Formele deficientei mentale

Formele deficientei mentale

Asa cum arata cercetarile lui R. Zazzo si ale echipei sale, stabilirea naturii deficientei are o importanta capital pentru terapia educationala.

Natura deficientei nu trebuie privita insa numai din perspectiva etiologica, ci si din punctual de vedere al structurii psihologice pe care o prezinta, care, de fapt, este rezultatul actiunii factorilor etiologici conjugati strans cu influentele mediului educational.

Este important sa mentionam pozitiile a trei cercetatori ale caror argumente fundamentale pe fapte merita sa fie luate in consideratie. Este vorba de pozitia lui Seguin, a lui Kurt Lewin si L.S. Vigotski.

Seguin arata ca principala caracteristica a deficientelor este lipsa de vointa. "Tulburarile vointei, spune el, sunt mult mai importante decat toate celelalte tulburari fiziologice si psihice laolalta. Vointa - aceasta parghie a tuturor actiunilor si capacitatilor - este absenta la acest copil.'

Kurt Lewin reduce pana aproape de zero deosebirile dintre debil si normal, aratand ca ele sunt neesentiale, deoarece natura actului intelectual este considerata ca fiind identica. De aici, concluzia logica ca specificul deficientei mentale nu trebuie cautat in domeniul intelectual. Deosebirile trebuie cautate dupa parerea lui K. Lewin, in sfera proceselor afective. El face o serie de investigatii experimentale in aceasta directie, vizand in mod special trei aspecte:

a)     procesele saturatiei psihice;

b)     influenta trebuintelor nesatisfacute (intoarcerea la actiunea intrerupta);

c)     procesul subtilitatii prin ale actiuni a trebuintelor nesatisfacute.

Autorul incearca sa lamureasca in ce anume constau deosebirile fundamentale intre structura personalitatii copilului deficient mental si a celui

normal. A constatat ca debitul se prezinta mult mai primitive, mai infantile, amintind copilul normal de o varsta mult mai mica. Sensul termenului de 'infantilism' este legat, dupa parerea lui K. Lewin, in primul rand de aceasta diferentiere a vietii psihice. In al doilea rand, copilul deficient este, in raport cu cel normal, mult mai matur, in sensul urnei mobilitati dinamice mai reduse a sistemelor sale psihice si a unei mari rigiditati a acestor sisteme, din acest punt de vedere ne aminteste de copilul mai mare.

Dupa parerea lui L. S. Vigotski, 'teoria dinamica aseaza una dintre pietrele fundamentale pe care poate fi inaltata intreaga teorie modern asupra debilitatii mentale infantile.'

Pozitia lui in legatura cu cercetarea comparativa a copilului deficient cu a celui normal, consta in aceea ca ea trebuie urmarita, in primul rand nu atat in ceea ce priveste particularitatile intelectului sau ale emotiilor luate in sine, cat in ceea ce priveste specificul relatiilor existente intre aceste doua sfere ale vietii psihice.

Vigotski arata ca intelegerea specificului inseamna, in primul rand, depasirea considerarii isolate a intelectului si afectivitatii ca entitati de sine statatoare. Trebuie sa se porneasca de la recunoasterea legaturii lor interne si a unitatii lor.

Clasificarea deficientei mentale se realizeaza pe baza masurarii coeficientului de inteligenta, a coeficientului de dezvoltare psihica, a evoluarii posibilitatilor de adaptare si integrare, de formare a autonomiei personale, de elaborare a comportamentelor comunicationale si relationale cu cei din jur. Ca atare, clasificarea handicapului de intelect se poate rezuma la:

Intelectul de limita - cu un Q.I. estimat intre 70-80-89 si marcheaza granita

dintre normalitate si handicap.

Debilitatea mentala numita si handicap de intelect usor sau lejer - cu un

Q.I. cuprins intre 50-69, ceea ce corespunde unei dezvoltari normale a varstei cronologice intre 7-12 ani.

Imbecilitatea numita si handicap de intelect sever - cu un Q.I. cuprins intre 20-50 si corespunde unei dezvoltari normale a varstei cronologice de 3
la 7 ani.

