MODURI DE PREZENTARE A PERSONAJELOR FEMININE

MODURI DE PREZENTARE A PERSONAJELOR FEMININE

Oricate obiectii s-ar aduce ca femeia e vazuta cu aversiune, ca o fiinta josnica, lacoma de placeri, incapabila de reflectii si de sacrificiu, labila si tradatoare, cu greu s-ar putea nega capacitatea autorului de a scruta profunzimile sufletului omenesc, misterul sentimentelor, imprevizibilitatea faptelor, neputinta controlarii si reprimarii pornirilor.

Modul de tratare barbar si derizoriu al femeii pe care si-l permite autorul roman e de natura orientala si balcanica spre imensa paguba a lucrarii lui, ce numai cazuistica nu ar fi vrut sa fie, ba dimpotriva Camil Petrescu e un misogin si un inadaptat erotic transcriind in paginile pline de verva sarcasmul sa de invins sentimental

Camil Petrescu urmareste dramele geloziei exclusiv din punctul de vedere al barbatului.

Personajul feminin concentreaza aspiratiile secrete ori explicite ale autorului barbat, fie prejudecatiile lui. Cele dintai produc fenomene de idealizare proiectand imagini mai curand virtuale, celelalte desemneaza caractere de comedie, mai rar de drama, de obicei mai vii decat primele. Orice barbat cultivat viseaza, poetizand aparitii feminine intrunind toate insusirile admirabile : puritate, (dar si accesibilitate rezervata ) eleganta, gratie, luminozitate, evident farmecul tineretii si uneori (dar destul de rar ) inteligenta. Frustrarile din viata scriitorilor isi afla compensatiile in universul lor imaginar.

La Camil Petrescu femeia nu e decat o sura obsesiva de exasperare, neancredere, suplicii, atractie distructiva.Un amestec de dorinta si de misoginism consuma personajele masculine torturandu-le viata. Dintr-o aemenea combinatie paradoxala s nac doua feluri de personaje feminine : doamna, echivalentul acelei,,dame,, a literaturii curtenesti medievale, ideala, ireala, in cele din urma cumva inaccesibila si,,muierea,,, tradatoare, lasciva, opaca, egoista, femela -care-ucide.

Femela este prezenta mai mult decat femeia pentru ca scriitorul atribuie peronajelor masculine pe de o parte intelectualitate, iar pe de alta parte o concentrare a interesului erotic asupra carnalitatii, animalitatii feminine. Nimeni mai mult decat el n-a consacrat atatea descrieri, in pasaje de mai bine de o pagina, reluate si dezvoltate ale plasticii trupului femeii, cu accent pe materialitatea lui, pe caracterul lui consumabil. Selectia lexicala, gandul la un apetit foarte concret, formele feminine fiind grele, calde, comparate cu felurite fructe, mai ales gutuia, murele, marul. Personajele feminine sunt si ele uneori marcate de aceasta perceptie

Scriitorii obsedati maldiv de feminitate, neralizati social sau erotic se tortureaza cu obsesii. Proprietari contrariati ar dori stapanire deplina ( curios tocmai scriitori altfel intelectualisti ) si adora femeia detestand-o cu pasiune .

Temperament psihologic, Camil Petrescu aduce in romanele sale, ca si maestrul sau , marele magician al psihologismului francez, Marcel Proust, o psihologie in spatiu in care trecutul cu amintirile lui se incorporeaza prezentului se interpoleaza si iarasi cade in umbra fara ca, in tot acest joc de tuburi telescopice, impresia de prim plan si de relief al oricaruia dintre obiective sa se umbreasca. Nu psihologia plana a lui Stendhal, cat psihologia ramificata, de virtuoasa trecere dintr-un registru sufletesc in altul, psihologia proustiana, pe care o poseda in toate tainele ei si care poate sa ajute la reconstituirea timpului pierdut, in sensul de trait si cazut in penumbrele amintirii, cum este marea orchestratie a lui Proust, cum sunt cele doua suite a romanelor lui Camil Petrescu.

Fara interventiile autorului, alcatuirea dosarului de existente n-ar fi fost niciodata posibila.

