Categorii de valori utilizate in evaluarea intreprinderii

Categorii de valori utilizate in evaluarea intreprinderii

Potrivit unui colectiv de specialisti timisoreni in functie de scopul evaluarii se pot determina mai multe valori ale intreprinderii, valori utilizate in lucrarile de evaluare economica:

valoarea de inventar (valoarea de achizitie sau valoarea istorica) este data de costurile ocazionate de achizitionarea si punerea in functiune a bunului sau activului, adica suma de bani platita cu ocazia intrarii unui bun in patrimoniul intreprinderii;

valoarea contabila neta se determina prin scaderea din valoarea bunurilor materiale si financiare aflate in patrimoniu a datoriilor intreprinderii. Desi aceasta valoare are un grad ridicat de informare, trebuie sa se tina seama de faptul ca se opereaza cu preturi istorice si ca aceasta valoare nu tine seama de capacitatea bunurilor de a genera profit;

valoarea contabila neta corijata prezinta avantajul fata de precedenta ca se calculeaza in functie de pretul zilei, tinand seama si de starea in care se afla bunurile aflate in patrimoniu (grad de uzura fizica si morala, concordanta dintre evidenta contabila si situatia reala);

valoarea de reconstituire este data de suma de bani care trebuie investita pentru constituirea unei intreprinderi similare cu cea considerata. In acest caz se va tine seama de:

a)  costul initial de organizare a afacerii, cand se inregistreaza cheltuieli cu studiul de prefezabilitate, cu consultarile de specialitate, cu elaborarea documentatiei si cheltuieli de inregistrare la Registrul Comertului;

b) costul echivalent al achizitionarii utilajelor, instalatiilor, construirii cladirilor si constituirii fondului de rulment;

c)  cheltuieli cu atragerea, selectarea si pregatirea personalului necesar;

d) cheltuieli pentru constituirea retelei de aprovizionare si desfacere, precum si cheltuieli pentru patrundere pe piata;

e)  pierderi inregistrate in perioada pana la care se ating parametri de functionare.

valoarea venala reprezinta pretul mediu ce poate fi obtinut in urma negocierii prin vanzarea unei intreprinderi in activitate. Aceasta valoare este operanta in cazul unei intreprinderi de dimensiuni mici, a carei afacere este in declin. In acest caz vanzatorul nu mai este interesat de continuarea afacerii, iar cumparatorul este constient ca va trebui sa restructureze afacerea, altfel ea nu-i va aduce profitul scontat;

valoarea de lichidare este utilizata in cazul intreprinderilor falimentare sau cand nu este gasit un cumparator pentru preluarea integrala a intreprinderii. Aceasta valoare este data de suma valorilor obtinute prin vanzarea separata a diferitelor bunuri aflate in patrimoniul intreprinderii. Fata de valoarea precedenta, in acest caz, valoarea intreprinderii rezulta dintr-o vanzare fortata a bunurilor;

valoarea de rentabilitate se utilizeaza in cazul intreprinderilor profitabile si este data de capacitatea intreprinderii de a obtine profit. In acest caz nu se tine seama de valoarea bunurilor aflate in patrimoniu, ci de capacitatea acestora de a aduce profit;

valoarea de randament este determinata prin utilizarea dividendului mediu anual si nu a profitului mediu anual, ca si in cazul precedent;

valoarea bursiera se determina, pentru firmele cotate la bursa, prin produsul dintre cursul la bursa al unei actiuni si numarul de actiuni emise de intreprindere;

valoarea de utilitate reprezinta pretul care ar trebui platit pentru a achizitiona, la momentul actual, un element susceptibil de aceleasi conditii de folosinta, in aceleasi conditii de munca, avand aceeasi durata, performante si destinatie;

valoarea economica este valoarea propusa pentru negocierea dintre vanzator si cumparator;

valoarea de piata este valoarea rezultata in urma tranzactionarii, prin confruntarea dintre cerere si oferta. Aceasta valoare se poate abate in plus sau in minus fata de valoarea economica.

