STRUCTURA COMPOZITIONALA. STILUL SI LIMBA LITERARA A BASMULUI

STRUCTURA COMPOZITIONALA. STILUL SI LIMBA LITERARA A BASMULUI

CUPRINS:

Tipuri compozitionle pentru basmul alegoric si cel fantastic, aratate de V.I. Propp:

monologul

dialogul

varianta lui Ion Creanga "Capra cu trei iezi" - un tip compozitional mult mai complex, dupa modelul basmului fantastic, aratat de V.I. Propp.

Formul caracteristice ale basmului:

formula initiala;

formula mediana;

formula finala.

Prezenta numerelor fatidice - 3, 6, 7, 9, 12.

Prezenta naturii metamorfozate:

obiecte nazdravane.

Structura narativa:

prezenta miraculosului in naratiune - oniricul;

antiteza.

Stilul si limba literara:

oralitatea stilului si umorului - marcate prin frecventa conjunctiei "ca", cu valoare enumerativa; comparatii depreciative; expresii populare; naratiunea la persoana intai.

dialogul, repetitia;

alte procedee stilistice - propozitia incidenta, onomatopeele, interjectiile, vocativul, imperativul;

Capitolul III

Structura compozitionala. Stilul si limba literara a basmului

1. Tipuri compozitionle pentru basmul alegoric si cel fantastic, aratate de V.I. Propp

Basmul, prin structura sa compozitionala, se distinge cu claritate de celelalte specii narative prin caracterul mai complicat si foarte arhaic al acestuia.

1) Monologul

Basmul despre animale are o compozitie simpla, data fiind scurtimea lui. Cel mai simplu tip compozitional este acela care aduce in scena un singur atacant, asistand in felul acesta, la un monolog cu deliberarile luicontradictorii. Un astfel de tip compozitional are basmul "Cainele", in care personajul principal este cainele. Acesta "sta ghemuit in timpul iernii, hotarandu-se ca de indata ce va da caldura sa-si faca o casuta mica, abia cat sa incapa.Venind insa vara, cainele se intinde si se convinge ca i-ar trebui o casa prea mare pe care n-ar avea vreme s-o termine".[1]

2) Dialogul

Un alt tip compozitional, pentru basmul despre animale, ar fi acela in care dialogul se desfasoara intre doi sau mai multi protagonisti, naratiunea incheindu-se cu replica cea mai relevanta. Putem lua ca exemplu: "Musca, Puricele si Tantarul", care odata intalnite, cea dintai explica marimea ochilor ei prin aceea ca ciupeste oameni care dau cu palma s-o omoare, dar ea zboara, razand ca omul se loveste singur si de-atatea rasete  i s-au marit ochii peste masura; puricele este cocosat fiinca toata noaptea se chinuie sa scoale oamenii la munca, opintindu-se din rasputeri, iar tantarul e atat de slab fiinca pe vijelie se lupta sa tina copacii in picioare.

3) Varianta lui Ion Creanga "Capra cu trei iezi" - un tip compozitional mult mai complex, dupa modelul basmului fantastic, aratat de V.I. Propp.

V.I. Propp ne arata un tip compozitional mult mai complex, dupa cel al basmului fantastic, care apare in repertoriul basmului despre animale cu totul sporadic. O astfel de compozitie o intalnim in varianta lui Creanga, in "Capra cu trei iezi", opera construita asemenea basmului propriu-zis, deoarece cuprinde in desfasurarea ei cateva actiuni tipice acestuia, spre pilda:

- situasia initiala: "Era odata o capra care avea trei iezi. Iedul cel mare si cu cel mijlociu dau prin bat de obraznici ce erau; iara cel mic era harnic si cuminte..,"[2]

- plecarea caprei; interdictia: "Intr-o zi, capra chema iezii pe de-afara si le zice:

- Dragii mei copilasi! Eu ma duc in padure ca sa mai aduc ceva de-a mancarii. Dar voi incuieti usa dupa mine, ascultati unul de altul, si sa nu cumva sa deschideti pana ce nu-ti auzi glasul meu;"[3]

- apoi, propunerile agresorului; incalcara interdictiei:

" - Hai! Deschideti cu fuga, dragii mamei, cu fuga!

- Ia! Baieti, zice, cel mai mare, sariti si deschideti usa, ca vine mama cu mancare.

- Saracutul de mine! Zice cel mic. Sa nu cumva sa faceti pozna sa deschideti, ca-i vai de voi! Asta nu-i mamuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu e asa de grosLupul, auzind acestea, se duse la un ferar si puse sa-i ascute limba si dintii.

- Ei, vedeti, zise iarasi cel mare, daca ma potrivesc eu voua? Nu-i mamuca, nu-i mamuca! D-apoi cine-i daca nu-i ea? Ca doar si eu am urechi! Ma duc sa-i deschid"[4]

- omorarea unor iezi:

"S-apoi mai are cand vede?.. caci lupului ii scaparau ochii si-i sfaraia gatlejul de flamand ce era. Si nici una, nici doua, hat! Pe ied de gat, ii reteaza capul pe loc si-l mananca asa de iute si cu asa pofta, de-ti parea ca nici pe-o masea n-are ce pune;[5]

- urmeaza, apoi, comunicarea nenorocirii, cautarea agresorului si omorarea lui:

"Mamuca, mamuca, uite ce-am patit noi! Mare foc si potop a cazut pe capul nostru Si de-atunci cauta si ea vreme cu prilej ca sa faca pe obraz cumatru-sau. Se pune ea pe ganduri si sta in cumpene, cum sa dreaga si ce sa-i faca .

- Cumatra, ma parlesc, ard de tot, mor, nu ma lasa!

- Arzi cumetre, mori, ca nici viu nu esti bun!

- Ma ustura inima-n mine, cumatra! Ma rog, scoate-ma, si nu-ti mai face atata osanda cu mine!"[6]

In concordanta cu putinatatea lui epica, basmul despre animale are o forma simpla. Formulele initiale si finale, cunoscute din basmul propriu-zis, lipsesc. Inceputul e formulat cat mai simplu, prin introducerea protagonistilor:

"Era odata un mos s-o baba. Si baba ave o puica, sa mosu un cocos, sau "O fost odata o vulpe si un arici"; "Un lup era flamand".[7]

Finalul naratiunii este pur expozitiv mentionandu-se ce s-a intamplat cu eroii basmului sau coincide, de multe ori, cu ultima replica din dialogul desfasurat intre protagonisti.

