ELEMENTE FUNDAMENTALE DE MANAGEMENT

ELEMENTE FUNDAMENTALE DE MANAGEMENT

Notiuni introductive

Omul se diferentiaza de celelalte fiinte prin faptul ca manifesta cea mai mare autonomie fata de mediu. El isi construieste in mai mare masura cadrul material de viata, iar habitatele oamenilor pot fi puternic artificializate, fiind realizate dupa dorinta si gradul lor de educatie.

Industria-motorul dezvoltarii-ne ofera masini tot mai evoluate cu care, in ultimele decenii, am inversat raportul om-natura. Astfel omul a devenit stapanul naturii, s-a mandrit ca a invins natura, ca are o bunastare materiala fara precedent, dar, practica i-a aratat ca sanatatea sa fizica si spirituala depinde, in primul rand, de natura, respectiv de calitatea factorilor de mediu.

Pornind de la aceste considerente, omul contemporan a inteles ca trebuie sa devina un stapan bun al naturii din care si el face parte si, ca urmare, pe termen scurt, au crescut solicitarile pentru « alimente ecologice , apa potabila sigura, aer sanatos », iar pe termen lung a aparut conceptul de devoltare durabila.

Nu ne facem iluzia ca poluarea va disparea cu totul chiar si intr-un viitor indepartat, dar nadajduim in reducerea ei considerabila, drept pentru care abordam problematica mediului inconjurator tridimensional : tehnico-economico-ecologic si o analizam in sens larg, in timp si spatiu, dezvoltarea societatii avand in vedere bunastarea reala a cetateanului.

Definirea si importanta managementului

1. M. este procesul intreprins de una sau mai multe persoane in vederea coordonarii activitatilor altor persoane spre a obtine rezultate pe care nu le-ar inregistra daca ar actiona individual. (Ivancevich, Donnelly, Gibson)

M. este procesul de atingere a obiectivelor organizatiei lucrand cu si prin oameni si valorificand celelalte resurse organizationale. (Samuel Certo)

M. reprezinta o lucrare cu si prin alte persoane in vederea atingerii obiectivelor organizatiei, folosind eficient resursele limitate, in conditiile unui mediu schimbator. (Kreitner).

M. este un proces de realizare eficienta a activitatii cu si prin alti oameni. (Stephen Robbins)

M. este procesul care dirijeaza sistemele in contextul unui mediu dinamic, urmarind o functionare eficienta si in acelasi timp corecta din punct de vedere social-juridic.

Din punct de vedere semantic, cuvantul M. este un termen englezesc dar de origine franceza. Autorul francez Jean Chevalier, in lucrarea sa « Organisation« arata ca termenul M. este derivat din cuvantul francez « menage«  care semnifica organizarea si dirijarea unei case.

Corespondentul semantic al M. in limba romana este « conducere-directie ».

Asadar, M. este asociat organizatiilor.

Prin organizatii intelegem diverse entitati socio-tehnice (firme economice, institutii civile, institutii guvernamentale, armata, scoli, spitale, etc.). Orice organizatie efectueaza activitati sau procese de transformare cum ar fi : prelucrari de materiale, asamblare de produse, prestari de servicii, etc., toate desfasurandu-si activitatea in conditii de mediu social si natural dinamic.

Conceptul de M. are in etapa actuala de dezvoltrare a societatii umane 3 acceptiuni :

M. ca process;

M. ca echipa de conducere (M. team);

M. ca stiinta.

M. ca proces se realizeaza prin decizii, iar deciziile se iau in conditii de mediu dinamic de mare complexitate.

M. ca echipa este permanent dar este remarcat in special atunci cand se fac modificari in conducerile organizatiilor.

M. ca stiinta preia informatii din practica (cunostinte, metode, tehnici,) referitoare la procesul conducerii si la comportamentul echipelor de conducere pe care le supune unor procedee de analiza si sinteza, adica le purifica, le consolideaza si le sistematizeaza cu scopul de a valida experienta pozitiva, de a perfectiona metodele si tehnicile de conducere existente, de a le completa cu altele noi si a le redifuza apoi practicienilor, adica celor interesati in aplicarea M.

Principalele caracteristici ale stiintei M. sunt :

Focalizeaza pe adoptarea deciziei manageriale ;

Adopta decizii prin aplicarea metodelor stiintifice ;

Foloseste abordarea sistemica pentru examinarea situatiei decizionale (o perspectiva larga);

Utilizeaza cunostinte si metode din diverse discipline ;

Se bazeaza pe modele matematice formale ;

Utilizeaza pe scara larga computerele ;

M. se gaseste intr-o stransa interdependenta cu alte discipline stiintifice, cum sunt: tehnologiile practicate de catre organizatii, cercetarile operationale, sociologia, psihologia, informatica, stiintele economice, teoria sistemelor, legislatie, etc.

Una dintre concluziile unanim acceptate de catre specialisti in ceea ce priveste M. este aceea a stransei dependente intre performante si educatia manageriala. Stilul de conducere, educatia si cultura managerilor influenteaza direct performantele.

