Camil Petrescu - Personalitatea scriitorului si opera

Capitolul I

I.1. Personalitatea scriitorului si opera

Despre Camil Petrescu se poate vorbi ca despre o constiinta mereu in cautarea absolutului, pentru ca, dincolo de destinul individului,fie el unic si irepetabil in univers, asa cum i-a placut adesea scriitorului sa creada, se continua destinul operei,care asimileaza si care transfigureaza destinul creatorului dupa aspiratiile mai largi ale epocii pe care o reflecta.Opera trebuia sa apara ca un rezultat al trudei si inspiratiei umane menit sa sporeasca frumusetea lumii si,in acelasi timp, sa imortalizeze pe cel care, pe drept, s-a crezut "un calator in speta lui".

O cucerire partiala a inefabilului pe care-l contine opera lui Camil Petrescu ,ca oricare opera de arta, este si o cucerire biografica in sensul largirii si conturarii mai adinci a personalitatii literare. In ciuda acelui miracol al multiplicarii eului camilpetrescian in ipostazele diferitilor eroi si in pofida inerentelor legaturi ce se stabilesc intre biografie si opera,creatorul pare sa se fi detasat ,in raport cu propria-i creatie,intr-o totala indiferenta demiurgica.De aici se poate contura un indemn de a vedea in biografia unei asemenea personalitati,nu atit depozitarea tainelor artistice ale operei,cit efortul exemplar al creatiei si desavirsirii umane.

Romancier remarcabil,dramaturg,stralucit eseist,Camil Petrescu se numara printre putinele personalitati ale literaturii romine ale caror opere sunt recunoscute pentru unitatea,profunzimea lor si identitatea cvasitotala intre produsul literar si creatorul lui: opera lui Camil Petrescu este sub semnul autenticitatii,al trairii afective ; este o opera literara si teoretica de o mare valoare incontestabila,datorata biografiei si evenimentului cotidian trait de autor.

Camil Petrescu reprezinta unul din cazurile exceptionale de unitate totala a omului cu opera ,intreaga sa experienta sociala si spirituala fiind transpusa in opera literara,cu mai multa sau mai putina fictiune,fapt recunoscut sau nu de autor.Astfel ,geneza romanului "Ultima noapte de dragoste,intiia noapte de razboi" este raportata de el potential la experienta sa,partial nu: "Negresit ,trebuie sa lamurim ca daca partea intiia a acestui roman e o fabulatie(),in schimb se poate afirma ca partea a doua a cartii aceea care incepe cu intiia noapte de razboi este contruita dupa memorialul de campanie al autorului , imprumutat,cu amanunte cu tot, eroului."

Vorbind despre personalitate, discutam in termeni majori despre OM; in personalitate este implicata atat existenta umana in ceea ce are substantial si spiritual, cat si intreg ansamblul de valori acumulate istoric,insusite de om, realizate in prezent si proiectate in viitor.

Conceptul de personalitate este intalnit in toate stiintele socioumane si in filosofie (vizandu-se "esenta umana"), punandu-se in evidenta aspectele specifice, unghiul de abordare fiind diferit (ceea ce impune cu atat mai mult o convergenta a perspectivelor).

Independent de stiinta, literatura si arta au adus contributii valoroase privind intelegerea vietii omului si cunoasterea complexa a diverselor profiluri umane.

Se poate vorbi ,de asemenea ,de o coincidenta intre simtirile si gindurile eroului, cu cele ale autorului. Gheorghidiu este una din numeroasele ipostaze ale aceluiti personaj care este insusi autorul.

Exista un strins raport intre persoana si personaj, fara ca ele sa se confunde: personajul se prezinta ca o imagine fragmentara a persoanei, ca o aparenta, ca o masca; persoana constituie realitatea psihosociala care se ascunde in spatele mastii; nimeni insa nu se poate apropia de persoana decat prin intermediul acestei imagini, care o reveleaza si o tradeaza(P. Tournier).Daca la nivelul persoanei identificam potentialitatile psihosocialeale cuiva, la nivelul personajului se realizeaza obiectivarea acestor potentialitati (in functie de situatia sociala concreta in care se afla persoana).

George Calinescu afirma categoric acest lucru :"Ceea ce izbeste insa numaidecit pe cititorul dotat cu oarece perspicacitate este reductiunea stilistica a romanului la persoana autorului.Stilul lui Camil Petrescu zugraveste prin ritmica lui pe un singur erou, pe acela care observa si analizeaza."

Reducind o structura creatoare atit de complexa la citeva coordonate , se poate spune ca particularitatile esensiale ale operei lui Camil Petrescu se trag din natura raportului ce se stabileste intre talent , inteligenta ,sensibilitate, componente ale individualitatii lui.

