Figurile de stil

Figurile de stil

Alegoria este figura de stil prin care - pe baza unei suite de alte procedee si figuri de stil - se obtine trecerea de individual si concret, la general si abstract.

Din analiza figurilor de stil din versurile de mai jos, se poate observa aglomerarea, in doar cateva versuri, a unei suite de metafore, comparatii, hiperbole, personificari, epitete, prin care poetul isi exprima, deschis extazul. Natura in sarbatoare este prezentata, figurat, sub infatisarea unei fecioare de o neasemuita frumusete.

,,Cat de frumoasa te-ai gatit

Naturo, tu! Ca o virgina

Cu umblet drag, cu chip iubit!

As vrea sa plang de fericit,

Ca simt suflarea ta divina,

Ca pot sa vad ce-ai plasmuit!" (G. Cosbuc)

Deopotriva, alegoria este un mod de gandire, o figura de stil, dar si un un mod de compozitie artistica.

Ca mod de gandire alegoria este un fel ocolit, ascuns de gandire, exprimat prin pilde si simboluri, specific omului din colectivitati arhaice sau doar traditionale. Spre exemplu, Smaranda Creanga, atat de plastic evocata de povestitorul humulestean in ,,Amintiri din copilarie" sub chipul mamei, are o existenta marcata de un ansamblu de traditii, credinte, superstitii:

,,Stia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, caci eram feciorul mamei, care si ea cu adevarat ca stia a face multe si mari minunatii: alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru si abatea grindina in alte parti, infigand toporul in pamant, afara, dinaintea usii; inchega apa cu numai doua picioare de vaca, de se incrucea lumea de mirare; batea pamantul sau paretele sau vrun lemn, de care ma paleam la cap, la mana sau la picior, zicand: ,,Na, na!"si indata-mi trecea durerea"

Accidental, alegoria ca mod de gandire apare si la indivizi din societatea contemporana, prin rolul pe care il acorda unor obiecte sau insemne (embleme, tatuaje, accesorii vestimentare), dar si semnificatiei viselor, ghicitului in palma sau in cafea etc.

Ca figura de stil, alegoria este un mijloc sugestiv de plasticizare a unei idei abstracte. Este o metafora continua, prelungita, ,,in actiune",de fapt, o insiruire de metafore, personificari, comparatii - chiar simboluri -, care, la un loc, formeaza o imagine unitara (alegoria primaverii din pastelul lui Cosbuc). In general,sugereaza notiuni abstracte prin intermediul unor elemente concrete, inseamna a vorbi ceva, in aparenta deschis, dar a intelege altceva (diferit sau chiar opus celor afirmate).

Spre exemplu, intr-un proverb precum ,,Bate seaua, sa priceapa iapa" exista doua planuri diferite ale intelegerii sensurilor:

- un plan vizibil, al sensului concret, legat de sensul propriu al cuvintelor (bataia, in sens fizic);

- un plan ascuns, al semnificatiilor figurate (a aduce vorba despre cineva sau ceva, a face o aluzie, a nu cere in mod direct...).

Acest plan al sensurilor figurate implica alegoria, care se poate desfasura pe spatii relativ mari, asa cum este in cazul reprezentarii alegorice a mortii ca nunta (,,Miorita") sau a mortii ca joc (,,De-a v-ati ascuns", de T. Arghezi).

Ca mod de compozitie artistica, apare intr-o gama variata de specii literare (fabula, romanul alegoric, ghicitoarea, cimilitura etc.), de exemplu, ,,Fabulele" lui Esop; ,, Istoria ieroglifica," de D. Cantemir; ,,Luceafarul", de M. Eminescu; ,,Noapte de Decemvrie", de Al. Macedonski; ,,Riga Crypto si lapona Enigel", de I. Barbu.

Antiteza este procedeul prin care se alatura tablouri, personaje, actiuni, idei abstracte cu sensuri contrarii, pentru a se sublinia opozitia dintre ele.

