PROBLEME GENERALE ALE ELABORARII PREVIZIUNILOR

PROBLEME GENERALE ALE ELABORARII PREVIZIUNILOR

1. Consideratii asupra metodologiei de previziune

Nasterea, consolidarea si dezvoltarea unei stiinte se bazeaza in general pe desprinderea si evidentierea unei legitati, principii si reguli, care delimiteaza obiectul si continutul acesteia fata de alte domenii ale cunoasterii concretizate in diferitele categorii de stiinte.

Pe temeiul acestor elemente fundamentale ale stiintei cercetarii viitorului s-a elaborat metodologia de previziune prin care se incearca obtinerea unor rezultate cat mai aproape de realitatea viitoare, care pe cat posibil sa fie controlabile si sa dea statutul stiintific al cercetarilor intreprinse.

Autonomizarea activitatii previzionale a dat un impuls extrem de puternic extinderii si perfectionarii continue a metodologiei respective.

Tinand seama de faptul ca sunt posibilitati de extrapolare a viitorului inca necunoscute si utilizate, bazate in principal pe mijloace pe care le poate furniza si alte stiinte, se poate considera ca arsenalul metodologic este susceptibil de a fi extins si imbunatatit.

Acest lucru este plauzibil si ca urmare a caracterului studiilor previzionale care nu reprezinta investigatii statice si sincronice, predeterminate si unice.

Pornind de la asemenea premise si de la definirea metodologiei previzionale ca fiind ansamblul principiilor, regulilor, metodelor, tehnicilor si instrumentelor folosite in procesul (activitatea) de elaborare a previziunilor, se va prezenta in continuare unele consideratii generale legate de existenta si utilizarea acestei metodologii.

De mentionat ca, intr-o acceptiune mai larga metodologia elaborarii prognozelor presupune selectarea si adaptarea la conditiile si specificul operatiunilor de previzionare a unor metode, tehnici si instrumente preluate de la alte stiinte, cu deosebire de la stiintele exacte.

Luand in considerare asemenea premise se poate preciza ca privind varietatea metodologica, cercetarea si anticiparea viitorului se caracterizeaza prin "traversarea" multor discipline cu care a intrat in contact si de la care a imprumutat, pastrand forma initiala sau modificandu-le, diverse mijloace cu care se opereaza in estimarile previzionale.

Varietatea metodelor folosite in previziune poate da impresia ca metodologia previzionala este lipsita de un caracter unitar si sistematic. Aceasta imagine este creata si de faptul ca studiile asupra evolutiei proceselor si fenomenelor din diferite domenii sunt investigatii cu caracteristici proprii, care introduc metode diferentiate corespunzator tipului de cercetare si scopului urmarit prin prospectare.

In realitate, desi metodologia previzionala se diversifica in functie de numeroasele caracteristici ale activitatii de previziune, ea se bazeaza pe unele elemente fundamentale care ii asigura un caracter unitar si sistematic, definitoriu pentru confirmarea sa ca si componenta esentiala a unei stiinte de sine statatoare, ce are obiect si continut propriu.

Caracterul probabilistic al cercetarilor previzionale impune ca la alegerea metodologiei si utilizarea diferitelor metode si tehnici de lucru sa se aiba in vedere faptul ca, prin previziune, incertitudinea poate fi micsorata, dar nu si eliminata. Rezulta ca o previziune care nu tine seama cat de cat de anumite incertitudini este prin definitie gresita.

Neprevizibilul, ca izvor al incertitudinii cu privire la viitor, provine din:

ambianta in care evolueaza viitorul cercetat si care nu apartine efectiv acestuia, existenta unor factori aleatori, ceea ce face ca rezultatele sa aiba anumita aproximatie, deci anumita probabilitate;

domeniul scopurilor previziunii care pe parcurs se pot schimba datorita interventiei unor elemente noi care influenteaza desfasurarea evenimentelor si a caror influenta trebuie sa fie cunoscuta si relativ determinata.

Tinand seama de caracterul probabilistic si de incertitudinea relativa, inerenta cercetarilor previzionale, se recomanda respectarea unor reguli sau cerinte la elaborarea previziunilor si anume:

a) intervalul de timp, dintre enuntarea conditiilor si producerea evenimentului sa fie suficient de lung, deoarece investigatia trebuie sa beneficieze de informatii necesare realizarii sale si pentru faptul ca o previziune are sens numai atunci cand se refera la evenimente ce vor avea loc dupa enuntarea ei.

b) previziunea poate fi cat de cat corecta numai daca se formuleaza pe baza unor legi adevarate, care pot descrie aproximativ conditiile si modalitatile semnificative ale aparitiei si desfasurarii evenimentelor sau procesului investigat.

c)  necesitatea ca relatiile dintre conditii si consecinte (efecte) sa fie corect stabilite, ceea ce impune ca metodele ce se aleg pentru a fi utilizate sa corespunda, urmareasca si reprezinte asemenea relatii.