1.2. Evolutia gandirii manageriale

La inceput, gandirea manageriala s-a format pe baza unor incercari si erori, rezultatele transmitandu-se prin viu grai, din generatie in generatie. Desi scrierea este cunoscuta din antichitate (de la fenicieni), mijloacele de transmitere a informatiilor pe aceasta cale sunt vreme indelungata precare (oamenii nu puneau accent pe productivitate).

Din aceasta cauza, sintetizarea si comunicarea pe scara larga a experientei manageriale a inceput doar in secolul XX, o data cu explozia informationala provocata de publicatii.

In prezent, sunt cunoscute urmatoarele etape ale dezvoltarii M.:

1. M. clasic;

2. Abordarea behaviorista (de purtare);

3. Stiinta managementului ;

4. M. sistemic si contingential ;

5. M. japonez si excelenta in afaceri .

Managementul clasic-este specific epocii moderne, capitaliste. Initiatorii lui sunt F.W. Taylor si H. Fayol (sfarsitul sec. XIX, inceputul sec. XX).

F.W.Taylor (1856-1915) - inginer mecanic american, in lucrarea sa de baza " The Principles of Scientific Management" statueaza conceptul de M. stiintific ca fiind "acel gen de M. care ghideaza afacerile folosind standarde stabilite pe baza de fapte si adevaruri rezultate din observatii, experimente si rationamente sistematice".

Taylor a formulat 4 principii de baza ale M.:

Sa se elaboreze o varianta stiintifica de realizare pentru orice operatie de lucru, renuntandu-se la metodele traditionale (analiza de optimizare a devenit obligatorie);

Sa se asigure o selectie stiintifica a lucratorilor vis-a-vis de lucrari, dupa care sa se procedeze la perfectionarea lor prin invatatura si experienta (pana atunci, lucratorii isi alegeau singuri lucrarile si se pregateau cum puteau ei mai bine) ;

Sa se coopereze cu angajatii, astfel incat lucrarile sa fie executate conform principiilor stiintifice puse la baza lor ;

Munca si responsabilitatile sa fie rezonabil impartite intre manageri si angajati, managerii preluand toate activitatile pe care le pot executa mai bine decat angajatii.

Efectul managementului taylorian s-a soldat cu cresterea productivitatii pana la dublarea acesteia. Observam ca Taylor a abordat in special problemele M. la nivel de operatii si atelier, adica in sectorul productiv.

H. Fayol (1841-1925) - inginer miner francez, a adus contributii privind conceptia M. la nivelul ansamblului firmei. In lucrarea sa, «Administration Industrielle et Generale », Fayol formuleaza functiile si principiile conducerii firmei.

Ca functii ale conducerii, au fost nominalizate:

Planificarea, Organizarea, Comanda, Coordonarea, Controlul;

Ca principii ale conducerii, au fost nominalizate:

Diviziunea muncii, autoritate si responsabilitate, disciplina, unitate de comanda, conducere unica, subordonare a intereselor individuale fata de cele generale, remunerare, centralizare, ordine, echitate, stabilitate in mentinere a personalului, initiativa, spirit de echipa.

H. Fayol este primul om de stiinta care recomanda invatarea M. in scoli si universitati.

Atat M. stiintific initiat de Taylor, cat si teoria clasica a organizarii de ansamblu a firmelor creata de Fayol, au avut succesori. Astfel :

-sotii Gilbreth au dezvoltat studiul muncii, abordand problemele ritmului de munca si ale normativelor de timp de munca pe micromiscari, pe aceste baze ceandu-se sistemul de normare a muncii utilizat si astazi de firmele industriale din intreaga lume ;

-Henry L. Gantt a dezvoltat sistemul de salarizare prin combinarea asa-numitului salariu zilnic garantat cu bonificatii pentru depasirile de norma. Acesta a initiat si introducerea in practica de atelier a graficelor liniare de activitate prin care se reda atat sarcina programata conform normelor cat si gradul de realizare efectiva (graficele Gantt) ;

-Max Weber a introdus conceptul de « organizatie birocratica », adica, a introdus un sistem de conducere impersonal, bazat pe autoritate rationala, cu compartimente, birouri care sa constituie o structura formala capabila de continuitate. Din pacate, tendintele de a compromite valoarea regulilor si disciplinei, exagerarile (semnaturi, stampile, multa hartie scrisa), au dat sens negativ conceptului de birocratie ideala.

-Henry Mintzberg a formulat 10 roluri ale managerului, etichetand ca nerealista insistarea pe abordarea traditionala a M.

In Romania, M in abordare clasica apare in perioada dintre cele doua razboaie mondiale. Pentru prima data la Scoala politehnica din Bucuresti, pe langa cursurile disciplinelor tehnice ingineresti s-au introdus, incepand cu anul 1927, si cursuri cu caracter economico-administrativ cum ar fi: economie politica, contabilitate, organizarea muncii.

In anul 1940, prof. Gh. Manea a redactat si publicat manualul "Amenajarea, organizarea si exploatarea fabricilor" in care manifesta preocupari pentru organizarea lucrului, contabilitate si in special pentru analiza costurilor.

