Legislatie romaneasca de biblioteca

Romania se numara printre tarile care nu au inca o lege a bibliotecilor.

Daca bibliotecile romanesti au reusit sa supravietuiasca in ultima jumatate de secol, in absenta unei legislatii specifice, aceasta se datoreaza indeosebi efortului propriu al managerilor de biblioteci care au incercat, prin initiative individuale sau de retea, sa suplineasca golurile legislative.

In intreaga perioada comunista, in absenta unei legi a bibliotecilor, toate retelele au functionat prin decrete, partial tangente, hotarari de guvern, ordine, instructiuni, statute, regulamente emise de diferite ministere.

Pentru a intelege cadrul legislativ national in care isi desfasoara in prezent activitatea bibliotecile, trebuie sa cunoastem ce s-a petrecut de la venirea regimului comunist la putere si pana la caderea acestuia, continuand apoi in anii postrevolutionari[1].

Ca orice institutie sociala, bibliotecile raspund cerintelor unei epoci si sunt supuse unui permanent proces de transformare in functie de interesele si mentalitatea epocii respective.

In legislatia de biblioteca din timpul regimului comunist se pot distinge cu usurinta acte normative cu valoare generala si altele referitoare la anumite tehnici si activitati de biblioteca.

Documentul guvernamental fundamental emis in timpul comunismului, inca neabrogat in totalitate, este Hotararea nr. 1542 a Consiliului de Ministri privind masurile ce trebuie luate pentru imbunatatirea activitatii bibliotecilor din Republica Populara Romana, publicata in Buletinul Oficial nr.120 din 29 decembrie 1951.

Impusa pe criterii ideologice, aceasta hotarare va trasa liniile directoare pe care se vor dezvolta bibliotecile in toata epoca comunista.

Pornind de la sloganul ca "bibliotecile sunt chemate sa aduca o contributie din cele mai importante pentru a dezvolta in randul maselor interesul pentru citit, pentru larga raspandire a cartii si pentru a satisface setea de lectura a maselor", H.C.M. nr. 1542 a orientat astfel activitatea bibliotecilor incat sa raspunda acestui comandament social, prin crearea unei noi suprastructuri bibliotecare. Acest document, ramas ca punct de referinta biblioteconomica in intreaga epoca comunista, are atat parti pozitive cat si parti negative.

In Articolul 1, se precizeaza ca bibliotecile vor fi incadrate cu "bibliotecari corespunzatori din punct de vedere al nivelului politic, cultural si profesional." Situarea pe primul loc intre calitatile bibliotecarului a "nivelului politic" a avut consecinte dramatice asupra profesiei, in sensul epurarii vechilor bibliotecari, adesea remarcabili profesionisti, dar cu "nivel ideologic" necorespunzator.

In Articolul 4, se anunta crearea Bibliotecii Centrale de Stat si totodata se prevad "forme unice de evidenta si de statistica in toate bibliotecile stiintifice, documentare, de masa si scolare" - element absolut inedit in biblioteconomia romaneasca, cu urmari benefice in uniformizarea tehnicilor de biblioteca, premisa a realizarii unui sistem national de biblioteci, care presupune tocmai uniformitate in evidente.

Articolul 5 se refera la infiintarea, pe langa Comitetul pentru Asezamintele Culturale, a Fondului de Stat al Cartii, "pentru inzestrarea bibliotecilor publice nou infiintate, pentru trierea fondurilor de carti, care au intrat in patrimoniul statului prin Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1074 din 5 octombrie 1950, prin hotarari judecatoresti etc. pentru a fi repartizate bibliotecilor de stat". Acest Fond de Stat al Cartii urma sa realizeze schimb de dublete, pentru a-si diversifica fondurile cu anticariatele de stat raspunzand astfel mai bine nevoilor de publicatii ale bibliotecilor. Nascut, de fapt, pentru a prelua publicatiile confiscate de autoritatile comuniste, Fondul de Stat al Cartii - abrograt prin HCM nr. 877 / 1970 -, in realitate nu

si-a dus niciodata misiunea pana la capat. El nu a facut decat sa ingramadeasca mii de publicatii de valoare in spatii insalubre, distrugandu-le in fapt si nu redistribuindu-le, cum i-a fost menirea. Acest organism, intr-un alt context politic, s-ar fi putut dezvolta in sens pozitiv, ca o agentie nationala de redistribuire a publicatiilor intre biblioteci, asa cum exista in tari cu o mare traditie culturala ca, de exemplu, Olanda.

Tot prin aceasta hotarare, la Articolul 7., pct. a, se preconizeaza crearea unui instrument de o deosebita valoare informationala, bibliografia nationala curenta care trebuia sa apara la 1 martie 1952 sub coordonarea Camerei Cartii din RPR (Biroul de Evidenta si Inregistrare a Cartii).

Prin acelasi Articol 7, pct. b se introduce cenzura comunista in biblioteci: "Directia Generala a Presei si Tipariturile de pe langa Consiliul de Ministri impreuna cu Comitetul Asezamintelor Culturale va intocmi si edita lista tipariturilor ce urmeaza a fi scoase din biblioteci si va controla permanent continutul politic al fondurilor de carti din bibliotecile de toate categoriile". Punerea in aplicare a acestei decizii a reprezentat o lovitura brutala data bibliotecilor prin eliminarea din circuitul curent al lecturii a unor valoroase carti ale culturii romane, fapt cu consecinte dramatice asupra accesului la cultura a generatii intregi de elevi si studenti.

Impartirea colectiilor bibliotecilor in "fond liber" si "fond secret (S)" a dainuit practic pana la prabusirea comunismului, desi anumite publicatii au fost repuse in circulatie in perioada dezghetului comunist din deceniul al saptelea.

Acelasi HCM preconizeaza crearea de biblioteci regionale, raionale si comunale. S-a luat decizia infiintarii anuale a cate 300 de biblioteci comunale cu un minimum de

1 500 de volume si bibliotecar salariat. Biblioteca Academiei Romane primeste sarcina intocmirii bibliografiei nationale retrospective a publicatiilor aparute de la 23 august 1944 pana la infiintarea Camerei Cartii. Aceasta hotarare va fi modificata ulterior - Biblioteca Academiei Romane realizand bibliografia retrospectiva a publicatiilor romanesti, fara limita in trecut. De asemenea, bibliotecile specializate si cele universitare au indatorirea de a elabora "bibliografii de recomandare", care mai tarziu vor deveni mult apreciatele bibliografii specializate. In final, sunt nominalizate cele sase ministere care au fost autorizate sa aduca la indeplinire dispozitiile acestei hotarari.

Asadar, HCM nr. 1542/1951 are intr-adevar valoarea unei legi a bibliotecilor prin cuprinderea ansamblului problemelor biblioteconomice. Asa cum se poate usor remarca, el prevede deopotriva lucruri bune, care au condus la dinamizarea domeniului, dar si lucruri nocive, aspecte ale unui birocratism si centralism excesiv, specifice unei societati totalitare.

Alte reglementari aparute in aceasta perioada, privind principalele aspecte ale muncii de biblioteca, au ca punct de plecare acest document guvernamental.

Astfel, prin HCM nr. 144/1951 se fixeaza cadrul financiar pentru desfasurarea activitatii bibliotecilor prin acordarea avansurilor banesti in vederea aprovizionarii bibliotecilor cu publicatii - o masura binevenita care a permis aparitia colecturilor atat in Bucuresti cat si in principalele judete ale tarii, institutii intermediare cu statut comercial, de o mare importanta pentru achizitia de publicatii de catre bibliotecile de toate tipurile. In unele locuri, colecturile fiinteaza inca, desi cadrul financiar actual le creeaza serioase dificultati.

Prin Ordinul nr. 144/1956 al ministrului culturii se emit Instructiunile pentru pastrarea securitatii si igienei fondurilor bibliotecii. Aceste instructiuni prin masurile pe care le presupuneau au contribuit la consolidarea retelelor de biblioteci, asigurarea integralitatii colectiilor lor si imbunatatirea conditiilor de acces in biblioteca. Ele s-au constituit intr-un regulament-cadru de functionare a bibliotecilor, aplicat de-a lungul anilor, fara sa se mai cunoasca sursa.

Potrivit acestui ordin, institutiile care au in subordine biblioteci sunt obligate: sa creeze conditii si mijloace pentru pastrarea in bune conditii a cartilor; sa incadreze bibliotecile cu personal permanent si corespunzator din punct de vedere cultural si profesional; sa se ingrijeasca de predarea dupa inventar a fondurilor de carti in caz de schimbare a responsabilului bibliotecii; sa controleze o data la 6 luni modul in care se respecta instructiunile privitoare la pastrarea, securitatea si igiena fondurilor de carte (Art.1). Bibliotecile au libertatea sa faca schimb de carti sau colectii cu alte biblioteci din dubletele disponibile sau alte publicatii nefolosite, dar cu aprobarea speciala a conducerii imediat superioare (Art. 7). Introducerea unei aprobari superioare, care nu era simplu de obtinut, a fost desigur una din cauzele pentru care schimbul intern nu a functionat aproape niciodata la noi. Lectura este gratuita (Art. 27). Bibliotecile isi vor desfasura activitatea pe baza unor regulamente de functionare in care se vor prevedea drepturile si obligatiile cititorilor (Art. 28). Se prevad, de asemenea, reguli de imprumut, obligatii revenite deopotriva bibliotecarilor si cititorilor, sanctiuni si modalitati legate de recuperarea publicatiilor imprumutate (Art. 40-49).

Ca urmare a aplicarii Art. 3 din HCM nr.1542/1951, in 1958, Ministerul Culturii prin Directia Generala a Asezamintelor Culturale elaboreaza Norme pentru organizarea imprumutului intre biblioteci, aflate in vigoare si astazi, desi putina lume mai stie de ele si inca si mai putina le aplica. In acest document sunt prevazute norme pentru imprumutul de publicatii din cadrul aceleiasi retele si norme pentru imprumutul de publicatii din retele diferite.

Minim de tehnica de biblioteca, elaborat de Directia Bibliotecilor din Ministerul Culturii si aparut la Editura de Stat Didactica si Pedagogica in 1958, reprezinta o alta consecinta a aplicarii HCM nr. 1542/1951 referitoare la constituirea unui cod unitar de norme si tehnici de biblioteconomie. Lucrarea are urmatoarea structura:

I.         Evidenta fondului .

II.       Cota cartii.

III.     Cataloagele bibliotecii.

IV.            Pregatirea cartilor pentru biblioteca.

V.      Asezarea cartilor.

VI.            Eliberarea publicatiilor.

VII.          Tehnica activitatilor bibliotecilor: filiale si mobile.

VIII.        Tehnica imprumutului intre biblioteci.

IX.            Pastrarea cartilor.

X.      Evidenta activitatii.

XI.            Pastrarea actelor bibliotecii.

Daca acest indrumar tehnic avea in vedere bibliotecile publice, prin Adresa nr.27672/1975, Ministerul Educatiei si Invatamantului face recomandari privind topografierea publicatiilor in bibliotecile de invatamant.

A fost pentru prima oara cand s-au prezentat, intr-o succesiune fireasca, tehnicile biblioteconomice dintr-o biblioteca.

Ordinul nr. 395/1956 al ministrului culturii, elaborat in temeiul Art.7 al Ordinului 144/1956, reglementeaza schimbul de publicatii intre bibliotecile din sistemul Ministerului Culturii. In fapt, reglementarea a ramas practic fara obiect dupa infiintarea Fondului de Stat al Cartii si ulterior a Rezervei Nationale de Tiparituri (RNT) din cadrul Bibliotecii Nationale a Romaniei in ale carei atributii intra prelucrarea si distribuirea dubletelor din biblioteci si alte institutii.

In privinta schimbului international de publicatii, de o importanta fundamentala pentru activitatea marilor biblioteci romanesti, care au putut aduce in tara, pe aceasta cale, in timpul regimului comunist, publicatii de mare valoare contribuind astfel la mentinerea stiintei si culturii romanesti in contact cu literatura mondiala de varf, au aparut, de altfel, mai multe documente legislative.

