Boierii mintii: intelectualii romani intre grupurile de prestigiu si piata libera a ideilor (prezentare de text)

Boierii mintii: intelectualii romani intre grupurile de prestigiu si piata libera a ideilor (prezentare de text)

In cartea sa, Boierii mintii, Sorin Adam Matei abordeaza mai multe probleme cu privire la cultura si societatea romaneasca si la factorii care le-au influentat de-a lungul timpului de la Junimea incoace. Cuvantul inainte al cartii este un prilej pe care Matei ni-l ofera in incercarea noastra de a-i deslusi intelesurile operei. Aici face o scurta descriere a fiecarui capitol si a problemelor pe care autorul le identifica in istoria culturii noastre. Astfel, primim explicatia conceptului de intelectual, termen pe care-l intalnim in primul capitol: "se refera la elita umanista si stiintifica de notorietate, care influenteaza, direct sau indirect, viata culturala, politica si ideologica din Romania."

Observam ca aceasta introducere este, de fapt, un mic plan de idei al cartii, unde autorul puncteaza cele mai importante aspecte ale fiecarui capitol, pentru a ne fi mai usor in urmarirea textului si pentru a ne face o viziune de inceput a operei in ansamblul ei.

In primul capitol, "Secretul sanatatii sociale", autorul incepe prin a preciza miza sa: "cu ajutorul ei [notiunii de grup de prestigiu] voi incerca sa explic unele dintre problemele sociologice cu care se confrunta cultura romana."

Autorul insista pe ideea grupurilor intelectuale si face o prezentare a acestora din mai multe puncte de vedere: acela al relatiilor care se stabilesc intre membrii, din punctul de vedere al conditiilor necesare permiterii accesului intr-un asemenea grup, apoi particularizeaza pe cazul cunoscutului autor roman de eseuri filosofice, Horia-Roman Patapievici. S.A. Matei reuseste sa faca si o diferentiere intre grupurile de prestigiu romanesti si cele din America.

Dar s-o luam cu inceputul, unde autorul ne ofera propria definitie a unui grup de prestigiu, si anume "o forma elementara de viata sociala" , apoi continua cu o precizare care ne lasa sa intelegem faptul ca Romania se afla intr-un stadiu de paramodernitate, si nu de modernitate, adica are loc o combinare a trasaturilor de organizare sociala traditionale cu cele moderne.

Intregul capitol este argumentarea unei ipoteze pe care autorul o precizeaza: "grupurile de prestigiu caracterizeaza societatile paramoderne, printre care se afla si cea romaneasca" , si careia va incerca sa-i aduca argumente suficiente si relevante. In continuare, putem remarca situatia intelectualului in societatea moderna. Acesta are deja un rol bine stabilit si ocupa un loc sigur pe scara sociala, cu atat mai sus cu cat ponderea activitatilor sale intelectuale este mai mare. Autorul expune acum si primul sau argument in favoarea ipotezei formulate mai sus. Din punctul sau de vedere, grupurile de prestigiu sunt paramoderne deoarece, desi isi desfasoara activitatea in perioada moderna, ele au ca idealuri valorile traditionale: onoarea, "alegerea" si "predestinarea" sociala.

Primul capitol al cartii lui S.A. Matei este impartit in mai multe articole. In primul dintre ele, "Profeti si genii", aflam cum iau nastere grupurile de prestigiu. Autorul precizeaza: "Grupurile de prestigiu nu sunt nici accidente istorice, si nici produsul unei conspiratii." Tot el explica fenomene ce stau la baza crearii acestor grupuri. Atunci cand nu exista suficiente institutii de cultura care sa suplineasca numarul prea mare de persoane intelectuale, "se naste o stare de saracie a resurselor indispensabile valorificarii si reproducerii talentelor acestor grupuri." Accesul la un grup de prestigiu se face prin tehnici precum ucenicia sau profesiunile de credinta. Mai mult, o conditie necesara care se impune participantilor este carisma, harul de a relationa social. Carisma imparte grupul in "alesi" si "suporteri". Alesii sunt cei care au mostenit calitati dumnezeiesti (intelepciune, sfintenie, farmec, curaj), cu ajutorul carora ii pot atrage dupa ei si pe suporteri. De asemenea, din momentul accesului la grup, celelalte grupuri te recunosc ca parte integranta la grupul respectiv si recunosc grupul in sine printr-un blazon, un semn de recunoastere.

