CONSIDERATII GENERALE PRIVIND EXPERTIZA CRIMINALISTICA SI CONSTATAREA TEHNICO-STIINTIFICA

SECTIUNEA a I-a

NOTIUNI INTRODUCTIVE

Sarcina probatiunii judiciare constituie axul esential intr-un proces penal deoarece prin mijlocirea probelor, organele judiciare pot stabili adevarul material si pe acest fundament pot da solutii juste in cauzele penale cercetate sau judecate. De aceea este de necontestat faptul ca de corecta si completa desfasurare a probatiunii, de valoarea probelor administrative si de aprecierea lor obiectiva, in conformitate cu legea, depinde formarea infimei convingeri a organelor judiciare cu privire la realitatea starii de fapt, pe care trebuie sa-si intemeieze solutia ce o pronunta.

In reglementarea legala - constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei.

Legea procesului Penal prevede ca probele nu au valoare dinainte stabilita (art. 63 C.P.P.) si ca infima convingere a organului judiciar nu este o proba.

Sarcina probatiunii si administrarii probelor in procesul penal revine organului de Urmarire penala si respective instantei (art. 65 alin. 1, C.P.P.)

Art. 67 alin. 1 C.P.P .- stabileste ca aspect subsidiar dreptul partilor de a propune si cere administrarea unor probe.

Mijloacele de proba sunt acele cai legale prin care se administreaza si se constata existenta probelor.

Potrivit art. 64 C.P.P. mijloacele de proba prin care se pot procura probele sunt:

Declaratiile invinuitului sau inculpatului;

Declaratiile partii vatamate, partii civile si partii responsabile civilmente;

Declaratiile martorilor;

Înscrisurile, inregistrarile audio sau video, fotografiile;

Mijloacele materiale de proba;

Constatarile tehnico-stiintifice si medico-legale si expertizele.

În materie penala exista regula generala ca probele pot fi administrate, in principiu, prin oricare din mijloacele de proba prevazute de lege.

Cele obtinute ilegal nu pot fi folosite in pr. penal.

Organul de urmarire penala intra in posesia urmelor si mijloacelor materiale de proba cu ocazia efectuarii diferitelor activitati de tactica criminalistica (CFL), perchezitii, ridicarea de obiecte si inscrisuri, constatarea infractiunii, flagrante, etc.

Urmele si mijloacele materiale de proba nu au valoare pentru cauza atata timp cat ele nu au fost analizate, interpretate si valorificate, pentru obtinerea datelor care sa contribuie la clarificarea diferitelor aspecte referitoare la imprejurarile in care s-a savarsit infractiunea, faptuitori si alte date.

În anchetarea unor cauze penale, pentru valorificarea urmelor si mijloacelor materiale de proba, organele judiciare sunt puse in fata unor probleme pe care nu le pot rezolva singure si care presupune o gama larga de investigatii criminalistice ce necesita cunostinte de specialitate si din alte domenii decat cel juridic. În acest scop apeleaza la anumiti specialisti sau experti din aceste domenii. Activitatile desfasurate de acesti specialisti sunt denumite in actele normative prin termenul de expertize.

În literatura de specialitate s-au dat mai multe definitii ale expertizei judiciare ca mijloc de proba.

Expertiza judiciara poate fi definita ca fiind activitatea de cercetare a unor imprejurari de fapt, necesara stabilirii adevarului in cauza supusa solutionarii, de catre un expert, prin cunostintele specifice fiecarui domeniu - activitate desfasurata la cererea organului judiciar, in situatia in care acesta nu poate sa lamureasca singur respective imprejurare de fapt.

Se poate afirma ca expertiza este o activitate de cercetare stiintifica desfasurata la cererea organelor judiciare, de persoane cu cunostinte de stricta specialitate, asupra persoanelor, fenomenelor, obiectelor sau urmelor in vederea clarificarii unor fapte ori imprejurari sau pentru identificarea obiectelor creatoare de urme.

De altfel art. 116 C.P.P. prevede ca: "atunci cand pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei, in vederea aflarii adevarului, sunt necesare cunostintele unui expert, organ de urmarire penala, ori instante de judecata dispune la cerere sau din oficiu efectuarea unei expertize."

