Romantismul - Simbolismul liric, demiurgic in arhitectura

Spiritul romantic

Romantismul ca stare de spirit dominanta in secolului al 19-lea, prefigurat inca din secolul al 18-lea.

Curente cu natura romantica in arhitectura. 

'Cine spune romantism, spune arta moderna' (Baudelaire)

Romantismul, ca stare se spirit caracteristica epocii, este expresia tensiunii spirituale determinate de revolutiile burgheze si zorii lumii capitaliste. In discursul despre arte, a fost o reactie la rationalitatea excesiva a iluminismului. Poate fi interpretat ca o reactie a sentimentului fata de ratiune.

In arta, el s-a manifestat intr-o prima faza, ca o reactie fie la clasicismul rigid si lipsit de fantezie, canonic, fie la frivolitatea rococoului, care atinsese un apogeu al decorativismului. Romanticii au manifestat un caracter polemic fata de clasicism, care devenise dogmatic. Romantismul are deci un caracter anticanonic, eliberator.

Ca urmare, este caracterizat si de aspiratia la originalitate si libertatea formelor. Intalnim frecvent iregularul.

Clasicismul aspira la descoperirea adevarurilor universale, cauta repere estetice fixe, certitudini cu valabilitate globala si eterna.

Ca reactie, romantismul viza individualul, particularul, ineditul. Primul care a lansat pledoaria pentru legitimitatea subiectivitatii a fost Claude Perrault.

Clasicismul viza frumusetea vazuta ca armonie, echilibru, seninatate, stabilitate, toate acestea fundamentate pe simetrie, structura unitara si alte legi in directa legatura cu aparenta. Categoriile estetice ale clasicismului fusesera proportiile, armonia, simetria, euritmia, ritmul etc.

Pe ele romantismul se gasea plicticoase si tocite. In locul lor a propus categorii estetice noi ca tragicomicul, fantasticul, grotescul, exoticul, macabrul, bizarul, pateticul, feericul, pitorescul. Romantismul respins simpla frumusete vizuala si a revelat si alte valori, cu tendinte de profunzime abisala, inedita, particularizatoare: caracterul, atmosfera, expresivitatea. Romantismul viza caracterul propriu sau caracterul national, vazut ca expresie a unor universuri profunde. Aceste afirmatii sunt valabile in toate artele. In arhitectura, teoreticienii rationalisti (in fond si ei patrunsi de spiritul romantic revolutionar) combateau estetismul si aminteau insistent de categoriile pragmatice ale arhitecturii (utilitas, firmitas, dimensiunea sociala, economica etc.) Insistau, de asemenea, pe concordanta dintre toate aceste componente ale arhitecturii si expresia ei estetica.

De la Jean Jacques Rousseau, romantismul a preluat cultul naturii.

Iar sentimentul prevalent era dorul - Sehnsucht.

Starea romantica, in cultura in general si in arhitectura in particular, poarta in sine semnificatia eliberarii:

- de costrangerile normative ale clasicismului (proportii "desprinse de greci din legile naturii"), 

- de excesele decorative ale barocului,

(acestea fiind considerate amandoua ca retorice, artificiale, ipocrite, ostentative, universaliste si plicticoase - in plus deplasate intr-o societate din ce ince mai capitalista si care facea eforturi de a se democratiza.)

- de corsetele sociale (vezi influenta iluminista in teatrul din Besencon al lui Ledoux),  - de dezumanizarea prefigurata deja de zorii societatii preindustriale capitaliste.

Ca o contrareactia la certitudinile doctrinei neoclasice, romanticii se refugiau in lumi indepartate, in spatiu, timp si alte dimensiuni: in lumi exotice, natura fabuloasa, in trecut, in mitologie, vis, lumi imaginate, pitorescul vietii campenesti. Astfel, primul val de invazie a sentimentului, nonconformismului si evadarii din realitate a nascut bizarerii, fabulatii gigantice si teatrale, importuri exotice, extravagante.