Incepand cu anul 1990, cursurile de economie se regasesc in toate modulele optionale ale universitatilor din Romania.

Asadar, initierea M. stiintific la inceputul sec. XX a constituit un eveniment revolutionar care a contribuit la rationalizarea muncii si reducerea pierderilor. Faptele raman de netagaduit: Taylor a fost primul inginer care a cautat sa usureze munca oamenilor : a reproiectat masinile spre a le adapta mai bine la om. In acest fel a imbunatatit conditiile de munca si a redus oboseala lucratorilor, dar a sfarsit prin a avea mari probleme cu sindicatele (a fost criticat pentru tratarea simplista si unilaterala a fiintei umane).

2.1. Caracteristicile societatii contemporane

Societatea omeneasca a ajuns in faza in care fiecare deceniu aduce noi progrese de proportii si predictii surprinzatoare referitoare la ceea ce urmeaza.

Alvin Toffler in "Socul Viitorului" (1970), in "Al Treilea Val" (1980) si John Naisbitt in " Megatrends 2000" (1982), lanseaza termeni noi, cum ar fi: societate informationala, economie internationala, cresterea complexitatii societale. Decadei '90 i s-a atribuit apelativul: " Decada celor 3E (Economy, Environment, Ethics) "- pentru tarile in care economia de piata functioneaza la parametrii normali.

Dintr-un sondaj asupra predictiilor pentru primele decenii ale secolului XXI, sondaj la care au participat 44 de experti din diferite domenii si din mai multe continente, (America si Europa in special), au rezultat peste 100 de tendinte diferite privind societatea contemporana. Aceste tendinte sunt prelungiri ale deceniului 1990-2000 si sunt de actualitate si pentru tara noastra.

Dintre acestea, 9 tendinte au fost selectate si considerate motoare ale schimbarii. Motoarele schimbarii societatii contemporane sunt :

Maturizare a populatiei care nu a trecut prin nici un razboi mondial. Generatia celor nascuti in conditii de explozie demografica dupa cel de-al II lea razboi mondial a ajuns la varsta mijlocie. Acestia manifesta preocupari sporite in domeniul fortei de munca, preocupari de natura educationala si de schimbare a politicii de pensionare.

Apare o societate mozaicata din punct de vedere demografic. Diversitatea etnica creste datorita cresterii numerice si a ritmului tot mai mare de organizare a minoritatilor si a imigrantilor. Se ajunge astfel la o forta de munca ce inglobeaza culturi diverse. Din aceasta cauza, produsele si serviciile trebuie adaptate la noile conditii demografice de pe piata muncii si nu numai.

Mutatie in rolurile societale Se estompeaza din ce in ce mai mult granitele dintre sectoarele de stat si privat. Astfel, problemele cruciale - cum ar fi reforma educatiei - sunt preluate de catre liderii afacerilor. Multe servicii prestate pana acum numai de catre guvern vor fi preluate si de catre firme particulare sau alte firme de stat, firme a caror activitate este bazata pe profit.

Economie informatizata. Previziunea lui Toffler din cartea « Al Treilea Val«  a devenit o realitate. Mariajul computerelor cu tehnologia comunicationala a transformat informatia intr-o resursa strategica. O informatie tot mai accesibila schimba modelul de munca si de odihna traditional si va amplifica fondul dificultatilor de a lucra cu oamenii. Educatia va deveni o prioritate de varf deoarece vor creste cererile de personal cu buna pregatire in meserie (meseriasi).

Globalizare. Oamenii, bunurile, capitalurile si informatia circula in jurul globului mai intens ca oricand. Proprietatea strainilor asupra activelor de productie va creste pretutindeni. Rolul dominant al SUA in economia globala va descreste, in timp ce influentele Japoniei si Europei se vor majora. De asemenea, relatiile dintre natiunile « bogate«  si natiunile « sarace«  se vor incorda pe masura ce populatia globului va creste, iar resursele naturale se reduc apreciabil.

Accent pe calitatea vietii. Preocuparea pentru sanatatea omului si a mediului inconjurator se va situa in topul agendelor nationale. Corespunzator, se vor remodela politica publica si practicile firmelor. Emanatiile toxice, riscurile imbolnavirilor profesionale, precum si calitatea ingrijirii curente a copiilor si a batranilor vor capata o atentie sporita.

Restructurare economica. Noile tehnologii si competitia globala forteaza marile organizatii sa fie mai receptive, tot mai sensibile si mai flexibile in raport cu viteza schimbarii circumstantelor. Micile afaceri vor continua sa prolifereze. Sectorul serviciilor va continua sa se dezvolte. Vor aparea noi ramuri industriale, in timp ce altele, existente, se vor deplasa spre tarile cu salarii mai mici. In aceste conditii, reconversia profesionala va capata importanta crescuta, corespunzator unei economii robuste aflata intr-o schimbare rapida.

