Romanul prebelic - "Mara", Ioan Slavici - comentariu

Romanul prebelic - "Mara", Ioan Slavici - comentariu

Daca din punctul de vedere al nuvelisticii sale, Ioan Slavici este un continuator al prozatorilor de la 1848, in prinvinta romanului el este un deschizator de drumuri, inaugurand romanul realist de factura rurala. Romanul "Mara" a fost scris in 1894, cu aproape doua decenii inaintea operelor in proza ale lui Liviu Rebreanu, considerat drept ctitor al romanului romanesc modern. Cartea va fi publicata abia in 1906, la Budapesta, circuland in manuscris pe la diferiti membri ai "Junimii" si cunoscand un lung proces de elaborare si de finisare artistica.

Creatia romanesca a lui Slavici se diferentiaza de aceea a lui Duiliu Zamfirescu, si anume de ciclul "Comanestenilor" (incluzand capodopera "Viata la tara" din 1898) prin vigoarea "realismului poporal" -adevarat principiu in arta sa- opus viziunii patriarhale asupra vietii rurale adoptate de predecesorul lui. In momentul aparitiei insa, romanul nu a fost receptat ca o certa valoare literara, caci i s-au reprosat autorului tezismul conceptiei si eticismul exagerat.

Relativa ignorare in epoca a romanului va fi compensata ulterior de opinia lui G. Calinescu, care ii releva meritele monografice, realiste si de analiza psihologica. Intr-un articol din 1937, intitulat "Slavici, romancier", Calinescu aprecia transant: "Pentru epoca in care a aparut, "Mara" trebuia sa insemne un eveniment; si astazi, privind inapoi, romanul acesta apare ca un pas marein istoria genului. Si, totusi, el a trecut in tacere, toata lumea ramanand incredintata ca scrierea este neizbutita. Cu mult inaintea lui Rebreanu, Slavici zugravise puternic sufletul taranesc de peste munti si cu atata dramatism, incat romanul este aproape o capodopera". Prozatorul fixeaza cu pregnanta imaginea targului ardelenesc (Radna, Lipova), la confluenta veacurilor al XIX-lea si al XX-lea, in care interfereaza elementele vechi ale zonei rurale, cu cele noi, specifice orasului (Aradul), si care atesta patrunderea formelor incipiente ale capitalismului in lumea satului. Valoarea estetica a romanului este asigurata, in primul rand, de capacitatea autorului de a fixa veridic atat determinarea socio-profesionala a eroilor individuali, cat si colectivi (mestesugarii si negustorii cu breslele lor, preotii si maicile, functionarii), cat si trasaturile caracteriale specifice fiecarei categorii umane reprezentate artistic. Prozatorul isi inscrie opera in formula realismului obiectiv (inaugurata de Nicolae Filimon in 1863), adopta o perspectiva auctoriala in raport cu evenimentele narate, dar, fiind in esenta un moralist, participa (prin identificare sau disociere) la dramele eroilor sai. Teza lui morala predilecta este aceea ca omul, prin calitati precum inteligenta, efortul constant, vointa, stapanirea de sine, echilibrul interior, perseverenta in actiune, respectarea triadei (adevar-bine-omenie), poate modifica soarta in favoarea lui. Asa se explica de ce eroine exemplare prin forta lor launtrica si consecventa in manifestarile lor exterioare -precum Mara si Persida- inving destinul potrivnic si sunt privite deopotriva cu respect de comunitatea careia ii apartin, de autorul care le-a proiectat personalitatile si de lector. Chiar titlurile celor 21 de capitole devin simboluri concentrate ale eticismului cultivat de scriitorul ardelean: "Saracutii mamei" reflecta grija permanenta ce insoteste afectiunea Marei pentru copiii ei; "Primavara", "Ispita", dezvaluie intensitatea sentimentelor si a pasiunii senzuale exercitate de simturi asupra spiritului celor tineri (Persida, Codreanu, Natl); "Zbuciumare", "Datoria", "Doua porunci" reliefeaza obligatiile morale ale copiilor fata de parinti, dar si neobositul devotament cu care acestia din urma vegheaza asupra implinirii destinului celor dintai; titlurile simetrice "Blestemul casei" si "Norocul casei" marcheaza -in voita antiteza- drama familiei tinere, izolate de parinti si de intreaga comunitate, in opozitie cu familia binecuvantata de toti cei apropiati, reuniti in jurul pruncului salvator al fericirii si al echilibrului lumii.