A urmat etapa de cautare a rationalitatii arhitecturii, utilizand limbajul istoricist - caci altul inca nu se formase si avea sa se nasca destul de greu.

Cand romantismul si-apierdut vocatia libertatii si a inceput sa-si inventeze canoane, a cedat stufoaselor carari ale eclectismului. 

Tot ca reactie la socanta realitate prozaica a vietii in orasul capitalismului timpuriu, solutiile arhitecturale propuse de romantism vizau rationalitatea. Ea avea insa alte intelesuri acum, care depaseau geometria compozitiei si alte criterii grafice, vizuale. Rationalitatea viza relatia arhitecturii cu realitatea existentiala a individului si cu conditiile naturale.

Solutiile propuse vor fi studiate in arhitectura, sub numele curentelor consacrate - Arts and Crafts, modele utopice, Garden City, Socialism Paternalist, Art Nouveau. Unele s-au manifestat doar ca reactii adverse, altele au avut oarece tendinte de adaptare la noua realitate. Toate stateau insa sub semnul romantismului, ca stare de spirit dominanta in sec. 19.

Simbolismul liric, demiurgic

In ultimul sfert de secol 18, energii s-au acumulat si, chiar in Franta, bastionul clasicis-mului a inceput sa se destabilizeze. In-cepea era cautarilor. Se cautau criterii noi ale arhitecturii si noi forme pentru ele.

In cultura, spiritul intregii epoci s-a numit romantism.

In imagine: Evadarea in lumi abstracte, geometrice, cu intelesuri misterioase. Este o tendinta manifestata in Franta, in perioada revolutiei.

Claude Nicolas Ledoux

Arhitect vizionar genial, scapat cu greu de esafod. Considerat la vremea lui drept un exaltat, un megaloman dereglat, un om al extremelor. Studii la Academia lui Blondel (1705-1774). A fost influentat de clasicism, de Piranesi si de romantismul englez. In general, Ledoux  este asemanat cu contemporanii lui Etienne-Louis Boullée si Jean Baptiste Rondelet. Toti trei au fost contemporani cu Revolutia Franceza din 1789, cu "contractul social" al lui Rousseau, marcati de iluminism si de respectul fata de arhitectura clasica imprimata de Académie des Beaux Arts, dar au fost spirite originale si fanteziste. Simbolismul formelor lor trimit la asociatie cu organizatiile ezoterice.

In 1764 a fost numit arhitect-inginer al Apelor si Padurilor. Din aceasta perioada Ledoux se va imparti intre santierele lui din provincie si clientela sa pariziana, pentru care proiecta in stil pur clasicist.

In 1771 a fost numit inspector al salinelor din Lorraine si Franche-Comté. In 1774 a fost insarcinat sa construiasca o fabrica la Chaux, pentru modernizarea procedeului de extractie si prelucrare a sarii. El a propus un proiect megaloman - salinele si colonia din Chaux - care a fost totusi aprobat de rege.  Astfel a devenit seful imensului santier teritorial Salinele regale de la Arc si Senans, pentru care a devenit celebru mult dupa moartea sa.

A avut o viziune arhitecturala foarte larga care, impreuna cu contemporanul sau Boullée, l-a consacrat drept precursorul utopistilor secolului al 19-lea - o traditie stabilizata in secolul 20 de Tony Garnier. Tema acestei utopii: Arhitectura ca proiect social.

Ultimul santier al lui Ledoux a fost cel al zidurilor de incinta ale Parisului, punctate cu 54 de pavilioane. Unul din ele este Rotonde de la Villette, in piata Stalingrad, Paris, 1784-87, una din asa numitele Barrières de Paris, pentru care Ledoux a devenit in preajma revolutiei l'architecte maudit (arhitectul blestemat).