Actele intelectuale sunt percepute ca fapte extraordinare, deoarece au si o latura creatoare. De altfel, originea operei de arta este considerata extraordinara si se afla sub semnul carismei artistului si a modului sau de a privi ceea ce-l inconjoara. De aceea, grupurile de prestigiu contin ideea carismei, in mod neaparat pentru a "mentine ideea artei ca act extraordinar" . Actul intelectual are un caracter carismatic numai in interiorul unui grup consacrat, ai carui membri au fost ulterior initiati in rolurile lor. "Botezul" fiecarui memru ii asigura acestuia capacitatea de a se impune si de a se deosebi de restul printr-o caracteristica unica, superioara, recunoscuta mai intai de ceilalti, apoi de el insusi.

Urmeza al doilea articol al eseului lui Matei. Aici, autorul il alege pe H.R. Patapievici pentru a ilustra mai bine caracteristicile fenomenului grupurilor de prestigiu in Romania. Patapievici a avut o intrare interesanta pe scena publica a Romaniei. La momentul lansarii cartii sale, Cerul vazut prin lentila, Patapievici se afla sub supravegherea serviciilor secrete romanesti, din cauza, spunea un anume capitan Soare, unor tranzactii financiare ilegale. Patapievici neaga insa acest lucru, mentionand ca de vina era un eseu compromitator la adresa presedintelui de atunci, Ion Iliescu. Astfel, in urma participarii la o conferinta de presa in care eseistul declara renasterea practicilor politiei secrete comuniste, acesta va deveni un centru de interes public. Patapievici primeste insa maximul sau de recunoastere publica in momentul in care Gabriel Liiceanu, conducatorul unui cunoscut grup de prestigiu, il imbratiseaza, dupa care declara genialitatea lui Patapievici, apoi ii publica brusc doua volume. La 8 iunie 1995, la Targul de Carte din Bucuresti, Liiceanu isi declara vinovatia de a nu-l fi remarcat pana atunci pe Patapievici.

S.A. Matei sustine ca Patapievici s-a aflat inca din adolescenta sub privirea unor grupuri intelectuale de prestigiu. Mai mult, in cartea Zbor in bataia sagetii, Patapievici descrie incercarea sa de a capata "talentul", de a simti chemarea, alaturi de prietenii lui din liceu. Ei vor forma un grup care se va impune prin tratarea unor probleme filosofice fundamentale, propulsandu-l astfel pe geniul central, Patapievici. Eseistul este acceptat in grupul cultural al lui Liiceanu si primeste functii din ce in ce mai inalte si responsabilitati din ce in ce mai mari.

In continuare, un alt articol, "Grupurile de prestigiu romanesti", aduce in lumina generatia '80, asa cum a fost prezentata de Alexandru Musina in cartea sa Unde se afla poezia?. Acesta precizeaza ca postmodernismul a reprezentat unul dintre mijloacele atribuirii de identitate generatiei '80, care, desi ca grup avea intentii bune si scopuri precise, s-a lasat totusi acaparat de monopoluri si si-a crescut puterea politica pe baza intelectualitatii. Autorul declara apoi ca monopolismul a fost mai degraba impus generatiei '80 decat adoptat de bunavoie.

Sorin Adam Matei recurge la un alt exemplu pentru a sublinia faptul ca majoritatea grupurilor de prestigiu ale perioadei postmoderne se foloseau de presa si de functiile pe care membrii lor le aveau pentru a pune monopol intelectual asupra inamicilor, sau folosite in scopuri personale. Exemplul se refera la Mircea Musat si Ion Ardeleanu, "doi istorici de faima (comunista)" , care au publicat o carte cu documente despre perioada interbelica profitand de pozitia lor de cenzori ideologici ai productiei de carte istorica romaneasca. Ei au adunat in cartea lor pasaje interesante pe care le taiau din carti ale altor autori, fara a respecta dreptul acelora de scriitori.

Un alt caz de monopol intelectual este Mircea Beuran, Ministru al Sanatatii si profesor universitar la Univeristatea de Medicina din Bucuresti. Acesta a fost acuzat de plagiat prin publicarea unor carti de medicina franceza si americana sub numele sau.

In continuare, Sorin Adam Matei sustine ca grupurile intelectuale nu sunt neaparat "rele". Sustinerea acestei ipoteze o realizeaza pe baza exemplelor lui H.R. Patapievici, a Scolii de la Paltinis, a Cenaclului de Luni, a Junimii (care, ca grupuri de initiere, aveau credinta ca salvarea poate veni numai din partea lor).

Cu toate acestea, au existat si grupuri cu caracter negativ, care serveau statul totalitar si care aveau puterea de a pune in umbra alte grupuri de prestigiu, in special pe cele anti-comuniste, sau de a implementa maselor un mod de gandire nationalist.