Astfel, HCM nr.62/1960, prin cele trei articole ale sale "autorizeaza Biblioteca Centrala de Stat, bibliotecile centrale universitare si bibliotecile institutelor de invatamant superior din Republica Populara Romana, sa faca schimb de tiparituri, periodice stiintifice proprii si microfilme cu institutii similare din strainatate". Orice relatie de schimb trebuia insa sa aiba avizul Directiei Generale a Presei si Tipariturilor de pe langa Consiliul de Ministri, adica al cenzurii. In aceste conditii, evident, bibliotecarii ezitau sa contacteze institutii din strainatate pentru schimb. Asa se explica faptul ca pana la evenimentele din 1989, in mod practic, schimbul de publicatii a fost intreprins de relativ putine biblioteci ale tarii.

Prin Decretul nr. 835/1964 al Consiliului de Stat este ratificata Conventia UNESCO privind Schimburile Internationale de Publicatii, intocmita la Paris, la 5 decembrie 1958. Desi conventia, extrem de generoasa, ar fi trebuit sa dea o larga deschidere acestei forme de cooperare bibliotecara, lucrurile, in realitate, nu au stat deloc asa. Foarte greu marile biblioteci, pentru ca de micile biblioteci nu putea fi vorba, au primit aprobarea de a practica schimbul.

In acelasi an, prin Decretul nr. 836 al Consiliului de Stat se ratifica cea de-a doua Conventie UNESCO referitoare la Schimbul de Publicatii Oficiale si Documente Guvernamentale, conventie care n-a fost practic niciodata pusa in aplicare in Romania, o tara cu regim totalitar, in care documentele guvernamentale reprezentau un mare secret. Se stie ca autoritatile comuniste din Romania semnau tot felul de documente internationale, dar pe care uitau apoi sa le puna in aplicare.

Referitor la iesirile din evidenta bibliotecilor a publicatiilor avem de asemenea mai multe acte normative.

Astfel prin Decretul nr. 409/1955 al Marii Adunari Nationale privind transferarea mijloacelor fixe catre unitatile socialiste, cartile devin mijloace fixe care nu pot fi scoase din evidenta decat in conditii deosebite, dupa un anumit timp si dupa indeplinirea unor indelungate formalitati, care cereau din partea bibliotecarilor timp, rabdare si multe demersuri.

A fost o masura absolut arbitrara, care a facut si continua sa faca inca mult rau bibliotecilor, intrucat toate publicatiile detinute de acestea continua sa fie inca mijloace fixe.

In baza HCM nr. 771/1962, Comitetul de Stat pentru Cultura si Arta elaboreaza Instructiunile nr. 231/9 martie 1966 privind casarea cartilor si publicatiilor, care cuprinde doua capitole:

Casarea publicatiilor - mijloace fixe (capitolul I).

Casarea publicatiilor - mijloace circulante

(capitolul II).

Casarea cartilor din biblioteci intra in primul capitol. Acestea pot fi casate numai daca sunt deteriorate fizic sau au continutul depasit, dar numai dupa indeplinirea anumitor conditii - cele de timp fiind determinante - si in urma unor complicate formalitati. Astfel publicatiile editate inainte de 1945, precum si cele cu continut depasit, nu puteau fi casate decat cu avizul Fondului de Stat al Cartii, care, in fapt, n-a dat niciodata asemenea avize pentru ca, pur si simplu, i-ar fost imposibil sa verifice daca are sau nu nevoie de asemenea publicatii.

Aceste conditii si formalitati devin mai apasatoare in urma aplicarii Decretului nr. 49/1982, care, prin dificilele conditii impuse, interzice, practic, casarea publicatiilor straine si a celor romanesti aparute inainte de 1944, cu exceptia numerelor disparate din publicatiile periodice, ce nu aveau perspectiva de completare.

Prin urmare, orice brosura romaneasca aparuta inaintea de 1944, indiferent de valoare sau orice publicatie straina, practic, nu putea fi eliminata din biblioteca. Aceasta masura birocratica si absurda a daunat enorm bibliotecilor romanesti, care au fost obligate sa supravietuiasca cu acest urias balast, in conditiile in care spatiile de depozitare au devenit pretutindeni tot mai neincapatoare.

Normele metodologice privind contabilizarea unitatilor bugetare sunt aprobate prin Ordinul ministrului finantelor nr. 596/31 decembrie 1970. Potrivit acestor norme, conducatorii unitatilor care au calitatea de ordonatori de credite raspund de organizarea corespunzatoare a evidentei financiare in unitatile respective.

Un alt document legislativ referitor la biblioteci a fost Decretul Consiliului de Stat nr. 703/28 decembrie 1973 privind stabilirea normelor unitare de structura pentru institutiile cultural-educative. Potrivit acestui decret, bibliotecile au fost organizate pe urmatoarele tipuri:

biblioteci publice (comunale, municipale si judetene);

biblioteci scolare;

biblioteci ale institutiilor de invatamant superior (cu personalitate juridica la peste 200.000 de volume, punct nerespectat, deoarece, cu exceptia bibliotecilor centrale universitare, toate celelalte biblioteci de invatamant superior nu au dobandit personalitate juridica);

biblioteci specializate;

biblioteci nationale (BCS, BAR).

Decretul stabileste si organigrama unei biblioteci care cuprinde, in functie de marimea unitatii respective, urmatoarele activitati:

completarea colectiilor; evidenta si prelucrarea colectiilor; cercetarea si informarea bibliografica; documentarea; depozit legal; rezerva nationala; schimb de publicatii; activitati cu publicul si alte activitati similare;

depozite de carti si alte publicatii;

legatorii, ateliere sau puncte tipografice;

laboratoare de restaurare si patologie a cartii.

Acest decret se refera la bibliotecile publice.

Pentru bibliotecile din invatamant apare Decretul Consiliului de Stat nr. 83/1976 privind aprobarea normelor de structura si a structurilor organizatorice-tip pentru institutiile cultural-educative din subordinea Ministerului Educatiei si Invatamantului. Prin acest decret, care aplica art. 10 si 13 din Decretul nr. 703/1973 se stabilesc organigramele si atributiile bibliotecilor centrale universitare din Bucuresti, Cluj-Napoca si Iasi, precum si ale Bibliotecii Centrale Pedagogice din Bucuresti. (Biblioteca Centrala Universitara din Timisoara a fost infiintata dupa 1990.)

Bibliotecilor centrale universitare din Bucuresti, Cluj-Napoca si Iasi le revine obligatia de a acorda asistenta metodologica in activitatile de biblioteconomie si de perfectionare profesionala personalului bibliotecilor de invatamant superior din centrul universitar respectiv si din alte centre universitare stabilite de Ministerul Educatiei si Invatamantului. In plus in activitatea Bibliotecii Centrale Universitare din Bucuresti a fost inclusa si dotarea lectoratelor de limba, literatura si cultura poporului roman care functioneaza in institute de invatamant superior din strainatate, precum si completarea centralizata cu publicatii straine a bibliotecilor din institutele de invatamant superior din toata tara.

De asemenea, activitatea specifica a Bibliotecii Centrale Pedagogice Nationale cuprinde si indrumarea metodologica a retelei de biblioteci scolare si biblioteci pedagogice ale caselor corpului didactic din subordinea inspectoratelor scolare.

Aceste organigrame, urmate de noi organizari au fost doar pretexte in vederea diminuarii substantiale a alocatiilor bugetare pentru institutiile de cultura. Multi oameni au fost dati afara din biblioteci, sub diferite motive, cele adevarate fiind ordin politic; numeroase proiecte au fost intrerupte etc. Era un semnal clar al declinului comunismului.

In legatura cu aceasta problema, trebuie spus ca in 1977, ca urmare a desfiintarii multor posturi de bibliotecari comunali, CCES si Ministerul Educatiei si Invatamantului au cazut de acord ca indrumarea activitatii bibliotecarilor comunali sa fie facuta de catre bibliotecarii scolari, care urmau sa imprumute carti satenilor. In fapt, lucrurile au ramas neschimbate. Dovada in acest sens sunt indrumarile CCES, nr. 1075/1977 si nr. 6613/1977.

Din aceleasi considerente economice ca si Decretul nr. 703/1973 a aparut Decretul nr. 138/1974 al Consiliului de Stat privind stabilirea normelor unitare de structura pentru unitatile de informare documentara.

Acest decret a desfiintat practic institutele de informare si documentare din Romania, create cu atata truda si care obtinusera bune rezultate devenind o prezenta necesara pentru economia si invatamantul romanesc.

Astfel, cele 23 de institute de informare si documentare nationale, de profil, au fost transformate in oficii de informare documentara cu personal substantial redus. Prin acelasi decret, Institutul National de Informare si Documentare Stiintifica si-a schimbat denumirea in Institutul National de Informare si Documentare (INID). Desi se precizeaza, in Articolul 2, ca INID "coordoneaza si deserveste reteaua tuturor institutelor de informare si documentare", acest lucru, in realitate , nu s-a intamplat niciodata, deoarece in chiar acelasi decret, la Articolul 8 se stipuleaza ca "ministerele sau alte organe centrale, institutele centrale de cercetare si academiile de stiinte, dupa caz, conduc, indruma si controleaza intreaga activitate a unitatilor de informare documentara in ramurile respective". Prin urmare, rolul INID din acest punct de vedere este, practic, nul. Am considerat oportun sa ne referim si la acest decret, deoarece activitatile de informare si documentare nu pot fi niciodata, cu adevarat, separate de activitatile biblioteconomice, cu care formeaza un tot unitar.

In privinta gestionarii publicatiilor, in absenta unei legislatii specifice, dupa cum mentionam la inceputul acestui studiu, s-au aplicat prevederile Legii nr. 22 din 18 noiembrie 1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderi in legatura cu gestionarea bunurilor organizatiilor socialiste si HCM nr. 2230 din 8 decembrie 1969 privind gestionarea bunurilor materiale ale organizatiilor socialiste.

Mai intai aceasta lege s-a aplicat in bibliotecile publice, apoi, prin Ordinul ministrului invatamantului nr.39/l970 este extinsa si in bibliotecile de invatamant.

Fara a se tine seama de teoria si practica biblioteconomica mondiala, cartile sunt supuse aceluiasi regim ca si uneltele, si nu pot fi scoase din uz decat dupa un numar mare de ani - ca orice mijloc fix - indiferent de gradul lor de uzura, ceea ce este absurd, facand sa zaca in biblioteci, inutilizabile, zeci de volume. In plus, bibliotecarii, ca si vanzatorii din orice magazin alimentar (care beneficiaza totusi de anumite perisabilitati), au fost obligati sa-si constituie garantii materiale, care le-a diminuat substantial salariul, aflat mereu la nivelul cel mai scazut intre profesiunile intelectuale.

Legat intr-o anumita masura de aceeasi problema a gestionarii publicatiilor se cuvine sa mentionam aici si Legea nr. 63/1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural national al Republicii Socialiste Romania, lege care prezinta interes si pentru unele biblioteci detinatoare de lucrari de patrimoniu. Potrivit acestei legi, din patrimoniul national fac parte:

bunuri cu valoare artistica deosebita;

bunuri cu valoare istorica si documentara deosebita;

bunuri cu valoare stiintifica de documente ale naturii.

Toate bunurile care fac parte din patrimoniul national cultural trebuie inscrise in evidente centralizate de stat si supuse unui regim special de pastrare, conservare, valorificare stiintifica si introducere in circuitul public. Pentru punerea in aplicare a acestei legi s-au infiintat: Comisia Centrala de Stat a Patrimoniului Cultural National si Directia Patrimoniului Cultural National cu oficii judetene si ale municipiului Bucuresti pentru patrimoniul national cultural.

In categoria bunurilor cu valoare istorica si documentara deosebita au fost incluse si numeroase documente din biblioteci, precum manuscrise, fotografii, stampe, gravuri, materiale cartografice. In privinta cartilor, acestea devin bunuri patrimoniale daca pot fi incluse in una din cele trei categorii:

carti romanesti editate pana la 1830;

carti straine editate pana la 1800 (initial se fixase anul 1725);

carti cu valoare bibliofila deosebita.

Nici astazi, de exemplu, dupa doua decenii si jumatate de la promulgarea acestei legi, nu s-a reusit a se realiza o evidenta nationala completa a cartilor de patrimoniu si nici a altor bunuri culturale.