Antiteza apare ca procedeu stilistic, dar si ca procedeu compozitional. Opozitia se face intre doua cuvinte, doua fenomene, situatii, imagini, notiuni, idei etc.; prin aceasta, un termen il il pune mai bine in lumina pe celalalt:

,,Toate-s vechi si noua-s toate"  (M. Eminescu)

,,Stapanul vitreg va loveste, / dar cerul bine-va-cuvanta". (O. Goga)

Se poate realiza , dimensional vorbind, de la un cuvant pana la o intreaga opera.

Spre exemplu, in Scrisoarea III, de M. Eminescu, apare antiteza si intre personaje (Mircea si Baiazid), si intre partile componente ale operei (evocarea trecutului de glorii si imaginea prezentului decazut).

La nivelul unor termeni, un indiciu al antitezei poate fi conjunctia adversativa (dar; iar; insa; ci), cat si conjunctia coordonatoare ,,si" (cu valoare apropiata de cea adversativa ); intre personaje, tablouri, scene, legatura gramaticala este greu sesizabila :

,,Bun si rau, sceptic si cucernic, milos si crud, temerar si fricos duh razvratit, impotriva lui mai mult decat asupra lumii" (Al. Vlahuta).

Antiteza este mult mai sugestiva cand apare chiar in titluri: Razboi si pace (L.N.Tolstoi), Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (C. Petrescu)

Odata stabilit principiul antitezei pe spatii largi, este suficient ca prin prezentarea trasaturilor unei parti sa se subinteleaga, in mod automat, trasaturile contrare ale celeilalte.

Comparatia este o constructie inedita, plastica si sugestiva, care pune fata in fata doua elemente: termenul comparat (A) sau obiectul si termenul comparant (B) sau imaginea.

Intre cei doi termeni relatia se stabileste prin elemente comparative: ca, precum, ca si, asemeni cu, intocmai ca, tot astfel etc.:

,,In zadar striga-mparatul ca si leul in turbare" (M. Eminescu)

termen comparat i termen comparant

(obiectul) (imaginea)

elementul comparativ

Cand lipseste elementul de relatie, comparatia devine, de regula, metafora:

,,In zadar striga-mparatul, leu in turbare"

Gramatical, comparatia se afla, de obicei, in pozitia complementului circumstantial de mod:

,,Pulbere de diamante cade fina ca o bura" (M. Eminescu)

In opera literara, analogiile, asemanarile, deosebirile stabilite intre cei doi termeni uimesc prin noutate si dau sentimentul frumosului; comparatia poate fi:

a. simpla: ,,Un salcam privi spre munte/ Mandru ca o flamura" (G.Toparceanu)

b. dezvoltata, ampla: ,,Toate cele pamantesti, / Sunt ca umbra norilor, / Ca mireasma florilor" (G.Toparceanu);

c. obisnuita, traditionala: ,,Atat de frageda te-asemeni/ Cu floarea alba de cires" (M.Eminescu);

d. presupunand o paralela: ,,Ca sclipirile de spada/ Fulgerele-ncep sa cada" (G.Toparceanu)

e. antitetica: ,,Si ca un spin, / Cu raza-i rece si subtire, / Mi-a strecurat un gand strain/ In visul meu de fericire" (G.Toparceanu.);

Dupa atitudinea vorbitorului, comparatia poate fi umoristica, grotesca, ironica, emfatica, hiperbolica:

,,Mic, cu solzi ca de balaur,/ Trupu-i se clatina,/ Juvaier de smalt si aur/ Cu sclipiri de platina." (G. Toparceanu)

,,Vorba asta scurta/ E ca mangaierea porcului pe burta." (T. Arghezi)

,,Iesi Zamfira-n mers istet,/ Frumoasa ca un gand razlet,/ Cu trupul nalt, cu parul cret" (G. Cosbuc)

Enumeratia presupune insiruirea unor termeni (cu sau fara determinari).