Ledoux sa-a propus, cu un patos extraordinar, sa desfiinteze barierele sociale ierarhice traditionale. Un exemplu este si teatrul din Besencon, in care nu a respectat amplasarea scaunelor in acord cu pozitiile sociale prestabilite, ci i-a asezat pe toti spectatorii cot la cot, de-a valma. Sigur ca a starnit reactii de indignare din partea nobilei aristocratii.

Inca din 1773, el incepuse sa faca gravuri cu proiectele sale, pe care apoi le-a modificat permanent, in acord cu evolutia stilului si conceptiilor lui vizionare. Pe cand se afla in inchisoare, a inceput sa lucreze la tratatul sau L'Architecture considérée sous le rapport de l'art, des mours et de la législation, in care a cuprins gravurile cu teatrul din Besancon, fabricile din Arc-et-Senans si orasul Chaux . In timpul vietii si-a vazut pubicat doar primul volum.

In locul celei traditionale, Ledoux a propus o alta structurare sociala, si anume pe criteriul activitatilor economice. Despre sistemul economic avea de asemenea o teorie: era un sistem ciclic continuu de productie si schimburi naturale. Arhitectura avea un rol major in aceasta socieetate: Ea nu mai reprezenta pretentiile finantatorului, ci activitatea productiva pe care o adapostea si relevanta ei sociala. Ea se inscria in conceptul de architecture parlante, sugerand eduxcatia sociala in spiritul muncii.

La Chaux, departe de lumea academica a Parisului, unde era in contact mai mult cu chestiuni ingineresti, forestiere, de constructii de canale, logistica si organizare, a folosit prilejul de a-si realiza ideile nvatoare. Chaux, in viziunea lui Ledoux, era un fel de cité ideale.

Cladirile erau monumente care simbolizau activitatea pe care o includeau.

Casa garzilor de camp, 1790

Casa directorului Apelor - casa conducta, prin care curgea raul

Proiect pentru orasul ideal Chaux, cuprinzand salinele Arc et Senans. 1774-1779

Étienne Louis Boullée 1728-1799

S-a nascut la Paris, a studiat cu Jacques Francois Blondel, Germain Boffrand and Jean-Laurent Le Geay. A cunoscut arhitectura clasicista franceza din secolele 17 si 18 si neoclasicismul care incepuse sa se dezvolte incepand cu mijlocul secolului. A fost ales membru al Academiei Regale de Arhitectura in 1762 si a devenit arhitect sef la curtea lui Friedrich al II-lea al Prusiei - un titlu extrem de onorabil. A proiectat o serie de case particulare intre 1762 - 1778, care, ca si in cazul lui Ledoux, n-au rezistat in primul rand revolutiei franceze; supravietuitori credibili enumera Hôtel Alexandre si Hôtel de Brunoy, ambele la Paris. Impreuna cu Claude Nicolas Ledoux, a fost una din personalitatile cele mai influente ale arhitecturii neoclasice franceze. A fost teoretician si profesor la Scoala Nationala de Poduri si Sosele intre 1778 - 1788. Dintre cei trei a fost ceva mai echilibrat. Totusi, era si el unpatimas, cand liric, cand revoltat, adesea poetic - un adevarat spirit romantic. A crezut si el in puterea demiurgica a arhitecturii si in atributele prometeice ale arhitectului. Opera lui e un exemplu de expresie romantica, temperata totusi de spirit rationalist.

Era inca un om el epocii iluministe, un clasicist despartit de decoratie. Atunci a avut el impactul cel mai mare, cand si-a elaborat stilul propriu, abstract-geometric, inspirat totusi de formele clasice. A renuntat la formele inflationiste ale vremii, considerandu-le asaltate de formatiuni stilistice supraabundente. In schimb, si-a expandat volumele la dimensiuni uriase si a utilizat colonade ample. Boullée a promovat ideea unei arhitecturi care sa-si exprime elocvent scopul - cunoscuta sub numele architecture parlante. Credea intr-o arhitectura a formelor saturate de semnificatii, care astfel va ajunge la adevar. (Ideea avea sa fie reluata la Academie des Beaux Arts la sfarsitul secolui 19.) Cea mai remarcabila lucrare a sa, vizionara, niciodata realizata, a fost Cenotaful pentru Newton, o sfera cu diametrul de 150 m, asezata pe un postament circular, plantat imprejur cu chiparosi.