Romancierul continua experimentul lui Duiliu Zamfirescu si isi propune sa infatiseze cititorilor o alta fateta a personalitatii feminine. Ca si predecesorul sau, Slavici alcatuieste un tandem feminin, format din mama si fiica, evidentiind asemanarile si deosebirile dintre femeia adulta si cea tanara (in "Viata la tara", Sasa Comanesteanu este ca o mama pentru fratii si surorile mai mici, dupa decesul parintilor). Mara Barzovanu ramasese vaduva cu doi copii, numiti de ea "saracutii mamei". Este o mica negustoreasa din Radna care duce un trai modest, avand o casa pe care o primise drept zestre, o vie in dealul Paulis si o livada cu doua sute de pruni in lunca Muresului. Sotul ei fusese cizmar si risipise o buna parte din venitul familiei, din cauza alcoolismului.

Actiunea romanului se petrece in nordul Banatului, pe valea Muresului, in localitatile Lipova, Radna si Arad. Mara este iscusita precupeata, podarita si manifesta un simt comercial deosebit. Chiar din primul capitol, prozatorul enumera cateva dintre trasaturile hotaratoare ale eroinei: "era tanara, si voinica, si harnica, si Dumnezeu a lasat sa mai aiba si noroc". Conceptia de natura etica a lui Slavici este aceea ca insusirile de caracter ale omului sunt capabile sa surmonteze vicisitudinile unui destin potrivnic sau chiar nemilos. Toata saptamana ea isi vinde marfurile la Radna, la Lipova si chiar la Arad, acolo unde se desfasoara targurile si se aduna multimi de oameni. Stie sa vanda si sa cumpere, preferand sa piarda ori sa aiba parte de un castig redus, decat sa ramana cu marfa nevanduta: "vinde ce poate si cumpara ce gaseste, duce la Radna ceea ce nu gasesti la Lipova, sau la Arad, si aduce de la Arad ceea ce nu gasesti la Radna, ori la Lipova". Ramasa vaduva cu doi copii, Persida si Trica, muncind din greu ca precupeata si podarita, Mara este preocupata nu numai de ideea acumularii materiale, care sa-i aduca prosperitatea necesara cresterii copiilor, dar si de educatia mai ingrijita a celor doi, prin care sa le asigure acestora o pozitie sociala mai inalta in comunitate. Eroina reprezinta un caracter mai complex decat ipostaza (devenita aproape un cliseu de interpretare critica) unei fiinte aprige in realizarea castigului, lacome si avare in acelasi timp. Vaduva inca tanara, ea nu se resemneaza la o existenta anodina si umila, nici nu se recasatoreste, ci infrunta viata de una singura, reusind in timp sa faca avere si chiar sa schimbe radical opiniile consatenilor in privinta ei. Precum Smaranda Creanga (in Moldova), aceasta ardeleanca doreste nu numai ca odraslele sale sa traiasca mai bine, ci si sa promoveze in ierarhia sociala a vremii lor. In consecinta, Persida primeste o educatie aleasa in Manastirea din Radna, sub supravegherea maicii Aegidia, care o iubeste ca pe o fiica, iar Trica este incredintat lui Bocioaca, starostele cojocarilor din localitatea invecinata, ajungand mana dreapta a maistrului sau si dorit ca ginere de acesta mai tarziu. Fire energica si intreprinzatoare, Mara nu dispretuieste nici o munca, arendeaza in asociere cu Gheorghe podul de peste Mures, intra in afaceri cu Hubar si se ocupa de negotul profitabil de lemne, etc., pentru "a strange bani albi pentru zile negre", repartizati in trei ciorapi de care nu se atinge: "unul pentru zile de batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida si al treilea pentru Trica."

Natl, feciorul macelarului Hubar, de origine etnica germana si de religie catolica, se indragosteste de fata Marei, vazand-o intamplator in Manastirea din Radna, unde adolescenta isi facea educatia sub indrumarea Maicii Aegidia. In capitolul intitulat "Primavara", prozatorul imagineaza intalnirea celor doi tineri si atractia erotica dintre ei, care sta sub semnul fatalitatii. Mara are ambitia de a-si marita fata cu o personalitate intelectuala sau religioasa a spatiului in care traieste, in acest scop calatorind la Arad si stabilindu-se temporar la familia Claici. In Arad, Persida il cunoaste pe preotul Codreanu, care se indragosteste de ea, cerand-o de sotie. In acelasi loc tanara il reintalneste pe Natl, devenind o eroina dilematica osciland intre sentimentele incercate fata de cei doi pretendenti. Persida are taria de caracter de a-l refuza pe teologul Codreanu si de a se decide sentimental in favoarea lui Natl. Timp de aproape doi ani, cei doi tineri se intalnesc pe furis, cu momente de atractie neinfranata, dar si de oscilari si chiar de respingeri, pasionalitatea tiranizand firea omeneasca cu manifestarile ei imprevizibile, fapt recunoscut de Persida insasi: "legea suprema sunt pornirile propriei noastre inimi. E nebun acela care le inabuse".

