Problematica reeducarii delincventilor

Problematica reeducarii delincventilor

Contrar vechilor sisteme de legislatie, in cadrul carora, prin aplicarea pedepsei, societatea se razbuna asupra infractorului, societatea actuala isi ia oarecum revansa fata de delincvent (cum spune un penolog celebru: "societatea da un exemplu prost infractorului, facand exact ceea ce facea si acesta"); societatea urmareste tot mai mult sa trateze condamnatul asemeni unui om care trebuie sa fie respectat ca om, chiar si in conditiile in care se afla. Condamnatul trebuie sa fie privit, in ansamblu, ca o personalitate - in sens psihologic, ca o potentiala valoare care, in situatia in care se lucreaza cu el asa cum trebuie, poate si trebuie sa fie redat societatii. Tocmai de aceea pedeapsa apare definita in Codul Penal actual (art. 52) ca "o masura de constrangere si un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea savarsirii de noi infractiuni. Prin executarea pedepsei, se urmareste formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala. Executarea pedepsei nu trebuie sa constituie suferinte fizice si nici sa injoseasca persoana condamnatului" (9. pag. 98).

Prin urmare, orice pedeapsa i s-ar aplica fostului delincvent, societatea il asteapta, dar in acest sens, trebuie indeplinite o serie de conditii. Rezulta deci ca fostul delincvent are dreptul la educare. Vorbind de reeducare, se intelege astfel ca educarea initiala nu si-a atins scopul sau ca a intampinat carente semnificative. Atunci cand condamnatul ajunge la locul de detinere, se pun in legatura cu el probleme din cele mai dificile, care fac dificila nu doar reeducarea, ci si posibilitatea individului de a reactiona normal, inca de la inceputul detentiei, fata de incercarile de reeducare.

1. Programele de reeducare - definire si tipologie

Intrucat normalitatea comiterii de infractiuni a devenit un adevar demonstrat de Durkheim, inca din 1974, putem caracteriza in acelasi fel si celalalt aspect, complementar infractiunii, si anume, reactia sociala pe care o determina. Prin urmare poate fi vorba chiar de un continuum de reactii; de-a lungul timpului s-a demonstrat o diversitate de perspective filosofico-politice de abordare a infractionalitatii, de la dorinta de a pedepsi producand durere persoanei care a incalcat legea, la descurajare, reabilitare, terapie, pana la preventie. Cu alte cuvinte, diferitele modalitati de raspuns la infractiune pot fi sumarizate prin adaugarea la cei trei R ai lui Glaser - razbunare (revange), revange/retinere (restrain) si reintegrare (reintegration) - a unui aditional, reeducare.

Pedeapsa penala nu are nimic de-a face cu educatia; educatia, asa cum afirma Jaques Ladsous, "este in acelasi timp o filozofie - o maniera de a exista in lume si de a actiona asupra propriei persoane; o stiinta - un mod de a cunoaste, de a experimenta si de a contribui la progresul stiintei; o arta - o maniera de a simti, de a crea, de a inventa in functie de circumstante si de persoane pentru a elibera toate bogatiile sociale si individuale" (10. Jaques Ladsous, 1991, in Gheorghe Florian, 2005, pag. 83). Prin urmare, educatia oferita in penitenciare nu face altceva decat sa "fixeze" individul intr-un loc pentru o anumita perioada de timp. Dar in tot acest timp sunt extrem de multe de facut in registrul uman: dezvoltarea diferitelor abilitati, aptitudini, capacitati, precum si a deprinderilor sociale, imbogatirea cunostintelor scolare. Cu siguranta insa cea mai importanta constructie este vointa morala - adica a fi un bun tata, sot, cetatean, un bun detinut. Pentru o astfel de "calificare" nu se acorda un atestat ori un certificat oficial, insa ea devine factorul esential ce contribuie la reeducarea si dezvoltarea unui om intreg intr-un context institutional care nu pare potrivit acestui scop.

Cea mai mare parte din cei care ajung in penitenciare nu sunt nici pe departe dintre cetatenii cei mai buni ai acelei societati: au un nivel de cultura redus, adesea nu au o familie, nu au nici o locuinta si nici o stare buna de sanatate. Nu trebuie omis nici faptul ca la toate acestea, adesea, se adauga si anumite invatari patologice, precum si dependente (in special de alcool, dar, in ultimul timp, tot mai mult si de droguri); altfel spus "de profesie: disperat" (10. Mircea Iorgulescu, 2002, in Gheorghe Florian, 2005, pag. 71).