Una din functii, cea mai evidenta poate si intr-un fel alibiul tuturor celorlalte e de a caracteriza sau cel putin de a sugera si alte dimensiuni ale individualitatii personajelor. Procedeul compenseaza deci limitarea perspectivei unui eu -narator ( I as Witness). Romancierul a urmarit sa imprime un aer de autenticitate, sa induca in cititor acelasi tip de receptare ca in confruntarea cu descusutul si sensul incert, alunecos al realului. Sintaxa textului implica o constiinta a relativitatilor si limitelor cunoasterii,

Drama personajelor isi are originea in caracterul infernal al lumii ce le inconjoara. Emilia este un personaj perfect adaptat acestei lumi, in primul rand prin reducerea mecanismelor ei interioare la o functie strict vegetativa. Toata aparatura ei sufleteasca nu e decat o anexa a instinctelor care cer o satisfactie. Emilia isi urmeaza destinul intr-o inconstienta; fara sa banuiasca nimic despre existenta altor resorturi de viata decat acelea care intra in sfera perceptiei ei imediate. Ea practica o anume stupiditate cu aplomb, nerusinarea ei nu cunoaste frane. Emilia isi indeplineste, singura si netulburata, oficiul ca si cum totul ar tine de o ordine naturala, inevitabila. Prostitutia n-are nevoie de masca, ea se afirma ca atare sfruntand perceptele care i s-ar putea opune, e aici, aceeasi degringolada care-si gaseste in ea insasi justificarea, din ordinea mare, sociala a vremii

Ultima noapte de dragoste reprezinta descrierea unei nedeterminari a constiintei. Datorita structurii sale conflictuale Patul lui Procust poate fi privit ca un tratament cantitativ al relatiilor inter-umane preferentiale. Realitatea sociala reiese din interdependenta unei societati externe. Aceasta societate externa este impinsa in subsolul cartii si prezentata mai ales prin articolele lui Ladima si precizarile autorului. Ea constituie un fundal pentru realitatea microscopica, pentru realitatea social-afectiva. In general relatiile dintre indivizi sunt de patru tipuri : de atractie, respingere, indiferenta si ignorare, ultima fiind un fel de minusrelatie. Pentru un singur cuplu, in functie de variatiile celor patru tipuri, se pot stabili 16 categorii de relatii. Daca se tine seama si de multiplicitatea care este fiinta umana interioara, atractia se poate orienta catre un ego, un alter ego, catre un rol sau un simbol pe care interesul il gaseste in celalalt individ. Exista o compatibilitate a relatiei cand atractia se exercita la acelasi nivel, sau o incompatibilitate cand atractia nu e mutuala.Ceea ce atrage in roman este imposibilitatea de realizare a compatibilitatii careia ii rapune insa de obicei o masca a incompatibilitatii si invers. Fred iubeste pe d-na T, dar nu marturiseste iubirea, Fred este dezgustat de Emilia dar pentru a afla date despre Ladima manifesta formal acomodarea deplina, d-na T are oroare de D. dar il accepta chiar sexual.

Principiul generator al relatiei este intalnirea, prin care se defineste un eu prin altul. Cei doi indivizi sunt polii unui moment de reflectare reciproca, de intermediere si disociere, de transfer. In felul acesta se realizeaza practic psihologizarea intalnirii umane. Exista insa intalniri nerevelatoare, cand indivizii se intalnesc fara a comunica, si intalniri revelatoare, apoetice, datorate in cea mai mare parte spontaneitatii . Intalnirile sub speta momentului sunt extrem de numeroase in acest roman.

De fapt, cu exceptia Emiliei, muiere neproblematica, egoista, cinica, vulgara, lipsita de inteligenta si sensibilitate,,, mare, senina, si goala,,, dar atat de lascida, de calda de femela, despre Ela si Doamna T cititorul nu stie decat ceea ce spun personajele masculine Intr-un eventual proces al femeilor, marturiile barbatilor falsifica imaginea. Ela si Doamna T sunt femei normale, foarte frumoase - tipul de,, fausse maigre,,, drag scriitorului -capabile sa daruiasca euforii senzuale, dar si sa satisfaca orgoliul barbatilor in lume, unde compania unor exemplare feminine, de rasa, confera prestigiu si asigura invidia celorlalti masculi. Dincolo de perfectiunea lor animalica, ele mai au si alte calitati : eleganta, distinctie, talentul de a asculta. Pana aici, barbatii le percep oarecum obiectiv.

