Comentariu Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Imediat dupa razboi, in anii` 20 se pune problema modernizarii Romaniei. Modernismul este o eticheta aplicata celor mai noi forme de expresie ale spiritului in planul creatiei artistice. Un mare constructor al modernismului romanesc din secolul al XX-lea este Eugen Lovinescu. Pentru acest critic, exista, pe de o parte, modernismul hard, de avangarda, radical, experimental; iar, pe de alta parte, exista modernismul temperat, soft, eclectic, conciliant, moderat, promovat de revista « Sburatorul », care aduna in paginile ei si poezia scrisa de Ion Barbu si proza scrisa de Liviu Rebreanu, H.P.Bengescu sau Camil Petrescu.

Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga deschide primul volumul de versuri, intitulat Poemele luminii si face parte din artele poetice moderne, alaturi de poemele Testament de T. Arghezi si [Din ceas dedus.] de Ion Barbu. Textul configureaza conceptia despre rolul poeziei si despre conditia poeziei din perspectiva unei estetici moderniste. Astfel, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii apartine directiei moderniste, pentru ca discursul liric reda cu mijloace poetice aspecte ale filosofiei lui L. Blaga; sistemul filozofic blagian este structurat sub forma de trilogii: a cunoasterii, a culturii, a valorilor. In prima trilogie Blaga isi expune teoria cunoasterii, axul acesteia fiind incercarile subiectului cunoscator de a-si apropria misterul. Exista doua posibilitati: o cunoastere paradisiaca ce va elucida in mod logic si rational misterul: "Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric » si o cunoastere luciferica: " eu cu lumina mea sporesc a lumii taina « /./ «  asa inbogatesc si eu intunecata zare /
cu largi fiori de sfant mister » ; aceasta se detaseaza de obiectul cunoasterii, il problematizeaza si incearca sa-l deschida in 2 parti: una fanica : "in flori, in ochi, pe buze ori morminte", ce se arata, si intr-o parte criptica, ce se ascunde: "taina noptii". Astfel obiectul cunoasterii este pus in criza si cea mai adecvata cale de a apropria misterul este minus - cunoasterea. Ea nu trebuie inteleasa in sens negativ, ci dimpotriva, ea presupune potentarea misterului : "si tot ce-i neinteles/se schimba-n neintelesuri si mai mari."

De asemenea, poezia ilustreaza influentele expresioniste de orientarea moderna pe care le aduce in peisajul literar al vremii volumul Poemele luminii. Lucian Blaga afirma in eseul Fetele unui veac afirma: "De cate ori o opera de arta reda astfel un lucru, incat puterea, tensiunea interioara a acestei redari transcende lucrul, il intrece, tradand relatiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul avem de-a face cu un produs artistic expresionist."

Poezia se deschide cu un semn al individualitatii creatoare : pronumele personal de personal I singular "eu". Pronumele personal eu este asezat orgolios in fruntea primei poezii din primul volum, adica in fruntea operei. Plasarea sa initiala si reluarea in textul poeziei de cinci ori corespunde influentelor expresioniste (exacerbarea eului) din volumele de tinerete. De asemenea, sustine caracterul confesiv al discursului liric si exprima atitudinea poetului-filozof de a proteja misterele lumii, izvorata din iubire. Verbul la forma negativa nu strivesc exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea pentru cunoasterea luciferica/ poetica. Metafora revelatorie corola de minuni a lumii, semnifica misterele universale. Lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct.

Primul vers sau incipitul reia titlul poeziei si totodata expune supratema poeziei care este cea a relatiei eu - univers. Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale Universului: cunoasterea lumii in planul creatiei poetice este posibila numai prin iubire (comunicarea afectiva totala). Motivele care ilustreaza tema au un substrat romantic foarte puternic: motivul misterului, al luminii, al lunii, al noptii.

In viziunea lui Blaga, conditia poetului este de a potenta tainele lumii prin optiunea pentru cunoasterea luciferica, ce aduce cu sine potentarea misterului si protejarea tainei prin creatie. Rolul poeziei este acela deveni o cale prin care creatorul sa patrunda misterele universului. Creatia este un mijlocitor intre eul liric si lume. Actul poetic converteste, transfigureaza misterul, nu il reduce.

Incipitul se intregeste cu versurile finale: "cai eu iubesc / si flori si ochi si buze si morminte". Simetria textului se realizeaza prin reluarea sintagmei din titlu si din incipit in ultima secventa a textului. Opozitia textului se realizeaza prin antiteza eu // altii, lumina mea // lumina altora.

In prima secventa, cosmosul configurat de geografia poemului e circular, sferic precum universul platonician antropocentric. Lumea este o corola de minuni,un receptacol al misterului universal. Eul si lumea se vor uni sub constelatia minunii, a misterului cu atat mai mult cu cat dorinta eului subiectiv este cea de asimilare, de cuprindere in dublul sens: el se contopeste cu misterul, iar acesta este asimilat de catre eul liric: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid/cu mintea tainele, ce le-ntalnesc/in calea mea/in flori, in ochi, pe buze ori morminte." Intelectul la Blaga este inlocuit de inima. Cosmosul este un univers total alcatuit ca si misterul din filozofia blagiana din 2 parti: una fanica, cea a florilor, a ochilor, a buzelor si a mormintelor, si una criptica, necunoscuta, la care se poate ajunge prin portile numite flori, ochi, buze, morminte. Aceasta enumeratie este simbolica, ea sugerand pe rand, starea prenatala, nasterea si existenta, iubirea si moartea. Totodata aceste imagini sugereaza si doua din temele blagiene: iubirea, moartea. Enumeratia indica si faptul ca deocamdata cunoasterea universului este partiala, dar ea va fi integrala in momentul contopirii eului cu universul.