Idioti a - numita si handicap de intelect profund, are Q.I. sub 20 si

corespunde varstei cronologice normale pana la 3 ani.

1. Intelectul de limita

Intre copilul debil mental si copilul normal exista o zona de tranzitie, in care nu se poate trage in mod conventional o linie de limita, in functie de exigentele scolare si socio-profesionale, se releva un grup de copii care prezinta o mare varietate de tablouri clinice si psihopatologice pe care ii cuprindem sub denumirea de "dezvoltari intelectuale de limita'.

Unii autori definesc intelectul de limita printr-un Q.I. cuprins intre 70 - 80. Alti autori insa largesc limita superioara peste 80 si considera ca o parte insemnata de copiii care au un Q.I. intre 80 + 90 se incadreaza in aceasta categorie.

In continuare se vor prezenta cateva semne dupa care liminarii pot fi usor identificati, mai ales in procesul de invatamant:

dau raspunsuri inegale ca nivel de realizare, care se aseamana atat cu cele ale copilului normal cat si cu cele ale debilului mental;

ei folosesc destul de rar genul proxim in cazul definirii diferitelor notiuni;

realizeaza in etape un raspuns corect, necesitand intrebari suplimentare si o atitudine incurajatoare si apropiata din partea examinatorului, avand nevoie de o mobilizare in timp a capacitatilor sale mentale;

se constata ca in cadrul unei activitati de invatare, condusa din aproape in aproape, acesti copii sunt capabili sa foloseasca ajutorul primit, dand dovada de suficienta plasticitate si mobilitate nervoasa.

De multe ori deficitul mental ne apare ca un deficit functional: apar dezechilibre intre diferitele sectoare neuro-fiziologice ale deciziei, ale transmisiei, executiei, cresterii sau reglarii. Din toate acestea rezulta o lipsa de activitate, de dezvoltare, de adaptare, deci, un deficit. Acest deficit de limita nu este numai organic, ci de multe ori este, mai ales, functional. Acesti copii intampina importante dificultati in insusirea citit-scrisului si calculului. Ei prezinta tulburari instrumentale marcante, care de cele mai multe ori nu pot fi recuperate prin munca invatatorului in cadrul claselor obisnuite. In felul acesta se structureaza un esec scolar.

Copilul liminar rezolva sarcinile scolare doar pana la un anumit ivel de complexitate si abstractizare. Peste acest nivel el prezinta in mod sistematic insuccesele scolare. Exista un prag al adaptabilitatii scolare, dincolo de care conduitele intelectuale ale acestor elevi devin dezadaptate.

Copilul cu intelect de limita intampina dificultati chiar din clasa I, prezentand, de regula, conduite operatorii inferioare copiilor normali. Ei inteleg lacunar si imprecis sarcinile scolare, rezolva corect doar corespondenta termen cu termen, nu observa cantitatile, lipseste reversibilitatea in gandire.

Structurarea percepto-motrica a spatiului este tulburata: nu respecta forma, marimea, proportia, orientarea, pozitia relativa, lipseste coordonarea vizual motrica, mai ales la sarcinile de grafomotricitate.

Acestor simptome li se asociaza frecvent si o imaturizare social-afectiva, manifestata in dificultati de colaborare, de stabilizare a relatiilor impersonale si in infantilism afectiv.

Exprimarea verbala prezinta unele caracteristici. Ei intampina dificultati in realizarea activitatilor de analiza, sinteza, comparatie, abstractizare.

La nivelul verbal-abstract, operatiile mentale devin imprecise, nesigure si inerte. Lipsa de stapanire, autocontrolul nesigur sunt trasaturi specifice copiilor liminari. Ei se antreneaza mai greu decat debilii mental in rezolvarea problemelor. Chiar atunci cand se antreneaza, la pragul de transformare a sarcinii, abandoneaza in mod brusc activitatea. Prevazand insuccesul sau simtind anxietatea, liminarul isi organizeaza greu energiile necesare realizarii cu succes a activitatii scolare,

Nivelul de aspiratie scazut, teama de insucces, neincrederea in sine, toate aceste elemente construiesc o atitudine negativa fata de activitatile scolare. Ei isi traiesc rolul de elevi fara placere si atunci pot aparea absenteismul si evadarea copilului in lumea jocului si a aventurilor. De aici si pana la tulburarile de comportament nu mai este decat un singur pas.

