FIABILITATEA PRODUSELOR

FIABILITATEA PRODUSELOR

Calitatea produselor si serviciilor este indicatorul de baza al unei industrii sau economii. Fiabilitatea fiind alaturi de alti indicatori o componenta a calitatii, trebuie sa fie in atentia tuturor factorilor care determina bunul mers al societatii.

Fiabilitatea este probabilitatea ca partile, componentele, produsele sau sistemele sa-si indeplineasca functiile pentru care au fost proiectate fara a se defecta, in conditii specificate, pentru o anumita perioada de timp si cu un nivel de incredere dat.

Desi ca notiune este foarte veche - a aparut odata cu tehnica - fiabilitatea ca teorie s-a constituit in ultimele decenii si este intr-o continua dezvoltare. Fiabilitatea se refera la un cerc larg de probleme privind toate etapele de existenta a produselor (proiectare, fabricare, transport, montare, exploatare, dezafectare, etc.)

Termenul de 'fiabilitate' vine din franceza, 'fiabilité' unde caracterizeaza securitatea functionarii, masura probabilitatii de functionare in conditii prescrise.

Bazele fiabilitatii unui produs se pun in perioada de elaborare (proiectare) cand i se stabileste structura si se dimensioneaza elementele sale. Fiabilitatea se asigura in procesul de fabricatie prin alegerea corecta a proceselor si utilajelor tehnologice, prin respectarea regimurilor si conditiilor de fabricatie, prin control riguros pe faze a calitatii materiilor prime si materialelor fabricate.

Fiabilitatea se mentine prin utilizarea unor metode adecvate de conservare, transport, punere in functiune si exploatare.

Consumatorul (utilizatorul de produse) va fi totdeauna interesat in produse de fiabilitate mai mare, existand insa, un nivel optim de fiabilitate atat pentru producator, cat si pentru utilizator, ultimul fiind mai mare.

Fiabilitatea are ca obiect:

     studiul defectiunilor (cauze, procese de aparitie si dezvoltare, metode de combatere);

     aprecierea cantitativa a comportarii produselor in timp, ca functie de factorii de

     influentare interni si externi;

     stabilirea metodelor si modelelor de calcul si de prognoza a fiabilitatii, pe baza incercarilor specifice si a urmaririi comportarii in exploatare a produselor;

     stabilirea metodelor constructive tehnologice si de exploatare pentru mentinerea si cresterea fiabilitatii sistemelor, dispozitivelor si elementelor componente;

     stabilirea metodelor de selectare si prelucrare a datelor privind fiabilitatea produselor;

     determinarea valorilor optime pentru indicatorii de fiabilitate.

Ingineria fiabilitatii ofera metodele teoretice si tehnicile practice conform carora probabilitatea si capacitatea partilor, componentelor, echipamentelor, produselor si sistemelor de a-si indeplini functiile pentru care au fost proiectate si realizate, pe durate prestabilite de timp, in conditii precizate si cu nivele cunoscute de incredere pot fi specificate, anticipate, proiectate, testate, demonstrate inclusiv in conditiile in care au fost depozitate, ambalate, transportate apoi instalate, puse in functiune, monitorizate iar informatiile transmise catre toti cei implicati si interesati.

Pentru beneficiari, o importanta deosebita o are caracteristica de fiabilitate a produselor cumparate, datorita:

     cresterii complexitatii sistemelor si a importantei functiunilor pe care acestea trebuie sa le realizeze;

     intensificarea regimurilor de lucru ale sistemelor sau partilor componente (subsistemelor);

     introducerea pe scara larga a automatizarii si controlul automat al proceselor de functionare;

     cresterea cheltuielilor de exploatare;

     asigurarea securitatii exploatarii.

Fiabilitatea unui produs este decisa inca din faza de proiectare prin solutia tehnica adoptata, fabricantul avand posibilitatea sa realizeze parametrii stabiliti sau sa-i coboare datorita abaterilor tehnologice inerente proceselor de productie.

Privind modul sau metoda prin care este exprimata fiabilitatea, aceasta poate fi:

     fiabilitatea previzionala, determinata din faza de proiectare, functie de solutiile adoptate;

     fiabilitatea experimentala, care se determina in urma efectuarii incercarilor de laborator, pe standuri sau pe esantioane prestabilite;

     fiabilitatea operationala, determinata in urma prelucrarii informatiilor obtinute din exploatare, pe parcursul unei durate de timp prestabilite;

     fiabilitatea nominala, impusa de normele sau standardele specifice produsului.

Diferentele dintre fiabilitatea proiectata (previzionala), fiabilitatea experimentala si fiabilitatea operationala (la beneficiar) au la baza urmatoarele cauze:

greseli de conceptie;

greseli de fabricatie;

greseli de exploatare;

estimarea gresita a fiabilitatii in timp a unor componente.

In functie de conditii, fiabilitatea poate fi caracterizata si prin urmatorii indicatori:

     capacitatea de a nu se defecta;

     durata de viata;

     capacitatea de a fi restabilit (repus in functiune dupa defectare, de exemplu prin reparare).