UNIVERSITATEA "VALAHIA" TARGOVISTE

FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICA

APARITIA GANDIRII SI A FAMILIILOR DE LIMBI - referat

Ca si aparitia artei, aparitia limbilor si a altor deprinderi ale stramosului nostru din paleoliticul mijlociu sunt rezultatul existentei si dezvoltarii gandirii.

Aparitia gandirii, inca din paleoliticul mijlociu (in urma cu aproximativ 50 milenii), ca o forma de gandire magica naiva, se datoreaza dezvoltarii ascendente si neintrerupte a intelectului uman, dezvoltare demonstrata concret de cresterea volumului creierului stramosului nostru si de complicarea structurilor sale neuronale.

Gandirea, aparuta odata cu psihicul omenesc, a carui dezvoltare este indisolubil legata de evolutia activitatii creatoare si de munca a omului, este descoperita sub forme rudimentare de gandire religioasa mai evoluata in paleoliticul superior.

Limbile au luat nastere prin scindarea unor limbi-baza, datorita raspandirii diferitelor grupuri rasiale pe intreaga suprafata a planetei. Teoriile cu privire la formarea limbilor sunt diferite, astfel ca, dupa unele, aparitia acestora s-ar fi produs in urma cu 50000 ani, iar dupa altele in perioadele istorice tarzii, cu precadere in neolitic si in epoca bronzului.( mileniile V-III i.H.). In mod deosebit, limbile se leaga, in ceea ce priveste geneza lor, de triburile de crescatori de animale nomazi si de raspandirea lor pe suprafete intinse.

Originea gandirii este strans legata de treptele specifice in dezvoltarea activitatii nervoase superioare prin:

Crearea contextului de reflex conditionat, in conditiile adaptarii imperioase in lupta pentru existenta in conditii schimbatoare ale mediului;

Aparitia ca urmare a acestui fapt a unor forme complicate de reflectare a realitatii, dar numai la nivel rudimentar al deosebirii calitatilor diferitelor obiecte, formandu-se in acest fel primul sistem de semnalizare.

Formarea celui de-al II-lea sistem de semnalizare, trecerea de la excitantul nervos la excitantul sonor de tip special, care nu este altceva decat cuvantul.

Inca din epoca de formare a gandirii, cuvantul a reprezentat semnalul semnalelor, sau intr-o exprimare riguros stiintifica - simtirea arata realitatea. Gandirea si cuvantul arata generalul, iar prin cuvinte, limba se exprima datorita gandirii abstracte; de-a lungul procesului de formare a limbilor s-a consolidat si rezultatul activitatii gandirii umane.

Facandu-se o harta aproximativa a formarii limbilor, se constata ca in general, limbile de baza s-au format in spatiul cuprins intre bazinul M.Mediterane, Extremul Orient, nordul euro-asiatic si sudul continentului asiatic. In partea de apus a zonei ocupate de triburile de crescatori de vite din sudul M.Mediterane si estul acesteia s-a format familia limbilor semito-hamite, cu centrul probabil in partea de nord a Saharei, pana la tarmul Marii Mediterane.

Dupa numele lui Sem,fiul lui Noe, din care, dupa Geneza,X, descind ebreii si arameii, se numesc, de la mijlocul secolului al XVIII-lea i.H., popoarele care se inrudesc intre ele vorbind "limbile semite". Asupra relatiilor dintre limbile semite si cele hamite (egipteana, berbera, tuarega) cu care cele dintai au unele elemente comune, ca si asupra raporturilor dintre limbile semite si cele indo-europene, nu exista inca un consens. Cert este ca intre limbile semite si cele indo-europene au existat relatii din cele mai vechi timpuri.

Limbile semite se impart in doua grupe mari: cele din est si cele din vest. Cele din vest se impart la randul lor in: nordice si sudice. Limbile semite din est sunt reprezentate

de babiloniana, de asiriana, iar cele din nord-vest de canaaneana si arameana. Grupa canaaneana cuprinda limbile: ebraica, feniciana, punica, moabitica pe de o parte, iar pe de alta parte, limba aramaica numita mult mai tarziu chaldeana, iar din secolul al XIX-lea pana in prezent siriaca si are mai multe dialecte dintre care: aramaica Talmudului din Babilon (sau aramaica de est), aramaica Talmudului din Ierusalim, dialectele: palmyrean, nabatean, mandean si samaritean.