In opinia unor specialisti romani de prestigiu , teoria si practica evaluarii opereaza, in mod uzual, cu urmatoarele concepte de baza: 1) proprietate/active; 2) pret; 3) cost; 4) piata; 5) valoare.

Proprietatea este un concept legal care consta in drepturile personale de posesiune asupra unei proprietati imobiliare (terenuri si constructii), numita proprietate reala sau asupra obiectelor fizice, altele decat cele care formeaza proprietatea imobiliara, numita proprietate personala. Termenul de activ este utilizat, de asemenea, ca un substitut pentru conceptul de proprietate. In evaluarea unei intreprinderi, obiectul evaluarii il constituie activele corporale, necorporale, financiare aflate in proprietate sau controlate de aceasta, iar evaluarea se poate face fie in mod individual, fie in totalitatea acestora.

Pretul este suma acceptata a fi platita pentru un bun economic. El poate fi facut public sau poate avea un caracter confidential (mai ales in cazul unor tranzactii de anvergura). Pretul este numai un indicator general al valorii proprietatilor tranzactionate, neconfundandu-se cu aceasta, deoarece factori ca motivatiile specifice ale vanzatorului si cumparatorului, relatiile speciale dintre cele doua parti, interesele speciale ale cumparatorului etc. fac sa existe diferente sensibile intre pretul platit si valoarea de piata, estimata de un evaluator inainte de tranzactie. Rezulta ca pretul platit este un fapt cert "ex post", pe cand valoarea trebuie stabilita "ex ante" fata de actul tranzactiei.

Costul proprietatii/activului este o notiune care se aplica, mai degraba, la suma necesara pentru a crea sau produce un bun material, necorporal sau un serviciu, prin insumarea cheltuielilor cumulate ale procesului de productie, distributie si vanzare a unui bun economic, putand fi agregat in mai multe categorii ca, de exemplu, costuri fixe si costuri variabile, costuri de productie, de distributie si vanzare, costuri de administrare generala, costuri directe si indirecte etc. In evaluare se utilizeaza, in mod curent, notiunile de cost de achizitie, cost de inlocuire (brut si net), cost de reproductie (brut si net), cost istoric inflatat.

Piata este un sistem de relatii intre cumparatori si vanzatori, in care se schimba obiecte ale proprietatii prin mecanismul pretului. Conceptul de piata implica reactii specifice ale participantilor pe piata la modificarea raporturilor dintre cerere si oferta, la schimbarea altor factori care influenteaza preturile. Piata poate fi locala, nationala si internationala, dar majoritatea pietelor (inclusiv cea a capitalului) tind sa devina globale.

Valoarea este un concept economic care se refera la relatia monetara dintre bunurile si serviciile destinate cumpararii/vanzarii si cei care le cumpara/vand. Valoarea nu este un fapt cert, ci o opinie care arata cat pretuiesc bunurile si serviciile la un moment dat, in concordanta cu o anumita definitie a valorii. Conceptul economic de valoare reflecta in fapt imaginea pe care o are piata despre beneficiile viitoare care ii revin celui care poseda proprietatea la data efectiva a evaluarii.

Din aceasta prezentare a valorii rezulta mai multe aspecte implicate in intelegerea conceptului economic de valoare in cadrul teoriei evaluarii.

a)  Exista mai multe tipuri de valoare Un evaluator profesionist nu foloseste notiunea generala de valoare, ci adauga acesteia diferite adjective pentru a desemna tipul de valoare supusa estimarii.

b) Unele tipuri de valoare sunt folosite, in mod curent, in evaluarea activelor in scopul inregistrarilor financiare sau efectuarii de tranzactii Alte tipuri de valoare sunt utilizate in situatii speciale, in circumstante clar identificate si prezentate.

c)  In fiecare evaluare trebuie precizate in mod clar tipul si definitia valorii estimate, care trebuie sa fie adecvate cu scopul evaluarii Rolul esential al Standardelor Europene de Evaluare (EVS-uri) si Standardelor Internationale de Evaluare (IVS-uri) este de a stabili definitiile tipurilor de valoare si a circumstantelor utilizarii lor.

d) Criteriul de baza pentru estimarea valorii este utilitatea proprietatii. Utilitatea proprietatii este un termen relativ si nu unul absolut De exemplu, pentru unele proprietati, utilitatea este mai mare daca acestea sunt exploatate ca unitati operationale distincte (in mod individual), in schimb alte proprietati au o utilitate mai mare daca sunt exploatate ca parti (componente) ale unui grup.