Prin enumeratie se obtine prezentarea nuantata a aspectelor vizate:

,,Daca-i copil, sa se joace; daca-i cal, sa traga; si daca-i popa, sa ceteasca" (I. Creanga )

Scoate in evidenta diversitatea componentelor si creeaza impresia de acumulare:

,,se ingrasa si rade nepedepsit, si si-a pus piciorul pe grumazul nostru" (M. Sadoveanu)

Poate da ritmul necesar, mai ales in descriere, prin lungimea frazei si prin accentul pus pe detaliu:

,,Tapan, drept, cu schiptru-n mana, sade-n perine de puf." (M. Eminescu)

Epitetul este figura de stil prin care se indica expresiv insusirea sau caracteristica unui obiect . 

Conditii minime de existenta :

- sa aduca termenului determinat un element de noutate;

- sa aiba sens figurat.

cuvintele subliniate nu sunt epitete cuvintele subliniate sunt epitete

Gramatical, epitetul poate fi exprimat prin:

- adjectiv: ,,In fata rasarise luna. Era stinsa si valurita ca obrazul unei batrane." (F. Neagu)

-locutiune adjectivala: ,,Cu ochii de sange, cu barba valvoi, / El zboara soimeste." (G: Cosbuc)

- adverb: ,,Si multamind lui Hristos, / Te sarut, mandra, frumos." (M. Eminescu)

- locutiune adverbiala: ,,Fluieras de fag, / Mult zice cu drag!" (Miorita)

- gerunziu neacordat: ,,Durduind soseau calarii ca un zid inalt de suliti" (M. Eminescu)

- substantiv cu valoare adverbiala: ,,Sta-n usa popandau, ca nu poti trece de el! (V. I. Popa)

Termenul caruia ii confera trasaturi expresive poate apartine:

- grupului nominal (substantiv, pronume, numeral):

,,Era liniste imparateasca." (G. Galaction)

,,Au venit apoi ai lui, rumeni la fata si imbuibati" (Bujorul - ,,Legende populare romanesti")

,,Al doilea, mai cu vino-ncoa', i-ar fi placut ei, nu-i vorba, " (P.Istrati)

- grupului verbal (verb, interjectie):

,,Uite cum se sterg, palite, de pe bolta, mii de stele" (Al. Davila)

,,Iata-l iar trist si amarat, sa-i plangi de mila, si alta nu" (Bujorul - ,,Legende populare ")

Epitetul si termenul determinat au impreuna o functie artistica (de ornare, de individualizare, de personificare), subliniind insusiri expresive,uneori cu o deosebita forta de plasticizare:

,,Intr-o parte, zidul imbracat in codrii se stirbea, ca sa lase, printre lespezii zdrobiti si fagii cositi mereu la radacina, undele otelite ale Iablanicioarei." (G. Galaction)

Mult folosit in descriere, epitetul poate fi:

-simplu: ,,Vorbe late! Vorbe late!" (Al. Davila)

- multiplu (dublu sau triplu): ,,isi ostoia setea sa covarsitoare cu cele de pe urma picaturi de viata,

umede si vii, sorbite din vinele adanci ale lucrurilor." (C. Hogas)

- dezvoltat (grup de cuvinte sau o propozitie cu rol de epitet): ,,pamantul infricosat se cutremura nemernic, pana in cele mai din adanc ale temeliilor sale". (C: Hogas)

Epitetul poate sta la baza formarii altor procedee artistice sau a figurilor de stil:

- personificarea (epitet personificator): ,,Langa lacul, care-n tremur somnoros si lin se bate,/ Vezi o masa mare-ntinsa, cu faclii prealuminate". (M. Eminescu)

- hiperbola (epitet hiperbolic): ,,Gigantica poart-o cupola pe frunte". (G. Cosbuc)

- metafora (epitet metaforic): ,,De treci codri de arama". (M. Eminescu)

In identificarea valorii de epitet a unui cuvant (grup de cuvinte, sintagma), pe langa expresivitate, se va avea in vedere si relatia gramaticala. Una si aceeasi idee se poate transpune in mai multe feluri, asemanatoare in planul continutului, dar diferite in plan morfologic si sintactic:,,anii pier in spume"(substantiv - epitet); ,,anii pier inspumati" (adjectiv-epitet); ,,anii pier ca spuma "(comparatie); ,,spuma anilor piere"(metafora).