Avand in vedere aceste premise si experienta acumulata in activitatea previzionala, in scopul sporirii eficacitatii rezultatelor obtinute, este necesar de a se introduce in orice explorare a viitorului unele criterii de ordin prospectiv, pe care unii autori[1] le-au delimitat la urmatoarele:

a)  a privi departe, adica procesele si tendintele trebuie examinate in perspectiva evolutiei lor pe termen lung, pentru a se putea contura directiile cele mai principale (esentiale) in evolutie.

b)  a privi larg si cuprinzator, ceea ce inseamna ca directiile de evolutie si actiunile posibile sa fie studiate in complexitatea si consecintele lor multiple si mai indepartate.

c)  a privi in adancimea proceselor si fenomenelor investigate, adica a urmari factorii determinanti ai evolutiei viitoare si posibila lor modificare in corelatie cu dinamica altor procese sociale.

d)  a asuma riscuri, adica a presupune faptul ca prospectarea viitorului fiind si "o stiinta a practicii" se realizeaza prin actiunea oamenilor care, inregistrand posibile directii de evolutie, imagineaza si diferite solutii de viitor ce se pot circumscrie in perimetrul unor eventuale riscuri ale infaptuirii lor.

Pentru ca rezultatele previziunilor sa fie cat mai aproape de realitatea viitoare se considera ca utila respectarea in procesul definirii si aplicarii metodologiei de previziune a unor cerinte si anume:

a)  cunoasterea temeinica a realitatii in scopul ca cei care elaboreaza previziunile sa poata opera cu suficiente informatii in timpul acestei elaborari.

b)  necesitatea gasirii si folosirii unei game largi de tehnici de previziune, deoarece pe de o parte, existand o multitudine de influente generate de factorii determinanti ai unei evolutii viitoare, sa se poata apela la metodele cele mai corespunzatoare de estimare a influentei fiecarei categorii de factori; iar pe de alta parte, utilizarea mai multor metode pentru acelasi scop previzional ofera posibilitatea obtinerii mai multor alternative si pe aceasta baza selectarea si retinerea celei mai probabile si posibile din randul acestora.

c)  subordonarea aplicarii metodologiei previzionale scopurilor urmarite de cei care urmeaza sa foloseasca previziunile elaborate, in special de factorii de decizie.

Daca se are in vedere domeniul concret al evolutiilor economice se poate concluziona, asa cum s-a afirmat[2], ca o metodologie buna de previziune trebuie sa furnizeze o completa analiza retrospectiva si prospectiva, sa fie suficient de simpla pentru a oferi loc larg imaginatiei si perceptiei asupra viitorului si sa permita utilizarea tuturor surselor de informatie disponibile.

Dupa cum arata experienta, in activitatea practica de elaborare a previziunilor s-a evidentiat existenta unui numar foarte mare de metode cu ajutorul carora se incearca explorarea viitorului.

Stiinta contemporana a oferit activitatii previzionale o serie intreaga de instrumente, mijloace si tehnici pentru elaborarea multor previziuni cat de cat viabile, care sa raspunda unor deziderate si sa evidentieze evolutii pe baze stiintifice.

Incercarile de inventariere si clasificare a metodelor concrete de cercetare asupra viitorului au la baza fie punctul de vedere al atitudinii fata de obiectul cercetarii, fie acela al modurilor de cunoastere, fie cel al metodelor de investigatie.

Ca urmare, metodele de prognoza pot fi clasificate in diferite categorii, functie de criteriul luat in considerare. Din acest motiv in literatura de specialitate apar multiple clasificari si grupari ale metodelor de prognoza.