Elementul cheie pentru a transforma procesul educational sta in capacitatea educatorului de a intelege, a valoriza si a face fata cu bine multiplelor dimensiuni ale "diferentierii". Este important sa realizam cu totii ca procesul calitatii este efectuat de catre oameni si fiecare tip psihologic poate avea o contributie importanta asupra calitatii. Programele calitative implica "alegerea omului potrivit pentru sarcina potrivita" sau traducerea sarcinilor intr-un limbaj acceptabil stilului sau tipului care se ocupa de sarcina respectiva, dar care nu este orientat in mod natural spre ea.

Numarul factorilor care determina reintoarcerea in penitenciare este foarte mare, dar cu siguranta, activitatile de reeducare ar trebui sa aiba un rol foarte important, poate fundamental, in prevenirea aparitiei acestui fenomen al recidivei, mai ales ca scopul principal al acestora este tocmai acela de a preintampina revenirea in detentie.

In lucrarea "Fenomenologie penitenciara" Gheorghe Florian surprindea faptul ca, din toate cercetarile privind implicarea detinutilor in activitatile si programele de reeducare, efectuate in penitenciarele noastre, a reiesit faptul ca intre 70-90 % din detinuti stau in penitenciare fara sa faca nimic deosebit, fara sa se implice in programe corectionale(10. pag. 77). Plictiseala si monotonia, sunt insa aspecte care predomina nu numai in penitenciarele romanesti, ci si in intreaga lume: detinutii urmeaza programul de dimineata, inclusiv micul dejun, iesirea la curtea de plimbare aproximativ o ora, masa de pranz, masa de seara, privitul la televizor si ascultatul radioului, dar mai ales discutiile indelungate cu colegii de camera si in rest nimic altceva. Toate acestea ani si ani la rand.

Asadar, dupa savarsirea pedepsei, pentru acesti detinuti, liberarea devine o problema foarte mare de adaptare: carentele educationale sau de natura psihologica care nu au fost revizuite in perioada detentiei, precum si opiniile, cunostintele si regulile deprinse gresit in penitenciar devin aspecte ce contribuie net la repetarea infractiunilor.

Tinand cont de categoriile numeroase de detinuti (recidivisti/nerecidivisti, minori/adulti, apti de munca/inapti de munca , sanatosi/bolnavi, cu nivel de cultura ridicat/cu nivel scazut de cultura, femei/barbati, apartinand mediului rural/apartinand mediului urban), si nevoile lor - atat educationale, cat si de natura psihologica, sociala, culturala, terapeutica - sunt nenumarate. Adaugand la toate acestea si faptul ca multi dintre detinuti nu am familii si dupa liberare nu au nici un fel de posibilitate de trai, ne putem foram imaginea completa a ceea ce intreg personalul educativ si specialistii in probleme umane (psihologi, asistenti sociali, sociologi) au de corectat, modificat, modelat, tratat, reeducat in ceea ce-i priveste pe detinuti.

Administratia tuturor sistemelor de penitenciare din orice tara ofera detinutilor o serie de programe, ce pot fi grupate in trei mari categorii, si anume: programe de reeducare, programe de formare (in special profesionala), si programe de terapie. Finalitatea acestora este una comuna, aceea de a-i ajuta pe detinuti sa gandeasca si sa se comporte intr-un mod acceptat social, astfel incat sa nu mai recidiveze.

In ceea ce priveste programele de reeducare, James McGuire sustine ca ele pot fi definite ca "un ansamblu de activitati avand un obiectiv precis si implicand un numar de elemente interlegate; o serie planificata de ocazii de invatare pentru detinuti, cu scopul general de a le reduce riscul de recidiva. Pentru a ajunge sa operam o schimbare de comportament este necesar sa adoptam o abordare constructiva, adica sa moderam comportamentele nedorite aplicand o metoda axata pe intarirea pozitiva si pe o tehnica de crestere a repertoriului"(10. James McGuire, 2000, in Gheorghe Florian, 2005, pag. 73).

