Eminescu-Luceafarul poeziei romanesti

Eminescu-Luceafarul poeziei romanesti

Motto

"Nu ma-ncantati nici cu clasici,

Nici cu stil curat si antic,[]

Eu raman ce-am fost: romantic."

(Mihai Eminescu)

Aceasta veritabila confesiune de credinta a scriitorului ne arata clar ca optiunea sa este pentru romantism. Chiar mai mult, el se dezice astfel de clasicism si de regulile sale rigide, aceasta fiind de fapt una dintre trasaturile de baza ale curentului romantic, care aparuse ca o rebeliune a tinerei generatii impotriva vechiului regim. Cu toate acestea, Eminescu nu este un romantic pur, ca Byron sau Goethe de exemplu! Apartenenta la romantism a justificat-o si prin ilustrarea unei teme precum istoria nationala, o constanta in textele sale lirice.

Ca sa recuperezi un timp in care nu poti patrunde decat cu puterea lecturii si a imaginatiei, este nevoie sa traiesti revelatia acelui moment al iesirii din contingent apeland la simboluri, la imagini consacrate de spiritul tau pe altarul eternitatii.Desi nu este unanim acceptata ca data autentica a nasterii poetului national, ziua de15 ianuarie 1850 este pentru dascalii supusi cutumelor disciplinei limba si literatura romana un reper , si devin mult mai generosi in a da frau liber poeziei care le salasuieste in suflet, impartasind elevilor emotia momentului, de 155 de ani incoace, caci numai asa mitul se transmite din generatie in generatie si farmecul operei lui Eminescu sporeste in ciuda timpului grabit, al epocilor meschine, al politizarii excesive, al identificarii cu nimicuri dulci cotidiene. Asadar, toate-s vechi si noua-s toate, dar Ziua Nationala a poeziei si a geniului romanesc, nedecretata oficial, trebuie traita cu toata patima celui care mai crede in simboluri, in aceasta lume grabita sa caute viitorul si sa uite trecutul..

Disciplina limba si literatura romana este un privilegiu in desfasuratorul de obiecte studiate in liceu, un privilegiu pentru care orice dascal multumeste ca a fost harazit sa practice poate cea mai nobila munca, tinta fiind grupul de elevi care, zi de zi, este sensibilizat, supus educatiei spirituale, conexiunilor cu alte discipline. Studierea Poetului National in scoala e fara frontiere, la gradinita, educatoarele, cu daruirea lor specifica, inoculeaza cultul si stimuleaza pe micii invatacei sa memoreze atat de melodioasele versuri din Ce te legeni?, Somnoroase pasarele ;in scoala generala se abordeaza, fireste, pe masura obiectivelor, aproape in fiecare an, cate un text purtand semnatura lui Eminescu; in liceu, se petrece oarecum la fel, fiindca, indiferent de anul de studiu, se prevede studierea unui text eminescian. In succesiunea de concepte operationale necesare studiului disciplinei exista multa aglomeratie. Si totusi lipseste ceva, o omisiune speciala, tema istorica, si asta nu doar in cazul lui Eminescu.Manualul tiparit sub egida editurii Corint o neglijeaza ostentativ, programa pentru bacalaureat o ocoleste elegant, fiind vorba despre ilustrarea explicita a unor concepte operationale si nu despre texte in sine.

In cazul lui Mihai Eminescu, exponent romantic ce a si incheiat o epoca literara si culturala in Europa, istoria si cultul pentru trecut erau prioritati pe care le-a respectat in toata opera sa, si nu doar in cea artistica. Valorificarea acestora era garantia ca generatia prezentului este treaza, nu uita, ofera modele si perpetueaza in mod autentic niste criterii pe baza carora sa se constituie viitorul natiunii romanesti in care el a crezut inca de pe cand redacta Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie? S-a daruit cu generozitate perpetuarii unor simboluri nationale in perioada 1870-1871 pentru celebrarea la Putna a voievodului Stefan cel Mare, implicandu-se in campania studentilor romani din Viena special destinata evenimentului si animandu-i pe cei din jur cu entuziasmul sau generat de o admiratie fara limite pentru voievodul sanctificat.