Daca se incearca o sintetizare in scop practic se poate realiza urmatoarea clasificare:

a)  din punct de vedere al modului de elaborare al previziunilor folosite pot fi impartite in doua mari categorii:

metode rationale - care se bazeaza, in mod deosebit, pe utilizarea unor modele economico-matematice;

metode empirice - intemeiate mai ales pe aprecieri ale specialistilor.

b)  in functie de domeniile social-economice unde pot fi, sunt:

metode generale cu aplicabilitate in toate sau, in orice caz, intr-un numar foarte mare de domenii;

metode specifice unor anumite domenii (de pilda evolutia progresului tehnico-stiintific, evolutia demografica, activitatea comerciala etc.);

c)  dupa modalitatea de estimare a evolutiilor viitoare, metodele se impart in:

explorative - cand se porneste de la evolutii trecute pentru a stabili mersul de viitor;

normative - atunci cand se stabilesc unele obiective si se investigheaza toate posibilitatile viitoare de actiune si a consecintelor probabile in vederea atingerii obiectivelor respective;

intuitive - care au la baza experienta, initiativa, imaginatia si puterea de sinteza a specialistilor din diferite domenii de activitate;

bazate pe modalitatea economico-matematica ce utilizeaza relatii mate­matice cu care se incearca sa se stabileasca evolutii viitoare in functie de legaturile existente intre marimi ce exprima obiective, factori determinanti etc.;

- de echilibrare - care urmareste estimarea viitorului echilibru care trebuie sa existe intre anumite marimi, echilibru stabilit pe baza dimensionarii anticipate a unor componente definitorii ale respectivelor marimi.

In capitolele urmatoare se vor prezenta si se va face referinta la aceste categorii de metode previzionale.

2. Etapele generale ale elaborarii previziunilor

Pornind de la consideratiile asupra metodologiei de previziune prezentate in paragraful precedent se pot delimita etapele care trebuie parcurse pentru elaborarea previziunilor, indiferent de domeniul unde se realizeaza acestea.

Enumerandu-le, aceste etape sunt:

stabilirea obiectului previziunii;

fixarea perioadei de timp pentru care se elaboreaza previziunea, asa-zisul orizont al prognozei, precum si a ariei previziunii;

stabilirea fondului de date necesare elaborarii previziunii, alegerea metodelor de previziune si elaborarea propriu-zisa a acesteia;

alegerea sau selectarea, din multitudinea de alternative privind evolutiile viitoare, a variantei cele mai probabile si posibile, precum si stabilirea consecintelor probabile in cadrul fiecarei variante.

Daca se considera intregul proces de elaborare a previziunilor compus din etapele mai sus enumerate, ca o prima faza a unui proces previzional mai larg si complex, a doua faza reprezinta revizuirea sau reactualizarea periodica a acestora pe baza noilor elemente care pot sa apara dupa obtinerea variantelor de previziune.

Stabilirea obiectului previziunii este o problema deosebit de importanta, deoarece trebuie avut in vedere ca elaborarea previziunilor nu reprezinta un scop in sine, ci ea depinde de cui si la ce trebuie sa serveasca informatiile oferite de posibilele evolutii de viitor obtinute cu ajutorul previziunilor.

Obiectul previziunii il constituie fenomenul, problema sau marimea a caror evolutie in timp trebuie previzionata. De obicei elaborarea unei previziuni, mai ales in domeniul economic, serveste fie pentru alcatuirea unui program concret de activitate, fie pentru fundamentarea unui plan de perspectiva, sau pentru formularea unei strategii de actiune intr-o perioada viitoare.

In cazul alcatuirii unui program de activitate, vor fi necesare previziuni care sa evidentieze variantele posibile de realizare a obiectivului programului respectiv. In situatia fundamentarii unui plan de perspectiva, care se refera la mai multe domenii de activitate, se impune elaborarea unui complex integrat de previziune care sa abordeze toate problemele caracteristice domeniilor inscrise in plan. Pentru formularea unor strategii de actiune viitoare vor fi necesare previziuni care sa estimeze si delimiteze pentru viitor problemele care definesc strategia urmarita.

Deci obiectul previziunii se formuleaza nu in mod arbitrar ci in functie de scopurile elaborarii diferitelor categorii de previziuni, de informatii si orientarile cu privire la viitor, dorite a fi aduse de cercetarile previzionale.

Stabilirea orizontului si ariei previziunii are in vedere ca orizontul poate fi definit ca anul final pana la care se urmareste evolutia obiectului previzionat sau perioada pentru care se estimeaza o evolutie viitoare, iar aria previziunii se refera la sfera de cuprindere a acesteia.

Orizontul si aria previziunii depinde de: obiectul ei, informatiile cu privire la acestea, cunostintele asupra factorilor si influentei lor asupra unei desfasurari viitoare, capacitatea de previzionare oferita de metodele care pot fi utilizate si dinamica de ansamblu a domeniului previzionat (orizont mai putin indepartat pentru domenii cu dinamica accelerata fata de cele cu o dezvoltare mai lenta si invers).