Programele de reeducare intervin in sase directii"(10. D. L. MacKenzie, 1997, in Gheorghe Florian, 2005, pag 73):

A Neutralizare - reducerea capacitatii delincventului de a mai comite infractiuni, de obicei prin incarcerare;

A Disuasiune - detentia are efecte neplacute care poate determina delincventii sa renunte la infractiuni;

A Readaptare - prin participarea frecventa la programele de reeducare delincventul isi schimba modul de gandire, sentimentele si comportamentul;

A Masuri de control in comunitate - supravegherea permanenta si implicarea in astfel de programe impiedica delincventul sa mai participe la proiecte infractionale;

A Structura, disciplina, stimulare - activitatile reeducative sunt concepute asa incat sa influenteze in maniera pozitiva atitudinile persoanei si dorinta sa de a comite infractiuni;

A Readaptare si masuri de control - presupune o imbinare de metode specifice acestui gen de programe ce determina persoana sa respecte normele.

2. Relatia dintre detinut si mediul penitenciar

Atitudinea pe care o adopta detinutii dintr-un penitenciar este determinata de nenumarati factori (sociali si psihosociali, materiali si spirituali, obiectivi si subiectivi), care numai in interactiune si interdependenta lor devin semnificativi pentru intelegerea climatului specific unitatii, si pe acest fond, pentru explicarea si prevenirea unor evenimente negative individuale sau de grup.

In ciuda eforturile de a face penitenciarul mai uman, acesta ramane sub semnul saraciei mijloacelor care sa asigure un confort satisfacator. Gradul de cultura redus si in special semnificatia negativa atribuita executarii pedepsei cu inchisoarea, ii fac pe multi condamnati sa nu aprecieze corect activitatea depusa de cadre pentru a le asigura conditiile de viata prevazute de lege. De aceea, daca in anumite perioade, la unele unitati condamnatii apreciaza ca sunt neglijate aspecte care privesc viata detinutilor - hranirea, asistenta medicala, igiena, activitatile sportive - acest fapt afecteaza relatiile firesti dintre detinuti si personal, putand genera tensiuni si chiar revolte. Acest lucru nu trebuie sa surprinda deoarece omul suporta dramatic represiunea, indiferenta sau dispretul pentru fiintarea lui sensibila vitala: calitatea vietii detinutilor este in mare masura o relatie sociala, de functionarea careia trebuie avut permanent grija (11. pag. 61).

In penitenciar exista o multitudine de factori a caror actiune este diferita asupra receptionarii mesajului reeducativ de catre detinuti. Dintre factorii cu actiune favorabila, cei mai importanti sunt:

- autoritatea si prestigiul cadrelor si prezenta in randul celor ce desfasoara activitati cu detinutii, a unor experti in probleme importante pentru acestia;

- faptul ca in activitatea de reeducare a detinutilor sunt atrasi chiar unii dintre condamnatii cu pregatire si aptitudini deosebite;

- ambianta de viata civilizata chiar in conditiile privarii de libertate.

Dintre factorii defavorabili actiunii reeducative in penitenciare, printre cei mai importanti sunt:

- faptul ca detinutii nu reprezinta o masa omogena, reactionand reactionand in mod diferit la activitatile educative;

- deseori e dificil sa se creeze publicului penitenciar interesul pentru o tema reeducativa sau alta, cu atat mai mult cu cat frecvent, modul de adresare este impersonal, iar limbajul destul de specializat (spre exemplu, adesea sunt abordate teme de educatie juridica sau morala) ;

- considerand pedeapsa ca fiind prea aspra multi detinuti se inchid in fata eforturilor reeducative depuse de personal.