Se redefineste familia si habitatul. Activitatile familiale traditionale, cum sunt : ingrijirea copiilor, efectuarea curateniei si spalatul, prepararea hranei, se vor efectua tot mai mult contra plata. Familia traditionala compusa din « tatal care procura cele necesare traiului, mama-casnica si doi copii », este inlocuita cu o diversitate de gospodarii de o singura persoana, cupluri fara copii, cupluri necasatorite, parinti singuri, familii cu doua venituri si multe alte variante de convietuire. Gratie tehnologiei informationale moderne, tot mai multi oameni lucreaza acasa, folosesc serviciile bancare si fac unele cumparaturi de la domiciliu, prin Internet.

Activism social sporit. Expresia « gandeste global si actioneaza local«  va capata o noua insemnatate pe masura ce oamenii se vor confrunta cu probleme locale grave, cum sunt : abuzul de droguri, lipsa de locuinta, crima, SIDA, poluarea, violenta in familie. Liderii din lumea afacerilor vor fi solicitati sa faca fata problemelor comunitatii intr-un mod generos, etic si creativ. Fosti adversari cum ar fi ecologistii si industriasii se vor uni pentru a rezolva in comun problemele ce vor aparea. Organizatiile non-profit (voluntare), vor capata importanta sporita, contribuind suplimentar la indeplinirea serviciilor sociale acordate de agentiile guvernamentale supraaglomerate.

Aceste caracteristici sunt semnale preventive ale schimbarilor in toate planurile: economic, tehnologic, social, politico-legal. Dar observam ca toate cele 9 motoare ale schimbarii au interconexiuni cu tehnologia curata, ecologica (clean technology, green technology, friendly technology for environment, ciclyc technology, green energy, etc.). In acest mod se genereaza noi valente ale managerilor - acelea de manager al calitatii si manager al mediului.

2.2 Rolul managerilor in societatea contemporana

Astazi, cand societatea umana isi doreste tot mai mult, mai repede, mai bine, vedem cum se contureaza o latura "artificiala", pragmatica, cu reprezentanti de varf precum computerul, lap-topul, e-mailul, cardul, telefoanele mobile multifunctionale si alte multe sisteme opto-electronice si o latura "umanista" reprezentata de traditii, obiceiuri, rugaciune, careia ii acordam mare atentie atunci cand suntem in punctele de rascruce pe drumul vietii noastre (botez, nunta, inmormantare), cand luam o pauza de la tumultul vietii si privim in liniste spre interiorul nostru (vacanta, sarbatori) sau atunci cand viata ne avertizeaza ca s-au depasit limite biologic suportabile (boala, accidente, etc.). Cele doua laturi sunt unite prin patrimoniul nostru national si prin patrimoniul rural in special si leaga calitatea vietii noastre de identitatea nationala si de confortul vietii pe care si-l doreste fiecare om. Intelegem prin confort un mediu exterior casei noastre -placut la vedere si ospitalier desfasurarii activitatilor umane- si un mediu interior (casa noastra) acest mediu fiind in armonie cu exigentele si cultura noastra. Ramane aici deschisa portita intre posibil si real. Putem spune insa ca daca gospodarirea mediului interior depinde nemijlocit de un proprietar, gospodarirea mediului exterior depinde de toti cetatenii care fac parte dintr-o comunitate locala. De aceea, pentru o buna reusita in managementul mediului, trebuie sa avem:

O strategie pe termen mediu si lung pentru protectia mediului ;

Reguli clare si sa le respectam (legi, standarde, normative) ;

Obiective care sa corespunda nevoilor comunitare si programe profesioniste pentru realizarea obiectivelor ;

Posibilitati materiale si seriozitate in munca.

Sa retinem ca in cele din urma actiunile noastre ne definesc si ne recomanda.

Asadar conditiile socio-economice extrem de complexe conduc la categorii de roluri ale managerilor. Aceste categorii sunt :

Interpersonale, adica,

o       Reprezentare : Managerul indeplineste sarcini ceremoniale, cum ar fi : cuvantari aniversare, festivitati de premiere, primiri de vizitatori ;

o       Leader : Managerul indruma si stimuleaza subordonatii ;

o       Coordonator: Managerul mentine legaturi informationale in interiorul organizatiei si cu exteriorul. Pentru aceasta foloseste tehnologia informationala si de comunicatii de ultima generatie.

Informationale, adica:

o       Monitor: Managerul solicita si receptioneaza informatii, analizeaza rapoarte si publicatii periodice, mentine contacte personale;

o       Diseminator: Managerul transmite informatii venite din afara organizatiei sau de la subordonati canalizand astfel munca subordonatilor catre eficienta maxima.

o       Purtator de cuvant : Managerul transmite informatii catre exterior prin viu grai, rapoarte, memorii, conferinte, etc.