Prin Instructiunile nr. 86/1981 ale Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste se reglementeaza activitatea anticariatelor de stat. La Articolul 19 se precizeaza ca desfacerea bunurilor susceptibile a face parte din patrimoniul cultural national se realizeaza prin acordarea dreptului de preemtiune la cumparare institutiilor publice. Pentru biblioteci se stabilesc urmatoarele prioritati: biblioteci nationale, biblioteci centrale universitare, biblioteci judetene. Termenul de raspuns de la oferta anticariatului este de maximum 30 de zile. Termenele si conditiile de efectuare a inventarierii la carti, periodice si alte documente grafice si audiovizuale, obiecte muzeale si recuzita au fost reglementate prin Dispozitia nr. 551/1983 a Consiliului Culturii. Potrivit acestei prin inventar;

la cererea organelor de control, cu prilejul efectuarii controlului sau a altor organe imputernicite;

in cazul modificarii preturilor ca urmare a hotararilor organelor competente;

cu ocazia operatiunilor de recalculare sau reevaluare dispuse de organele in drept;

cu prilejul comasarii, divizarii sau desfiintarii bibliotecii ca urmare a unor calamitati naturale sau a unor cazuri de forta majora (Art. 5).

dispozitii bunurile specifice bibliotecilor se inventariaza astfel:

la bibliotecile cu pana la 5000 de volume si unitati bibliografice, in fiecare an;

la bibliotecile cu 5001-10000 de volume si unitati bibliografice, o data la doi ani;

la bibliotecile cu 10001 la 50.000 volume si unitati bibliografice, o data la trei ani;

la bibliotecile cu peste 50.0001 pana la 250.000 volume si unitati bibliografice, o data la cinci ani;

la bibliotecile cu 250.001 pana la 1.000.000 volume si unitati bibliografice, o data la sapte ani.

In afara termenelor prezentate mai sus, publicatiile se inventariaza si in urmatoarele conditii:

ori de cate ori intervine o predare-primire de gestiune;

ori de cate ori sunt indicii ca exista lipsuri sau plusuri in gestiune, care nu pot fi stabilite decat

Inventarierea cartilor, periodicelor, celorlalte documente grafice si audiovizuale se face prin confruntarea datelor din documentele de evidenta cu bunurile aflate in unitate intocmindu-se liste numai pentru cele constatate lipsa sau gasite in plus (Art. 6). Trebuie retinut ca evidenta analitica a documentelor de biblioteca inventariate se realizeaza cu ajutorul Registrului inventar (cod 19-1-2), formular tipizat.

Referitor la pregatirea profesionala de baza in domeniul biblioteconomic, legislatia era practic inexistenta. HCM nr. 1542/1951 nu prevedea nimic in acest sens. Cu toate acestea, in virtutea traditiei, invatamantul biblioteconomic s-a dezvoltat si chiar diversificat in primele decenii de regim comunist, dupa care s-a restrans treptat pana la lichidarea sa totala, in 1973. Acest lucru a avut consecinte dramatice asupra profesiei. Inexistenta unui invatamant profesional, a facut posibila intrarea in biblioteci a unor oameni fara dragoste de carte si biblioteca si fara dorinta pregatirii profesionale. Regimul comunist a facut o greseala imensa desfiintand invatamantul biblioteconomic care continua traditia perioadei interbelice dand, in deceniul al saselea, o pleiada de remarcabili bibliotecari, intre care profesorul Ion Stoica. Zadarnic existau biblioteci, care, de regula, erau bine aprovizionate cu publicatii romanesti, daca nu exista bibliotecar cu pregatire de profil, care sa stie sa le dea viata.

In privinta educatiei continue a bibliotecarilor, Legea nr.2/1971 privind perfectionarea pregatirii profesionale a lucratorilor din unitatile socialiste, din 1971, care stabilea obligatia fiecarui salariat de a urma, periodic, forme de perfectionare a pregatirii profesionale corespunzator sarcinilor de serviciu pe care le are de indeplinit, cum s-a intamplat si cu alte legi, s-a aplicat si pentru bibliotecari.

Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste si Ministerul Invatamantului, ca principalele ministere care aveau in subordine biblioteci, au organizat fiecare dupa o metodologie proprie, cursuri de perfectionare a bibliotecarilor, astfel incat fiecare bibliotecar, o data la cinci ani urma asemenea cursuri. Din pacate, in absenta unor programe in acord cu cerintele nationale reale, dar si cu programe similare din strainatate, adesea, aceste cursuri erau formale.

Referitor la Depozitul Legal, un prim punct normativ este Decretul nr. 17/1949 al Ministrului Artelor si Informatiilor pentru editarea si difuzarea cartii. La putin timp dupa aparitia acestui document a fost necesara completarea lui cu diferite dispozitii, ordine sau instructiuni, intrucat la acea data nu au putut fi precizate formele mai noi de stocare a informatiilor, in o categorie de documente, cum sunt tezele de doctorat, au fost in permaneta omise. Un alt neajuns in acest sens l-a reprezentat si faptul ca actele normative ulterioare, aparute in completarea Decretului 17/1949, fiind de nivel guvernamental nu au putut rezolva problema din lipsa de autoritate. Ceea ce trebuie retinut este faptul ca Bibliotecii Centrale de Stat i-a revenit, in intreaga perioada comunista, obligatia gestionarii depozitului legal romanesc.

Prin Decretul nr. 10 al Consiliului de Stat, publicat in Buletinul Oficial, nr. 2/17 ianuarie 1986 este aprobat catalogul formularelor tipizate comune, care a fost editat de ISIAP in 1987.

Acest catalog contine machetele si codurile tuturor formularelor tipizate intre care si cele cuprinse in nomenclatorul pentru biblioteci.

In legatura cu acest decret, au aparut Norme de utilizare a formularelor tipizate, aprobate de Comisia Guvernamentala cu nr. 744/1987, care cuprind instructiunile de utilizare a formularelor tipizate.

Formularele tipizate au fost elaborate si codificate

intr-o conceptie unitara, in scopul ordonarii si prelucrarii cat mai operative a datelor care sa fie prelucrate informatizat, al cresterii eficientei informatie, al reducerii muncii de evidenta si a consumului de hartie. Ele reprezinta in mod real un pas inainte pe calea uniformizarii tehnicii de biblioteca.

Prin Decretul nr. 89 al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala publicat in Monitorul Oficial nr. 1/5 februarie 1990 se desfiinteaza Comisia Guvernamentala pentru rationalizarea sistemului de evidenta. In aceste conditii modificarea si aprobarea formularelor tipizate pentru biblioteci este de competenta Ministerului Culturii, respectiv a Bibliotecii Nationale. Renuntarea, dupa 1990 a unor biblioteci in a utiliza aceste formulare tipizate, sub motiv ca nu sunt suficient de adecvate muncii de biblioteca, este, dupa parerea noastra, o eroare, intrucat aceste formulare, in urma unor minime revizuiri, pot fi realmente utile, oferind posibilitatea unei activitati unitare pe plan national.

Prabusirea comunismului a produs in societatea romaneasca schimbari esentiale. Bibliotecile, ca elemente fundamentale ale suprastructurii culturale, nu puteau fi excluse din acest proces de innoire alaturi de alte institutii romanesti. Primul lucru pe care l-au cerut bibliotecarii, ca si in alte sectoare, a fost anularea principalelor legi care impiedicau dezvoltarea fireasca a profesiei si a institutiei bibliotecare.

Printr-o serie de hotarari si ordine ale organelor responsabile, ca urmare a initiativei directe a bibliotecarilor, in cursul anului 1990, au aparut modificari importante in biblioteconomia romaneasca. Astfel, Biblioteca Centrala de Stat si-a schimbat numele in ceea ce in realitate era, Biblioteca Nationala a Romaniei; principalele retele de biblioteci, cea publica si cea de invatamant, si-au sporit efectivul si si-au diversificat activitatile; s-a recreat invatamantul biblioteconomic de nivel postliceal, colegial si universitar punandu-se astfel bazele unui nou statut al profesiei; s-au infiintat doua asociatii profesionale: Asociatia Bibliotecarilor din Invatamant - Romania (ABIR) si Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din Romania (ANBBPR), al caror principal scop este ridicarea profesiei de bibliotecar la standarde europene.

Reforma, care a cuprins toate sferele societatii romanesti, s-a facut prezenta si in biblioteci. Acestea au dobandit o anumita libertate, care le-a permis sa-si revizuiasca fondurile prin eliminarea din colectii a anumitor publicatii si introducerea altora, conform cerintelor utilizatorilor. Multe biblioteci au devenit autonome din punct de vedere juridic. Dar aceste institutii, asa cum s-a vazut in prima parte a acestui studiu, spre a-si desfasura optim activitatea, au nevoie de legi si regulamente specifice. Inlocuirea vechilor legi, devenite inoperante, cere insa timp si bunavointa autoritatilor, iar acestea, in momentul pe care il traversam, au alte prioritati.

Dupa o perioada relativ scurta de sperante in revirimentul activitatii bibliotecare, 1990-1993, au urmat ani de restriste, cand situatia, in unele locuri, a ajuns mai rea decat inainte de 1989. Vechile decrete privind reducerea alocatiilor bugetare, care afectau deopotriva cartea si bibliotecarul, au fost reinstalate sub o alta denumire.

Ce s-a realizat de fapt in domeniul legislatiei de biblioteca dupa 1989? Nu lucruri spectaculoase! Nu au aparut acele legi fundamentale care pot sa schimbe cursul dezvoltarii bibliotecilor romanesti.

Prima lege semnata de Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala in care se vorbeste si de biblioteci este Decretul-lege nr. 141/1990 privind organizarea activitatii de informare si documentare. Aceasta lege care inlocuieste Decretul nr. 138/1974 preconiza crearea Sistemului National de Informare si Documentare (SNID), organism destinat sa functioneze pe baza autonomiei unitatilor componente. In Articolul 2 al acestei legi se precizeaza ca in alcatuirea SNID vor intra INID, IRS, OSIM, dar si Biblioteca Nationala, Biblioteca Academiei, BCU din Bucuresti si Muzeul National.

Pentru fundamentarea si elaborarea programelor care decurg din obiectivele acestui sistem national urma sa se constituie Consiliul Stiintific al Sistemului National de Informare si Documentare al carui regulament trebuia sa fie aprobat de Guvernul Romaniei. Din aceasta atat de promitatoare lege nu s-a ales de fapt nimic. INID, care urma sa coordoneze activitatile precizate in lege, abia supravietuieste in conditiile absentei oricarei finantari din partea statului.

Ordinul nr. 252/1991 al Secretariatul General al Guvernului are in vedere cladirile in care isi desfasoara activitatea institutiile culturale, intre care se numara si bibliotecile. Acest ordin prevede ca schimbarea destinatiei acestor cladiri se poate face numai pe baza aprobarii secretariatului general al guvernului la propunerea bine motivata a prefecturilor, Primariei Municipiului Bucuresti sau a ministerelor ori altor organe de stat in subordinea carora se afla unitatea sau institutia detinatoare a bunului in cauza (Art.1).

Prefecturile au obligatia de a nu emite nici o autorizatie pentru efectuarea lucrarilor de transferare a acestor cladiri, fara aprobarea secretariatului general al guvernului (Art. 2). Este o masura bine venita, intrucat dupa 1990 s-au facut numeroase abuzuri legate de scoaterea institutelor culturale de catre proprietari din spatiile in care functionau.

Urmatoarele doua ordonante guvernamentale, publicate la interval de 3 zile una de cealalta, prezinta un interes special pentru biblioteci.

Intrucat problema recuperarii publicatiilor de la cititori dupa 1989 devine si mai grava, Ministerul Culturii prin Adresa nr. 14.415/1992 recomanda bibliotecilor publice incheierea unui angajament cu cititorul prin care acesta din urma sa se oblige ca, in caz de pierdere a unui carti imprumutate, sa achite de 100 de ori (sau chiar mai mult) contravaloarea cartii respective. Acest angajament devine titlu executoriu in instanta, biblioteca putand solicita organului judecatoresc instituirea unei retineri pe venitul debitorului (cititorului) in conformitate cu Codul de Procedura Civila in vigoare. Nu avem informatii in ce masura aceasta recomandare a fost aplicata si la ce rezultate s-a ajuns. Ne exprimam rezerva insa fata de aceasta solutie extrema care poate indeparta utilizatorul de biblioteca. Cititorul trebuie tratat ca o entitate distincta, si masurile coercitive trebuie aplicate diferentiat, in urma analizei fiecarui caz.