Devine importanta in acest sens distinctia intre comunicarea sociala (transmiterea valorilor culturale, a criteriilor de apreciere si a normelor sociale de la o generatie la alta) si comunicarea interumana (un mod fundamental de interactiune a persoanelor in vederea obtinerii stabilitatii sau a modificarii comportamentului individual sau de grup). O comunicare este eficienta cand interlocutorii se refera la o problema cunoscuta, iar prezentarea este inteligibila si atractiva. Comunicarea intre detinuti are insa un specific aparte prin faptul ca se desfasoara la diferite nivele in functie de pozitia si trebuintele nesatisfacute la un moment dat. Aceste nivele sunt in ordinea complexitatii: nivelul corporal (starea de sanatate sau suferinta fizica), nivelul instinctual (gradul satisfacerii instinctelor matern, patern, sexual etc.), nivelul afectiv (gradul satisfacerii nevoii de afectiune si protectie) si nivelul rational (determina masura in care individul intelege corect ambianta in care se afla) (10. pag. 146). Interactiunea va fi deci eficienta daca cei angajati in emiterea si receptarea de mesaje se afla la aproximativ acelasi nivel de comunicare. Avand in vedere totusi interdictiile impuse detinutilor - in virtutea statutului lor de persoane private de libertate - nivelul de comunicare este oscilant, iar in unele grupuri se poate stabiliza la un nivel nefavorabil influentelor educative. Din acest punct de vedere, unii detinuti pot transmite mesaje de nivel afectiv in timp ce detinutii care le primesc sa fie cantonati in acel moment la alt nivel. Va exista astfel un decalaj intre emitator si receptor ce va afecta in mod negativ comunicarea. Uneori din aceasta cauza apare chiar si conflictele.

3. Dificultati majore in calea reeducarii 

In actiunea de reeducare principala dificultate intampinata de educator se datoreaza faptului ca ea are drept subiect o categorie de oameni care, in cea mai mare parte a ei, se compune din elemente agresive, insa a fi agresiv nu inseamna neaparat a fi si violent; mai mult, a fi agresiv nu inseamna neaparat si a avea un comportament destructiv (7. pag. 112).

Sursa primei greutati cu care se confrunta educatorul in momentul in care ii soseste un nou detinut, cand trebuie sa stabileasca cu el "contactul psihologic" este agresivitatea. Acest contact este deci puternic ingreunat prin faptul ca detinutul, fostul infractor, in majoritatea cazurilor, este un element agresiv.

Unii autori, analizand viata unor mari criminali si reusind sa obtina de la acestia auto-analize valoroase sub aspect stiintific, releva existenta agresivitatii, ca si sursele ei, in viata infractorilor. Unul din detinuti chiar afirma: "La mine, viata si violenta erau unul si acelasi lucru; am invatat inca din copilarie ca oamenii trebuie sa se trateze brutal, vazandu-l pe tatal meu brutalizand-o pe mama, pe care mama, la randul ei brutalizandu-mi fratii si brutalizandu-ma pe mine. Am inteles inca de pe atunci ca acesta este limbajul normal, prin care «se inteleg oamenii» si m-am mirat ori de cate ori am intalnit in viata mea oameni care nu m-au atacat si care nu au fost violenti fata de mine" (7. pag. 118-124). . Daca vom patrunde mai bine in viata multor delincventi, ne vom da seama ca aici este radacina comportamentului lor antisocial si acesta este motivul pentru care agresivitatea invatata a devenit o a doua natura a lor, a devenit o trasatura atat de caracteristica pentru ei, incat suntem tentati sa o consideram ca fiind innascuta.

A doua mare dificultate intampinata in lucrul cu un nou detinut, este data de faptul ca acesta, prin recluziune, prin sentinta ramasa definitiva, sufera un soc, o zguduire sau un traumatism, caracteristic pentru oricine trece de la o forma de viata la o alta forma care se deosebeste radical de prima. Fara indoiala, aceasta trecere de la starea de libertate la cea de detentie are o astfel de consecinta traumatizant; oricat de inrait ar fi un infractor, mai ales la prima detentie si in special in primele zile ale detentiei; va simti toata greutatea transformarii intregii sale vieti si va trai sentimentul ca totul s-a prabusit si ca el a ajuns undeva intr-un necunoscut (7. pag. 118-124)..

De altfel orice schimbare de mediu, chiar trecerea de la mediul rural la mediul urban, sau trecerea de la o forma de activitate obisnuita la o alta forma de activitate, da nastere unor probleme de adaptare ale individului.

Marea majoritate a persoanelor care isi schimba mediul in conditii obisnuite, se confrunta cu aparitia unei stari de timorare, anxietate, care poate sa dureze mai mult sau mai putin, dar care, totusi, apare in mod inevitabil. Si, daca asa se intampla, la nivelul normalului, cu atat mai mult se va manifesta acest fenomen la infractori, care din mediul liber si libertin sunt supusi dintr-o data rigorilor disciplinei impuse la locul de detinere.