Romanul camilpetrescian este o creatie obiectiva ,miscarea vietii sufletesti nu este determinata de o forta oarba a instinctului. Viata interioara se dezvolta logic. Intre realitatea obiectiva si "eul" personajelor exista o perfecta corespondenta. Nici un personaj nu actioneza gratuit. Stefan Gheorghidiu si Ladima sunt refractari ordinii sociale existente. Emilia este rapace si interesata prin excelenta.Ela doreste sa-si asigure un testament de la Stefan Gheorghidiu , Fred Vasilescu duce un mod de viata pur burghez. Doamna T. este o femeie practica in limitele moralitatii. In acest sens, G.Calinescu afirma: "Tehnica expozitiei materiri este riguroasa si desavirsita. Autorul nu se complace in reverie pentru ea insasi , ci consuma subiectul metodic si fara diversiuni inutile ,circulind numai in susul si josul duratei romanului intr-un ascensor bine strins intre doua bare de fier. "

Imaginea lui Camil Petrescu, retinuta mai mult sau mai putin diferit de catre contemporanii si exegetii sai, este aceea de persoana si personalitate dispunand de o filozofie proprie, inconfundabila, vulcanica, frenetica, din care decurg, implicit, toate manifestarile posibile. Astfel George Calinescu remarca, in Viata romaneasca din ianuarie 1939, ca discutia cu Camil Petrescu este o adevarata placere, caci, pentru cine stie sa guste astfel de placeri, navala de argumente pe care autorul le aduce si febrilitatea sa inimaginabila in sustinerea vreunei idei sunt inconfundabile: "Cu fata de beduin, cu ochii stravezii, el se aprinde, se agita cu atata ingenuitate, incat nu vede nimic suspect in calmul provocator al celorlalti si mai ales spune lucruri enorme, asa de enorme incat dl. Eugen Lovinescu a incercat sai faca din asta o trasatura caricatural. Dar n-are dreptate, pentru ca enormitatea la dl. Camil Petrescu este o consecinta a bunei credinte cu care discuta si un mijloc eroic de ascoate pe adversar din pozitiile lui".

In opinia lui Lovinescu, autorul se distingea si prin spiritul sau vioi, mobil,combativ, agresiv chiar, destul de informat, dar mai ales dialectic, inepuizabil dialectic, "luminat totusi de o candoare placuta". Impresionat de vivacitatea personajului cat si de inepuizabila sa vointa, Lovinescu nu se poate totusi retine in ai recomanda acestui "omulet pripit, iritat, pururi grabit, cu privirea in jos, ca si cum ar cauta ceva pierdut, cu podul palmei aprins, incendiat de febre, artagos, plin de talent dar si de fatuitate" sa se opreasca, uneori, din cursa lui frenetica pentru a se regasi pe sine si o liniste sufleteasca fara de care creatia literara nu se poate realiza. Practicant fervent al confesiunii, Camil Petrescu nu si-a dezvaluit niciodata copilaria sau adolescenta, biografia sa incepand odata cu tineretea. A pus mereu intre paranteze o anumita perioada a vietii sale, desigur dintr-un complex social uneori ghicit, alteori divulgat. Acuzat deseori ca este prea virulent in atacurile sale, marturiseste: "Stiu bine ca e o crima, caci fac parte dintr-un neam de sclavi care, pana acum o suta si ceva de ani in Ardeal, nici nu avea voie sa poarte palarie si sa se statorniceasca la oras, iar dincoace era batut cu franghia uda la talpi daca indraznea sa priveasca pe stapan. Descendentilor unor asemenea oameni, li se da azi voie sa se aseze la oras, dar pretentia lor de a gandi si de a avea pareri trebuie imediat reprimata si aspru pedepsita". Propunandu-si constructiv, pasionat si extrem de serios sa educe universul de asteptare al contemporanilor sai si fiind in permanenta preocupat, torturat chiar, de modul in care opera sa este receptata si mai ales daca ea este descifrata corect, Camil Petrescu a fost si un remarcabil teoretician literar, care a reusit sa ofere o conceptie estetica originala, capabila sa lamureasca, pe de o parte, intentiile scriiturii sale si, pe de alta parte, succesele sau limitele operei: "Arta nu e distractie, ci un mijloc de cunoastere".

Unele dintre ideile sale despre roman - "dosarul de existente",obiectivitatea, autenticitatea, pulverizarea individualitatii psihologice si, deci, uniformizarea tipologiei - isi vor descoperi o dezvoltare, independenta, desigur, atit in "noul roman francez", cit si in textualismul postmodernist (reflexivitatea, autoreferentialitatea discursului romanesc la persoana I, pluralismul perspectivelor si relativismul punctelor de vedere).

Filosofia sa substantialista, marcind organicitatea, armonizarea componentelor si corelatia elementelor unui sistem, fie lingvistic, fie ideatic, va fi confirmata, desi nuantata pe alte coordonate, de structuralism.

In roman si in filosofie, ca si avangardistii in poezie, Camil Petrescu, chiar daca a ramas un autor necunoscut, inseamna un anticipator pentru cultura europeana, de la ale carei date teoretice si pornea in exploratiile sale. Totusi, Camil Petrescu nu a fost cunoscut in adevaratele sale dimensiuni nici in chiar spațiul nostru cultural, fara a mai accede la alte orizonturi europene. Opera sa continua sa fie viabila, sa reziste si acum la cele mai moderne tipuri de lectura impuse de civilizatia informationala.