Cata vreme femeile sunt sau par a fi proprietate totala, cata vreme sunt sau par obediente, pana cand nu tolereaza apropierea altor barbati, lucrurile merg bine. De indata ce ele dau dovezi de independenta, se sustrag controlului, par a putea avea o viata personala care nu-i include neaparat pe aceia care se considera proprietarii lor, femeile devin tradatoare, impure, muieri, pe care barbatii le umilesc in public, le pedepsesc disproportionat, le chinuiesc cu scene de gelozie triviale si penibile.

Personajele feminine, obiect sau subiect al pasiunii sunt construite spatial. De altfel in aceasta consta diferenta si progresul fata de Ultima noapte. Acolo domina perspectiva unilaterala. Eul narator nu- si ingaduie nici o observatie neverificata de el.

Peronajele sunt plane ca intr-o fotografie clasica. Sinceritate, experienta directa, cunoastere, dar pe o singura suprafata, intr-un spatiu bidimensionat. Doamna T si Emilia sunt realizate spatial, tridimensionat de cele mai multe ori, sau chiar holografic. Artificiul compozitional al scrisorilor, comentariilor, subsolurilor permite aceasta exceptionala si perfect fireasca perspectiva.

Chiar si cand se autodescriu, se remarca o dominanta esentiala - privirea . Senzualitatea privirii este in romane desavarsita, intelectuala. autorul a lucrat cu instrumente de pictor si scluptor care a stiut sa traduca perfect in limbaj realitatea plastica, rezultatul fiind o singulara proza fluida, incarcata de sens si frumusete.

Daca pornim de la opinia lui Camil Petrescu ca,, romanul nu poate fi decat o intamplare cu oameni exceptionali,,, nu este greu sa observam ca exceptionalitatea doamnei T este impusa cititorului de catre autorul insusi, chiar din start. Aceasta trasatura are un rol polemic, fiind chemata sa promoveze acea categorie de eroi al caror suporter este tocmai autorul lor, in concurenta pe care acelasi o aranjeaza, o regizeaza.

Doamna T este cea mai reusita femeie din literatura romana. Toate calitatiile ii sunt la indemana : inteligenta, gust, naturalete, frumusete, onetitate, modetie, orgoliu, independenta. Portret ideal, din linii ferme, venite dinauntrul barbatului care scrie. Iar perspectiva multipla din care e privita ii da viata reala, posibila, orice exagerare dispare. Proiectie, imagine in abolut, ea devine Femeia. Cand vorbeste despre sine o face discret ironic :,, eram cea mai frumoasa fata din oraselul nostru. E foarte important acest cea mai in oraselele mici,,. O neasteptata comparatie cu caii de curse lamureste lucrurile. Diferentele pot fi neglijabile, ''cea mai'' are sansa suprema, exclusiva a polarizarii tuturor visurilor adolescentine;e cauza tuturor dramelor targului. E o sansa care define ste in continuare, lini stit, existente de exceptie. Involuntar au con stient toate datele personalitatii se sepun unui ideal. Numai o femeie vulgara si frumoasa poate fi intretinuta, poate avea un stapan, ca orice intrument al placerii. Dimpotriva, o femeie exceptionala scapa de umilinta oricarei posesiuni, e femeia iubita de toti barbatiicare- si are in sine singurul stapan. Stiindu-se scump animal de rasa isi permite gusturi pretentioase, rafinamente si capricii. Uneori e cuprinsa de indoiala, crede mai putin in calitatiile ale exceptionale :''Daca sunt intr-adevar exceptionala, cum de imi poate prefera pe alta ? E numai joc al intamplarii toata iubirea ? '' Sau o delicata lamentare afectata : ''O, imposibilam dragoste, suflet fermentat de indoiala, descurajare de femeie iubita de toti barbatii '' si imediat, indoiala, ori mai degraba bunul simt mascand orgoliul : Dar daca toti se inseala ? Oare nu i se spune oricarei femei acelasi lucru ? '' Obisnuita ''sa faca poezie '' prin simpla aparitie isi ingaduie gesturi suverane. Intr-o seara la Teatrul National isi opreste privirea binevoitoare asupra lui D. care e insotit de o fata draguta, fireste, oarecare :,, As fi vrut cu staruinta ca aceasta atentie a mea sa-i ridice lui actiunile de cuceritor asupra ei // asupra iubirii lor, acomodata im lumea posibilitatiilor, sa planeze superioara ca un vis irealizabil, pasiunea lui pentru mine ''. D-.na T are constiinta existentei sale ideale, ''nemuritoare si rece,,, se stie inaccesibila, joc al ielelor, tot a sa cum Emilia se recunoa ste,, un ospat de carne ''. Comenteaza eventuala sinucidere a lui D. Cu aceeasi perfecta intelegere a destinului ei de vis, de spectacol intangibil. Se autocontempla :,, - N-as fi vrut sa se omoare, o, deloc, dar m-am gandit uneori ce impresie ar fi facut in oraselul nostru sinuciderea lui din cauza mea,,.Ar fi fost un sacrificiu primit princiar. Compatimirea e insuportabila si intamplarea, coincidenta isi dau concursul pentru a o feri de orice umilinta. Vasul cu violete, ''minunea de fraged albastru '' sosita prin comisionar cand in acelasi compartiment apare Fred apare nepasator cu o alta femeie '' venea din lumea tuturor posibilitatilor si facea impresie. Nu mai sunt compatimita ''. Si Emilia urmareste sa faca impresie, dar mereu din intentia de a insela, de a pretinde un pret mai bun pentru trupul scos la vanzare, D-na T cauta imprejurarile care o pun in evidenta pentru a pastra intact idealul pe care-l reprezinta.