Este posibila practicarea unor orizonturi mai indepartate, folosindu-se in cadrul acestora etape intermediare, dar in mod obiectiv aria previziunii se afla intr-un raport invers cu orizontul acesteia (cu cat orizontul este mai mare, aria este mai mica si invers).

Legat de aria previziunilor este gradul de agregare a acestora, adica numarul de subdomenii in care se imparte pentru a studia domeniul cercetat. Astfel, exista previziune unidomeniala, care este cea mai agreata deoarece cerceteaza intregul domeniu ca un tot unitar; previziune bidomeniala, care investigheaza un domeniu avand in vedere procesele (fenomenele) caracteristice a doua subdomenii componente, interactiunea si influentele lor reciproce; previziune pluridomeniala, care urmareste estimatii in mai multe subdomenii. Ca urmare, gradul de agregare va fi cu atat mai mare cu cat orizontul previziunii este mai departat si cu cat aria cercetata este mai intinsa si invers.

Stabilirea fondului de date necesare elaborarii previziunii, alegerea metodelor de previziune si elaborarea propriu-zisa a previziunii reprezinta etapa cea mai importanta in elaborarea studiilor previzionale. Ea presupune parcurgerea mai multor subetape, fiecare dintre ele avand obiective distincte de realizare. Intrucat orice previziune se elaboreaza luand in considerare evolutia din trecut si prezent, si deoarece fiecare existenta viitoare se bazeaza pe o situatie data, se impune cunoasterea aspectelor si tendintelor principale cu ajutorul unor informatii care permit construirea unor serii dinamice de date statistice ce ofera imagini precise si corecte asupra directiilor de evolutie precedenta. Numarul mare de informatii care pot fi utilizate sunt de urmatoarele categorii:

- informatii homologice care evidentiaza esenta evolutiei trecute si prezente a obiectului previziunii si precizeaza relatiile de interdependenta dintre acesta si factorii determinanti ai dinamicii inregistrate, relatii evidentiate sub forma unor legaturi legice.

- informatii euristice ce provin de la specialistii cunoscatori ai domeniului previzionat;

- informatii de ambianta reprezentand informatii luate din mediul in care exista si evolueaza obiectul previziunii.

Corelarea acestor informatii, selectarea si prelucrarea lor este o activitate extrem de complexa si impune o exigenta deosebita deoarece si de calitatea lor depinde gradul de certitudine a previziunii.

Ca urmare trebuie precizate cateva din calitatile strict necesare infor­matiilor si datelor ce se iau in considerare la elaborarea previziunilor si anume:

sa fie sigure si sa prezinte cu mare veridicitate realitatea obiectiva;

sa se refere in primul rand la obiectul previziunii, la parametrii ce pot caracteriza dinamica unui proces sau fenomen si la factorii de influenta asupra evolutiei trecute, prezente si viitoare.

Sursele de provenienta a informatiilor si datelor necesare previziunii, privite in raport cu organismul care elaboreaza prognoza sunt interioare si exterioare. Sursele interioare au in vedere bancile de date ce se constituie la nivelul celor care elaboreaza previziunile, informatiile din documente statistice, analize efectuate in sfera existentei obiectului previziunii etc. Sursele exterioare au in vedere informatiile care se obtin la cerere (anchete, chestionari) si cele furnizate de specialisti solicitati in acest scop.

Pe baza informatiilor si datelor constituite, odata conturata imaginea retrospectiva - se trece la alegerea metodelor de previziune si aplicarea lor. Din acest punct de vedere este nevoie, conform unor cerinte metodologice prezentate anterior, folosirea mai multor metode pentru acelasi scop previzional, deoarece se considera ca niciodata o metoda singura nu poate fi absolut veridica in ceea ce priveste rezultatele obtinute. Dupa aplicarea diverselor metode se impune confruntarea rezultatelor, pentru stabilirea prin comparatie a ipotezelor ce urmeaza a fi retinute ca cele mai posibile si probabile.

