie lui Sigismund pe fiica sa, Florica. Trimisul domnitorului, Ion Muraltus avuse, in 1600, in fapt o dubla misiune: pe de o parte de a-l atrage pe Sigismund sub promisiunea unei aliante matrimoniale, iar pe de alta parte de a obtine pentru Patrascu mana fiicei domnitorului moldovean . Tot strategie matrimoniala se consemneaza, pentru anul 1599, cand Andrei Bathory il trimite pe Ioan Nagy la Ieremia Movila cu scopul de a o cere in casatorie pe fata acestuia pentru Ioan Iffiu[45].

Uneori nararea evenimentelor referitoare la romani capata accente negative. Un astfel de exemplu este inscris pentru anul 1598 sub titlul "Lucruri vrednice de amintit despre Sigismund Bathory" cand Sigismund, gandindu-se la acelasi cancelar Josika, l-ar fi sfatuit pe Bocskai sa nu lase tronul unui "fecior de tarfa roman"[46]. Tonul devine si mai incisiv dupa ce Mihai Viteazul intra in Transilvania si cand din cauza faradelegilor savarsite de catre armata voievodului, transilvanenii au de suferit. Cronicarul citeaza in acest context ca insusi romanii au cazut victime acestor evenimente: "Mult vin a fost atunci de s-au saturat romanii. Randuit-a apoi Voevodul fiecaruia dintre acestia cate sase-sase florini pe luna, cari trebuiau platiti cu toate ca era atunci multa saracie . Atunci s-a spus ca nu este dovleac scobit, din care sa nu poti scobi si mai mult, pana mai e ceva intreg" si ca in acest context "o romanca din Rasinari isi mananca copii de foame" . O informatie greu de verificat si exagerata probabil tocmai pentru a sublinia gravitatea faptelor lui Mihai Viteazul dar poate si pentru a reliefa caracterul "salbatic" al romanilor.

Cronicarul insista deci asupra evenimentelor legate de Mihai Viteazul. Acestea ocupa locul primordial al informatiilor despre romani. Per ansamblu tonul este unul negativ, dar exista si cateva exceptii. Una dintre acestea se inregistreaza in insemnarile referitoare la Doamna Stanca, sotia lui Mihai Viteazul. Nici o urma de sarcasm nu transpare spre exemplu atunci cand Szamoskozy reda incercarea sotiei lui Mihai Viteazul de a-l convinge pe acesta sa nu treaca in Ardeal[49]. Presupusul sfat al Doamnei Stanca este considerat de catre Ioachim Craciun ca fiind insa "o plasmuire retorica a unui cronicar in plina verva umanista" .

Acestea sunt o parte dintre informatiile cele mai relevante pentru subiectul nostru. Din pacate din parcurgerea lucrarii nu ne putem da seama care este atitudinea cronicarului fata de femei in general. Exista doar doua cazuri care ar putea fi considerate ca fiind indicii ale acestei atitudini. Este vorba despre momentul mortii lui Ioan Racz cand darabantii romani au fost inspaimantati de catre un dulau negru despre care se spunea ca ar fi fost vrajit de catre mama acestuia "pentru ca sa scape pe feciorul ei"[51] -o referinta deci la inclinatia malefica a femeilor. Iar al doilea caz, reproducand cuvintele lui Mihai Viteazul referitoare la imparatul german cand domnitorul ar fi intrebat daca "e Imparatul nemtesc femei sau fata" , aceleasi cuvinte se regasesc si atunci cand Mihai Viteazul ii scrie Sultanului si vizirilor: "Stiu -zise- cum m-au parat Ardelenii la preamilostivul si puternicul stapan . Iata acum sunt aici in tara Craiului nemtesc crezand ca pot astepta ceva de la el, dar vad cum sunt atat curtea cat si insusi Craiul nemtesc si principii. Printre acestia nu vad nici un barbat, ci toti sunt niste femei, niste netrebnici" . Aceste informatii sunt insa insuficiente pentru a ne permite conturarea atitudinii cronicarului vizavi de femei. Totusi, ele ar putea constitui indicii pentru aceasta, chiar daca sunt cuvintele domnitorului roman, este cat se poate de sigur faptul ca intr-o lume a conflictelor nu era deloc o mandrie sa fi comparat cu o femeie.

