O NOAPTE FURTUNOASA - CARAGIALE

Debutul dramaturgic si campania publicitara

Obsesia universului entropic ce penduleaza intre cosmos si haos.

Tema carnavalului existential. Forme concentrice de teatralitate.

Universul domestic - emblema a societatii moftologice.

Dereglari ale limbajului si functia lor scenica.

Tipuri discursive si subminarea lor.

Noaptea furtunoasa sau Numarul 9 se juca pentru prima oara la 18 ianuarie 1879. În absenta unei conditionari culturale si lingvistice a imaginii despre lume, cetateanul Titirca construieste un model labirintic al universului, reflectat de un limbaj pe masura, lansandu-se in cautarea monstruozitatii morale - pangarirea "onoarei de familist" - fapt ce perturba intregul echilibru al Carnavalului. Agitatia lui tragi-comica atinge apogeul in final, cand personajul se auto-persifleaza ("Uite asa se orbeste omul la necaz!").

Gazetarul este omologat prin cele doua tipuri de reconstructie in limbaj: discursul erotic si cel politic, ambele avand, ca element fundamental al strategiei persuasive, o tehnica a seductiei, rezultata din insusirea unei retorici conventionale. Ambalajul acestei vechi retorici este decorticat, expus, distrus si, in cele din urma, declarat absurd.

Capacitatea textului dramaturgic de a submina tipurile uzuale de discurs - jurnalistic, juridic, familiar etc. - creandu-si o textura proprie, suficienta siesi, devine cu atat mai evidenta cu cat autorul introduce in corpul fictiunii o serie de texte de intrebuintare, fie citandu-le direct, ca in cazul ziarului (prezent in aproape toate piesele lui Caragiale), biletelor de amor, scrisorilor, fie doar amintind despre existenta lor - procesul-verbal incheiat de Ipingescu, "cefertecatul medical" ce-l poate scuti de "izircit" pe Tache Pantofarul etc. Ipistatul impune limbajului o alta ordine: a manca, masa, sufragìu intra intr-o serie noua de semnificare, fabricata de ipistat dupa modelul anchetei politienesti. Alienarea semnificantului de intelesul ce i se atribuie prin consens sporeste opacitatea discursului, conducand spre nonsens.

Vertijul ascensiunii politice este doar vag anticipat; in mecanismele lui vom patrunde odata cu Scrisoarea pierduta, unde ne asteapta revelatia tragica a omniprezentei promiscuitatii morale. La Berlin, Caragiale planuia sa scrie Titirca, Sotirescu & C-ie, reluand personajele celor doua comedii: Rica devine "Andrei Venturianu, advocat, directorul Alarmei romane". Inversand ecuatia din Kir Ianulea sau Poveste, unde cautase, personajelor sale, indepartate radacini genealogice, Caragiale dorea, de aceasta data, sa anticipeze caracterele, ce se pot naste din aceste "pisici". Vocatia lui clasica il indemna sa demonstreze ca timpurile nu schimba natura umana, in eterna ei rotire stereotipa.