In domeniul biblioteconomiei scolare, Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 36.293/1993 care fixeaza o noua norma bibliotecarilor scolari a lasat pe drumuri multi bibliotecari. Astfel, se acorda o norma intreaga numai daca biblioteca detine 10.000 de volume si are inscrisi 900 de cititori, elevi si cadre didactice ale scolii. Norma posturilor de bibliotecar - se precizeaza in acest ordin - se poate face luandu-se in calcul media indicatorilor pe inspectorat. Ca urmare, se pot norma posturi de bibliotecar renuntand la fractiunile de norma de bibliotecar platite cu ora la alte institutii de invatamant, lucruri care, in practica, cu cateva exceptii, nu s-au realizat. In urma aplicarii acestui ordin, facuta fara consultarea specialistilor in domeniu, licee cu traditie sau alte unitati scolare prestigioase au fost puse in situatia de a-si pierde posturile de bibliotecari, chiar daca detineau publicatii patrimoniale. Aceasta masura aplicata mecanic a adus si continua sa aduca mult rau bibliotecilor scolare. O judecata normala, care sa aprecieze cu justete aportul bibliotecii in instructia scolara, nu ar trebui sa lipseasca nici un liceu, de exemplu, indiferent de numarul de cititori potentiali sau de volume, de bibliotecar cu norma intreaga. Si acest ordin, este facut fara consultarea specialistilor in domeniu, intrucat utilitatea unei biblioteci este data de indicele de frecventa si de consultarea colectiilor si nu de numarul cititorilor inscrisi.

Dupa 1990 au aparut regulamente noi pentru principalele tipuri de biblioteci. Le vom prezenta in ordinea aparitiei lor.

Regulamentul de organizare si functionare a bibliotecilor publice de stat a fost aprobat prin Ordinul ministrului culturii nr. 452/1992. Potrivit acestui regulament, o biblioteca publica, trebuie sa detina cel putin 3000 volume carti (Art. 2). Bibliotecile judetene au sediile in municipiile resedinta ale judetelor si indeplinesc functia de biblioteca publica de stat pentru municipiile respective (Art. 4). Bibliotecile judetene asigura asistenta de specialitate pentru bibliotecile municipale, orasenesti si comunale (indrumare pe teren, materiale metodologice, studii, cercetari, perfectionare profesionala). Coordonarea activitatii bibliotecilor revine consiliului de administratie, constituit conform legii (Art. 12). Personalul de executie este format in principal din bibliotecari cu studii de specialitate si manuitori. Ne intrebam, manuitorii ce sunt de fapt, deoarece nu sunt inclusi in nici un nomenclator de functii? Din cate stim, in cartea de munca apar tot ca bibliotecari. Se mai pot incadra pe o perioada nedeterminata in bibliotecile publice, spre deosebire de bibliotecile din invatamant, si absolventi ai unor institutii de invatamant superior, sau a unor licee de alta specialitate, cu conditia perfectionarii prin cursuri sau alte forme stabilite prin lege (Art. 14). Bibliotecile judetene sunt obligate sa trimita cate un exemplar din programele si statistica anuala directiei de specialitate din Ministerul Culturii (Art. 20). Orarul de functionare se stabileste astfel: 50 de ore saptamanal pentru sectiile in care se lucreaza in 2 schimburi si 30 de ore saptamanal pentru sectiile in care se lucreaza intr-un singur schimb.

Regulamentul de organizare si functionare a bibliotecii scolare a fost aprobat prin Ordinul ministrului invatamantului, nr. 6566/17 iunie 1994. Potrivit acestui regulament, biblioteca scolara functioneaza in unitatile de invatamant primar, gimnazial, liceal, profesional si in celelalte unitati de invatamant preuniversitar. Ea este destinata sprijinirii procesului instructiv-educativ, satisfacerii cerintelor de informare documentara, de lectura si de studiu ale elevilor, cadrelor didactice si celorlalte categorii de personal din unitatea de invatamant in care functioneaza (Art.2). Biblioteca unitatii scolare coordonatoare asigura o completare periodica a fondurilor de publicatii si acorda asistenta de specialitate bibliotecilor scolare din satele apartinatoare. In mediul rural, la biblioteca scolara din satele apartinatoare, are acces intreaga populatie, cu conditia ca, pe cat posibil, circuitul cititorilor adulti sa nu afecteze circuitul scolar (Art. 5). In activitatea sa, biblioteca poate fi sprijinita de un colectiv de cadre didactice din care sa faca parte cel putin cate un profesor de la disciplinele cu cea mai mare pondere in formarea tinerilor, precum si cel putin un reprezentant al comunitatii locale, preferat dintre parintii elevilor (Art. 8). Probabil ca autorii regulamentului s-au gandit la un comitet de sprijin al bibliotecii sau comisii de biblioteca, cum exista inainte de 1944 si cum exista astazi in unele biblioteci de facultate. Biblioteca scolara trebuie sa dispuna de un fond corespunzator de carti, de minimum 10 volume in medie pentru un elev. La constituire, o biblioteca scolara va avea o dotare de minimum 3 volume in medie pentru un elev, urmand ca raportul de 10 volume in medie pe elev sa fie atins progresiv, in cel mult cinci ani

(Art. 9). Spatiul corespunzator bibliotecii va cuprinde cel putin doua incaperi - una pentru depozitarea suportilor informationali iar cealalta pentru lectura in sala. Daca scoala nu dispune de spatiu pentru biblioteca, colectiile bibliotecii scolare se depoziteaza in spatii asigurate prin grija comunitatii locale, in imediata apropiere a scolii (Art. 10). Incadrarea bibliotecilor scolare va fi facuta de bibliotecari cu norma intreaga, jumatate de norma sau de cadre didactice cu indemnizatie de bibliotecar (Art. 12). Perfectionarea bibliotecarilor scolari se realizeaza prin studiu individual, cursuri de perfectionare, schimburi de experienta etc. organizate in cadrul caselor corpului didactic de inspectoratele scolare judetene si de Ministerul Invatamantului prin Biblioteca Centrala Pedagogica (Art. 16). Pentru cartile nerestituite dupa a doua somatie, pierdute sau deteriorate de cititori, se percepe de la acestia atat valoarea reactualizata a cartilor, in functie de preturile medii in vigoare, pentru lucrari de acelasi gen, la data constatarii contraventiei, cat si o amenda reprezentand 1-3 ori pretul mediu actual al acesteia (Art. 76).

Regulamentul de organizare si functionare a Bibliotecii Nationale a Romaniei este aprobat prin Ordinul nr.1086/l995 al ministrului culturii. Fata de regulamentele anterioare, noul regulament accentueaza functiile nationale ale acestei institutii, intre care cele de depozit legal, de centru national pentru schimbul international de publicatii, de centru national pentru imprumutul international de publicatii. In Articolul 72 sunt precizate atributiile Biroului rezerva nationala de tiparituri:

de a prelua de la bibliotecile de toate categoriile si alte institutii publicatii devenite disponibile si pe cele intrate in patrimoniul statului prin hotarari judecatoresti;

de a intocmi si transmite periodic bibliotecilor din tara cataloage si liste ale disponibilitatilor;

de a stabili criterii de casare a publicatiilor;

de a redistribui excedentul de exemplare care nu sunt utile Bibliotecii Nationale sau schimbului altor biblioteci (Art.72).

Biblioteca Nationala asigura asistenta tehnica de specialitate in probleme de informatizarea bibliotecilor sau patologia si restaurarea publicatiilor (Art.78, Art.90).

Atributii importante revin Serviciului studii, cercetare si dezvoltare in biblioteconomie care trebuie sa cerceteze stadiul actual si tendintele de dezvoltare ale bibliotecilor si biblioteconomiei mondiale in vederea implementarii in Romania a solutiilor optime:

de a asigura baza documentara de date in domeniul bibliologiei si documentarii;

de a elabora si edita manuale si alte lucrari de specialitate;

de a acorda asistenta metodologica bibliotecilor de orice categorie in toate problemele privind stiinta bibliotecii;

de a colabora la intocmirea si aplicarea programului national si a programelor speciale de formare si perfectionare a personalului de specialitate din biblioteci;

de a propune si organiza seminarii, colocvii, sesiuni stiintifice (Art. 91).

Ne intrebam, pe buna dreptate, cate din aceste functii sunt indeplinite cu adevarat?

Regulamentul de organizare si functionare a bibliotecilor centrale universitare si a bibliotecilor institutelor de invatamant superior a fost aprobat prin Ordinul ministrului invatamantului, nr. 3586 din 10 aprilie 1996.

Coordonarea activitatilor bibliotecilor centrale universitare si a bibliotecilor de invatamant superior se asigura de catre Ministerul Invatamantului, care se consulta cu Consiliul National al Bibliotecilor din Invatamant (Art. 2). Bibliotecile centrale universitare sunt institutii de importanta nationala, cu personalitate juridica, direct subordonate ministerului invatamantului (Art. 4). Bibliotecile institutelor de invatamant superior, fara personalitate juridica, sunt subordonate institutelor de invatamant superior respective (Art.6). Bibliotecile centrale universitare acorda sprijin metodologic bibliotecilor de invatamant superior din zonele de indrumare stabilite de Ministerul Invatamantului (Art. 7). Bibliotecile institutelor de invatamant superior asigura accesul la documentele proprii studentilor, cadrelor didactice, cercetatorilor si altor categorii de personal din institutia de invatamant superior respectiva. Pentru alte categorii de utilizatori se pot percepe taxe in conditiile legii (Art. 8). Bibliotecile universitare coopereaza cu personalul didactic, cercetatori, alti specialisti pentru selectia documentelor romanesti si straine, evaluarea periodica a colectiilor (Art. 10). Bibliotecile centrale universitare acorda asistenta metodologica in activitatile de biblioteconomie si instruire profesionala personalului institutelor de invatamant superior din zonele de indrumare stabilite de Ministerul Educatiei Nationale; asigura calificarea si perfectionarea personalului propriu prin organizarea de cursuri de biblioteconomie si informare documentara; din consiliul stiintific al bibliotecilor centrale universitare fac parte persoane propuse de directorul general prin consultarea institutiilor de invatamant superior din centrele universitare respective (Art. 21). Documentele care nu pot fi recuperate de la utilizatori din motive probate cu acte (decese, calamitati, incendii etc.) vor fi scazute din registrele de evidenta ale bibliotecii cu aprobarea celor in drept pe baza unor acte justificative (Art. 28).

Daca analizam critic aceste regulamente, constatam, cu regret, ca ele nu se aplica decat partial in activitatea bibliotecilor respective. Un regulament ar trebui aplicat ad literam. Aceste regulamente nu se aplica integral, pentru ca obiectiv nu se pot aplica, conditiile nu permit aceasta. In aceasta situatie, nu ar trebui facute alte regulamente, realiste?

Dupa indelungi amanari, conform Legii invatamantului nr. 84/1995 s-a infiintat Consiliul National al Bibliotecilor din Invatamant (CNBI), organ consultativ al Ministerului Educatiei Nationale. Prin Ordinul ministrului educatiei nationale, nr. 3049/8 ianuarie 1998 este aprobat Regulamentul de organizare si functionare a CNBI. Consiliul National al Bibliotecilor din Invatamant urmeaza a se ocupa de toate problemele esentiale ale biblioteconomiei scolare si universitare:

elaboreaza strategia de dezvoltare a bibliotecilor si a altor structuri de informare documentara din sistemul national de invatamant, precum si programe de modernizare si informatizare a acestora;

participa la elaborarea proiectelor de acte normative privind organizarea, functionarea si finantarea bibliotecilor si a altor structuri de informare si documentare din invatamant, precum si salarizarea personalului acestora;

formuleaza propuneri privind dezvoltarea constructiilor de biblioteci din invatamant, imbunatatirea proiectelor de constructii existente; intocmeste studii si sinteze privind situatia actuala si de perspectiva in bibliotecile din invatamant, formarea si perfectionarea personalului acestor biblioteci;

elaboreaza criterii de evaluare a dotarii bibliotecilor scolare si universitare, precum si recomandari privind asigurarea resurselor materiale si financiare ale bibliotecilor respective.

