Dimensiuni ale personalitatii implicate in procesul STRESULUI OPERATIONAL

Dimensiuni ale personalitatii implicate in procesul STRESULUI OPERATIONAL

Stresul ocupational este stresul psihic de suprasolicitare, care apare in conditiile unei pluridiversitati a factorilor implicati si a unei intense angajari a personalitatii indivizilor in mediul de munca. Dintre dimensiunile personalitatii, operationalizate ca diferente individuale in studiul stresului ocupational enumeram: tipul A de comportament, strategiile de coping, locul controlului, alti factori de personalitate, ca predictori ai eficientei si succesului profesional.

Un obiectiv in combaterea stresului este managementul caracteristicilor comportamentelor cunoscute ca inducatoare de stres. In acest sens, s-au intreprins studii care au concluzionat asupra dihotomizarii personalitatii oamenilor dupa o schema comportamentala sau sindrom comportamental, in persoane de tip A si tip B. Persoanele asociate tipului A de comportament sunt caracterizate printr-o puternica dorinta de afirmare, competitivitate, gesturi si vorbire directa, supraangajare profesionala, trebuinte mereu nesatisfacute. Acest tip de persoane percep mediul inconjurator ca fiind foarte solicitant si traiesc cu sentimentul ca au prea putin timp sa rezolve toate sarcinile. Astfel, aceste persoane sunt expuse la un risc evident fata de reactiile negative de stres (sau invers, tipul A de comportament poate fi considerat ca efect al stresului). Intervin insa cativa factori in realizarea tratamentului pentru indivizii de tip A, care il fac dificil. In primul rand, in timp ce se stie ca acesti indivizi sunt mai predispusi spre bolile de inima, nu se cunoaste care anume comportamente ii expun mai mult stresului. In al doilea rand, tratamentul este dificil din cauza unui factor motivational, deoarece exista indoiala daca indivizii de tipul A simt nevoia unei schimbari, si, in mod similar, daca managerii lor doresc pentru ei o schimbare. Date fiind climatul organizational si normele sociale care valorifica aspectele comportamentale ale acestor indivizi, ar putea aparea respingerea din partea managerilor a schimbarii acestor angajati. (Matteson si Ivancevich, 1987).

Opusul tipului A este tipul B de comportament. Aceste persoane sunt mai relaxate, poseda un nivel de competitivitate mai redus, rar incearca sa faca doua sau mai multe activitati in acelasi timp si nu se implica in probleme suprasolicitante, ba chiar le evita. Rezulta deci ca tipurile A si B reprezinta doua stiluri de viata diferite iar studiile releva faptul ca subiectii de tipul A sunt mai susceptibili la stres si la boala coronariana, in raport cu subiectii de tipul B care au o capacitate de adaptare mai mare la stimulii defavorabili.

In ciuda dificultatilor de realizare a unui tratament pentru indivizii de tip A, s-au facut eforturi pentru a se implementa combaterea stresului. De exemplu, Suinn (1982) a creat un program de schimbare pentru indivizii care au suferit un atac de cord, ce cuprindea: relaxarea muschilor, identificarea gradului de tensionare a muschilor, relaxarea ca o replica la situatiile stresante si exersarea comportamentelor incompatibile cu tipul A. Cand s-a facut comparatia cu un alt grup care nu a primit tratament, pacientii din programul de pregatire au raportat mai multe schimbari in stilul de viata si o imbunatatire in raspunsurile subiective si obiective impotriva stresului.

Observatie critica: Cu toate ca la ora actuala comportamentul de tip A este operationalizat in multe studii ca trasatura de personalitate (diferenta individuala), consideram (in conformitate cu Brate, 2002) ca el este mai degraba un efect in procesul stresului ocupational (variabila dependenta) si nu variabila moderatoare/ mediatoare.

Strategiile de coping reprezinta o alta dimensiune importanta implicata in procesul STRESULUI OPERATIONAL, care, la nivel individual, au fost grupate de catre Beehr si Newman (1979) in patru categorii astfel:

Strategii privind conditiile psihologice:

organizarea propriei vieti si planificarea in avans;

evaluarea realista a propriei persoane.

Strategii care reclama conditii fizice sau fiziologice:

dieta;

exercitii fizice;

somn.

Strategii privind schimbarea propriului comportament:

a deveni comportamental mai putin de tip A;

folosirea raspunsului de relaxare;

folosirea timpului liber in mod cat mai placut;

cultivarea unor prietenii stranse pentru suport social.

