O scrisoare pierduta - caracterizarea personajelor

O scrisoare pierduta

-caracterizarea personajelor-

ZOE TRAHANACHE

Desi Eugen Lovinescu prezicea operei lui Caragiale o scurta viata estetica, deoarece era prea angrenata in realitatile vremilor respective, aceasta a dainuit pana astazi si a ramas valabila, vorbindu-se adesea despre autorul ei ca depre un contemporan al nostru.

"O scrisoare pierduta" este o icoana fidela a moravurilor dintr-un orasel de provincie. Intre personajele piesei, Zoe Trahanache se impune prin personalitatea sa puternica, fiind in permanenta in centrul conflictului. Tot ce face ea tine de spaima ca va fi compromisa prin publicarea unei scrisori de amor primita de la Stefan Tipatescu, scrisoare care din neglijenta o pierduse. Daca alte personaje feminine din teatrul lui Caragiale ( Mita, Didina, Veta) sunt conduse de drame pasionale puternice, Zoe traieste o drama a convenientelor; cu alte cuvinte, pe ea n-o intereseaza iubirea, ci doar perceptia celorlalti asupra persoanei sale. Casatoria a insemnat penru Zoe scara urcata fara piedici spre varful societatii provinciale si nu vrea sa renunte la pozitia castigata.

Legatura cu Tipatescu, prefectul judetului si cel mai bun prieten al sotului ei, este banuita de multi, cunoscuta de subalterni( Pristanda stie prea bine cum stau lucrurile), dar niciodata demascata. Eroina se prezinta adesea in ipostaza de femeie onorabila, traind alaturi de "onorabilul si venerabilul neica Zaharia", dar in realitate este o persoana imorala, intruchipand tipul adulterinei. Incercarea ei de a parea mereu altcineva decat este determina comicul generat de contrastul intre esenta si aparenta.

Starea sufleteasca a lui Zoe este de vesnica spaima si de-a lungul piesei o vedem mereu agitata, infierbantata peste limita, cu nervii incordati - o femeie amenintata de divort, dezonoare, chiar de pedeapsa aplicata adulterinelor, adica inchisoarea. Daca toate celelalte personaje ale piesei par sa aiba o singura trasatura de caracter dominanta, Zoe este un personaj complex, o intreaga lume, caracterizandu-se adesea indirect prin relatiile cu celelalte personaje. Astfel, in cadrul cuplului Zoe-Stefan, barbatul este adevarat indragostit, nu Zoe. Cand el ii propune recunoasterea legaturii si mutarea in alt oras, femeia se inspaimanta: " Esti nebun? Dar Zaharia? Dar pozitia ta? Dar scandalul si mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?". Din aceasta replica ( caracterizare indirecta) deducem ca nu lipsa dorintei de aventura o impiedica sa fuga in lume, ci orgoliul , ea nevoind sa renunte la pozitia de "prima doamna" a judetului. Pe undeva, este si firesc sa tina cu dintii de pozitia ei sociala, caci ea face si desface cu abilitate toate itele care conduc judetul respectiv. Sub aspectul fragil, sub masca indurerarii, sub lacrimile aruncate la nevoie, Zoe este "o femeie- barbat" pe care n-o darama niciun reprezentant al sexului tare pentru ca ea ii invarte pe degete pe toti.

In cadrul cuplului Zoe-Trahanache, femeia a stiut sa pozeze intr-o fire sensibila, usor impresionabila, care are mereu nevoie de ajutorul unui barbat. Sotul incornorat afirma la un momentdat in fata lui Tipatescu faptul ca trebuie sa o fereasca pe Zoe de masinatiunile unei societati "fara printipuri", pentru ca ea este sensibila si se consuma foarte tare. Fanica este convins si el de acest lucru si se pare ca numai Pristanda stie ca Zoe face mai mult decat toti barbatii din jurul ei. Tocmai de aceea politaiul ii spune prefectului: "Sunt omul dumneavoastra, coane Fanica! Si al coanei Joitichii."