Ramanand in sfera creatiilor cronicaresti una dintre cele mai reprezentative de aceasta data pentru secolul al XVII-lea este Cronica Transilvaniei dintre anii 1608-1665, a lui Georg Kraus, cunoscuta sub primul titlu: Codex Kraussio-Kelpianus oder merkwurdige Geschichten in Siebenburgen und dessen unliegende benachbarten lndern von 1608 bis 1665 mit vielen urkunden. Manuscrisul original al acestei cronici se afla in Arhivele Statului de la Sibiu sub titlul Codex Kraussio-Kelpianus . Kraus a inceput redactarea cronicii in anul 1650. Din punctul de vedere al continutului aceasta cuprinde descrierea evenimentelor intamplate in intervalul 1608 - 1 mai 1665. Cronicarul si-a redactat lucrarea bazandu-se pe propriile sale amintiri, pe insemnarile pe care le-a facut in decursul anilor, pe relatarile unor persoane demne de incredere care participasera la unele evenimente, iar pentru documentare a utilizat diferite lucrari istorice tiparite care circulau la vremea sa. Cronica isi are lipsurile sale, explicabile insa prin faptul ca notarul Kraus a lasat cronica intr-o prima redactare, deoarece nu a mai avut cand sa o revizuiasca. Astfel se explica repetarea unor informatii, intregiri de fapte care intrerup expunerea cronologica a evenimentelor, nume proprii scrise sub mai multe forme, multe spatii libere in cuprinsul frazelor, numeroase foi albe legate ici si acolo etc[54]. In pofida acestor neajunsuri aceasta cronica reprezinta si ea un izvor foarte important pentru perioada cuprinsa intre anii 1608-1665. In plus, textul cronicii functioneaza ca si o oglinda a societatii . Aceasta este cu atat mai relevanta cu cat ne permite o abordare comparata a cronicilor secolului al XVII-lea din Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania. La o prima vedere este evident faptul ca aceasta cronica a Transilvaniei a consacrat femeilor un spatiu mult mai amplu din economia lucrarii decat cronicile romanesti din secolul al XVII-lea, care nu ne ofera decat informatii lacunare. Intr-adevar, comparativ cu cronicile lui Miron Costin sau Grigore Ureche, Kraus ne ofera referinte mult mai detaliate asupra vietii femeilor din Transilvania. Si in acest caz informatiile referitoare la femei se regasesc inserate si ele in contextul mai amplu al redarii faptelor de natura politica, economica si militara.

Nu lipsite de relevanta pentru tema de cercetare propusa ar fi si izvoarele narative externe. Facem referire in primul rand la cronicile straine, bizantine, turcesti, polone si maghiare a caror analiza ar intregi imaginea femeilor creata de izvoarele narative interne. Prin legaturile pe care spatiul romanesc le-a avut cu Bizantul, cu Polonia si bineinteles cu spatiul maghiar este firesc ca si in cuprinsul lor sa regasim informatii referitoare la romani. In cazul cronicilor bizantine pe langa cele cuprinse in volumele al treilea si al patrulea din colectia Fontes Historiae Daco-Romanae stiri deosebit de bogate despre Tarile Romanese regasesc la Ducas in Istoria turco-bizantina, la Laconic Chalcocondil in Expuneri istorice, sau la Georgios Sphrantzes, in Memorii 1401-1477[56]. Studierea celor turcesti este facilitata de editarea colectiei in trei volume: Cronici turcesti privind Tarile Romane. Extrase din care primul volum este consacrat tocmai secolelor XV-XVII. Ele la fel ca si cronicile polone si cele maghiare vor fi analizate pe parcursul lucrarii respectandu-se aceleasi criterii ca si in cazul cronicilor interne si cu mai mare prudenta in evaluarea veridicitatii informatiilor din cuprinsul acestora.