In plus, pentru un anumit investitor (cumparator) cu interese speciale, utilitatea unei proprietati pe care vrea sa o cumpere este, de regula, mai mare decat pentru un investitor de portofoliu, deoarece prin integrarea proprietatii cumparate in componenta intregii sale proprietati, rezulta un efect sinergetic concretizat in beneficii suplimentare.

O alta acceptiune a utilitatii se refera la mentenabilitatea acesteia, de obicei pe durata de viata ramasa a obiectului proprietatii, ceea ce nu inseamna ca nu exista si momente cand parti ale proprietatii au o utilitate mai restransa (fiind subutilizate), pot deveni inutile (redundante) sau pot sa fie mai valoroase intr-o utilizare alternativa.

In viziunea acelorasi specialisti invocati ultima data, pentru diferite scopuri ale evaluarii si pentru diferite categorii de proprietati evaluate (in care exista o anumita clasificare a activelor) au fost elaborate "Standarde ale tipului de valoare adecvat", care fac referire la diferite criterii de evaluare. Cel mai des aplicabil tip de valoare si, implicit, standard este valoarea de piata (market value),standard denumit IVS 1 - Valoarea de piata - baza de evaluare.

Conform ultimei editii (a saptea) a Standardelor Internationale de Evaluare "Valoarea de piata este suma estimata pentru care o proprietate ar putea fi schimbat, la data evaluarii, intre un cumparator decis si un vanzator hotarat, intr-o tranzactie cu pret determinat obiectiv, dupa o activitate de marketing adecvata, in care ambele parti au actionat in cunostinta de cauza, prudent si fara constrangere.

Conceptul de valoare de piata reflecta perceptiile si actiunile colective de pe piata si este baza pentru evaluarea majoritatii resurselor in economiile de piata. Desi definitiile pot fi diferite ca precizie, conceptul de valoare de piata este, de obicei, inteles si aplicat.

Este important de subliniat ca estimarea profesionista a valorii de piata este o evaluare obiectiva a drepturilor de proprietate asupra unor anumite bunuri, la o anumita data. In aceasta definitie apare implicit conceptul de piata in ansamblu, care reflecta mai degraba activitatea si motivatia mai multor participanti decat imaginea sau interesul preconceput ale unui anumit participant. Valoarea de piata este o estimare fundamentata de piata, efectuata in conformitate cu aceste standarde.

Proprietatea imobiliara este diferita de cele mai multe bunuri si servicii, datorita perioadei relativ mari de expunere pe piata, pentru a atinge un pret care sa reprezinte valoarea de piata, din cauza ca proprietatea imobiliara este o marfa cu lichiditate mai redusa. Aceasta perioada mare de expunere, absenta unei "piete la vedere" (o piata pe care marfurile sunt disponibile pentru vanzarea imediata) si natura si diversitatea proprietatilor imobiliare si a pietelor proprietatilor imobiliare au determinat necesitatea aparitiei evaluatorilor profesionisti si a standardelor de evaluare.

In anumite tari, termenul de valoarea justa de piata este utilizat ca sinonim cu valoarea de piata. Valoarea justa de piata nu trebuie confundata cu termenul contabil valoarea justa. Pozitia IVSC este aceea ca termenul valoarea de piata nu solicita niciodata clarificari suplimentare si deci toate tarile ar trebui sa se indrepte spre utilizarea acestuia.

In IVS 2 - Baze de evaluare diferite de valoarea de piata- sunt prezentate, definite si comentate un numar de 10 tipuri de valoare diferite de valoarea de piata(numite si baze de evaluare) si anume:

a)  valoare de utilizare(value in use);

b)  valoare de investitie sau subiectiva (investment value);

c) valoarea de exploatare continua(going concern value );

d) valoarea de asigurare(inssurable value);

e) valoarea de impozitare sau de impunere (assessed, rateable or taxable value);

f) valoarea de recuperare(salvage value);

g) valoarea de lichidare sau de vanzare fortata (liquidation value);

h) valoarea speciala(special value);

i) valoarea de garantare a creditului ipotecar (mortgage lending

value);

j) costul de inlocuire net(Depreciated Replacement Cost - DRC).