Hiperbola este figura de stil prin care se exagereaza (prin marire sau micsorare) proportiile sau calitatile unui fapt, fenomen, personaj, tablou

Imaginea obiectului vizat apare peste sau sub limitele sale firesti, astfel acesta aparand mai expresiv decat in realitate.

,,Obiectul oricarei hiperbole este de a ajunge la adevar prin minciuna, este o fictiune care nu insala." (Seneca) Hiperbola presupune:

- exagerare in sensul maririi: ,,Zguduind din pace-adanca ale lumii inceputuri" (M.Eminescu )

- exagerare in sensul micsorarii: ,,Ia, am fost si eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti" (I. Creanga)

Generata de impulsul unui sentiment puternic (admiratie, indignare, revolta, dispret ), se sprijina pe: (a) repetitii; (b) enumeratii; (c) superlative deosebite; (d) epitet; (e) metafora:

,,Gigantica poart-o cupola pe frunte

Si vorba-i e tunet, rasufletul ger,

Iar barda din stanga-i ajunge la cer,

Si voda-i un munte." (G. Cosbuc)

Uneori poate fi un mijloc pentru crearea umorului, a comicului, a ironicului. Un exemplu tipic este portretul libelulei din ,,Rapsodii de toamna", de G. Toparceanu, cizelat cu arta bijutierului:

,,Mic, cu solzi ca de balaur,

Trupu-i fin se clatina,

Juvaier de smalt si aur

Cu sclipiri de platina." (G. Toparceanu)

Inversiunea este un procedeu stilistic ce consta in schimbarea ordinii normale, progresive, a cuvintelor in propozitie si a propozitiilor in fraza.

Procedeul are implicatii:

a.      morfologice, prin antepunerea adjectivului fata de substantiv: ,,Intr-o salbatica splendoare / Vedeam Ceahlaul la apus" (G. Cosbuc)

b. sintactice, prin antepunerea:

- predicatului fata de subiect: ,,In genunchi cadeau pedestrii..." (M. Eminescu)

- complementului fata de regent: ,,Zarile de farmec pline/ Stralucesc in luminis." (G. Cosbuc)

- subordonatei fata de regenta: ,,Cand ies dimineata din casa, o trasura de trap mare intra pe strada mea..". (I.L.Caragiale)

Poate aparea ca mijloc de conservare a metricii versurilor (ritm, masura, rima):

,,La voi alearga totdeauna / Truditu-mi suflet sa se-nchine." (O. Goga)

Inversiunea poate avea consecinte:

a.      la nivel lexical:

Ion este om mare (adult). Ion este mare om! (important).

b. la nivel morfologic:

Dau cartea colegului (substantiv in dativ sau in genitiv, in functie de sensul comunicarii).

Dau colegului cartea (substantiv in dativ).

c. la nivel sintactic:

Se auzea un caine latrand (un caine = subiect; latrand = atribut verbal).  

Se auzea latrand un caine (latrand = subiect; un caine = subiect).

Metafora este figura de stil bazata pe transferul de expresivitate dintre termenul-obiect si termenul-imagine al unei comparatii subintelese.

Metafora are la baza o comparatie (A este ca/ precum B) al carei termen comparativ (ca, precum, ca si, asemeni cu, intocmai ca, tot astfel etc.) lipseste (deci: A este B). In relatia celor doi termeni ai metaforei, primul (A) ramane cu sensul sau propriu sau este eliminat, iar celalalt (B) devine termen cu sens figurat:

,,S-a ivit pe culme Toamna, / Zana melopeelor" (G. Toparceanu)

A. = termen-obiect i B. = termen-imagine al unei comparatii subintelese = metafora

Comparatia initiala fusese ,,Toamna ca/ precum zana melopeelor" (ca/ precum = element comparativ).

