IPOSTAZE ALE PERSONAJULUI IN ROMAN

IPOSTAZE ALE PERSONAJULUI IN ROMAN

Tipologia personajelor in romanul modern

Constatand sensibila accentuare a procesului de diversificare trait de scriitura romaneasca pe intreg parcursul veacului al XX- lea si simultaneitatea celor mai variate stiluri, modalitati si atitudini fata de realitatea schimbata, exegeza a subliniat in nenumarate randuri imposibilitatea stabilirii unor linii directoare precis delimitate. Se pot deslusi totusi doua tendinte fundamentale in peisajul romanesc al secolului XX si anume cea spre restrangerea unghiului din care e observat personajul literar prin fixarea la optica sa interioara, si cealalalta, opusa tendintei dintai, care urmareste surprinderea doar a reactiei exterioare. Asadar se urmareste repararea a doua planuri - inamica interioara si reactia exterioara a coexistentei in literatura anterioara. Separatia amintita nu a ramas insa din nefericire decat un deziderat pragmatic, realizat doar partial, in unele scrieri, cu caracter demonstrativ. In practica artistica tiparele si canoanele fundamentale ale genului romanesc se dovedesc a fi mai puternice decat teoriile care incearca sa le dinamiteze.

Dupa ce lumea exterioara a fost cucerita si rationalizata, dupa ce s-a smuls majoritatea valorilor misteriosului si poeticului, nu mai ramane decat stradania psihicului rationalizat de a dobandi noi teritorii. Sufletul e un asmenea domeniu,, nimeni inca nu l-a survolat cu avionul asa cum s-a intamplat cu cei doi poli ai Globului, nimeni nu l-a cartografiat sau n-a scris despre el un ghid turistic

Deplasarea in literatura a interesului de la exterior spre interior au remarcat-o de altfel numerosi romancieri si teoreticieni, spre exemplu Camil Petrescu care nota,, atentia cugetatorului nu mai e oreientata spre cauzalitate exprimata matematic, ci spre morfologia organica, spre instinct, spre inefabil, spre unicitatea fenomenului vital.Inceputul acestei mutatii poate fi localizat la inceputul secolului XX.

In fiecare rand pe care il scrie, Camil Petrescu realizeaza constient, intentionat, orgolios, pedant chiar, o creatie. Numai ceea ce poate fi cuprins de minte, supus, modificat, adaptat inteligentei umane suverane e demn de atentie, de aici placerea si riscul de a ingadui divagatii pe multe pagini asupra modei, a incaperilor, a obiectului, a trupului chiar intrun cuvant asupra acelor aspecte exterioare care accepta interventia rafinata, demiurgica a omului. Dar gesturile, gusturile, dorintele, imbracamintea, capriciile gastronomice si mai adanc, sentimentele, starile, reflectiile, de cele mai multe ori evident provocate sunt toate creatii. Mai mult decat atat : geneze.

Notiunea de personaj literar

Notiunea de personaj literar creeaza o seama de probleme iar problemele incep inca de la definitie. Definitia retinuta de DEX spune :,, fiecare dintre persoanele care figureaza intr-o opera literara,,. Ce este persoana aflam mai sus:,,fiinta omeneasca, ins,,. Dintr-o data suntem pusi in fata chestiunii insolubile a fiintei omenesti care figureaza intr-o opera de arta. Poeteticienii moderni au toata dreptatea sa observe malitios ca intr-o opera de arta cum e romanul nu figureaza fiinte omenesti ci fiinte de hartie. Impasul major la care ajung dictionarele se datoreaza considerarii personajului ca element al operei literare. In mod evident, nici o opera literara nu contine in sine fiinte omenesti sau persoane iar specificarea fiintei omenesti figurate sau reprezentate nu face decat sa ne impinga catre lunga si obositoarea chestiune a reprezentarii.

Personajul se impune ca o realitate masiva, de necontestat, desi atat de dificila din punct de vedere teoretic. Iar dificultatiile cresc cu cat ne propunem sa nu ne abatem de la litera textului. Pentru a intelege statutul impermeabil al personajului este suficient sa ne intrebam : cum putem izola limitele personajului fie si in cea mai simpla dintre povestiri ? Incercand sa gasim limitele personajului ajungem sa dam chiar peste limitele fizice ale povestirii.

Tipuri de personaje

Se poate vorbi despre 3 tipuri de personaje : monologic, dialogic si trialogic.

Trialogicul si monologicul exprima o viziune unitara asupra omului.. Dialogicul, una deschisa.

Orizontul apropiat ( tu ) spre care se deschide personajul trialogic se rasfrange neancetat intr-un orizont mai indepartat, unificator (el). Cel de-al treilea personaj introduce in campul intimitatii dialogice o prezenta straina, a sa, ca delegat al socialului.