In povestile lui Creanga, in mod deosebit, dialogul are un efect ilariant, neasteptat, tocmai datorita replicilor puse in gura unor animale. Stilistic, partea expozitiva este saraca, dar simpla si directa:

"Tapu babii s-a matusii/ C-un corn unge, c-unu-npunge/ C-unu sub pamant se duce".[8]

La unele variante replicile sunt versificate, asa cum este cea din "Capra cu trei iezi"; capra se recomanda iezilor, enumarand bunatatile pe care le aduce, intr-o lunga formula versificata:

"Trei iezi cucuieti/ Usa mamei descuieti/ Ca mama v-aduce voua:/ Frunze-n buze/ Lapte-n tate/ Drob de sare/ in spinare/ Malaies/ in calcaies/ Smoc de flori/ Pe subsori".[9]

Alteori tot basmul este o exprimare de proza ritmata, cum este cel despre "Cocosu rosu":

"Cocosu rosu/ Matura cocosu/ Ratoiu/ Duce gunoiu/ Rata/ Matura casa/ Doua cioara/ Duc la moara/ Doua catele/ Fac frecatei/ Doua muste/ Fac galuste/ cu ele sa te-mpuste.![10]

Caracteristic basmului despre animale sunt formularile cu caracter onomatopeic, prin care se imita strigatele specifice ale unor animale:

"Raspunsul gainii si cocosului se incheie intotdeauna: Ca-ras-farta, ca-ras-farta!-ice".[11]

Pline de comic sunt replicile in care strigatele animalelor sunt interpretate ca amenintari impotriva celui ce a patruns in culcusul lor, ca de pilda: "tataitul soarecelui:

-Ta-ta-tane-l ma! Ta-ta-tane-l!, iar cutcurezatul cocosului: - Cotcodanu/ Pana-m pui ciocanu".[12]

Intr-o alta varianta strigatul cocosului ar fi: "Cutcudau-Dau", interpretat de cel atacat: Cu cutitul dau, dau!, iar strigatul soarecelui: "Tin-tin sa dau si eu!"[13] Cainele care latra dupa pisica, ar striga: "Contratu-contratu! Contratu-contratu!", iar pisica i-ar raspunde: - O-arrs! O-arrs!"

Pentru basmul fantastic, definirea acestuia subliniaza, ca nota caracteristica prezenta miraculosului, fantasticului, asa incat desfasurarea epicului a acestuia cuprinde intamplari supranaturale. Tatal Ilenei Sanziene, pentru a-i incerca vitejia, ridica poduri de arama, de argint si de aur, prefacandu-se, pe rand, in lup, apoi, in balaur, infruntand-o. Sfatuita de calul nazdravan, fata iese invingatoare:

"Inteleapta ca un Fat-Frumos, isi alege din grajd calul cel mai rapciugos care se intampla a fi cel mai inimos, isi ia haine fara podoabe, trece podul de arama cu palosul in mana infruntand lupul, trece podul de argint, apoi unul de aur, infruntand pe tata prefacut in leu si in balaur, si povatuindu-se cu calul .Astfel, cand fata-voinic gaseste o cosita de aur si-l intreaba daca trebuie s-o ia, raspunde printr-o dilema: de o vei  lua te vei cai; de nu o vei lua, iarasi te vei cai; dara mai bine este s-o iei."

Ovidiu Barlea in studiul sau "Mica enciclopedie a povestilor romanesti", ne arata ca: "cercetatorii au surprins de multa vreme unele repetari in constructia basmului."[15] Astfel ca, in anul 1928, V.I. Propp stabileste ca basmul fantastic are 31 de functii sau actiuni constante, in timp ce personajele care le savarsesc sunt variabile. Cele 31 de functii sau actiuni pe care le distinge V.I. Propp alaturi de situatia initiala extrem de variabila, in general si pe care o trece pe plan secundar, sunt urmatoarele:

- absenta - unul dintre membrii familiei pleaca de acasa;

- interdictia - o interdictie este specifica eroului;

- incalcarea - interdictia este incalcata;

- iscodirea - raufacatorul incearca sa iscodeasca cum stau lucrurile;

- divulgarea - raufacatorul obtine informatii asupra victimei sale;

- viclesugul - raufacatorul incearca sa-si insele victima, pentru a pune stapanire pe ea sau pe aveea ei;

- complicitatea - victima se lasa inselata ajutandu-si astfel, fara sa vrea dusmanul;

- prejudicierea - raufacatorul face rau sau aduce o paguba unuia dintre membrii familiei;

- mijlocirea - momentul de legatura: nenorocirea sau lipsa de comunicate; eroului i se adreseaza o rugaciune sau o porunca; este trimis undeva sau este lasat sa plece;

- contraactiunea incipienta - cautatorul accepta sau se hotaraste sa intreprinda contraactiunea;

- plecarea- eroul pleaca de acasa;

- prima functie a donatorului - eroul este pus la incercare, iscodit, atacat, pregatindu-se, astfel, inarmarea lui cu unealta nazdravana sau cu ajutorul nazdravan;

- reactia eroului - eroul reactioneaza la actiunea viitorului donator;

- inzestrarea, obtinerea uneltei nazdravane - unealta nazdravana intra in posesia eroului;

- deplasarea spatiala intre doua imparatii, calauzirea - eroul este adus in zbor, calare, pe jos, la locul unde se afla obiectul cautarii sale;

- lupta - eroul si raufacatorul intra in lupta directa;

- marcarea, insemnarea - eroul este insemnat spre a fi mai tarziu recunoscut;

- victoria - raufacatorul este invins;

- remedierea - nenorocirea sau lipsa initiala este eliminata;

- intoarcerea - eroul se intoarce;

- urmarirea, goana - eroul plecat este urmarit;

- salvarea - eroul scapa de urmarire;

- sosirea incognito - eroul soseste acasa sau intr-alta tara fara sa fie recunoscut;

- pretentiile neintemeiate - pretinsul erou formuleaza pretentiile sale neintemeiate;

- incercarea grea - eroul are de facut fata unei grele incercari;

- solutia - incercarea grea este trecuta cu succes;

- recunoasterea - eroul este recunoscut;

- demascarea - raufacatorul sau falsul erou este demascat;

- transfigurarea - eroul capata o noua infatisare;

- pedeapsa - raufacatorul este pedepsit;

- casatoria - eroul se casatoreste si se inscauneaza imparat;

- botezul -

Functiile stabilite de V.I. Propp decurg logic, nici o functie nu exclude pe vreo alta, se conjuga in perechi. Cateodata apar izolate, cum ar fi: absenta, pedeapsa, casatoria, sau nu se succed una dupa alta.

