Influenta turca

Influenta turca

Urmatoarea influenta veche, este influenta turca osmanilie. Ea a inceput sa se manifeste asupra limbii romane prin secolul al XVI-lea, deci dupa ce Tara Romaneasca si Moldova au devenit vasale Imperiului otoman. In urma instaurarii dominatiei turcesti, domnitorii romani au fost, la inceput, confirmati prin investitura sultanului, iar apoi numiti direct de Poarta otomana. Interesati fiind in mentinerea suzeranitatii si realizarii celor mai diverse profituri, turcii au monopolizat intregul comert exterior al tarilor romane, impunandu-le acestora o tripla dominatie: politica, administrativa si economica.

In timpul epocii fanariote (care a durat de la 1771 pana la 1821), influenta turca a atins punctul culminant, ca de altfel si cea neogreaca, despre care va fi vorba imediat. intru-cat populatia romaneasca, apartinand tuturor categoriilor sociale, a fost obligata sa intre in contact cu administratia otomana, limba romana s-a imbogatit in primul rand pe plan strict lexical si, in al doilea rand, in domeniul formarii cuvintelor prin procedeul derivarii cu sufixe.

Cuvintele imprumutate din turca au avut fie caracter popular, fie caracter oficial. Cele din ultima categorie au fost introduse si, uneori, impuse de numerosii functionari turci si greci pe care Poarta otomana ii avea in permanenta in cele doua principate romane. Dupa inlaturarea stapanirii fanariote, termenii politici, administrativi si militari de origine turceasca au inceput sa iasa din uz, iar dupa proclamarea independentei Romaniei au disparut chiar definitiv. In aceasta situatie sunt, printre altele: aga, pasa, caimacam "loctiitor de domn', capuchehaie "reprezentant al domnitorilor romani la Constantinopol', har aci "tribut anual platit turcilor', ho chim "ordin scris care emana direct de la sultan', tergiman "talmaci, interpret', buiurdisma "rezolutie', geremea "amenda, pedeapsa in bani' si multe altele, pe care nu le mai mentionam, tocmai fiindca au disparut pentru totdeauna.

Elementele turcesti care au fost asimilate de limba si care au devenit chiar populare sunt mult mai numeroase, mai importante si mai interesante. O clasificare a lor pe sfere semantice sau dupa domeniile carora le apartin notiunile denumite de ele ar fi, desigur, instructiva, insa ar ocupa prea mult spatiu. Din aceasta cauza ne multumim cu enumerarea im­prumuturilor turcesti dintr-un singur domeniu, si anume acela al alimentatie acadea, folosit de obicei la plural (acadele), baclava, cafea (care a devenit un termen international), cascaval (in turca de origine italiana), cataif, chebap, chiftea, ciorba, ciulama, ghiveci, halva, iahnie, iaurt, iofca, magiun, mezel, musaca, pilaf, rahat, sarailie, sarma, susan, serbet, telemea, tuslama si altele.

Dupa cum s-a putut observa chiar din exemplele citate in aceasta lista, multe imprumuturi de origine turceasca se pot recunoaste dupa terminatia lor, care este, foarte adesea, d. sau ed. Iata noi fapte (din alte domenii) pe care le adaugam la cele mentionate mai inainte: balama, basma, bina, cazma, cherhana, dambla, haimana, macara, mucava, musama, mahala, pafta, para, sandrama, zalhand etc. Dintre cele terminate in eá (de asemenea foarte numeroase) citam pe: belea, cerceve (cu variantele gergeved si giurgiuvea), chereste , dusume , ghiule apoi patlage , peruze , safted, tejghea, zahered si altele, care arata cit de numeroase si de variate sunt domeniile in care s-a manifestat influenta turca veche sau osmanlie (din turca moderna am primit putine cuvinte, de exemplu canat si casap). Multe cuvinte de origine turceasca sunt foarte uzuale chiar in romana contemporana. La cele deja amintite mai adaugam cateva care fac parte din vocabularul fundamental al limbii romane actuale: chef, chior, chirie, ciomag, cantar, dusman, hal, moft, murdar, para, soi si zor (frecvent in diverse locutiuni si expresii: de zor, a da zor, a lua la zor etc).

In incheiere, mentionam ca tot din turca am primit si unele sufixe care au dat nastere la derivate romanesti: -giu (din laptagiu, barcagiu, reclamagiu, scandalagiu etc.); -liu (care a fost desprins din chefliu si s-au format, apoi, cu ajutorul lui hazliu, duhliu etc); -lic (din crailic, haimanalic, savantlic) si altele. In urma acestei precizari, se intregeste ideea generala pe care trebuie sa ne-o facem despre influenta turca osmanlie, a carei actiune a incetat defi­nitiv dupa ce Romania si-a dobandit independenta de stat, in anul 1877.