Tudor Arghezi - Universul poetic

Tudor Arghezi - Universul poetic

Coordonate ale vietii si operei

"De la Mihai Eminescu incoace lirica romaneasca n-a cunoscut o alta realizare mai de seama, marcata de o originalitate mai puternica si cu repercursiuni mai intinse asupra intregului scris literar al vremii, decat acelea legate de Tudor Arghezi." (Tudor Vianu)

Tudor Arghezi este pseudonimul literar al lui Ion N. Theodorescu, al carui supranume de scriitor este derivat de la veche denumire a raului Arges (Argesis). Ca poet, a debutat in 1896, sub influenta liricii simboliste cultivate de Al. Macedonski, publicand primul text liric in revista acestuia "Liga ortodoxa", sub semnatura Ion Theo. Cel mai simbolist dintre ciclurile sale ramane cel intitulat "Agate negre", integrat apoi in primul volum. Ulterior, va contesta el insusi simbolismul, mai ales pe cel grandilocvent si romantios scris de Ion Minulescu, talentul sau poetic inaltandu-l deasupra curentelor literare cu care a venit permanent in contact. Initiaza o specie literara noua, numita tableta.

Debutul in volum se produce la aproape 50 de ani, prin publicarea, in 1927, a volumului de versuri "Cuvinte potrivite" fapt care a marcat o data importanta in istoria poeziei moderne. Acesta a fost urmat de volumul "Flori de mucigai" (1931), rod artistic al experientei detentiei petrecute in inchisoarea Vacaresti, ca urmare a faptului ca luase atitudine impotriva Germaniei fasciste.

Intre 75 si 87 de ani vitalul poet a creat cele mai complexe poeme din creatia sa si cele mai sensibile versuri de dragoste.

A murit la 14 iulie 1967, fiind inmormantat, conform vointei proprii, in gradina casei de la Martisor.

Teme literare fundamentale

1)Tema fauririi creatiei artistice (indeosebi a poeziei ca arta a cuvantului). Tema efortului creator de durata, care asigura prefacerea materiei inspiratoare primare in "versuri si-n icoane", este dezvaluita inca din poemul « Testament », ce inaugureaza volumul debutului cu titlu sugestiv, « Cuvinte potrivite », nascute din graiul simplu, taranesc si mladiate pe masura ideilor si a sentimentelor artistului novator. In limbajul stramosilor sai, poetul modernist a descoperit intelesuri si virtuti nebanuite. In creatia autorului, sunt armonizate pe deplin « slova de foc » (inspiratia, harul innascut) si « slova faurita » (truda, efortul artizanului), gasind intelesurilor poetice traditionale ale cuvintelor limbii romane sensuri noi, caci pentru T. Arghezi polisemia limbajului strabun ramane virtual inepuizabila.

2)Tema inspiratiei religioase a poeziei existential-filosofice s-a potrivit personalitatii contradictorii a artistului sfasiat mereu intre "credinta" si "tagada » exprimate in raport cu manifestarea divinului in viata fenomenala, osciland el insusi intre viata laica si cea ascetica (a fost, temporar, calugar la manastirea Cernica). Limbajul poetic este solemn, fie patetic, fie contestatar, adesea aforistic, concentrand -in propozitii frecvent antitetice- speranta ori deznadejdea spiritului care invoca, constient ca « Din vecinicia ta nu sunt macar un ceas. » (Psalm - « Ruga mea e fara cuvinte »).

3)Tema iubirii ca forma a cunoasterii si a plenitudinii umane decurge din vointa proteica (mereu aceeasi) a artistului liric de a cuprinde cu mintea si trupul toate orizonturile cunoasterii (« Eu am dorit de bunurile toate »), din multitudinea carora a imaginat doua ipostaze ale perfectiunii : dumnezeirea (simbolul celest) si miracolul iubirii (simbolul teluric) constituind promisiuni ale extazului mistic si erotic resimtit cu aceeasi fervoare.