		Bou llée, Cenotaful pentru Newton, 1784
	Boullée, al II-lea proiect pentru Biblioteca regelui, 1785

Se pare ca era un bun constructor, dar nu se stie cum anume isi imagina construirea ccenotafului. Dupa proiect s-au executat gravuri - cum se facea atunci - care au circulat intens in cercurile profesionale. Pasiunea lui Boullée pentru geometria grandioasa a facut sa fie numit megaloman, dar si vizionar. In proiectele lui, a studiat polaritati, cum ar fi lumina si umbra, pe care le-a interpretat inovativ. Uitat, el a fost redescoperit abia in secolul 20 si suscita in continuare interes. Aldo Rossi sustinea ca s-a lasat influentat de Boullée in arhitectura lui.

Lucrarea teoretica a lui Boullée s-a numit "Architecture, essai sur l'art".

Jean Jacques Lequeu 1757-1825

Ledoux, Boullée si Lequeu au fost vizionarii care au imaginat fantezii arhitectu-rale neconstruibile, in preajma revolutiei franceze. Lequeu a fost si el un excentric, cel mai nebun din galeria celor trei si cel mai straniu. Spre deosebire de ceilalti doi, el nu a aprtinut insa niciodata breslei arhitectilor. A lucrat ca desenator tehnic la Rouen, iar din 1779 la Paris, la Cadastru, la Scoala Politehnica si la Ministerul de Interne. Inventiile sale arhitecturale se caracterizeaza prin: faptul ca suntcolorate si faptul ca motivele din arhitecturile trecutului sunt atat dereinventate, incat apartin mai mult visului decat unui stil istoric determinat.

Lequeu a incercat sa-si prezinte lucrarile la expozitiile Salonului, dar a fost sistematic respins. Mai tarzu a incercat sa-si vanda lucrarile prin posta, in forma de publicitate prin ziarele Parisului, dar nici aceste eforturi n-au avut succes. A iesit la pensie in 1815, dupa care imediat a publicat un inserat, in franceza si engleza, in care afirma: 'Ma retrag acum din institutiile in care n-am avut parte decat de nedreptate si ingratitudine. Acum o sa ma dedic sustinerii altora.' Si alte scrieri ale sale tradeaza un temperament incomod, irascibil si certaret. Urmatarele ilustratii au fost incluse in cele doua tratate ale sale:

Architecture Civile si

Nouvelle Méthode Appliqué aux Principes du Dessin.

Intr-unul din manuscrisele lui, a fost gasit urmatorul pamflet, care descrie firea lui dificila:

'You Artists who demand Justice, Awake! A clique has been formed in the Jury of the Arts set up by the National Convention [.] A kind of architectural lunatic, the seventy-year-old Boullée is at the centre of it and has arranged everything to his advantage [.] and keep an eye on that humbug Ledoux and the smug charlatan Le Roy.'

'Voi, artisti care vreti dreptate, treziti-va! S-a format o clica in juriul Artelor creat de catre Conventia Nationala. Un fel de lunatic al arhitecturii, septagenatul Boullée se afla in centru si face aranjamente in avantajul lui. [.] Si stati cu ochii pe impostorul de Ledoux si pe Le Roy, sarlatanul spilcuit.'