Gramatical, metafora apare, mai ales, ca:

- asociere sau o subordonare a termenului-obiect (A) fata de termenul-imagine (B):

Norul (A) plutea pe cer ca un fulg usor(element comparativ + B). comparatie

Fulgul usor al norului plutea pe cer (B subordonat lui A). metafora

- apozitionare a termenului-imagine (B) fata de termenul-obiect (A):

Norul, fulg usor, plutea pe cer. metafora

- substituire a termenului-obiect (A) prin termenul-imagine (B):

Fulgul usor plutea pe cer, prevestind curand furtuna. metafora

In functie de cei doi termeni (A si B), metafora poate fi:

- implicita (cand este folosit doar termenul-imagine sau termenul de sosire B):

,,Statu el ce statu, si ce-i trecu prin tartacuta lui sa faca?"(Legenda pitigoiului) = metafora; comparatia initiala: ,, ii trecu prin capul ca o tartacuta..."(A+element comparativ+B)

- explicita (cand sunt folositi ambii termeni): Ana este un bujor de fata. (B+A)

Forta de sugestie a metaforei se extinde, de cele mai multe ori, asupra termenilor apropiati, cu care intra in relatie:

,,In amurg falfaiau zdrente rosii si negre si infatisarea cerului prevestea o ploaie mare."(G. Galaction). Metafora ,,zdrente" este o sugestie a haosului gata sa se instaleze in natura, in fraza accentul de interes cazand tocmai asupra semnificatiei acestui cuvant.

Datorita fortei sale de sugestie, prin concentrarea de sensuri pe care o presupune, metafora este larg folosita in poezia moderna.

Personificarea este figura de stil prin care se atribuie obiectelor, fiintelor necuvantatoare sau unor abstractiuni, insusiri si manifestari specifice omului (de persoana).

Pe scara larga este intalnita in basm, in balada, in fabula si relativ accidental in celelalte specii literare. Rolul sau principal este acela de umaniza trasaturile obiectelor neinsufletite si ale animalelor, prin atribuirea:

unor calitati si infatisari ale persoanei: ,,Un lastun in frac apare,/ Sus pe-un varf de trestie" (G. Toparceanu)

limbajului si comportamentului uman: ,,Murgul coama-si netezeste/ si din gura mi-i graieste" (Toma Alimos).

sentimentelor si ratiunii: ,,Un tantar, nervos si foarte / Slab de constitutie / In zadar vrea sa ia parte/

Si el la discutie:" (G. Toparceanu)

Personificarea se poate realiza prin:

substantiv: ,,Sufletul satului falfaie pe langa noi." (L. Blaga)

adjectiv: ,,pamantul infricosat se cutremura nemernic" (C. Hogas)

verb: ,,Prepelita intelesese ca e un vanator." (I.Al. Bratescu-Voinesti)

Uneori, creeaza impresia unui fals dialog sau se realizeaza prin dialog:

,,Noapte, noapte, iar ma lasi/ Singur pe carari pustii" (St. O. Iosif)

Repetitia este un procedeu stilistic bazat pe reluare, pentru a intari o idee sau o impresie, avand ca elemente definitorii:

Insistenta asupra unui obiect, fenomen ori stare sufleteasca, prin acumularea obsesiva: ,,Tatuca! Tatuca! s-a dus, ni l-au ucis dusmanii" (M.Sadoveanu)

Sublinierea, intarirea sau potentarea ideii continute, mai ales intr-un tablou dinamic: ,,Mircea insusi mana-n lupta vijelia-ngrozitoare,/ Care vine, vine, vine, calca totul in picioare." (M. Eminescu)

Realizarea unei armonii acustice interne si obtinerea simetriei, prin reluarea aceluiasi grup sonor:

,,Codrul cantaretii-si culca,

Doarme trestia bolnava,

Dorm doi pui de nevastuica

Sub o brazda de otava." (O. Goga - ,,Sara")

Sugerarea unei multitudini de nuante: intensitatea sau cantitatea, progresia ori periodicitatea, durata, distributia sau frecventa, succesiunea etc.