Atunci cand doua actiuni succesive sunt savarsite de doua personaje diferite, intre ele trebuie sa apara informarea, prin care protagonistul sa afle ce s-a petrecut de la un alt personaj, adesea de la calul sfatuitor.

Ritmul tripartit se intalneste in repetarea de trei ori a unei functii. Repetarea poate fi uniforma, insa de cele mai multe ori ea este augmentativa, cea de-a treia lupta fiind cea mai grea. Apoi, faptele similare sau chiar identice sunt motivate cat mai felurit, de unde putem deduce, ca motivarile din basm sunt recente si mai cu seama variabile, dupa cum doreste povestitorul.

Repetarile nu sunt ocolite ci, dimpotriva, sunt folosite pentru a sublinia dimensiunile eroilor si greutatea, dificultatea obstacolelor de invins. De aceea tehnica tiparita este folosita cu eficienta. De obicei, la savarsirea unor ispravi pleaca, pe rand, cei trei frati, dar abia cel mai mic izbandeste. El trebuie sa rapuna trei adversari, dovedindu-se cel mai puternic. Coroana imparateasca este luata de-abia la al treilea salt, iapa babii trebuind pazita trei nopti, etc.

Ovidiu Barlea, in lucrarea "Mica enciclopedie a povestilor romanesti", ne arata ca: "analiza schemei compozitionale confirma constaterea, ca oamenii, animalele si obiectele se dovedesc a fi marimi echivalente."[16]

Faptul ca, naratiunea impleteste miraculosul, fantasticul cu realul, se structureaza intr-un anumit tip compozitional intrucat toate basmele fantastice, spune V.I. Propp: "au o structura monotipica."[17]

In ciuda simplitatii sale compaozitionale, in comparatie cu basmele culte, basmul creat de un povestitor talentat reprezinta o culme artistica. Totul este redat in alb si negru, fara nuante intermediare, personajele sunt abominabile sau fie idealizate in grad maxim. Ciocnirile extrem de violente se termina printr-un final grandios, luminos, culmea exuberantei ce se poate inchipui intr-o viata de om.

Desi basmul este o naratiune in proza forma lui da expunerii o pregnanta vizibila. Povestitorul are o mai mare libertate in expunerea naratiunii, functie de talentul si dispozitia improvizata, putand astfel sa depaseasca stereotipul. Contributia individuala se concentreaza, in mod deosebit, asupra dialogului, apoi a epitetelor, care insotesc personajele de seama. Partea expozitiva fiind mai saraca, exista tendinta de a reda prin verbe adecvate desfasurarea actiunii. Descriptiile sunt rare, redate prin formulari caracteristice. Pentru a se sugera enormitatea spatiului parcurs de protagonist, basmul arata ca: el a trecut "peste noua tari si noua mari" sau ca a plecat "prin codru, prin zahastrii, prin pustietati."[18]

In compunerea unei variante intra formule si formulari preluate din traditia orala, vehiculate odata cu basmul alaturi de contributia personala a povestitorului care, imbraca restul naratiunii, partea pozitiva.

Caracteristicile basmului sunt formulele initiale, mediane si finale, formule traditionale care pot incadra orice varianta fiind independente de tipurile narative.

2. Formule caracteristice ale basmului

Formula initiala

Adeseori, formulele initiale nu sunt legate de continutul basmului si au scopul de a transpune pe ascultator in atmosfera feerica a basmului.

Formulele initiale se pot desfasura de l a forma simpla de atestare temporala, ca: "A fost odata ca niciodata", pana la cele mai complicate care insista asupra veracitatii, precum: "de n-ar fi, nu s-ar povesti", invocand anumite marturii: "Cand se potcovea mata cu coaja de nuca/ Si mergea la Sfanta ruga,/ Cand se potcovea puricele cu nouazeci si noua de oca de fier", ; apoi referitoare la existentele imposibile: "Scria musc pe perete,/ avea ursul coada,/ facea plopul pere si rachita micsunele,/ de cand se bateau ursii in coada,/ de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se"; sau formule de genul:

"De cand se iscalea musca pe perete,

Mai mincinos cine nu crede;

A fost odata un imparat si o imparateasa"[19]

Contrastul dintre ele indica coordonatele neprecise ale actiunii, fara sa-i stirbeasca din verosimilitate, caci potrivit versiunii arhaice umorul ce rezulta din aceasta e o modalitate de introducere la care primeaza criteriul estetic.

Cu totul sporadic, formulele initiale incearca localizarea vaga a actiunii lipsind, de obicei, referirile la timpul ipotetic: "A fost intr-un sat, intr-o tara un bogatas mare"/ "A fost odata intr-o pustie mare un pustnic"[20]

Formulele initiale au rol umoristic cu tendinta de a creea buna dispozitie a ascultatorilor si de a capta bunavointa.

Formula mediana

Formula mediana este cea mai simpla, atestata in repertoriul nostru intr-o singura forma. Ea subliniaza principalele momente ale actiunii, pentru ca apare atunci cand eroul pleaca, schimband in felul acesta schema actiunii, de obicei la inceputul unui episod sau motiv.

Formula mediana consta in doua parti: cea dintai sugereaza lungimea enorma a spatiului parcurs de erou: "Apai s-a dus multa lume-mparatie/ Ca Dumnezeu sa ne tie".[21] In a doua parte, formula anunta ca naratiunea este lunga: "ca cauvantu din poveste/ Ca de-aici mai lunga si mai frumoasa este!"

Pe alocuri se subliniaza si folosul celor ce vor fi atenti: "Cine-o asculta/ bine-o-a-nvata."[23]

Uneori, formula mediana arata o noua peripetie: "Un taciune si-un carbune, spune poveste, spune"[24], sau ilustreaza calea lunga pe care trebuie sa o strabata eroul: "Si mersera cu totii, mersera ca si cuvantul din poveste, ca inainte mult mai este".

