Protectia victimelor inainte si dupa actul infractional

PROTECTIA VICTIMELOR INAINTE SI DUPA ACTUL INFRACTIONAL

1.Conceptul de prevenire victimologica.

Pentru asigurarea unei activitati eficiente de prevenire a criminalitatii este necesara desavarsirea permanenta a sistemului existent de masuri respective. In acest scop, este important, ca la elaborarea masurilor de prevenire, paralel cu particularitatile individuale ale infractorului, sa se acorde o atentie cuvenita si situatiei concrete de viata in care a fost savarsita infractiunea. Merita atentie, in special, cunoasterea personalitatii si comportamentului victimei, care sunt elemente componente ale situatiei. Aceasta se explica prin faptul ca, intr-un sir de cazuri, mai ales la savarsirea unor astfel de infractiuni grave, deosebit de grave si exceptional de grave contra persoanei, cum sunt omorurile intentionate, vatamarile intentionate grave a integritatii corporale sau a sanatatii si violurile, actiunile infractorilor sunt determinate frecvent, intr-o anumita masura, de comportamentul si calitatile individuale ale persoanelor vatamate.

Pentru intelegerea mai profunda a mecanismului infractiunii sunt insuficiente doar cunoasterea si studierea infractorului. Multe infractiuni ne demonstreaza contributia considerabila pe care o are persoana vatamata in ceea ce s-a petrecut cu ea, ca infractiunea se prezinta ca un rezultat al actiunilor unei perechi formate din infractor si victima. Practica combaterii criminalitatii confirma inca un adevar si anume ca infractiunea putea sa nu fie savarsita, iar cea inceputa sa se termine fara rezultat, daca victima probabila ar fi opus o rezistenta cuvenita potentialului infractor.

Estimarea victimologica a situatiei de catre cercetatori presupune studierea situatiei psihice a fiecarei parti, luind in consideratie, in primul rand, punctul de vedere al victimei si anume: raportul situatiei psihice a persoanei vatamate cu situatia victimogena obiectiva; raportul situatiei psihice a persoanei vatamate cu situatia criminogena reala, creata si realizata in procesul interactiunii victimei cu infractorul. O astfel de abordare ofera posibilitati pentru un studiu mai aprofundat al mecanismelor interactiunii si conduitei victimei in situatiile tipice care apar la savarsirea anumitor categorii de infractiuni.

Dupa cum am mai mentionat relevarea situatiilor victimogene, tipice anumitor categorii de infractiuni, si descrierea lor stiintifica si stiintifico-populara este deosebit de necesara pentru instruirea victimologica si educarea juridica a cetatenilor. Rezultatele studiilor respective sunt importante la elaborarea diferitelor variante de strategii si tactici pentru persoanele care, in virtutea unor factori obiectivi sau subiectivi, pot nimeri in situatii victimogene.35 Un interes vadit pentru prevenirea infractiunilor prezinta si pronosticarea situatiilor victimogene, precum si schimbarea evoluarii lor in directia dorita, restructurand atat comportamentul eventualei victime, cat si al victimizatorului ei probabil. Asadar, cercetarea criminologica a personalitatii victimei, a comportamentului ei si a particularitatilor situatiilor victimogene, tipice anumitor categorii de

infractiuni, precum si utilizarea datelor respective la elaborarea si realizarea masurilor de prevenire, orientate asupra unor grupuri ori persoane concrete, care se evidentiaza printr-o vulnerabilitate victimala sporita, reprezinta un potential de rezerva al activitatii de prevenire a criminalitatii.

In literatura de specialitate, prevenirea criminalitatii este considerata drept un sistem social, un proces integru, care include prevenirea sociala generala si special-criminologica. La nivel social general, prevenirea victimologica a infractiunilor se realizeaza prin masuri cu caracter economic, politic, ideologic, organizational, juridic, care nu sunt orientate nemijlocit asupra prevenirii si combaterii criminalitatii. Aceste masuri asigura insa, in mod obiectiv, crearea conditiilor ce reduc riscul savarsirii infractiunilor si inlatura factorii criminogeni si victimogeni.

