Teoria invatarii sociale

Plecand de la teoria psihanalitica (dupa unii autori) in anii 30 cercetatorii studiaza posibilitatea de testare a predictiilor psihanalitice si de transpunerea acestora intr-o teorie a invatarii. Influenta behaviorista se intrevede prin nevoia de testare si experimentare si studiul comportamentului.

De exemplu teoria lui Freud a prevazut ca frustrarea intensa a nevoilor primare ale copilului duce la anxietate si neadaptare comportamentala cum este agresiunea. Teoreticienii invatarii au adoptat aceasta ipoteza a legarii agresiunii de frustrare si au studiat-o in detaliu. Reactiile agresive ale copiilor sunt legate de masura frustrarii prin care au trecut si de recompensele si pedepsele primite pentru comportament agresiv (Dollard, 1939). Cu aceasta constatare domeniul dezvoltarii copilului intra in mediu de laborator controlat stiintific, din care se naste o noua teorie teoria invatarii sociale. Teoreticienii invatarii sociale accepta principiile conditionarii si intariri identificate de behavioristi dar ei construiesc peste aceste principii oferind puncte de vedere mai largi referitoare la modul in care copii si adultii achizitioneaza noi raspunsuri. Dupa al II-lea razboi mondial teoria invatarii sociale devine una din fortele dominante in domeniul cercetarii dezvoltarii copilului. Se contureaza astfel o serie de variante teoretice. Robert Sears este deschizatorul de drumuri in domeniul teoriei sociale in dezvoltarea personalitatii. Interesul special pe care Sears il arata teoriilor invatarii se poate explica prin apropierea de Clark L. Hull caruia i-a fost si student si mai apoi coleg in anii petrecuti la Yale. Alte influente asupra lucrarilor sale vin din perspectiva invatarii sociale in special influenta lui Dollard si Miller cu care Sears a colaborat intr-o cercetare ce avea drept obiectiv aplicarea teoriei invatarii la problemele sociale imediate. Adoptand teoria lui Hull atentia sa se concentreaza pe comportamentul insusit al copilului datorita asocierii cu reducerea conduitei primare. Hranirea prompta precum si satisfacerea altor necesitati de dependenta ale copilului sunt considerate ca baza a invatarii social ulterioare. Treptat acestea duc prin asociere la aceste conduite secundare cum ar fi obtinerea apropierii fizice, atentiei, aprobarii parintilor. Aceasta dorinta de apropiere, atentie si aprobare reprezinta pentru parinti un instrument puternic de a-l invata pe copil regulile vietii sociale. Controlul parintilor devine in ultima instanta conduita secundara. Copii si-l insusesc ajungand la autocontrol si constientizare. Dupa Sears modul in care parintii satisfac nevoia de hrana, caldura si afectiune a copilului este esential pentru dezvoltarea acestuia. De aceea cercetarile lui Sears se ocupa in principal de practicile de crestere a copilului - hranire, pedepsire, metode de disciplinare - ca fiind factori ce pot anticipa agresiunea comportamentul dependent si autocontrolul copiilor. Alti teoreticieni ai invatarii sociale si-au propus sa demonstreze ca invatare observationala si imitarea sunt instrumente puternice de socializare pe perioada copilariei. Albert Bandura care a efectuat o serie de investigatii de laborator pentru a demonstra ca invatarea obsevationala numita modelare reprezinta baza unor mari varietati de comportamente insusite ale copilului cum ar fi agresiunea, conduita prosociala si imitatia conduitei sexuale. Bandura recunoaste ca de la varste foarte timpurii copilul achizitioneaza multe din raspunsuri ascultandu-i pe ceilalti din jur, fara pedepse sau recompense directe. Intrebarea "ce anume ii face pe copii sa doreasca sa imite comportamentul anumitor modele" a gasit raspuns prin cercetarile lui Bandura si a celor ce au continuat studiile, care au demonstrat atractia copiilor fata de modele calde si puternice si care poseda obiecte dorite de ei sau alte trasaturi. Comportandu-se ca aceste modele, copii spera sa obtina propriile resurse de valoare pentru viitor. Cercetarile lui Bandura continua sa influenteze in mare masura studiile privind dezvoltarea sociala a copiilor.

Cu toate acestea, schimbarile recente care au aparut in domeniul dezvoltarii copilului in ansamblu, au facut ca teoria sa devina mai cognitiva, confirmand abilitatea copiilor de a asculta, de a retine si abstractiza, reguli generale din seturi complexe de comportamente observate care le afecteaza imitatia si invatarea. Behaviorismul si teoria invatarii sociale au un impact major asupra muncii cu copii. Modificarile comportamentale se refera la un set de proceduri practice combina intarirea, modelarea si manipularea indiciilor situationale pentru a elimina comportamente nedorite ale copiilor si pentru a spori adoptarea de catre acestia a unor raspunsuri acceptabile social. Aceste principii se aplica pe scara larga copiilor cu probleme comportamentale, dar s-au dovedit a fi eficiente si pentru rezolvarea unor probleme inerente copilariei. De exemplu, Bandura arata ca pentru un copil care se teme de animale, sa priveasca doi colegi care se joaca cu un caine, poate fi un moment de depasire a propriei temeri. Intarirea si modelarea sunt aplicate pentru formarea deprinderilor sociale la copiii care nu au prieteni pentru ca le lipseste acel comportament social afectiv.