Alegerea (selectarea) din multitudinea de alternative privind evolutiile viitoare a variantei cele mai posibile si probabile constituie o etapa finala a elaborarii previziunii si importanta ei consta in faptul ca ofera beneficiarilor previziunii elementele prospective cele mai apropiate unei realitati viitoare, de care se poate tine seama in formularea unor strategii, programe sau planuri de actiune. Aceasta alegere (selectie) se poate realiza utilizand una din urmatoarele metode:

a) O metoda bazata pe ilustrarea cantitativa a gradului de certitudine in anumite momente, utilizeaza relatia:

St = So · q^t

unde: St - gradul de certitudine la momentul "t

So - gradul de certitudine la momentul initial, cel al obtinerii varian­  telor previzionale;

q -    gradul de mentinere a certitudinii de la un moment "t" la altul;

"t" = momentul reprezentat de anul perioadei de perspectiva luat in  considerare.

In aplicarea si interpretarea rezultatelor obtinute cu aceasta relatie trebuie avuta in vedere asa-numita lege a scaderii certitudinii si a cresterii incertitudinii. Incertitudinea previziunii initiale se mareste necontenit in mod obiectiv, deoarece conditiile luate in seama la elaborarea previziunii se pot modifica sau disparea in timp si/sau sa apara noi factori, respectiv elemente care pot influenta evolutia viitoare a obiectului previziunii.

De asemenea este eronat sa se incerce stabilirea formala a unei relatii intre certitudinea si orizontul previziunii, ca urmare a faptului ca certitudinea nu este functie numai de marimea perioadei de previziune, ci si de metodologia utilizata, de gradul de adaptare a elementelor caracteristice activitatii previzionale la marimea intervalului de timp luat in seama.

Siguranta (certitudinea) previziunilor depinde de o serie de conditii privind neadmiterea unor ipoteze de lucru care sa contina contradictii, luarea in considerare, pe cat posibil, a situatiilor conjuncturale, depistarea si eliminarea neajunsurilor sistemului informational, eliminarea elementelor subiective introduse in calcule etc.

In studiile previzionale un aspect interesant legat de certitudinea rezultatelor obtinute il constituie cercetarea invariantelor, respectiv a relatiilor care in timp prezinta o variatie mica. Notiunea de invarianta trebuie totusi inteleasa in mod relativ, ca o apreciere, deoarece in practica nu exista raporturi constante, cat de cat o tendinta de modificare.

Importanta cunoasterii invariantelor rezulta din aceea ca aceasta ofera posibilitatea obtinerii unor date utile pentru studiile previzionale, care contribuie la marirea gradului de certitudine si la realizarea unui insemnat castig de timp.

b) Metoda denumita a "matricei de selectie" se bazeaza pe analiza si ierarhi­zarea variantelor de solutii, in functie de anumite criterii, criterii care sunt privite intr-o anumita ordine de importanta.

Pentru ca o solutie (varianta) de viitor sa fie satisfacatoare si, deci, sa fie retinuta, trebuie sa se ia in considerare pozitia sa in raport cu fiecare criteriu in parte.

In aceste conditii optiunea pentru o varianta sau alta se face prin excluderea rand pe rand a variantelor care nu satisfac in mod corespunzator criteriile de selectie. Deci un anumit grad de satisfacere a criteriilor de selectie reprezinta o "baza de selectie".

De pilda, daca ne referim la adoptarea unei solutii viitoare privind elaborarea unui program strategic in domeniul investitiilor este posibil ca aspectul care defineste cel mai corespunzator eficienta economica sa devina cel mai important criteriu pentru care acesta se transforma in principala "baza de selectie".

In vederea ordonarii diverselor variante in raport cu "baza de selectie", cat si in scopul realizarii optiunii intre mai multe variante care pot sa se incadreze in aceasta baza in limite admise, este necesara ierarhizarea a insasi criteriilor de selectie. Pentru acesta se foloseste o tehnica simpla denumita "matricea criteriilor de optiune" sau "matricea de selectie".

In fapt este vorba de un tabel (tabelul 1) cu dubla intrare care nominalizeaza atat pe orizontala, cat si pe verticala, in aceeasi ordine criteriile luate in considerare.

Tabelul 1

Ierarhizarea criteriilor de selectie, folosind acest tabel, se face in felul urmator: se compara importanta criteriului A cu importanta criteriului B si in cazul cand criteriul A este considerat mai important ca B, pe linia criteriului A in dreptul coloanei criteriului B se trece cifra 1 iar pe linia lui B in dreptul coloanei A cifra 0. Aceste cifre indica raportul de importanta intre cele doua criterii care se compara.

Se continua apoi compararea importantei intre criteriul A si toate celelalte criterii care urmeaza, obtinandu-se spre exemplu in aceasta prima faza situatia prezentatata in tabelul 2.