Pentru a evita acest lucru, acesti copii vor trebui tratati diferentiat in scoli speciale unde se lucreaza cu programe adecvate si adaptate posibilitatilor si deficientelor pe care le prezinta.

2. Debilitatea mentala (deficienta de gradul I)

Termenul de debilitate mentala a fost introdus de Dupre in 1901 si reprezinta o insuficienta mai mult sau mai putin marcata a dezvoltarii inteligentei, lasandu-i individului posibilitatea de a ajunge la autonomie sociala, fara insa sa-i permita sa­si asume total responsabilitatea conduitelor sale, deoarece el este incapabil sa prevada implicatiile.

La sfarsitul dezvoltarii sale, nu depaseste mecanismele de gandire si modurile operationale ale uni copil de 9 ani.

Debilul mental are un Q.I. care variaza de la 50 la 69.

Copilul debil mental este educabil, el este capabil de achizitii scolare corespunzatoare varstei sale mentale.

Dupa gradul insuficientei mentale distingem debili mental severi, mijlocii si

lejeri.

Debilii mental prezinta o serie de particularitati specifice atat in ceea ce priveste procesele de cunoastere, cat si in domeniul motricitatii si afectivitatii. In domeniul perceptiilor, cercetarile au relevat urmatoarele particularitati:

copiii debili mental prezinta unele deficiente ale analizei si sintezei; ei desprind din obiecte sau imagini mult mai putine detalii, fapt care face ca perceptiile lor sa fie insuficient de specifice, determinand astfel confuzii. Caracterul insuficient de analitic al perceptiilor se datoreaza si mascarii unor elemente de catre altele care se desprind mai usor. Astfel, se desprind mai usor elementele mai periferice sau cele delimitate prin contur sau culoare;

culoarea este o insusire care se impune si este desprinsa cu usurinta de catre debilii mental, fata de forma, greutatea si materialul din care este confectionat obiectul - indici care sunt analizati mai greu;

sinteza elementelor analizate este greu efectuata pe plan receptiv;

durata necesara analizei si sintezei in perceptii este mai mare la debilii mental decat la normali;

o alta trasatura caracteristica a debilului mental o constituie ingustimea campului receptiv; ei pricep in mod clar, intr-un timp limitat, un numar mai mic de elemente decat normalii;

orientarea in spatiu a debilului mental este dificila datorita atat ingustimii campului perceptiv cat mai ales capacitatii reduse de a stabili, pe plan intuitiv, relatia dintre obiecte;

copilul debil mental isi perfectioneaza mai incet perceptiile; capacitatea de analiza si sinteza se imbunatateste sub influenta procesului terapeutic, insa ramane totusi sub nivelul atins de copiii normali;

debilii mental se caracterizeaza printr-o lipsa de flexibilitate a activitatii cognitive.

Trasaturi specifice ale gandirii debilului mental:

gandirea lor este reproductiva si nu creativa;

decurgand din trasatura de mai sus apare predominarea gandirii concrete si practice fata de gandirea abstracta si speculativa;

deficientele de intelect intalnite apar nu numai in operatiile complexe de generalizare si abstractizare, ci si in operatiile elementare de analiza, sinteza si comparare;

debilul mental stabileste mai usor deosebirile decat asemanarile;

procesul de generalizare se realizeaza la un nivel scazut;

intelegerea care consta in integrarea cunostintelor noi in sistemul anterior elaborat apare mai greu;

capacitatea redusa de a folosi cunostintele vechi in intelegerea si rezolvarea unor situatii deferite, este una din particularitatile de baza ce influenteaza intregul proces de cunoastere.