Pentru indeplinirea atributiilor, "CNBI isi constituie comisii de specialitate, numite dintre membrii sai, completate cu experti din afara consiliului. Aceste comisii au urmatoarele atributii: supun CNBI lista problemelor care trebuie solutionate in mod prioritar; propun solutii de rezolvare a acestora; formuleaza propuneri privind resursele umane si financiare necesare bibliotecilor". Prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3094 din 8 ianuarie este aprobat Consiliul CNBI format din 31 de membri, iar prin Ordinul aceluiasi ministru nr. 3313 din 23 februarie 1998 biroul executiv si secretarul permanent.

Un alt document in sprijinul bibliotecarilor din invatamant este Ordonanta guvernului Romaniei nr. 84/25 august 1998 privind constituirea Fondului de sustinere a bibliotecilor din invatamant. Acest fond urmeaza a fi utilizat "pentru modernizarea bibliotecilor, inclusiv informatizarea si dotarea cu publicatii si echipamente specifice, si pentru constituirea, amenajarea si dezvoltarea spatiilor necesare acestora". Fondul, potrivit Ordonantei, urmeaza a se constitui "din sponsorizari si donatii, din imprumuturi externe, contractate in conditiile legii de catre Ministerul Educatiei Nationale si garantate de catre Ministerul Finantelor". In Articolul 3 se precizeaza si alte tipuri de venituri care pot sprijini bibliotecile:

tarife percepute de la alte categorii de utilizatori decat cei prevazuti in regulamentele proprii de organizare si functionare ale bibliotecilor de invatamant superior, a Bibliotecii Pedagogice Nationale si ale bibliotecilor caselor corpului didactic;

fonduri obtinute din valorificarea lucrarilor bibliografice si de informare documentara publicate si a lucrarilor elaborate de acestea: granturi, servicii de reprografie si multiplicare facute pentru utilizatori; sume reprezentand contravaloarea taxelor postale pentru imprumut interbibliotecar de documente, precum si accesul la bazele de date internationale.

In Articolul 4 se precizeaza ca MEN gestioneaza fondurile obtinute pe care le repartizeaza bibliotecilor si celorlalti ordonatori de credite.

In Metodologia de aplicare a Ordonantei nr. 84 sunt precizate criteriile si cerintele obligatorii pentru toate bibliotecile din reteaua invatamantului prevazute in acest document guvernamental. In privinta contractelor de sponsorizare se arata ca acestea trebuie facute conform Legii nr. 32/19 mai 1994, modificata prin Ordonanta guvernului nr. 36/1998, precizandu-se destinatia expresa a sumelor primite de la sponsori. Biblioteca primitoare va informa sponsorul de utilizarea reala a sumei.

In privinta tarifelor, desi Ordonanta prevede ca ea se va aplica numai utilizatorilor nespecifici bibliotecii respective, metodologia se abate de la acest document, prevazand tarife si pentru utilizatorii specifici, atat pentru accesul in biblioteca cat si pentru imprumutul interbibliotecar.

Metodologia mai prevede incasari din realizarea unor lucrari solicitate de utilizatori (traduceri, bibliografii, sinteze documentare etc.), participarea bibliotecilor la activitati de cercetare si documentare, recuperarea valorii actualizate a publicatiilor pierdute sau deteriorate, organizarea de cursuri profesionale, inchirieri de spatii.

Metodologia modifica hotararea ordonantei ca MEN sa faca redistribuirea sumelor incasate, delegand pe ordonatori secundari si tertiari de credite dreptul de a decide, conform autonomiei universitare, cu privire la folosirea resurselor extrabugetare obtinute. Trebuie insa raportat Ministerului Educatiei Nationale modul de utilizare a fondului constituit. De asemenea banii necheltuiti intr-un an pot fi reportati in anul urmator, cu aceeasi destinatie.

Cadrul organizatoric al desfasurarii activitatii de perfectionare a pregatirii profesionale a personalului din domeniul culturii si artei este reglementat prin Ordinul nr. 111/1995 al ministrului culturii. Potrivit acestui ordin (in comentariul nostru vom avea in vedere doar bibliotecile) directorii si directorii adjuncti ai bibliotecilor publice, alte categorii de personal bibliotecar, vor fi perfectionati prin Centrul de Perfectionare a Personalului din Cultura si Arta de pe langa Ministerul Culturii. Se prevede, de asemenea, posibilitatea perfectionarii la locul de munca pentru bibliotecarii incepatori (Art.1).

Personalul nou-incadrat pe functii de specialitate in biblioteci, inclusiv cel transferat fara studii de specialitate, trebuie sa parcurga, in primii trei ani de la incadrare, un program de initiere si formare in domeniu. Programul se va chema Bazele biblioteconomiei. Absolvirea acestui program este o conditie a mentinerii in functie a persoanei respective (Art. 2). Personalul de specialitate cu vechime indelungata in biblioteca va parcurge din patru in patru ani un program de dezvoltare profesionala (specializare). Absolvirea acestui program conditioneaza inscrierea la examenul pentru o treapta superioara de salarizare in viitorii patru ani si se constituie ca prima conditie pentru mentinerea in functie a personalului respectiv (Art. 3). In caz de nepromovare, programul si examenul de absolvire se poate repeta o singura data (Art. 4). La examenul de promovare vor fi luate in calcul calificativele obtinute la absolvirea programului de dezvoltare profesionala, precum si calificativele obtinute la locul de munca. Pentru examenul de promovare se cere elaborarea unor lucrari personale pe o tematica stabilita in functie de cerintele locului de munca si avizata de biblioteca judeteana si inspectoratul judetean de cultura (Art. 5).

Programele de initiere si perfectionare permanenta pot capata diferite forme: cursuri, seminarii, interviuri, stagii de specialitate etc. si vor fi stabilite de directia de specialitate a Ministerului Culturii (Art. 6). Personalul incadrat pe ultimele trepte de salarizare nu este obligat sa parcurga, in ultimii cinci ani dinaintea pensionarii programul de dezvoltare profesionala (Art. 7). Fondurile privind pregatirea si perfectionarea personalului vor fi suportate de institutia trimitatoare sau de cursanti (Art. 11). Personalul care urmeaza programul finantat de institutie este obligat sa semneze un act aditional la contractul de munca prin care se angajeaza, in cazul transferului in alt domeniu sau desfacerea contractului de munca intr-o perioada de patru ani de la absolvire sa restituie integral cheltuielile de perfectionare (Art. 13).

Ordinul este insotit de doua anexe:

In Anexa 1 a sunt enumerate categoriile de personal care vor fi pregatite prin programe de initiere si formare. Acestea sunt: directori, directori adjuncti, sef serviciu, sef birouri, bibliotecari si bibliografi (cu exceptia absolventilor de invatamant bibliologic), conservatori, restauratori etc.

In Anexa 1 b sunt prezentate categoriile de personal care au absolvit programul de initiere si formare si care vor fi cuprinse in programul de dezvoltare profesionala. Sunt aceleasi persoane ca in Anexa 1 a, inclusiv directorii Bibliotecii Nationale la care se adauga si absolventii formelor de invatamant bibliologic.

Ordinul nr. 1029/1996 al ministerului culturii fixeaza tarifele pentru serviciile si activitatile depuse de Centrul de Perfectionare a Personalului din Cultura si Arta de Pregatire Postliceala si Postuniversitara.

Formarea profesionala continua prin sistemul educational este reactualizata prin Ordonanta Guvernului nr. 102 din 27 august 1998.

Potrivit acestei ordonante, formarea profesionala continua asigura completarea educatiei de baza prin educatia recurenta sau compensatorie.

In Articolul 2 se precizeaza ca formarea profesionala continua se realizeaza prin programe specifice, initiate si organizate de institutii publice si organisme private cu activitate in domeniu, in spiritul parteneriatului social, folosind metode interactive cu accent pe domeniile multimedia (educatie prin corespondenta, educatie la distanta, videoconferinte, instruire asistata de calculator). Ca element de noutate, trebuie precizat ca apar pentru prima data organismele private in activitatea de educatie continua.

Aceste programe de formare profesionala continua se asigura de la bugetul de stat sau bugetele locale, contributii ale participantilor, organizatii sindicale si patronale si din diferite alte fonduri.

Sunt nominalizate tipurile de organisme care pot, potrivit legii, realiza formarea profesionala continua. Ele trebuie sa fie organizate ca persoane juridice de drept public sau privat, in conditiile legii. Aceste organisme apartin institutiilor de invatamant din sistemul preuniversitar si superior, dar si scolilor populare de arta si caselor de cultura, bibliotecilor, muzeelor, centrelor pentru formarea profesionala continua din Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Culturii si a altor ministere, asociatiilor profesionale.

Articolul 7 aduce elemente noi in politica de perfectionare profesionala, in acord cu practicile din Comunitatea Europeana. Astfel, formatorii, care pot fi specialisti romani sau straini, nu vor mai presta aceasta munca in cadrul obligatiilor de serviciu, ca pana acum, ci vor fi "remunerati conform legislatiei in materie".

Ordinul precizeaza ca metodologia, criteriile de autorizare a institutiilor in domeniul formarii profesionale continue sunt elaborate (dupa caz) de Ministerul Educatiei Nationale sau Ministerul Muncii si Protectiei Sociale. Ministerul Educatiei Nationale este insa cel care autorizeaza institutiile implicate in procesul de formare profesionala.

Ordonanta Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii publice, prezinta interes si pentru biblioteci, intrucat statistica de biblioteca este unul din principalii indicatori ai activitatii acestor institutii culturale, recomandati pe plan international.

Potrivit acestei ordonante, statistica publica in Romania este organizata de Comisia Nationala pentru Statistica si aparatul sau teritorial. Prin consultarea ministerelor si organismelor interesate, organul central stabileste sistemele de indicatori, nomenclatoarele, clasificarile, metodologiile, tehnicile de inregistrare si prelucrare, prelucrarea si difuzarea datelor, astfel incat sa se asigure deplina obiectivitate si realitate a cercetarilor statistice (Art.2). Persoanele juridice au obligatia sa organizeze astfel activitatea proprie astfel incat sa poata comunica serviciilor de statistica publica, datele in forma si la termenele stabilite prin normele emise (Art.18). Refuzul, intarzierea transmiterii datelor statistice, comunicarea de date eronate sau incomplete, refuzul de a prezenta organelor de control statistic materialele si evidentele necesare verificarii datelor statistice, neaplicarea masurilor dispuse de organele de control statistic, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda (Art. 19). Toate acestea trebuie aplicate si in biblioteci si este bine sa fie cunoscute si respectate de toti bibliotecarii. Activitatea statistica in biblioteca trebuie sa-si gaseasca loc in toate regulamentele retelelor de biblioteca si ale unitatilor bibliotecare si sa fie supusa controlului organelor ierarhice.

Ordonanta Guvernului nr. 19 privind activitatea de standardizare in Romania, publicata in Monitorul Oficial nr. 212 din 28 august 1992 trebuie, de asemenea, sa fie cunoscuta si aplicata in biblioteci, intrucat activitatea profesionala dintr-o biblioteca trebuie sa se realizeze pe baza unor standarde specifice.

Standardizarea constituie o problema de stat (Art.1). In Romania se elaboreaza standarde romane care se aplica pe plan national si standarde profesionale care se aplica in anumite domenii de activitate (Art.3.). Coordonarea si efectuarea activitatii de standardizare se realizeaza de catre Institutul Roman de Standardizare, organ de specialitate al administratiei publice centrale, aflat in subordinea guvernului (Art. 4). In domeniul bibliotecilor exista un comitet tehnic national format din cei mai reputati specialisti ai domeniului care coordoneaza elaborarea standardelor in biblioteconomie si informare documentara. Caracterul de obligativitate pentru standardele romane se stabileste odata cu aprobarea lor de catre Institutul Roman de Standardizare, pe baza avizului ministerelor sau altor organe interesate (Art.19). Incalcarea dispozitiilor prevazute in aceasta ordonanta atrage raspundere materiala, civila, disciplinara, contraventionala sau penala, dupa caz, a celor vinovati (Art. 26). Acest lucru este bine sa fie retinut, intrucat multe voci din domeniul informarii afirma ca astazi aplicarea standardelor in biblioteci si in alte institutii de informare este facultativa. Complet eronat, organizatiile profesionale in domeniu ar trebui sa atraga atentia asupra consecintelor stiintifice si profesionale negative, in caz de nerespectare a standardelor. Un alt aspect care se cuvine a fi avut in vedere se refera la standardele de stat (STAS) in vigoare care isi mentin valabilitate pana la revizuirea si transformarea lor in standarde romane (SR)(Art. 32).

