Piata agroturistica, definire si forme de manifestare

PIATA AGROTURISTICA, DEFINIRE SI FORME DE MANIFESTARE

Marketingul agroturistic reprezinta ansamblul activitatilor privind crearea si adoptarea produselor si serviciilor, strategia comerciala si utilizarea mijloacelor necesare pentru aplicarea acestei strategii in spatiul rural. Totodata piata agroturistica include o multitudine de elemente constitutive specifice diferitelor forme de agroturism intre care se pot delimita: ofertantul de produse turistice, cererea de produse turistice, actele normative in vigoare, canalele de distributie, mijloacele de informare pentru oferta turistica, mijloacele de transport, concurenta de produse turistice, mediul ambiant (care include existenta si modalitatile de manifestare a multitudinii conditiilor naturale, economice, sociale, politice etc.). Caracteristica celor doua laturi ale pietei agroturistice consta in faptul ca acestea sunt separate in spatiu, ceea ce face ca realizarea actelor de vanzare-cumparare sa fie posibila numai printr-o deplasare a cererii spre oferta, adica spre zonele de interes turistic.

Totodata, piata agroturistica evolueaza sub influenta a numerosi factori cum sunt[1]:

- volumul, structura si calitatea resurselor agroturistice care exprima potentialul agroturistic al unui anumit teritoriu. Un potential turistic ridicat determina o capacitate ridicata a pietei agroturistice, dupa cum, un potential redus determina o capacitate scazuta. Aceasta capacitate poate fi numai potentiala, dar poate fi pusa in valoare prin lucrari de amenajare;

- gradul de amenajare agroturistica care diferentiaza piata agroturistica. Un teritoriu amenajat insuficient ofera posibilitati limitate de extindere a pietei, in timp ce, un teritoriu amenajat integral ofera posibilitati mai mari de crestere, cu referire la caile de crestere intensiva;

- nivelul de dezvoltare a infrastructurii ofera posibilitati mai mari sau mai reduse de valorificare a unor resurse turistice. Astfel, un teritoriu cu o oferta potentiala va fi mai usor de valorificat in conditiile unei infrastructuri dezvoltate si ca urmare posibilitatile de extindere a pietei agroturistice vor fi mai mari.

Intrucat acesti factori sunt intr-o continua evolutie apare necesitatea studierii permanente a pietei agroturistice in profil teritorial. Aceasta constituie un imperativ major al mecanismului economiei de piata si este determinat si in spatiul rural de urmatorii factori:

- dezvoltarea, diversificarea si adancirea specificului si complexitatii agroturismului;

- exercitarea simultana a influentei asupra pietei agroturistice a multitudinii factorilor economici, demografici, politici, culturali, conjuncturali etc. (strategiile actuale privind dezvoltarea rurala constituie rezultate care implica in mare masura activitatile de agroturism);

- marea varietate a metodelor, tehnicilor si instrumentelor oferite de managementul si marketingul modern, a carei alegere si utilizare reclama, printre altele si o cunoastere aprofundata a pietei agroturistice;

necesitatea alegerii celor mai adecvate strategii de penetrare pe piata.

In urma prezentarii acestor factori este necesara determinarea si cunoasterea functiei turistice a zonelor, aceasta fiind rezultatul unei analize complexe prin care sa se cuprinda toate elementele ce genereaza atractivitatea turistica. Succint acestea pot fi considerate urmatoarele[2]:

- pozitia geografica fata de zonele turistice, cai de comunicatie, puncte de frontiera;

- infrastructura generala, cu referire la situatia si accesibilitatea cailor de comunicatie;

- cadrul natural-economic, cu referire la conditiile naturale, populatia zonei (urbanizare, structura), industrie (tip, nivel de poluare), agricultura (structura ramurilor agricole etc.);

- mediul si calitatea ecologica privind sursele de poluare si degradare, tip si nivel de poluare, existenta unor elemente perturbatorii privind turismul-mediu sau economic-mediu-turism;

- resursele turistice, ce pot fi naturale (peisaj, relief, ape minerale, fond cinegetic si piscicol, rezervatii stiintifice etc.), antropice (de etnografie si folclor).

Legat de aceasta problema si in tara noastra dupa decembrie 1989 a aparut un nou concept de turism si anume, turismul rural ecologic[3].

Avand in vedere functia turistica si factorii care o determina sub aspectul ariei pietei, pot fi conturate principalele forme de agroturism ce pot fi de tip national, tip international si tip imbinat (national si international).

Totodata trebuie tinut seama de posibilitasile de crestere a capacitatii agroturistice care presupune in primul rand organizarea pe plan local a aprovizionarii cu produse animaliere si vegetale obtinute in cadrul gospodariilor taranesti din microzona, iar in al doilea rand existenta unor conditii de confort in linie acceptabile privind mai ales perioada sezonului estival. Ca atare conform structurii economico-sociale din zonele rurale pot fi enumerate urmatoarele forme de agroturism[4]:

1) Agroturismul de tip familial, situatie prin care gospodaria-gazda pune la dispozitia turistilor familisti bucataria proprie, sursa de energie, ustensilele bucatariei si eventual, un surplus de alimente, urmand ca turistii sa-si asigure singuri prepararea pranzului si a cinei.

2) Agroturism de tip gospodarie-pensiune, caz in care, in cadrul unei gospodarii cu un numar redus de animale, dar cu un spatiu suficient, se organizeaza o mica pensiune destinata unui grup de 10-20 gospodarii apropiate, care practica agroturismul in limitele de cazare si micul dejun, aprovizionarea acestei pensiuni urmand sa se realizeze din resurse proprii sau alte surse.

3) Agroturismul de tip spontan, care se refera la circulatia turistica interna, ocazionala, nedirijata. Aceasta consta in existenta unor gospodarii taranesti care pentru scurt timp pot caza turisti, dar fara pretentii deosebite pentru confortul cazarii, cantitatea si calitatea alimentelor, prepararea mesei si alte servicii.

Intrunirea conditiilor pentru incadrarea la una din formele mentionate anterior este legata si de gradul de ocupare al familiei-gazda in perioada de vara, pentru care se determina forma de asigurare numai cu servirea micului dejun, dar si forma de agroturism cu pensiune extensiva si prepararea meselor de pranz si cina de catre insasi turistii gazduiti.

Din ansamblul celor prezentate reiese ca insasi metodele cantitative de studiere a pietei agroturistice sunt diversificate si sub impactul nemijlocit al dezvoltarii spatiului rural. In profil teritorial aceste metode sunt axate pe analiza statistica a pietei turistice teritoriale (prin sondajul statistic, panelurile de turisti si gospodarii/pensiuni agroturistice etc.), metode de estimare (prognoza) a pietei turistice (prin coeficienti de elasticitate, corelatii, proiectii privind puterea de cumparare etc.), analiza efectului multiplicator (cu referire la evidentierea efectelor agroturismului asupra zonelor rurale), analiza diagnostic, alaturi de simulari si optimizari.