Prevenirea special-criminologica a infractiunilor cuprinde masurile ce sunt indreptate nemijlocit spre solutionarea problemelor profilactice. Aceste masuri privesc nu numai infractorii si persoanele capabile de a savarsi infractiuni, dar si victimele (reale sau potentiale), precum si situatiile in care ultimele apar si actioneaza in aceasta calitate. Elaborarea si realizarea masurilor orientate asupra victimelor este conditionata de aparitia si dezvoltarea prevenirii victimologice a infractiunilor, care spre deosebire de cea criminologica traditionala este preponderent indreptata asupra prevenirii comportamentului victimilogic, si nu criminal.

Sporirea eficacitatii procesului de prevenire a criminalitatii poate fi asigurata atunci cind se iau in consideratie toti factorii victimogeni (personali si exteriori), precum si imbinarile lor tipice, caracteristice unor sau altor categorii de infractiuni. Astfel, victimologia devine un factor deosebit de important al organizarii practice a prevenirii si combaterii criminalitatii, precum si al consolidarii intregii ordini de drept, deoarece este chemata sa elaboreze masuri de protectie pentru cetateni, ce ar permite evitarea situatiilor in care este posibila victimizarea lor.

In calitate de subiecti ai prevenirii victimologice se afla aceleasi organe ale statului, organizatii si institutii publice si private, persoane cu functii de raspundere si cetateni care realizeaza prevenirea traditionala. Bineinteles ca pentru realizarea nemijlocita a prevenirii victimologice trebuie create organe specializate, subdiviziuni, grupe, organizatii ce ar asigura desfasurarea unei activitati profesionale in ceea ce priveste evitarea de catre cetateni a riscului victimal si a victimizarii, precum si recidivei victimizarii lor.

Directiile principale ale activitatii subiectilor prevenirii victimologice sunt urmatoarele:

1) instruirea si educarea victimologica a cetatenilor (elaborarea algoritmilor comportamentului

optim in situatiile victimogene si antrenamentele speciale);

2) ridicarea gradului de protectie a persoanelor cu functii de raspundere, care se caracterizeaza printr-o vulnerabilitate victimala sporita in legatura cu indeplinirea de catre ele a indatoririlor de serviciu;

3) reducerea maxima a situatiilor victimogene; evitarea, neutralizarea si inlaturarea lor; informarea cetatenilor despre situatiile.

In colaborare cu structurile statale, o activitate deosebit de fructuoasa privind inadmisibilitatea victimizarii repetate a cetatenilor, insusirea de catre ei a regulilor de conduita care le vor permite sa evite atentatele criminale, este desfasurata de organizatiile nonguvernamentale. In multe tari au fost infiintate societati victimologice, care au adus un aport important la desavarsirea practicii de combatere a criminalitatii. In ideea de a combate criminalitatea si de a preveni victimizarea prin unirea fortelor, in multe colectivitati au fost formate comitete, aliante, patrule ale parintilor, vecinilor, fratilor mai mari etc.

2. Strategii preventive si de contracarare a victimizarii.

Ideal ar fi ca, intr-o societate libera, echilibrata, armonioasa, sa nu existe niciun fel de pericol de victimizare, fiecare individ fiind pe deplin securizat, ca niciodata si nicaieri nu-l pandeste vreo primejdie, indiferent de statutul sau social, profesional, economic, pe linia varstei, sexului etc.

Din nefericire, insa, fiecare societate se confrunta cu fenomenul infractional care, cel putin in ultimul timp, manifesta o accentuata tendinta de crestere. Din punct de vedere psihologic si psihosocial, cresterea ratei criminalitatii determina intensificarea sentimentului de insecuritate resimtit in general de catre indivizi, mai ales, de catre cei care prezinta un mai mare risc victimal sau un mai mare grad de vulnerabilitate victimala (copii, femei, varstnici, persoane cu handicap).