Valoarea de utilizare se refera la valoare cu care un anumit activ sau parte din firma contribuie la valoarea intreprinderii din care face parte, fara a avea in vedere cea mai buna utilizare sau suma ce s-ar obtine prin vanzarea acesteia.

Aceasta categorie se refera la valoarea unui activ din cadrul unei intreprinderi pentru o anumita utilizare de catre un anumit utilizator, nefiind deci vorba de o valoare de piata.

Definitia data de contabilitate valorii de utilizare este valoarea actualizata a fluxurilor viitoare de numerar, ce se asteapta sa genereze din utilizarea continua a unui activ si din cedarea lui la sfarsitul de viata utila (in IAS 36).

Valoarea de investitie sau subiectiva se utilizeaza pentru un anumit investitor care are criterii clare asupra investitiei intentionate.

Cand actioneaza in ipostaza de expert consultant pentru un potential investitor, evaluatorul calculeaza atat valoarea de investitie, cat si valoarea de piata pentru a-l ajuta pe client sa ia o decizie, cele doua valori putand sa difere in mod semnificativ. Valoarea de investitie este definita astfel:

"Valoarea proprietatii pentru un anumit investitor, pentru o categorie de investitori sau pentru obiective (scopuri) de investitii identificate. Acest concept subiectiv face legatura intre o proprietate anume si un investitor sau grup de investitori care au obiective de investitii sau criterii definite in mod clar pentru efectuarea investitiei."

Valoarea de investitie se calculeaza prin actualizarea fluxului de venit anticipat de investitor din proprietatea evaluata. Cauzele unei posibile diferente intre valoarea de piata si valoarea de investitie sunt aprecierile subiective asupra:

sinergiilor posibile dupa achizitionarea proprietatii;

performantelor asteptate de investitor;

riscurilor percepute ale afacerii.

Valoarea de exploatare continua este un concept care presupune evaluarea unei intreprinderi care-si va continua activitatea si a carei valoare poate fi alocata pe partile sale componente, reflectand astfel contributia acestora la valoarea totala. Valoarea unei componente astfel determinata nu reflecta valoarea ei de piata (a componentei). Ca urmare, conceptul de valoare de exploatare continua poate fi aplicat numai pentru proprietatea care reprezinta o parte a unei intreprinderi sau entitati.

Valoarea de asigurare reprezinta valoarea unei proprietati ce face obiectul unui contract de asigurare.

Valoarea de impozitare sau impunere se bazeaza, in general, pe definitia si acceptiunea data in legislatia fiscala referitoare la taxele pentru proprietati.

Valoarea de recuperare reprezinta valoarea unei proprietati (exclusiv terenul) vanduta pentru materialele recuperabile si nu pentru utilizarea in continuare.

Valoarea de lichidare sau de vanzare fortata semnifica suma ce poate fi obtinuta in mod rezonabil din vanzarea unei proprietati sau afaceri, intr-un interval de timp prea mic pentru a indeplini conditiile din definitia valorii de piata. Pentru lichidarea intreprinderii se foloseste si se estimeaza tipul de valoare numit valoarea de lichidare sau valoarea de vanzare fortata, definita astfel:

"Suma care poate fi incasata in mod rezonabil in urma vanzarii unei proprietati intr-o perioada de timp prea scurta pentru a fi conforma cu perioada de timp specificata in definitia valorii de piata. In unele tari, valoarea de vanzare fortata, in particular, poate implica, de asemenea, un vanzator obligat sa vanda si un cumparator sau niste cumparatori care cumpara, fiind constienti de dezavantajul vanzatorului."

Cand se calculeaza valoarea de lichidare evaluatorul trebuie sa estimeze si toate costurile asociate cu lichidarea, respectiv, comisioanele, onorariile, cheltuielile administrative, pana la finalizarea completa a lichidarii, taxele si impozitele legale.