Tabelul 2

In continuare, procedandu-se similar, se compara importanta criteriului B cu cele ale criteriilor C, D, N, a criteriului C cu cele ale lui D si N s.a.m.d. pana la criteriul N.

Se inscrie pe orizontala punctele obtinute cu fiecare criteriu in parte si in functie de totalul punctelor, se stabileste ierarhizarea criteriilor dupa ordinea lor de importanta, ca de exemplu din tabelul 3.

Din tabel reiese ca cel mai important criteriu este criteriul C. De aceea prima selectie a variantelor de prognoza se va face dupa acest criteriu C. Apoi, toate variantele care satisfac acest criteriu vor fi confirmate in raport cu criteriul A, retinandu-se numai acelea care il satisfac si asa mai departe pana se ajunge la un numar extrem de restrans de variante care satisfac toate criteriile de optiune stabilite.

Tabelul 3

Aceasta este o metoda simpla care ofera posibilitatea unei prime selectii a variantelor posibile de previziune. Urmeaza ca printr-o eventuala analiza mai aprofundata a fiecarei variante sa se aprecieze mai complet valentele fiecareia si sa se retina din randul acestora pe cele considerate mai probabile si posibile.

3. Elementele tehnice utilizate in calculele previzionale

Existenta si desfasurarea fenomenelor si proceselor, manifestarea marimilor care caracterizeaza evolutia acestora sunt rezultatul actiunii unui numar mare de factori, intre care unii pot fi principali sau secundari, esentiali sau neesentiali. De asemenea, unii dintre acesti factori pot fi cuantificati riguros, altii pot fi masurati cu aproximatie sau nu pot fi exprimati numeric.

In acelasi timp asupra fenomenelor sau proceselor economice si sociale pot actiona factori care se cunosc, avand o prezenta relativ permanenta si a caror influenta se poate determina, dar si factori accidentali (aleatori) care exercita o anumita influenta temporara sau mai putin importanta.

Din acest motiv in estimarea evolutiilor viitoare se impune folosirea sintezei stiintifice care permite evidentierea a ceea ce este esential si aplicarea pe baza ele­mentelor reprezentative a fenomenelor si proceselor urmarite prin legile probabilitatii.

Pentru transpunerea in practica a acestor deziderate se apeleaza la marimi denumite variabile de previziune[3].

Pe langa faptul ca aceste variabile exprima o anumita stare existenta la un moment dat sau o dinamica in timp, ele devin elemente indispensabile formalizarii matematice, ca mijloc de elaborare si folosire a metodelor cantitative de previziune.

Intrucat notiunea de variabila este intalnita si utilizata la matematica, statistica si alte stiinte, apare necesitatea delimitarii categoriei de variabila de previziune de alte categorii de variabile.

Astfel, prin variabila de previziune se intelege o marime cu ajutorul careia se poate estima o anumita evolutie de viitor, in functie de continutul si factorii determinanti ai acesteia.

Aceasta variabila se prezinta ca o marime absoluta sau relativa. De pilda, in domeniul economic, o marime absoluta este un indicator, iar o marime relativa un indice sau un procent.

Deosebirea dintre variabilele de previziune si celelalte categorii de variabile se evidentiaza prin caracteristicile pe care le au acestea, si anume:

a)  pot lua valori de la zero la plus infinit, ceea ce inseamna ca sunt pozitive si numai teoretic ajung la nivelul infinitului.

b)  exista in intervalul de la zero la plus infinit intre anumite limite determinate de conditii obiective.

Spre exemplu, daca luam in considerare variabila "consumul unui produs alimentar pe locuitor", el se prezinta ca o marime pozitiva, dar se situeaza intre anumite limite obiective, minime sau maxime, date de factori economici, sociali, de mediu, traditie etc.

Valorile limita a variabilelor de previziune, indiferent de cauzele care le determina, constituie elemente de baza ale dimensionarii evolutiei in perspectiva. Importanta lor creste in domeniile in care evolutia poate fi stabilita cu un grad de precizie mai ridicat tinand seama de limitele de saturatie care pot fi stabilite. De pilda, vanzarea de frigidere se poate exprima cu suficienta precizie daca se ia in considerare numarul de familii, nivelul "saturatiei" cu frigidere a unei familii si limitele variatiei preturilor acestora.

c)  intr-un anumit interval de timp, se manifesta ca valori continue si directe sau ca valori discrete; de pilda, o variabila continua si directa este nivelul productivitatii muncii privit prin evolutia sa in raport cu timpul, iar o variabila cu valoare discreta poate fi numarul unitatilor de productie dintr-o anumita ramura de activitate.