Uneori, instinctiv sau deliberat, unele persoane isi iau masuri de prevedere pentru a evita orice risc de victimizare (asigurarea intrarilor in locuinta, evitarea locurilor periculoase, evitarea companiilor dubioase etc.). Cu toate acestea, in realitate, masurile de autoprotectie sunt total insuficiente in raport cu riscul victimal. Motivele sunt multiple si diverse, cele mai multe fiind de natura psihologica si psihosociala:

a) consumul de alcool ce determina dezinhibarea conduitei si limitarea posibilitatilor de anticipare a consecintelor unor actiuni;

b) infatuarea, inganfarea, exacerbarea eu-lui, trasaturi care conduc la supraestimarea imaginii de sine si a posibilitatilor proprii fizice si mentale; asemenea persoane, prin contrast, subevalueaza pericolul si devin, adesea, victime ale diferitelor tipuri de agresiune;

c) neglijenta si indiferenta, trasaturi care conduc la ignorarea totala, de cele mai multe ori involuntara, a pericolelor de victimizare; asemenea persoane nu dau importanta masurilor de asigurare (lasa sau uita usile deschise, bunuri expuse etc.);

d) credulitatea sau nivelul de influentare, trasaturi care permit infractorului stimularea si atragerea unei persoane in actiuni victimizante (cazul infractorului escroc ce promite, in schimbul unei mari sume de bani, sa-i faca un serviciu de mare valoare; sau cazul fetitei, care dand crezare promisiunilor facute de a primi lucruri de valoare, devine victima unui viol colectiv);

e) stari de izolare, frustrare si complexare ce pot fi abil exploatate de catre infractori;

f) nivelul modest sau redus al capacitatilor psihointelectuale, care limiteaza foarte mult posibilitatile persoanei de a intelege si decodifica intentiile infractorului potential;

g) nivelul de tulburare si dezorganizare psihica (forme delirante, halucinatorii etc.) pot de asemenea, sa fie speculate de catre infractori;

Asadar, masurile ce se pot lua si care trebuie sa fie luate in vederea evitarii riscurilor victimale pot fi clasificate in : masuri de protectie sociala si masuri de autoprotectie.

Masurile de protectie sociala revin in special organelor judiciare responsabile socialmente cu prevenirea infractiunilor, sanctionarea infractorilor si pedepsirea lor. Existenta organelor judiciare, a normelor juridico-penale, a sistemului de judecata si pedepsirea faptasilor, inhiba in mare masura reactivitatea infractionala potentiala. Actiunile de paza, de anticipare si prevenire a infractiunilor, ale organelor de politie, promptitudinea si eficienta lor in descoperirea infractorilor, aplicarea corecta a normelor de drept penal in raport cu situatia specifica diferitelor infractiuni sunt, direct sau indirect, masuri sociale de protectie impotriva victimizarii.

Asa cum afirma Wrightsman, detinerea infractorilor deosebit de periculosi in institutiile speciale, asigura un nivel mai inalt de securizare psihologica a cetatenilor.

Masurile de autoprotectie sunt cele ce revin in sarcina persoanelor particulare, care de fapt, sunt si trebuie sa fie rodul unor influente organizate in vederea evitarii riscului victimal si al victimizarii.

De altfel, in ceea ce priveste prevenirea si evitarea riscului victimizarii, unii autori au incercat sa formuleze o serie de recomandari integrate in diferite strategii, programe, tactici etc. Astfel, strategiile evitarii, dupa Furstenberg (1972) sunt actiunile indivizilor care au scopul de a limita expunerea lor in raport cu persoanele periculoase sau cu situatiile amenintatoare (de exemplu, evitarea introducerii strainilor in casa noaptea, ignorarea pietonilor ce incearca sa angajeze o conversatie, mai ales in locurile retrase).