Cand se autodefinesc, firesc, personajele in sira gusturi si obiceiuri, obsesii, date morale si spirituale.Infatisarea e lasata in seama celorlalti :,, Cei doi barbati imi spusesera ca am un corp neasemanat de fausse maigre ''. Receptiva la tot ce e frumos, e vulnerabila. O intrebare de-a lui D i se pare frumoasa,, ca un zbor de pasare '', ii zabeste si, mai pe urma i se da. Desi o face cum am mai spus deja, din compasiune, nu se sfiieste sa , isi descrie grata. D. e ,,o molusca uriasa ,''careia isi abandoneaza trupul, ea refugiindu-se '' in ochi, in obraji, in linia stransa a gurii, cum se refugiaza cineva dintr-o camera inundata intr-un colt oarecare " Si sentinta neta : "nu-mi place sa fiu vazuta in tovarasia unor barbati mizeri ca infatisare "

Doamna T sufea cel mai putin procesul de relativizare. Ea ni se dezvaluie din propriile-i scrisori adresate autorului, din jurnalul lui Fred Vasilecu si din epilogul al doilea, consemnat de scriitor. Ramane cea mai reu sita existenta feminina din opera camilpetresciana, prozatorul inve smantand-ointr-o aura de idealitate. De o frumusete interioara nervoasa, plina de un fluid tensionant si rascolitor, ea traie ste din plin, cu toata fiinta ei, realizand viata.. este o existenta lineara care se consuma necenzurat in iubire, unul din modurile ei de a se manifesta. Femeia iubita de toti barbatii isi traie ste intr-un imens zbucium interior, drama de a nu se putea implini prin eros. Opusa ei, aproximativa actrita Emilia Rachitaru este,in viziunea personajelor, iubita ideala (G.D.Ladima) sau, sau, dimpotriva, o blonda spalacita , grasuta si vulgara, saraca cu duhul (Fred Vasilescu ). Element liant in economia romanului, ea detine o perspectiva naratoriala cheie, aceea a societatii, cu care se confunda.

Personajul D-na T este caracterizat in mod direct subliniindu-se cateva contururi ale trupului.

Prin iubirea pe care i-a trezit-o lui Fred ea a declansat un mecanism. Initial, iubirea lui Fred s-a manifestat ca alegere, ca preferinta. Aceeasi preferinta a stat si la baza iubirii lui Stefan Gheorghidiu pentru Ela. In acest punct ambele eroine au in comun marea capacitate de a exprima un maximum de spontaneitate a trairilor.