Pentru un investitor cu interese speciale se calculeaza valoarea speciala, care este o particularizare a valorii de investitie (subiective).

"Valoarea speciala este un termen legat de un element exceptional de valoare, peste valoarea de piata. Valoarea speciala poate aparea, de exemplu, ca urmare a asocierii fizice, functionale sau economice a proprietatii cu alta proprietate, de exemplu cu una invecinata. Este un surplus de valoare, care poate fi aplicabil, mai degraba, unui anumit proprietar, unui potential cumparator sau utilizator al proprietatii, decat pietei in general."

De exemplu, o firma a platit in Bucuresti un pret de peste 6 ori mai mare decat pretul pietei la acel moment pentru o mica suprafata de teren. Situatia speciala a aparut deoarece terenul respectiv se afla in vecinatatea imediata a proprietatii sale, permitea iesirea la o artera comerciala si mai ales ii dadea posibilitatea sa realizeze dimensiunile optime pentru constructia ce si-o proiectase.

Alaturi de tipurile de valoare prezentate anterior evaluatorii retin, de asemenea, si urmatoarele tipuri de proprietati/active ce pot influenta considerarea tipului de valoare estimata. Se cuvin clarificate conceptele de proprietate cu piata limitata si cea de proprietate speciala (cu destinatie speciala sau proiectata special).

Proprietatea cu piata limitata reprezinta acea proprietate sau afacere care, din cauza conditiilor pietei, atrage relativ putini cumparatori potentiali, la un anumit moment. Vanzarea unor astfel de proprietati sau afaceri necesita o durata de marketing mai mare.

Proprietatile speciale, cu destinatie speciala sau proiectate special au o utilizare restransa si sunt rareori vandute pe piata libera, in afara cazului cand reprezinta parte dintr-o intreprindere. Aceasta categorie vizeaza: rafinariile, centralele atomoelectrice, utilitatile publice, bisericile, muzeele etc.

Valoarea de garantare a creditului ipotecar este determinata de un evaluator, printr-o estimare prudenta a posibilitatii de vanzare viitoare a proprietatii, prin luarea in considerare a aspectelor mentenabile pe termen lung ale proprietatii, conditiilor normale si locale de piata, utilizarii curente si utilizarilor alternative adecvate ale proprietatii. La estimarea valorii de garantare a creditului ipotecar nu vor fi luate in considerare elementele speculative.

Costul de inlocuire net (CIN) este o metoda acceptabila, utilizata in raportarea financiara, pentru a determina un surogat al valorii de piata a proprietatilor specializate si cu piata limitata, pentru care nu sunt disponibile informatii de piata. CIN se bazeaza pe estimarea valorii de piata pentru utilizarea existenta a terenului, plus costul curent brut de inlocuire (sau reconstructie) a cladirilor minus alocarea (valorica) pentru deteriorarea fizica si orice forme relevante de depreciere si optimizare. CIN poate fi descris atat ca o metodologie de evaluare, cat si ca baza pentru tipul de valoarea definita.

Valoarea de licitatie realizabila este suma estimata care se asteapta a fi obtinuta din vanzare la o licitatie corect promovata, condusa si cu participare corespunzatoare. Aceasta presupune, in mod normal, ca vanzarea are loc la locul de amplasare, iar toate activele din lista de inventar sunt oferite spre vanzare in acelasi timp.

Valoarea de reconstituire este costul necesar pentru inlocuirea, repararea sau reconstruirea proprietatii asigurate intr-o conditie foarte asemanatoare, insa nu mai buna sau mai cuprinzatoare decat conditia sa, atunci cand era noua.

Valoarea de despagubire este costul necesar pentru inlocuirea, repararea sau reconstituirea proprietatii asigurate, intr-o conditie foarte asemanatoare, dar nu mai buna sau mai cuprinzatoare, in comparatie cu conditia sa la momentul in care a avut loc distrugerea, luand in consideratie vechimea, conditia si durata de viata utila ramasa.

