Nuvela istorica- "Alexandru Lapusneanul", Costache Negruzzi - comentariu

Nuvela istorica- "Alexandru Lapusneanul", Costache Negruzzi - comentariu

Comentariu

Conformandu-se cerintelor estetice ale epocii de la 1848 si imbinand elementele clasice cu cele moderne, de factura romantica, Costache Negruzzi publica, in 1857, volumul "Pacatele tineretilor" ale carui texte sunt repartizate in trei sectiuni: "Amintiri de junete", "Fragmente istorice" si "Negru pe alb - scrisori de la un prieten". Autorul s-a impus prin nuvelele sale istorice ("Sobieski si romanii", "Regele Poloniei si domnul Moldovei", "Cantec vechi") si prin initierea intaiului proiect de epopee nationala ("Stefaniada"), din care a realizat numai poemul "Aprodul Purice". Dar creatia artistica durabila, care il consacra, ramane nuvela de inspiratie istorica "Alexandru Lapusneanul", model estetic neintrecut pana astazi si izvor de inspiratie pentru scriitori precum: D. Bolintineanu, Al. Odobescu, B.P. Hasdeu si altii. Publicata in primul numar al revistei "Dacia literara", din 1840, imediat dupa celebra "Introductie" semnata de Mihail Kogalniceanu, nuvela este considerata o ilustrare creatoare a programului enuntat. Colaborator apropiat al mentorului celebrei reviste, prozatorul se inspira din cronicile lui Gr. Ureche si Miron Costin, din legendele lui I. Neculce si din creatiile folclorice, toate apreciate drept manifestari autentice ale specificului national.

Din "Letopisetul" lui Gr. Ureche, scriitorul a preluat evenimentele majore ale domniei lui Lapusneanul, opinia defavorabila a marii boierimi asupra domnitorului si cateva din replicile devenite emblematice pentru caracterizarea acestuia. In pagini memorabile, nuvelistul condenseaza intamplarile sangeroase petrecute vreme de cinci ani (intre 1564 si 1569), cat a durat cea de-a doua domnie a Lapusneanului. Totusi, autorul recurge la cateva licente istorice, modificand unele date reale in scopuri artistice; astfel, vornicul Motoc nu mai traia in momentul revenirii lui Lapusneanul la tronul Moldovei; alaturi de el, fusesera executati la Liov, in Polonia, si boierii Spancioc si Stroici. Dar Motoc constituie pentru autor prototipul intrigantului fara scrupule si al politicianului cinic, simbolizand boierimea feudala avida de putere si tradatoare de neam; intr-o viziune romantic-antitetica, Spancioc si Stroici ii reprezinta pe tinerii boieri patrioti, prigoniti de tiran, insa dornici sa-si elibereze tara. In "Scrisoare a XIX-a", intitulata "Ochire retrospectiva", Negruzzi ii recunoaste voievodului meritul de a fi incercat sa lupte impotriva factiunilor boieresti rivale, dar ii reproseaza mijloacele alese (tortura si asasinatul politic), firea cruda si despotica, incapacitatea de a face din popor un aliat de nadejde al actiunilor sale: "Alexandru Lapusneanul va sparge cuibul si va strivi acest furnicar de intriganti ce facea si desfacea domnii []. El retezase trunchiul, dar odraslele lui cresteau si nu era el omul care sa stie a le seca, punandu-le stavila pre insusi poporul. Pentru aceasta fapta lui fu judecata de cruda si el de tiran".

Nuvela istorica are o constructie riguroasa, repartizata in patru capitole, precedate de cate un motto ce esentializeaza intamplarile relatate: I - "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu!", simbolizeaza vointa de neclintit a eroului de a recastiga tronul tarii cu orice pret (replica autentica, preluata din cronica); II - "Ai sa dai sama, Doamna!", contine avertismentul premonitor, adresat de vaduvele celor ucisi Ruxandei, sotia voievodului sangeros; III - "Capul lui Motoc vrem!", exprima dorinta ce concentreaza ura poporului impotriva sfetnicului pe care-l acuza de initierea tuturor faradelegilor stapanului sau; IV - "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu"", a doua replica de sorginte cronicareasca, profereaza o amenintare funesta a eroului, aflat pe patul mortii, la adresa celor care indraznisera sa-l calugareasca, scotandu-l astfel din viata civila. Deoarece dialogul joaca un rol esential in derularea faptelor, iar cele patru capitole au structura unor acte sau tablouri scenice, nuvela scriitorului a fost comparata cu o drama. G. Calinescu, numind-o fara ezitare "o capodopera", o aseza in imediata descendenta estetica si valorica a tragediei Hamlet, "daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale". Patru dintre momentele subiectului narativ (expozitia, intriga, punctul culminant, deznodamantul) corespund numarului egal de capitole, iar dezvoltarea actiunii isi face simtita prezenta de-a lungul intregii opere in proza. Finalul fiecarui capitol anunta intamplarile ce vor urma: astfel, o legatura fireasca este asigurata de replicile de la sfarsitul capitolului al doilea: "Dar oare va veni?", il intreaba voievodul pe armas. "Vor veni!", raspunde inaltul dregator si cititorul este pregatit sa asiste la intamplarile sangeroase din capitolul urmator, cand inclestarea tragica dintre asasin si victime atinge apogeul.