Fata Doamnei T. exprima perfect,, cele mai mici nuante ale clipei, de ii puteai urmari succesiunea gandurilor doar pe crisparea usoara a buzelor, pe obraji, pe ochii albastriti ca trecerea umbrei unui nor de apa,,.

Urmarindu-i reactiile autorul demonstreaza ca sentimentele sunt cu atat mai autentice cu cat continutul lor provoaca reactii directe ale sensibilitatii, chiar si in dauna formelor intelectuale.Spontaneitatea Doamnei T face sa fie masurabila proportia in care o iubire exista cu adevarat sau se afirma doar ca o pura abstractie mentala. Femeia este lipsita de orice urma de rigiditate a sufletului. Ea se adapteaza oricaror probleme sau orcarei schimbari a raporturilor sufletesti. Manifesta o mare usurinta in a rezolva situatii dintre cele mai diverse. Alaturi de Fred realizeaza o participare totala a personalitatii chiar si atunci cand angajate sunt numai trupurile. Sensibilitatea ei era atat de puternica incat inregistra,, ca un seismograf fiorul oricarui gest frumos,,. Vocea ei timbrata dadea farmec cuvintelor. Fred observa chiar ca ideile cele mai comune primeaza prin intermediul vocii ei nuantele tulburatoare.

Vorbind desprea ea insasi Doamna T. afirma ca iubeste lumina , cartile, rochiile, intr-un cuvant orice orice are un contur net, ,, tot ce creste in umbra spiritului,,.

G. Calinecu o gaseste mult mai putin autentica fata de Emilia si o considera,, fantoma romanului,,

In realitate personajul cucereste. Dintre paginile cartii se prefigureaza o femeie a carei frumusete vine din interior, o femeie in acelasi timp inteligenta, modesta, plina de gratie.

Ceea ce o face pe doamna T. exceptionala si unica intre personajele camilpetresciene e complexa viata interioara care-i determina frumusetea : "Frumusetea ei era foarte sensibila la viata interioara ". Impresia de vis o da in vremea cand parea exasperata de iubire. La pretextul unor pareri care o considerau urata, Fred Vasilescu pledeaza in favoarea unicitatii ei. Astfel :'"Nu-i placea nici o perversiune ", "nu era niciodata la fel cum desigur nu e niciodata la fel capriciul ciocarliei in zbor ", " nu putea suporta fizic nici o uratenie ", " avea cea mai curata piele pe care am vazut-o vreodata ", " exagera in sensibilitate, organic, toate "; " avea un suras care individualizeaza ". Altadata se pierde lucid dar duios in delicate senzualitati mereu privite : " zambetul acela care-i incadra gura intredeschisa in acel romb inefabil, indurerat, cu acea stralucire a ochilor viorii de tot, care facea sa fie vazuta de departe .". Articulatiile mainii " apareau la orice indoitura pe dosul mainii, altfel delicate ca niste vii accente circumflexe, subliniind valcelusele dintre ele, bune de umezit cu varful limbii. Mana femeii are o expresivitate evidentiata mereu. E o floare asezata pe decolteul rochiei, e nervoasa, sprintena, vie, de printesa. Cand ii daruieste bratara pretioasa de Anul nou, alt prilej de a face acest delicat elogiu al mainii : " si privindu-i vinele incheieturii, sub pielea subtire, impletite ca dorintele, i-am prins in jurul manei intoarse care era ea insasi o bijuterie, bratara comandata ". In alt loc " mi-a dat repetat impresia unui pistil palid, de crin alb, urias " Insistenta privirii si limbajului ( care se confunda fiind vorba de literatura ) asupra mainii este motivata de intreg sistemul de semne pe care il aplica prozatorul existentei sale nelinistite.

Sa revenim la d-na T.O sensibilitate excesiva de fiinta ideala pe care nici un gest n-o poate vulgariza. " Cu asemenea femeie pe care tot ce e frumos ca gest si cinste o stupefiaza, o tulbura, esti todeauna nelinistit. Todeauna acuza primirea, inregistra ca un seismograf fiorul oricarui gest frumos." Sexualitatea acestei femei e de cea mai pura esenta, molipsitoare. Iat-o vorbind : " orice banalitate capata din pricina vocii ei timbrate inflexiuni nuantate, ca un tremur de inserare, un inteles sexual ". Aceasta voce nuantata tulburand si luminand contururi nebanuite ale lucrurilor e a autorului.