Strategii privind schimbarea mediului de munca:

schimbarea locului de munca cu unul mai putin solicitant;

schimbarea in beneficiul unei organizatii mai putin solicitante.

Strategiile de interventie la nivel organizational, au fost grupate de catre Beehr si Newman (1979) astfel:

Modificarea caracteristicilor organizationale:

schimbarea structurii organizationale;

schimbarea proceselor organizationale (sisteme de recompensa, de selectie, de instruire si dezvoltare etc);

dezvoltarea unor servicii de sanatate

Schimbarea caracteristicilor de rol:

redefinirea rolurilor;

reducerea supraincarcarii rolurilor;

cresterea participarii in luarea deciziilor;

reducerea conflictului de rol.

Schimbarea caracteristicilor de sarcina:

formarea posturilor corelate cu abilitatile si preferintele angajatilor;

utilizarea preferintelor angajatilor in selectie si plasament;

promovarea programelor de instruire;

individualizarea tratamentului angajatilor.

Asadar, stresorii cronici, generati de organizatie, sunt rezistenti la strategia de reducere prin eforturi de coping individual si de aceea devin mult mai eficiente strategiile de interventie organizationala pentru reducerea surselor de STRESULUI OPERATIONAL, chiar daca programele de acest tip aplicate cu succes au fost limitate.

Abilitatea de a controla evenimentele este descrisa ca fiind foarte importanta pentru siguranta de sine si pentru starea de confort psihic. Controlul personal asupra tuturor circumstantelor este considerat o resursa importanta pentru depasirea dificultatii vietii, reducand stresul. Suzanne C. Kobasa (1982) descrie existenta unui simt al controlului ca o componenta a "duritatii", adica o dispozitie de personalitate care reduce stresul schimbarilor majore din viata, afirmand ca o persoana "severa" este mai putin probabil sa se imbolnaveasca in urma unor astfel de schimbari. Si invers, un simt al lipsei controlului ar putea conduce chiar la o stare de depresie cronica.

Exista insa o confuzie privind notiunea de control si cum ar putea fi el masurat. Conceptul lui Patter (1966) de "locus al controlului" afirma ca oamenii dezvolta o expectatie generalizata, adica evenimentele care li se intampla sunt cauzate de catre ei insisi ("orientare interna") sau de catre alti oameni sau de soarta ori noroc ("orientare externa"). Patter considera ca acest locus al orientarii controlului este mai probabil si de asteptat sa influenteze modul in care oamenii interpreteaza evenimentele noi si ambigue. R. Lazarus si S. Folkman, in lucrarea "Stress, Appraisal and Coping" (1984), arata ca parerile despre control sunt conforme cu modelul de stres psihologic al unei persoane, model dependent de gradul in care o persoana se simte amenintata de cerintele vietii. Poate interveni astfel un simt al controlului cand ea crede ca reuseste sa depaseasca aceste amenintari si se centreaza pe ele. Pot exista insa si perioade cand credinta in controlul personal poate spori simtul amenintarii - atunci cand i se pare ca exercitarea controlului cere sa actioneze impotriva principiilor personale.

Exersarea controlului prin luarea de decizii privitoare la munca este un aspect important pentru reducerea sau evitarea stresului ocupational. Multe dintre aspectele mediilor stresante de lucru arata importanta ca angajatul sa stie ca are control asupra elementelor cheie ale mediului sau de lucru si a sarcinilor ce urmeaza a fi indeplinite. Procesul de control al stresului poate fi clasificat in doua categorii (R. Ross si E. M. Almaier, 1994, p. 60): controlul preventiv (controlarea simptomelor stresului si tolerarea factorilor stresanti inevitabili) si controlul de combatere (evitarea factorilor stresanti prin ordonarea vietii, schimbarea situatiilor care pot induce stresul si crearea resurselor de combatere a stresului la locul de munca). De fapt, unele strategii contin ambele elemente cu ajutorul carora un individ ar putea face fata stresului.

Rolul diferentelor individuale in studiul stresului este de asemenea semnificativ. Personalitatea a fost si este studiata de numeroase paradigme (comportamentale, biologice, sociologice, cognitive, clinice) cu rezultate diferite. Dintre paradigmele personalitatii cu implicatii in studiul stresului evidentiem influenta paradigmei psihodinamice, paradigmei social-cognitive, abordarii genetice a personalitatii (Brate, 2002).