Constat ca istoria, in mod aparent nedrept, ni-i prezinta pentru imaginatia lor doar pe Boullée, Ledoux si Lequeu - doua personalitati celebre in epoca. Ne sunt necunoscuti Louis Silvestre Gasse si Pierre Francois Leonard Fontaine si probabil si altii. Proiectele lor ne indica insa faptul ca cei trei nu erau fenomene, ci se inscriau intr-o moda a epocii.

Bucuriile evadarii.

1. Evadarea in natura

John Constale, parcul unui castel in Anglia

Aici in varianta idilica, pastorala. Nu neaparat ca reactie, ci ca expresie temperamentala doar, aceasta lume engleza e departe de artificialitatea formala si artificialitatea clasicismului francez.

Parcul englez a avut un rol in dezvoltarea ideilor despre libertatea formala si iregular. Ele au alimentat reactia europenilor fata de gradinile de tip Le Nôtre. S-a facut proces geometriei. Dorinta era de a crea sentimente, stari si impresii prin alte mijloace.

Intreaga emisfera nordica a Europei s-a simtit afina cu peisagistica engleza. Schloß Linderhof, in Germania e un exemplu de evadare in decoruri naturale fabuloase.

Au fost create gradini paradisiace

Au fost create chioscuri, colibe, pesteri, izvoare, ruine. lungi alei cu trasee si destinatii misterioase, care in final se dovedesc a fi locuri cu perspective spectaculoase.

	Castelul Linderhof

Romantismul peisager disemineaza in Europa. Ajunge si in cercurile progresiste ale contelui Guell, din care facea parte protejatul sau, Antoni Gaudi. Un exemplu este parcul Guell, Barcelona

2. Evadarea in pitorescul rustic este o alta forma romantica de evadare din orasul invadat de uratenie si impersonal.

Reluarea, in alte forme, a temei cottage-ului traditional exprima lupta pentru liberalizarea gandirii arhitecturale de formalismul raspandit de Italia si Franta.

3. Evadarea in istorie si mitologie, topite in fantastic

Piranesi, pictorul ruinelor, simbol al nonconformismului romantic.

Giovanni Battista Piranesi, 1720-1778. 

Latura rationalista a romantismului apare, paradoxal, cu claritate in gravurile lui Piranesi, ca expresie a admiratiei lui fata de arhitectura romana. O pretuia pentru pragmatismul ei, pentru primordialitaea utilului si a relatiei conceptuale directe cu tehnica de constructie. Exprimarea unui gand atat de realist imbraca insa o forma originala, creatoare. Nu e o copie a arhitecturii antice valoroase, ci o expresie creativa, care si-a gasit o forma percutanta.

Piranesi este un apostol al originalitatii creatoare.

De altfel, aceeasi relatie dintre continut si forma pe care o descoperim la gravurile lui Piranesi, o gasim la arhitectura romantica insasi.

In ciuda primei impresii, starea romantica nu a fost niciodata incompatibila cu ideea de rationalitate. Dimpotriva, in arhitectura cel putin , romantismul a adus in discutie un alt fel de rationalitate. In fond, romantismul a fost primul vesmant pe care l-a imbracat fenomenul rationalist modern. Asa se explica enuntul lui Baudelaire - Cine spune romantism, spune arta moderna.

In arhitectura, repet, generic vorbind, rationalitatea readuce in discutie uitatele categorii vitruviene - utilitas si firmitas.

O arhitectura inventata, impregnata de simbolism literar. Scenografii alternative pentru sentimente, stari si impresii.

4. Evadarea in mitologia nationala

Richard Wagner, pestera lui Lohengrin

5. Evadarea in vis si in fabulosul inchipuit

Reveria era un antidot impotriva rigorii monotone si lipsite de fantezie a neopalladianismului, dar si impotriva ostentatiei baroce. Clasicismul, la inceput doar o eleganta manifestare a gustului cultivat, devenise rigid si tiranic. Cum sa nu starneasca reactii contrare, vocea doctrinara care afirma: "A renunta la imitarea antichitatii, fara a o putea inlocui cu resursele viguroase de care numai grecii dispuneau, inseamna a renunta la arta."? Acest ideal clasicist a nascut contrareactii romantice. Au fost provocari la cautare.