In a doua secventa, "lumina altora" inseamna lumina cunoasterii logice, rationale, lumina solara care clarifica misterul.

Raportul dintre a doua si a treia secventa este adversativ, el accentuand contrastul dintre "eu" si "altii". "Eu" are un destin de exceptie, fiind comparat in poezie cu luna. "Eu" este un eu creator si in acelasi timp, purtator de lumina, este o fiinta luciferica (in sens etimologic) intrupata din misterul insusi. Este si lumina din lumina primordiala precum cuvantul originar care acum nu este ucigator de taine.

Metafora - simbol a poeziei este  "taina noptii" care aduce sugestia noptii originare, dar si cea a misterului facerii. Astrul selenar sugereaza si el ritmurile cosmice, nasterea si moartea, dar poate sa fie si un ochi al noptii universale. Totodata cosmosul e si zare intunecata, o transcendenta. Versul "asa imbogatesc si eu intunecata zare" defineste relatia de comuniune a eului liric cu misterul. "Tot ce-i neinteles/se schimba-n neintelegeri si mai mari" este expresia prea-plinului, a bogatului, a implinirii unui mister total, cosmic. Acum conditia poeziei este aceea de a fi insasi misterica in ciuda faptului ca foloseste cuvintele. Ele insele au acum o substanta primordiala care nu ucide misterul, ci il protejeaza.

Ultima secventa a poeziei este si concluzia ei: "caci eu iubesc", cat si explicatia titlului, iubirea este legea cosmosului care aduce cunoastere, comuniune, coaguland cei doi termeni aparent indepartati: eul si cosmosul.

Linia melodica a poeziei este axata atat pe sunete deschise a, e cat si pe sunete inchise mai grave.

La nivelul lexico-semantic se remarca lexicul imprumutat din sfera cosmicului si a naturii. Campul semantic al misterului este realizat prin sugestie, cu ajutorul unor termeni/ structuri lexicale cu valoare de metafore revelatorii tainele, nepatrunsul ascuns, a lumii taina, intunecata zare, sfant mister, ne-nteles, ne-ntelesuri si mai mari.

La nivel morfosintactic, se observa organizarea seriilor verbale antonimice, cu forme afirmative si negative in jurul celor doua metafore ale cunoasterii, lumina mea si lumina altora, pentru a reda optiunea pentru de cunoasterea poetica:

lumina altora - sugruma (vraja), adica striveste, ucide; (nu sporeste, micsoreaza, nu imbogateste, nu iubeste);

- lumina mea - sporesc (a lumii taina), mareste, imbogatesc, iubesc, (nu sugrum,nu strivesc, nu ucid)

Alternarea formelor afirmative si negative este o sursa a sugestiei deoarece verbele nu denumesc, ci sugereaza optiunea poetica.

Antiteza este marcata si grafic, pentru ca versul liber poate reda fluxul ideatic si afectiv. in pozitie mediana sunt plasate cel mai scurt (dar eu) si cel mai lung vers al poeziei (eu cu lumina mea sporesc a lumii taina). Conjunctia adversativa dar, reluarea pronumelui personal eu, verbul la persoana I singular, forma afirmativa, sporesc (a lumii taina), topica afectiva (inversiuni si dislocari sintactice), afirma optiunea poetica pentru un mod de cunoastere - cu lumina mea - si atitudinea fata de misterele lumii.

Sugestia si ambiguitatea valorifica sensurile conotative ale cuvintelor.

Astfel metaforele enumerate de doua ori in poezie, surprind temele majore ale creatiei poetice, imaginate ca petalele unei corole uriase care adaposteste misterul lumii: flori viata/efemeritatea/frumosul, ochi - cunoasterea/ contemplatia poetica a lumii, buze - iubirea/ rostirea poetica, morminte - tema mortii/ eternitatea. Ambiguitatea limbajului poetic inseamna a face sa-si corespunda, in acelasi enunt, diferite interpretari, coexistenta, la nivel lexical, a mai multor sensuri posibile.

Expresivitatea limbajului presupune ca enuntarea sa puna in evidenta participarea afectiva a locutorului, fapt realizat prin diverse modalitati: plasarea vocabulei eu in pozitie initiala si repetarea ei evidentiaza (auto)definirea relatiei eu-lume, topica afectiva (inversiuni si dislocari sintactice)optiunea poetica, ca si opozitia intre adjectivul posesiv mea si adjectivul nehotarat altora, determinand metafora centrala lumina.

De asemenea, fiind o poezie moderna de tip confesiune, sentimentul absolutului si dimensiunea metafizica se realizeaza prin faptul ca eul poetic este situat in orizontul absolutului. De asemenea, eul liric are o pozitie privilegiata prin repetarea pronumelui personal, prin antiteza cu "altii" si prin analogie cu "luna". Tensiunea vizionara maxima se defineste prin relatia directa si activa a eului liric fata de taina lumii.

Poezia este alcatuita din 20 de versuri libere (cu metrica variabila), al caror ritm interior reda fluxul ideilor si frenezia sentimentelor. Forma prozodica moderna este o eliberare de rigorile clasice, o cale directa de transmitere a ideii si a sentimentului poetic. Poezia nu este segmentata in strofe, versurile sunt inegale si fara rima, ingambamentul ( continuarea ideii poetice in doua sau mai multe versuri consecutive) ceea ce confera textului fluiditate.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o arta poetica moderna care exprima atitudinea poetului fata de cunoastere. Actul poetic converteste (transfigureaza) misterul, prin iubire. Cuvantul poetic nu inseamna, ci sugereaza, nu explica misterul universal, ci il protejeaza prin transfigurare.