Pentru Eminescu, Bucovina si Basarabia, ca regiuni ale Moldovei romanesti, si nu ca provincii autonome, delimitate prin tratate teritoriale abstracte, au reprezentat partea cea mai veche si mai frumoasa a tarii noastre,.,leaganul sfant al nostru, acolo unde doarme Dragos, imblanzitorul de zimbri,.Alexandru, intemeietorul de legi,.Stefan, zidul de aparare al crestinismului ( La anul 1774, Curierul de Iasi,X,nr. 106, 30 sept. 1877, p.3, in Opere, IX, p. 429 ). Asadar, Eminescu a fost animat de spiritul iubirii de neam si tara de timpuriu, istoria si simbolurile acesteia l-au preocupat cu consecventa, numele lui fiind legat nu numai de apararea imaginii lui Stefan cel Mare cu ocazia sarbatoririi de la Putna din 1871 ( In muzeul manastirii Putna se pastreaza scrisoarea comitetului de serbare, semnata de Slavici ca presedinte si de Eminescu ca secretar, din 12/ 24 ian. 1871 ).Articolele sale din Timpul, dar si textele poetice si dramatice din cursul scurtei sale existente pamantesti au reflectat pe deplin conexiunea spiritului sau superior cu radacinile neamului romanesc pe care era avid sa-l descopere din temelii. Ca exemplu elocvent pentru frustrarile sale in legatura cu integritatea nationala ar putea fi oferit textul liric cult al Doinei, poezie interzisa injust pana de curand, interdictie echivalenta cu o aberatie a politicii precedente, text in care poetul invoca aceeasi figura a lui Stefan cel Mare sa continue lupta de mantuire a neamului romanesc cand se parea ca umbra negrei strainatati ameninta un popor devenit brusc sarac in tara saraca, dar in care poetul anticipa existenta unor resurse extraordinare, capabile sa-i transforme radical si decisiv destinul national : De-i suna a treia oara,/ Toti dusmanii au sa piara/ Din hotara in hotara.

Dintre toate temele si motivele universului poetic eminescian, istoria a devenit o preocupare constanta pentru ca se subordona alteia, mai generoase, aceea a timpului, considerata emblematic astazi o supratema; valorificand-o, poetul cauta sa descifreze semnele vremii in curgere ireversibila, dincolo de luxul existentei istorice unde se afla substanta, arheul, inaparentele ce definesc devenirea fiintei individuale si pe cea a lumii mari. In aceasta curgere heracliteana a vremii, pe motivul panta rhei, cu rezonanta umana atat asupra eului individual, cat si a celui colectiv, se constituie timpul istoric, care isi poate gasi in entropia lui nimicitoare, un element de stagnare, de regenerare.

Istoria nationala s-a constituit in simboluri care s-au proiectat in mit, prin intermediul liricii sale. Dacia preistorica este imaginea statului arhaic, natural, generator de sacralitate. Natura acesteia este fixata in simboluri eterne ce penduleaza intre terestru si cosmic; este imaginea unui paradis al carui spatiu este ondulat intr-o perspectiva infinita ( Munti se-nalta, vai coboara). Mitul Daciei este cea mai frumoasa reprezentare metaforica a istoriei nationale, in care intregul peisaj se converteste in motive si simboluri ale permanentei. Codrul devine o cetate vegetala misterioasa, intrat in inertia asteptarii unui nou erou care va ridica la lupta pe cei asupriti in Musatin si codrul: Caci sa stii, iubite frate,/ Ca nu-s codru, ci cetate/./Rasunand din deal in deal/ Cornul mandru, triumfal/ Al craiului Decebal.