Alteori, formula mediana scoate in relief greutatea unei lupte sau indarjirea in lupta: "Se luptara, se luptara, zi de vara, pana-n seara"[26]

Formula finala

Formulele finale sunt mai variate si mai complxe. Au rolul de a readuce pe ascultator din lumea fantasticului, din lumea prezenta alegoric, in lumea realitatii.

Uneori, sunt alcatuite din doua parti, formula finala propriu-zisa si formula prefinala, cu profil umoristic si bine reliefat, in cadrul carora se descrie prezenta povestitorului la nunta protagonistilor de la simpla atestare: "Si-am fost si noi la nunta", la participarea la ospat: "Si-a format nunta cu ea-nainte, incat am baut si-am mancat, si-am petrecut, da sunt satul si astazi!", pana la explozia ilarianta: "Venira niste tigani si luara niste calti. Io m-am fost ascuns aco dupa.soba-mparatului. Si bagara in tun si detera de veselie-taiara mese, taiara scaune, toate picioarele le bagara-n oale. Si facura petrecere mare si cand detera de puste, pe mine m-or bagat cu caltii eia aco si vup! Cu mine aici-naintea dus."[27]

Formula prefinala, in multe variante, se incheie cu indicarea sursei basmului: "Da eu i-am lasat pe dansii acolo band si petrecand, si-am venit si v-am spus povesteea."[28]

Cea mai frecventa formula prefinala indica, pe scurt, longevitatea protagonistilor, ascunsa sub aceeasi formulare contrastanta corespunzatoare celei din formula initiala: "Si daca n-or fi murit,/ Si astazi traiesc!"[29]

Formula finala propriu-zisa prin care se incheie basmul enumera feluritele incercari ale povestitorului, cea mai cunoscuta fiind: "Am incalecat pe-o sea/ Si v-am spus dumneavoastra asa."[30]

Acasta formula este intregita, uneori, prin sistemul repetitiei enumerative, aratandu-se cum a incalecat povestitorul pe un fus, cui, roata ,coasa, lingura, custura ruginoasa, carbune, nuia, prajina, sau pe unele plante ca: secara, capsuna, radacina, maracine, ori pe animale mici precum: gaina, rata, cocosul, viespea:

"Am incalecat p-un fus/ Si la dumneavoasta v-am spus/ Si m-am suit p-on cui/ Si alta nu-i!"[31]

Formula finala este caracteristica basmului in general, insa, in opera lui Creanga nota umoristica este mai accentuata:

"Si eram si eu acolo de fata, si-ndata dupa aceea am incalecat iute pe o sea s-am venit de v-am spus povestea asa, s-am incalecat pe-o roata si v-am spus gatia toata,/ Si unde n-am incalecat si pe-o capsuna si v-am spus, oameni buni, o mare si gogonata minciuna!"[32]

Regional se mai intalnesc si alte formule finale, care au insa o frecventa redusa. Astfel, in Moldova Nordica se insisita asupra nuntii: "S-o ramas band si mancand,/ Si chef domnului facand." In Muntenia, formula finala se incheie, uneori, cu solicitarea unor recompense, precum: "Apoi i-am lasat band si petrecand, si-am venit la dumneavoastra calare pe-o roata si v-am spus-o toata. Platiti-mi-o."

Aceasta formula este asemanatoare formulei finale a baladelor din Muntenia si Oltenia prin care lautarul cere "sa-si ude gura; sa capete cate-o para, etc."[33]

De asemenea, in Muntenia Subcarpatica si in Transilvania Sudica, formula finala indica in chip glumet sursa basmului, care in fond nu aduce nici o precizie: "Si unde am auzit-o, v-am povestit-o", sau "De unde am auzit-o, de acolo v-am povestit-o."[34]

In Bihor, formula finala invita la corectarea povestitorului: "Cine-o sti mai lunga/ Marga s-o ajunga", formula care, uneori, este dezvoltata, astfel: "Cine sti mai lunga, marga s-ajunga/ Cine sti mai lata, marga s-o intreaca!"[35]

In basm alaturi de formule specifice se mai intalnesc o seama de stereotipii, pentru a contura cu mai multa pregnanta o insusire sau o scena. Aceste formulari se repeta ori de cate ori in actiune revine personajul cu acea insusire sau scena respectiva.

Expresiile cu functie de epitet insotesc eroii, deosebit de proeminenti, masculini sau feminini, ca: "Petre Fat-Frumos stibla de busuioc nascut la miezu noptii", "Abrunca mandra si frumoasa/ din tara femeiasca/ care din cosita/ floare-i canta/ care din gura/ aur si margaritare-i curge!"[36]

Altele, se refera la unele situatii-cheie, cum ar fi: la drum lung eroul isi ia "comanac de jder/ opinci de fier/ si bota de otel", sau "straie de primavara/ si bani de cheltuiala/ si cal de calatorit."[37]

Cataclismul produs de un zgomot urias are dimensiunile stihiale, ca : "Muntii s-o cutremurat/ si vaile s-o tulburat/ si padurile-o picat!"[38] Multimea este redata prin numeroase coordonate de intindere cosmica, precum: "Cata frunza pe pamant, si cetina pe copac si nisip in mare!"

Momentul anterior crestin prin hiperbolizarea si miniaturizarea naturii si momentul mitologic crestin "Diavolul", sunt deasemenea, trasaturi caracteristice, tipice pentru basmul fantastic. Dracii apar in basm, nu rareori, ca protagonisti secundari si pana la un anumit moment umoristic. Ei sunt organizati familial ca si zmeii, avand in primul rand o mama. Pot fi aparent generosi numai in scopul de a castiga suflete. In opera "Greuceanu", a lui Petre Ispirescu, exista diavolul schiop, care tine calea drumetilor pentru a-i impiedica:

"Dracul scoate un cui din capul osiei de dindarat al carutei lui Greuceanu si-l arunca departe in urma. Il indemna pe Greuceanu sa se duca dupa cui si-i fura palosul uitat in caruta, apoi se da peste cap, si se face stana de piatra. Greuceanu, prefacut in buzdugan, lupta cu dracul prefacut in stana si recapata buzduganul."[40]

In "Zana Zorilor", de asemenea opera a lui Ispirescu, voinicul furat de somn, intr-o valcea este trezit de galceava unor glasuri omenesti: "Trei draci se certau pentru o mostenire de la tatal lor: o pereche de opinci, o caciula si un bici. Cu opincile treci marea ca pe uscat, caciula da invizibilitate, biciul impietreste pe dusmani. Feciorul se leaga sa le faca dreptate si-i pofteste sa se suie pe trei munti din fata si cine vine mai curand la semnul lui, sa ia toate lucrurile. Pune opincile, caciula si cand sosesc dracii ii impietreste cu biciul."[41]

Din citatul de mai sus, reiese faptul ca, prostia diavolului este prezentata in basm, tocmai pentru a da o nota umoristica acestuia.