Reprezentativa pentru rolul pe care Zoe il are in conducerea judetului este scena in care ea il asigura pe Catavencu de sprijin neconditionat, afirmand: " Te aleg eu, eu si cu barbatul meu! ; aspectul nu ar fi relevant, daca nu ne-am afla intr-o perioada in care femeile nu aveau drept de vot. Din aceasta replica cititorul intelege o data in plus ca aceasta doamna conduce destinele judetului si ale barbatilor care o inconjoara dupa bunul ei plac. La fel de sugestive sunt si scenele in care, impunandu-se lui Tipatescu, ea il elibereaza pe Catavencu din inchisoare cu directa contributie a lui Pristanda, care se dovedeste inainte de toate omul ei si apoi al celorlalti.

Din gesturi, actiuni si atitudini ( carac. indirecta ), Zoe ne apare ca o femeie puternica, hotarata sa isi portejeze statutul social, dand dovada si de sensibilitate atunci cand este cazul. Ea nu-o poarta ranchiuna lui Catavencu, iar dupa ce scrisoarea ii este restituita, il iarta si ii sugereaza ca mai sunt si alte alegeri, la care el va fi preferatul. Se pare ca este o buna psiholoaga, caci in felul acesta obtine din partea avocatului sprijinul acestuia la festivitatea in cinstea lui Dandanache.

Observam ca Zoe trece cu usurinta de la o stare la alta, de la disperare la plans si invers, nepermitandu-si prea lungi momente de slabiciune.

Femeia este perfect constienta de rolul ei determinant in politica judetului., iar Serban Cioculescu avea dreptate atunci cand vedea in ea o intruchipare a tipului de femeie barbatoasa, dura, hotarata, tip evidentiat mai degraba in drame, decat in comedii. Desi in enumerarea personajelor piesei ea ocupa un loc undeva spre sfarsit, prin forta pe care o degaja si prin influenta, locul ei este mult mai important, chiar decat acela al lui Tipatescu.

NAE CATAVENCU

Desi Eugen Lovinescu prezicea operei lui Caragiale o scurta viata estetica, deoarece era prea angrenata in realitatile vremilor respective, aceasta a dainuit pana astazi si a ramas valabila, vorbindu-se adesea despre autorul ei ca depre un contemporan al nostru.

"O scrisoare pierduta" este o icoana fidela a moravurilor dintr-un orasel de provincie. Personjul care declanseaza conflictul in aceasta piesa de teatru este Nae Catavencu, un personaj de o anvergura exceptionala, asa cum literatura romaneasca nu mai cunoscuse pana la Caragiale. In construirea personajului sau, autorul se dovedeste un satiric si polemist.

Din punct de vedere profesional, Catavencu este avocat( dar se pare ca fara procese), director-proprietar al unui ziar cu un nume ce dovedeste inclinatia spre barfa a acestuia ( "Racnetul Carpatilor") si prezident-fondator al unei institutii cu un nume ce demonstreaza completa lipsa de logica a celui care a infiintat-o dar si gustul lui pentru vorbaria multa, pentru cuvintele parca spuse "cu furca": "Societatea Enciclopedica-Cooperativa << Aurora Economica Romana>>". Profesia lui Catavencu implica astfel nesfarsite exercitii de verbalism si acest fapt devine suparator prin desele interventii ale personajului, care rosteste lungi tirade lipsite de logica.

Un prim mijloc de caracterizare a personajului il constituie numele, care genereaza in acelasi timp si comicul. Astfel, "Catavencu" este obtinut de la "cata", pasare extrem de galagioasa, ceea ce arata cheful de neoprit al personajului de a ferora in orice moment si despre orice. In acelasi timp, numele poate veni si de la "catavenca", aceasta fiind o haina cu 2 fete; privind din aceasta perspectiva, personajul este un oportunist, modelat si el ca toti ceilalti de "enteres". Din punct de vedere tipologic, Nae Catavencu este un demagog, adica un om care vorbeste mult, sustinand teorii si principii in care el nici macar nu crede.