In mod firesc detinutul devine traumatizat, chiar si din cauza schimbarii radicale de mediu si va raspunde la aceasta trauma prin niste reactii care la el pot fi considerate drept "normale" (expresii obraznice, gesturi de sfidare), dar care exprima de fapt greutatea momentului de adaptare, prezenta unei crize accentuate ce caracterizeaza in mod firesc trecerea de la starea de libertate la starea de detinut. (Acest fenomen este foarte bine cunoscut de naturalistii care lucreaza in gradinile zoologice si care au observat si au descris de nenumarate ori "crizele de captivitate" ce se pot observa, indeosebi la animalele superioare, dupa capturarea lor) (9. pag.111).

Numai la o parte din detinuti vom constata asemenea manifestari ale agresivitatii verbale, la altii protestul interior se manifesta si prin forme de agresiune actionala. Astfel, putem desprinde ca actiunea directa de reeducare nu se poate incepe din primul moment al detentiunii. Este recomandata adoptarea unei atitudini aparent pasive, chiar din primul moment, lasandu-l pe detinut sa-si declanseze, sa-si desfasoare (in limitele rezonabilului) agresivitatea, lasandu-l sa-si manifeste supararea si nedumirirea astfel incat toate acestea sa ajunga pana la apogeu, fiind siguri ca dupa aceasta va urma o perioada de acalmie.

Din cauza starii in care se afla detinutul in primele momente ale captivitatii sale, el nu este receptiv fata de o apropiere educativa, dar in mod subliminal el este receptiv la felul nostru de a ne comporta. Daca el va constata intelegere, ingaduinta si fermitate din partea educatorului, atat in timpul de aclimatizare fata de noua situatie, cit si timpul de conturare a unei imagini adecvate asupra educatorului, se vor reduce sensibil protestul sau interior si exterior si se poate incepe in curand actiunea de reeducare propriu-zisa, dialogul intre detinut si educator(4. pag. 103).

Reeducarea se incepe in conditii nefavorabile, pe de o parte din cauza agresivitatii detinutului rezultat al intregii sale vieti anterioare si, pe de alta parte, din cauza socului traumatizant care da criza de aclimatizare.

La toate acestea se adauga un alt factor, acela al artificialitatii ambiantei in care se efectueaza reeducarea. In jurul detinutului, nimic nu este nici natural, nici obisnuit. Totul este nou, totul este artificial, iar coercitia se manifesta din plin. Nu trebuie omis, insa, nici a clipa faptul ca activitatea desfasurata cu delincventul in vederea restructurarii personalitatii lui este, in ultima analiza, o activitate de sera. Principalul lucru care se poate face este acela de a se incerca sa i se formeze convingeri, pe care el nu le poate traduce insa imediat in practica, in societatea reala, ci doar partial, in grupul de detinuti (7. pag. 151).

La toate dificultatile majore amintite pana acum, in calea adaptarii de la inceput la viata de detinut si la readaptarea ulterioara pentru viata sociala se mai adauga si alte piedici care, uneori, pot provoca dificultati remarcabile.

Adaptarea la un ritm de viata artificial, adaptarea la un nou regim alimentar, ca si adaptarea la desfasurarea motricitatii in spatiu restrans, precum si abstinenta sexuala impusa, constituie tot atatea greutati carora trebuie sa le faca fata delincventul in curs de reeducare, dar care constituie, totodata, si elementele perturbatoare in calea activitatii pe care educatorul trebuie sa le desfasoare cu subiectul. Atat una din multiplele conditii enumerate mai sus, cat mai ales conjugarea lor, provoaca ceea se cheama in psihiatrie nevroza de detentie sau nevroza de incelulare (31. pag. 87).

Analizand viata unui delincvent, incercand sa-l cunoastem mai profund (lasand la a parte delincventii ocazionali sau cei care fara voie au intrat in situatii critice sub aspect legal), putem sa constatam, in cea mai mare parte a cazurilor, existenta unor traumatizari pe plan social. Relatiile delincventului cu semenii lui, cu colectivitatea mare sau cu colectivitatea imediata, au fost deranjate in mod esential. Aproape fiecare din ei are cate o rafuiala, are situatii incurcate si relatii nefiresti, incepand cu faptul ca multi provin din familii dezorganizate ori doar aparent organizate, continuand cu faptul ca in scoala s-au confruntat cu insuccese si terminand cu faptul, ca in general, ei sint oameni care au fost lipsiti de succese sociale, oameni care nu au fost valorificati socialmente. Fiecare din ei, intr-un fel sau altul, a primit reale lovituri de la societate, a fost frustrat de dragostea parinteasca, de dragostea invatatorului, de dragostea celor din jur etc.

