Clasificarea Basmelor

Clasificarea Basmelor

Proza populara epica, eposul in proza se poate clasifica in: basmul fantastic propriu-zis, basmul animalier, legenda si snoava. Acestea se grupeaza in alte doua categorii: basmul fantastic propriu-zis, in care personajele si intamplarile aparțin domeniului miraculosului si legenda -poveste fantastica cu elemente istorice regasite in istoria fizica dar in care supranaturalul este prezent, de regula aceasta are ca scop explicarea genezei unui eveniment ( la fel ca miturile cosmogonice). Exista, bineințeles, basme populare, acestea aparțin fondului cultural comun arhaic si basme culte, create de scriitori, dar care se bazeaza pe acelasi fond, respectand tiparul, funcția si aspectul fantastic.

Basmul (din sl. "basmu", nascocire, scornire) este o specie a literaturii populare epice, foarte raspandita si prezenta in majoritatea culturilor. Basmul prezinta personaje si intamplari supranaturale, despre care se stie ca nu sunt adevarate, caracter miraculos, special. Faptul ca se stie ca nu sunt adevarate ține de perspectiva din care sunt privite, de schimbarile istorice si de mentalitate, lucruri care au transformat si reinterpretat miturile, le-au transformat, ele pierzandu-si din taria religioasa (nu mai e vorba de "mitul viu" al lui Eliade), pastrand simboluri (uneori constient, alteori nu), ajungand la noi sub forma basmelor. Vorbind de miraculosul din basme, folosim termenul de fabulos, fiind de fapt un fantastic convențional, constient.

Toate aceste modalitați de exprimare a eposului popular provin din aceasta constiința arhaica - din inconstientul colectiv (motiv pentru care se intalneste la majoritatea popoarelor) - ceea ce se urmareste prin relatarea lor le va diferenția; scopul pe care vor sa il atinga, funcția lor in societate, comunitate. Diferența se va constitui la nivel de scop care va influența, la randul lui forma, aspectul final. Daca relatarea unui mit inseamna un cadru special, temporal si cosmic, pentru care avea o forma mai lunga, folosind cuvinte specifice incantației, basmul este mai liber la acest capitol - existand mai rar interdicții referitoare la performare ( se intalneste mai rar basmul folosit ca ritual magic; spunand un anumit numar de basme, intr-un interval stabilit, se crede a fi benefic pentru acțiunile urmatoare care țin de ocupația celor care le practica). Basmul prezinta insa si aceasta funcție ritualica, relatand intamplari fantastice, legate uneori de superstiție.

De-a lungul timpului, relatarea mitului (legendei) basmului, realizata in cadru oficial, religios, cu mare insemnatate pentru comunitate, a suferit schimbari datorate modificarilor de percepție. Daca relatarea unui mit presupunea relatarea "istoriei mitice" - adica ceea ce era considerat adevarat, basmul si-a pastrat parte din acea funcție, insa acum se are in vedere si "istoria profana". Povestitorul invita ascultatorii sa paseasca din aceasta istorie fizica in lumea fantastica, si daca acesta este inzestrat "cu darul povestirii" aceasta trecere va fi totala; bineințeles ca trecerea se face prin rostirea formulelor de inceput "Era odata intr-un timp indepartat", oferindu-se ca punct de reper elemente fantastice ca si cum ar fi lucruri obisnuite: "cand purecii se potcoveau cu potcoave de nouazeci de ocale".

Basmul fiind relatat la adunari neoficiale, pierzandu-si funcția religioasa in timp si fiind doar o reminescența a ceea ce a fost, clasificarea facuta nu este una stricta - elementele se pot interpreta - ele avand pana la urma un fond comun, supranaturalul fiind reinterpretat funcție de scopul urmarit. Adica putem avea un basm cu elemente de snoava sau, cel mai adesea, basmele fantastice pot avea elemente de legenda, pot fi despre un erou sau un mit care explica geneza unui aspect al vieții. Basmul isi are radacinile in mit- exista categoria aceea de mituri, teogonia,care explica prin acțiunile zeului, un fapt pe care il fac oamenii, sau nasterea unui element natural prin ceea ce a facut zeul.

Mitul vorbeste asadar despre faptele zeilor, se refera la "istoria sacra", istoria mitica, asa cum o numeste Eliade, referindu-se la istoria plasata la Inceput, in timpul tare al inceputurilor, illo tempore. Aceasta sacralitate impune tipare, pe care se afla interdicții, referitoare la performare (timp, spațiu, moment), aceste tipare arhaice sunt atat de puternic impregnate in constiința populara incat ca ritual ele pot ramane, atat la nivel de reprezentare, performare, structura si funcție- acesta este si cazul basmului. Exista basme, care se spun in anumite perioade ale anului, influențate de cosmic, de calendarul agrar. Basme care se spun la sezatori, basme care se spun iarna, la seceris, in anumite circumstanțe cu funcție de ritual de imbunare a forțelor naturii.

Basmele pastreaza anumite gesturi ritualice in compoziția lor - cum ar fi stropitul cu apa vie sau moarta, neinceputa, cifra trei ritualica, sau, referitor la gesturi, a manca sau a bea ceva, arderea unui obiect sau personaj negativ, țepusa in inima, aruncarea trupului in "cele patru colțuri ale lumii" pentru a potoli spiritele negative pentru a arata lumii ca pericolul a trecut. Incantații, magie, toate fac parte din spiritul basmului.

Datorita modificarilor din societate, la nivel de organizare si de istorie fizica s-au produs schimbari de mentalitate care au dus la degradarea mitului si transformarea acestuia, trecand prin mai multe etape - de la "mit viu" la "mit legenda" si ajungand la subiectul de interes pentru lucrarea de fața. S-a facut astfel o trecere de la sacru la profan, de la "istoria mitica" la "istoria profana", modificand evident si protagonistii mitului- zeii in personajele cu abilitați fantastice ale basmului.