Tehnologie Afaceri Scoala Didactica Legislatie Familie

 

unde:

PC - reprezinta primele cuvenite pentru o perioada data;

DI - daunele si cheltuielile de solutionare a daunelor inregistrate in aceeasi perioada;

CI - cheltuielile inregistrate in perioada respectiva;

PS - prime subscrise in acea perioada.

Expresia DI/PC + CI/PS reprezinta rata combinata, formata din raportul dintre daunele inregistrate si primele cuvenite si raportul dintre cheltuielile inregistrate si primele subscrise.

Daca standardele activitatii de subscriere nu au fost modificate, rata profitului nu este influentata direct de volumul de prime, ea reprezentand un procent constant din primele cuvenite. Daca asiguratorul isi mareste capacitatea de a acoperi riscul contributia activitatii de subscriere la profitul total poate creste. Daca raportul dintre primele subscrise si activul net reprezinta capacitatea de acoperire a riscului (raportul PS/AN este cunoscut sub denumirea de indicator de capacitate sau de expunere), iar PT_S este contributia activitatii de subscriere la profitul total, atunci:

∆PT_S = R_P∙∆PS/AN

De exemplu, un asigurator are o rata combinata de 0,98 si o rata a profitului din subscriere de 2% din prime. Daca asiguratorul isi desfasoara activitatea la o rata PS/AN de 2:1, activitatea de subscriere contribuie cu 4% din profit la formarea capitalului, de doua ori rata profitului realizata din prime. Cresterea ratei PS/AN la 3:1 mareste contributia la profit de la 4% la 6%, chiar daca rata profitului din subscriere ramane nemodificata. Efectul parghie (sau de levier) al volumului mai mare de prime nu tine seama de faptul ca ratele profitului din subcriere sunt pozitive sau negative. Daca exista o rata combinata de 1,12 la o rata de 2:1, activitatea de subscriere realizeaza o rentablitate negativa de 24%. Cresterea volumului de prime subscrise amplifica efectul negativ al contributiei subscrierii la profitul total.

Scaderea capacitatii societatii de asigurari de a obtine profit din subscriere este atribuita conditiilor competitive de piata, evolutiei ciclice a profitului in activitatea de asigurare si impactul oportunitatilor de castig din invastitii.

Venitul net din investitii

Este format din dobanda, dividende venitul obtinut din investitiile in active imobilizate, din care se scad cheltuielile efectuate in activitatea de investitii. Asiguratorii obtin profit prin investitii in titluri financiare. Acestia detin doua surse de fonduri pentru investitii: activul net de care dispune asiguratorul (capitalul plus profitul nerepartizat) si fondurile oferite de asigurati (rezervele pentru primele necuvenite, rezerva de dauna si rezerva pentru cheltuielile de solutionare a daunelor).

Principala sursa de fonduri pentru investitii o reprezinta profitul reinvestit si primele platite in avans. Primele incasate maresc rezerva de prime necuvenite a unui asigurator. Acesta inregistreaza o crestere continua a volumului incasarilor, primele fiind colectate inainte de a fi recunoscute in contabilitate ca venituri. Deoarece daunele aferente multor contracte sunt platite dupa expirarea perioadei de asigurare, rezervele de dauna se acumuleaza pe masura ce activitatea asiguratorului se extinde. Atat timp cat activitatea de subscriere genereaza cash-flow-uri pozitive, fondurile reprezentate de rezervele de dauna si rezervele de prime pot fi folosite ca parte a capitalurilor societatii.

Cash-flow-urile pozitive din subscriere permit societatii sa mareasca investitiile fara a apela la alte surse de finantare. Societatile de asigurari obtin fluxuri de numerar de la asigurati prin vanzarea unui volum mai mare de asigurari si prin cresterea rezervelor de prime si a rezervei de dauna. Gradul de indatorare a asiguratorilor este apropiat de cel al societatilor care emit obligatiuni. Gradul de indatorare (levierul financiar) poate creste rentabilitatea activului net daca activele genereaza castiguri mai mari decat costurile legate de gestionarea fondurilor asiguratilor. Pierderile din operatiunile de subscriere si modificarile negative privind riscul asiguratorului constituie costuri implicite ale acestor fonduri. Daca nu apar modificari ale riscului pentru o societate, levierul financiar este intodeauna favorabil cand activitatea de subscriere este profitabila.

Urmatoarele exemple arata modul in care cash-flow-urile din subscriere pot genera profit din investitii, fara ca acestea sa produca profit din activitatea de subscriere. O societate de asigurari isi incepe activitatea pe 1 iulie 2007 cu un capital de 1000 UM. In prima zi de activitate aceasta emite cinci polite de asigurare contra incendiilor, valabile un an, colectand primele de asigurare in valoare de 600 UM. Comisioanele platite si celelalte cheltuieli de subscriere reprezinta 180 UM. In acest an societatea nu desfasoara activitati aditionale.

Comparativ bilanturile din tabelul 2. intocmite inainte si dupa subscrierea politelor, se pot analiza cash-flow-urile rezultate din vanzarea acestora. Se observa ca incasarile de prime maresc activele cu 600 UM, iar cheltuielile de subscriere reduc activele cu 180 UM. Rezerva de prime este de 600 UM, iar activul net scade cu suma cheltuielilor in avans (cu 180 UM)

Tabelul 2

Cash-flow-urile din activitatea de subscriere si profitul din investitii

In timpul anului asiguratorul a investit 1.420 UM in titluri financiare la o rata de rentabilitate de 14% (99,40 UM la 31 decembrie 2007). Cheltuielile cu investitiile sunt zero. In acest interval apar daune de 210 UM. Jumatate din aceste daune se va plati la sfarsitul anului, iar cealalta jumatate ramane in rezerva de dauna. Bilantul asiguratorului arata un activ net egal cu 1.009,40 UM. Aceasta valoare reprezinta activul net la inceputul exercitiului financiar minus pierderea din subscriere de 90 UM, plus verdictul net din investitii de 99,40. UM. Adaugand cheltuielile in avans de 90 UM, rezulta un activ net de 1.099,40 UM.

Din acest exemplu se desprind cateva observatii. Politele de asigurarea au fost subscrise fara profit. Daca asiguratorul ar fi investit activele initiale de 1.000 UM si nu desfasura activitatea de subscriere, ar fi castigat 70 UM in loc de 99,40 UM din activitatea din investitii. Gradul de indatorare a firmei a marit rentabilitatea investitiilor cu 42%.

Daca un tip de asigurare produce cash-flow-uri pozitive, asiguratorul isi poate mari profitul din investitii prin cresterea volumului de prime (prin incheierea de noi polite). Astfel, strategia optima de functionare este aceea de a urmari in permanenta cresterea activitatii de subscriere. Totusi exista cativa factori care limiteaza castigurile pe care un asigurator le poate obtine in urma cresterii gradului de indatorare din asigurari.

De asemenea, exista factori care limiteaza capacitatea de subscriere a asiguratorului. Normele contabile reprezinta unul dintre acesti factori. Atunci cand o noua polita este emisa, trebuie deduse cheltuielile de subscriere care reduc valoarea neta a firmei. Asiguratorul trebuie sa mentina un activ net minim pentru a-si continua activitatea.

Conducerea societatii de asigurari nu doreste marirea volumului de prime pana la limita admisa, pentru ca activul net este necesar amortizarii pierderilor neanticipate din activele investite si a erorilor de estimare a rezervei de dauna.

Un alt factor de limitare a cresterii volumului de prime il constituie scaderea ratei profitului o data cu emiterea de noi polite. In exemplu de mai inainte s-a presupus ca politele au fost incheiate cu o prima minima (profit din subscriere zero). Chiar daca asiguratorul a inregistrat o mica pierdere din subscriere, emiterea de polite a adus profit. La un anumit punct, pierderile din subscriere sunt compensate de cresterea profitului din investitii.

Datorita incertitudinii privind pierderile potentiale din contractele de asigurari, societatea poate limita vanzarile inainte ca pierderile din subscriere sa atinga valoarea profitului din investitii.

Reglementarile organelor de supraveghere a activitatii societatilor de asigurari reprezinta un alt factor de limitare a volumului de subscriere.

Castigurile (pierderile) de capital realizate

Aceste castiguri (pierderi) se obtin atunci cand asiguratorii inregistreaza un profit (sau o pierdere) din vanzarea unui activ la un pret mai mare sau mai mic decat costul lui.