Caracteristici ale limbajului:

primul cuvant apare la debilul mental, in medie, la varsta de 2 ani, pe cand la copilul normal, la un an;

utilizarea propozitiei apare la 3 ani, pe cand la copilul normal la 1,7 ani;

limbajul se dezvolta cu intarziere, sub toate aspectele sale;

Deficientele limbajului apar sub variate aspecte: al perceperii si intelegerii vorbirii interlocutorului, al volumului vocabularului, al expresivitatii vorbirii, al articularii si ritmului vorbirii.

Cu cat gradul deficientei mentale este mai mare, cu atat si frecventa tulburarilor de limbaj este mai mare. Vocabularul copiilor debili mental este mai limitat decat cel al normalilor; este mai sarac in cuvinte - notiuni care desemneaza marimi, relatii spatiale, caracteristici psihice; predomina substantivul, numarul de verbe fiind mai mic decat cel al normalilor.

Fraza, atat in limbajul scris cat si in cel oral se caracterizeaza printr-un numar de cuvinte, precum si printr-o constructie defectuoasa din punct de vedere gramatical. De exemplu: lipsa de acord a verbului in numar si persoana cu subiectul, omiterea subiectului, omiterea predicatului, repetarea subiectului si

predicatului la sfarsitul frazei. Vorbirea contine multe cuvinte parazite, este sarac in intonatii.

Acesti copii intampina mari dificultati in insusirea formei scrise a limbajului, existand din acest motiv o dislexie, disgrafie si disortografie specifica debilitatii mentale.

Caracteristici ale memoriei:

memorarea nu dobandeste un caracter suficient de voluntar,

una din caracteristicile importante ale memoriei este rigiditatea fixarii si reproducerii cunostintelor, care duce de fapt la dificultati importante in realizarea transferului de cunostinte;

lipsa de fidelitate a memoriei este o alta particularitate care apare frecvent; atunci cand reproduc un text sau cand povestesc o intamplare, copiii debili mental adauga elemente straine, provenite dintr-o alta experienta mai mult sau mai putin asemanatoare;

din cauza sugestibilitatii la pronuntare, ei nu pot oferi indicatii demne de incredere in legatura cu obiectele vazute sau in legatura cu intamplarile la care au asistat;

ei au nevoie de un numar mai mare de repetitii decat copiii normali, pentru a retine un material verbal; au nevoie de un numar mai mare de repetitii, nu numai pentru a putea retine un volum oarecare de cunostinte, dar si pentru a ajunge la o scadere a greselilor.

Marea majoritate a debililor mentali prezinta deficiente ale motricitatii. Cu cat gradul deficientei mentale este mai mare, cu atat nivelul motricitatii ramane mai scazut.

Se stie ca gravitatea deficientelor motrice depinde intr-o anumita masura de etiologia intarzierii mentale. Unii autori, ca de exemplu, A.A. Strauss si L.E. Lehtimen au relevat faptul ca debilii cu leziuni cerebrale prezinta tulburari ale motricitatii mult mai numeroase si mai grave decat cei de tip familial.

intarzierea motricitatii se inregistreaza mai ales sub urmatoarele aspecte:

viteza miscarilor, atat in desfasurare cat ca timp de reactie este, in general, mai scazuta;

precizia miscarilor este si ea scazuta, aparand si in miscarile mari lipsa de imprecizie; imprecizia miscarilor este insotita de sinkezii importante;

ei intampina dificultati in imitarea miscarilor, fapt care influenteaza negativ formarea multor deprinderi; imitarea se realizeaza mai greu atunci cand solicita orientarea in spatiu, debilii mental au tendinta de a imita miscarile ca in oglinda;

indicatiile verbale ii ajuta in mai mica masura in organizarea si corectarea comportamentului motor, comparativ cu rolul acelorasi indicatii la copilul normal;

reglarea fortei musculare este deficitara, datorita mai ales insuficientei senzatiilor kinestezice;

debilii mentali intampina dificultati in relaxarea voluntara a anumitor grupe de muschi, precum si la trecerea de la o miscare la alta;

debilii mental au probleme sub aspectul dexteritatii manuale;

se observa mai frecvent decat la normali, lateralitatea manuala stanga sau ambidextra;

unii sunt hiperkinetici si altii hipokinetici.