Decizionale, adica :

o       Antreprenor : Managerul initiaza noi proiecte, deleaga responsabilitati, vine cu idei noi pe care le dezbate impreuna cu subordonatii ;

o       Solutionarea urgentelor : Managerul adopta actiuni corective in cazuri de criza si/sau dispute ; Managerul este primul care trebuie sa se preocupe de adaptarea organizatiei la crizele de mediu exterior ;

o       Alocarea de resurse : Managerul programeaza si propune bugete, fixeaza prioritati, decide cine si ce resurse primeste ;

o       Negociator : Managerul incheie contracte de vanzare-cumparare, negociaza cu sindicatele, apara interesele departamentale, etc.

3.1. Directii de actiune ale managerilor in societatea contemporana

Acceptand definitia ca tot ceea ce se interpune intre om si natura ca instrumentar si procedee de transformare reprezinta tehnologie, rezulta ca toate organizatiile umane pe langa misiunea de a realiza transformarile in care acestea sunt specializate (produse sau servicii), au, implicit, rolul de a asigura transformarile intr-un mod cat mai responsabil si rezonabil. Implicarea managerilor in aceste actiuni este indiscutabila. In acest scop se actioneaza pe doua directii :

Crearea de tehnologii eficiente

Aplicarea responsabila a tehnologiilor

1. In ceea ce priveste crearea de tehnologii eficiente, managerii pot interveni prin stimularea inovarii, prin reducerea decalajului dintre aparitia ideii si realizarea fizica a produsului sau serviciului si realizarea unui raport maxim, rezonabil, « calitate-prêt ». In acest sens, se manifesta 3 tendinte relevante :

intensificarea functiei de cercetare-dezvoltare a organizatiilor ;

planificarea strategica cu repere speciale referitoare la avansul tehnologic si protectia mediului;

cresterea rolului " intraprenorilor", adica a celor care activeaza in interiorul organizatiilor si care transforma idei in proiecte si produse fara sa fie detinatori de capital.

Metodelele traditionale de ordonare seriala a activitatilor de proiectare dupa altgoritmul : de la cercetare la proiectare, de la proiectare la experimentare si apoi la fabricatie si comercializare se cer a fi inlocuite cu metodele derularii, pe cat posibil in paralel a fazelor, ceea ce necesita multa competenta in organizarea muncii.

2. Aplicarea responsabila a tehnologiilor, ca directie de actiune a managerilor include in speta :

controlul financiar asupra eficientei noilor tehnologii ;

achizitionarea si aplicarea de tehnologii nepoluante ;

Aceasta responsabiltate a managerului cuprinde inclusiv asigurarea ecologiei corective si reconversia profesionala a salariatilor, impusa de modernizarea tehnologiilor.

Achizitionarea si aplicarea de tehnologii nepoluante constituie un obiectiv de cea mai mare importanta, deoarece determina nemijlocit modul in care vor evolua capacitatile de productie ale viitorului.

In acest context, definim managementul de mediu ca fiind acea componeneta a managementului care include structura organizatorica, activitatile de planificare, responsabilitatile, practicile, procedurile, procesele si resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea, revizuirea si mentinerea politicii de mediu.

Managementul de mediu a aparut ca o necesitate in momentul in care s-a dovedit ca tehnologiile traditionale, mari consumatoare de energie, afecteaza puternic si negativ mediul, ceea ce conduce pe termen lung la diminuarea si distrugerea resurselor, facand imposibila sustinerea pe mai departe a dezvoltarii.

3.2. Curente actuale in management

In functie de caracteristicile ale societatii contemporane, in managementul actual s-au conturat urmatoarele curente :

1. Managementul sistemic si contingential

a)          Managementul sistemic- porneste de la teoria generala a sistemelor, potrivit careia, in vederea intelegerii si organizarii intregului este necesar sa fie cunoscute atat partile cat si relatiile dintre acestea. Viziunea realitatii sub forma sistemica impune luarea in considerare a fenomenelor si proceselor in interdependenta lor si introduce notiunea de sisteme ierarhizate, sisteme deschise si sisteme inchise.

Ierarhizarea sistemelor subliniaza interdependenta lor in plan vertical, iar interconexiunile subliniaza legaturile lor in plan orizontal. Orice parte a intregului, vazuta de la nivelul ierarhic superior apare ca subsisitem dar poate fi sistem in raport cu componenetele sale , respectiv cu subsistemele sale.

Dupa cum stim sistemele inchise interactioneaza cu mediul numai din punct de vedere energetic. Taylor a interpretat omul si organizatia din care face parte ca sisteme inchise si a avut conflicte cu sindicatele.

Sistemele deschise interactioneaza cu mediul, avand loc schimburi masice, energetice si informationale. Managementul modern, in abordarea sa sistemica, tine seama ca organizatiile trebuie sa fie sisteme deschise, dinamice.

Abordarea sistemica prezinta un salt in evolutia managementului, ia in considerare, in procesul decizional multe variabile de care depind rezultatele activitatii organizatiilor (problemele se rezolva in interesul firmei dar si al angajatilor) dar nu este intotdeauna cel mai eficient, adica sunt situatii in care nu conduce la profit.

b)          Managementul contingential sau situational -este o extensie a abordarii sistemice. Deosebirea consta in faptul ca atunci cand se adopta o decizie se tine seama atat de sistem cat si de situatia in care evolueaza. Se introduce asadar o coordonata noua, situationala, influentata de contextul lexislativ al tarii, de cultura, de abundenta resurselor. Atata vreme cat organizatiile sunt foarte diferite ca marime, obiective, operatii tehnologice, structura de personal, etc. nu se pot folosi reguli de decizie universal valabile.