De exemlu, in scena de la intrunirea electorala, el tine un discurs lacrimogen si fals in care vorbeste despre "tarisoara" lui. Toata insiruirea aceea de cuvinte are drept scop sa impresioneze auditoriul, dar in realitate pe Catavencu il intereseaza prea putin binele tarii. Discursul este presarat de clisee si de nonsensuri, realizandu-se astfel si o caracterizare indirecta a personajului prin limbaj. El se dovedeste incult, lipsit de logica, fara imaginatie etc.

Pe tot parcursul piesei, Nae Catavencu se caracterizeaza mai ales prin gesturi, actiuni si relatiile cu ceilalti. Uimeste firea lui cameleonica, usurinta cu care trece de la o stare la alta. Atata vreme cat are scrisoarea, este sigur pe sine, latrator, hotarat sa nu se lase impresionat de nimic. Dupa ce pierde obiectul care il ajuta la santajarea celorlalti, gata sa faca orice pentru a-i fi bine. Intelegem astfel ca personajul este oportunist si lipsit de verticalitate, un escroc dublat de un sentimental prefacut, "un Mitica exponent al campiei danubiene" ( G. Calinescu).

Catavencu este caracterizat si direct de catre celelalte personaje. Penru Zoe, el este initial "un misel" dar in final devine "om cuminte, om practic". Pentru Tipatescu este "misel", "infam", "canalie", "impertinent"; Trahanache il vede drept un mizerabil si un misel, iar pentru Farfuridi este "nifilist" ( nihilist - ins care nu crede in nimic). Pana si Pristanda are o parere clar formata despre avocat: "mare pisicher. Strasnic prefect ar fi asta".

In finalul piesei, Nae Catavencu apare ca initiator si organizator al petrecerii date in cinstea lui Agamita Dandanach, purtand in suflet speranta ca Zoe se va tine de cuvant si el va castiga urmatoarele alegeri.

Argumentare de gen dramatic

Comedia este o specie a genului dramatic care se defineste prin 3 trasaturi fundamentale: e menita a-i inveseli pe cititori, infatiseaza personaje inferioare in privinta moralei, iar actiunea se incheie in mod fericit. Ocupandu-se de existenta cotidiana a oamenilor simpli, ea a dezvoltat o varietate de tipuri: comedie de situatie, comedie de moravuri, comedie de caracter etc.

Pornind de la definitia si trasaturile de mai sus, opera "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale se incadreaza in spcia comdie, autorul sau fiind cel mai mare dramaturg roman. Opera este intai, o comedie de morvauri, deoarece prezinta dintr-un unghi moralizator defecte intalnite frecvent la oameni. Alegerile din capitala unui judet de munte scot in evidenta trasaturi ca demagogia ( Catavencu ), prostia fudula ( Branzovenescu, Dandanache), lipsa principialitatii (Tipatescu), servilismul ( Pristanda) etc. Pe de alta parte, "O scrisoare pierduta" este o comedie de situatie deoarece are multe personaje prinse in diverse peripetii ce se desfasoara intr-un ritm alert, peripetii care cunosc rasturnari bruste de situatie; nu in ultimul rand, opera este si o comedie de caracter, deoarece autorul isi construieste personajele accentuandu-le pana la caricatura trasaturile negative. Astfel, Trahanache si toti ai lui ( Zoe, Farfuridi) sufera de un orgoliu nemasurat, Catavencu e demagogul lipsit de orice fel de bun simt si de verticalitate, Dandanache e ramolitul periculos, iar Zoe reprezinta tipul adulterinei.

