Personalitatea elevului

Personalitatea elevului

rezumat

Obiectivul lucrarii este de a defini raporturile care se instaureaza intre elementele triadei act de predare - personalitatea elevului - preformante / rezultate scolare. In intentia de a stabili si reliefa interdependentele intre cei trei termeni, am axat prezentarea pornind de la personalitatea elevului, ca element fundamental in procesul didactic, ca material brut pe care profesorul are indatorirea sa il slefuiasca adecvat pe baza cunoasterii profunde a trasaturilor acestuia.

Fara o cunoastere adecvata a capacitatilor, abilitatilor, orientarilor, predispozitiilor naturale ale elevului si fara o racordare continua a profesorului la nou, triada descrisa nu ar fi satisfacuta integral, actul didactic, in ansamblu, riscand sa fie deteriorat, cu consecinte negative pentru toate partile implicate.

Controlul la clasa poate fi obtinut, in absenta unui sistem de coercitie, prin adecvarea profesorului la fiecare elev in parte, cadrul didactic fiind in masura sa creeze grupuri de lucru in functie de o ierarhie bazata pe cunoasterea reala a disponibilitatilor cursantilor.

Personalitatea elevului

Premisa de baza a prezentului demers plaseaza personalitatea elevului in centrul intregului proces de predare, axul principal in jurul caruia pivoteaza succesul unui act didactic de calitate fiind cunoasterea aprofundata a trasaturilor si a predispozitiilor naturale ale elevului. Cu alte cuvinte, obtinerea performanetelor reale este permanent conditionata de nivelul cunostintelor de specialitate pe care le detine profesorul, dublate de o buna capacitate a acestuia de a cunoaste caracteristicile personalitatii fiecarui elev, aspect ce va permite organizarea activitatii de predare in conformitate cu linii directoare specifice, ancorate in realitatea de zi cu zi de la clasa.

Cunoasterea personalitatii elevului permite cadrului didactic, indiferent de materia pe care o preda, sa structureze activitatea curenta in mod real, imprimand acesteia dinamism, artificialitatea predarii unei lectii fiind eliminata de modul in care profesorul, cunoscand aptitudinile, calitatile, mediul relational extrascolar (cu limitele de rigoare) al elevului, stie sa motiveze participarea acestuia la ora. In functie de caracteristicile/trasaturile fiecarui participant la clasa profesorul va aborda diferit fiecare caz in parte.

Dezvoltarea galopanta a societatii informationale contemporane impune adoptarea de catre profesor a unei atitudini din ce in ce mai flexibile in raport cu elevul (potential exponent al progresului societal in ansamblu), personalitatea acestuia fiind materia primara pe care dascalul trebuie sa o modeleze, racordat permanent la nou, pentru obtinerea succesului, "un factor esential pentru bunul mers al invatamantului constituindu-l cunoasterea perfecta (.) a fiecarui elev in parte."

Pentru a reliefa concret manifestarea triadei act de predare - personalitatea elevului - preformante / rezultate scolare vom defini, incepand cu cel de-al doilea, fiecare termen in parte, intreprindere ce ne va permite formularea unor concluzii adecvate.

In acest context, "personalitatea cuprinde . Extrapoland definitia, rezulta ca personalitatea elevului este compusa din totalitatea elementelor genetice si dobandite care ii asigura integritatea originala unica in mediul scolar.

O alta definitie pune in relatie conceptul de personalitate cu cel de persoana, primul fiind elementul stabil al conduitei unei persoane "ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta".

Unii cercetatori ai domeniului atesta ca cea mai importanta latura a personalitatii se dezvolta in cadrul grupurilor sociale: "Individul si societatea sunt entitati ireductibile, dar si inseparabile. Individul se raporteaza la tipul de societate. Relatia dintre individ si societate este nemijlocita de grupurile sociale, in cadrul carora acesta devine personalitate, interactioneaza, concureaza, negociaza, spera, se confrunta etc."