Cu timpul, triburile vorbitoare ale acestor familii lingvistice s-au asezat in unele zone, limba pe care o vorbeau pana atunci suferind o serie de modificari sub raportul mecanismelor gramaticale. Astfel, semitii crescatori de vite au populat intre secolele V-IV i.H. peninsula arabica si valea superioara a Nilului, sedentarizandu-se si transformandu-se in triburi de agricultori.

Triburile berbero-liberiene s-au asezat in stepele din nordul Africii (Tunis, Alger, Maroc, Libia) urmand o alta desprindere - a cusitilor, care au populat savanele si platourile inalte pe cursul superior al Nilului - triburi de agricultori si pastori. Din aceste triburi s-au format cu timpul, o serie de popoare care vorbesc, fie aceasta limba semito-hamita (limba araba), fie limba ebraica (ivritul). Deci limbile semite din sud-vest sunt: araba, cea a inscriptiilor sud-arabice (sabeana in special), ghezi si amharica (din Abisinia) cu dialectele lor.

Feniciana si ebraica sunt cele doua subdiviziuni ale limbii canaaneene vorbite in Palestina si Fenicia in secolele III-II i.H..

Limbile semite au cateva caractere comune: radicale verbale formate de cele mai multe ori din trei consoane; doua moduri verbale esentiale: perfectul si imperfectul, din care deriva celelalte. Conjugarea verbelor este mult diferita de cea a verbelor indo-europene. Familia de limbi indo-europene s-a format in sudul Europei rasaritene si partial in Asia mijlocie, iar din aceasta familie de limbi au luat nastere limbile slave, baltice, germanice, romanice, celtice. Aceste limbi au un sistem complicat de conjugari, dar au o flexibilitate de vocabular mai bogata decat limbile semito-hamite, care dispun de un numar foarte mic de adjective. Feniciana, ca mai toate limbile semite (in afara de cele din Abisinia), nu nota la inceput vocalele, de aceea nu putem sti cu exactitate pronuntarea unor termeni si mai ales forma gramaticala utilizata.

Feniciana ca si ebraica si mai toate limbile semite, este extrem de concisa, laconismul acestor limbi este remarcabil. Conjunctiile si si prepozitiile sunt foarte putine si ordinea cuvintelor este de cele mai multe ori: verbul (predicat), un substantiv (subiectul) urmat de complementul direct si de cel indirect si alte substantive.

Alte doua centre de familiiau aparut in: Asia centrala, centru din care s-a desprins

o serie de triburi de pastori, care au vorbit cu timpul limbile turanice, mongolice si sinotibetane (chineza, thailandeza, indoneziana, japoneza), respectiv in zona dintre Urali si tarile M.Baltice, unde erau triburi de padure, omogene prin tipul cultural. Din acest centru de familii s-au format cu timpul, limbile finonbrice (limba maghiara, finlandeza, marica, modvina, estona si carela), cu raporturi lingvistice si tendinte de formare a unui cuvant din mai multe cuvinte, apeland la scrierea de tip pictografic, ceea ce le particularizeaza de restul celorlalte familii.

Evolutia limbilor a determinat aparitia si dezvoltarea scrierii. Scrierea sumeriana - poate cea mai veche scriere din lume care a putut fi descifrata - aparuta in prima jumatate a mileniului al IV-lea i.H. s-a nascut prin stilizarea unor semne pictografice, semne care desemnau simplificand obiecte sau fiinte. Initial pictograma avea valoare de substantiv, apoi a fost compus verbul, prin alaturarea a doua pictograme, ulterior pictograma capatand valoare fonetica. Prin schematizarea extrema a figurilor desemnate de pictograme si a gruparii lor, s-a ajuns la semne arbitrare, gravate pe tablite de argila proaspata, cu ajutorul unui stilet de trestie cu capatul taiat oblic, care lasa pe tablita o urma asemanatoare celei a cuiului de potcovar. Aceasta scriere "cuneiforma", definita ca atare in jurul anului 3500 i.H. a fost folosita timp de trei milenii, preluata fiind de la sumerieni de catre akkadieni si asirieni, dupa care s-a raspandit din Egipt pana in Asia Mica si la aproape toate popoarele din Orientul Apropiat. Pornind de la ideograme, sumerienii au ajuns, in jurul anului 3000 i.H., la semne silabice.