Abordarea contingentiala este criticata insa pentru impresia pe care o lasa ca organizatia este o captiva a mediului, si, in consecinta, incercarile de a dirija organizatia sunt inutile.

In realitate, evolutia oricarei organizatii nu este predestinata ci este o rezultanta a combinatiei dintre fortele mediului tehnico-socio-economic-natural si practicile managementului.

2. Managementul in stil japonez si excelenta in afaceri

Acestea reprezinta raspunsuri ale managementului la intensificarea cerintelor factorului uman si vizeaza o folosire cat mai deplina a angajatilor.

a)      Managementul in stil japonez -particularitatea acestui stil de conducere consta in rezolvarea problemelor de baza ale organizatiei intr-un mod participativ.

In organizatiile japoneze avem :

Angajare pe viata ;

Evaluare si promovare lenta ;

Cariere nespecializate ;

Mecanisme de control implicit  (autocontrol);

Elaborare colectiva a deciziilor ;

Responsabilitate colectiva ;

Spirit holistic ;

Acest tip de management nu este specific tarilor europene sau americane, dar cunoasterea lui influenteaza pozitiv colaborarile la nivel international. De asemenea, acest stil intareste regula unitatii in diversitate, scopul firmelor fiind profitul dar modalitatile de atingere al scopului putand fi foarte diferite.

b)          Excelenta in conducerea afacerilor -este contributia consultantilor americani in management. Reputati consultanti in management, precum Peters si Waterman au formulat 8 atribute ale excelentei in afaceri. Acestea sunt:

Observam ca toate atributele sunt din domeniul relatiilor umane si comportamentale, ca reactie la managementul conventional considerat prea conservator, rationalist, analitic, neemotional, inflexibil si preocupat de firmele mari.

De asemenea, consultantii americani recomanda un set de masuri pentru evitarea mentalitatilor « fixiste » in procesul conducerii. Acestea sunt :

Sa urmarim in mod curent literatura in domeniu si in special revistele care prezinta feed-back-uri cu privire la transpunerea teoriilor in practica;

Sa ne asiguram ca diversele concepte aplicate sunt bazate pe stiinta sau cel putin pe o forma documentara riguroasa si nu pur si simplu pe vorbe;

Noile concepte sa fie examinate si puse in practica dupa aplicarea unor teste pilot la nivelul unor organizatii mici ;

Sa manifestam scepticism atunci cand ni se ofera solutii simple dintr-o data ; solutiile trebuie analizate temeinic ;

Este necesar sa se anticipeze intotdeauna efectele actiunilor si evenimentelor curente asupra rezultatelor viitoare.

La modul general si foarte simplificat, putem spune ca pana acum  s-au conturat doua directii principale de dezvoltare ale managementului:

1. Managementul general, cu trasaturi descriptiviste, psihosociologice si economice ;

2. Managementul stiintific, cantitativ, considerat un arsenal de instrumente manageriale distincte.

In timp, societatea umana, aflata intr-o permanenta miscare, selecteaza varianta optima de dezvoltare, fara pretentii de universalitate in timp si spatiu.

Managementul de mediu din perspectiva Dezvoltarii Durabile

Conceptul de dezvoltare durabila a fost « oficializat«  la Conferinta de la Rio de Janeiro, in anul 1992, dupa ce fusese introdus in vocabularul dezvoltarii de catre Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare in anul 1987. Termenul este utilizat pentru toate mediile si in toate zonele lumii.

Acest concept se refera la relatia dintre politicile de dezvoltare si managementul resurselor naturale, incluzand mediul ca fiind o resursa naturala.

In prezent se utilizeaza 3 acceptiuni diferite ale conceptului :

Conceptul de Dezvoltare Durabila Pur Fizic. Adica, definitia clasica de dezvoltare durabila este legata de o singura categorie de resurse, si anume, de resursele regenerabile (agricultura, piscicultura, silvicultura) pentru a defini limitele posibilitatilor de exploatare. Durabilitatea inseamna din acest punct de vedere ca nu se vor extrage resurse in cantitate mai mare decat cresterea anuala a acestora, pentru ca altfel se reduce stocul lor fizic. In mod analog ar fi utilizarea dobanzii de la economiile depuse la banca, fara a ne atinge de capitalul depus, capitalul continuand sa genereza dobanda si in viitor.

In cazul pescuitului, de exemplu, daca reproducerea depaseste rata mortalitatii sau are loc o acumulare mai mare ca in mod obisnuit, apare o crestere anuala a biomasei de peste ce poate fi exploatata suplimentar. Daca exploatarea anuala ar fi egala cu cresterea anuala a biomasei, se ajunge teoretic la un echilibru fizic stabil. Dar in populatiile de pesti si in tehnologie apar schimbari, deci cantitatea recoltei anuale posibile de peste se modifica in timp (creste sau scade). Teoretic, acest model de recoltare si regenerare poate continua la nesfarsit si este durabil (sustenabil) iar rata de exploatare determinata biologic poarta numele de recolta durabila maxima (RDM).