Cercetarile releva ca, daca se asigura conditii de antrenament, motricitatea se poate ameliora in mod simtitor, mai ales in coordonarea ochi-mana si dexteritate manuala.

in ceea ce priveste activitatea voluntara s-a stabilit faptul ca ea reprezinta deficiente in toate momentele desfasurarii sale:

scopurile pe care si le fixeaza debilul mental sunt, in general, scopuri apropiate, generate de interesele lor momentane;

el se bate de la scopul fixat, daca intampina dificultati si executa o alta activitate mai usoara;

se costata ca acesti copii manifesta tendinta mai pronuntata decat normala de a nu intrerupe activitatea inceputa;

dificultatile multiple intampinate in executarea unei activitati decurg din insuficienta atentie pe care ei o acorda instructiei ce li se da;

apar frecvent manifestari de negativism, ca efect al capacitatii reduse de lucru a scoartei cerebrale, cand copilul prezinta o stare de negativism, tonul aspru si poruncitor este cu totul neindicat, avand ca efect adancirea negativismului.

Copiii debili mentali prezinta frecvent tulburari afective si emotionale.

Din comportarea debililor mental cu leziuni cerebrale si a celor de tip familial, s-a tras concluzia ca prima grupa prezinta o anxietate mai mare si o stare de agitatie marcanta, o capacitate mai redusa de a-i inhiba anumite impulsuri, dificultatea de a renunta la un obiect sau la o actiune in vederea primirii unei recompense intarziate.

Cea mai frecventa tulburare este totusi imaturitate afectiva, care face ca un copil debil mental de varsta scolara sa aiba manifestari proprii prescolarilor, sub aspectul emotiilor si sentimentelor.

Manifestarile emotive sunt deseori exagerat de puternice in raport cu cauza care le-a produs. Uneori acesti copii prezinta frici nejustificate. Emotia de manie ia proportiile unei crize de furie, insotita de reactii agresive fata de cei din jur, distrugerea obiectelor, lovirea propriului corp.

Veselia se poate transforma in criza de ras nestapanit. Lipsa de retinere se constata si in manifestarile de simpatie.

Manifestarile descrise nu sunt expresia unor trairi adanci si stabile. Cauze tot atat de neinsemnate ca cele care le-au provocat pot determina incetarea lor sau trecerea la o emotie contrara.

Prin caracterul lor exploziv si haotic, emotiile au deseori un efect dezorganizator asupra activitatii debililor mental. Mai multe, capacitatea redusa de a controla expresiile emotionate complica relatiile lor cu cei din jur.

Nu toti debilii mental se caracterizeaza insa prin emotii explozive. Unii dintre ei sunt placizi, au o capacitate redusa de a stabili un contact afectiv adecvat cu adultii sau chiar cu copiii de aceeasi varsta.

Se observa uneori predominarea unei dispozitii: astfel, unii sunt mai frecvent euforici, altii apatici, altii iritabili.

Chiar atunci cand nu prezinta tulburari evidente ale afectivitatii, acesti copii au o gama mai redusa de sentimente decat normalii de aceeasi varsta.

In ceea ce priveste integrarea familiala, copiii debili mental reusesc sa se integreze in familie, in conditiile unei atitudini realiste a familiei.

In ceea ce priveste scoala, ei pot urma scoala speciala unde isi insusesc citit-scrisul si calculul elementar, iar mai tarziu au posibilitatea sa-si insuseasca o profesie pe care o pot exercita cu succes.

3. Imbecilitatea - deficienta mentala de gradul II

Imbecilitatea este o deficienta mentala grava, situandu-se sub raportul gradului intre debilitate si idiotie.

Varsta mentala se situeaza intre 2-7 ani, iar Q.I. variaza intre 20 si 50.

Pe plan intelectual, imbecilii ajung sa-si insuseasca sistemul simbolic al limbajului in vederea comunicarii. Vorbirea lor este insa imperfecta. Sub raportul pronuntiei prezinta numeroase defecte de articulatie, iar inteligibilitatea este redusa. Vocabularul este restrans la cuvintele uzuale.