Cei mai multi comentatori ai operei scriitorului, impresionati de uciderea premeditata a celor 47 de boieri si de linsarea lui Motoc de catre gloata furibunda, acte sangeroase, la care domnitorul asistase impasibil, l-au integrat categoriei psihopatologice a sadicului. Dar C. Negruzzi, ca si M. Sorescu in piesele de teatru dedicate lui Vlad Tepes, a incercat sa sugereze si o explicatie mai profunda, rationala, a comportamentului acestui Macbeth autohton. In primele pagini ale naratiunii exista o replica (ce a trecu neobservata), evidentiind atitudinea complet diferita a personajului istoric in prima sa domnie: " Au nu mi-ati jurat si mie credinta, cand eram numai stolnicul Petre? Nu m-ati ales voi? Cum au fost obladuirea mea? Ce sange am varsat? Care s-au intors de la usa mea fara sa castige dreptate si mangaiere?". Asadar, el facuse candva efortul de a-si cenzura firea impulsiva si violenta, incercase sa conduca prin fermitate, nu prin amenintari si pedepse drastice, insa esuase. La debutul capitolului al doilea, prozatorul remarca: "norodul pretutindeni l-a intampinat cu bucurie si nadejde, aducandu-si aminte de intaia lui domnie". Tradat de toti, chiar si de boierii care l-au sustinut, dar mai ales de Motoc - principalul sau colaborator - pe care-l coplesise cu onoruri, Lapusneanul se schimba radical. El se intoarce in Moldova dornic de putere si, concomitent, de revansa. Desi nu uita nici o clipa tradarea nejustificata a vornicului, reda rangul si prestigiul, caci are nevoie de un intrigant de talia lui si pentru ca ii rezerva, cu cinism, rolul "tapului ispasitor", atunci cand poporul nu va mai suporta fiscalitatea excesiva si abuzurile sale. Portretul pe care i-l face sfetnicului sau este de o luciditate amara, sintetizand trasaturile intregii boierimi tradatoare: "Dar tu, Motoace? Invechit in zile rele, deprins a te ciocoi la toti domnii, ai vandut pre Despot, m-ai vandut si pre mine, vei vinde si pre Tomsa!". Nemaifacandu-si nici un fel de iluzii in privinta lipsei de caracter, de principialitate, de morala politica si umana, atat a primului sau sfetnic, cat si a marilor boieri din jurul tronului, Lapusneanul premediteaza razbunarea impotriva tuturor vinovatilor. Asadar, sadismul lui este mai putin o atitudine instinctuala, cat o atitudine politica, izvorata din exasperare si dirijata metodic, cu scopul de a-i extermina, deopotriva, pe tradatorii si pe rivalii sai. Negruzzi sugereaza discret ambivalenta comportamentala a voievodului "care a lasat o pata de sange in istoria Moldaviei", fiindca n-a inteles ca cel ce conduce prin crima va sfarsi la fel de violent ca si aceia pe care i-a sacrificat motivat sau nu. Traind izolat in vastul palat, insingurat printre cei apropiati, temut chiar de sotia sa, care ii va intinde paharul cu otrava, necunoscandu-si poporul si ignorand nevoile acestuia, Lapusneanul este parasit de toti in clipa mortii. Printr-o ironie cruda a sortii, i-au fost alaturi doar victimele potentiale, Spancioc si Stroici, deveniti calai tot din disperare. Replica lor sumbra: "Invata a muri, tu, care stiai numai a omori!" condenseaza tragedia previzibila a tiranului ucis, pentru ca a ridicat crima la rang de lege.

G. Calinescu, in "Istoria literaturii romane", reliefa "perfecta sinteza de gesturi patetice adanci, de cuvinte memorabile, de observatie psihologica si sociologica acuta, de atitudini romantice si intuitie realista" din capodopera nuvelisticii romanesti. Clasice sunt: unitatea de continut, echilibrul partilor si al intregului subiect epic, prezentarea riguroasa a evenimentelor, exprimarea solemna si convingator moralizatoare. Realiste devin: finetea observarii caracterelor umane, obiectivitatea si maniera impersonala a povestirii (reliefate de Tudor Vianu in "Arta prozatorilor romani"), descrierea fidela si minutioasa a decorului, a tinutelor vestimentare de epoca, a interioarelor medievale, etc. Trasaturile romantice ale operei literare vizeaza caracterul unui personaj de exceptie pus in situatii neobisnuite, adesea dramatice: confruntarea verbala din cort cu solia boiereasca, controversa cu Ruxanda, scena masacrarii boierilor la ospat, moartea tragica a domnului. Deschizator de drumuri in literatura moderna, scriind la confluenta unor stiluri culturale pe care le-a imbinat intr-un dozaj perfect si intr-un limbaj concentrat, fara ornamente sau digresiuni, C. Negruzzi a intruchipat "un clasic al romantismului" in formularea fericita a criticului Al. Piru.