De aici rezulta un prim rol al profesorului: acela de bun cunoscator al orientarii de ansamblu a societatii, reacordat permanent la evolutiile acesteia, astfel incat setul de cunostinte transmis sa corespunda trendului, sa fie sincron cu principalele tendinte, dar fara a exclude temeinicia procesului de invatare pentru simpla raportate la moda.

Cunoasterea fiecarui elev in parte va permite profesorului sa cunoasca grupul in ansamblu, relatiile dintre membrii acestuia, diferentele dintre acestia, ceea ce genereaza oportunitatea unui control adecvat al oricarei situatii care s-ar putea produce la clasa. Este deschisa inclusiv posibilitatea conturarii unei ierarhii a componentilor grupului, in conformitate cu care profesorul poate sa structureze materia si poate interactiona diferentiat cu fiecare elev.

In acest sens, punem la dispozitia lectorului o scurta clasificare a temperamentului, ca punte de cunoastere a personalitatii, studiind reactiile individului carora cercetatorii le au asociat anumite caracteristici definitorii.

Psihologii olandezi G. Heymans si E. D. Wiersma propun o tipologie a temperamentelor care va fi reluata si precizata de psihologii francezi Rene Le Senne si Gaston Berger.

Pentru Le Senne caracterul este ceea ce intelegem azi prin temperament, adica "ansamblul dispozitiilor innascute, care formeaza scheletul mintal al individului".

Ei pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea si "rasunetul" (ecoul).

Exista opt tipuri de temperament care rezulta din combinarea acestor factori, si anume: pasionatii (emotivi, activi, secundari), colericii (emotivi, activi, primari), sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari), nervosii (emotivi, non-activi, primari), flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari), sangvinicii (non-emotivi, activi, primari), apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari), amorfii (non-emotivi, non-activi, primari).

Luand in considerare doar emotivitatea si activitatea putem reduce cele 8 tipuri la jumatate:

Emotivii inactivi - adica nervosii care reactioneaza rapid la evenimente, si sentimentalii, care a reactioneaza lent;

Emotivii activi - in care se incadreaza colericii, cu reactii rapide, explozive si pasionatii, care au reactii lente;

Neemotivii activi - adica sangvinicii, cu reactii echilibrate, rapide, si flegmaticii, cu multa forta dar lenti;

Neemotivii inactivi - care ii include pe amorfi, care, desi cu mai putina energie sunt bine ancorati in prezent, si pe apatici, a caror lipsa de energie este dublata de un ritm lent al reactiilor.

Pentru satisfacerea primului termen al triadei puse in discutie - actul de predare - profesorul trebuie sa abordeze perspectivele de dezvoltare din cel putin doua puncte de vedere complementare: sa fie permanent racordat la elementele evolutive ale domeniilor conexe educatiei si sa isi perfectioneze acele abilitati necesare pentru transmiterea adecvata a cunostintelor de specialitate, coreland cunoasterea / experienta dobandita in timp cu identificarea corecta a trasaturilor de personalitate ale fiecarui elev aflat in componenta clasei.

Astfel de conditii sunt necesare pentru sustinerea celui de-al treilea termen al triadei: performante rezultate scolare.

Cunoasterea personalitatii elevului presupune implicarea intensa a profesorului nu doar la nivel didactic, ci si in crearea unei relatii interpersonale armonioase care sa determine instaurarea unui grad ridicat de colaborare, in urma careia elevul sa fie impulsionat sa extinda, prin munca individuala, elementele de baza predate la clasa: "scoala trebuie (s.n.) sa descopere la timp aptitudinile si sa incurajeze, dar sa si previna ramanerea in urma, muncii individuale cu elevii revenindu-i un rol important in realizarea acestui scop."

Performantele scolare survin si pe fondul generarii unui climat detensionat la clasa ce poate fi obtinut numai printr-un control riguros exercitat - in absenta unui sistem de coercitie - in conditii de cunoastere subtila a comportamentului imediat si pe termen indelungat al elevului.