SECTIUNEA a II-a

Criterii de clasificare a expertizelor

1. Dupa natura probelor ce urmeaza a fi lamurite prin expertiza:

a)     Expertiza criminalistica care este impartita pe mai multe genuri:

expertiza dactiloscopica

expertiza grafica si tehnica a documentelor

expertiza traseologica

expertiza balistica judiciara

expertiza fotografiei de portret

expertiza vocii si vorbirii

expertiza bio-criminalistica

expertiza fizico-chimica

expertiza comportamentului simulate(poligraf).

b)     Expertiza medico-legala pentru stabilirea cauzei si naturii mortii, natura si gravitatea leziunilor.

c)     Expertiza psihiatrica pentru determinarea starii psihice a unei persoane.

d)     Expertiza contabila

e)     Expertiza tehnica (expertiza tehnica auto-in cazul accidentului de circulatie a infractiunii la protectia muncii, etc.)

f)      Expertiza toxicologica in cazul unor intoxicatii voluntare sau accidentale.

2. Dupa modul in care este reglementata necesitatea efectuarii expertiza poate fi:

a)     Facultativa in majoritatea expertizelor sunt facultative ele fiind dispuse la cererea partilor interesate sau atunci cand organul judiciar considera necesar cunostintele unui expert.

b)     Obligatorie in urmatoarele conditii:

in cazul unui omor deosebit de grav, cand se impune expertiza psihiatrica

cand organul de urmarire penala sau instanta are indoieli asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului, dispune efectuarea expertizei psihiatrice

cand trebuie stabilita cauza mortii-daca nu s-a intocmit un raport medico-legal este obligatorie expertiza medico-legala.

3. Dupa modul de desemnare a expertului, literatura de specialitate le clasifica:

a)     expertiza oficiala - in care expertul este numit de organul judiciar.

b)     expertiza contradictorie - in care expertii sunt numiti sau alesi de catre organul judiciar ori de catre partile in proces. Legea permite partilor sa ceara ca un expert recomandat de ele sa participe la efectuarea expertizei

c)     expertiza supravegheata in care partile pot desemna un specialist (consilier etnic) cu atributii de control asupra modului de efectuare a expertizei.

4. Dupa modul de organizare a expertizei ea poate fi:

a)     expertiza simpla care este efectuata de un specialist dintr-un domeniu de activitate.

b)     expertiza complexa sau mixta care necesita cunostinte de mai multe ramuri ale stiintei si tehnicii( exp. Expertiza criminalistica si medico-legala).

SECTIUNEA a III-a

Constatarea tehnico-stiintifica

Se inscrie printre mijloacele de proba.

Potrivit art. 112 C.P.P. constatarea tehnico-stiintifica are un caracter de urgenta, valorificarea stiintifica a urmelor fiind impusa de existenta pericolului, disparitia unor mijloace materiale de proba sau schimbarea unor situatii de fapt.

Deci ea se dispune cand este indeplinita una din urmatoarele conditii:

a)     exista pericolul de disparitie a unor mijloace de proba, ori schimbarea unor situatii de fapt;

b)     este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei.

Ambele situatii pot fi determinate atat de factori subiectivi cat si obiective.

Desi constatarea tehnico-stiintifica are un caracter aparent mai restrans decat expertiza criminalistica, mijloacele si metodele de efectuare sunt aceleasi, dupa cum asemanatoare sunt si regulile de efectuare si modalitatile de dispunere si interpretare a rezultatelor lor.

Constatarile tehnico-stiintifice sunt mijloace specifice dreptului procesual, penal expres prevazute de art. 64 C.P.P si reglementate prin dispozitiile art. 112-113 C.P.P. si se dispun numai de organul de urmarire penala care ii stabileste obiectul, formuleaza intrebarile la care trebuie sa se raspunda si fixeaza termen pentru efectuarea lucrarii.

Completarea sau refacerea constatarii tehnico-stiintifice poate fi dispusa de instante cu ocazia judecatii, caz in care raportul se trimite procurorului pentru luarea masurilor necesare.