Prezenta numerelor fatidice - 3, 6, 7, 9, 12.

O alta caracteristica a dezvoltarii subiectului basmului este repetitia construita pe numere considerate a fi fatidice. Cu ajutorul ei, subiectul basmului se organizeaza gradat, incercarile la care este supus personajul principal fiind, in general, trei, sapte, noua, doisprezece, etc., fiecare de o dificultate sporita si evidentiindu-i o noua trasatura. Lupta protagonistului cu trei balauri, trecerea prin trei imparatii sau prin trei paduri: "una de arama, alta de argint si a treia de aur"[42], apoi aparitia celor trei frati, a trei vanturi, a trei peripetii, balauri cu trei, cu sapte sau cu douasprezece capete, nu sunt altceva, decat trasaturi principale ale basmului fantastic: "A fost odata intr-o tara un balaur mare, nevoie de cap. El avea sapte capete, traia intr-o groapa, se hranea numai cu oameni."

De asemenea, in structura subiectului basmului "Alba-ca-Zapada", de Iacob si Wilhelm Grimm, sunt intalnite numerele miraculoase trei, sapte, alaturi de elemente ilustrative: trei traversari ale mamei vitrege; trei obiecte cu menirea de a-i provoca moartea Albei-ca-Zapada: cingatoarea, pieptenele si marul; piticii jelesc trei zile pe Alba-ca-Zapada, crezand-o moarta; trei vietati ale padurii jelesc si ele langa sicriu: o buha, un corb, o hulubita; varsta de sapte ani, numarul piticilor de sapte; obiectele din casuta gasite cate sapte; enumerarea piticilor prin numerele ordinale pana la sapte; succedarea celor sapte interogatii; prezenta celor sapte munti intre casa piticilor si castel. Prin aceste sabloane compozitionale, basmul ramane intr-o structura clasica.

Prin folosirea repetitiei, se realizeaza o incetinire a ritmului actiunii, ceea ce determina cresterea interesului si acuriozitatii pentru deznodamant. Repetarea pasajelor asemanatoare nu se intalneste numai in aceeasi poveste, ci apare si in basme, insa cu subiecte diferite, deoarece povestitorii le-au folosit in diferite povesti fara sa le lege de un anumit subiect. De pilda, in povesti cu subiecte deosebite se vorbeste la fel despre dezvoltarea rapida a eroului: "Si crestea intr-o zi, cat crestea altul intr-un an."[44]

4. Prezenta naturii metamorfozate

- obiectele nazdravane

Elementele de miraculos si fantastic sunt prezentate, fie prin inzestrarea personajelor cu forte supranaturale, fie prin metamorfozarea unora sau chiar prin structura initiala a eroilor. Imaginatia creatoare a ajuns, astfel, sa animeze natura, sa alcatuiasca forme fantastice de existenta, inzestrandu-le cu valori simbolice. Fantasticul imbraca forme diferite dupa momentul istoric si geografic.

Natura, prin elementele ei personificate, vine in sprijinul personajelor principale, mesagere ale binelui. Formele fantastice, miraculoase pot fi intrupari ale raului, ca: Zmei, Balauri, Serpi, Diavoli, Iele, Mume ale padurii, Fat-Frumos, erou activ, de cele mai multe ori, porneste sa savarseasca o isprava grea, intampinand in calea sa fiinte vrajmase, ca: balauri; altele invidioase si rivale, precum zmeii sau binevoitoare cum se arata ielele, prin firea si purtarea lor cuviincioasa. De aceea, eroul singur fara concursul altora, de la Dumnezeu si Sfanta Duminica, pana la umilul tantar, nu poate izbandi nimic.

Astfel, apare metamorfoza, ca proces care ingreuneaza situatiile sau rezolva dificultatile, pentru ca identitateea indivizilor nu se poate stabili strict dupa aparanta lor corporala si fiziognomica, ca, de pilda: un balaur poate fi un imparat; un negustor - un cal; un om - un cotoi; un fecior frumos - un vultur, un batran sau un lup.

George Calinescu, in studiul sau "Estetica basmului", ne arata ca: "Eroul trebuie sa dejoace vicleniile metamorfice ale dusmanilor si sa le foloseasca si el impotriva lor."[45]

Ovidiu Barlea, in lucrarea "Mica enciclopedie a povestilor romanesti", ne spune insa, ca: "Metamorfozele apar frecvent in legende si in basmele fantastice, fie pentru a explica fenomene naturale, fie pentru a da o rezolvare plauzibila desfasurarii conflictelor."[46]

Asadar, putem spune ca, metamorfoza este schimbarea unui om intr-o fiinta sau lucru, in urma unui blestem sau a unei "hotarari de sus". Cu ajutorul ei, feciorul de imparat se face porc, zana se preface in peste, ca sa poata fi prinsa de pescar si sa devina sotia lui.

Proteismul, spre deosebire de metamorfoza, este capacitatea libera a fiintelor nazdravane sau a obiectelor nazdravane de a se transforma in ceea ce voiesc: zmeii, zmeoaicele se transforma in tot felul de aparente, ca: fantana, gradina, vita, iapa; voinicul, si el, poate capata aceeasi insusire daca se da de trei ori peste cap, spunand sau nu, unele cuvinte magice.

Cazurile de metamorfoza, in basm, sunt infinite si aproape nelipsite in orice naratiune cu caracter fabulos. Exista metamorfoze definite, ireversibile, care au avut loc o singura data. Ele apar in basme ca pedeapsa: "Sotia necredincioasa care si-a prefacut sotul in caine, e transformata impreuna cu ibovnicul ei, in doi boi pusi la car, sa lucreze pe seama tuturor."[47]

In foarte multe cazuri, un anume fenomen este pus pe seama unei schimbari de identitate, care s-a petrecut in urma unui blestem, ca, de pilda: baba, din basmul "Baba-Dochia", care isi maltrata nora, trimitand-o in timpul iernii sa-i aduca flori si sa spele lana neagra pana va deveni alba, este prefacuta de Dumnezeu in stana de piatra, in Muntii Almajului, cu un izvor la picioarele ei.