Atat Mara cat si familia lui Natl se opun -din motive diferite- casatoriei dintre descendentii lor. Persida este un personaj nonconformist, care infrunta prejudecatile morale si sociale, fugind cu Natl la Viena, unde sunt cununati in taina chiar de catre preotul Codreanu. Existenta cuplului Persida-Natl devine zbuciumata si marcata de frecvente neintelegeri conjugale. Natl se considera un proscris si ar dori sa se intoarca acasa, dar este respins cu brutalitate de tatal sau. Hubar se simte, deopotriva, umilit de incapacitatea urmasului familiei de a-si incheia stagiul de ucenic, pentru a fi recunoscut de breasla macelarilor, cat si de optiunea lui sentimentala in care ignorase binecuvantarea parinteasca. Cei doi tineri n-au marturisit familiilor ca sunt casatoriti legal, atragand asupra lor oprobiul (condamnarea) comunitatii umane din care faceau parte. Ei deschid un birt, pe care Persida il conduce, in fapt, dovedind aceleasi aptitudini comerciale ca si mama ei. Natl refuza sa o ajute, chefuieste cu prieteni ocazionali, in beneficiul carora deschide conturi ruinatoare pentru sine, si aduce carciuma in pragul falimentului. Barbatul orgolios nu accepta superioritatea organizatorica si nici taria morala a sotiei lui, fiind ironizat de amicii sai pentru ca -in casnicia lor- conduce femeia. Viata cuplului ajunge tensionata si culmineaza cu certuri si chiar cu batai umilitoare. Persida indura cu intelepciune neintelegerile conjugale, sperand ca o maternitate apropiata va trezi in mintea sotului si simtul responsabilitatii paterne. Cand ii destainuie acestuia faptul ca urma sa devina mama, Natl o paraseste. Primul copil este pierdut in urma traumelor datorate batailor si Persida zace bolnava.

Mara infrunta prejudecatile, isi viziteaza fiica si o consoleaza. Aceasta ii ia apararea barbatului ei, considerandu-se principala vinovata pentru ca l-a scos din lumea lui si l-a expus unei situatii conflictuale cu propria familie. Natl recunoaste ca nu poate trai fara sotia lui si se intoarce acasa, dar neintelegerile cu Persida vor continua. Dupa un an, ea va da nastere unui baiat, fapt binecuvantat, ce reuneste intreaga familie in jurul noului-nascut; Natl ii cere iertare Persidei, se impaca cu tatal sau, care ii face o vizita si ofera daruri, fericit ca are un nepot. Hubar, marcat de pacatul convietuirii nelegitime cu Reghina, o servitoare cu care il concepuse pe Bandi, se temea ca si nepotul sau provine dintr-un adulter. Cand Hubar afla ca Persida si Natl erau casatoriti legitim, le acorda binecuvantarea sa. In urma unei discutii lamuritoare cu Persida, el plange, recunoscand faptul ca Bandi este fiul sau si ca ar dori sa-i asigure un viitor si acestuia. Instinctiv, copilul bolnav mintal il uraste pe Hubar si il determina sa-si recunoasca paternitatea. Amintindu-si ca mama lui sfarsise nebuna si in mizerie, din cauza lasitatii lui Hubar, el il sugruma pe batranul sau tata, intr-un acces de furie dementiala. Astfel, pacatul initial este ispasit si purificat prin moarte. Sanctiunea imanenta pune capat tensiunilor familiale si casnicia Persidei va fi fericita, cei buni fiind rasplatiti, iar vinovatii primindu-si pedeapsa meritata.