Cautare in lumea fanteziei. Semnificatiile acestei lumi sunt simbolice, poetice, istorice. Oricum, ele sunt evocatoare. Acesta e scopul, pe care de altfel il enuntase Herder: cunoasterea lumii prin sentiment. De aceea, cade zidul intre realitate si fictiune, intre trecut si prezent, intre aici si aiurea.

Una din putinele consecvente ale romantismului este astfel libertatea de a alege.

Arhitectura de tip clasic a fost esentialmente statica. Ori momentul de criza a umanitatii survenit in secolul 19. s-a manifestat printr-o stare dinamica, exact asa cum era si arhitectura gotica - dinamica si verticala.

6. Evadarea in lumi exotice, indepartate

John Nash, Brighton Pavilion, 1815-23. Opulenta resedinta regala pe malul oceanului

O veche constructie existenta a fost complet remodelata de arhitectul John Nash pentru printul regent care avea sa devina regele George al IV-lea. In general, regii englezi erau mai putin extravaganti, cu exceptia lui George al IV-lea. Marea lui follie a fost palatul oriental de poveste, o constructie cu ziduri crenelate si minarete, facut parca pentru Alladin. Aspectul sau indian, dar si cu arome islamice si chinezesti, apare straniu si inedit in pasnicul Brighton. Este unul dintre primele exemple de exotism in arhitectura, aparut ca alternativa la Regency style, de factura clasicista. Doar la interior regasim mobilier in stil Regency, completat cu chinezarii.

De remarcat este faptul ca Nash utilizeaza aici din plin elemente metalice. Totusi, ele nu apar vizibile decat in casa scarii.

Alaturi de izvoare, stanci si grote, ruinele, pavilioanele si chioscurile, exprimau noua stare de spirit care desfiinta regularitatea academica.

In secolul al 19-lea, lumea a inceput sa circule, datorita noilor mijloace de transport - trenul si vapoarele cu abur. Destinatiile cle mai indepartate cu care a venit in contact au fost coloniile. Revelatia traita de artisti la contactul cu valori culturale necunoscute pana atunci ne e transmisa in toate artele - poezie, muzica, arhitectura. Apelul la astfel de motive corepundea si nevoii de refugiu in lumi iluzorii, si dorintei de originalitate, si aceleia de a crea atmosfera si de a conferi locului un caracter aparte, de a avoca, emotiona, de a crea stari aparte.

7. Evadarea in trecutul de basm

Replica romantica: Castelul Straberry Hill

Sir Horace Walpole - conte de Orfod, fiu de prim ministru al Angliei, scriitor, politican, var cu amiralul Nelson, homosexual si mai ales inovator in ale arhitecturii - a fost un personaj extravagant. A cumparat proprietatea Strawberry Hill, cu constructia care se afla pe ea, a imaginat si a construit acest castel de basm, in care a imbinat atat elemente medievale, cat si chinezesti, apoi si-a dedicat toata viata completarii lui si colectionarii de tot felul de accesorii medievale.

Neuschwanstein castelul lui Ludwig al II-lea al Bavariei, construit in 1869, arhitect Eduard Riedel.

In secolul al 19-lea, secolul eliberator, secolul cautarilor si incercarilor, pana la urma totul era posibil, in numele creatiei descatusate si al nevoii de atmosfera evocatoare.

Neuschwanstein si Hohenschwanstein (castelul tatalui sau) sunt alaturate, Hohenschwanstein fiind pe un deal vecin, mai jos.

Karl Friedrich Schinkel, ulei pe panza

Natura nu e intotdeauna senina si idilica. Ea poate fi dramatica si tulburatoare. In asociere cu evul mediu misterios, rezulta atmosfera onirica.