Metamorfoza poate avea loc si in urma rugamintii celui care ajunge victima altuia si nu mai gaseste alt mijloc de scapare, precum: fata de imparat, indragostita de un cioban pe care l-a omorat tatal ei, se roaga la Dumnezeu sa o faca turturica, si de atunci "ea canta la amiezi cand se mulg oile: tur - tur - tur."[48]

Caracteristica basmului fantastic este metamorfoza de durata limitata, adica provizorie. Aceasta este consecinta unei pedepse sau a unei razbunari, iar cel atins de ea scapa numai daca, un izbavitor indeplineste clauzele blestemului. In basmul "Povestea porcului", de Ion Creanga, purcelusul crescut de baba este, si el, fecior de imparat, care vrajit "noaptea isi lasa pielea si redevine un flacau frumos."[49]

Uneori, metamorfoza impusa ca razbunare are un termen pe care cineva apropiat victimei il incalca, fara sa stie, prelungindu-l, precum: sotul blestemat sa stea ziua in piele de porc, rabda pana ce: "mai aveam trei zile si scapam de spurcatele astea de vraji", cand sotia ii arde pielea si ii reinnoieste chipul, caci "acum cine stie cat voi mai avea sa port aceasta scarboasa de piele de dobitoc."[50]

Cel mai adesea, metamorfoza este provocata cu ajutorul unui obiect miraculos, de pilda: "Ursitoarea cea buna da lui Tugulea, caruia o zmeoaica i-a furat vinele de la picioare, un chimiras, multumita caruia poate lua orice infatisare voieste. Tugulea se face albina si afla unde sunt vinele."[51]

Cateodata insa, metamorfoza se intampla dupa o degustare sau printr-un aliment magic. In primul caz, uneori, efectele sunt cunoscute dinainte, de aceea: sora isi previne, pe rand, fratele insetat sa nu bea apa din urma de urs, "ca te faci urs si ma mananci", apoi nu bea nici din urma de lup, iar a treia oara, fratele nu se mai poate abtine si bea din urma de cerb: "cat ce-o beut-os-au schimbat intr-un pui de cerb foarte frumos."[52]

In cel de-al doilea caz, metamorfoza se intampla, de obice, pe neasteptate: "Un fecior nazdravan mananca intamplator niste smochine si se face magar, apoi gaseste niste roscove pe care mancandu-le redevine om. Cum o maiastra din Ostrov il jefuieste de tot ce are, ii da smochine sa manance si o preface in magar."[53]

Atat in basmele fantastice, cat si in legende mai frecventa si mult mai adanca, aducand in scena transformari mai spectaculoase, este autometamorfoza, un procedeu comod, de a scapa de urmaririle cuiva sau dimpotriva, de a putea lovi vrasmasul cu mai multa eficienta. Ea tinteste pedepsirea adversarului, chiar omorarea lui, de obicei, fiind de ajuns ca eroul sa se dea de trei ori peste cap si sa spuna, nu intotdeauna cateva cuvinte magice:

"Invatat de Faurul pamantului, Greuceanul se dete de trei ori peste cap si se facu porumbel, si se aseza intr-un pom in fata  caselor zmeilor, se dete iara de trei ori peste cap si se facu o musca, si intra in camara zmeilor, ca sa poata spionasi fiindca Diavolul i-a furat palosul, Greuceanu se dete de trei ori peste cap, se facu buzdugan cu totul si cu totul de otel care se izbeste de Diavolul prefacut in stanca."

In fuga magica din casa zmeului, unele obiecte se prefac in obstacole menite sa zadarniceasca urmarirea fugarilor, astfel ca: "peria se face padure deasa, ca n-aveai unde sa azvarli un varf de ac!"; "tesala se preface in stanca de fier", iar "sapunul intr-un lac de apa mare."[55]

Corespondenta dintre obiectele si metamorfozele lor nu este intotdeauna constanta: "pietenele prefacandu-se in apa mare; cutea devine munte; naframa, tau de lapte; suvita din parul fetei fugare se face un codru inalt pana-n vinetia cerului sau oglinda aruncata se preface in munte rapos"[56]. De asemenea, palatele zmeilor, care au rapit fetele, pot fi prefacute intr-un mar sau intr-o nuca si duse pelumea alba, unde revin ce au fost. Plesnind din bici "Tei-Leganat vara palate a trei zmei in trei mere."

In basmul "Dafin-imparat", Afin plecat la Doamna Chiralina, ajunge la raul de foc pe care il trece pe busteanul ielelor din mijlocul padurii. Dupa ce incaleca pe el si ii dadu pinteni de trei ori, busteanul "se prefacu intr-o caruta cu doisprezece cai de foc", si dupa trecerea raului "caruta se prefacu iar in bustean"; apoi Afin "loveste busteanul de trei ori si se facu un cerb de aur frumos, in care se vara Dafin, pentru a intra in odaia fetei imparatului."[58]

Exista si o autometamorfoza care este posibila in urma omorarii prin ingropare sau ardere, cum intalnim in varianta basmului "Insir-te margarite" de Victor Eftimiu, in care copii cu parul de aur ingropati de impostoare se transforma in brazi, meri sau nuci, cu crengile de aur. Apoi, prefacuti in scanduri si arsi in foc, scanteile se prefac in miei sau pasari. Dupa ce sunt taiati, matele scapate pe rau se transforma, iarasi, in doi copii cu parul de aur, care isi vor spune povestea la curtea tatalui lor:

"Ingropati in balegarul calului de o roaba, un baiat si o fata de aur se metamorfozeaza in brazi de aur. Scandurile lor fiind aruncate in foc, o scanteie sare in niste tarate pe care le mananca o oaie. Aceasta fata doi miei de aur. Taiati din porunca roabei, matele lor sunt duse la garla pentru a fi spalate. Doua mate scapa si se fac iarasi copii de aur"

In alta varianta, brazii se inlocuiesc cu doi meri de aur, ce taiati devin scanduri de pat, apoi scantei, busuioc, miei de aur si, in cele din urma, copii cu doua mere de aur.

Basmul prin structura sa compozitionala devine un foarte bun material literar pentru cei mici.