Scrierea alfabetica si difuzarea alfabetului in toate civilizatiile Mediteranei a fost opera fenicienilor si cei ce au dat grecilor vechi scrierea lor folosita curent pana in zilele noastre au fost tot fenicienii. Termenul alfabet este de origine semita, derivand de la aleph, prima litera a alfabetului fenician, avand sensul de "bou" si beth, a doua litera avand sensul de "casa". Scrierea alfabetica se citea de la dreapta la stanga, sau pentru a usura exercitiul lecturii, intr-un fel numit boustrophedon,care consta in a scrie un rand de la dreapta la stanga, randul urmator de la stanga la dreapta, urmatorul de la dreapta la stanga s.a.m.d. Unele vechi inscriptii grecesti sunt scrise in boustrophedon - fapt ce pare a confirma si el ipoteza derivatiei alfabetului grec din alfabetul fenician.

Dar grecii vechi au scris inainte in scrierea egeo-cretana zisa a alfabetului liniar B. Aceasta era o scriere silabica si nu alfabetica, iar semnele acestei scrieri proveneau din cele ale alfabetului liniar A, care fusese utilizat pentru notarea limbii minoene sau egeo-cretane, limba cu totul diferita de greaca.

Fenicienii au folosit o serie de scrieri in diferite epoci si in numeroase state-cetati ale lor. Cea mai veche pare a fi scrierea pseudo-hieroglifica de la Byblos, a carei descoperire a adus multe argumente in sprijinul celor care sustineau originea egipteana a scrierii feniciene, dar trebuie considerat un alt aspect al problemei referitoare la originea scrierii alfabetice; este sigur ca vechii egipteni aveau semne alfabetice in scrierea lor, adica egiptenii posedau ideograme, care notau un obiect, o fiinta fara nici o relatie cu aspectul fonetic al cuvantului si grafeme care notau sunetul unei consoane sau al unui cuvant. Existau grafeme monoconsonantice, biconsonantice si triconsonantice, dar grafemele monoconsonantice notand o singura consoana erau semne alfabetice. Asadar, principiul scrierii alfabetice consonantice era bine cunoscut scribilor egipteni si a putut fi imprumutat de fenicienii din Byblos cu care Egiptul avea cele mai stranse relatii comerciale si culturale.

Cu totul alta problema decat aceea a principiului care sta la baza scrierii feniciene si originea lui egipteana este aceea a formei literelor, a asa zisului ductus. Ori si forma literelor feniciene, ductus-ul lor este extrem de apropiat de cea a scrierii egiptene hieratice, ceea ce face ca originea egipteana a scrierii feniciene sa para destul de plauzibila.

In mileniul al II-lea al erei noastre, in statul-cetate fenician Ugarit (azi Ras-Shamra) apare o forma de scriere cuneiforma, dar de data aceasta notand consoanele si trei semivocale. Directia scrierii in Ugarit este de la stanga la dreapta ca in scrierea latina si greaca si nu de la dreapta la stanga ca in scrierea araba si ebraica. Cel putin sase semne din alfabetul ugaritic se aseamana cu cele din alfabetul fenician clasic. De asemenea, ordinea, secventa semnelor consonantice din scrierea ugaritica - cel putin a catorva din aceste semne - este aceeasi cu cea din scrierea feniciana si ebraica, deci si cu cea din scrierea greaca.

Desigur, scrierea ugaritica consonantica a fost cunoscuta de fenicieni si poate si de vechii evrei, iar cronologic scierea din Ugarit se situeaza dupa scrierea pseudo-hieroglifica din Byblos printre scrierile feniciene din care deriva alfabetul grec.

In ceea ce priveste scrierea feniciana propriu-zisa, ea apare in forma sa arhaica in jurul secolului al XIV-lea i.H, iar intr-o forma mai cautata, mai regulata in scrierea feniciana ulterioara, adica incepand din anul 500 i.H. In aceeasi epoca apare o alta scriere feniciana, cea cursiva, gasita in Cipru, unde fenicienii aveau numeroase colonii infloritoare, scriere notata pe tablite de calcar si de asemenea, aflata la Elefantina in Egiptul de sus, pe cioburi de vase (ostraca) si papirusuri.

In ultimul mileniu i.H., in Orientul Apropiat va ajunge sa predomine limba aramaica - mult superioara prin precizia si posibilitatile ei de a exprima nuantele gandirii si ale sentimentelor, care va inlocui sistemul silabic din scrierea cuneiforma cu sistemul alfabetic imprumutat de la fenicieni.

Bibliografie

Istoria culturii si civilizatiei OVIDIU DRIMBA, Editura Stiintifica si Enciclopedica, BUCURESTI, 1984

Gandirea feniciana in texte Editura Stiintifica si Enciclopedica, BUCURESTI, 1979

Note de curs