In universul lor, la inceput inchis, solidaritatea iubirii nu putea fi verificata, cei doi au pornit la drum cu putine date cunoscute, dar cu sinceritatea care stie ca poate birui orice. Despre sotia sa, Stefan afirma :,, Era atata tinerete, atata frangere, atata nesocotinta in trupul balai si atata generozitate in ochii inlacrimati albastri, ca a trecut biruitoare,,.

Ceea ce-l seduce la inceput pe Stefan este ca fata i se pare,, un continuu prilej de uimire,,. Alte trasaturi ale Elei ne sunt prezentate tot de el :,, neistovita bunatate pe care o risipea in jurul ei. facea toate lucrarile matusii ei, care era institutoare, prapadea putinii bani in cadouri pentru prietene, iar pe colega ei bolnava a infrijit-o luni de zile ca pe o sora de caritate, cu o abnegatie fara margini, de adolescenta,,.

Femeia starneste in sufletul barbatului mandrie, caci cei din jur il invidiaza pentru calitatiile sotiei sale,, incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine, fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoae studente si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri. Sa tulburi atat de mistuitor o femeie dorita de toti, sa fii necesar unei experiente, erau sentimente care ma adevereau in jocul intim al personalitatii mele. De unde pana aici, toate femeile brune, care treceau in trasuri si echipaje luxoase, ma tulburau prin voluptatea cu care imbiau pe oricine, in treacat - si pe care mi-ar fi impartasit-o

Ca personaj, Emilia Rachitaru are multa individualitate. Calitatiile sale sunt putine, defectele sunt mari.

G. Calinescu este de parere ca in planul real nu exista ca femeie decat Emilia, pentru ca numai femeia de toate zilele se poate caracteriza.

Caracterul Emiliei se desprinde din vorbele ei, din scrisorile lui Ladima, din comentarile lui Fred Vailescu si ale autorului. Fiecare opinie atarna intr-un fel. Se pare insa ca autorul este de partea lui Fred si Emilia ramane de multe ori pictata numai in negru.

Personajul a starnit multe comentarii. N. Manolescu considera ca Emiliei i s-a creat o enigma a sufletului prea mare pentru ea. Se vorbeste despre ea excesiv de mult.,, Din scrisorile lui Laima rezulta o femeie ideala; din jurnalul lui Fred, o femeie frivola si vulgara. Autorul nu tine cumpana cu grja si, inclinand spre Fred face cu neputinta sudura celor doua viziuni, cititorul ramanand cu impresia cea mai puternica, anume aceea din jurnal.

Imaginea epistolara a femeii

Scrisorile d-nei T, preludiu de o calitate artistica exceptionala, in care tonul, substanta notatiilor, rezonanta discreta a accentelor dominante, totul respira echilibru, masura si in acelasi timp o sensibilitate vibratila, neincetat de veghe, instabila, ne introduc, ne initiaza in jocul launtric complicat al unor suflete, in stare sa traiasca altfel decat dupa tiparele comune si mai cu seama altfel de drame, de o natura diferita, decat cele care compun existentele mediocre. Ele il fac pe cititor sa se simta partas la o umanitate ideala si creeaza in el o asteptare, o dispozitie de receptare in linia unor rafinate arderi si distilari launtrice.

In 1933 Camil Petrescu publica Patul lui Procust suspectat de unii critici ca ar fi avut ceva cu metoda proustiana din ,'' A la recherche du temps perdu ''. Interferarea planurilor si divagatiilor vag teoretice din subsoluri nu dovedesc nimic altceva decat cutezanta autorului de a propune, dupa opinia sa, o noua formula romaneasca in literatura noastra.