Profiturile (pierderile) nete realizate din vanzarea activelor sunt reflectate in contul de profit si pierdere. La acestea se adauga venitul net din investitii, determinand profitul (pierderea) neta din investitii.

In general, deciziile de vanzare a titlurilor financiare sau a altor active sunt determinate de strategia de invastitii si de bugetul de venituri si cheltuieli al firmei. Nivelul impozitului poate constitui de asemenea un factor important in luarea acestor decizii.

Un obiectiv al strategiei de investitii il constituie sincronizarea vanzarii de active cu scadentele platilor, in asa fel incat societatea sa dispuna de lichiditati suficiente pentru plata despagubirilor si a datoriilor. Alegerea structurii activelor si stabilirea programului scadentelor titlurilor cu venit fix (obligatiuni si titluri ipotecare) influenteaza cash-flow anticipate din investitii. Daca activitatea de subscriere genereaza suficiente cash-flow-uri pentru onorarea platilor curente si a despagubirilor, strategia privind portofoliul de active se poate concentra pe selectia investitiilor care ofera cele mai mari profituri pentru un nivel de risc acceptabil. In aceasta situatie, lichidarea investitiilor constituie o caracteristica mai putin importanta fata de siguranta fondurilor investite. Pe de alta parte, daca asiguratorul anticipeaza folosirea veniturilor din investitii pentru efectuarea platilor curente, activele cu lichiditate mare vor fi acceptate in defavoarea celor cu randament ridicat.

Inflatia si ratele ridicate ale dobanzii influenteaza negativ portofoliul de investitii al unei societati de asigurari. Presiunea inflationista asupra cheltuielilor de exploatare si asupra despagubirilor determina cresterea nevoii de lichiditati din activitatea de subscriere. Ratele ridicate ale dobanzii reduc valoarea de piata a obligatiunilor si a titlurilor ipotecare. Activul net este influentat doar de castigurile si/sau pierderile de capital realizate sau de scaderea valorii obligatiunilor si a titlurilor ipotecare, in bilant fiind cuprinsa si amortizarea.

Asiguratorii nu sunt dispusi sa acopere pierderile de capital realizate aferente titlurilor cu venit fix, deoarece ei au planificat ca la scadenta sa incaseze valoarea nominala a obligatiunilor. In cazul unei nevoi de lichiditati generate de rezultate nefavorabile din activitatea de subscriere sau de aparitia unor investitii atractive, obligatiunile si titlurile ipotecare vor fi vandute sub pretul lor, societatea inregistrand o pierdere.

Societatile de asigurari au incercat imunizarea unei parti din portofoliul de investitii fata de riscul pierderilor de capital din vanzarea fortata de obligatiuni la preturi scazute. Imunizarea presupune investirea fondurilor in asa fel incat sa se coreleze intrarile de numerar aferente veniturilor din dobanzi si titlurilor ajunse la scadenta cu iesirile de numerar aferente rezervei de dauna. Totusi, daca inflatia determina modificarea cash-flow-urilor viitoare, imunizarea unui portofoliu de obligatiuni nu mai este posibila. Exista insa numeroase modele matematice folosite la corelarea scadentelor activelor cu scadentele datoriilor de platit, astfel incat asiguratorii sa poata reduce piscul realizarii pierderilor de capital din activele investite.

In tabelul de mai jos se compara structura scadentelor obligatiunilor detinute de o societate de asigurari generale cu cea a obligatiilor.

Chiar daca mai mult de o treime din daune sunt platite in primele 12 luni de la data producerii lor si 80% din daune sunt platite in termen de cinci ani, distribuirea scadentelor obligatiunilor s-a realizat dupa alte criterii. Doar 13% din obligatiuni au scadente sub un an, iar 37% au scadente peste 10 ani. Astfel de diferente complica administrarea financiara a societatii.

Portofoliul de obligatiuni al unei societati de asigurari de viata are de regula o structura cu scadente mai indepartate.

Castigurile (pierderile) de capital nerealizate

Conform metodelor de evaluare a activelor societatilor de asigurari, valoarea de piata a datoriilor are o importanta redusa in conditiile in care cash-flow-urile din exploatare permit mentinerea unui activ pana la scadenta. Cele mai multe obligatiuni sunt inregistrate la un cost amortizat, si nu la valoarea de piata.

Obligatiunile care nu pot fi evaluate pe baza costului amortizat si toate actiunile sunt inregistrate la valoarea de piata in bilantul asiguratorului. Orice apreciere sau depreciere a acestor investitii vreeaza un castig sau o pierdere de capital nerealizata. Castigurile (pierderile) de capital nete nerealizate sunt reflectate direct in valoarea neta a societatilor de asigurari. Acestea nu reprezinta insa un venit, pentru ca nu vor fi realizate niciodata.

Chiar daca castigurile (pierderile) de capital nerealizate nu sunt incluse in contabilitatea venitului, ele contribuie la profitul total al societatii, reprezentand o componenta a profitului economic, pentru ca influenteaza activul net al asiguratorului. O scadere brusca a valorii activelor poate impune o scadere (temporara) a activului net. Pe termen scurt, aceasta scadere conduce la cresterea gradului de indatorare la un nivel nefavorabil pentru asigurator. Daca valoarea activului net nu este restabilita, pierderile de capital nerealizate il pot forta pe asigurator sa accepte o rata de crestere mai mica decat cea preconizata.

3. Ciclicitatea profitului

In acest subcapitol ne vom concentra in principal atentia asupra ciclului profitului in sectorul asigurarilor generale, deoarece in asigurarile de viata ciclicitatea nu este la fel de evidenta, cererea si oferta de asigurare avand fluctuatii mult mai reduse decat in cazul sectorului nonviata.

Ciclicitatea profitului in sectorul asigurarilor generale nu reprezinta o noutate. De multi ani asiguratorii au observat ca aceasta ramura de asigurari are perioade de criza si perioade de prosperitate. In trecut asiguratorii au acceptat aceasta ciclicitate probabil datorita faptului ca veniturile obtnute in perioadele de prosperitate erau suficiente pentru a acoperi pierderile din perioadele de criza.

Modelul ciclului profitului se caracterizeaza printr-o crestere urmata e o descrestere, adica valoarea profitului creste pentru o perioada, dupa care descreste, pentru a creste din nou. Cele mai inalte puncte ale seriilor sunt numite "puncte de maxim". Iar cele mai joase sunt numite "puncte de minim". De regula, in asgurarile generale, ciclul profitului este cuprins intre un punct de minim si urmatorul punct de minim - mai precis, din anul cu profitabilitatea cea mai scazuta pana in urmatorul an cu cea mai scazuta probabilitate, perioada de profitabilitate ridicata fiind cuprinsa intre acesti ani.

Ciclurile profitului reflecta comportamentul economic in mediul economico-social in schimbare si, prin urmare, oscilatiile nu sunt perfect simetrice sau regulate, ca in cazul ciclurilor matematice. Faptul ca profitabilitatea este ciclica nu inseamna obligatoriu ca valoarea acesteia va reveni la nivelul anterior. Ciclurile se succed conform unui trend crescator sau descrescator al profitabilitatii.

Specialistii in asigurari amintesc "de ciclu" atunci cand se refera la faza descendenta a acestuia. Ar fi incorect sa caracterizam ciclul profitului numai prin prisma anilor nefavorabili. Un ciclu complet cuprinde atat ani cu profit mai scazut, cat si ani cu profit ridicat.

Caracteristica dimensionala traditionala utilizata in identificarea ciclului profitului este profitabilitatea activitatii de subscriere. Strict vorbind, ar trebui sa se ia in calcul atat profitul realizat din subscriere, cat si cel din investitii. Pentru a simplifica insa analiza, in continuare vom analiza in special evolutia activitatii de subscriere.

Rezultatele din subscriere si din investitii ale companiilor de asigurari generale sunt strans legate. Unul dintre motivele acestei stranse interdependente este acela ca atat deciziile de stabilire a cotelor de prima, cat si rezultatele din investitii sunt direct afectate de ratele de dobanda. In plus, exista un efect indirect al randamentului investitiilor asupra deciziilor de stabilire a cotatiilor de prima - un randament mare tinde sa reduca tarifele prima si rezultatele din subscriere.

Exista de asemenea o corelatie negativa intre castigurile de capital realizate si rezultatele din activitatea de subscriere. Acestea indica faptul ca respectivele castiguri sunt utilizate pentru imbunatatirea veniturilor.

Se intalnesc insa si situatii in care castigurile de capital duc la inrautatirea rezultatelor din subscriere. Obtinerea unor castiguri foarte mari de capital in primul deceniu al mileniului trei a fost principala cauza a trecerii pietei prin faza soft. Veniturile mari din investitii au fost rezultatul scaderii ratelor de dobanda - ducand la obtinerea unor castiguri de capital pentru portofoliile de obligatiuni - si al cresterii spectaculoase a pietei de capital. Urmarind cresterea cotelor de piata detinute, asiguratorii au recurs la reducerea tarifelor de prima, compensand veniturile mai reduse din prime cu profiturile generate de portofoliile de ttluri de valoare. Acest lucru a avut ca rezultat o concurenta acerba in conditiile unor niveluri de prima insuficiente.

Analiza diferitelor domenii de asigurare a relevat faptul ca, in ciuda cresterilor si scaderilor periodice ale ratelor profitului in ultimii ani, nu au existat doua cicluri care sa fie identice. Oscilatiile au avut frecvente si amplitudini diferite de la un domeniu de asigurare la altul urmand sau nu un anumit trend. Pe intreaga perioada, ciclurile profitului din toate domeniile de asigurare au fost puternic influentate de ciclurile profitului din asigurarile auto. In aceasta perioada, primele din asigurarile auto au reprezentat in medie aproximativ 40% din primele totale, astfel ca profitabilitatea din subscrierea asigurarilor auto a avut evident un efect puternic asupra profitabilitatii totale.

Cauzele ciclului profitului

Ciclicitatea profitului se manifesta in numeroase ramuri economice. Cauzele si modalitatea de manifestare a acestor cicluri depinde de doua aspecte:

structura ramurii economice;

caracteristicile cererii si ofertei de bunuri sau servicii specifice ramurii respective.

Structura pietei, oferta si cererea de bunuri si servicii sunt notiuni abstracte. Ele nu pot explica in detaliu lumea complexa si in schimbare, dar sunt necesare pentru a prezenta intr-un mod sistematic si ordonat modul de operare al pietei. Aceste notiuni sunt utile in explicarea cauzelor si a modului de producere a ciclului profitului.

Structura pietei asigurarilor este determinata de nivelul de concurenta din acest domeniu. Domeniul asigurarilor are, conform definitiei date de teoria economica, o structura foarte competitiva. Majoritatea pietelor de asigurare au numerosi vanzatori si cumparatori si in nici una dintre acestea nu exista un cumparator sau un vanzator care sa detina o cota de piata ridicata. Consumatorii percep in general doar mici diferente intre produsele vanzatorilor. Infiintarea sau lichidarea unei societati de asigurare este de obicei mai putin dificila decat intiintarea sau lichidarea intreprinderilor din alte domenii economice. Din aerspectiva criteriilor economice clasice, ramura asigurarilor generale are o structura foarte competitiva datorita gradului redus de concentrare, diferentierii minime intre produse si accesibilitatii intrarii si iesirii de pe piata.

Cererea de asigurare

Cererea pentr asigurarile generale tinde sa creasca constant in timp. Aceasta crestere continua este remarcabila in comparatie cu cererea instabila penru alte bunuri si servicii. De exemplu, cererea pentru asigurarile auto creste an de an, pe masura ce creste numarul autovehiculelor si persoanelor cu permis auto. In schimb, cererea pentru automobile noi este foarte instabila. Acesta creste sau scade puternic, in functie de modificarea veniturilor consumatorilor, de designul autovehiculului si, mai reent, de disponibilitatea si pretul combustibililor. Cererea pentru majoritatea produselor de asigurare destinate persoanelor juridice este de asemenea relativ constanta. De exemplu, atunci cand vanzarile unei firme sunt in declin, acesta poate cumpara o asigurare cu o valoare mai redusa, dar nu va renunta complet la asigurare.

Cererea de asigurare este de obicei constanta din doua motive. In primul rand, consumatorii considera asigurarile de bunuri si raspundere civila ca o necesitate pentru care nu exista un produs de substitutie la acelasi pret. Cumparatorii pot obiecta in privinta cresterii preturilor, insa vor continua sa cumpere asigurari. Prin prisma criteriilor teoriei economice, cererea de asigurare poate fi caracterizata ca avand o elasticitate redusa atat fata de venitul consumatorului, cat si fata de pretul de vanzare. In al doilea rand, asigurarea nu este un produs de folosinta indelungata, cum sunt alte produse precum automobilele sau frigiderele.

Contractele de asigurare au o perioada de valabilitate limitata, mentinerea protectiei impunand reinnoirea acestora imediat dupa espirare. Cererea de asigurare tinde sa creasca in functie de de numarul bunurilor aflate in proprietatea consumatorilor si de expunerea acestora la riscurile de raspundere civila. Valoarea bunurilor asigurate depinde de valoarea economica a acestora si de inflatie. Riscurile de raspundere civila se modifica in functie de atitudinile sociale si de reglementarile legale. Schimbarile economice, sociale si legale nu se produc insa intr-o maniera previzibila si, prin urmare, cererea de asigurare nu este perfect stabila.

Oferta de asigurare

In timp ce cererea de asigurare creste constant, oferta de asigurare este variabila. Aceasta oferta se poate modifica puternic si rapid din doua motive.

In primul rand, ea se fundamenteaza mai mult pe capitalul financiar decat pe cel fizic. Capitalul financiar, spre deosebire de capitalul fizic, este foarte flexibil. Cauza o reprezinta mobilitatea acestuia. Banii si creditul pot fi usor transferati de la o piata la alta, de la un oras la altul de la un produs la altul. Mobilitatea capitalului financiar in asigurari s-a evidentiat in ultimul timp prin schimbarile produse in cadrul pietei de asigurari: expansiunea subscriitorilor Lloyd's, cresterea numarulu de reasiguratori, in special externi, aparitia societatilor captive etc.

Un al doilea motiv pentru care oferta de asigurare se poate modifica rapid este acela ca ea este influentata atat de factori sociali, cat si de factori psihologici. Oferta reala reprezinta valoarea asigurarilor pe care asiguratorii doresc sa le subscrie.

Exista anumite limite pana la care asiguratorii pot subscrie asigurari (in functie de capitalul propriu), insa aceste limite sunt elastice, variind in functie de o serie de cerinte de moment. Deoarece oferta de asigurare are caracter financiar si totodata psihologic, orientarea resurselor spre acest domeniu este interesul pentru profit. Speranta unor profituri acceptabile il incurajeaza pe asiguratorii existenti sa vanda mai multe asigurari si favorizeaza infiintarea unor noi societati de asigurare. Previziunea unui profit deosebit de scazut sau chiar a unor pierderi il descurajeaza pe asiguratori sa vanda si chiar il determina sa paraseasca piata.

Aceste previziuni se pot realiza in diferite moduri. Previziunile pot fi determinate in baza celei mai recente experiente sau pot reflecta trendul recentei experiente. De asemenea, previziunile pot tine cont de existenta ciclului profitului in asigurare. Indiferent de modul in care se realizeaza aceste previziuni, valoarea anticipata a profitului, si nu profitul propriu-zis este cel care influenteaza oferta de asigurare.

Modelul economic al ciclului profitului in asigurari

Deoarece modificarile ofertei de asigurare sunt puternice si rapide, iar modificarile cererii e asigurare sunt mici si graduale schimbarile in oferta de asigurare au tendinta de a provoca cresterea sau reducerea preturilor asigurarilor.

In ceea ce priveste actiunile asiuratorilor, modificarea ofertei de asigurare determina schimbari ale preturilor asigurarilor. Astfel, atunci cand se estimeaza ca prin activitatea de asigurare se vor obtine marjele de profit dorite, asiguratorii incearca sa mareasca valoarea vanzarilor, iar pe piata apar noi firme de asigurare. Oferta de asigurare va creste deci pana va depasi valoarea asigurarilor solicitate. Teoria economica precizeaza ca, atunci cand oferta depaseste cererea, preturile trebuie sa scada. Singura modalitate ca vanzarile unei companii sa creasca mai mult decat rata cresterii cererii este aceea ca societatea sa-si mareasca cota de piata. Deoarece societatile de asigurare vand produse similare, singura modalitate ca o companie sa ocupe cota de piata a celorlalte este scaderea preturilor. Deoarece celelalte companii nu doresc sa-si reduca vanzarile, vor scadea, piata intrand intr-o faza soft.

Se considera scadere a preturilor asigurarilor nu doar reducerea cotelor de prima, ci si oferirea unor acoperiri mai mari pentru acelasi nivel al primelor, pentru ca de fapt scade raportul dintre prima platita de asigurat si acoperirea de care acesta beneficiaza. Asiguratorii pot stabili criterii de subscriere mai putin restrictive, pot adauga noi acoperiri, pot introduce noi modalitati de plata, pot elabora noi clasificari ale riscurilor, pot oferi consumatorilor servicii suplimentare sau alte facilitati.

Scaderea preturilor poate pune presiune asupra marjelor de profit, pana ce asiguratorii vor ajunge in situatia de a nu mai dori sa subscrie polite, fie din cauza actualelor pierderi, fie din cauza pierderilor previzibile. In cazuri extreme, asiguratorii vor intra chiar in lichidare. Deoarece unii asiguratori isi vor reduce volumul subscrierilor, iar altii vor iesi de pe piata, oferta de asigurare se va micsora. Consumatorii vor dori totusi sa achizitioneze noi polite. Daca oferta este mai mica decat cererea, preturile incep sa creasca, piata intrand intr-o faza hard. Aceasta se intampla deoarece nu mai exista suficiente companii care sa doreasca sa vanda la vechiul pret. Preturile vor creste pana cand nivelul profitabilitatii ii va incuraja din nou pe asiguratori sa-si mareasca cota de piata sau va determina intrarea pe piata a unor asiguratori. Astfel, intregul proces se va relua.

Modelul economic al ciclului profitului este urmatorul: estimarile privind profitul modifica oferta, oferta influenteaza preturile preturile modifica profiturile, profiturile influenteaza estimarile si asa mai departe. Prin analiza modelului economic putem constata ca ciclurile profitului reprezinta cresterea si scaderea nivelului de profitabilitate ca rezultat al cresterii sau micsorarii ofertei de asigurare pe piata competitiva.

Modelul prezentat nu face altceva decat sa descrie procesul ciclic insa nu explica cauzele care determina permanentizarea sa. De ce scaderea sau cresterea ofertei nu se opreste in punctul in care asiguratorii ating marja minima de profit? De ce oferta si pretul nu se stabilizeaza in jurul unui punct de echilibru?

Procesul ciclic nu se sfarseste din doua motive: lipsa de comunicare si lipsa de coordonare a ofertantilor de pe piata. Asiguratorii individuali nu cunosc valoarea asigurarilor care trebuie oferite pentru a atinge echilibrul. Acestia au cheltuieli administrative diferite si, prin urmare, punctele de echilibru sau marje de profit diferite. Previziunile si estimarile lor in privinta profiturilor sau a daunelor viitoare se realizeaza diferit. Unii asiguratori pot opta sa suporte anumite daune pe o perioada mai lunga pentru a putea ocupa cota de piata pe care o vor parasi celelalte societati. Asiguratorii nu-si pot coordona actiunile pentru satisfacerea propriilor lor interese. Mai mult decat atat, astfel de conventii sunt ilegale.

Fazele ciclului profitului

Caracteristicile economice ale pietei asigurarilor generale reprezinta cauzele care stau la baza ciclurilor profitului. Modul in care concurenta, interactiunea dintre oferta si cerere si modificarile preturilor pot determina producerea ciclurilor profitului in domeniul asigurarilor poate fi mai bine inteles prin descrierea modului de desfasurare a unui ciclu obisnuit.

Nu exista doua cicluri de profit perfect identice. Fiecare are propuneriile sale particularitati. Cu toate acestea, fiecare ciclu determina atitudini, comportamente si consecinte similare pe piata. Aceste similitudini permit construirea unui model care poate fi denumit ciclu general de profit. Trebuie sa subliniem faptul ca, deoarece abstractizam realitatea, ciclul general nu va coincide cu nici un ciclu real. Asemenea ciclului economic general, impartit in trei faze - recesiune, redresare si expansiune - si ciclul general in asigurari poate fi impartit in trei faze, si anume: faza relansarii, faza concurentei si faza erodarii. Cele trei faze sunt utile pentru descrierea s intelegerea modului in care comportamentul concurential al asiguratorilor determina directia de evolutie a profitabilitatii si a modului in care acest comportament conduce la producerea ciclurilor. Aceste faze pot sau nu sa coincida cu puncte de maxim si minim. Valorile profitului sunt defazate fata de acestea. De exemplu, profitabilitatea poate atnge punctul de maxim dupa intrarea in faza erodarii si poate atinge punctul de minim dupa intrarea in faza concurentei.

Desi fiecare faza se distinge prin comportamente de piata specifice, trecerea de la o faza la alta poate sa nu fie chiar atat de evidenta. Fiecare faza a ciclului este influentata de conditiile de desfasurare ale fazei anterioare. Profitabilitatea asiguratorilor individuali se poate modifica in fiecare etapa, iar asiguratorii pot reactiona diferit la conditiile pietei. Cu toate acestea, comportamentul pe ansamblu reprezinta intodeauna o combinatie de reactii si ajustari, fiecare faza prezentand o succesiune de modificari.

Subliniem inca o data ca la analiza fazelor ciclului profitului se face referire doar la asigurarile generale si doar la activitatea de subscriere.

Faza relansarii

Faza relansarii incepe de obicei dupa ce profitabilitatea asigurarilor atinge punctul inferior. Asiguratorii nu mai doresc sa vanda la preturi reduse. Ei refuza sa incheie polite de asigurare la nivelul pretului anterior, acceptand si reinnoind asigurari numai la un pret mai ridicat. Asiguratorii devin in general mai precauti. Ei cerceteaza cu atentie noile subscrieri si stabilesc in mod meticulos cotele de prima.

Deviza acestei faze ar fi "subscrieri rationale si crestere coordonata". Actiunile colective tind sa fie mai puternice decat este necesar, astfel ca asiguratorii vor mari exagerat cotele de prima. In perioada fazei de relansare, companiile sunt preocupate sa acumuleze capital, care nu este insa suficient pentru a acoperi cererea de asigurare.

Preocuparea pentru formarea unor rezerve de capital adecvate incepe in general din faza anterioara, a erodarii. De exemplu, impresionantul boom economic de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si inflatia severa ce i-a urmat au determinat cresterea puternica a cererii de asigurare. Totusi asiguratorii se temeau ca, daca satisfac rapid cererea de asigurare, isi vor forta capitalul peste limitele rezonabile. Astfel, asiguratorii nu doreau sa subscrie atatea polite cate doreau consumatorii sa achizitioneze.

In faza relansarii din ciclul profitului, asiguratorii isi mentin oferta la un nivel redus prin subscriere precauta si restrictiva. Cativa asiguratori au parasit piata fie prin lichidare voluntara, fie prin faliment. In acelasi timp insa, cererea de asigurare, adica dorinta si capacitatea de cumparare a consumatorilor, continua sa creasca. Oferta este mai mica decat cererea, deci preturile cresc, conducand la cresterea marjelor de profit si deci a profitabilitatii asiguratorilor.

Faza concurentei

Faza concurentei din ciclul profitului incepe din momentul in care cresterea profitului devine evidenta. Atentia companiilor, initial orientata spre incheierea unor asigurari pe baze solide, vizeaza acum identificarea unor posibilitati de a mari cota de piata a companiei. In acest moment cresterea profitului este puternica pentru ca asiguratorii platesc despagubiri reduse datorita standardelor restrictive de subscriere din faza anterioara si incaseaza prime ridicate pentru contractele deja incheiate, existand astfel posibilitatea ca sumele colectate sa fie mai mari decat costurile. In conditiile acestui aflux de profit, companiile isi deschid noi filiale, apeleaza la noi agenti si include noi persoane in proramele de perfectionare si angajare. Noi companii intra pe piata asigurarilor pentru a participa la o activitate ce se anticipeaza a fi profitabila.

Deviza fazei concurentei este "noi piete si cresterea profitabilitatii". Pe masura ce satisfactia unor rezultate financiare in crestere stimuleaza subscrierea tot mai multor asigurari si atrage noi companii in domeniul asigurarilor, dorintele tuturor asiguratorilor de a vinde si de a dezvolta vor depasi cresterea cererii de asgurare. Oferta este mai mare decat cererea si astfel incep a scada.

Daca un asigurator isi reduce preturile, el ii determina si pe ceilalti asiguratori sa-si diminueze preturile. De fapt, concurentii vor fi tentati sa-si reduca si mai mult preturile pentru a obtine o cota mai mare din piata. In acest proces, preturile tuturor asigurarilor se vor reduce. Diminuarea ritmului de crestere a primelor va influenta valoarea marjelor de profit. Asiguratorilor nu le convine coua tendinta, dar nu o pot stopa. Cei care nu se conformeaza pretului impus de concurenti vor pierde cumparatorii. Deoarece clientii tind sa considere produsele de asigurare ca fiind similare in esenta, ei vor cumpara de la asiguratorii ale caror preturi sunt mai mici. Asiguratorii care nu se conformeaza reducerilor de pret impuse de concurenti vor incheia mai putine asigurari si vor pierde din asigurarile existente la reinnoire. Reactia normala este aceea de a reduce propriile preturi pentru a ramane competitivi. Neputand sa controleze concurenta, asiguratorii se orienteaza spre ceva ce considera ei ca pot controla, adica spre cheltuielile proprii. Prin urmare, nu vor mai face angajari, vor reduce bugetele si vor amana finantarea noilor proiecte. Cu toate acestea, deoarece o mare parte din cheltuielile asiguratorilor sunt varabile, adica depind de volumul asigurarlor incheiate, ele nu sunt usor de redus. Subscrierea, procesarea datelor, solutionarea revendicarilor si alte functii trebuie realizate indiferent de nivelul preturilor. O reducere semnificativa a cheltuielilor implica un effort pe termen lung pentru modificarea modului de conducere a afacerii. Cu toate acestea, in scurt timp, reducerea de pret. Tot mai multe companii observa ca rezultatele activitatii de subscriere se deterioreaza. Primele incasate nu mai sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile si daunele. Se poate intampla ca un asigurator sa fie nevoit sa vanda din active pentru a acoperi cheltuielile si despagubirile solicitate. Astflel, ciclul evolueaza spre urmatoarea faza, cea a erodarii

Faza erodarii

Punctul de la inceput al fazei erodarii reprezinta un punct de intoarcere in ciclul profitului. Este momentul in care marjele de profit ale asiguratorilor sunt atat de joase incat existenta lor este amenintata. Faza erodarii aduce cu ea o teama generala de faliment. Aceasta teama apare din cauza faptului ca in faza anterioara concurenta a fost atat de acerba si prelungita incat asiguratorii prefera sa cedeze o parte din cota de piata decat sa mai sufere daune. Erodarea devine evidenta atunci cand un incident cauzeaza un dezastru financiar ce determina o retragere generala de pe piata. Astfel de incidente pot cuprinde: o catastrofa severa, inflatia galopanta, miscari sociale sau insolvabilitate accentuata etc.

Ca urmare a aestor temeri, companiile se retrag. Previziunile se modifica, trecand de la estimarea profiturilor pe termen lung la estimarea pierderilor pe termen imediat. Profitabilitatea asiguratorilor poate continua sa descreasca, determinandu-i sa-si ia diferite masuri de precautie. Ei vor renunta la diferite contracte, vor reduce comisioanele, se vor retrage din anumite zone geografice sau domenii de asigurare, vor oferi o acoperire limitata riscurilor foarte mari sau neobisnuite si vor incerca sa obtina o protectie mai mare prin reasigurare. Astfel, nu este de mirare ca deviza acestei faze este "piete in criza si capacitate de asigurare limitata". Unii asiguratori vor dori sa paraseasca voluntar piata sau vor fi fortati sa o faca. Altii cauta ajutor din afara, de obicei de la guvern.

Asa cum am mentionat mai inainte, faza erodarii din ciclul profitului marcheaza un punct de intoarcere. Ea creeaza conditiile necesare pentru ca profitabilitatea sa creasca din nou. Aceasta intoarcere este graduala si usoara, fara a fi observabila decat atunci cand se afla in plina desfasurare. In comparatie cu aceasta, punctul de intoarcere inferior este totusi abrupt, cauzand modificari puternice ale ofertei preturilor.

Faza erodarii merita o atentie speciala pentru ca evenimentele care marcheaza inceputul ei ii salveaza pe majoritatea asiguratorilor de la excluderea, prin concurenta, de pe piata. In marea majoritate a ramurilor economice, concurenta determina eliminarea ofertei excedentare, pe masura de participantii abandoneaza, fuzioneaza sau chiar dau faliment

Eliminarea ofertei excedentare este de obicei un proces lung si complex deoarece, daca un furnizor iese pe piata, un altul cu capacitate neutilizata poate incerca sa satisfaca cererea. In asigurarile generale, eliminarea ofertei excedentare este rapida, insa ii condamna pe asiguratori la relatii contradictorii cu autoritatile de regelementare si consumatorii. Evenimentul negativ care stopeaza concurenta cauzeaza o teama generala ce-i face pe asiguratori sa nu doreasca sa acopere cererea pe care ceilalti nu o satisfac. Prin urmaregradul de disponibilitate a asigurarii scade puternic. Cu toate acestea, pentru marea majoritate a asiguratorilor retragerea nu este permanenta. Capacitatea este rezervata pentru perioadele in care conditiile pietei vor fi mai favorabile. Astfel, ciclul se autoperpetueaza.

Controlul ciclului profitului

Ciclurile profitului in asigurarile generale sunt rezultatul fortelor concurentiale din cadrul pietei asigurarilor. Pe majoritatea pietelor de asigurare exista numerosi vanzatori, fiecare dintre acestia oferind produse relativ nediferentiate. Nici unul dintre ei nu detine o cota de piata suficient de mare pentru a influenta semnificativ preturile. Prin urmare asiguratorii tind sa accepte preturile, si nu sa le determine. Preturile sunt stabilite pe piata pe baza ofertei tuturor asiguratorilor si a cererii tuturor cumparatorilor. Deoarece pe pietele concurentiale asiguratorii individuali nu pot controla preturile, ei nu pot preveni producerea ciclurilor si nici nu vor putea influenta desfasurarea temporala sau intensitatea.

Daca ciclurile profitului nu pot fi controlate de nici un asigurator individual, pot fi ele controlate la nivel de ramura de catre toti asiguratorii actionand impreuna sau de catre guvern? Raspunsul la intrebare este acela ca ciclurile pot fi controlate numai daca piata asigurarilor generale devine sau este neconcurentiala. Acest lucru se poate produce in cateva moduri. O prima modalitate este aceea prin care asiguratorii se inteleg sa stabileasca un anumit pret si sa restrictioneze subscrierile. Insa un astfel de comportament anticoncurential este ilegal. Un alt mod in care piata devine neconcurentiala este acela in care piata sufera modificari structurale fundamentale. Concurenta exista in absenta concentrarii, in conditiile intrarii si iesirii libere de pe piata si in lipsa unei diferentieri intre produse. Cresterea gradului de concentrare, aparitia barierelor de intrare sau iesire ori lipsa unei diferentieri intre produse tinde sa restrictioneze concurenta, astfel incat cativa asiguratori pot acumula suficienta putere de piata, ajungand sa controleze preturile si, prin urmare, sa modifice cuclurile profitului. Reglementarea preturilor de catre autoritati este un alt mod in care piata asigurarilor generale poate fi transformata intr-o ramura neconcurentiala.

Gradul de concentrare

O modalitate de concentrare a pietei este aceea in care unul sau mai multi asiguratori cu resurse financiare suficiente pentru a rezista o perioada indelungata cu profit redus sau fara profit decid sa-si utilizeze aceasta capacitate pentru a scoate din afacere un numar de asiguratori mai mici si mai slabi. Implementarea unui astfel de plan poate insemna pentru asiguratorii cu putere financiara renuntarea la profit si, probabil, absortia unor pierderi semnificative timp de cativa ani. Daca pot sau doresc sa faca acest lucru este deja o problema.

Orice asigurator, indiferent de forma de organizare legala, se va confrunta probabil cu o puternica presiune de abandonare a strategiei de piata care conduce la pierderi ridicate o perioada de cativa ani. Autoritatile de reglementare a caror preocupare de baza este solvabilitatea nu vor favoriza o strategie care ii expune pe asiguratorii riscului. Pierderile pot conduce la esecul strategiei daca acestea deterioreaza imaginea si reputatia asiguratorului in asemenea masura incat sa conduca la reducerea cotei de piata. Din experienta anterioara, nici un asiurator nu a avut capacitatea si nu a dorit sa suporte daune semnificative pe o perioada extinsa, pentru a-i forta pe concurenti sa sa iasa pe piata.

Un alt mod de crestere a gradului de concentrare este acela prin care un vanzator isi mareste eficienta comparativ cu ceilalti, adica poate produce si oferi produse la un nivel al costurilor pe care nimeni nu-l poate atinge. Producatorul cu cel mai mic cost obtine un avantaj asupra concurentilor in doua moduri. In primul rand producatorul cu cel mai mic cost poate opta pentru cel mai mic pret. Prin reducerea pretului fata de concurenta, el poate atrage cati consumatori doreste de la ceilalti asiguratori. In al doilea rand, producatorul cu cel mai scazut cost poate opta pentru pretul pietei. Utilizand pretul pietei, producatorul cu cel mai redus cost obtine marja de profit cea mai ridicata. Un profit mai ridicat ii permite producatorului cu cel mai mic cost sa investeasca mai mult decat ceilalti furnizori in vederea imbunatatirii si promovarii produselor si serviciilor sale pentru a-si putea intari pozitia pe piata. Prin urmare cel mai eficient furnizor are posibilitatea de a-si mari cota de piata si, in timp, de a mari gradul de concentrare pe piata.

Intrarea si iesirea libera de pe piata

Restrictionarea libertatii de intrare si iesire de pe pietele de asigurare reprezinta o modalitate de a reduce concurenta si, prin urmare, de a evita ciclurile profitului. Barierele la intrare pot fi create de guvern, probabil la initiativa asiguratorilor deja existenti pe piata asigurarilor generale. Cele mai probabile bariere vor consta in cresterea limitei minime a capitalului obligatoriu si interzicerea anumitor tpuri de organizatii sa vanda anumite categorii de asigurari.

Se pot adopta legi care sa impuna un capital minim mai ridicat pentru lansarea sau continuarea unei activitati de asigurare de un anumit tip. Persoanele care nu au acces usor la capital pot fi impiedicate sa intre in afacere, iar companiile care nu sunt capabile sa creeze capital pot fi impiedicate sa intre in afacere, iar companiile care nu sunt capabile sa creeze capital intern pot sa nu aiba posibilitatea de a-si mari subscrierile. Ca urmare, in timp, oferta se poate reduce cu mult mai mult decat daca nu s-ar fi adoptat aceste legi.

Adoptarea unor astfel de legi este totusi mai putin probabila. Asiguratorii existenti care ar castiga cel mai mult prin impiedicarea celorlalti de a intra in asigurari pot descoperi ca o astfel de legislatie nu este tocmai in interesul lor. Pe langa faptul ca procesul de adoptare in fiecare stat a unor limite de intrare mai ridicate pentru asiguratorii interni si straini este lung si dificil, trebuie sa se tina seama de faptul ca pentru a fi eficiente, limitele de intrare trebuie sa fie atat de mari incat ar putea deveni prohibitive chiar si pentru asiguratorii deja existenti. Dublarea sau chiar triplarea limitelor existente privind capitalul nu va reprezenta un obstacol pentru filialele marilor conglomerate de pe piata asigurarilor, pentru marile companii captive pentru asiguratorii straini care urmaresc sa patrunda intr-un anumit stat, sau chiar pentru noile companii, daca acestea pot promite investitorilor profituri ridicate si pot obtine capital pe pietele financiare. Conditiile privind capitalul au o probabilitate mica de a deveni bariere efective in intrarea pe piata.

O restrictionare mult mai eficienta a intrarii pe piata este aceea de a interzice cu desavarsire formarea unor societati de asigurare sau de a impiedica anumite tipuri de organizatii economice sa asigure sau sa vandda asigurari. Un exemplu in acest sens l-au reprezentat eforturile organizatiilor si asociatiilor de asigurare de a impiedica bancile si alte institutii financiare sa formeze sau sa achizitioneze companii sau agentii de asigurare.

Totusi astfel de bariere tind sa functioneze numai pe termen scurt. Daca profiturile sunt atractive, alte firme decat cele carora li s-a interzis intrarea vor gasi o cale de a patrunde pe piata asigurarilor. Pentru ca o bariera impotriva celor din exterior sa functioneze, ea trebuie intarita continuu prin legi care sa interzica patrunderea unor noi grupuri. Opozitia grupurilor de interese privind adoptarea unor astfel de bariere, precum si lipsa de valoare economica a acestora fac ca impunerea continua de cariere legislative sa devina o sarcina politica imposibila.

Diferentierea intre produse

Diferentierea intre produse reprezinta un alt mod de a restrictiona concurenta si de a influenta ciclurile profitului. Daca cumparatorii considera ca produsele fiecarui asigurator sunt semnificativ diferite si deci nu pot fi substituite intre ele, concurenta preturilor nu va mai exista. Concurenta va avea insa la baza calitatea perceputa a produselor. Fiecare asigurator va avea prin urmare propriul sau monopol.

Exista anumite cazuri in care apar diferentieri intre produsele de pe piata asigurarilor generale. Unii asiguratori au acumulat experienta in asigurarea unor riscuri dificile sau neobisnuite si in identificarea particularitatilor anumitor tipuri de asigurati. O astfel de experienta, care necesita timp si un substantial efort, reprezinta o bariera in furnizarea aceluiasi produs pentru ceilalti asiguratori. Majoritatea eforturilor de diferentiere in asigurare nu au succes mult timp, deoarece tind sa se bazeze pe factori aparenti si usor de reprodus de catre concurenti.

In general, produsele oferite de un asigurator sunt percepute de cumparaturi ca fiind identice sau usor substituibile cu produsele celorlalti asiguratori. Nimic din caracterul acestei activitati nu sugereaza ca aceasta perceptie se va schimba.

Reglementarea preturilor

Organismele de reglementare pot tempera ciclurile profitului numai daca elimina concurenta pe piata asigurarilor generale. In schimb, eliminarea concurentei necesita un control asupra majoritatii aspectelor acestui domeniu. Doar reglementarea cotelor de prime nu poate influenta ciclul profitului. Concurenta preturilor poate avea loc si acolo unde se solicita o autorizatie prealabila a cotelor de prima. Principalul motiv este acela ca pretul se poate modifica si in alte moduri decat prin modificarea cotelor de prima, adica prin modificarea standardelor de subscriere, dividendelor acordate asiguratilor, termenelor de plata si clasificarii riscurilor. Din punct de vedere practic, guvernul s-ar confrunta cu o sarcina administrativa complexa daca ar incerca sa reglementeze aceste modificari, precum si multitudinea de forme si cote de prima. O alternativa ar fi aceea de a interzice astfel de modificari, de a stabili polite standard, preturi, comisioane, francize si asa mai departe, de a interzice subscrierea unor riscuri atipice, de a ignora managementul riscului si de a anula toate imbunatatirile care au dat asigurarii flexibilitatea si complexitatea pe care le are in prezent.

Aceasta discutie conduce la concluzia generala ca, desi la nivelul pietei ciclurile profitului pot fi teoretic controlate, un astfel de control are mici sanse de a se exercita. Este putin probabil ca piata asigurarilor va accepta aplicarea metodelor necesare de modificare structurii concurentiale pentru a controla ciclul. Cresterea gradului de concentrare, din cauza implica eliminarea unui numar semnificativ de firme, va fi fara indoiala respinsa de majoritatea participantilor. Este dificil sa impui bariere in calea intrarii pe piata asigurarilor, deoarece acestea sunt nepopulate din punct de vedere politic si nu rezista pentru mult timp. Diferentierea intre produse, chiar daca presupunem ca cumparatorii sunt convinsi de faptul ca produsele asigurarilor sunt intr-adevar diferite, poate disparea rapid prin imitatie.

Piata asigurarilor nu poate recurge la o metoda mai simpla si mai directa de control al ciclului decat cea a eliminarii concurentei. Asiguratorii nu vor accepta, de exemplu, sa li se stabileasca preturile, sa-si restranga subscrierile intr-o anumita zona geografica sau pentru un anumit produs, sau sa imparta cota de piata. Toate aceste acorduri sunt ilegale. Legile si reglementarile statelor privind asigurarea, precum si legle antitrust interzic o astfel de conduita anticoncurentiala. Nici chiar preocuparea asigurarilor de a atenua ciclul profitului nu justifica eliminarea concurentei. Politica publica este aceea de a incuraja concurenta, nu de a o restrictiona.

Si in asigurari, ca si in celelalte domenii, concurenta determina deopotriva avantaje si dezavantaje. Asigurarea este in general flexibila, adaptabila si disponibila. Cand apar noi necesitati, ele sunt satisfacute fie de participantii existenti, fie de cei noi. Pretul asigurarii este mentinut la un nivel scazut de catre fortele concurentiale care apar ori de cate ori marjele de profit se ridica la niveluri atractive. Totusi asigurarea nu este in mod obligatoriu disponibila pentru orice si se poate intampla sa nu fie disponibila sau sa fie deosebit de scumpa pentru cei care au cea mai mare nevoie de ea.

Crizele prin care trece piata din timp in timp fac anumite riscuri sa fie practic neasigurabile. Asiguratorii pot da faliment. Aceste costuri nu sunt deloc nesemnificative, insa pot fi solutionate, de exemplu, prin subventionare asigurarilor incheiate de asiguratii ce nu se incadreaza in standardele de subscriere. pe masura ce apre aceasta necesitate, sunt create noi mecanisme de asigurare si se stabilesc fonduri de garantie pentru a-i priteja pe asigurati contra insolvabilutatii asiguratorilor.

Din punct de vedere al societatii, concurenta pe piata asigurarilor generale nu se va reduce doar pe motiv ca ciclurile profitului, din timp in timp, il pun in dificultate pe asiguratori si asigurati.

In concluzie, nu exista nici o forta interna sau externa pietei care sa poata limita concurenta in sectorul asigurarilor generale. prin urmare ciclurile profitului vor continua.

4. Politica de dividend

Politica de divident poate fi definita ca reprezentand optiunea managementului societatii intre reinvestirea partiala sau integrala a profitului net si distribuirea partiala ori totala a acestuia catre actionari, sub forma de dividende.

Majoritatea modelelor financiare considera valoarea intrinseca a unei societati de asigurari ca fiind valoarea actualizata a tuturor fluxurilor viitoare de numerar. Acestea iau forma dividendelor in numerar primite de actionari pe un orizont de timp nelimitat sau a dividendelor platite intr-o perioada limitata, plus valoarea finala a actiunilor la sfarsitul acestei perioade.

In ipoteza in care rata rentabilitatii firmei este egala cu costul capitalului sau si in absenta incertitudinii, a impozitelor si a costurilor de tranzactionale, se considera ca proprietarii nu au preferinta intre incasarea unui venit periodic sub forma de dividend si reinvestirea profitului total pentru cresterea actiunilor firmei. In realitate insa, din cauza incertitudinii, impozitului aplicat in mod diferit asupara dividendului si castigurilor de capital, costurilor de finantare externa, imperfectiunilor si ineficientelor pieteipolitica de dividend nu este neutra, relevand faptul ca managerii inclina spre reinvestirea profiturilor, respectiv spre neacordarea de dividende.

Dividendele acordate actionarilor

Daca societatile cu un singur asociat platesc dividende pentru ca asociatul doreste acest lucru, conducerea unei societati pe actiuni se confrunta cu un aspect larg de preferinte individuale ale actionarilor si trebuie sa decida ce este mai bine pentru firma.

Unul dintre obiectivele principale urmarite de manageri il constituie maximizarea valorii de piata a firmei. Acest obiectiv nu poate fi indelplinit decat in cazul obtinerii de profit si in cazul reinvestirii acestuia la o rata mai mare decat costul capitalului. Absenta dividendelor va influenta insa negativ pretul de piata al actiunilor. Actionariisi managerii multor societati cunosc faptul ca valoarea de piata a firmei este influentata de dividendele acordate actionarilor. In plus, apare un acord tacit prin care, o data ce programul de acordare a dividendelor a fost initiat, el va fi continuat, devenind o priortate a firmei.

Cea mai frecventa justificare pentru cresterea dividendelor este ideea conform careia acordarea unor dividende maridetermina cresterea pretului actiunilor. Dividendele si modificarile survenite in valoarea lor sunt considerate de catre investitori semnale referitoare la rezultatele si perspectivele societatii. Practicile de acordare a dividendelor variaza de la cele ale firmelor nou-infiintate, care platesc dividende reduse sau nu plates deloc, pana la practicile firmelor cu experienta, care au o istorie indelungata in ceea ce priveste acordarea dividendelor. In ambele cazuri, traditia financiara recomanda acordarea de dividende, iar abandonarea acestei practici este justificata doar cand exista perspectiva unor beneficii considerabile pe termen lung pentru actionari.

Factorii determinanti ai deciziei de acordare a dividendelor

O politica de dividend optima este aceea care care maximizeaza valoarea firmei. Daca valoarea firmei este maximizata printr-o politica de acordare a unor dividende mari, mici sau chiar prin neacordarea de dividende, aceasta depinde de conditiile economice existente.

Decizia privind politica de dividend trebuie sa tina seama de urmatoarele aspecte:

accesul firmei la sursele de finantare externa;

ratele rentabilitatii asteptate din investitii;

costurile emisiunii de noi actiuni;

avantajele de care beneficiaza actionarii din punc de vedere fiscal, daca profiturile lor nu sunt distribuite;

posibilitatea de utilizare a unor rate de actualizare scazute pentru evaluarea castigurilor inregistrate de firmele care acorda dividende.

Daca accesul pe piata de capital este facil, firmele ar trebui sa considera politica de dividend drept o decizie financiara; din alte puncte de vedere, aceasta este o decizie de investitii.

Din perspectiva deciziei de investitii, acordarea dividendului poate fi justificata prin faptul ca managementul nu a descoperit un numar suficient de oportunitati in care rata de renta+bilitate asteapta sa fie cel putin egala cu costul capitalului reprezentand profiturile nedistrinuite. Investitorii isi pot propune obtinerea unei rate de rentabilitate mai mari din alte investitii cu risc asemanator. Daca renatabilitatea asteapta pentru proiectele de investitii disponibile este prea mica, firma ar trebui sa plateasca din profitul obtinut din investitiile anterioare.In decursul timpului, aceasta actiune va conduce lascaderea valorii firmei, iar valoarea detinuta de actionari poate fi maximizata pe baza altor active.

Societatile care pot obtine capital suplimentar de pe piata de capital privesc politica de dividend ca pe o decizie financiara. In caz, firmele nu sunt fortate sa renunte proiectele de investitii pentru plata dividendelor. Lichiditatile necesare pentru acordarea dividendelor pot fi obtinute din fondurile de investitii, iar proiectele pot fi finantate in continuare printr-o emisiune de actiuni.In general, finantarea externa de pe piata de capital are un cost ridicat in comparatie cu costul profiturilor nerepartizate. Intrebarea care se pune in aceasta situatie este daca costul capitalului extern este compensat cel putin de o reactie preferential favorabila a pietei in momentul

acordarii unui divend mai mare. Tratamentul fiscal preferential la care sunt supuse castigurile de capital ale actionarilor fata de costurile asociate unei emisiuni noi favorizeaza decizia de nerepartizare a profiturilor pentru aceste firme, chiar daca exista si alte surse de finantare.

Factorul decisiv care sustine acordarea de dividende este reprezentat de aversiunea investitorilor de risc. Actionarii prefera sa incaseze dividende pe termen scurt in locul unor beneficii viitoare, din cauza cresterii incertitudinii pe termen lung. Din punctul de vedere al raportului risc-rentabilitate, nerepartizarea profiturilor pe termen scurt in vederea acordarii unor dividende mai mari in viitorul indepartat este o actiune riscanta, care implica aplicarea unei rate de capitalizare (actualizare) ridicate asupra profitului asteptat. Aceasta reduce valoarea de piata a firmei.

S-a observat ca valoarea dividendelor acordate in cadrul firmelor nefinanciare puternice poate fi exprimata prin urmatoarea formula:

unde: D_t si D_t-1 reprezinta dividendele totale acordate in anul curent si in anul precedent;

Pt - profitul net in anul curent;

R- raportul dintre dividendele acordate si profit;

c - coeficientul de ajustare.

Aceasta formula, denumita modelul de dividend al lui Lintner, a fost intalnita in practicile multor firme. Formula este suficient de generala pentru a cuprinde o serie intreaga de politici de dividende. Modelul implica faptul ca firmele urmaresc cateva principii de baza la stabilirea relatieidintre dividendele acordate si profitul curent. Societatile determina o valoare procentuala a dividendelor pe termen lung, pentru a mentine valoarea dividendelor stabila sau in crestere. Chiar daca profitul curent este zero, societatile mentin nivelul divendului din anul precedent. Viteza de ajustare a dividendelor la variatiile profitului difera de la firma la firma. In cazul in care societatea nu doreste sa reflecte fluctuatia profitului asupra dividendelor,ea utilizeaza un coeficient scazut de ajustare. Alte firme reflecta toate modificarile survenite in nivelul profitului pe baza unui coeficient egal cu 1. Acesteapot avea un dividend regulat, stabil, dar de valoare mica si un dividend suplimentar, care reflecat variabilitatea profiturilor.