El se instituie ca instanta suprapusa, autorizata sa-i sanctioneze sau sa-i rasplateasca pe protagonisti. Prin cel de-al treilea personaj, universul trialogic se inchide. Desechilibrul produce o sfasiere interna ce trebuie rezolvata fie prin revenirea la norma, fie prin autodistrugere. Personajul nu poate trai fericit decat printrun acord universal.

Personajul monologic locuie ste intr-o lume unitara. Esenta lui e chiar unitatea. El nu are a face cu tensiuni insolubile, autodistructive, intr-cat constiinta sa nu cunoaste posibilitatea de a se opune ei insasi. Daca ar cunoa ste aceasta posibilitate, personajul monologic s-ar pune singur sub semnul intrebarii, ceea ce l-ar impinge spre o logica straina de natura lui proprie. Insa unitatea monologica apare ca un dat exterior, in timp ce unitatea trialogica este organica.

Personajul dialogic traieste in orizontul unei pluralitati nelimitate. Unitatea, el o poate resimti doar ca pe o lipsa. Personajul dialogic se mi sca intrun univers nesigur. Dialogul, prin care fiinta sa se descopera pe sine, reprezinta calea spre o constiinta incontrolabila a celuilalt, dar totodata si a sa. Cu fiecare noua experienta, personajul dialogic descopera distanta dintre ce crezuse a fi celalalt si ce se dovedeste a fi acela in ochii celorlalti. Si cu fiecare noua experienta, personajul dialogic se modifica pe sine. Dialogicul nu cunoaste unitatiile de masura :in lumea subiectivitatii pure nu exista repere.

Trialogicul si monologicul apar mai cu seama in comunitatile nomice. Dialogicul in cele anomice. Termenul de anomic a fost introdus in sociologie si desemneaza lipsa de norma. Cand se vorbeste despre comunitatile nomice se face referire la universul personajelor, cum se contureaza el intr-o opera anume.

Purtatorul normei in trialogic e cel de-al treilea personaj. Personajul trialogic isi traieste intimitatea in public. Comunitatea il locuieste si i se impune in mod fatal. Ea reprezinta pentru el sursa binelui si a raului. Destinul sua are nevoie de semnele consacrarii colective.

Pentru personajul monologic normele universului nu apartin in mod particular nici unei con stiinte individuale. Ele exista independent de individ, fiind mai presus de el, dincolo de el. Normele, indiferent de natura lor, reprezinta sursa exterioara a definitiei pe care personajul o primeste. Prin raportare la ele, personajul monologic este recunoscut intr-un fel anume in propria sa lume, din toate punctele de vedere : socia sl, economic, caracterial si moral. Personajul dialogic traieste intro lume destructurata, multipla, traversata de o multime de coduri contradictorii.; Pentru el nu exista limbaj universal, fiindca lui nu i se da niciodata sa descifreze un limbaj abstract, ci un discrus concret, emis de un subiect concret.

Aceste semne deschid posibilitatea unei prime intrebari : ce reprezinta ele ? Un adevar sau masca lui inselatoare ? Personajul dialogic recunoa ste in ele dorinta, neincrederea si deruta lui. In logica dialogicului totul sta sub semnul intrebarii. Trialogicul si dialogicul promoveaza o viziune a omului -in -act. Monologicul dezvolta o imagine umana transcendenta. Monologicul are in vedere Omul. Trialogicul si dialogicul - omul.

Monologicul isi propune sa recupereze prin personaj un intreg care-l depaseste pe acesta. Eroul monologic reprezinta o piesa dintr-un ansamblu. In formele sale mai evouluate, intelectualist - moderne, monologicul se arata interesat de conditia umana, abstractie ce striveste individul si -l impinge de fapt afara din raza privirii. Ciudatenia sentiomentului intimitatii consta in faptul ca el nu se mainesta decat in momentul cand la orizontul con stiintei se arata o con stiinta straina. Dispar unele idei si modele, iar atentia se intoarce spre acest raport orizontal dintre Eu si Tu. In relatiile persoanei cu semenii dimensiuniile fiintei umane se reduc la dimensiunea individului. Omul cu majuscula devine omul cu minuscula, fiinta supusa slabiciuniilor, dependenta de contextul dialogic sau trialogic in care se gase ste si se regaseste. Monologicul si dialogicul ignora una sau alta dintre valentele fiintei umane. Singur, trialogicul este capabil sa exprime intregul.