Structura narativa

1) Prezenta miraculosului in naratiune - oniricul

Specia basmului este prezentata in literatura populara si cea culta, din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre, in opere de o valoare exceptionala.

Complexitatea tematica a basmului genereaza o bogata structura a formei. De pilda, naratiunea poate fi simpla in unele variante sau sa apara in mai multe momente, asa cum intalnim in basmele eminesciene:

-nasterea lui Fat-Frumos;

-hotararea acestuia de a infrunta singur dusmanul;

-lupta cu Muma-Padurilor si descoperirea iubirii;

-incercarile de a o rapi pe fata Generalului si moartea lui Fat-Frumos;

-revenirea acestuia la viata;

-infrangerea babei si obtinerea calului nazdravan;

-rapirea fetei Generalului si nunta.

Totusi, faptele pot fi grupate in trei incercari la care este supus Fat-Frumos, si anume:

-confruntarea cu fortele miraculoase simbolizate in Muma.Padurilor;

-baba care stapanea caii nazdravani si Genar.

Miraculosul este insa, diferit si bogat ca prezenta in naratiune, astfel ca, legatura intre elementele antitetice se realizeaza prin intermediul oniricului:

"Atunci i se paru ca si fata de langa el se ridica incet, ca trupul ei se risipea in aer, de nu ramaneau decat oasele, ca inundata de o manta argintie apuca si ea calea luminoasa ce ducea la luna."[59]

2) Antiteza

Asadar, cel mai frecvent procedeu artistic, care contureaza treptat portretizarea personajelor, este antiteza.

In opera lui Creanga "Fata babei si fata mosneagului", cele doua eroine sunt concepute, de autor, intr-o viziune clasica, fiecare avand cate o trasatura de caracter distincta: bunatatea si, respectiv, rautatea. Descrierea directa de catre autor, pe parcursul intregii actiuni, evidentiaza portretul fizic si spiritual al eroinelor cu ajutorul antitezei. Reactia diferita a surorilor vitrege, in situatii sau imprejurari asemanatoare, uneori chiar identice, este concludenta pentru conceptia lor de viata. In timp ce fata mosului raspunde cu bunavointa tuturor celor care ii cer ajutor, fiind convinsa ca, "de treaba nu cade coada nimanui", fata babei raspunde cu aroganta si rautate aceluiasi indemn:

"da cum nu!? Ca mi-oi festeli eu manutele tatucutei si mamucutei!

-Multe slugi ati avut ca mine!?"[60]

Ironia, vorbirea aluziva devin, pe parcursul derularii firului epic, mijloace satirice de caracterizare, asa cum se vede in urmatorul cititat:

"Mosneagul, fiind un gura-casca, sau cum iti vre sa-i ziceti, se uita in coarnele ei, si ce-i spunea ea, sfant era. Din inima, bietul mosneag poate c-ar fi mai zis cate ceva; dar acum apucase a canta gaina la casa lui si cocosul nu mai avea nici o trecere."[61]

De asemenea, o sursa importanta de umor o constituie, pe langa evidentierea mesajului artistic, fantasticul in intrepatrunderea sa cu elementul real. Astfel, in final, mosneagul este fericit ca poate trai din nou alaturi de fata lui, dupa traiul dus atata vreme alaturi de o nevasta rea si tiranica. In acest sens, semnificative sunt locutiunile si cuvintele din lexicul popular, din urmatorul citat:

"gainile nu mai cautau cucoseste la casa mosneagului: Numai atat ca mosneagul a ramas plesuv si spetit, de mult ce-l netezise baba pe cap si de cercat pe spatele lui cu cociorva, daca-i copt malaiul."[62]

In citatul urmator, se observa expresivitatea formei de viitor popular, in intelegerea importantei efortului depus cu constiinciozitate si daruire, fata cea bina fiind rasplatita dupa merit, pe cand, pentru indaratnicia si superficialitatea ei, sora vitrega va primi "rasplata" pe masura faptelor sale:

"Slujeste la mine astazi si fii incredintata ca maine n-ai sa iesi cu mainile goale de la casa mea."[63]

Baba in ipostaza mamei vitrege, aminteste alte tipuri reprezentative din "Cenusareasa" sau "Alba-ca-Zapada", Fratii Grimm.

6. Stilul si limba literara

1) Oralitatea stilului si umorului - marcate prin frecventa conjunctiei "ca", cu valoare enumerativa; comparatii depreciative; expresii populare; naratiunea la persoana intai.

In basm, oralitatea stilului si umorul sunt marcate prin frecventa conjunctiei "ca" cu valoare enumerativa, de comparatiile depreciative si unele cuvinte sau expresii populare, aratate in citatul urmator:

"S-apoi, cand venea mosneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umbla melita: ca fata lui nu asculta, ca-i lenesa, ca-i soiu rau, ca-i laie, ca-i balaie si ca s-o alunge de-acasa."[64]

Povestile lui Creanga, desi au un substrat folcloric, sunt creatii artistice individuale, de o pregnanta si distincta originalitate. Ion Creanga este un creator de literatura culta, motivele populare initiale fiind imbogatite si transpuse prin combinatia propriei sale imaginatii, intr-un stil artistic propriu, inconfundabil.

Marele critic literar Garabet Ibraileanu, afirma ca: "povestile sale sunt rupte din viata poporului moldovenesc". Totodata, talentul inascut al acestuia, precum si cunoasterea profunda a trasaturilor moral - spirituale ale poporului au facut din autorul "Amintirilor din copilarie" si al atator basme si povestiri nemuritoare: "creatorul unei comedii umane tot asa de profunda si de universala in tipicitatea ei, precum aceea a lui Sadoveanu."[65]

Din cele relatate mai sus, putem spune ca, portretele din basmele culte nu se deosebesc de cele ale basmului popular, pentru ca, daca in cele din urma se sugereaza umanitatea, aceasta este caracteristica si primului.

Oralitatea stilului, in basm, se mai construieste si prin naratiunea la persoana intai, atunci cand povestitorul se implica el insusi in povestire, prin prezenta dativului epic si prin marea prezenta a dialogului.

