Scurt istoric si evolutia medicinei legale psihiatrice

Scurt istoric si evolutia medicinei legale psihiatrice

Antichitatea, in mare majoritate, aflata sub influenta puternica a diferitelor curente religioase cosidera bolnavul psihic ca stapanit de duhuri necurate, de diavoli, acesta prin urmare fiind supus constrangerilor in scopul de a fi purificat de asemenea duhuri rele. Spre exemplu, Talmudul mentiona ca omul nu face o crima decat atunci cand spiritul bolii intra in el, iar in juramantul lui Hipocrate nu gasim nici o referire la nebunie (desi pentru Hipocrate nebunia era o boala a creierului). Cu toate acestea, prevederi legale pentru bolbavii psihici existau insa in lumea antica greco-romana, dar deciziile ce ii priveau erau luate de judecatori, fara solicitarea si acordul expertilor.

Evul Mediu nu schimba si nu amelioreaza situatia bolnavului mintal, cu toate ca se aduc unele progrese, in sensul ca desi crestinii din aceasta perioada considerau comportamentul bolnavului psihic tot o expresie a posesiunii sale de catre diavol si a ereziilor, bolnavii totusi incep a fi ingrijiti in spitalele de pe langa manastiri. In mediul musulnan, profetii lui Mohamed considerau nebunii printre cei iubiti de Dumnezeu pentru a spune adevarul, motiv pentru care Islamul ii ocrotea pe acesti bolnavi.

In secolul al XVII-lea si al XVIII-lea, odata cu evolutia anatomiei si a fiziologiei, boala mintala incepe a fi considerata ca fiind de origine sociala, desi pe fond organic, faptul determinand comutarea preocuparilor pentru bolnavul mintal asupra societatii, pana atunci psihiatria exercitandu-si mai mult o functie de control social. Astfel, odata cu stabilirea fundamentelor stiintifice ale psihiatriei, nebunul a beneficiat de atitudinea paternalista a medicului, astazi trecandu-se la autonomia bolnavului psihic.

Incepand cu P. Zachias, care, in epoca renasterii, in lucrarea sa "Chestiuni medico-legale", afirma ca nebunia este o boala, si pana astazi, cand s-a instituit o activitate si o functie de forensic-psihiatru, aceasta specialitate e consolidata in multe tari ale lumii, ca preocupare autonoma prin aportul unor mari personalitati: C. Lombroso, medic legist si psihiatru la Torino, introduce conceptul de etiologie si patogenie a crimei, de predictie si profilaxie a ei, chiar daca a exagerat prin afirmarea originii native a crimei. Scoala de psihiatrie de la Infirmeria Prefecturii Politiei din Paris a imbunatatit psihiatria legala cu multiple paradigme, iar Prichard si Isac Ray au elaborat manuale de jurisprudenta medicala a bolilor mintale Michaux a introdus conceptul de delicventa patologica", iar H. Ey a accentuat, la randu-i, specificul nosologic al psihiatriei medico-legale. Lorenz elaboreaza conceptul etologic al agresivitatii creatoare sau distructive din comportamentul uman, iar Klinberg dezvolta conceptul de reactie comportamentala situationala, Rogers mergand mai departe, acesta identificand psihiatria medico-legala cu criminologia si studiind orice tip de reactie comportamentala in raport cu normalitatea legii. Mai mult, Goeppinger largeste conceptul de psihiatrie legala la devianta, ca o sinteza a factorilor biologici cu cei sociali in orice tip de abatere comportamentala, fapt pe care Parsons il extinde pana la ontogeneza comportamentului deviant¹.

In tara noastra Al. Sutu, P. Zosin, C. I. Parhon, Maria Ropala, N. Minovici, P. Branzei, T. Pirozynski si altii, au contribuit la largirea si fundamentarea autonomiei psihiatriei legale prin lucrari ce abordeaza modalitatile de integrare si dezintegrare al comportamentului uman, care devine sursa de informare stiintifica despre nivelul de constiinta in momentul actului comis si, implicit, despre capacitatea de discernamant al unei persoane.

Psihiatrie medico-legala : Gh. Scripcaru, P. Boisteanu, C, Scripcaru,

V. Chirita, V. Arastoae