In bataia privirii celui de-al treilea personaj, personajul trialogic se expune simultan intro dubla ipostaza, ca intimitate si ca obiect privit.La o examinare mai atenta aceasta dubla ipostazp reprezinta o singura realitate aflata sub dubla perceptie. Personajul trialogic dezvolta o componenta dialogica si una obiectula. El se traie ste pe sine cu intimitate construita de intalnirea cu tu, precum si ca intimitate reprimata de intalnirea cu el. Modelul social, de esenta monologica locuie ste co stiinta personajului trialogic impreuna cu negarea acestui model prin dorinta care tinde sa se afirme.

Nu exista valenta a dialogicului pe caree trialogicul sa nu o preia. Prin introducerea factorului monologic, trialogicul nu limiteaza expresia dialogicului, ci dimpotriva, incarca aceasta expresie, de o tensiune dramatica, necunoscuta.

Trialogicul poate fi de aceea considerat forma de maxima potentare a fiintei umane, considerata sub dublul semn de fiinta individuala si sociala. Literatura opereaza adesea cu persoane monologice, uneori cu persoane dialogice si externe dar rar cu persoane trialogice.

Tipologia camilpetresciana

Descriind pe scurt opera lui Camil Petrescu avem sentimentul ca refacem o ascensiune, insotiti de un scriitor pe care destinul omului il infiora prin maretie cateodata, il dezamageste prin esec, alteori, dar nicicand nu-l lasa indiferent.

Camil Petrescu poseda un simt plastic al omului.

Romanul Camil Petrescian cuprinde lantul subiectiv si spontan, nedirijat, al unor amintiri involuntare, colorate afectiv, sistematizat ca o constructie arhitectonica. Pentru Camil Petrescu memoria involuntara e singurul instrument in stare sa reprezinte realitatea concreta `originara`.

Eroii din aceasta perioada a creatiei lui Camil Petrescu isi intemeiaza existenta pe un principiu, pe o idee, din care fac o autoritate fara apel. Mecanismul lor sufletesc se angreneaza pe linia acestei idei, care se dovedeste in cele din urma falimentara. Tot ce gandesc, tot ce intreprind, toata comunicarea cu lumea exterioara sunt perfect adecvate in raport cu aceasta iluzie.

Eroii cartii au exigenta adevarului si de aici vin cuvintele crude, dezolate, niciodata insa grosolane, cu care denunta riturile unei iubiri fara iubire, jocul de-a fericirea implinit pe caile triste ale minciunii.

Eroii din Patul lui Procust stiu fiecare unele lucruri despre ceilalti si uneori lucruri secrete, dar nu reusesc sa afle nimic esential pentru ei despre fiinta pe care o iubesc. Camil Petrescu incearca sa sublinieze ca e mai usor sa cataloghezi un om care ti-e indiferent decat un om care ti-e apropiat, ca punctele de observatie ale personajelor din Patul lui Procust sunt plasate pe orbite diferite in sistemul relatiilor sociale prilejuind de aceea fiecaruia cunoasterea celorlalti din alt punct de vedere.

Personajele lui Camil Petrescu nu pot fi lamurite in afara structurii societatii din care fac parte, in afara temelor de viata pe care ea le presupune. Am cauta zadarnic sa le intelegem dincolo de mecanismul social al epocii si de locul pe care-l detin pe scara de valori.

Eroul lui Camil Petrescu face din constiinta resortul suveran al unei vieti sentimentale superioare, incercand astfel sa compenseze esecurile si sa-si acorde o scuza dinainte consimtita pentru infrangerile suferite. In bibliografia acestui erou dragostea ocupa un capitol amplu. Mai intai fiindca ea este o cale de a trai viata cu sensibilitatea sa, refacand de la prima pana la ultima litera alfabetul tuturor certitudinilor in care a crezut verificand gama sufletului sau in momentele cele mai neasteptate si recreandu-se pe sine

Eroii sai sunt insa inradacinati intr-o colectivitate de destin, determinata economic si social, si ca in cele din urma ei devin expresia unei conditii mai generale.

Tratarea personajelor fara prea multe menajamente ramane apanajul lui al celui care fabrica si strica, dupa cum are chef, astfel de produse imaginare. E un privilegiu al sau imprescriptibil si nu se gandeste sa-l cedeze nimanui.

Fiind un scriitor cu pasiunea problematizarii, frapeaza dezacordul tragic dintre calitatile unor eroi si complexul social in conditii date, incat eroii devin termeni pentru silogisme , simbolizari ale esecului.

Camil Petrescu scotea pe rurali din zona interesului, necrezandu-i indeajuns de complicati pentru a le descoperi problemele de constiinta.

Eroii au o existenta strict dependenta de creator si rememorarea pur afectiva a faptelor mu e finalizata, intuitia repune in drepturi lumea interioara in roman, bineinteles cata vreme e cu adevarat intuitie esentiala, transformarea in concret a abstractiei, individualizare a generalului si nu simpla reductie fenomenologica, punere a lumii exterioare in paranteza

Analiza constituie un instrument de cunoastere predilect pentru acest scriitor, fiindca el considera ca o fiinta nu ni se infatiseaza niciodata clara si mereu aceeasi si ca greu culegem adevarul asupra ei din simpla a comportare, adesea contradictorie.