Confesiunea enigmaticei d-nei T deschide romanul, asa cum un pasionat de cromatica personajelor desface un evantai larg cu voluptate. D-na T fascinata si iubita pana la idolatrizare de D. este abandonata de aviatorul Fred Vasilescu, fiul bogatasul Lumanarar ce va pieri, intr-un accident, aducand mai mult a sinucidere. Camil Petrescu roteste oglinda observatiei convergente in jurul acestor personaje complexe, invaluite in poezie si inclinate spre patetism. Am scris aceste scrisori imaginare ca din partea unei femei, pe care le-am semnat cu litera T.

Dintre multiplele si finele observatii pe care Mihail Sebatian le face in legatura cu personajele lui Camil Petrescu sunt de retinut mai cu seama, cele despre Doamna T ale carei scrisori unt asezate in fruntea cartii sunt considerate drept paginile cele mai frumoase pe care proza romaneasca moderna le cunoaste. Simplicitatea lor de expresie, accentul lor de oboseala si melancolie, acuitatea observatiilor, bogatia de sugestii a fiecarei imagini, pasiunea descurajanta ce le anima, totul face din aceste scrisori o opera de inaltime exceptionala. O serie de asociatii literare extrem de sugestive vin sa circumscrie specificul personajului: " Marcel Proust, intrebat o data, in adolescenta, despre femeia pe care si-ar inchipui-o ideal, a raspuns cu urmatoarea definitie : une femme de genie, qui aurait l`existence d`une femme ordinaire.O femeie de geniu avand existenta unei femei obisnuite este aceasta doamna T., in care inteligenta si senzualitatea se intalnesc pentru a crea o figura simpla si regala in acelasi timp. Este un personaj complex, de o calitate rara - adica tocmai ceea ce este mai greu de realizat in arta, unde calitatile excesive ameninta sa para exterioare si teatrale. Doamna T are identitati de frumusete si gravitate avand insa in plus a adancimea complexa a unei inteligente foarte profunda. Aceasta D-na T prin gratia ei, prin armonia pasajului ei psihologic, prin melancolia iubirii, ce o raneste, evoca cele mai scumpe umbre femeiesti din literatura, amanta legendara din Le Grand Meaulnes al lui Alain -Fournier, sau Fermina Marquez al lui Valery Larbaud sau oricare dintre eroinele triste ale lui Turgheniev. Apropieri justificate numai de emotia iubirilor nefericite, din poezia lor departata, caci altminteri, fiecare in parte si mai ales aceasta doamna T, au semnalmente de identitate absolut personale si distincte.

Cum ajunge atunci d-na T sa fie implicata in roman, vorbind la persoana I ? Scrisorile pe care le citim apartin unei corespondente intre semnatara lor si autor. Ni se sugereaza ca au fost extrase dintr-un schimb de epistole mai intins, nerezumat doar la masivele reproduse. Prima mentioneaza o alta anterioara, nedata publicitatii(.``dar si in scrisoarea trecuta, ca si acum aproape .,,) Din paginile ultimelor 3 autorul afla de dragostea torturanta a d-nei T pentru un barbat nenumit. Intrigat cauta sa descopere cine este enigmaticul X si reuseste :,, cu un interes scriitoricesc, nu m-am lasat pana, nu numai ca l-am cunoscut personal, ba inca, cum se va vedea curand, am devenit si prieteni.

Din aceea si categorie a gesturilor neintamplate dar necesare pentru autenticitatea istoriei sunt si scrisorile din Franta, aproape anonime de vreme ce autorul le renega indata ce revine in tara ''i-am scris de acolo in fiecare zi, scrisori de dragoste smintite, cu voluptatea de a urla in fiecare rand ca o iubesc, de a ma umili in declaratii de robire absoluta ''.

Dupa cum marturisea jarjant autorul, in sens strict actiunea in Patul lui Procust are loc intr-un pat, insa pe cale de amintire si documentare, urmareste realizarea unei ambiante care imbratiseaza viata literara, politica si financiara, a sa cum era, de altfel si in Ultima noapteal carei spirit il continua.