Luarea in considerare a acestor caracteristici are o importanta deosebita in elaborarea previziunilor, deoarece permite depistarea corecta a directiilor si sensului evolutiilor viitoare, asocierii dintre tendintele de evolutie a marimilor previzionate si factorii determinanti ai acestora.

Variabilele de previziune pot fi dependente sau independente, variabilele dependente reprezentand marimile a caror evolutie urmeaza sa fie estimata, iar valorile independente, valorile care exprima nivelul diferitilor factori de influenta.

Daca consideram functia de forma generala

y_i = f(x_i); i = 1, 2n,

in care fiecarei valori a lui x_i, respectiv x₁, x₂, , x_n, ii corespunde cate o valoare y_i, atunci y_i constituie variabila dependenta, iar x_i variabila independenta.

Un exemplu poate fi dat in cazul in care se are in vedere dependenta dintre rezultatul unei activitati (Q) si numarul de angajati si productivitatea muncii acestora (L, respectiv W

In aceasta situatie exista o relatie de forma urmatoarei functii:

Q = f(L,W)

in care Q se prezinta ca variabila dependenta ce poate lua valori diferite in raport cu marimea variabilelor independente L si W

Cunoasterea marimilor care sunt variabile dependente si independente are o insemnatate deosebita in calculele previzionale, deoarece legatura dintre aceste doua categorii de variante trebuie sa evidentieze tendinte bine conturate si definite, sa exprime dependente reale in timp. De asemenea, pentru o delimitare cat mai exacta a modului de influenta in timp a fiecarei variabile independente se impune ca intre acestea sa nu existe influente reciproce.

Pentru o utilizare corecta a variabilelor de previziune devine necesara cunoas­terea relatiilor care se stabilesc intre ele. Acestea sunt de mai multe feluri, si anume:

relatii de definire, independente de loc si timp, ce exprima legatura de cauzalitate privita prin prisma originii variabilelor respective;

relatii statistice, cand legaturile se stabilesc numai pe baza datelor statistice, fara a intra intr-o analiza mai aprofundata a legaturilor cauzale;

relatii de determinare, atunci cand legatura dintre variabilele considerate este stabilita prin cuantificarea dependentelor dintre cauzele existente;

relatii factometrice, cand pentru a exprima legatura cu un numar mai mare de factori a caror influente individuale nu pot fi cunoscute cu exactitate, se apeleaza la variabile care reprezinta si evidentiaza elementele partial cunoscute si care pot stabili o dependenta functionala. De pilda, o asemenea variabila o constituie factorul timp, ce apare ca variabila independenta ce preia reprezentarea influentei unor factori mai putin cunoscuti sau neluati in seama.

delimitarea variabilelor de previziune, aflarea continutului si rolul acestora, incadrarea lor intr-o categorie sau alta si evidentierea relatiilor dintre ele reprezinta premise fundamentale in crearea si asigurarea cadrului informa­tional necesar elaborarii previziunilor si in orientarea alegerii celor mai adecvate si eficiente metode si tehnici de previziune.

In cadrul elaborarii metodelor si tehnicilor de previziune un rol important il are formalizarea matematica. Ea este transpunerea relatiilor dintre variabilele de previziune in limbaj matematic. Prin aceasta formalizare se realizeaza formularea precisa a unor ipoteze de lucru care asigura urmarirea evolutiei raporturilor dintre variabilele de previziune si, totodata, posibilitatea efectuarii unor calcule mate­matice ce permit estimarea evolutiei in timp a marimilor previzionate.

Aceasta formalizare matematica se bazeaza pe folosirea principiilor, regulilor si instrumentelor de calcul aferente diverselor discipline matematice si pe legile probabilitatii.

Cu ajutorul formalizarii matematice se construiesc, in principal, metodele cantitative de previziune in randul carora un loc important il detin modelele de previziune.

Ele reprezinta o relatie sau un ansamblu de relatii matematice cu care se caracterizeaza si se estimeaza evolutia marimilor care definesc fenomenele, procesele sau activitatile supuse previziunii.

Modelele de previziune opereaza cu variabile stabilite apriori, deci in afara lor, numite variabile exogene si cu variabile ce rezulta din insasi utilizarea modelelor, considerate variabile endogene.

Pentru stabilirea variabilelor exogene si endogene se tine seama de obiectul si orizontul previziunii, banca de date si informatii existente.