Comunicarea interumana se produce pe cale intuitiva, emotionala, prin empatie. Un individ devine un obiect care exista prin ceea ce se investeste in el. Un individ poate fi insa o suma de proiectii empatice diferentiate in masura in care el este sincronic sau diacronic centrul de interes pentru un numar mai mare de indivizi. DE aici si posibilitatea de relativizare prin insumarea unui numar de priviri exterioare care uneori sunt contrapuse unei imagini interioare.

Literatura d-lui Petrescu a urmat insistent lupta sexelor, simplificate in doua entitati contradictorii. Barbatul reprezinta o constiinta intransigenta, un fel absolut moral aplicat mai ales in iubire, femeia, un animal cochet, inferior sufleteste, ispita a simturilor si primejdie a echilibrului interior. In iubire Camil Petrescu vede lupta a doua categorii morale si refuzul de contopire a doua esente biologice. Barbatul isi angajeaza intr-o experienta erotica intreaga personalitate, in timp ce femeia isi ofera ca sa-si retraga elanul capricios al unei permanente functii vegetative.

Nazuinta romancierului a fost aceea de a innoi tehnica romanului prin folosirea metodei proustiene. Vechile canoane cu privire la notiunile de timp, spatiu, caracter erau rasturnate si inlocuite, timpul cu durata, spatiul material cu cel moral, caracterul cu constiinta. Eroii reconstituie fiecare din punctul sau de vedere, prin mijlocirea memoriei afective si a analizei, viata unor personaje absente, evenimente cure. In romanele sale, indiferent de tehnica folosita traieste intelectualul stors de certitudine in lupta cu societatea meschina si obtuza, preocupata in mod strict de problemele materiale si de placeri ce se obtin cu bani.

Destinul eroilor principali argumenteaza si intare ste semnificatiile titlului romanului Patul lui Procust . In mitul antic al lui Procust, celebrul talhar din Atica impunea oaspetilor sai adu si cu forta,o incadrare perfecta intr-un spatiusocotit de el ca ideal; altfel intervenea supunera, tot fortata a oaspetelui socotit de el ca idealitate a talharului. Titlul romanului camilpetrescian, cu raportare la legenda antica, devine metafora si simbol Patul lui Procust poate fi societatea insasi, ostila valorilor intelectuale sau de al soi, pe care le ostraciseaza. Ea isi impune tiparul sau de exisenta, caruia eroii lui Camil Petrescu sunt deci ni ste procustiati, care, sub presiunea mereu crescanda si deformatoare a socirtatii, nu rezista. Nu se pun in discutie personaje ca Emilia Rachitaru sau Nae Gheorghidiu, caci ei sunt societatea, ei ai faurit patul infernal. Largind sfera semnificatiilor, patul lui Procust poate fi un tipar de idealitate pe care fiecare personaj in parte si-l faureste conform propriei ale viziuni si si intre gulele caruia inceraca se fixeze lumea si pe cei din jur. Eroii devin astfel procustati si procustanti in acelasi timp intarind prin acest relativism al viziunii jocul de oglinzi din care se reface, sub ochii nostri, drama fiecaruia.

Nascute din framantari, scepticism, tensiune intelectuala, etica umana, eroii lui Camil Petrescu sunt in cautare de certitudini pentru un sentiment puternic ('singura existenta reala e aceea a constiintei').

Hipersensibile, amplificand semnificatia unui gest, a unei priviri, a unui cuvant pana la proportiile unei catastrofe.

Inadaptate superior, intelectuali intransigenti intr-o lupta continua cu ordinea sociala, afacerismul, politicianismul, mondenitatea (nefiind in nici un fel 'geniul neinteles' eminescian).

Intelectuali lucizi, ei traiesc pe drama inflexibilitatii constiintei, a pasiunii analizate cu luciditate: 'Cata luciditate atata constiinta, cata constiinta atata pasiune si deci atata drama.'

Sunt incatusati ai absolutului, spirite absolutizante, intelectuali ce traiesc drame de constiinta, fiind insetati de absolut.

Eroii lui Camil Petrescu sunt invinsi de propriul lor ideal, traiesc drama destinului tragic, singurul supravietuitor fiind Stefan Gheorghidiu.

Semnificatia titlurilor reflecta starea interioara a personajelor, sugerand esenta dramatica a constiintei, a aspiratiei spre absolut.

Autorul se identifica cu personajul principal (naratiunea la persoana I) si, deseori, replicile altor personaje exprima conceptia si opiniile lui Camil Petrescu.