DIENCEFALUL

DIENCEFALUL

Diencefalul se compune din doua formatiuni din talamencefal (talamus, metatalamus, subtalamus, epitalamus) si din hipotalamus. Comisura posterioara separa diencefalul de mezencefal.

Talamusul sau corpul optic.

Topografic, talamusul se situeaza pe fetele laterale (in partea posterioara) ale ventriculului trei.

Superior este delimitat de ventriculul lateral, corpul calos, fornix si velum interpositum.

Lateral se afla bratul posterior al capsulei interne, corpul si coada nucleului caudat. Este separat de hipotalamus prin santul hipotalamic.

Caudal se afla tegmentul mezencefalic.

Medial formeaza peretele lateral al ventriculului trei.

Fata inferioara este separata de partea terminala a pedunculilor cerebrali prin regiunea subtalamica.

Extremitatea anterioara a talamusului, mai mica decat cea posterioara este inconjurata pe partea laterala de capul nucleului caudat si partial de stalpii anteriori ai trigonului. Extremitatea posterioara voluminoasa si rotunjita ce proemina in raspantia ventriculilor laterali poarta numele de pulvinar. Aceasta extremitate este inconjurata de stalpii posteriori ai trigonului cerebral.

Pe partea inferioara apar cei doi corpi geniculati ai metatalamusului.

La exteriorul talamusului gasim un strat subtire de substanta alba, iar in interior aglomerari de substanta cenusie.

Lama medulara interna imparte substanta cenusie in 5 grupe nucleare: anterioara, posterioara, externa, interna si  intralaminara.

In functie de legaturile cu segmentele inferioare si cu scoarta cerebrala, nucleii talamici se impart in: nuclei de transmisie si nuclei de asociatie.

Conexiunile talamusului

Talamusul este un mare centru senzitiv subcortical. El reprezinta o statie de intrerupere obligatorie pentru caile tuturor formelor de sensibilitate in drumul lor spre zona superioara de integrare - scoarta cerebrala. De la aceasta regula exista o singura abatere reprezentata de caile olfactive care ating cortexul direct fara a trece prin talamus. Nu toate fibrele eferente au o destinatie corticala. Unele se termina in nucleii cenusii subcorticali. Datorita acestui fapt exista nuclei cu proiectie corticala si nuclei cu proiectie subcorticala. Mai exista si nucleii talamici de asociatie care primesc aferente din afara diencefalului. Legatura dintre scoarta si nucleii din prima categorie nu este numai in sens talamocortical ci si invers corticotalamic. Prin aceste legaturi nucleii talamici si campurile corticale pe care se proiecteaza sunt solidarizati in unitati functionale. Leziunile corticale duc la degenerarea nucleilor corespunzatori. Intre nucleii talamici si nucleii subcorticali exista conexiuni numai intr-o singura directie - in directia talamonucleara. Caile mari ascendente se termina in nucleii cu proiectie corticala. Aceste cai transmit colaterale si spre nucleii cu proiectie subcorticala impresionand concomitent atat scoarta cat si nucleii bazali. Talamusul este sediul ultimului neuron al lantului ascendent al analizatorilor, care leaga un nucleu de scoarta cerebrala.

Consideratii clinice

In cazul leziunilor talamice apar simptome neurologice: sindromul talamic cu urmatoarele simptome neurologice: tulburari de sensibilitate contralaterale constituite din hemianestezie sau hemianalgezie pentru toate tipurile de sensibilitate. Sensibilitatea superficiala poate sa nu fie serios afectata deoarece o parte a acesteia este reprezentata bilateral. Aceasta presupune ca unele fibre se pot reincrucisa la nivelul comisurii posterioare. Durerea de tip central reprezinta simptomul caracteristic. Aceasta durere intensa cu caracter de arsura poate iradia in tot hemocorpul (hiperpatie) opus.

Miscarile involuntare apar sub forma unui tremur intentional datorita lezarii nucleului lateral ventral sau aferentelor sale.

Ataxia observata la membrelor inferioare depinde de intensitatea parezei si de tulburarea sensibilitatii profunde.

Tulburari de gust.

Hemianopsia homonima care se datoreaza lezarii corpului geniculat lateral.

Tulburari de vorbire. Functia celor 3 mari arii ale vorbirii este coordonata prin intermediul conexiunilor intratalamice, corticotalamice si talamocorticale. Tulburarile de vorbire pot aparea prin lezarea cortexului, conexiunilor si talamusului stang. Talamusul drept este legat mai mult de performantele neverbale. Nucleii talamici intralaminari par a fi implicati in atentia selectiva legata de zonele neocorticale si de sistemul limbic.

Tulburarile de memorie au fost observate in leziunile unilaterale ale nucleului ventro-lateral al talamusului. Leziunile talamice scad capacitatea de a retine informatii noi.

Tulburarile de emotie apar in sfera manifestarilor motorii sau expresive ale acestora, talamusul intervenind ca factor modulator al proceselor afective.

Dementa talamica este o tulburare grava si profunda a functilor intelectuale manifestata prin apatie, indiferenta, rare fenomene de agitatie, scaderea performantelor intelectuale, diminuarea vorbirii spontane, tulburari de memorie si dezorientare temporo-spatiala. Dementa talamica s-ar datora lezarii bilaterale a conexiunilor talamo-corticale si a circuitelor hipocampo-talamo-cingulare.

Talamusul drept este in legatura cu functia vizuo-spatiala si somestezica ce se dezvolta in perioada initiala a invatarii.