2) Dialogul, repetitia

Dialogul ocupa un loc important in basm, fiind utilizat nu numai pentru aducerea personajelor in scena, dar si pentru redarea starilor sufletesti, a dezvaluirii framantarilor, avand asadar o functie descriptiva. In expunerea orala el este delimitat de partea pur expozitiva prin verbul "zice", la inceput, dar si in timpul replicilor. Uneori, este folosit chiar in chip abuziv, ajungandu-se la un adevarat tic verbal:

"-No - zice, du-te in stana - zice - si-ti alege un cal care-i mai bun - zice - si sa vad cum ai plecat."[66]

Cele mai multe formulari apar in dialog. Voinicul se scuza fata de zana ce-l solicita sa o astepte:

"He - he - hei! Daca am un cal nebun/ Si nu-l pot opri pe drum!"[67]

Adversarii se saluta prin formule care incita la cearta, tot prin dialog:

"Buna ziua, cumnate laudate/ roade-mi-ai cioarecu-n spate!"[68]

Tovarasii nazdravani sunt asociati la drum prin formulari care sensibilizeaza augmentatia:

"-Hai, ca unde-s doi, nu-s trei! Pana launde-s opt, nu-s noua!"[69]

Personajele solicitate de erou se precipita strigandu-si mirarea si spaima:

"-Ce-i stapane, lumea o prapadesti/ Ori o togmesti?

-Nici n-o prapadesc/ Nici n-o tocmesc/ Ii buna asa cum ii!"[70]

Repetitia este un alt procedeu artistic, care apare din plin in variantele autentice. Verbul este repetat de trei - patru ori la prezent, perfectul compus, mai rar la imperativ, cu scopul de a se indica dimensiunile neobisnuite ale actiunii. De trei - patru ori este repetat si substantivul, uneori, cu functie verbala, spre deosebire de adjectiv si adverb care sunt repetate mai rar.

De multe ori, la unii povestitori, substantivul, si mai rar verbul, este repetat nu imediat, ci in corpul frazei, pentru a atrage atentia lui:

"Odata era un om si ele era foarte sarac omu', s-ave sapte copii omu'."[71]

Repetitia sinonimica este una dintre formulele mai complicate: "a plecat dracu, iar s-a dus", alaturi de reluarea propozitiei prin punerea la inceput a adverbelor: "cand", "dupa ce", "cum?", ca in citatul urmator:

"A venit cu el acasa. Si cand a venit acasa, ce sa vezi?

Si s-o pus la culcat. Cum s-o pus la culcat, nimica vorba, o mars oaia la dansu"[72]

Povestitorul, prin reluari, insista asupra aspectelor principale ale actiunii, pentru a fi retinute mai bine de ascultatori sau de cititori, oferindu-le in acelasi timp si un mic ragaz pentru a se gandi la continuarea firului epic.

3) Alte procedee stilistice - propozitia incidenta, onomatopeele, interjectiile, vocativul, imperativul

Alte procedee stilisticce caracteristice nu numai basmului, ci si celorlalte specii narative in proza, sunt: propozitia incidenta cu functie de paranteza, onomatopeele, interjectiile, vocativul, imperativul. Alaturi de acestea, prezenta mare a maximelor: proverbe, zicale, expresii populare, regionalisme, propozitiile de tip exclamativ. Unele locutiuni familiale, sunt, de asemenea, modalitati artistice de caracterizare a personajelor.

In "Capra cu trei iezi" de Ion Creanga, functia conotativa a limbajului se intrevede prin folosirea verbelor la imperativ: "incuieti, ascultati" sau la conjunctivul cu valoare imperativi "sa nu deschideti, sa ma cunoasteti."[73]

Succesiunea de propozitii interogativr si exclamative, interventiile laconice ale caprei, in timp ce iedul cel mic povesteste intreaga tragedie, anticipeaza cumplita razbunare din final. Si aici, dialogul este firesc, continand cuvinte si expresii din lexicul popular. Replicile sunt versificate, capra recomandandu-se iezilor enumerand bunatatile pe care le aduce:

"Trei iezi cucuieti,/ Usa mamei descuieti,/ Ca mama v-aduce voua: Frunze-n buze,/ Lapte-n tate,/ Drob de sare,/ in spinare,/ Malaies/ in calcaies,/ Smoc de flori/ Pe subsori."[74]

Alteori, aproape tot basmul este o exprimare de proza ritmata, cum este cea despre "Cocosu rosu":

"Cocosu rosu,/ Matura cosu,/ Ratoiu/ Duce gunoiu, Rata/ Matura casa,/ Doua cioara/ Duc la moara, Doua catele/ Fac frecatei,/ Doua muste/ Fac galuste/ Cu ele sa te impuste."[75]

Carateristicile basmului despre animale sunt formulari cu caracter onomatopeic, prin care se imita strigatele specifice ale unor animale. Astfel, raspunsul gainii si al cocosului se incheie, intotdeuna:

"Ca - ras - farta,/ Ca - ras - farta!'ice."[76]

De asemenea, pline de umor, de comic sunt replicile in care strigatele animalelor sunt interpretate ca amenintari impotriva celui ce a patruns in cuclcusul lor, precum:

"Ta - ta - tane -l ma,/ Ta -ta - tane - l!", iar cutcurezatul cocosului: "Cotcodanu,/ Pana-m pui ciocanul."[77]

In alta varianta, strigatul cocosului "Cutcudau - dau" este interpretat de cel atacat: "Cu cutitul dau, dau!", iar tipatul soarecelui: "Tin - tin, sa dau si eu." Cainele care latra dupa pisica ar striga:

"Contratu - contratu! Contratu - contratu!", iar pisica iar raspunde: "O - arrs! O - arrs!"[78]

In general, prin intreaga desfasurare, basmul devine un adevarat "itinerar spirituale". Este o carte al carei mesaj artistic este dublat de o deosebita incarcatura afectiva, prin lirismul dens, prin frumusetea descrierilor, a bogatiei si a vietatii lexicului, a adancimii meditatiei poetice.

Valorificarea virtutilor comicului prin umor, ironie, satira sau grotesc, aduce in prim plan diferite tipuri de comportament, literatura pentru copii, in general, contribuind la formarea si modelarea caracterului, a personalitatii copilului, la stimularea dorintei de cunoastere, de perfectiune.

Limba si stilul oricarei opere trebuie sa se caracterizeze prin corectitudine, claritate, concizie, indiferent carei varste se adreseaza.

Naturaletea, simplitatea, armonia, expresivitatea, originalitatea nu sunt decat calitatile particulare ale stilului, care faciliteaza intelegerea mesajului artistic, oferind cititorului reale satisfactii de ordin estetic.