4)Tema grotesc-tragica a universului carceral si a umanitatii decazute. Transcrie, in forme lirice, experienta dramatica traversata de poet in celula inchisorii Vacaresti si, totodata, dezvaluie abandonarea celor condamnati unei deznadejdi mute si impulsurilor primare, care nu-i mai diferentiaza de instinctele animalelor. Viata constrangerilor specifice inchisorii se infatiseaza ca o coborare in infernul omenesc, la portile caruia indivizii damnati (hotii, criminalii, vagabonzii, mutilatii, anormalii, prostituatele) abandoneaza orice speranta si lasa deoparte vesmintele amagitoare ale civilizatiei. Totusi, poetul religios, insufletit de sentimentul milei crestine, atrage atentia asupra faptului ca pana si indivizii iesiti in afara legii si a societatii au un Dumnezeu al lor care nu i-a parasit nici in pacatul vinovatiei, nici in cainta suferintei.

5)Tema creatiei civilizatiei omenesti este prezenta in lirica sociogonica, cu valente mitice si vizionare, din volumul "Cantare omului" (1956), adevarata epopee a biruintei fiintei inteligente asupra universului, alcatuita din mai multe canturi (ode) inchinate capacitatii mentale si trudei fizice umane de a lua in stapanire lumea inconjuratoare. Istoria progresului civilizatiei pe pamant este una a efortului continuu depus intr-un dublu sens: cunoastere si utilizare a tainelor cosmosului, alaturi de autocunoastere a realelor posibilitati de afirmare a sinelui omenesc inepuizabil.

6)Tema protestului,a invectivei si a revoltei sociale dezvaluie un Arghezi spirit lucid si contestatar, care intenteaza un proces moral societatii contemporane, transformat intr-un rechizitoriu al intregii conditii umane, in multe poeme de angajare sociala.

7)Tema universului miniatural (domestic) pune in evidenta placerea artistului matur de a redeveni copilul de altadata, de a resimti intreaga bucuria jocului si libertatea de a se manifesta in deplin acord cu imaginatia sa. Arghezi se intoarce cu placere in mijlocul naturii si al micilor vietati, care au "harul" de a se regenera perpetuu, se solidarizeaza cu ograda domestica si cu universul natural marunt, ale caror secvente componente infatiseaza: calmul si ingenuitatea spatiului casnic, germinatia si sporirea -in variate specii- a regnului vegetal si animal, armonia familiala, erosul conjugal, infratirea naturii cu omul, ambianta bucolic-rurala. Poetul desolemnizeaza momentele existentiale traite in mijlocul firii (chiar si moartea), le prezinta in dimensiuni firesti si intr-un limbaj familiar, aproape glumet.

Motive artistice adiacente

1)Motivul luptei aprige pentru cunoastere asociaza, in personalitatea umana, trei ipostaze mitice: efortul herculeam al titanului Atlas, curajul lui Prometeu si incapatanarea lui Sisif. Poetul modern il vede pe om incordandu-se in inclestarea pe viata si moarte cu natura; actul cunoasterii este identificat cu vanatoarea, preistorica indeletnicire sacra, in care omul infrunta capcanele naturii si fiarele, invatand sa lupte pentru supravietuire. Insasi cautarea intelesurilor existentei divine se realizeaza in termenii specifici ritualului cinegetic: "Te dramuiesc in zgomot si-n tacere/ si te pandesc in timp ca pe vanat/ Sa vad: esti soimul meu cel cautat?" (Psalm- "Te dramuiesc in zgomot si-n tacere). Fauritorul de bunuri materiale si spirituale devine simbolul cunoasterii umane in sens arghezian, caci pentru el fapta valorifica in mod concret dimensiunea abstracta a contemplatiei.

2)Motivul filosofic al meditatiei asupra timpului, in viziune argheziana, capata conotatii aparte: fie ca poetul, care sufera din pricina spatiului inchis, simte si limitarea impusa de timpul masurabil ce ii taie avanturile si le goleste de semnificatii; fie ca are curajul sa asocieze durata eterna, vecia (sau la plural, vecii), cu clipele intense ale orei omenesti; fie ca, in ceasul plenar al asteptarii iubitei ideale, cele doua coordonate temporale (cosmice si umane) sa se impace, vremea dand impresia ca sta in loc.

3)Motivul confruntarii omului cu moartea presupune trei atitudini distincte: spaima de necunoscutul profilat dincolo de fiinta, acceptarea sfarsitului ca pe un dat firesc al vietii, concepute in sens mioritic, si taria morala de a contrapune pragului biologic de neocolit faptele vietii- bucuria de a trai in sine, dragostea, vitalitatea trupului si a spiritului, procreatia si creatia.

Curente literare de referinta

1)Ca poet, Tudor Arghezi a debutat in 1896, sub influenta liricii simboliste cultivate de Al. Macedonski (in revista caruia, "Liga ortodoxa", a si debutat), cel mai simbolist dintre ciclurile sale de versuri, "Agate negre", fiind integrat apoi in primul volum. Ulterior, va contesta el insusi curentul literar ca atare, vitalitatea talentului poetic si plurivalenta temelor si a motivelor artistice abordate intr-o activitate prodigioasa (de peste 60 de ani) inaltandu-l deasupra miscarilor estetice cu modelele carora a venit in contact.

2)Diversitatea domeniilor cunoasterii invastigate l-a facut pe autor sa largeasca universul poetic, inventand noi surse de inspiratie lirica de o frumusete neasteptata, extrasa din conotatiile nebanuit de sensibile ale "bubelor, mucegaiurilor si noroiului", si inaugurand curajos antipoeticul si estetica "uratului". Definit in opozitie cu ceea ce desemneaza frumosul, categoria estetica a "uratului" inregistreaza urmatoarele caracteristici: dizgratiosul, caracterul amorf, diformul, lipsa de unitate si de echilibru in varietate, prin dominatia particularului, exagerarea in sens negativ, tinzand spre grotesc si caricatural. Condamnat de curentul clasicist (care recomanda armonia, masura si sublimul trairilor nobile), "uratul" este reabilitat de romantismul care ii evidentiaza puterea de seductie artistica, alaturi de "frumosul" consacrat drept un concept esential. T. Arghezi sustine programatic estetica "uratului" in "testamentul" liric din "Cuvinte potrivite" ("Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi"), dar o dezvolta abia in volumul "Flori de mucigai" in 1931. Ideii ca omul devine prizonier intr-un univers macinat de fortele Raului (inchisoarea, lumea delincventilor, insasi societatea construita pe flagrante inechitati sociale) Arghezi ii contrapune pledoaria, in forme artistice, conform careia si in spatiul imund (murdar) al dizgratiatilor vietii supravietuieste o sansa de recuperare morala (credinta in Dumnezeu), ce naste dorinta de ispasire a pacatelor comise.

Concepte operationale aplicate

1)Figura de stil dominanta in poezia lui T. Arghezi este metafora. Metafora este procedeul retoric prin intermediul caruia se prezinta ca echivalenti doi termeni distincti, intre care se realizeaza un transfer de trasaturi. In functie de mentinerea/eliminarea termenului metaforizant, exista doua tipuri ale figurii de stil: metafora in praesentia (explicita) si metafora in absentia (explicita).

2)Simbolul este un semn concret (obiect, imagine) care reprezinta un alt obiect, o persoana, o situatie, o abstractiune, o entitate transcendenta, etc.

3)Invocatia poetica (figura de insistenta) reprezinta interpelarea adresata unei muze (in lirica antica), divinitatii, unui element natural personificat, unui erou real, imaginar sau absent, cu scopul de a formula o rugaminte, o cerere de sprijin, un indemn, etc. Uneori se imbina cu interogatia retorica, potentand atitudinea autorului liric.

4)Hiperbatul/dislocarea, (figura de constructie), inrudit cu inversiunea este procedeul retoric care consta in intreruperea fortata a ordinii obisnuite intr-un enunt, prin introducerea unui termen sau chiar a mai multora intr-o topica inversata. ("Esti ca vioara, singura, ce canta" - T. Arghezi).

5)Anacolutul reprezinta intreruperea continuitatii sintactice in propozitie ori fraza si este considerat o greseala in limba standard. In exprimarea literara, anacolutul poate reproduce stilul oral, sau este folosit adesea ca mijloc de caracterizare. Formele de exprimare lirica anacolutica (dezacordurile intentionate) atrag atentia asupra rupturilor aparente in coerenta mesajului artistic.

6)Enumeratia (figura de constructie) este figura de stil care constra in insiruirea unor termeni de acelasi fel, sau purtatori ai unor sensuri apropiate in context, insiruire care conduce la amplificarea ideii exprimate. Precum repetitia, este o figura de stil a insistentei, accentuand aspectele esentiale privitoare la o tema comuna.

7)Senaria (element de przodie) defineste, in mod uzual strofa de sase versuri.