Ei nu reusesc sa-si insuseasca citit-scrisul, iar atunci cand totusi reusesc deprinderea este mecanica.

Gandirea imbecililor ramane prin excelenta o gandire concreta, situationala, restrangandu-se la rezolvari mecanice.

La sfarsitul dezvoltarii lor, imbecilii nu depasesc mecanismele gandirii conceptuale si modurile operationale care caracterizeaza gandirea copilului de 7 ani.

Imbecilii nu reusesc sa inteleaga relatiile spatiale si nu pot sa achizitioneze notiunea de numar.

Afectivitatea lor este intotdeauna foarte imatura si labila. Imaginile parentale constituie singurul lucru sistem de referinta.

*Imbecilii au o mare nevoie de securitate. Comportamentul lor este dominat de emotivitate, care este intotdeauna rau controlata. Imbecilii nu au un sentiment profund de incapacitate si inferioritate.

*Numeroasele comportamente aberante intalnite la imbecili nu sunt decat reactii de insecuritate si furie sau atitudini de prestanta. De multe ori comportamentul lor nu este decat o tentativa de a evita o situatie de esec.

*Afectivitatea imbecilului ramane elementara. Unii sunt indiferenti, inactivi, izolati, altii sunt afectuosi, emotivi si arata un atasament exclusiv persoanelor care se ocupa de ei. Aceasta labilitate afectiva se manifesta prin plans si crize nemotivate, furii violente, un oarecare negativism fata de anturaj. Aceste trasaturi fac foarte dificila integrarea sociala a imbecililor.

*Atentia este caracterizata prin instabilitate. Atunci cand este interesat, pentru scurta vreme, imbecilul se poate concentra.

*Memoria este de regula diminuata, insa uneori poate sa fie exceptionala. Prezenta hipermneziei a dat nastere la o grupa numita abuziv, "idioti savanti' in timp ce in realitate ei sunt niste imbecili. Sunt cunoscuti in primul rand imbecilii calculatori, dintre care cel mai celebru ramane Inaudi.

In literatura de specialitate sunt definite cateva tipuri de imbecili cum ar fi: mongolismul, intarzierea cu note autistice, cretinismul, intarzierea mixedematoasa. Imbecilul este incapabil de a se autoconduce in relatiile cu lumea si cu el insusi, de aceea el ramane un asistat permanent.

In ultimele decenii prognosticul adaptarii sociale a imbecililor a fost radical modificat.

Pentru acesti deficienti s-au creat camine-scoala unde sunt educati sa se alimenteze singuri, unde isi formeaza deprinderi sociale si de munca, pentru a fi cat mai putin dependenti de cei din jur.

4. Idiotia - deficienta mentala de gradul III

Idiotia este cea mai grava forma a deficientei mentale. Idiotul este definit printr-un nivel mental inferior varstei de 2 ani, avand un Q.I. sub 20.

Idiotii au permanenta nevoie de ingrijire si supraveghere, deoarece sunt incapabili sa se apare de eventualele pericole si chiar sa se hraneasca.

Structura psihomotrica a idiotilor este rudimentara, nediferentiata si nu consta decat din balansari uniforme, contorsiuni, grimase.

Din punctul de vedere al integrarii sociale, putem distinge idiotia completa si cea partiala.

"Idiotul complet' nu prezinta decat instinctele de conservare. Este fara limbaj, scoate sunete nearticulate, tipete. Comportamentul sau este alcatuit din acte pur reflexe, inactivitatea sa globala este intrerupta de impulsuri nervoase sau de crize colerice.

"Idiotul incomplet' prezinta o afectivitate mai putin rudimentara, intalnindu-se la el chiar o tendinta afectiva catre anturaj. in limbaj nu poate depasi monosilabele.

Prezenta unui copil idiot intr-o familie reprezinta o mare drama, care tulbura adanc atat echilibrul interior al familiei cat si relatiile acesteia cu societatea.

Datorita acestui fapt, se recomanda scoaterea copilului din mediul familial si plasarea lui intr-o institutie de asistenta sociala pentru handicap sever.