Urmatorul articol al acestui capitol se numeste "Clasele sociale si societatea moderna in traditia nemarxista". Aici, autorul incearca sa explice conceptul de clasa din punctul de vedere al sociologilor nemarxisti: "clasa sociala nu contine decat un anumit miez social, dictat de realitatile mentale si materiale ale epocii moderne" . A fi parte a unei clase este egal cu a fi repartizat pe o treapta a scarii sociale.

Clasele sociale apar in societatile bazate pe economia de piata, unde fiecare individ isi gaseste un loc care devine apoi stabil in cadrul unei societati moderne. Autorul incearca o diferentiere intre clasa sociala si grupul de prestigiu, cel din urma presupunand existenta unor legaturi spirituale intre membrii sai. O alta deosebire intre cele doua este aceea ca o clasa sociala nu creeaza identitati, asa cum o face grupul de prestigiu.

In articolul destinat grupurilor de prestigiu americane, S.A. Matei comunica importanta minora a acelor grupuri care iau nastere prin mode. Moda, conform definitiei lui Max Weber de acum 100 de ani, este "un mijloc democratic de a te distinge de ceilalti" . Chiar daca moda este un concept actualizat, grupurile care iau nastere prin mode de orice fel sunt cel mai putin importante dintre toate grupurile de prestigiu din America. Adevaratele grupuri de prestigiu isi gasesc refugiul in spatiul universitar, acolo unde ele s-au consacrat intaia data. Un exemplu de grup de prestigiu care activeaza in spatiul universitar este cel al profesorilor universitari titulari, care nu pot fi destituiti din functie decat in cazuri extraordinare, altfel, titlul pe care il primesc este oferit pe viata.

Dar, din cauza politicii organizationale a statului si, mai ales din cauza respectarii cu strictete a principiului egalitatii in America, cei care reusesc sa faca parte dintr-un grup de prestigiu recurg la diverse modalitati pentru a-si pastra locul obtinut. Acestia se afla in goana neobosita dupa distinctiile sociale, se inscriu in diferite cluburi, adopta un anumit stil de viata sau schimba moda intelectuala.

Grupurile de prestigiu americane sunt din ce in ce mai subtile. S-a realizat chiar o analiza a disparitiei grupurilor de prestigiu in America prin anii 60-70. Umanistii americani, cei care sunt preocupati mai mult de stiintele sociale, reprezinta franturi din amintirile grupurilor de prestigiu. Insa lumea universitara americana si iluzia de grup de prestigiu pe care ea o creeaza difera de intelectualitatea europeana in sensul ca, daca in America, relatiile profesor-student sunt uniforme si ideile se transpun din mintea unuia in mintea celuilalt cu usurinta, in Europa, respectul fata de profesor este mare si se face diferentierea clara intre mintea luminata a intelectualului si cea in formare a studentului.

In fine, trecand si prin ultimul articol semnat de S.A. Matei, descoperim ca, in Romania, chiar daca piata este mai stabila astazi decat acum cativa ani, grupurile de prestigiu prefera sa ramana in sfera culturala.

Cazul lui Patapievici, care s-a invartit intre scandaluri legate de Securitate si imbratisari oferite de Gabriel Liiceanu, este o dovada clara ca acest personaj a fost intai o celebritate de piata si abia apoi genialitatea sa a fost recunoscuta. Din pacate, cultura romana dispune de personalitati care isi datoreaza numele economiei de piata, care au platit prin afaceri numai de ei cunoscute prestigiul atat de impetuos cerut intr-un grup cultural. De asemenea, noile tehnologii realizeaza rupturi intre oameni si domeniul cultural, iar piata, care se afla in ascensiune, trebuie ferita de la a acapara cultura noastra prin marcarea unei stricte delimitari intre cele doua domenii (economia si cultura).

Prin urmare, Sorin Adam Matei are meritul de a ne fi explicat ce este grupul de prestigiu si care sunt caracteristicile lui, care sunt diferentele care apar intre diverse grupuri de prestigiu si care este rolul lor in cadrul societatilor paramoderne, inclusiv in cea romaneasca.

Cu toate acestea, desi precizarea sa cu privire la "Botezul" unui ales din cadrul unui grup consacrat se refera strict la aceste grupuri intelectuale, ce putem afirma despre numeroasele Fratii (secrete sau nu) care se nasc in America in fiecare zi? Nu putem oare asemana probele pe care potentialii membri le au de trecut si dovezile pe care acestia trebuie sa le faca pentru a avea acces la o anumita organizatie cu descoperirea carismei si a acelor trasaturi unice ale membrilor in cadrul grupurilor de prestigiu? Iar primirea in cadrul Fratiei nu poate fi asemanata cu Botezul in cazul grupurilor intelectuale? Desi scopurile lor sunt diferite, consider ca ambele urmeaza aceeasi schema din punct de vedere organizational.