Cu motivul eroului mesianic incepe varsta eroica a istoriei, ilustrata in ciclul dramatic al Musatinilor si in Scrisoarea III. Mircea cel Batran si Stefan cel Mare sunt domnitorii legendari, intemeietori de tara, datatori de legi si datini, cu un profund sentiment patriotic , motivul patriei

fiind intemeiat pe o arhaitate adanc inradacinata in istorie. Mitul este socotit de Eminescu expresie a sufletului si a spiritualitatii unei colectivitati. Mitul dacic, mitul Musatinilor, mitul Muresanu reprezinta pentru poetul romantic Mihai Eminescu unitatea in gandire si sensibilitate a unei natiuni, in anumite epoci, si destinul pe lume al acesteia. Lupta de la Rovine a capatat o imagine memorabila prin versurile atat de cunoscute din Scrisoarea III, pe care, destul de timpuriu, in critica literara, Titu Maiorescu le aprecia astfel: N-au existat si nu vor exista in poezia romana versuri mai frumoase decat acestea (Eminescu si poeziile lui ) . Ctitorii de neam si tara sunt si ei vibrant omagiati: Basarabi si voi Musatini/ Descalecatori de tara,datatori de legi si datini,/ Ce cu plugul si cu spada ati intins mosia voastra/ De la munte pan' la mare si la Dunarea albastra, inaintasi demni de cronicari si de rapsozi pentru ca reprezinta veacul de aur pe care insa contemporanii il tarasc in noroiul greu al prozei. Zoe Dumitrescu-Busulenga numea aceste simboluri ale istoriei nationale drept intruchiparea expresiva a unui patriotism emotionant, fara afectare si fara poza. Dincolo de antitezele slujind esteticii romantice, intre trecutul glorios si prezentul decazut, in aceeasi poezie, Eminescu va contura o noua ipostaza aceea a poetului militant,devenit in opinia lui Perpessicius judecator si justitiar prin invocarea altui mare simbol al istoriei noastre nationale, Vlad Tepes, in finalul Scrisorii III .

Astazi, cultivarea unor astfel de simboluri in liceu prin intermediul poeziei, devine putin probabila pentru ca doar ocazional unele manuale de limba si literatura romana ar propune astfel de texte, pe criteriul posibil ca astfel de texte ar cultiva un sentiment depasit, desuet, patriotismul. Ori, in conditiile in care valorile nationale se nasc si se pastreaza doar din dragoste si atasament fata de ceea ce este autentic, reconsiderarea unei astfel de teme in programa pentru studiu la liceu si in cea pentru bacalaureat, n-ar face decat sa redestepte in sufletele deschise binelui, frumosului si adevarului apetitul pentru cunoasterea simbolurilor nationale, pe nedrept uitate uneori.

Nu ne ramane decat sa privim, noi, cei increzatori in simboluri, ca pe un miracol pe Eminescu, un miracol ce guverneaza spatiul dintre trecut si viitor, pe care il umple cu personalitatea-i uluitoare si inepuizabila de semnificatii datorata unei opere deschise ( in intelesul dat de Umberto Eco ), adica o opera in care a prelucrat datele oferite de toata dezvoltarea culturala anterioara spre a ivi o creatie cu desavarsire noua. Pentru cunoscatorii in profunzime ai operei sale, constatarea vine de la sine: textele sale valorizatoare de simboluri nationale au determinat sentimentul de a se situa constient si voluntar intr-o traditie care devenea pretextul pentru cei contemporani sa transmita celor din viitor valori autentice, neafectate de fals sau imitatie, inevitabil amenintate de calp si strain, doua elemente inoculate in textul liric al Epigonilor . Ideologia eminesciana nu a neglijat in poezie, ceea ce in publicistica cu semnatura personala devenise o constanta, adica elogiul constant al valorilor istoriei si culturii nationale, patriotismul autentic, nedisimulat, cultul pentru trecut, interesul pentru poporul roman din care Dumnezeul geniului - spunea el - m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar.