SIMULARI ORGANIZATIONALE

Baza teoriei modelarii simulative a sistemelor cu reactie informationala, propusa de Jay Forrester in [10], dezvoltata teoretic si aplicativ in [11] si alte lucrari. Este recunoscuta de multi autori [13;29; . ], ca una din cele mai cuprinzatoare, coerente, conversationale, destresante si utile teorii decizionale pentru managerii organizatiilor mari si foarte mari.

Teoria pune bazele unui nou curent sistemic, ce ar putea fi definit drept "curentul realist" (naturist, umanist) [13], prin modelul descriptiv si cantitativ al proceselor autoadaptative din sistemele naturale si artificiale cu autoreglare, diferit de cel cibernetic. Cele doua modele vor fi prezentate in §14.1.1.

Intelegerea aprofundata a diferentierii modelelor autoadaptative cibernetice de cele umane si / sau biologice, are la baza redefinirea principalelor concepte sistemice (sistem, energie, proces, autoadaptabilitate, reversibilitate, etc.) si introducerea unor concepte noi (energie intelectuala, informatie umana, interpretor uman al informatiei, personalitatea ca amplificator energetic, etc.) propuse in [13].

Semnificatia conceptelor utilizate in acest capitol, acolo unde nu sunt definite, este cea propusa in [13].

Doua modele sistemice ale autoadaptabilitatii

Principala componenta autoadaptativa a oricarei organizatii, din punct de vedere managerial, este subsistemul de personal, constituit din totalitatea titularilor de post. Titularii posturilor sunt cei care isi adapteaza comportamentul la modificarile decizionale sau / si a parametrilor variabili interni sau de interconexiune cu mediu.

Pentru a intelege, in general, procesele autoadaptative si in special cele ce determina comportamentul organizational, exista cel putin doua modele sistemice fundamental deosebite:

a.           modelul cibernetic, bazat pe definitia informatiei propusa de C. Shannon in "Teoria informatiei" (1948), (ca orice tip de interactiune, tratata ca o probabilitate si evaluata prin entropia ei) si pe conexiunea inversa negativa propusa de N. Wiener in "Cibernetica" (1948), dezvoltate ulterior prin teorii matematice si aplicative utilizate mai ales in sistemele tehnice cu "inteligenta artificiala";

b.           modelul realist (naturist, umanist), propus de Jay Forrester, care nu porneste de la sisteme matematice formale, ci de la studiul interconditionarilor identificabile in sistemele reale si reflectarea lor in modele evaluative corespunzatoare. In sistemele sociale, conexiunea inversa negativa este de natura informationala. O definire a informatiei care corespunde modelului creat de Jay Forrester si care permite multe reconsiderari ale interactiunilor umane este propusa in [13]: " informatia este orice descriere mediata de limbajul matern, referitoare la un sistem si care permite purtatorului ei sa interactioneze constient cu acel sistem, prin intermediul interpretorului uman al informatiei (sistemul de teorii insusite prin educatie) si prin interfetele de care dispune (sistemul bioenergetic, sistemul senzorial, sistemul de comunicare, etc.)". Sub aceasta acceptie, informatia poate sta la baza cuantificarii "energiei intelectuale componenta a bioenergiei care permite diferentierea semnificativa a omului de oricare alt bioelement, sub forma de competente.

a.   autoreglarea cibernetica

Cel mai simplu model cibernetic de autoreglarea ar putea fi cel din fig. 14.1.1.:

O reprezentare cibernetica intalnita frecvent in studiul sistemele sociale din teoriile manageriale, cu mici variatii este cea reprezentata in fig. 67 [29/135], citez:

"Elementele componente ale unui sistem de productie, sunt urmatoarele:

intrarile - I constituite din materiale, energie, bani si timp;

structura de transformare - T(f) formata din specialisti, muncitori, utilaje, echipamente, instalatii, constructii, informatii tehnico-stiintifice, legislatia, structura organizatorica;

sistemul informational If(s), factorii de mediu, restrictii interne si externe;

iesirile - E, compuse din produse, rezultate si termene de realizare;

obiectivele - Q, constituite din indicatori si termene de realizat;

sistemul de reglare-conducere R

b.   modelul realist al autoadaptabilitatii

Porneste de la identificarea componentelor, parametrilor functionali si buclelor de autoreglare din sistemele reale (materiale sau / si spirituale).

Pentru necesitatile manageriale, unul dintre cele mai simple si viabile modele descriptive si matematice realiste , a fost propus de Jay Forrester. In esenta, acest model afirma ca individul uman ca si organizatia isi modifica parametrii pe fluxuri (deplasari cantitative pe sectiunea anumitor trasee structurale). Schema 14.1.2. este propusa de Jay Forrester si completata prin [13].

Elementele de baza ale teoriei modelarii simulative a sistemelor cu autoreglarea informationala

14.2.1. Semne conventionale si simboluri

14.2.2. Principiile modelarii simulative ale sistemelor

Sunt definite si explicate aprofundat in [10]. Ele pot fi restructurate simplificat astfel:

a) principiile validitatii modelului simulativ:

a₁) nu exista model perfect ci valid, daca imbunatateste cel putin acuratetea de reprezentare a realitatii;

a₂) modelul simulativ este realizabil si competitiv in conditiile performantelor actuale ale sistemelor electronice de procesare a datelor si informatiilor. Utilizarea lui reduce drastic consecintele erorilor decizionale si favorizeaza circulatia informatiilor in timp cvasireal.

b) principiile structurarii modelului simulativ:

b₁₎ orice sistem se structureaza pe fluxuri (deplasari cantitative materiale si/sau spirituale).

b₂) sistemul reprezentat trebuie sa fie inchis, adica sa contina cel putin o bucla cu reactie inversa pozitiva sau negativa, pe care se interpune elementul de decizie;

b₃) bucla conexiunii inverse negative (de reactie), reprezinta elementul structural de baza (minimal) al unui sistem dinamic cu autoreglare;

b₄) orice bucla cu reactie se divide in: nivele, ritmuri, conexiune inversa si decizie;

b₅₎ o bucla cu reactie ce contine un singur ritm, un singur nivel si o singura decizie, reprezinta modelul simulativ de ordinul I al unui sistem real echivalent, dinamic, fara perturbatii;

b₆) orice intarziere creste nivelul modelului simulativ al aceluiasi sistem real, cu cel putin o unitate;

b₇) sistemul de ordin superior se reprezinta prin interconectarea functionala a sistemelor de ordinul I, utilizand parametrii de interdependenta si coeficientii de adaptare a unitatilor de masura;

b₈) intr-o bucla nivelele alterneaza cu ritmurile;

b₉) in sistemele sociale, interconectarea subsistemelor este informationala

c) principiile procesuale (de functionare) ale modelului simulativ:

c₁) starea sistemului este descrisa complet de nivele, iar dinamica acestuia de ritmuri;

c₂) obiectivele deciziei constau in stabilirea parametrilor procesului de trecere a sistemului dintr-o stare reala intr-o stare necesara: nivele reale, nivele necesare, timp de ajustare, ritmuri;

c₃) fluxurile materiale sunt conservative (ce se scade dintr-un nivel se regaseste in nivelul urmator), cele informationale sunt neconservative (nivelele informationale nu scad neaparat prin extragerea de informatii);

c₄) sistemele de ordinul I au o evolutie neoscilanta, dependenta de ritmul adoptat;

c₅) parametrii ce descriu sistemele de ordin superior oscileaza in jurul valorilor necesare, cu o amplitudine si frecventa dependenta de decizie;

c₆) nivelele reprezinta integrari ale ritmurilor, iar deciziile si ritmurile, actiuni aferente trecerii de la nivelele reale la cele necesare. Acesti parametrii, ce descriu starea si dinamica sistemului, pot fi determinati cu suficienta precizie, pentru necesitatile manageriale, prin relatiile:

R.JK=(NN-N.J)/TA, [unit./timp] c₆ -1,R

N.K=N.J+(DT)*(R.JK) [unit.] in care: c₆ -1,N

J, K = doua momente succesive din evolutia sistemului, distantate de intervalul de timp DT;

R.JK = ritmul pe intervalul JK, in unitati de flux / unitati de timp;

TA = timpul de ajustare ales prin decizie pentru trecerea din starea reala in starea necesara;

NN = nivelul necesar, stabilit prin decizie, in unitati de flux;

N.K, N.J = nivelul real la momentele K, J;

c₇) toate relatiile matematice trebuie sa fie omogene din punct de vedere dimensional. Coeficientii de adaptare a unitatilor de masura, trebuie sa aiba o semnificatie reala inteligibila;

c₈) pe un interval de timp, DT=1/5 din cea mai mica intarziere inertiala a sistemului, subsistemele acestuia evolueaza independent, ca si cand nu ar fi interconectate. Prin urmare exista cel putin trei momente J, K, L, echidistante prin DT (schema 14.2.1.), la care se pot determina ritmurile si nivelele acestora in mod independent si cel putin doua translatii cu DT in care ele pot fi recalculate. Principiul faciliteaza utilizarea integrarii pentru studiul evolutiei sistemului real pe model;

c₉) evolutia sistemului este descrisa cu ajutorul parametrilor de flux si interconectare determinati prin patru categorii de ecuatii:

- de ritm; simbol R;

- de nivel; simbol N;

- auxiliare, de interconectare; simbol A;

- de valori initiale (de constante sau parametrii de studiu);

simbol I,P;

c₁₀) ritmurile sunt masurabile instantaneu;

c₁₁) deciziile se iau pe baza informatiilor disponibile, ce reflecta de regula o stare depasita.

. Modelarea simulativa a sistemelor sociale

14.2.3.1. Etapele generale ale modelarii

modelare tehnologica, efectuata de sistemele specializate, prin care se reprezinta amplasarea proceselor, utilajelor,. organizate pe posturi, intr-un spatiu determinat, performantele locale si generale ale subsistemelor tehnologice. Nu face obiectul lucrarii. In mintea managerilor trebuie sa ramana modele simplificate ale organizarii si functionarii tehnologice a organizatiei. Doua modele utile oricarui manager sunt propuse in [13] si redate in schemele 14.2.3.1 si 14.2.3.2.;

modelarea manageriala, proiectata de echipa manageriala (cu sprijinul informaticienilor), reflecta doar functionalitatea organizatiei.

Modelarea tehnologica precede modelarea manageriala!

. Cunoasterea organizatiei ca sistem complex autoadaptativ

O modelarea manageriala utila nu este posibila fara o cunoastere suficient de aprofundata a organizatiei ca sistem autoadaptabil care presupune:

Modelul descriptiv managerial al unei organizatii

Fiecare manager isi poate modela organizatia oricat de sintetic sau oricat de detaliat doreste, in raport de fluxurile ce vor avea o dinamica semnificativa pe perioada ce face obiectul de studiu pe model.

Un exemplu este prezentat in schema 14.2.3.3., in care se observa ca fluxul de utilaje si de informatii nu sunt reprezentate, neavand o dinamica semnificativa (tehnologiile au fost inlocuite recent). Modelul este descriptiv, deoarece nu contine relatiile matematice dintre parametrii de flux sau / si dintre fluxuri, ci scoate in evidenta doar cum se relationeaza acestea, cu ajutorul semnelor conventionale si simbolutilor din tabelul 14.2.1

Sunt reprezentate fluxurile de comenzi, de personal, de materiale, de productie si de bani, toate fiind interconectate prin conexiuni informationale. Fluxurile au drept surse si deversori: clientii, furnizorii, forta de munca si "tertii".