Tacticile de depasire a situatiilor de risc, arata Skogan si Maxfield (1981), sunt folosite pentru a minimiza pericolul de victimizare, cand expunerea la risc este de neevitat (de exemplu, plimbarea in compania altora si evitarea plimbarilor singulare, evitarea implicarii neinarmate in anumite situatii periculoase).

Prevenirea crimei prin proiectarea mediului inconjurator accentueaza asupra importantei crearii "spatiului de aparare", prin "ingreunarea atingerii tintelor" (imbunatatirea mijloacelor de inchidere si asigurare a intrarilor si iesirilor, inaltarea gardurilor si mentinerea supravegherii). Actiunile de reducere a riscului sunt fie individuale, fie colective (in colaborare cu alte persoane).

Toate aceste strategii si tactici, insa, nu pot fi evaluate cu usurinta privind eficacitatea lor deoarece sunt dificil de identificat situatiile particulare in care ele ar putea preveni actiunile victimizante. Anumite strategii de reducere a riscului pot fi eficiente pana la un nivel clar observabil, dar care nu pot fi prompt cuantificabile. Un bun exemplu il ofera ratele scazute ale victimizarii femeilor in raport cu barbatii sau a persoanelor in varsta fata de cei mai tineri. Aceasta situatie poate fi explicata prin faptul ca atat femeile si persoanele in varsta, includ strategii de prevenire a riscului in cadrul stilului lor de viata (de exemlu, un barbat tanar care bea noaptea alcool intr-un local marginas pare ceva normal fata de cazul unei femei sau a unui barbat neinsotit).

La fel se poate explica si situatia femeilor divortate, separate sau nemaritate care prezinta rate mult mai mari de victimizare decat femeile maritate. Acestea din urma, gratie indatoririlor preponderent orientate catre familie, precum si prezentei companiei sociale, sunt expuse mult mai putin riscului de victimizare.

3. Relatia victima-infractor dupa terminarea procesului penal.

Repararea nedreptatilor victimelor infractiunilor prin compensare financiara de catre stat a fost pentru prima data introdusa de curand. La sfarsitul anilor '60, magistratul englez Margery Fry si altii au militat pentru compensarea de catre stat a victimelor infractiunilor. Cererile lor au determinat crearea unor programe de despagubire guvernamentale in Noua Zeelanda, Anglia, America de Nord, Europa si alte state.

Aceste programe au operat in ultimul sfert de secol XX si multe au fost subiecte ale unor schimbari dupa estimari si evaluari. Greutatile economice si restrangerile bugetare au limitat mult scopul compensarii, la fel ca si numarul victimelor care primeau ajutor. Evaluarile au aratat ca victimele care au obtinut drepturi in cadrul acestor programe au fost putine, iar pe de alta parte aceste compensari au fost mai mult simbolice.

Cele mai multe victime, spre exemplu, ale infractiunilor de furt, sunt excluse din cadrul programelor de compensare, neavand nici posibilitatea de a face asigurari private. In patru din cinci cazuri de infractiuni asupra proprietatii, infractorul nu va fi identificat, iar daca sunt prinsi, acestia sunt atat de saraci incat nu se poate obtine nimic de la ei printr-un proces civil.

Victimele violentelor pentru care sunt desemnate schemele de compensare reprezinta o parte foarte mica din cei care ar trebui sa fie ajutati, in aproape toate sistemele, primirea compensatiilor se face dupa ce sunt indeplinite doua conditii legale: raportarea agresiunilor la politie si cooperarea deplina cu sistemul penal de justitie. Multe sisteme au mijloace de verificare pentru a se asigura ca victimele sunt persoanele "cele mai sarace din cele sarace'. Multe din scheme nu includ cazuri de violenta in familie, desi o mare parte din cazuri se petrec in acest mediu.

Alte situatii reduc drastic aceste compensatii pentru victimele care provoaca ori contribuie la propria lor victimizare. Dincolo de limitele, ridicol de mici, in care trebuie sa se incadreze victimele

- in Anglia minimul este de 1000 de lire sterline - acestea au obligatia de a proba victimizarea, iar actul criminal este greu de demonstrat daca agresorul a fugit de la locul faptei si nu exista martori.