Obiectul si orizontul previziunii definesc marimile care pot fi considerate endogene, iar sursele de date si informatii, elementele incadrate in categoria variabilelor exogene.

In general modelele de previziune si, in special, cele din domeniul previziunii economice, au anumite particularitati, care le deosebesc de alte categorii de modele, cum sunt, de pilda, cele folosite in planificarea-programarea activitatilor economice. Astfel:

a) au un caracter probabilistic, deoarece dependenta dintre variabile si evolutia viitoare a acestora se manifesta sub impulsul legilor probabilistice si mai putin pe baza unor enuntari cu caracter determinist.

b) continutul si modul de utilizare a lor se modifica in functie de durata pentru care se elaboreaza previziunea. De exemplu, in cazul cresterii orizontului previziunii scade gradul de certitudine al previziunii si, ca urmare, se apeleaza la modele bazate pe probabilitati mai reduse, care au continut diferit decat cele cu probabilitate ridicata.

c) sunt instrumente utilizate pentru orientarea factorilor de decizie si nu pentru intruchiparea (concretizarea) deciziei de catre acestia.

Luarea in considerare a acestor caracteristici reprezinta o cerinta importanta pentru derularea operatiunilor de elaborare si utilizare a modelelor de previziune.

De asemenea la elaborarea modelelor de previziune trebuie sa se urmareasca:

in ce masura marimile incluse in modele reprezinta factorii cei mai importanti ai determinarii evolutiilor viitoare;

daca variabilele sunt suficiente pentru o estimare satisfacatoare a evolutiilor din perioadele viitoare;

daca prin continut modelele permit folosirea combinata a lor, dat fiind faptul ca gradul de certitudine a previziunii creste pe masura obtinerii mai multor alternative de evolutie, alternative din randul carora se aleg cele mai probabile si posibile.

In acelasi timp constituirea modelelor de previziune economica trebuie sa aiba in vedere:

ca ele sa permita descrierea evolutiilor viitoare in concordanta cu cerintele legilor economice;

sa existe surse informationale si, in primul rand, datele statistice cerute de model;

sa fie rezolvabile, adica sa se bazeze pe reguli de rezolvare clare si precise;

realizarea pe langa estimatii de ordin cantitativ si a celor de natura calitativa, iar concluziile oferite sa corespunda, cat de cat, unor situatii reale, viitoare;

pentru operativitate sa permita efectuarea calculelor cu ajutorul tehnicii moderne.

Modelele utilizate in calculele previzionale sunt de mai multe categorii, si anume:

modele de crestere - ce urmaresc sa estimeze o evolutie de ansamblu a unor structuri economice in sensul dezvoltarii acestora prin luarea in considerare a nivelului componentelor ansamblului, nivel prefigurat in mai multe variante ce exprima ipostaze corespunzatoare unui anumit stadiu de evolutie. De obicei aceste modele sunt utilizate la previziunea macroeconomica;

modele de echilibrare cu ajutorul carora se estimeaza variante de echilibru intre marimi reprezentand ansamblul de nevoi si resurse, existente fie la nivelul unui domeniu sau sector de activitate, fie in cadrul unei activitati mai complexe, marimi care se exprima fizic (natural) sau valoric (baneste);

modele de simulare care, asa cum arata si denumirea lor, incearca sa simuleze anumite situatii viitoare bazate pe ipoteze apriorice de actiune;

modele de optimizare care, in principal, au in vedere utilizarea programarii matematice, ce urmareste obtinerea unui maxim sau minim in anumite conditii sau cerinte formulate, in functie de obiectivele urmarite in viitor. Ele se compun dintr-o functie obiectiv si restrictiile aferente. De mentionat ca optimul previzionat este un optim matematic, care trebuie sa fie privit, pentru a-l considera plauzibil, si in raport cu elemente de natura economica, sociala, tehnica etc.

modele combinate de simulare-optimizare ce urmaresc ca paralel cu simularea unor situatii posibile de viitor sa exprime si alternative optime ale acestor situatii. Acestea sunt modele mai complexe utilizate in cazul unor previziuni adresate celor care manifesta interes pentru investigatii de tip explorativ si normativ, respectiv investigatiilor care fac obiectul cercetarii de substitutie.

Varietatea modelelor de previziune creeaza posibilitatea orientarii activitatii de investigatie asupra viitorului in directia folosirii celor mai adecvate instrumente de cercetare si pe aceasta baza obtinerea unor alternative cu o cat mai mare probabilitate.