Similar, acest concept se poate aplica si celorlalte resurse regenerabile, cum ar fi : aplicarea in silvicultura a ratei taierilor durabile maxime sau pentru apa freatica rata de pompare durabila maxima, etc.

In toate aceste situatii durabilitatea este inteleasa ca fiind managementul unui stoc de resurse regenerabile prin reglementarea ritmurilor de exploatare sau a fluxului de produse.

Teoretic, scopul managerial al recoltarii durabile poate fi atins daca se intelege biologia resursei respective. Insa o asemenea conceptie este simplista pentru ca neglijeaza influenta factorilor economici si a evenimentelor externe destul de frecvente si deloc de neglijat cum ar fi poluarea, interactiunea ecosistemelor, necunoscute in dinamica populatiei, biotehnologii, modificari genetice, evenimente meteorologice sau climatice, initiative politice, reactii sociale la modificarea fondului de resurse etc.

2. Conceptul de Dezvoltare Durabila Fizic -vizeaza un grup de resurse sau un ecosistem. Prin extrapolare fata de prima acceptiune, conceptul se aplica unui sistem mai larg de resurse sau unor ecosisteme. In acest caz realizarea durabilitatii se masoara in termeni fizici, dar se concentreaza nu asupra unei singure componente (unei populatii) ci se acorda atentie unei diversitati de date (caracteristici, insusiri, dinamica) ale ecosistemului. In unele cazuri, ca rezultat al interactiunilor din cadrul sistemului, ceea ce s-ar putea considera management durabil al unei resurse unice, se poate dovedi nedurabil pentru sistemul in ansamblu. De exemplu, exploatarea forestiera durabila va crea probleme de crestere a eroziunii solului, de modificare a aportului de apa, de microclimat, de modificare a biodiversitatii. Asadar, desi exploatarea forestiera poate continua in mod durabil, se adauga costuri suplimentare legate de actiuni in teren si in zona limitrofa cel putin pentru a combate eroziunea si a stabiliza sistemul hidrologic. Dar o dezvoltare durabila urmareste de fapt ca beneficiile aduse prin exploatarea forestiera sa fie pozitive si sa compenseze deteriorarea produsa in cadrul ecosistemului.

Practica ne arata insa ca natura si complexitatea interactiunilor intre componentele ecosistemului ridica intrebarea compensatiilor legate de alternativele de dezvoltare. Intr-o activitate economica stocurile fizice pot fi mentinute la un anumit nivel, pot fi crescute (stimulate), pot fi reduse (degradate) sau pot fi distruse si inlocuite in timp. Astfel, in cazul padurii defrisarea poate va fi compensata cu utilizarea terenului pentru agricultura.

Nu toate componentele ecosistemului pot fi armonios administrate intotdeauna ; unele resurse vor fi stimulate in timp ce altele vor fi mentinute la acelasi nivel sau deteriorate.   Exemplu clasic este dezvoltarea industriei cauciucului in Malaezia si Brazilia.

In Malaezia, la inceputul sec. XX suprafete intinse de dealuri impadurite au fost defrisate si au fost plantati arbori de cauciuc, dupa urmatorul program :

150 ha in anul 1897

20.000 ha in anul 1905

117.000 ha in anul 1909

1.400.000 ha in anul 1940

Ca efect, in anul 1919 Malaezia asigura jumatate din exporturile globale de cauciuc. In timp coroanele arborilor s-au dezvoltat, s-au unit si au creat un nou ecosistem, stabil, cu eroziune minima pe plantatiile bine intretinute. Avand un ciclu lung de replantari si intretinere, ecosistemul padurii de cauciuc poate fi intretinut timp indelungat.

Vom spune ca reconvertirea a creat desigur schimbari majore in flora si fauna originara. Este adevarat ca majoritatea speciilor din padurile originare s-au piedut, dar pe plantatii traiesc o multime de alte specii vegetale si animale, ambele ecosisteme fiind durabile.

Constatam ca omul a ales in acest caz varianta cea mai avantajoasa din punct de vedere socio-economic dar acceptabila si din punct de vedere ecologic.

In Brazilia, culegatorii de cauciuc au colectat numai guma arborilor salbatici. Aici productia era slaba, dar ecosistemul originar ramanea stabil. Acest program de management, desi adecvat din punct de vedere ecologic (padure ecuatoriala durabila), nu este durabil din perspectiva economica. Costurile de productie sunt de cateva ori mai mari decat in plantatiile noi din Malaezia. Ca urmare, sectorul brazilian a scazut pe piata cauciucului de la 60% in anul 1910, la 1% in anul 1934 si de atunci s-e mentine nesemnificativ.

