"Testament" - comentariu

"Testament" - comentariu

Titlul poemului contine un termen religios in acceptie laica, « testamentul » luruc al autorului referindu-se nu la avutia materiala, ci la totalitatea operelor artistice, pe care le-a creat pe o perioada de saptezeci de ani si pe care le-a destinat cititorior sai. Dialogul imaginar dintre "tata" si "fiu" poate fi generalizat ca semnificatie, deoarece, prin intermediul termenului ce marcheaza un raport filial, Arghezi se refera nu numai la propriul sau copil, ci si la cititorul creatiilor sale. Pentru scriitor nici un bun material nu poate fi comparabil -ca valoare- cu renumele spiritual al unui zamislitor de literatura si de arta in genere. De aceea, el a lasat mostenire atat fiului, cat si cititorilor sai, numele lui "adunat pe-o carte". Arghezi este pe deplin constient ca -prin vocea artistului- si-au exprimat nazuintele si durerile "strabunii" sai. Aceasta calitate a artistului de a deveni, prin talent, exponentul clasei sociale din randurile careia provine, este mentionata explicit si in lirica lui Octavian Goga. Experienta spirituala, mostenita de poet de la generatiile anterioare, va fi oferita urmasilor ca un posibil model moral. Dificultatile cu care stramosii s-au confruntat de-a lungul timpului sunt numite metaforic "rapi si gropi adanci", la suprafata carora ei au urcat "pe branci", adesea loviti, dar nu ingenunchiati de istorie. Generatiile tinere vor prelua, din experienta trecutului, acele exemple care merita sa fie respectate si urmate. Poetul apreciaza ca versurile lui vor constitui "o treapta", pe care fiul sau o va urca pentru a desavarsi cunoasterea vietii si a spiritului omenesc. Totdata, il indeamna pe fiul spiritual sa aseze opera poetului "la capatai", asa cum credinciosul apreciaza "Biblia" drept modelul crestin al existentei sale inchinate lui Dumnezeu. Creatia literara argheziana se confunda intentionat cu "hrisoavele" istorice, in care au fost notate faptele devenirii acestui popor si ale existentei "robilor" anonimi care au faurit istoria nationala.

Mandru de ascendenta lui rurala, de faptul ca provine dintr-o familie de tarani, legata intim de istoria si de traditiile acestui pamant, el evoca veacurile care s-au succedat si care au fost marcate de "sudoarea muncii" miilor de tarani ramasi necunoscuti, care nu s-au clintit de pe aceste meleaguri. Poetul a cunoscut in profunzime limbajul taranilor, in care a descoperit intelesuri si virtuti poetice nebanuite. Din graiul firesc al oamenilor simpli, care isi indeamna vitele la munca ogorului, Arghezi a imaginat "cuvintele potrivite" care au alcatuit universul sau liric. In mod simbolic, unealta agricola traditionala numita "sapa" a fost transformata in condei, iar "brazda" pamantului roditor a devenit "calimara" si izvor pentru inspiratia creatoare. Efortul poetic a fost de durata, deoarece cuvintele au capatat intelesuri noi, numai dupa ce au fost "framantate mii de saptamani". Experienta trudnica, anonima si mereu identica cu sine a plugarilor romani a fost innobilata de poet si transformata in "versuri", "icoane", "muguri" si "coroane" (enumeratie metaforica). Amagirile poetului, indignarea si suferinta, al caror "venin" l-a gustat de-a lungul vietii, s-au transformat in "mierea" cunoasterii -expresie a artei poetice care invinge vicisitudinile existentei reale. Poetul recunoaste ca versurile lui sunt capabile sa exprime si imagini sensibile, dar au si taria "sa injure", atunci cand autorul s-a confruntat cu aspecte condamnabile ale lumii contemporane. El si-a manifestat respectul si pietatea fata de cei morti, facand din amintirea fiintelor sacrificate o expresie e divinitatii de neclintit -"Dumnezeu de piatra". Numai spiritele alese -fie datorita credintei lor religioase, fie inaltate prin harul artistic- sunt capabile sa-si gaseasca implinirea in "piscul datoriei" fata de simbolul divin. Autorul s-a straduit sa investigheze teme si motive lirice mai putin abordate de poetii care l-au precedat. A lartgit universul poetic, inventand noi surse de inspiratie lirica de o frumusete neasteptata, extrasa din conotatiile sublimate ale "bubelor, mucegaiurilor si noroiului", inaugurand curajos estetica uratului.

Apropiindu-se de convingerea critica a lui Calinescu (formulata in "Principii de estetica"), Tudor Arghezi sustine ca nu exista experienta umana care sa nu poata fi transformata in fapt artistic si din care beneficiarul produsului estetic sa nu poata extrage o pilda semnificativa; totodata, el nu admite distinctia intre cuvintele poetice si non-poetice, apreciind ca limbajul in sine este capabil sa devina o mare poezie, prin geniul lingvistic al celui care il manuieste si ii acorda semnificatii nebanuite: "Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi/ [] E-ndreptatirea ramurei obscure/ Iesita la lumina din padure/ Si dand in varf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii intregi". Experienta umana necunoscuta sau ramasa nerevelata artistic pana la el a fost transformata de Arghezi intr-un "bici" al cuvintelor "pedepsitoare". In creatia sa au fost armonizate pe deplin "slova de foc" (inspiratia, harul poetic spontan) si "slova faurita" (truda, efortul artizanului), reunind intelesurile poetice traditionale ale limbii romane cu sensurile noi, descoperite de catre Tudor Arghezi in polisemia virtual inepuizabila a limbajului. Deplina lor armonizare este sugerata de comparatia materiala a "fierului cald imbratisat in cleste" (obiectul ori sensul nou-creat se desprinde din instrumentul concret sau din matricea spirituala replamadita artistic).

In finalul artei sale literare, Arghezi marturiseste ca nu a fost decat "robul" care si scris cu umilinta cartile, pe care Domnul le va primi drept ofranda, alaturi de lectorii sai din prezent si din viitor, care le vor citi si patrunde intelesurile. In paginile volumelor de versuri razbate la suprafata, din adancurile creatiei, "mania bunilor" poetului, al carei ecou constient s-a facut autorul insusi.