Se consemneaza sub girul autenticitatii, subiectul romanului, asa cum a fost el gandit de autor, cu doi ani inaintea aparitiei sale :,, Intr-o dupa-amiaza toropitoare de august, Fred Vasilescu (fiul marelui industrias Vasilescu Lumanararu din Ultima noapte) negasindu si prietenii acasa este ispitit sa astepte racoarea serii, in dormitorul unei vagi artiste, frumusete blonda, planturoasa si comuna. Dupa ce femeia epuizeaza tot arsenalul ei tehnic, fara sa produca decat o oarecare impresie, incearca sa asezoneze intamplarea cu poveste unei iubiri a carei eroina a fost. Aduce un pachet de scrisori legate cu funda ale poetului Ladima care se sinucisese din dragoste cu cateva luni mai devreme.

De la 4 dupa-amiaza, pana noaptea tarziu, Fred Vasilescu retraie ste descompus de uimire, iubirea lui Ladima, pe care-l cunoscuse fara sa stie ca si-a facut un idol din Emilia. Amintirile chemate de scrisorile nedeznadajduite ale poetului aduc in urzeala intamplarii si dragostea lui Fred Vasilescu cu acea figura feminina cunoscuta din scrisorile doamnei T, de care trebuie sa fuga necontenit de si e femeia vietii lui. Impletirea acestor doua iubiri incadrate de Nae Gheorghidiu, senatorul din Ultima noapte devenit ministru, proprietar de gazeta si protectorul Emiliei, de Valeria, soar ei, de medicul de la Tekirghiol -Movila, de lumea din redactia unui ziar bucure stean, de lumea teatrelor, alcatuie ste universul noului roman.

Camil Petrescu -personaj

Autorul, conventie necesara mai ales organizarii ansamblului, ca montaj, de vreme ce legaturile de suprafata epica lipsesc, este el insusi un personaj fictiune care creeaza insa in ierarhizarile interne ale imaginarului din roman iluzia unei realitati. El este destinatarul scrisorilor doamnei T, prietenul pentru care Fred isi scrie confesiunea, Ladima ii este si el cunoscut. O fiinta la jumatatea drumului dintre inventie si realitate devine garant al raporturilor pe care se intemeiaza lumea romanului. Procedeu vechi prezent la atatea opere de fictiune literara care reproduc manuscrise gasite dar interpretat modern prin mentinerea voita a autorului intre statutul de simplu artificiu introductiv si cel al unei instante omnisciente ( respins programatic de scriitor ). El este acolo parca tocmai pentru a marca limitele rolului sau de alcatuitor al dosarului. Interventiile lui lumineaza suplimentar unele figuri ale romanului, ofera informatii lamuritoare, dar niciodata nu rezolva marile, adevaratele mistere ale textului. Una din vicleniile acestui autor fictiv este de a-l indruma pe cititor sa sara notele de subsol care pot fi citite si la urma.

Autorul incredinteaza Doamnei T confesiunea lui Fred, dandu-i posibilitatea sa afle cat a fot de iubita fara sa banuiasca. O convorbire a ei cu autorul proiectata pe a doua zi dupa citirea caietelor, in lectura carora eroina asteapta nerabdatoare sa se cufunde, nu stim daca a mai avut loc, intrucat naratiunea ia sfarsit aici.

Sa nu uitam ca, pe langa numeroasele note si piese documentare adaugate, lui ii datoram,, al doilea epilog,,, in absenta caruia povestea amorului d-nei T ramanea neincheiata, deoarece Fred istoriseste pana la capat numai iubirea nenorocitului de Ladima.

Pentru Camil Petrescu, D-na. T nu se defineste direct si suficient prin legatura ei de iubire cu Fred Vasilescu. De aceea el evita sa o caracterizeze, multiplica unghiurile de vedere si face disectia sentimentelor ei.

In dialogul cu d-na T. scriitorul isi expune chiar conceptia sa cu privire la tehnica romanului. Teza autenticitatii, anticalofilismului, profund al lui Camil Petrescu, gandirea lui substantialista, intr-un cuvant, asupra artei, e, aici, mai limpede, ca oriunde, formulata : " Stilul frumos, doamna, e opusul artei.E ca dictiunea in teatru, ca scrisul caligrafic in stiinta.[.]Un scriitor e un om care exprima in scris cu o liminara sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce i s-a intamplat in viata, lui si celor pe care i-a cunoscut, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie. " Scriitorul nu se da in laturi de la paradoxuri sau exagerari, voite, pentru ca ideile sale estetice sa transpara cu mai multa claritate.