Factorii determinanti ai politicii de dividend intr-o societate de asigurari

Practicile financiare ale asiguratorilor sunt diferite de cele ale societatilor nefinanciare. Decizia privind plata unor dividende este mult mai complexa, din cauza aspectelor unice ale activitatii financiare in asigurari, cum sunt:

prezenta atat a societatilor pe actiuni, cat si a celor de tip mutual;

reglementarile existente si concurenta imperfecta;

reglementarile sociale de determinare a profitului;

structura unica a activelor si capitalului;

in unele cazuri, afilierea la un holding.

Castigurile (pierderile) de capital pot avea o influenta mare asupra dividendelor societatilor de asigurari generale; aceasta se intampla din cauza structurii activelor lor. Fata de societatile nefinanciare, cele mai multe active ale asiguratorilor sunt formate din lichiditati (numerar, depozite bancare) si titluri financiare.

Structura capitalului unei societati de asigurari poate influenta si ea decizia de acordare a dividendelor. Capitalul imprumutat este absentsau foarte rar. Asiguratorii pot obtinere finantare prin extinderea vanzarilor de polite de asigurare sau atunci cand se descopera erori de calcul a rezervelor. Datorita faptului ca rezervele reduc profiturile din activitatile curente sunt obtinute din contracte noi, nivelul de indatorare ridicat va genera beneficii ce pot fi repartizate. In acest caz, asiguratorul care acces la piata de capital poate evalua dividendul ca fiind o decizie financiara.

Daca societatea nu poate obtine finantare externa, se vor compara ratele de rentabilitate asteptate din extinderea activitatii. Daca firma va decide distribuirea fondurilor catre actionari, trebuie studiate mai intai si alte posibilitati de acordare a acestor fonduri, in afara de distribuirea dividendelor in numerar. Dividendele sunt tratate de societate ca un cost fix ce reduce flexibilitatea financiara a firmei.

O alternativa de distribuire a profiturilor societatii catre actionari este rascumpararea actiunilor societatii. Rascumpararea are ca rezultat o reducere permanenta a dividendelor viitoare, o crestere a flexibilitatii si poate creste valoarea de piata a actiunilor ramase.Un dezavantaj al acestei practici il reprezinta reducerea capacitatii firmei de a obtine profit.

Privind politica de dividend ca pe o decizie de investitii, o alternativa la plata divedendelor in numerar ar putea fi achizitionarea de actiuni ale altor societati. Daca oportunitatile de investitii legate de operatiunile curente ale companiei nu justifica folosirea capitalului pe plan intern, managementul ar trebui sa se orienteze spre oportunitatile de cumparare a actiunilor altor firme.

Practicile privind acordarea dividendelor folosite de societatile de asigurari generale nu au fost studiate la fel de intensca cele ale societatilor nefinanciare si ale bancilor. Doua studii realizate de Cheng Lee si Stephen Forbes ofera o proba empiricacu privire la practicile companiilor de asigurari generale. In primul studiu, autorii au demonstrat ca dividendele au o influenta puternica asupra valorii de piata a trei sferturi dintre societatile de asigurare analizate. In ultimii ani din perioada studiata, efectul dividendelor a fost estompat de influenta inflatiei.Lee si Forbes au descoperit ca dividendele asiguratorului tind sa fie mai stabile in timp in comparatie cu profitul.

In al doilea studiu, Lee si Forbes au analizat dividendele acordate de 61 de societati de asigurari generale.Pentru majoritatea asiguratorilor studiati, politica de dividend a fost descrisa ca o forma modificata a modelului Linter. Valoarea dividendelor distribuitea fost deosebit de ridicata, aproape 50% din profitul net.

Dividendele acordate asiguratilor

Unele societati de asigurari acorda dividende atat actionarilor, care nu sunt in mod necesar asigurati, cat si asiguratilor, care nu trebuie sa fie actionari ai firmei respective.

Dividendul acordat asiguratului ar trebui privit ca o ajustare a pretului asigurarii, si nu ca o distribuire de beneficii catre asigurati. Acest aspect este reflectat in practica de deducarea dividendelor la calcularea beneficiului net din activitatea de subscriere si la calcularea profitului impozabil. Politica de dividend este o trasatura importanta a sistemului de tarifare pentru diferite tipuri de asigurari oferite persoanelor juridice si este folosita la ajustarea pretului pentru asigurarile destinate persoanelor fizice.

Dividendul distribuit de o societate de asigurari de tip mutual reprezinta un factor de ajustare a pretului sau este un profit partial ce se acorda propietarilor? Utilizarea capitalului in acest tip de societati prezinta multe ambiguitati, iar natura reala a dividendelor este neclara, In cazul societatilor de asigurari, contabilitatea trateaza dividendele la fel ca in cazul societatilor pe actiuni. Politica de dividend si repartizarea dividendelor catre actionari reprezinta o distributie a profiturilor catre proprietarii societatii. Dividendele societatilor de tip mutual contin elemente specifice de ajustare a preturilor si de distribuire a profiturilor. Caracteristicile speciale ale societatilor mutuale fac din politica de dividend o decizie financiara importanta.

Institutiile de supraveghere a asigurarilor se concentreaza asupra dividendelor acordate, din cauza problemelor legate de solvabilitate. Distribuirea de dividende poate afecta siguranta si stabilitatea financiara a unui asigurator. Din dorinta de protejare a intereselor asiguratilor, institutiile de supraveghere limiteaza capacitatea asiguratorului de a distribui fonduri catre actionari daca in acest fel se prejudiciaza interesul asiguratilor.

Determinarea profitului societatilor de asiurari ofera date pentru activitatea de planificare si control financiar. Unii specialisti sonsidera ca variabila profit are o importanta mai mare pentru procesul decizional decat cash-flow-urile, altii sustin insa contrarul. Din punctul de vedere al planificarii profitului, al supravegherii solvabilitatii si al deciziilor referitoare la plata impozitelor, cunoasterea cash-flow-urile unei societati de asigurari asigurari este mai utila decat diverse evaluari ale evenimentelor. Totusi profitul determinat periodic serveste drept ghid in politica de investitii daca releva modificarile survenite in starea financiara a firmei pentru un exercitiu financiar.

Obiectivul investitorilor si managerilor il constituie maximizarea valorii resurselor alocate activitatilor firmei. Profitul este un indicator folosit pentru evaluarea gradului de indeplinire a acestui obiectiv, reprezentand criteriul de apreciere a succesului societatii de asigurari in conditii de concurenta si incertitudine.

Profitul joaca un rol important in stabilirea politicii de dividend. Studiile efectuate sugereaza ca societatile de asigurari generale acorda o proportie mai mare din profit sub forma de dividende.

Formularea politicii de dividend reprezinta una dintre cele mai complexe decizii financiare cu care se confrunta managerul. Aceasta presupune concilierea grupurilor de asigurati si de actionari in ceea ce priveste interesele fata de capitalul firmei. Trebuie sa se tina seama de tratamentele fiscale aplicate actionarilor si de preferinta acestora pentru lichiditate. Conflictele pot sa apara din cauza dorintei managementului de a finanta cresterea firmei pe baza profiturilor obtinute si din cauza dorintei actionarilor de a primi dividende. Decizia financiara sau de investitii in ceea ce priveste reinvestirea sau distributia profiturilor depinde de decizia managementului, care ar trebui sa fie orientata in sensul maximizarii valorii firmei.

Bibligrafie selectiva

Dan Anghel Constantinescu, Tratat de asigurari, vol.I+II, Editura Economica, Bucuresti, 2004;

Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin, Ana Maria Ungureanu, Daniela Gradisteanu, Tratat de asigurari, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 1999;

Dan Anghel Constantinescu, Management financiar contabil, Editura Economica, Bucuresti, 2003;

Dan Anghel Constantinescu, Vasile Bendic, Marinica Dobrin, Daniela Gradisteanu, Simona Tamasavski, Marketing in asigurari, Editura Bren Bucuresti, 1998;

Iulian Vacarel, Florian Bercea, Asigurari si reasigurari, Editura Expert, Bucuresti, 2007;

M.Dobrin," Asigurari si reasigurari", Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000

Titel Negru, Asigurari, teorie si metodologie, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006;

Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin, Adina Nastase, Adina Bejenaru, Dictionar de asigurari, Editura Semne'94 SRL Bucuresti, 1999.

www.1asig.ro

www.primm.ro

www.csa-isc.ro