La inceputul capitolului trei al cartii, "Junimismul:un liberalism tehnocratic", autorul precizeaza miza textului sau: "voi incerca aici sa redemonstrez ca junimismul este o versiune de liberalism cu limite."

Aceasta incercare au mai avut-o si alti autori. Spre exemplu, Caius Dobrescu a analizat junimismul si a ajuns la concluzia ca limitele acestei orientari erau trasate de elitism. Sorin Adam Matei adauga faptul ca elitismul "se alimenteaza din resursele intelectuale ale pozitivismului, ducand la adoptarea unui ideal politic tehnocratic" .

Dar, mai intai, autorul descopera puncte comune si diferente intre junimism si "varul sau", pasoptismul. In ciuda contradictiilor dintre cele doua orientari, junimistii continua traditia pasoptistilor, avand acelasi model cultural: progresul.

O diferenta clara insa, din acest punct de vedere, este modalitatea fiecareia din cele doua tabere de a percepe modernitatea si, in special, progresul. Astfel, pasoptistii vad progresul ca pe o ascendere catre o monarhie constitutionala slava, pe cand junimistii tind spre o monarhie constitutionala puternica. De asemenea, pasoptistii pun accentul pe elanul natiunilor, in timp ce junimistii sunt mai temperati si mai rationali, ei se bazeaza pe acumularea de abilitati si cunostinte in lupta lor spre modernitate.

Caracterul de grup de prestigiu care poate fi atribuit junimistilor vine din tendinta acestora de a se considera alesi si privilegiati, iar privilegiul este obtinut prin prestigiu.

In studiul sau, autorul descopera ca progresul este un atas la elitism si ca junimistii incearca o orientare a poporului roman catre modernitate prin impunerea necesitatii progresului. Aceasta nu inseamna insa ca progresul trebuie sa aiba o traiectorie brusca sau lina, el "isi are propriul metronom incorporat" .

In continuare, pentru sublinierea acestei idei, S.A. Matei face asemanarea intre cultura romana invadata de forme fara fond si bonsaii japonezilor, remarcand faptul ca un progres prea rapid intr-o societate nepregatita inca pentru acest fenomen nu va aduce niciun bun, ci, dimpotriva, va duce la degenerarea societatii.

Legatura dintre junimisti si liberalism a fost realizata prin promovarea de catre generatia criticista a ideii de continuitate a curentului liberal, in ciuda perspectivei sale denaturate din acea perioada. Titu Maiorescu numea Camera, intr-un discurs tinut la Parlament, singurul partid liberal. Un alt junimist care a militat pentru liberalism a fost I.L. Caragiale.

Junimistii respingeau populismul, considerandu-l un mijloc de demagogie si de instabilitate politica. In schimb, ei se orienteaza catre ideea sociala si politica pozitivista.

In sensul dovedirii elitismului intre junimisti, autorul il da ca exemplu pe Titu Maiorescu. Acesta propune, in 1876, ca scolile comunale sa fie administrate de un mosier care sa aiba sarcina de a le inspecta periodic si de a le aproba bugetul. In 1881, Petre P. Carp propune o lege asemanatoare pentru carciumi, "care apara pe taran de propriiile sale slabiciuni" .

Desi liberalismul propunea politica drept o infruntare continua intre partide si indivizi, junimistii si-au creat o proprie viziune asupra politicii, aceea ca nu este decat un joc care se poate strica daca este lasat pe mana intereselor individuale. Interesul reprezinta, deci, pentru junimisti, un motiv de slabiciune si nu o posibilitate de a ascende pe plan politic.

Revenind la titlul capitolului, autorul se foloseste de o intrebare retorica: "Cum se leaga insa concret junimismul si tehnocratia?" Argumentul acestei legaturi este acela ca, dintotdeauna, societatile au fost conduse de intelectuali. Societatea are nevoie de intelectuali pentru a fi prospera si pentru ca toate domeniile de activitate, inclusiv stiinta, sa fie intelese printr-o conducere rationala a lumii. Conform junimistilor, o conducere buna a statului era asigurata de obiectivitatea acestuia, si nu de dorinta conducatorilor sai de a-si satisface in primul rand nevoile personale. Practic, egoismul in conducere nu face statul mai bun, ci invers.