In afara de aceste valori enumerate,mai trebuie sa aducem in discutie si conceptul de valoare a intreprinderii sau valoare a afacerii.

Valoarea afacerii, potrivit definitiei IVSC, este "valoarea globala a unei intreprinderi care va continua sa functioneze si in care repartizarea acestei valori globale a afacerii, pe partile ei componente, se face functie de contributia lor la afacerea totala, si nu functie de valoarea de piata insumata a componentelor ei."

Valoarea afacerii (a unei intreprinderi in functionare), potrivit definitiei TEGoVA, data in Ghidul Albastru, este "valoarea generata de activitatea ei comerciala dovedita. Ea este expresie a unei afaceri stabile si rezulta din analiza cash-flow-ului actualizat sau din capitalizarea profiturilor, care reflecta cifra de afaceri si eventualele datorii viitoare conditionate. Valoarea astfel calculata include contributia terenului, cladirilor, masinilor, echipamentelor, goodwill-ul si alte intangibile."

Un alt termen utilizat indeosebi de analistii financiari, dar si de evaluatori, in scopul determinarii diferentei dintre cursul unei actiuni si valoarea ei reala, pentru luarea deciziei de a vinde sau de a cumpara actiuni cotate, este valoarea intrinseca sau valoarea fundamentala. Notiunea de valoare intrinseca se refera la valoarea unei actiuni cotate, care se determina prin analiza multifactoriala a activitatii unei firme cotate, efectuata de analistii financiari.

"Valoarea intrinseca a actiunii este pretul care este justificat pentru o actiune atunci cand sunt luati in considerare factorii primari de influenta."

Altfel spus, este valoarea reala a actiunii, care este diferita de pretul curent de piata al acesteia. Este o valoare subiectiva, in sensul ca analistul trebuie sa utilizeze propriile sale judecati pentru a o determina, deoarece estimarile valorii intrinseci vor fi diferite de la un analist la altul.

Managerul financiar estimeaza valoarea intrinseca prin examinarea atenta a urmatorilor factori care afecteaza valoarea unei actiuni:

valoarea activelor firmei;

profiturile viitoare probabile;

dividendele viitoare probabile;

rata de crestere viitoare probabila.

Alaturi de tipurile de valori utilizate potrivit standardelor internationale de evaluare si enumerate anterior ,se mai utilizeaza si alte tipuri de valori in cadrul contabilitatii si sistemului de raportare financiara.

Tipurile de valoare mai relevante din Standardele Internationale de Contabilitate si Raportare Financiara sunt urmatoarele:

valoare justa;

valoare contabila;

valoare amortizabila;

valoare realizabila;

valoare realizabila neta;

valoare recuperabila;

valoare reziduala;

valoare de utilizare

Prezentam in continuare semnificatia acestor valori.

Valoarea justa reprezinta suma la care poate fi tranzactionat un activ sau decontata o datorie, de buna voie, intre parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretul  este determinat obiectiv (IAS 16). In IAS 16 se precizeaza "valoarea justa a terenului si cladirilor este determinata de obicei pe baza informatiilor de piata printr-o evaluare care este facuta in mod uzual de evaluatori profesionisti calificati".

Valoarea contabila este valoarea la care un activ este inclus in bilant, dupa deducerea oricaror amortizari cumulate si a oricaror pierderi cumulate din depreciere (se mai numeste si valoare neta contabila) (IAS 6, 36, 38).

Valoarea amortizabila este costul unui activ sau o alta suma ce substituie costul in situatiile financiare, mai putin valoarea reziduala a acestuia.

Valoarea realizabila constituie valoarea in numerar sau echivalente de numerar care poate fi obtinuta, in prezent, prin vanzarea normala a activelor.

Valoarea realizabila neta semnifica pretul de vanzare estimat ce ar putea fi obtinut pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, minus costurile estimate pentru finalizarea bunului si minus costurile necesare vanzarii (IAS 2).

Valoarea recuperabila este maximum dintre pretul net de vanzare si valoarea de utilizare (IAS 36).

Valoarea reziduala este valoarea neta pe care o intreprindere se asteapta sa o obtina pentru un activ, la sfarsitul duratei de viata utila a acestuia, dupa scaderea costurilor asteptate de cedare (IAS 16, 38).

