Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » tehnologie » criminalistica
Raport de expertiza balistica

Raport de expertiza balistica


RAPORT DE EXPERTIZA BALISTICA

Nr. 100712 din 27.04.2004

Dosar nr. 12934/2004 al Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta - Biroul Arme, Explozivi, Substante Toxice

EXPERTI: Inspector principal DINU R. Constantin si subinspector chimist Stoian Lucian, ambii din Institutul de Criminalistica - Inspectoratul General al Politiei Romane

1.OBIECTUL EXPERTIZEI

Prin rezolutia motivata numarul 12934 din 21.04.2004 Biroul Arme, Explozivi, Substante Toxice din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta dispune efectuarea unei expertize balistice, in cauza privind pe numitii B. L. si T. C., prin care sa se stabileasca:



Tipul, marca si calibrul armei puse la dispozitie;

Daca aceasta este in stare de functionare;

Daca pe arma in litigiu sunt prezenti factori suplimentari ai tragerii;

Daca arma a fost folosita in cauze ramase cu A.N.

2. MATERIALELE PUSE LA DISPOZITIE

un pistol cu pat rabatabil, cu seria B 9084, cu incarcator.

Avand in vedere cele solicitate, in conformitate cu prevederile art. 116, 119 din Codul de procedura penala si in baza art. 26 alin. 1 pct. 15 din Legea nr. 218/2002, am procedat la efectuarea examinarilor si experimentelor in laboratoarele Institutului de Criminalistica, intocmind prezentul raport.

3. EXAMINARI - CONSTATARI

În urma examinarii pistolului automat cu seria B 9084 am constatat ca acesta se afla in stare de conservare buna, nu prezinta piese lipsa, deteriorari, oxidari sau urme de lovire ce i-ar putea afecta functionarea normala.

Pistolul este prevazut cu pat rabatabil pe verticala, confectionat dintr-o tija metalica (din metal neferos) cu diametrul de 6 mm, are corpul si cutia inchizatorului confectionate din metal feros acoperite cu un strat de vopsea de culoare gri, incarcatorul este confectionat tot din metal feros brunat. Manerul pistol (crosa) este confectionat din material plastic de culoare neagra, iar pe partea stanga a corpului armei, deasupra crosei, se gaseste parghia de siguranta ce serveste la asigurarea armei si la selectarea focului, lovitura cu lovitura sau foc automat.

Pe cutia inchizatorului si pe corp sunt inscriptionate seria armei si mentiunea "she 79" vizibile in foto nr. 2 si 3.

Foto nr. 1, 2 si 3 - Pistolul pus la dispozitie, cu detalii ale inscriptiilor existente pe cutia inchizatorului si corp

Procedand la efectuarea masuratorilor si determinarilor balistice am stabilit ca pistolul pus la dispozitie face parte din categoria armelor de foc militare, in conformitate cu prevederile art. 3 lit. a din Legea nr. 17/1996, prezentand urmatoarele caracteristici tehnice :

lungimea totala cu patul strans : 266 mm;

lungimea totala cu patul desfacut : 520 mm;

inaltimea : 165 mm;

greutatea (cu incarcatorul gol) : 1,4 Kg ;

capacitatea incarcatorului : 10 cartuse;

lungimea totala a tevii :114 mm;

diametrul interior la gura tevii : 8 mm;

aparate de ochire mecanice (catare si inaltator);

parghie de siguranta cu pozitii pentru selectarea tipului focului - lovitura cu lovitura si foc automat.

Conform cataloagelor de specialitate caracteristicile mai sus mentionate sunt specifice pistolului automat marca CZ Skorpion model 61, calibrul 7,65 mm, fabricat in Cehia sau in Slovenia (fosta Iugoslavie).

Pentru a stabili daca teava pistolului pus la dispozitie prezinta urme de tragere, s-au recoltat din interiorul acesteia microparticule, folosind tampoane de vata, in vederea evidentierii factorilor suplimentari ai tragerii.

EXAMINARI CHIMICE

Microparticulele prelevate din interiorul tevii pistolului pus la dispozitie (pe tampoane de vata) au fost tratate cu o solutie de difenilamina in acid sulfuric concentrat.

Acest reactiv este utilizat pentru identificarea substantele oxidante (azo­tat, clorat, perclorat etc.) cu care formeaza o culoare albastru intens, reactia fiind specifica pentru aceasta clasa de substante.

Particulele prelevate din interiorul tevii armei in litigiu au dat reactie pozitiva cu reactivul susmentionat, ceea ce demonstreaza existenta pe canalul tevii a ionilor azotat si azotit (factori suplimentari ai impuscaturii).

5. TRAGERI EXPERIMENTALE

Pentru verificarea starii de functionare a pistolului in litigiu, precum si pentru obtinerea elementelor de munitie model de comparatie, am efectuat trageri experimentale cu acesta, folosind trei cartuse cal. 7,65 mm.

Foto 4 si 5 - Cartusele folosite la efectuarea tragerilor experimentale,

cu detaliu al rozetelor acestora

Tragerile au decurs normal, dupa incarcarea incarcatorului, am introdus primul cartus pe canalul tevii prin manevrarea inchizatorului, la actionarea tragaciului producandu-se percutia, zgomotul specific impuscaturii, aruncarea glontului, ejectarea tubului tras si reincarcarea automata a urmatorului cartus din incarcator.

Foto nr. 6 si 7 -Tuburile si gloantele rezultate in urma tragerilor experimentale cu pistolul in litigiu, cu detaliu al rozetelor tuburilor

6. EXAMINARI COMPARATIVE

În urma efectuarii examinarilor comparative ale gloantelor si tuburilor trase experimental cu pistolul in litigiu, cu gloante si tuburi cal. 7,65 mm aflate in evidenta faptelor comise de A.N. cu arme de foc pe teritoriul Romaniei, am constatat ca gloantele trase experimental prezinta acelasi numar de urme de ghinturi si plinuri (cate 6), cu aceeasi latime, iar in cadrul acestora au fost evidentiate microstriatii avand forma, dimensiune si plasament asemanatoare cu cele existente pe glontul ridicat de la fata locului, in cazul evenimentului produs in noaptea de 29/30.12.2003 la S.C. GOIA DMC S.R.L. din Mangalia.

Foto nr. 8 - Glontul in litigiu

LITIGIU COMPARATIE

Foto nr. 9 - Continuitatea liniara a microstriatiilor

În conformitate cu cele constatate, demonstrate si ilustrate in continutul prezentului raport, formulam urmatoarele.

7. CONCLUZII :

Pistolul cu seria B 9084 pus la dispozitie este un pistol automat marca CZ Skorpion model 61, calibrul 7,65 mm.

Pistolul CZ Skorpion cal 7,65 mm, seria B 9084, este in stare de functionare.

Pe canalul tevii pistolului pus la dispozitie au fost evidentiate substante oxidante (ioni azotat si azotit) -factori suplimentari ai impuscaturii.

Nu dispunem de criterii stiintifice pentru determinarea timpului scurs din momentul tragerii cu arma in cauza.

Pistolul CZ Skorpion cal 7,65 mm, seria B 9084, a fost folosit si in cazul evenimentului produs in noaptea de 29/30.12.2003 la S.C. GOIA DMC S.R.L. din Mangalia, glontul ridicat de la fata locului fiind tras cu acesta.

Prezentul raport de expertiza balistica contine un numar de 5 (cinci) file.

Alaturat restituim pistolul CZ Skorpion cal 7,65 mm, seria B 9084, cu incarcator.

EXPERTI,





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.