Opera "O scrisoare pierduta" se inscrie in genul dramatic prin forma si prin continut. Ca forma, se observa organizarea in 4 acte si prezenta celor 2 planuri specifice acestui gen literar: textul propriu-zis ( replicile ) si didascaliile. Din punct de vedre al continutului, se observa existenta unui conflict dramatic, adica a unei infruntari intre personaje, confruntare ce are la baza interese si sentimente contrare. In "O scrisoare pierduta", evolutia conflictului are o linie relativ simpla, crescand in intensitate in momentul intrunirii electorale si stingandu-se atunci cand fanfara se dezlantuie, serband victoria prostiei, minciunii si santajului, toate intruchipate de Agamemnon Dandanache. Se pot identifica pe parcursul operei si momentele subiectului. Astfel, expozitiunea plaseaza actiunea intr-un judet de munte si prezinta 2 personaje: Pristanda, politistul judetului, gata in orice moment sa-si ofere serviciile celor de la putere, si Stefan Tipatescu, prefectul. Ambele personaje sunt caracterizate indirect prin nume: prefectul este junele-prim, amorezul, iar politistul este servitorul umil, care joaca dupa cum ii canta altii ( "pristandaua" este un dans popular, care se joaca conform indicatiilor unu conducator de joc).

Intriga o constiutuie pierderea scrisorii de amor trimisa de Tipatescu amantei sale, Zoe, care este si sotia lui Zaharia Trahanache, aliatul politic al prefectului. Scrisoarea e gasita de Catavencu, seful opozitiei care santajeaza adversarii pentru a fi ales in locul lui Farfuridi.

Punctul culminant este numirea de la Bucuresti a unui alt candidat, care sa va dovedi - dupa cum spunea autorul insusi- "mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu". Este vorba despre Agamemnon Dandanache, al carui nume este extrem de sugestiv, caracterizand indirect si fiind o modalitate de realizare a comicului. Astfel, numele unui erou grec de epopee este asociat cu unul obtinut prin derivarea de la substantivul "dandana" ( "incurcatura" ). Numele i se potrivste caci personajul este un ramolit care provoaca numai incurcaturi.

Desfasurarea actiunii prezinta numeroase intamplari: pierderea si gasirea repetata a scrisorii, care ajunge la adresant gratie Cetateanului turmentat, acesta o gasise initial, dar ii este furata de Catavencu care o pierde in timpul incaierarii de la adunarea electorala, alegatorul o gaseste din nou si o aduce lui Zoe. Alte intamplari se adauga acesteia: inlocuirea candidatului lui Farfuridi cu aceea a lui Dandanache, arestarea ilegala a lui Catavencu, falsificarea listelor de vot de catre "venerabilul Trahanache" etc.

Deznodamantul prezinta alegerea lui Dandanache si impacarea celor implicati, ceea ce are drept consecinta o petrecere de pomina in cinstea lui Agamita, condusa - in mod paradoxal- de Catavencu, pe care Zoe il consoleaza ca il va sustine la urmatoarele alegeri.

Una dintre trasaturile de baza ale comediei o constituie provocarea rasului, realizata in cazul de fata printr-o diversitate de procedee. Comicul de situatie consta nu doar in pierderea si gasirea scrisorii, ci si in schimbarile bruste de situatie, in postura de sot inselat, a lui Trahanache, in fierberea la foc mic a prefectului de catre sotul inselat. Un alt tip de comic este cel al limbajului, care evidentiaza incultura si lipsa de gandire logica a personajelor. El se realizeaza prin: deformarea neologismelor ( "famelie" , "fonctie", "renumeratie" ), prezenta ticurilor verbale ( vezi de exemplu, "curat, murdar" sau "aveti putintica rabdare"), prin crearea paradoxurilor logice ( "dupa lupte seculare care au durat 30 de ani"). La acestea se adauga comicul de nume exemplificat mai sus si cel derivat din contrastul intre esenta si aparenta, intre ce sunt personajele si ce vor sa para.

In speciile genului dramatic, dialogul este modul dominant de expunere, avand rolul de a caracteriza personajele al caror limbaj se evidentiaza adesea prin oralitatea stilului. Personajele intruchipeaza tipuri umane ale caror trasaturi sunt ingrosate de autor, cu scopul de a indrepta moravurile. Caragiale are meritul de a fi creat persoane care seamana cu niste marionete,care vorbesc mult si fara sens pentru a-si da impresia ca exista. Toate aceste trasaturi indica apartenenta operei "O scrisoare pierduta" la genul dramatic, mai exact la specia comedie.