Singura lege de dupa anul 1989 de care au beneficiat in mod deosebit bibliotecile este Legea nr. 111/1995 privind constituirea, organizarea si functionarea Depozitului legal de tiparituri si alte documente grafice si audiovizuale. O lege care sa clarifice si sa reglemnenteze problememle legate de depozitul legal era necesara in conditiile dezvoltarii sectorului privat de tiparituri, cand numarul agentilor economici din domeniul editorial era din ce in ce mai mare. Legea a fost gandita astfel incat sa rezolve global si integral problemele privind depozitul legal, stabilind atributiile si competentele pentru beneficiari si, in acelasi timp, obligatiile producatorilor. Fiind destinat sa constituie in timp marturia cu valoare patrimoniala a spiritualitatii romanesti, depoztitul legal urma sa beneficieze de autoritatea necesara si de o functionare normala. Noua lege a fost conceputa intr-o structura piramidala. La baza se afla bibliotecile judetene care primesc un exemplar din publicatiile editate in judetul respectiv in vederea constituirii depozitului legal local. Pe o pozitie mediana se afla bibliotecile beneficiare ale acestui drept, respectiv Biblioteca Academiei Romane, bibliotecile centrale universitare din Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara, Biblioteca Universitatii din Craiova, iar in varful piramidei, Biblioteca Nationala care functioneaza ca agentie nationala pentru depozitul legal.

In aceasta calitatea Biblioteca Nationala are urmatoarele atributii:

asigura controlul bibliografic national asupra tipariturilor;

atribuie numar de depozit legal, numere internationale standard ale cartii (ISBN) si ale publicatiilor seriale (ISSN) si intocmeste catalogarea in publicare;

urmareste modul in care persoanele fizice si juridice, desemnate sa efectueze trimiteri de depozit legal, se conformeaza acestei obligatii si dispune in consecinta;

urmareste modul in care bibliotecile beneficiare conserva, prelucreaza si organizeaza cartile si alte materiale primite cu titlu de depozit legal;

retine, prelucreaza si conserva, ca fond intangibli, cate un exemplar din cartile si materialele primite cu titlul de depozit legal si distribuie celelalte exemplare urmatorilor beneficiari: Biblioteca Academiei Romane, bibliotecile centrale universitare din Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara, Biblioteca Universitatii din Craiova, Biblioteca documentara "Mihai Eminescu" din Ipotesti, Judetul Botosani (numai lucrarile care cuprind opere sau referinte Mihai Eminescu).

Fara indoiala, aparitia Legii depozitului legal, in climatul de confuzie editoriala nationala, instalat dupa 1990, trebuie salutata. Aceasta lege insa, facuta in graba, fara consultarea tuturor retelelor de biblioteci si a specialistilor de marca, are regretabile lacune.

Inca din Articolul 1 se precizeaza ca depozitul legal functioneaza ca fond intangibil. Daca este asa nu intelegem cand si de catre cine acest fond poate fi folosit? Cui si la ce serveste? Or, se stie ca in intreaga lume depozitul legal este consultabil in anumite conditii, doar ca nu se imprumuta la domiciliu. De asemenea, categoriile de documente care urmeaza a se constitui in depozit legal cuprind mai ales documente clasice, neincluzand multe din documentele moderne, iar cele mentionate poarta denumiri neconforme cu standardele ISO.

Legea era insa necesara intrucat, datorita nerespectarii depozitului legal, Ministerul Culturii a simtit nevoia sa emita doua ordine: Ordinul nr. 66/1991 si Ordinul nr. 481/1992. Conform Ordinului 66/1991, institutiile interne aveau obligatia de a trimite cu titlu de depozit legal 22 de exemplare - carti, brosuri, publicatii periodice, calendare, albume, harti, atlase, carti pentru ilustrate; 9 exemplare - portere, tablouri, programe spectacole, afise, materiale de publicatii, productii software; 1 exemplar - teze de doctorat, videocasete. Fireste ca numarul prea mare de exemplare solicitate a facut ca acest ordin sa nu fie respectat. Prin cel de-al doilea ordin se revine asupra obligatiei de depozit legal in vederea "conservarii fondului national de tiparituri si alte materiale grafice si audiovizuale", dar fara efectul scontat.

Regulamentul de acordare a sporurilor la salariile de baza, in conformitate cu Articolul 8 din Hotararea Guvernului nr. 281/1993, prevede un spor de pana la 15% din salariul de baza pentru cei care lucreaza in activitatea de conservare si restaurare in biblioteci si un spor de pana la 10% din salariul de baza pentru cei care lucreaza in depozitele de carte veche. De acest spor beneficiaza un numar mic de bibliotecari, de regula cei din marile biblioteci unde exista asemenea activitati.

Ca urmare a noii situatii create dupa 1990, prin Legea nr. 54/1994 se modifica Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor organizatiilor socialiste. In primul rand, se inlocuieste sintagma "organizatii socialiste" din titlul si cuprinsul legii cu termenii "agenti economici, autoritati sau institutii publice". Daca in vechea lege garantiile gestionare ale bibliotecarilor trebuiau depuse la CEC si cu o dobanda mult redusa fata de cea data altor depunatori la banca, noua lege inlatura aceasta nedreptate permitand garantiile in numerar atat la Casa de Economii si Consemnatiuni cat si la alte banci cu "o dobanda anuala, stabilita de depunatorul garantiei, care nu poate fi mai mica decat dobanda pentru depozitele la termen pe un an".

Prin Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, completata prin Ordonanta Guvernului nr. 54/1997 si Hotararea Guvernului nr. 684/1998 prin care cartile, revistele si celelalte documente grafice si audiovizuale, cu exceptia celor inregistrate in patrimoniul de stat, aflate in inventarul de biblioteca, continua sa ramana pe mai departe mijloace fixe. Ele sunt incadrate in grupa 6 de clasificare, intitulata "Mobilier, aparatura, birotica, sisteme de protectie a valorilor umane si materiale si alte active corporale", avand o durata normala de functionare de 15 ani. Aceasta durata este absolut nefireasca data fiind uzura rapida, in numai cativa ani, a unor publicatii. Gradul de uzura avansat a multor publicatii denota faptul ca publicatiile respective au circulat intens si, in consecinta, ca biblioteca si-a indeplinit misiunea de a difuza cartea in randul cititorilor. Legea insa te obliga sa pastrezi publicatia in biblioteca, chiar daca ea este atat de uzata incat nu mai poate fi citita sau chiar daca continutul ei a devenit demult perimat. Prin urmare trebuie pastrate 15 ani publicatii cu valoare adesea efemera. Suntem printre putinele tari din lume care avem o asemenea lege daunatoare dezvoltarii firesti a bibliotecilor, prin crestere, actualizare si eliminare a publicatiilor.

Ordinul ministrului culturii nr. 2062/2000 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind evidenta, gestionarea si inventarierea documentelor specifice bibliotecilor publice incearca o anumita indreptare a acestei situatii, dar, asa cum indica titlul, numai pentru bibliotecile publice. Astfel, in Articolul 15 se precizeaza ca durata de utilizare a documentelor din biblioteca se stabileste in functie de valoarea, circulatia si gradul de uzura al acestora, dupa cum urmeaza:

documente care fac parte din patrimoniul cultural national si din depozitul legal local - nelimitata;

documente care constituie colectiile de baza ale bibliotecilor si care nu se imprumuta la domiciliul beneficiarilor - 15 ani (in functie de durata valorii informative a documentelor);

documente care constituie colectiile uzuale ale bibliotecilor si care se imprumuta la domiciliul utilizatorilor, cu exceptia documentelor care fac parte din colectiile pentru copii - 5 ani;

documente care fac parte din colectiile pentru copii - 3 ani;

publicatii periodice de informatie generala, in cazul bibliotecilor care nu constituie colectii de baza, in afara de cele colectionate pe profilul bibliotecilor si a actelor normative - 3 ani.

Se precizeaza ca durata de utilizare pentru bunurile specificate mai sus se stabileste de la data intrarii acestora in biblioteca. Ne intrebam, ce se intampla cu publicatiile deja intrate in biblioteca, trebuie ele oare recategorisite si, de asemenea, daca ministerul de finante va accepta acest ordin? In ce priveste celelalte categorii de biblioteci, situatia ramane in continuare neschimbata.

In urma sutelor de proteste ale bibliotecarilor, bibliotecarii din reteaua bibliotecilor publice, prin Ordinul nr. 2017/1997 al ministrului culturii, apoi si bibliotecarii din invatamant prin Ordinul nr. 5133/1997 al ministrului invatamantului, nu mai sunt supusi obligatiei de constituire a garantiilor banesti, abrogandu-se dispozitiile Art. 14 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor.

Conform acestor ordine bibliotecarii cu atributii de gestionari trebuie sa semneze un angajament prin care se obliga sa suporte integral contravaloarea pagubelor produse din vina proprie asupra bunurilor care le sunt incredintate, in conformitate cu prevederile legale in vigoare. Au ramas cu garantii de un salariu, doar persoanele care aveau garantii mai mari de un salariu tarifar. Asteptam ca si celelalte ministere precum si Academia Romana, care au in subordine biblioteci sa realizeze ordine similare. Nimeni insa nu are timp pentru aceasta problema "minora". Trebuie sa adaugam insa ca organele financiare nu recunosc in toate cazurile valabilitatea acestor ordine.

Prin Ordinul ministrului culturii nr. 1015/1994 se stabilesc Normele Metodologice privind completarea colectiilor de carti, periodice si alte documente grafice si audiovizuale ale bibliotecilor publice de stat. Potrivit acestor norme, colectiile bibliotecilor se structureaza in:

colectii de baza;

colectii uzuale.

Colectiile de baza sunt destinate consultarii in sala si cuprind carti (fara sa se precizeze ce fel de carti), periodice, alte documente grafice si audiovizuale, colectii speciale (publicatii care fac parte din patrimoniul cultural national, fondul arhivistic national, lucrari cu caracter bibliofil, publicatii de depozit legal) si literatura de referinta. Colectiile de baza ar cuprinde 1-2 exemplare din aceste tipuri de lucrari. Ne intrebam, daca biblioteca are un al treilea exemplar, ce ar face cu el?

Colectiile uzuale sunt destinate imprumutului la domiciliu utilizatorilor si cuprind alte tipuri de documente

(Art. 3). Bibliotecile municipale, orasenesti si comunale ar trebui sa aiba, in categoria colectiilor de baza numai lucrari de referinta, iar colectii speciale numai in mod exceptional. Asadar, activitatea lor de achizitii se va axa pe constituirea colectiilor uzuale (Art. 4). Procesul de achizitie ar trebui sa tina seama de standardele europene privind indicii de dotare cu carti pe cap de locuitor (Art. 5). Se dau sume de achizitii pe locuitor pentru bibliotecile judetene, in functie de numarul de locuitori, pentru bibliotecile municipale si orasenesti, precum si pentru bibliotecile comunale. Nivelul alocatiilor in localitatile cu minoritati nationale si in cele balneo-climaterice se majoreaza cu pana la 50%(Art. 6). Privite astazi, dupa atatia ani de inflatie, aceste sume sunt nerelevante.

Privitor la reevaluarea publicatiilor prin Adresa nr. 5069/1999 a Ministerului Culturii - bazata pe hotararea Ministerului Finantelor, publicata in Monitorul Oficial nr. 25/27 ianuarie 1994, se precizeaza ca "bunurile distruse sau constatate lipsa din vina unor persoane se evalueaza la valoarea de inlocuire in vigoare la date constatarii pagubelor". Ni se pare cea mai fireasca procedura si nu impunerea unor sume fixe de bani care devin nerelevante dupa o anumita perioada de timp sau achitarea de 100 de ori a valorii cartii ca in Adresa ministrului culturii nr. 14 415/1992, comentata mai inainte.

Pentru bibliotecarii din reteaua bibliotecilor din invatamant, aparitia Legii nr. 84/1995 -Legea invatamantului si a Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, au o deosebita importanta. In Legea invatamantului, Capitolul V este dedicat exclusiv bibliotecilor. Aici se precizeaza locul si rolul bibliotecilor de invatamant in scolile de toate gradele. In Statutul personalului didactic, bibliotecarii din invatamant, carora li s-a recunoscut aportul in procesul de invatamant si cercetare, obtin titlul de cadre didactice auxiliare.