Criticul interbelic Pompiliu Constantinescu ii reproseaza lui Slavici sfarsitul melodramatic al romanului si demonstratia morala prea evidenta: "Astfel conceput, tara (viciul, defectul) iremediabila a romanului e latura prea pronuntat etica. Personajele actioneaza pentru a ilustra o idee aprioric stabilita: nefericirea casniciei nebinecuvantate in fata lui Dumnezeu. Gesturile lor sunt gesturi mecanice, de manechine, caci in dosul hotararilor lor sta autorul."

Desi Slavici a excelat in portrete de eroine voluntare, totusi unele personaje masculine create de el sunt memorabile. In opozitie cu Natl, dominat de slabiciune si de indecizie sufleteasca -caracteristici morale care il inrudesc cu hangiul Ghita din "Moara cu noroc"- Trica, fratele Persidei, este un temperament mandru si tenace (in sens pozitiv), ca si Lica Samadaul (dar cu repercusiuni negative). Cei doi frati se impun prin individualitatea personalitatii lor si prin felul in care raspund hotarat momentelor tensionate din existenta fiecaruia. Darz si incapatanat, la scoala Trica se batea cu elevii mai mari decat el si, chiar daca nu castiga totdeauna, impunea respect adversarilor sai. Pedepsit de dascal pe nedrept, el nu si-a cerut iertare si "nici o singura lacrima nu i se ivise in ochi". Adolescent fiind, dadea impresia ca este cam "motolog si gura-casca", umbland mereu murdar si neglijent. In ciuda tinutei vestimentare neingrijite, el reuseste sa atraga atentia maistrilor-cojocari prin talentul, rabdarea si corectitudinea pe care le depunde in munca. Astfel, a lucrat patru luni la un cojoc de miel pe care l-a decorat atat de frumos in motive nationale, incat a fost cel mai bine pretuit in tot targul Aradului. Datorita marfurilor lucrate de el insusi, Trica va fi angajat de Bocioaca, starostele cojocarilor din Lipova. In casa acestuia, tanarul ucenic intelege sa-si faca datoria, sa-si respecte stapanul si sa fie un bun tovaras pentru colegii de breasla. El traieste prima sa experienta erotica, in care se manifesta cu patima senzuala, dar si cu lucida demnitate. Cand intelege ca Marta, sotia lui Bocioaca, doreste sa-l transforme in amantul ei si sa duca impreuna o viata adultera, Trica refuza sa-si insele stapanul si sa-si vanda sentimentele. Marta il umileste incercand sa-l santajeze moral, prin rascumpararea acestuia de la prestarea serviciului militar cu banii sotului ei. Trica cere sprijin mamei sale, dar Mara, fire avara, il refuza. Dupa ce isi afirma dorinta de a ramane o fiinta libera, Trica participa la "Verbonc" (veche modalitate de recrutare in Ardeal) si se inroleaza in armata: "Am, zise el, sa-mi rascumpar eu, ca sa nu-mi mai poata arunca nimeni vorba ca m-a cumparat cu bani!".

Experienta ostaseasca castigata pe frontul din Italia il maturizeaza si Trica, usor ranit, se reintoarce acasa, integrandu-se din nou breslei cojocarilor din care facea parte. Asociatiile profesionale aveau o veche organizare si respectau anumite traditii ce ii ierarhizau pe membrii lor: astfel, macelarii, ca si cojocarii, efectau un stagiu obligatoriu in diferite localitati si sub indrumarea mai multor patroni, castigand competenta necesara care era insemnata intr-un document. Numai dupa indeplinirea acestei conditii prealabile, ucenicii sustineau o proba de abilitate profesionala si erau recunoscuti de catre breasla respectiva. Trica si Natl sunt supusi probei de verificare a competentei specifice breslei din care fac parte, in aceeasi zi cei doi cumnati fiind declarati unul "maiestru cojocar" si celalalt "maiestru macelar".

Toate personajele romanului scris de Ioan Slavici recunosc ascendentul Marei asupra lor, femeie incercata mereu de "greul vietei", care da fiecaruia o lectie de curaj si de reusita existentiala obtinuta prin merite proprii. Chiar batranul Hubar, care o considerase candva o biata vaduva amarata, o priveste cu admiratie la masa festiva data de Bocioaca a treia zi de Pasti, "in cinstea noilor maiestri": "Ii venea sa planga cand se uita la fata senina a Marei. Cuprinsa de simtamantul ca dansa i-a adunat pe toti la un loc si ca copiii ei sunt cheagul care-i tine stransi, ea umbla mandra si usoara, oarecum pe zburate, si vorbea rar si apasat ca o imparateasa".