Cu exceptia victimizarii sexuale, foarte multe scheme nu ofera fonduri care sa compenseze suferinta emotionala si fizica. Multe victime sunt impiedicate sa faca cereri pentru compensatii datorita unor proceduri birocratice si a procesului de investigare. Pentru ca au existat multe voci care afirma ca politicienii platesc victimele infractiunilor, multe guverne au decis, in ultimii ani, sa transfere raspunderea asupra agresorilor, printr-o amenda - suprataxa pentru victima.

Protectia  juridica si ajutorul acordat victimelor infractiunilor cuprinde, repararea prejudiciului material cauzat prin atentatele contra patrimoniului si actiunile violente (infractiunile contra vietii si sanatatii persoanei), compensarea daunei morale (atat prin achitari materiale, cat si prin alte forme de reparare a daunei), reabilitarea moral-psihologica a persoanei vatamate, precum si apararea fizica a acesteia impotriva victimizarii repetate. Teoretic si in baza practicii existente in statele lumii pot fi propuse urmatoarele solutii ale problemei date:

- repararea prejudiciului cauzat victimei in urma infractiunii, prin compensarile statului;

- repararea prejudiciului cauzat victimei prin incasarea de la delincvent;

- repararea prejudiciului cauzat victimei prin achitarea primei de asigurare, in cazurile cind aceasta persoana anterior a fost asigurata impotriva infractiunilor;

- repararea prejudiciului cauzat victimei din contul donatiilor benevole ale membrilor comunitatii, realizate din sentimentul solidaritatii fata de persoanele vatamate (fonduri, organizatii obstesti);

- reabilitarea fizica si moral-psihologica, reintegrarea sociala a victimelor, care cuprinde tratamentul ranilor, patologiilor, depresiunilor de nervi, depasirea complexului de vinovatie, acordarea ajutorului psihologic, social, juridic, formarea opiniei publice in favoarea victimei, crearea unui confort moral la nivelul micromediului social al victimei;

- realizarea programelor si masurilor de aparare fizica a victimelor impotriva atentatelor in perioada postinfractionala.

3.1. Despagubirea victimei.

Despagubirea data de agresor pentru victima este una din cele mai noi modalitati de a restabili dreptatea, oferind bani acelora care au suferit injurii ori vatamari fizice din actiunea sau neglijenta altora. Dupa introducerea despagubirii, programele de compensare guvernamentale au devenit si mai stricte, despagubirea catre victima fiind vazuta ca o restabilire a proprietatii, mult mai obiectiva chiar si pentru agresiunile cu violenta. Problema este ca marea majoritate a agresorilor sunt adesea someri sau nu au putere financiara pentru a face posibila acordarea despagubirii.

Dupa reanalizarea rezultatelor obtinute la un numar de programe locale din diferite tari, Maguire si Shapland scriau36: "Concluziile par universale. Despagubirile financiare figureaza numai intr-o mica proportie din cazuri transmise pentru mediere. Cazurile mediate sunt ele insele in minoritate in comparatie cu fluxul cazurilor. Modelul dominant este inca acuzarea ori diferite forme de incetare (ca o cautiune formala in Anglia si Scotia), uneori insotita de munca cu agresorul - dar rareori implicand victima'.

De cele mai multe ori nici despagubirea oferita de infractor, cumulata cu cea oferita de stat, la care se adauga o eventuala suma de bani de la o societate de asigurare, nu poate invinge tendinta primordiala (de multe ori cu tenta razbunatoare) a unei persoane vatamate de a aplica acelasi tratament agentului victimizator. Sunt si situatii in care se despagubesc urmasii victimei unei infracț iuni de omor prin acordarea de sume in bani. Aceste sume variaza de la o speta la alta, ramanand ca instanta sa decida asupra lor, dar se ridica astfel intrebarea: Cat valoreaza cu adevarat o viata?

