ARHETIP STILISTIC. UTOPIA STILULUI PUR
Perspectiva din care abordam termenii: clasicism, romantism,
manierism, baroc, modernism este stilistica si
spirituala; ne intereseaza evolutia semantica, structurile
textuale, retorica lor, dar si arhetipurile umane care configureaza o
stilistica "abisala Astfel, la Eugenio D'Ors (Le Baroque, l935 si Teoría de los estilos, l945) barocul este o categorie universala, eonul baroc existand in diferite
forme istorice, in gotic, in manierism ori in romantism. Distinctia dintre
clasicul etern si barocul etern, multiplicat stilistic, exista
si la B. Croce, pentru care barocul are o acceptie negativa, ca
decadentism al secolului al XVII-lea. In descendenta lui Croce,
persista dilema: categorie spirituala si stilistica sau curent literar strict limitat si
determinat istoric ?
Pe langa functia
periodizanta, clasicism, romantism, baroc sunt
categorii permanente ale spiritului, stiluri arhetipale. In calitate de coduri retorice supraindividuale,
termenii cumuleaza
o functie
caracterizanta,
fiind perceputi
ca Maniere. Dinamica lor este o problema de poetica diacronica,
rezumata fie in celebra cearta dintre Antici si Moderni, fie, mai
exact, ca principiu al mostenirii "de la nepot la unchi", lansat de
formalistii rusi.
Din motive de relevanta, teoria literaturii si stilistica
au prezentat aceste suprastiluri in forma lor pura, utopica -
"metafizica": ca tipuri universale, desprinse din
contingentele lor istorice. In realitate, spune G.
Calinescu, "nu exista un fenomen artistic pur, clasic ori romantic.
Racine e si clasic si romantic. Clasicul elin e si clasic, e
si romantic. Romanticul modern e si romantic, e si clasic,
si nu e vorba de vreun amestec material de teme, influente,
traditii, caci nu ne punem pe teren istoric, ci de
impuritati structurale. Clasicism, romantism sunt doua tipuri
ideale inexistente, practic, in stare genuina, reperabile numai la analiza
in retorta"