Formarea imaginii de sine

Formarea imaginii de sine

In primele luni de viata, copiii nu fac deosebire intre ei si lucrurile din jur. Totusi, gradual, ei isi dezvolta o constiinta a propriului corp, ca o entitate separata de mediul inconjurator. Aceasta diferentiere intre sine si non-sine pare sa evolueze treptat incepand din a treia luna de viata si este bine stabilita intre 12 si 15 luni. Aceasta diferentiere a proprie persoane de celelalte se poate numi si sine existential. Acest simt al "separarii" este fundamental prin pattern-ul interactiunilor pe care il are copilul cu cei din jurul lui.

G. Allport vorbeste despre faptul ca primul aspect al imaginii de sine proprii care se dezvolta este simtul unui eu corporal. Simpla senzatie corporala nu da nastere unui simt al eu-lui pana cand nu este recunoscuta ca recurenta. Probabil ca nu exista o recunoastere a periodicitatii inaintea producerii unei maturizari adecvate in cortexul cerebral, pentru retinerea 'urmelor' experientei. Simtul eu-lui corporal se dezvolta nu doar din senzatii organic recurente ci si din frustratii care apar 'acolo afara'. Un copil care nu poate manca atunci cand doreste, care se loveste la cap, invata curand limitele corpului sau. De-a lungul vietii, simtul eului corporal este marturia de baza a existentei noastre, o ancora a constiintei de sine. Fiecare gand sau act se modifica in timp; totusi, imaginea eului continua, chiar daca restul personalitatii noastre s-a schimbat.

In timpul celui de-al doilea an de viata, se dezvolta ce de-al doilea aspect al imaginii de sine care are un caracter obiectiv. Aceasta se refera la caracterizarea propriei persoane in termenii categoriilor cum ar fi: varsta, genul, atractivitatea, abilitatea etc.

In jurul varstei de 2 ani, copilul pare sa fi achizitionat multe dintre comportamentele de bazale ale unui simt al imaginii de sine, inclusiv abilitatea de a folosi limbajul adecvat pentru a se referi la propria persoana.

In al doilea an de viata limbajul, ca principalul factor care contribuie la formarea imaginii eului. Cand un copil poate vorbi si gandi despre jucarii, despre tatal sau, el are instrumentul pentru a le pune pe toate acestea in legatura cu eu-l sau. Numele dobandeste semnificatie pentru copil. Apare acum si constiinta unui statut independent in grupul social. Pronumele personale sunt greu de infruntat. Copilul confunda persoana intai, a doua si a treia. Confuzia reflecta dificultatea lui in intelegerea propriei identitati. Un copil poate sa nu fie constient de acest lucru. El nu simte nici dezgustul, nici teama pe care adultul; le-ar simti privind lucrurile straine sau daunatoare. Granitele dintre 'acolo afara' si 'aici inauntru' sunt vagi. De pilda, emotiile nu sunt intotdeauna ale lui. Va tipa, va rade sau va plange fara alt motiv serios decat acela ca cineva de langa el face aceste lucruri. Este vorba de o emotie contagioasa dar falsa. Chiar dupa ce imaginea de sine este partial stabilita, copilul si-o abandoneaza usor: o poate pierde atat de complet incat se supara daca altii nu il recunosc ca fiind un urs sau altceva, in cadrul jocului sau. Visele nocturne sunt la fel de reale ca si experienta din timpul zilei.

La 3 ani, copiii sunt capabili sa faca referinta la o gama ampla de caracteristici personale, incluzand sentimente si perceptii, infatisare si opinii.

Allport considera ca intre patru si sase ani, functioneaza egocentrismul cu trasatura dominanta, in sensul ca lumea exista in folosul copilului. Copilul isi considera punctul de vedere ca fiind absolut, crede ca altii gandesc asa cum gandeste el, nu simte nevoia sa isi explice afirmatiile. Dar acest egocentrism nu este, stric vorbind, centrat pe eu; el deriva doar din natura subiectiva a gandirii copilului in aceasta etapa. El nu stie ca acest mod de a gandi este numai al lui. Apare acum extensia eului si imaginea eului. Spiritul de competitie apare dupa trei ani. Simtul proprietatii isi face si el simtita prezenta ('aceasta minge este a mea').

Odata cu intrarea in scoala, anumite 'etichete' puse copilului (ochelarist etc.), contribuie la acutizarea simtului intern al individualitatii si la stabilirea unei imagini de sine. Copilul devine acum moralist si legalist. Regulile jocului trebuie urmarite in mod rigid. Regulile stabilite de parinti sunt importante dar cele stabilite de grup sunt absolut obligatorii. Copilul nu se considera pe sine ca un factor moralist independent. Simtul eu-lui sau este comod doar daca el adapteaza regulile exterioare, daca se extinde pe sine in cadrul grupului si dezvolta imaginea de sine a unui bun conformist. El crede ca familia, religia, grupul de prieteni au intotdeauna dreptate. Cu toate ca poate simti un conflict intre parinti si prieteni, el este ferm leal acestor extensiuni distincte ale eu-lui sau. In aceasta perioada, identificarea este un principiu important al invatarii.

In adolecenta, imaginea corporala contribuie in dezvoltarea imaginii de sine prin organizarea identificarii caracteristicilor organice pe care adolescentul incearca sa le perceapa in amanuntime si cu un fel de admiratie, ceea ce da o nota de usor narcisism.

Imaginea de sine a adolescentului poate imbraca o forma negativa sau pozitiva. Cand intervin esecurile in adapatare (scolara sau pofesionala) sau cand estimatia de sine este joasa, tanarul se subestimeaza, nu are incredere in fortele proprii, nu manifesta initiativa si perseverenta in activitate. Pe fondul unor succese si a expectatiei de sine inalte, manifesta incredere, putere de actiune, dorinta de a invinge dificultatile, autoconstiinta onoarei si datoriei etc. In obtinerea acestor imagini, adolescentul se raporteaza la cei din jur si ia in considerare atitudinea acestora fata de el. Matricea relatiilor socio-culturale este perceputa convergent sau divergent si provoaca proiectia trasaturilor ce le are fiecare.

Dezvoltarea imaginii de sine este mai putin spectaculoasa in conditii de dependenta sau in situatiile cand se mentin forme infantile ale independentei. Formele dependetei, materiale, emotionale (de confort si apartenenta) si de mentalitate (valori) pot provoca frustratii si conflicte intre adolescent si parinti estompand exprimarea disponibilitatilor tanarului. Din acestea se ajunge la comportamente rigide sau lejere sare isi pun pecetea asupra modului cum evolueaza personalitatea.

In adolescenta aparitia conflictelor si a frustratiilor este relativ frecventa. Ca atare, conflictele din prima perioada a adolescentei (14-16 ani) apar pe baza aspiratiilor formate si nivelul realizarii efective de sine, conflicetele din perioada adolescentei propriu-zise (16-18 ani) si a adolescentei prelungite (18-25 ani) sunte rezultate din indeplinirea rolului si statutului, a relatiei dintre vocatie si exercitarea unei anumite profesiune etc. Acestea mobilizeaza eforturile adolescentului in afirmarea potentialului sau si in raportarea expectatiilor sale la situatiile reale, imaginea de sine jucand un rol fundametal in acest proces, deaorece, daca ea nu este bine si adecvat conturata, adolescentul ar putea trai anumite esecuri care i-ar putea zgudui intreaga viata, in cele mai nefericite cazuri apeland la consumul de droguri pentru a putea face fata situatiei.