Valoare de utilizare este valoarea actualizata a fluxurilor viitoare de numerar estimate, ce se asteapta sa fie generate din utilizarea continua a unui activ si din cedarea lui la sfarsitul duratei de viata utila.

Potrivit ultimei editii (a saptea) a Standardelor Internationale de Evaluare, evaluarile de intreprinderi se pot baza pe valoarea de piata a intreprinderii. Valoarea de piata a unei intreprinderi nu este neaparat echivalenta cu valoarea de utilizare a intreprinderii. Evaluarile in scopul raportarii financiare sunt, in general, solicitate a se baza pe valoarea justa, care poate fi echivalenta sau nu cu valoarea de piata. In astfel de situatii, evaluatorul trebuie sa indice daca valoarea satisface sau nu atat definitia valorii de piata, cat si definitia valorii juste. Evaluarile pe premisa continuitatii activitatii   se bazeaza, in general, pe valoarea de utilizare. Daca scopul evaluarii este elaborarea situatiilor financiare ale intreprinderii, valoarea de utilizare are un inteles aparte, redat in IAS 36- Deprecierea activelor si care este diferit de intelesul acesteia din practica evaluarii.

Evaluatorul trebuie sa defineasca in mod clar intreprinderea de evaluat (de exemplu: intreprindere producatoare, holding, firma din domeniul comertului), pachetul de actiuni sau actiunea (de exemplu, necotata sau cotata la bursa), care sunt supuse evaluarii.

O proprietate poate fi nedivizibila sau poate apartine mai multor actionari si/sau poate implica o pozitie majoritara sau minoritara.

Evaluatorul trebuie sa ia in considerare drepturile, privilegiile sau conditiile aferente dreptului de proprietate, precum si forma juridica a proprietatii.

Evaluarile de intreprinderi utilizeaza trei abordari (prin comparatia vanzarilor,prin capitalizarea veniturilor si pe baza de active) pentru a ajunge la valoare. De obicei, evaluatorii reconciliaza rezultatele obtinute prin doua sau mai multe abordari si prin metodele asociate.

Abordarea prin comparatia vanzarilor stabileste valoarea prin compararea intreprinderii evaluate cu intreprinderi similare, cu pachete de actiuni sau cu actiuni care au fost tranzactionate pe piata. Intreprinderile comparabile trebuie sa fie din acelasi domeniu de activitate cu cea de evaluat si sa depinda de aceleasi variabile economice. Sursele uzuale de informatii sunt piata achizitiilor de intreprinderi care se vand si se cumpara in totalitate, tranzactiile anterioare de actiuni ale intreprinderii supuse evaluarii si pietele de capital pe care se tranzactioneaza actiuni ale unor intreprinderi similare.

Abordarea prin capitalizarea venitului calculeaza valoarea actualizata a veniturilor sau beneficiilor anticipate, avand in vedere cresterea estimata a acestora si momentul obtinerii lor, riscul asociat si valoarea in timp a banilor. Venitul este convertit in valoare fie prin capitalizarea directa a unui nivel reprezentativ al venitului, fie prin analiza fluxului de numerar actualizat, fie pe baza metodei dividendelor, in care veniturile estimate a se incasa, in mai multe secvente de timp viitoare, sunt convertite intr-o valoare actualizata, prin aplicarea unei rate de actualizare.

Abordarea pe baza de active a valorii ia in considerare bilantul unei intreprinderi, prin care se raporteaza toate activele imobilizate( corporale , necorporale si financiare) si circulante si toate datoriile la valoarea de piata sau la o alta valoare contabila adecvata. Daca se utilizeaza abordarea pe baza de active in evaluarea intreprinderilor care-si continua activitatea normala de exploatare, valoarea obtinuta trebuie sa fie luata in considerare impreuna cu estimarile de valoare obtinute din alta/alte abordare/abordari

Astazi, cerintele managementului valorii sau managementului prin valoare au facut din valoarea intreprinderii un element-cheie in orientarea tacticii si strategiei firmelor.