8)Sextina defineste mai ales o poezie cu forma fixa, alcatuita din sase strofe de cate sase versuri fiecare avand si o ultima strofa de trei versuri, poezia avand in total 39 de stihuri.

9)Interogatia retorica (figura a insistentei) consta in formularea unei intrebari, la care poetul nu asteapta raspuns, intonatia interogativa avand o valoare emfatica. Asadar, interogatia retorica reprezinta o falsa intrebare, al carei scop stilistic este sa potenteze raspunsurile si intelesurile ce decurg din acesta.

10)Diafora (interogatie sintactico-semantica) este figura de stil care consta in utilizarea succesiva, in acelasi context, a unui cuvant cu intelesuri diferite.

11)Argoul este format din cuvinte uzuale, dar folosite cu intelesuri nebanuite, fara nici o legatura cu sensul lor de baza, de catre grupuri sociale restranse, reprezentand paria societatii.

12)Ritmul defineste cadenta, armonia obtinuta din succesiunea simetrica si regulata -intr-un vers- a silabelor lungi si scurte (in ritmica de tip cantitativ a limbilor greaca si latina) sau a silabelor accentuate si neaccentuate (in ritmica de tip calitativ a limbilor europene moderne). Unitatea ritmica este silaba.

Categoria estetica a uratului

Uratul este categoria estetica in opozitie cu ceea ce desemneaza frumosul. Notele sale caracteristice sunt: diformul, caracterul amorf, lipsa de unitate in varietate, prin dominatia particularilui, exagerarea in sens negativ, tinzand spre caricatura. Polemizand cu clasicismul (care epurase fiinta umana de accentelegrotesti, lipsite de armonie si de sublimul trairilor, romantismul a reabilitat "uratul" prin Victor Hugo, care cerea sa se puna accent pe disproportia intre imaginea fizica urata si admirabilele calitati ale unor personaje (de pilda monstruosul Quasimodo, cocosatul din romanul sau "Notre Dame de Paris", are un suflet generos pana la sacrificiu). Uratul nu mai este o categorie estetica marginala, ci devine -alaturi de frumos- un concept artistic central. Poetul francez Charles Baudelaire consacra estetica uratului in poemul « Un hoit », unde releva dizgratiosul, hidosul chiar, in putrefactia corpului intrat in descompunere, pentru ca -in final- sa realizeze elogiul iubirii capabile sa infrunte si dezagregarea biologica.

Tudor Arghezi a afirmat programatic « estetica uratului » in poemul "Testament" din "Cuvinte potrivite, dar a justificat-o cu texte revelatoare abia in "Flori de mucigai". Admirator si traducator exceptional din creatia poetului francez mentionat, Arghezi a parafrazat titlul celebrului sau volum de versuri, "Florile raului". Ambele sintagme poetice contin un oximoron, in care primul termen este identic, cel al "florilor" sugerand prospetimea, varietatea formelor si a culorilor din universul natural vegetal; in timp ce Baudelaire ii impune un termen abstract, reliefand faptul ca omul este prizonier intr-un univers macinat de fortele raului din lume, Arghezi ii asociaza tot un cuvant concret, din acelasi regn, dar care reliefeaza contrariul exploziei florale: "mucigaiul" in varianta lexicala populara, este ciuperca urata si rau mirositoare, dezvoltata in excrescente dizgratioase vazului si mirosului, care acopera spatiile inchise, neaerisite, imbibate de umiditate. Intrucat scriitorul roman a evocat experienta sa carcerala, mucegaiul devine emblema vegetala a captivitatii omului intr-un univers detestabil, cu peretii rosi de umiditate, intunecat si sumbru, cu o atmosfera viciata de mirosuri pestilentiale, in care uratul evolueaza spre cosmarul existential.

Creionul arghezian

Numeroase poeme argheziene poarta titulatura simpla: "Creion", concurate de altele, la fel de frecvente, in denumirea carora figureaza termenul "Inscriptie", dar care au o tematica variata. Ambele cuvinte denota o voita stilizare a continutului poetic si o simplificare a formei pana la maxima ei concentrare de expresie (adesea redusa gramatical la principalele parti de propozitie: subiectul si predicatul). Poemele intitulate astfel imprumuta aspectul unor definitii lirice, in care mesajul afectiv se condenseaza in esenta si unde verbul uzual folosit este "a fi", cu rezonanta gnomica.