3.2. Serviciile pentru victima.

Ultimii 20 de ani au dus la o dezvoltare fara precedent a serviciilor pentru victime. Cresterea acestor servicii s-a transformat, incet, incet, intr-o industrie. Expansiunea programelor, serviciilor pentru victimele infractiunilor in SUA, Canada, Anglia si multe alte tari nu a redus fenomenul ci, dimpotriva, acesta s-a extins, acaparand noi sisteme juridice.

In prezent numeroase programe care lucreaza "pentru" victime. In cadrul acestor programe variate exista o categorie aparte care incearca sa asigure o asistenta speciala unei anumite categorii de victime, cum ar fi victimele violentelor, copii, victimele agresiunilor sexuale, victime ale violentei in familie. Aproape peste tot, doua din cele mai importante servicii acordate victimelor infractiunilor sunt informatiile si suportul moral.

Desi au fost realizati pasi importanti, o mare problema ramane inca. In conditiile in care suportul moral al victimelor ramane miezul problemei, bugetul scazut face ca acest suport sa depinda mult de buna-credinta si munca grea a voluntarilor.

Din acest punct de vedere este interesant de observat ca, dincolo de mesajul umanist, serviciile acordate victimelor au cazut intr-un con de umbra, datorita, in primul rand, mecanismelor birocratice care insotesc aceste servicii. In al doilea rand, accentul cade pe momentul post victimizare, cand raul este deja facut. Din acest punct de vedere, aceste orientari nu au avut impact asupra prevenirii victimizarii.

Poate cel mai mare neajuns pe care l-au cauzat cercetarii victimologice este ca aceste servicii au aparut ca o reactie la etapa blamarii victimei. Cum orice extrema aduce cu ea ceva negativ si aceasta exagerare a dus la stoparea temporara a cercetarii obiective a dinamicii infractiunilor.

CONCLUZII

Avand in vedere persoanele implicate in raportul juridic "victima-infractor", raport transformat deseori intr-unul penal, de conflict, si modificarile suportate de societatea actuala, indubitabil se poate afirma ca niciunul dintre subiectii in cauza nu poate fi considerat ca fiind doar un "element care pierde" (in general victima) sau "un individ care de cele mai multe ori macar vremelnic castiga" (asa-numitul infractor).

Relatiile interpersonale dintre elementele cuplului penal "infractor-victima" duc la o forma intrevazuta inca de Hans von Hentig, aceea de influentare in care victima este elementul care il "formeaza pe infractor".

De cele mai multe ori este dificila aprecierea si diferentierea cu toata claritatea a infractorului de victima. De altfel pe parcusul evolutiei, sub toate aspectele pe care aceasta le implica, societatea poarta o parte mai mica sau mai mare din vina in sensul ca nu a putut preveni victimizarea, infractionalitatea, uneori chiar si prin metode si mijloace proprii si la indemana.

In prezent comportamenul uman este cu mult diferit si diferentiat in functie de anumiti factori decisivi, cu totul hotaratori, care ni se infatiseaza si releva la tot pasul: ostilitatea, agresivitatea, frica, sexualitatea, opinii divergente, apartenente si raportari exclusiviste. Aceste exprimari determina la randul lor o dezvoltare genetica de o anumita coloratura, cu reale tendinte in diferentierea agresiunii de spiritul de conciliere si consecventa in echilibrul universal.

Pentru a inlatura posibilitatea victimizarii, oamenii evita sa mearga la biblioteca, meeting-uri si adunari sociale, parcuri etc., altii refuza chiar ore suplimentare de munca pentru a nu fi in situatia de a se intoarce tarziu de la serviciu.

Frica de crima e personalizata in frica de necunoscuti, ori crimele cele mai temute (viol, omor, omor prin cruzimi) sunt infaptuite de cele mai multe ori de persoane cunoscute: prieteni, prieteni de familie, rude, soti, iubiti.