In Articolul 8 se face precizarea, extrem de importanta, ca pentru ocuparea functiilor didactice auxiliare de bibliotecar, documentarist si redactor trebuie ca persoanele respective sa fi absolvit cu examen de diploma o institutie de invatamant, sectia de biblioteconomie, sau alte institutii de invatamant ai caror absolventi au studiat in timpul scolarizarii disciplinele de profil din domeniul biblioteconomie. Pot fi ocupate aceste functii, pe perioade determinate, de persoanele care au urmat un curs de initiere in domeniu. Este pentru prima data in istoria biblioteconomiei romanesti cand functia de bibliotecare, titular pe post, nu poate fi ocupata decat de cei care au studii de specialitate. Daca si alte ministere care au posturi de bibliotecari in schema de functionare ar proceda la fel, fara indoiala, statutul bibliotecarului roman ar fi altul.

Ordonanta Guvernului nr.68 privind protejarea patrimoniului cultural national este publicata in Monitorul Oficial nr. 247 din 31 august 1994. In urma anularii vechii legi a patrimoniului, o noua reglementare era absolut necesara.

Potrivit acestei ordonante patrimoniul cultural national este compus "din bunuri culturale mobile si imobile cu valoare deosebita, de interes public, care sunt marturii de neinlocuit ale potentialului creator uman si relatia sa cu mediul natural si cu mediul istoriceste constituit de pe teritoriul Romaniei, ale istoriei si civilizatiei nationale si universale".

Bunurile culturale se clasifica in:

bunuri culturale mobile ;

bunuri culturale imobile.

La Art.7, pct. a, bunurile culturale mobile cuprind institutii publice specializate. In randul acestora sunt enumerate colectiile si bibliotecile.

Prin aceasta Ordonanta, Comisia Nationala a Monumentelor, Ansamblurilor si Siturilor Istorice devine Comisia Nationala a Monumentelor Istorice primind atributiile de organ stiintific de specialitate al Ministerului Culturii si avand rolul de consultanta si avizare stiintifica in domeniul cercetarii, inventarierii, evidentei, evaluarii, productiei, conservarii, restaurarii, punerii in valoare si restabilirii monumentelor, ansamblurilor si siturilor istorice. De asemenea, Comisia Muzeelor si Colectiilor se reorganizeaza in Comisia Nationala a Muzeelor si Colectiilor, ca organism stiintific de specialitate al Ministerului Culturii, cu rol de consultanta si avizare in domeniul "evidentei, cercetarii, evaluarii, protectiei, conservarii, restaurarii si punerii in valoare a bunurilor din patrimoniul cultural national mobil".

Comisia Nationala a Muzeelor si Colectiilor are mai multe atributii in domeniul protejarii patrimoniului cultural national mobil:

avizeaza strategia in domeniile evidentei, cercetarii, protectiei, conservarii, restaurarii si punerii in valoare a bunurilor mobile de valoare;

avizeaza norme metodologice legate de aceste probleme;

avizeaza institutiile care executa lucrari in domeniul bunurilor culturale mobile;

avizeaza exportul temporar al bunurilor in baza acordului proprietarilor.

In domeniul protejarii bunurilor din patrimoniul cultural national mobil, inspectoratele pentru cultura judetene si al municipiului Bucuresti, prin oficiile pentru patrimoniul cultural national judetean si al municipiului Bucuresti, au primit noi atributii. Lor le revine sarcina eliberarii, pe baza de expertiza, a Certificatelor de export definitiv sau a Certificatelor de export temporar.

In vederea conservarii bunurilor culturale mobile, se atrage atentia asupra asigurarii conditiilor permanente de climat nepoluat si microclimat controlat; asigurarii conditiilor necesare pazei contra incendiilor (Art. 21). De asemenea, Ministerul Culturii a primit sarcina elaborarii de norme si a unei metodologii specifice pentru conservarea bunurilor din patrimoniul cultural national.

Intr-adevar, prin Ordinul nr.1284 publicat in Monitorul Oficial nr. 332 din 4 decembrie 1996, Ministerul Culturii publica: Normele metodologice privind criteriile unice de clasare a bunurilor culturale care fac parte din patrimoniul cultural national; Metodologia de eliberare a adeverintelor de export; Regulamentul privind desfasurarea activitatilor comerciale cu bunuri culturale.

Metodologia face distinctia intre:

tezaurul patrimoniului cultural national, din care fac parte valori culturale exceptionale nationale si universale;

fond patrimonial cultural national, cu valori de importanta nationala;

patrimoniu cultural comun in care sunt incluse valori de insemnatate locala, fara semnificatii aparte.

Clasificarea in tezaur si fond este in functie de elementele:

importanta autorului;

importanta istorica si documentara a obiectului;

valoarea sa estetica si artistica;

unicitatea;

originalitatea si raritatea;

starea de conservare.

In Articolul 8 se precizeaza ca potrivit legii, patrimoniul cultural national mobil cuprinde:

bunuri cu semnificatie istorica documentara;

bunuri cu semnificatie artistica cu valoare etnologica, stiintifica si tehnica;

monumente de arhitectura si tehnica populara.

La Articolul 9, in categoria bunurilor culturale cu semnificatie istorica si documentara, la pct. b, bunuri cu valoare memoriala, istorica, documentara, literar-artistica, sunt incluse:

carte si carte veche, periodice, manuscrise, dactilograme;

fotografii si filme color, clisee;

inregistrari audio-video, partituri muzicale izolate si in colectie;

cartografie.

In Monitorul Oficial, nr. 530/27 octombrie 2000 apare Legea nr. 182 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil. Potrivit noii legi, patrimoniul cultural national cuprinde 5 categorii mari de bunuri:

bunuri arheologice si istoric-documentare de valoare deosebita sau exceptionala;

bunuri cu semnificatie artistica, de valoare deosebita sau exceptionala;

bunuri cu semnificatie etnografica de valoare deosebita sau exceptionala;

bunuri de importanta stiintifica, de valoare deosebita sau exceptionala;

bunuri de importanta tehnica ,de valoare deosebita sau exceptionala.

In categoria bunurilor arheologice si istoric documentare de valoare deosebita sau exceptionala sunt cuprinse: manuscrise, incunabule, carti rare si carti vechi, carti cu valoare bibliofila; documente si tiparituri de interes special: documente de arhiva, harti si alte materiale cartografice(Art. 3).

In primele doua capitole ale legii se acorda o atentie deosebita cercetarii, clasarii si evidentei patrimoniului cultural national mobil. Clasarea patrimoniului national este o procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural national mobil, fond si tezaur (Art. 10). Declansarea procedurii de clasare a bunurilor culturale mobile se face din oficiu sau la solicitarea persoanelor fizice si a celorlalte persoane de drept privat, proprietare ale bunului respectiv (Art. 11). Clasificarea se va efectua pe baza unui raport de expertiza intocmit de specialisti acreditati de Comisia Nationala a Muzeelor si Colectiilor (Art. 12). Hotararea de clasare va fi aprobata prin ordin al ministrului culturii, in cel mult 3 luni din momentul declansarii procedurii de clasare. Institutiile publice detinatoare de bunuri culturale mobile, apartinand patrimoniului cultural national, inclusiv bibliotecile, au obligatia de a constitui   evidenta acestor bunuri atat analitic, prin fisa standard, conform normelor emise de Ministerul Culturii, cat si sinoptic, prin banca de date, continand si arhiva imagistica (Art. 13). Institutiile detinatoare de bunuri apartinand patrimoniului cultural national au obligatia de a asigura resursele financiare necesare in vederea constituirii evidentei informatizate. Pentru fiecare bun clasat, Ministerul Culturii va elibera un certificat de clasare si fisa standard a obiectelor (Art. 14). Aceste acte nu constituie un titlu de proprietate. Clasarea are ca efect inscrierea bunurilor culturale mobile in cele doua inventare:

inventarul Fondului patrimoniului cultural national;

inventarul Tezaurului patrimoniului cultural.

Centralizarea, evidenta informatizata si administrarea documentelor care au stat la baza intocmirii inventarului se efectueaza de Institutul de Memorie Culturala (Art. 15).

Capitolul III este destinat pastrarii, depozitarii si asigurarii bunurilor culturale mobile. Detinatorii unor asemenea bunuri trebuie sa asigure cele mai bune conditii de pastrare, conservare si, dupa caz, de depozitare, prevenind orice degradare, deteriorare sau distrugere a acestora. Ei trebuie sa instiinteze in termen de maximum 5 zile directiile judetene pentru cultura si patrimoniu cultural national in cazul constatarii unui pericol iminent de distrugere sau de degradare grava a acestor bunuri. Intre obligatiile detinatorilor sunt si acelea privitoare la achizitionarea si instalarea de sisteme antiefractie, antiincendiu si de asigurare a microclimatului pentru protectia bunurilor culturale mobile (Art. 22). Copiile, tirajele postume si facsimilele executate de pe bunuri culturale mobile clasate trebuie sa fie marcate vizibil, pentru a nu fi confundate cu originalul - ele vor purta mentiunea copie, facsimil, tiraj postum, numele autorului si anul in care au fost realizate.

Capitolul IV, destinat conservarii si restaurarii bunurilor culturale mobile clasate, prevede la Articolul 29 ca in situatia in care proprietarul bunului cultural mobil clasat in tezaur este o persoana fizica care nu are posibilitati financiare pentru acoperirea cheltuielilor de conservare si restaurare, aceste operatiuni, vor fi finantate, partial sau integral, de la bugetul de stat, ori de la bugetele locale. In cazul vanzarii bunului cultural mobil, costurile de restaurare vor fi restituite de proprietarul-vanzator institutiei fiantatoare.

Legea serviciilor postale, publicata in   Monitorul Oficial nr. 83/12 iulie 1996, la Articolul 23 enumera exceptarile de la tarifele postale ale administratiilor postale. Acestea se refera la trimiterile postale ale administratiilor postale si oficiile lor, schimbul de trimiteri intre organele Uniunii Postale Universale si organele uniunilor regionale, intre organele acestor uniuni si cele expediate de acestea catre administratiile postale sau oficiile lor, trimiterile postale care contin inscrisuri in relief si inregistrari sonore, pentru folosinta nevazatorilor, transmise de asociatiile nevazatorilor sau adresate acestora, alte trimiteri specifice, in conventiile si acordurile internationale la care Romania este parte. Desi intre aceste conventii semnate de statul roman, exista si aceea a reducerii tarifelor postale pentru expedierea obiectelor cu caracter educativ, stiintific si cultural, legea uita sa acorde orice inlesnire pentru aceasta categorie de materiale.

Avandu-se in vedere legislatia europeana in vigoare, se emite Ordonanta pentru modificarea si completarea Legii serviciilor postale nr.83/l996, publicata in Monitorul Oficial, nr.426/31 august l999 prin care, pentru trimiterile postale, in tara si in strainatate, efectuate de muzee si biblioteci se va percepe un tarif redus cu 70% (Art.21, pct.5,6) . De asemenea, se prevede a nu se supune tarifarii schimburile postale intre biblioteci si muzee, in tara si in strainatate (Art.23, pct.2,3). De aceste modificari urmeaza a beneficia si institutiile culturale din strainatate. Din pacate Ministerul Postelor si Telecomunicatiilor nu aplica aceasta ordonanta, asteptand compensatii de la guvern.

Sunt cunoscute de toata lumea preocuparile bibliotecarilor din Romania pentru informatizare. Realizarea unui sistem national informatizat al bibliotecilor este marele deziderat al bibliotecarilor.

Hotararea Guvernului nr. 490/1991 care stabileste conceptia generala a informatizarii societatii romanesti uita insa cu desavarsire bibliotecile. Comisia Nationala de Informatizare, care ar fi putut sa-si dea seama de rolul unui sistem informatizat de biblioteca, nu intreprinde insa nimic spre a fixa un loc bibliotecilor si centrelor de informare si documentare in acest proces.

Prin Hotararea Guvernului nr.645/15 august 2000 referitoare la profilurile, specializarile, durata studiilor , precum si titlurile obtinute de absolventii invatamantului universitar, la profilul filologic apar specializarile: bibliologie si stiinta informarii; biblioteconomie; biblioteconomie - limba si literatura romana sau o limba si literatura straina cu o durata de 4 ani si in urma absolvirii carora se obtine titlul de licentiat in filologie. De asemenea, la profilul istorie exista specializarea istorie - biblioteconomie cu o durata de studii tot de 4 ani si obtinerea titlului de licentiat in istorie-biblioteconomie.