Faptul ca delincventii au fost supusi unor frustrari pe plan socio-afectiv, declanseaza in interiorul lor o anumita optica, ce se finalizeaza cu o interpretare deformata a realitatii. Astfel, la loviturile reale primite din partea societatii, se adauga unele de natura imaginara, care din punct de vedere psihologic au totusi o pondere similara. In acest fel, ei isi formeaza relatiile lor, judecatile lor, nu in baza unei imagini totalmente reale, asupra societatii si asupra propriei persoane, ci in baza unei imagini create, contrafacute de ei insisi.

Datorita tuturor acestor fapte, la delincvent nu se realizeaza o incadrare, o integrare sanatoasa in societate, el devine un element marginal, element care se situeaza la periferia efervescentei sociale; el nu intra in acel context magic si multilateral social care, chiar daca nu-ti da o suita neintrerupta de satisfactii, dar cu siguranta iti da compensatii valoroase.

Delincventa se situeaza pe acel continuum care porneste de la extremul patologic spre extremul normal, sanatos. Din punct de vedere psihiatric, delincventul poate fi perfect normal si sanatos, sub aspect legal, el poate fi considerat deci perfect responsabil de actele sale, dar, sub aspect psihologic, faptul ca este capabil sa-si loveasca prietenul, sa fure bunurile cuiva ori sa atenteze la avutul obstesc, este o dovada clara de anormalitate, chiar daca aceasta sensibila deviere de la normalul social nu are, totodata si o acceptie clara in medicina legala (31. pag. 87).

In afara acestui fapt de dereglare, putem constata ca infractorii, cu foarte rare exceptii, se amplaseaza in categoria pe care o numim de greu educabili.

4. Reintegrarea sociala a celor reeducati

Reeducarea fostilor delincventi adulti/minori in cadrul unei recluziuni mai mult sau mai putin severe reprezinta, sub aspect social, un climat de sera, de unde mai devreme sau mai tarziu va trebui sa reintre in societate.

Reintegrarea sociala a fostilor infractori intampina greutati din punct de vedere psihologic, in sensul ca succesul acestei reintegrari nu este asigurat doar prin comportamentul chiar si ireprosabil al fostului delincvent, ci in mai mare masura de societatea care il primeste si care ar trebui sa manifeste o actiune integratoare.

La ora actuala exista destule colective care nu sint inca suficient de pregatite pentru integrarea fostilor infractori. Pentru a le facilita drumul in viata, nu e suficient sa li se ofere numai posibilitati de lucru, adica satisfactii elementare materiale, ci si posibilitati de rea1izare si succese pe plan socio-afectiv.

Spectrul stigmatizarii sociale il inspaimanta inca in timpul detentiunii pe fostul infractor si constituie una din piedicile psihologice majore in calea reformarii sale totale (9. pag. 112).

. Timiditatea cu care paseste in libertate, sensibilitatea sporita fata de orice fel de invectiva reala sau imaginara il caracterizeaza pe fostul infractor si nu o data continuarea unei vieti marginale sau recidive sunt determinate si de asemenea factori psihici care traumatizeaza accentuat si formeaza un strat de impermeabilitate afectiva atunci cand nu se iau masurile necesare.

Grija postdetentionala institutionalizata se manifesta in prezent aproape numai prin acordarea unui loc in cimpul muncii si acordarea unor conditii de locuit fostului detinut. Doar institutiile de reeducare pentru minori au unele actiuni sporadice organizate (corespondenta cu fostii elevi, intalniri periodice etc.), care sunt foarte salutare, dar care insa nu cuprind pe marea majoritate a fostilor detinuti si mai ales pe fostii detinuti adulti (4. pag. 147). Multe organizatii sociale, ca si unele institutii sociale ar trebui sa aiba astfel de sarcini ce ar fi salutare si ar contribui esential la prevenirea recidivismului.