Trebuie asadar acordata o mai mare atentie "dialogului", sub toate aspectele sale, indiferent de inchipuirile mai mult sau mai putin favorabile efectelor pe care acesta le poate produce.

Perspectiva penala a cuplului in cauza ar putea fi la fel de bine schimbata prin ceea ce poarta denumirea de "mediere a relatiei victima-infractor". Astfel se poate trece de la o justitie retributiva, care pune accentul pe tragerea la raspundere, in general, a infractorilor, la justitia restaurativa. Aceasta, ca alternativa la represivitate, porneste de la premisa ca in raspunsul la infractiune trebuie sa fie implicate toate partile: victima, infractorul si comunitatea. Este vorba de solidaritate din partea mai multor parti implicate, dar cea mai relevanta dintre ele este aceea a victimei si infractorului deopotriva care pot recurge la impacare, chiar in baza unui contract de mediere.

Asadar cele doua persoane implicate intr-o fapta nelegiuita pot ajunge la un consens, care sa constituie un inceput, o baza pentru un ascendent moral pentru activitati de socio-culturalizare, pregatire profesionala continua, stare de siguranta si protectie pentru membrii unei colectivitaț i date.

Utilizand abilitatile de a media si procesele voluntariatului, neutralitatii, confidentialitatii, rezolvarea conflictelor, si autodeterminarea, se faciliteaza o discutie intre parti si ofera o structura pentru oportunitatea de a recunoaste vinovatia si pe cale de consecinta vindecarea.

Masurile care se pot lua pentru prevenirea si limitarea sau chiar eliminarea fenomenului victimal si infractional sunt multiple, plecandu-se de la simple forme de coercitie din partea autoritatilor abilitate, autoprotectie, si pana la prevenirea crimei prin proiectarea mediului inconjurator.

Nu in cele din urma se afirma importanta cladirii unui "spatiu de aparare" prin "ingreunarea atingerii tintelor".

Toate aceste tactici si strategii nu pot fi evaluate cu usurinta privind eficacitatea lor, deoarece sunt dificil de prevazut situatiile exacte, particulare in care ele ar putea preveni actiunile victimizante, si asta pentru ca exista modalitati numeroase si foarte variate prin care un infractor poate comite aceeasi fapta. Anumite strategii de reducere a riscului pot fi eficiente pana la un nivel clar observabil, dar care nu poate fi si prompt cuantificabil.

Desi potrivit unei opinii a lui de Greff, "criminologia reprezinta ansamblul stiintelor criminale, dar reprezinta de asemenea omul criminal", perspectiva are in vedere mecanismele de reactie sociala la atitudini de multe ori potrivnice, cu posibilitati de combatere si atitudini practice atent previzionate.

BIBLIOGRAFIE

1. Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi - "Tratat universitar de psihologie

judiciara - teorie si practica" - Ed. Phobos, Buc. 2004

2. Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi - "Psihologia interogatoriului judiciar" - Ed. Enmar, Buc. 2002

3. Tudorel Butoi si colaboratorii sai - "Victimologie - curs universitar" - Ed.

Phobos, Buc. 2004

4. Tudorel Butoi - "Psihanaliza crimei - femeia asasin" - Ed. Societate Stiinta si

Tehnica , Buc. 1996

5. Hugo Stand, Franz Alexander - "Le criminal et ses juges" - Ed. Gollimard, Paris 1934

6. Michelle Foucault - "A supraveghea si pedepsi nasterea inchisorii" - Ed.

Humanitas, Buc. 1996

7. Lane B. , Gregg W. - "Enciclopedia ucigasilor in serie" - RAO International

Publishing Company, 1996

8. Tudorel Butoi - "Criminali in serie - psihologia crimei" - Ed. Phobos, Buc.

9. Prof. univ. dr. Victor Aelenei - "Dreptul frontierei de stat, vol. 2" - Ed. Pro

Universitaria, Bucuresti, 2007.