La invatamantul universitar de scurta durata (3 ani) exista profilul biblioteconomie cu specializarea biblioteconomie-arhivistica si acordarea titlului de bibliotecar-arhivist. Un alt profil, la aceeasi forma de invatamant, este filologie cu specializarile bibliologie si muzeologie si acordarea titlului de bibliotecar-muzeolog. Este interesant de remarcat ca la noi titlul absolventilor specializarilor de bibliologie sau biblioteconomie, la invatamantul de 4 ani, nu este, cum ar fi firesc si cum este in alte tari, de bibliotecar ci de licentiat in filologie. Poate Federatia Asociatiilor de Bibliotecari din Romania va face demersuri in aceasta directie.

La scurta vreme dupa aceasta apare Hotararea Guvernului nr. 999/26 octombrie 2000 care stabileste nomenclatorul domeniilor si al specializarilor universitare de lunga durata din cadrul institutiilor de invatamant superior de stat si particulare. Specializarea este un program universitar bine definit printr-o anumita structura curriculara si o anumita durata, destinat formarii unor competente profesionale, cu o adresabilitate cat mai larga pe piata muncii (Art. 1). Se admit si specializari duble, prin combinarea celor existente deja intr-o universitate, pe baza curriculumului si a sistemului de credite transferabile (Art. 3). In termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a acestei hotarari, in fiecare institutie de invatamant superior, se va proceda la compatibilizarea vechiului nomenclator de specializari cu noul nomenclator de specializari (Art. 5). In domeniul stiintelor comunicarii si informarii, cel de-al cincisprezecelea domeniu pe lista, se afla specializarile bibliologie, documentare, arhivistica.

In studiul de mai sus, am incercat sa abordam doar aspectele principale, in opinia noastra, legate de legislatia de biblioteca, fara pretentia de a fi epuizat subiectul, de o complexitate deconcertanta. Ne oprim aici, asteptand cu nerabdare aparitia Legii bibliotecilor care, speram, sa limpezeasca multe din problemele biblioteconomie romanesti contemporane.

Nota:

In tratarea temei de fata, pentru cele doua perioade analizate, am incercat sa prezentam, pe cat posibil, legile si decretele, in ordine cronologica.Am tinut insa seama si de criteriul tematic, spre a avea o anumita continuitate a problematicii discutate.

Lista legislatiei comentate in lucrare

I.        Legi, decrete, hotarari si ordonante

Decretul nr.17/1949 al Ministerului Artelor si Informatiilor pentru editarea si difuzarea cartii,p.358.

Hotararea nr. 1542/1951 a Consiliului de Ministri privind masurile ce trebuie luate pentru imbunatatirea activitatii bibliotecilor din Republica Populara Romana, p.343,347,357.

Hotararea nr. 144/1951 al Consiliului de Ministri privind fixarea cadrului financiar pentru desfasurarea activitatii bibliotecilor, p.346.

Decretul nr. 409/1955 al Marii Adunari Nationale privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, p.350.

Hotararea nr.62/1960 a Consiliului de Ministri privind autorizarea unor biblioteci sa efectueze schimbul de tiparituri, periodice stiintifice proprii si microfilme cu institutiile similare din strainatate,p.349.

Decretul nr. 835/1964 al Consiliului de Stat pentru ratificarea Conventiei UNESCO privind Schimburile Internationale de Publicatii, intocmita la Paris, la 5 decembrie 1958, p.349.

Decretul nr. 836/1964 al Consiliului de Stat referitor la ratificarea Conventiei UNESCO privind Schimbul de Publicatii Oficiale si Documente Guvernamentale, p.349.

Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderii in legatura cu gestionarea bunurilor organizatiilor socialiste, p. 354,381.

Hotararea nr.2230/l969 a Consiliului de Ministri privind gestionarea bunurilor materiale ale organizatiilor socialiste, p. 354..

Hotararea nr. 877/1970 a Consiliului de Ministri privind unele masuri referitoare la organizarea unor institutii si intreprinderi cultural- artistice,

Legea nr.2/1971 privind perfectionarea pregatirii profesionale a lucratorilor din unitatile socialiste,

Decretul nr. 476/1971 al Consiliului de Statpentru modificarea articolului 8 din Legea nr.2/1971 privind perfectionarea pregatirii profesionale a lucratorilor din unitatile socialiste,

Decretul nr. 703/1973 al Consiliului de Stat privind stabilirea normelor de structura pentru institutiile cultural-educative, p. 351,352,353.

Legea nr. 63/1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural national al Republicii Socialiste Romania,p.355.

Decretul nr. 83/1976 al Consiliului de Stat privind aprobarea normelor de structura si a structurilor organizatorice-tip pentru pentru institutiile cultural-educative din subordinea Ministerului Educatiei si Invatamantului, p. 352.

Decretul nr. 138/1974 al Consiliului de Stat privind stabilirea normelor unitare de structura pentru unitatile de informare documentara, p. 353,361.

Hotararea nr. 311/1975 a Consiliului de Ministri privind criteriile de stabilire a valorilor nominale ale bunurilor din patrimoniul cultural national.

Decretul nr.49/1982 al Consiliului de Stat privind scoaterea din functiune a fondurilor fixe si de clasarea unor bunuri materiale din administratia unitatilor socialiste de stat,

Decretul nr. 10/1986 al Consiliului de Stat pentru aprobarea catalogului formularelor tipizate, p. 359.

Decretul nr. 89/1990 al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala privind desfiintarea Comisiei Guvernamentale pentru rationalizarea sistemului de evidenta, p. 359.

Decretul lege nr.141/1990 al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala privind organizarea activitatii de informare si documentare, p.361.

Hotararea Guvernului nr. 490/1991 privind conceptia generala a informatizarii societatii romanesti, p.390.

Ordonanta Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii publice, p. 374.

Ordonanta Guvernului nr. 19/1992 privind activitatea de standardizare din Romania, p. 375.

Ordonanta Guvernului nr. 27/1992 privind unele masuri pentru protectia patrimoniului cultural national, p.

Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, p. 379.

Legea nr.32/l994 privind sponsorizarea,p.371.

Legea nr. 54/1994 pentru modificarea unor prevederi din Legea 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor organizatiilor socialiste, p. 379.

Ordonanta Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural national, p. 383.

Legea nr. 111/ 1995 privind constituirea, organizarea si functionarea Depozitului legal de tiparituri si alte documente grafice si audiovizuale, p. 376.

Legea nr. 84/1995 - Legea invatamantului, p.383,368.

Legea nr. 83/1996 - Legea serviciilor postale, p. 389.

Ordonanta nr. 116/1999 pentru modificarea si completarea Legii serviciilor postale nr. 83/1996, p. 390.

Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, p. 383.

Ordonanta Guvernului nr. 54/1997 pentru modificarea si completarea Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, p. 379.

Hotararea Guvernului nr. 684/1998,p. 379.

Ordonanta Guvernului nr.36/l998 pentru modificarea si completarea Legii nr.32/l994 privind sponsorizarea,p.371.

Ordonanta Guvernului Romaniei nr. 84/1998 privind constituirea Fondului de sustinere a bibliotecilor din invatamant, p. 369,370.

Ordonanta Guvernului nr. 102/1998 privind Formarea profesionala continua prin sistemul educational, p. 373.

Hotararea Guvernului nr. 645/ 2000 privind profilurile, specializarile, durata studiilor, precum si titlurile obtinute de absolventii invatamantului universitar, cursuri de zi, p.390.

Hotararea Guvernului nr. 999/2000,p.391.

Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil, p. 387.

II.     Instructiuni - Ordine - Dispozitii - Adrese

Ordinul nr. 144/1956 al ministrului culturii privind Instructiunile pentru pastrarea securitatii si igienei fondurilor bibliotecii, p. 347.

Ordinul 395/1956 al ministrului culturii privind schimbul de publicatii intre bibliotecile din sistemul Ministerului Culturii,p. 348.

Ordinul nr. ./1958 al ministrului culturii privind norme pentru organizarea imprumutului intre biblioteci,p.348.

Instructiunile nr. 231/1966 ale Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta privind casarea cartilor si publicatiilor, p.350.

Ordinul ministrului invatamantului nr. 39/1970 privind Instructiunile pentru aplicarea Legii nr. 22 din 18 noiembrie 1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor organizatiilor socialiste si a HCM nr. 2230 din 8 decembrie 1962 privind gestionarea bunurilor materiale ale organizatiilor socialiste,p.354.

Ordinul ministrului finantelor nr. 596/1970 privind Normele metodologice pentru contabilizarea unitatilor bugetare, p.351.

Adresa nr.27672/1975 a Ministerului Educatiei si Invatamantului privind topografierea publicatiilor,p.356.

Instructiunile nr. 86 /1981 ale Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste privind activitatea anticariatelor de stat, p. 356.

Dispozitia nr. 551/1983 a Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste privind inventarierea publicatiilor, p. 356.

Norme de utilizare a formularelor tipizate nr.744/1987, aprobate de Comisia Guvernamentala , p. 359.

Ordinul nr. 66/1991 al ministrului culturii privind conservarea fondului national de tiparituri si alte materiale grafice si audiovizuale si al intocmirii statisticii nationale asupra acestora, p. 378.

Ordinul nr. 252/1991 al Secretariatului General al Guvernului privind cladirile in care isi desfasoara activitatea institutiile culturale, p. 361.

Adresa nr. 14415/1992 a Ministerului Culturii privind recuperarea publicatiilor de la cititori, p. 362, 383.

Ordinul nr.452/1992 al ministrului culturii privind Regulamentul de organizare si functionare a bibliotecilor publice de stat, p. 363.

Ordinul nr. 36293/1993 al ministrului educatiei nationale privind normarea bibliotecarilor scolari, p. 362.

Ordinul nr. 6566/1994 al ministrului invatamantului privind Regulamentul de organizare si functionare a bibliotecilor scolare, p. 364.

Ordinul nr. 1015/1994 al ministrului culturii referitor la Normele metodologice privind completarea colectiilor de carti, periodice si alte documente grafice si audiovizuale ale bibliotecilor publice de stat, p. 381.

Ordinul nr. 111/1995 al ministrului culturii privind Cadrul organizatoric al desfasurarii activitatii de perfectionare a pregatirii profesionale a personalului din domeniul culturii si artei, p. 371.

Ordinul nr. 1086/1995 al ministrului culturii privind Regulamentul de organizare si functionare a Bibliotecii Nationale a Romaniei, p. 365.

Ordinul nr. 1029/1996 al ministrului culturii privind tarifele pentru serviciile si activitatile depuse de Centrul de Perfectionare a Personalului din Cultura si Arta de Pregatire Postliceala si Postuniversitara, p. 373.

Ordinul nr. 1284/1996 ministrului culturii pentru aprobarea Normelor metodologice privind criteriile unice de clasare a bunurilor culturale care fac parte din patrimoniul cultural national si a metodologiei de eliberare a adeverintelor de export precum si Regulamentului privind desfasurarea activitatilor comerciale cu bunuri culturale, p. 385.

Ordinul nr. 3586/1996 al ministrului invatamantului privind Regulamentul de organizare si functionare a bibliotecilor centrale universitare si a bibliotecilor institutiilor de invatamant superior, p. 367

Ordinul nr. 2017/1997 al ministrului culturii privitor la dispozitiile articolului 14 din Legea 22/1969, angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor, p. 381.

Ordinul nr. 5133/1997 al ministrului invatamantului privind actualizarea instructiunilor aprobate prin Ordinul nr. 39/1970 al ministrului invatamantului si a Circularei nr. 40045/1974, date in aplicarea Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestiunea bunurilor agentilor economici, autoritatilor sau institutiilor publice, p. 381.

Ordinul nr. 3049/1998 al ministrului educatiei nationale privind Regulamentul de organizare si functionare a Consiliului National al Bibliotecilor din Invatamant, p. 368.

Adresa nr. 5069/1999 a ministrului culturii privind reevaluarea publicatiilor, p.382.

Ordinul nr. 2062/2000 al ministrului culturii pentru aprobarea Normelor Metodologice privind evidenta, gestionarea si inventarierea documentelor specifice bibliotecilor publice, p. 380.