Astazi, interesul personal al conducatorilor de state primeaza in totalitate, iar acest lucru este dovada clara a egoismului si a egocentrismului specifice societatii moderne. Oare intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat un stat va putea fi condus si de oameni mai simpli din cauza ca egoismul este acelasi pentru toti? Sau lucrurile vor evolua in asa fel incat societatea va tinde catre promovarea a noi valori, cum ar fi egoismul, dispretul, interesul individual sau minciuna?

Ajungand si la capitolul patru al cartii, ne vom da seama ca titlul, "Intelectualii ca leac pentru boala formelor fara fond", reprezinta ideea centrala a acestei parti si anume aceea ca junimistii propun elitismul ca solutie pentru criza formelor fara fond.

O asemanare a societatii romanesti cu florile are rolul de a marca puterea slaba pe care societatea o are in primirea de forme occidentale numeroase inainte ca fondul ei sa fie stabil. Florile (adica statul) se dezvolta mai mult decat le permit radacinile (adica taranimea) si acopera frunzele care le produc energia (adica intelectualii).

Deja bine cunoscuta teoria lui Maiorescu privind formele fara fond, aceasta a avut la inceput si un caracter negativist, in sensul ca Maiorescu contesta ideea necesitatii democratiei si a Occidentului in societatea romaneasca. Intelegand ca dorinta sa era inadecvata spiritului vremii, Maiorescu se tempereaza si propune in continuare schimbarea actorilor, dar pastrarea proiectului de modernizare, prin vizarea liberalismului tehnocratic conform caruia societatea trebuie condusa de intelectuali.

In continuare, autorul analizeaza teoria formelor fara fond a lui Maiorescu. Premisa de la care pleaca criticul este deosebirea dintre cultura si civilizatie. Cultura este un dat interior, care cuprinde traditie, este ideatica, stabila, iar civilizatia este caracterizata de materialism si de forme culturale externe. Prin urmare, cultura reprezinta fondul, iar civilizatia, forma.

Maiorescu nu se opune in totalitate imprumutarii formelor occidentale, considerandu-le chiar utile si inevitabile in momentul in care o cultura inalta se apropie prea mult de un popor.

Idealul fiecarui popor ar trebui sa fie intersectarea drumului sau cu cel al altor popoare,acest proces reprezentand participarea la civilizatia universala. Dupa Maiorescu insa, modernizarea unei natiuni si posibilitatea acesteia de a participa la universalitate se face abia dupa regasirea proprie. Pentru aceasta, natiunile nu au nevoie de meditatie asupra lipsurilor lor, ci de o pregatire socio si psihoculturala, adoptand in acelasi timp formele de civilizatie straine.

Maiorescu propune o prima solutie si anume educarea claselor superioare, deoarece acestea au cel mai important rol intelectual in societate, impunand modele intregului popor. Educarea trebuie insa facuta in toate directiile, pe toate planurile: politic, intelectual, cultural.

Criticul descopera in studiul sau handicapul societatii romanesti in directia ei catre modernitate. Acest handicap consta in absenta unei clase de mijloc care sa fundamenteze constitutionalismul, absenta burgheziei. Cu toate acestea, Romania poate fi un stat modern prin existenta unei clase de intelectuali care sa aiba puterea de a sustine ideea democratizarii.

Maiorescu face referire la tinerii care s-au intors din strainatate cu dorinta aprinsa de a schimba dintr-o data legile statului. Cei mai avantajati in aceasta situatie au fost avocatii, care erau sustinuti chiar de clasa ploitica. Invatamantul umanist a devenit tipul de invatamant preferat in sistemul educational romanesc.

Prin urmare, solutia lui Maiorescu si a junimistilor este aceea ca schimbarea sociala trebuie incredintata unui grup de intelectuali.

Este insa aceasta o solutie valabila, in conditiile in care, in vederea modernizarii trebuie ca toate domeniile de activitate sa se schimbe si nu avem nevoie numai de o clasa impetuoasa de intelectuali?

Prin problemele pe care le pune si prin explicatiile pe care le da de-a lungul acestor trei capitole, Sorin Adam Matei ne ajuta sa intelegem in ce directie a evoluat cultura romana de la Junimea incoace si incearca sa argumenteze aceasta directie intr-un stil obiectiv, oferindu-ne exemple concrete si usor de analizat chiar si de catre lectorii neavizati.

Bibliografie

Matei, Sorin Adam, Boierii mintii: intelectualii romani intre grupurile de prestigiu si piata libera a ideilor, ed. Compania, Bucuresti, 2004