3. Conceptul de Dezvoltare Durabila perceput ca si Concept Socio - Economic - Fizic

Intr-un concept mai larg al dezvoltarii durabile, scopul nu este un nivel durabil de stocuri fizice sau de productie fizica intr-un ecosistem de-a lungul timpului ci este cresterea durabila a bunastarii sociale si individuale. In acest context, dezvoltarea durabila este definita ca fiind «rezolvarea cerintele prezentului fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati ». Conceptul de dezvoltare durabila nu implica limite absolute de utilizare a resurselor de mediu ci doar limitari impuse de starea actuala a tehnologiei si de organizarea sociala in legatura cu resursele sau limitari impuse de capacitatea biosferei de a absorbi efectele activitatii umane.

Dar pentru cine este dezvoltarea durabila ?

Ecologistii vor sa pastreze ecosistemele naturale, consumatorii doresc sa mentina durabilitatea consumului, muncitorii doresc conservarea locurilor de munca, etc., etc., deci fiecare categorie sociala doreste pastrarea propriilor facilitati.

Unii ecologisti sustin ca intretinerea stocurilor fizice este calea corecta de realizare a durabilitatii. Insa in conditiile cresterii populatiei, atat intretinerea cat si reducerea stocurilor fizice conduc la scaderea in timp a resurselor pe cap de locuitor. Numai in cazul unei cresteri zero a populatiei mentinerea stocurilor inseamna pastrarea resurselor disponibile la acelasi nivel. In general insa, ar trebui sa existe o crestere concomitenta a resurselor sau a eficientei cu care sunt utilizate resursele, altfel apar inechitati intre generatii.

Punctul crucial pare a fi deci utilizarea resurselor in asa fel incat sa se asigure bunastarea prezenta si durabilitatea sistemului socio- fizico-economic.

Este greu insa de spus dinainte care vor fi activitatile economice durabile si este mult mai usor de observat dupa aceea care dintre ele nu sunt durabile. In plus, ceea ce este astazi o resursa productiva se poate modifica in timp, poate deveni neproductiva si poate fi inlocuita cu alta resursa, alternativa.

Dezvoltarea durabila nu cere ca vreuna dintre activitatile economice sa continue nelimitat. Practic ea cere ca in economie sa apara modificari de structura si activitati performante care sa le inlocuiasca pe cele vechi. Pentru o dezvoltarea durabila este necesar ca o parte din profitul rezultat din activitatile economice curente sa fie reinvestita in activitati productive, in tehnologii de varf si nu consumata.

O alta problema majora este aceea a exploatarii resurselor neregenerabile.

Unii economisti sustin ca venitul rezultat din exploatarea respectiv epuizarea unei resurse neregenerabile ar trebui sa fie impartit in doua componente: o componenta care sa fie consumata ca venit curent si alta componenta care sa fie investita intr-o resursa regenerabila pentru a produce in viitor un venit durabil, respectiv beneficii durabile pe termen lung. Alti economisti pun accentul pe o mai buna alocare (optimizarea) resurselor la diferiti utilizatori. Dar un vapor care transporta o greutate prea mare, se va scufunda, oricat de bine ar fi distribuita incarcatura.

Sunt si specialisti care sustin ca ar trebui limitata cresterea economica in sensul cantitativ al utilizarii de resurse dar nicidecum in sensul calitativ. In acest context, dezvoltarea durabila nu implica in mod necesar si o «crestere durabila«.

Asadar, conceptiile sunt divergente, abordarea in sens mai larg, socio-economic, nu ofera o cale evidenta care sa fie urmata cu incredere in vederea obtinerii durabilitatii. Sunt inca o serie de intrebari fara raspuns privind modul de tratare a echitatii intra- si intergeneratii cu privire la deciziile de management al resurselor.

Actualmente asistam la supraexploatarea resurselor prezentului: suprapescuitul, suprapasunatul, supraexploatarea padurilor, etc. in dauna generatiilor viitoare. Cauzele principale sunt saracia si uneori lacomia. In aceste situatii ar trebui dezvoltate si aplicate de fapt politici adecvate de combatere a saraciei si respectiv reglementari pentru limitarea supraexploatarilor.

Omenirea este prinsa intr-o cursa fara sfarsit din care poate iesi doar daca adopta solutii tehnice si economice noi, cu caracter de compromis sau de granita pentru ca parametrii actuali ai dezvoltarii economice se refera exclusiv la cresterea permanenta a cantitatii: mai repede, mai productiv, mai mult, mai departe.

Politicienii ne spun ca economia de piata este singura forma economica care poate asigura prosperitate. Dar ultimii ani arata ca se impune o reforma in cadrul ei. In prezent se pune intrebarea : cata ecologie suporta economia de piata? dar in viitor intrebarea s-ar putea pune : cata economie mai suporta sistemul ecologic care ne-a ramas ?

Societatea umana este in cautarea unor modele care sa preia aspectele ecologice in cadrul economiei de piata, sa combine mecanismele de piata ce se dezvolta in conditii favorabile protectiei mediului si sa le sustina.

Acest lucru se poate face la nivel regional, cu interventia statului, prin politici si strategii de mediu.