Apicultura in Romania

Apicultura in Romania

Istoricul apiculturii in Romania

Teritoriul romanesc a oferit, din cele mai vechi timpuri, conditii favorabile pentru cresterea albinelor. In conformitate cu izvoarele istorice, tracii, dacii - stramosii poporului nostru - se indeletniceau si cu apicultura, mierea si ceara reprezentand produse importante ale epocii. Numeroase date istorice, arheologice, folclorice etc., atesta continuitatea apiculturii in spatiul carpato-danubiano-pontic. Ulterior, in perioadele feudale si capitaliste, dezvoltarea si modernizarea stuparitului s-au derulat similar cu alte tari europene. Evident, apicultura, ca ramura de productie agricola, a reprezentat o activitate foarte apreciata, initial pentru produsele obtinute, iar ulterior pentru contributia pe care albinele o au la cresterea recoltelor, prin polenizare.

In Europa, exista dovezi^x ale practicarii apiculturii ce dateaza din epoca bronzului (^x Dovezile se concretizeaza sub forma unor picturi murale, vechi de peste 12000 de ani, descoperite in pesteri din Spania (). De asemenea, au fost descoperite documente scrise pe tablite de argila, apartinand culturii mesopotamiene (anul 2700 i. H.), care infatiseaza albina si atesta utilizarea mierii ca medicament). In Romania, fagurii pietrificati, operele unor istorici ai antichitatii si ale unor scriitori precum Herodot, Xenofon, Virgiliu etc., precum si numeroase alte marturii, dovedesc cu prisosinta faptul ca stuparitul era, in acea perioada, o ocupatie infloritoare pe actualul teritoriu al Romaniei. Reprezentarile de pe Columna lui Traian ilustreaza si dezvoltarea albinaritului in Dacia. Conditiile naturale favorabile, precum si resursele melifere insemnate de care a dispus dintotdeauna teritoriul romanesc reprezinta factori esentiali pentru dezvoltarea apiculturii, indiferent de epoca. In mod concret, este greu de precizat momentul de inceput al practicarii albinaritului. Se cunoaste insa faptul ca din timpuri imemoriale mierea a fost utilizata de oameni ca aliment si indulcitor. Daca la inceput acestia o obtineau prin culegere din scorburile copacilor, ulterior cresterea albinelor s-a transformat intr-o activitate de sine statatoare. Se obisnuieste sa se spuna ca omul, dintr-un simplu culegator de miere, a devenit, cu timpul, crescator de albine.

Numerosi autori⁴ (⁴Antonescu, C. , Albinele si noi, Redactia publicatiilor apicole, Bucuresti, 1979; Avetisian, G.A., Apicultura.Editura Apimondia, 1978; Bura, M. si colab., Tehnologie apicola, Editura Solness, Timisoara, 2005; Cirnu, L, Roman, Gh., Din viata albinelor, Editura Ceres, Bucuresti, 1986; Hristea, C.L., Stuparitul, Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1943; Marghitas, L.A., Curs de tehnologia productiilor apicole, Tipo Agronomia, Cluj Napoca, 1996) apreciaza faptul ca istoria romanilor se intrepatrunde, in timp, cu istoria apiculturii. Astfel:

. exista legende conform carora regele trac Dromichete era apicultor;

. una dintre primele informatii despre apicultura din Dacia o avem de la istoricul grec Herodot, uimit de neobisnuita multime de albine de pe malul stang al Dunarii, locuit de "getii nemuritori"; de asemenea, acesta mentioneaza faptul ca locuitorii tinuturilor geto-dacice isi intemeiau puterea economica, printre altele, pe cresterea albinelor si comercializarea produselor obtinute de la acestea;

. tot Herodot afirma ca "tracii spun ca tinutul de dincolo de Istru e ocupat de albine si, din cauza lor, nu se poate patrunde mai departe';

. o alta dovada a practicarii stuparitului in Dacia este oferita de istoricul grec Polybios, care afirma ca "tinuturile pontice, inclusiv Dacia, ne procura din belsug (elenilor) miere si ceara";

. istoricul Xenofon afirma ca "hrana getilor consta in primul rand din miere, legume, lapte si preparate din lapte si putina carne",

. Dio Cassius relateaza ca Burebista a acordat privilegii grecilor, facilitand comertul cu produse dacice, intre care mierea si ceara ocupau un loc important;

. s-a descoperit un fragment de amfora datand din secolele III-IV, i.H., avand imprimat ca sigiliu o albina;

. basoreliefurile de pe Columna Iui Traian si monumentul de la Adamclisi atesta preocuparile stramosilor nostri si nivelul de dezvoltare inregistrat de apicultura in acea perioada;

. documente datand din epoca marilor migratii ale diverselor populatii din secolul al V-lea i.H., atesta faptul ca in asezarile stabile din Banat se folosea o bautura facuta din miere etc.

Dovezile istorice referitoare la apicultura sunt, incepand cu epoca patrunderii in tara noastra a popoarelor migratoare, din ce in ce mai putine. Mierea si ceara au avut, in decursul timpului, o importanta comerciala deosebita, fiind utilizate chiar si ca mijloace de plata. In diferite arhive se pastreaza: acte dotale de stupine; tratate comerciale; tranzactii si conventii vamale; acte de mostenire, vanzare-cumparare, donatii etc., in care figureaza, intre alte produse, stupii, mierea si ceara.

In perioada feudala, documente atesta omniprezenta albinei in comunitatile satesti. Astfel, datorita stupinelor mari existente, a importantei ce se acorda cresterii albinelor, numeroase localitati au primit denumiri legate de aceasta activitate (Stupina, Stiubeeni, Prisaca, Prisaceni), denumiri care se pastreaza si astazi. Dovezi scrise care atesta practicarea apiculturii in epoca sunt cele apartinand lui Dimitrie Cantemir, dar si hrisoavele domnesti, cronicile carturarilor Neculce si Ureche.

In tara noastra consumul de miere are, asa cum am precizat deja, o traditie indelungata. Conform surselor vremii, in 1871 productia de miere era foarte mare datorita numarului mare de stupi existenti, productia totala obtinuta acoperind consumul intern si generand excedente ce puteau fi valorificate la export.

Treptat, preocuparile pentru dezvoltarea apiculturii s-au diminuat, urmare indeosebi a influentei unor factori precum cultivarea sfeclei de zahar, reducerea bazei melifere, cresterea populatiei tarii etc. In acest context, Ion lonescu de la Brad aprecia, in anul 1886, ca productia de miere "a ajuns intr-o situatie de nu poate intampina nici macar trebuintele populatiei". De asemenea, A.D. Xenopol formula, in 1889, urmatoarea intrebare: "Nu stiu cum au putut sa lase romanii din mana lor cresterea albinelor si sa ajunga a cumpara miere si ceara din strainatate?'

In general, in Tarile Romane, in secolul al XIX- lea, cresterea albinelor a inregistrat un declin accentuat, la care a contribuit, intr-o masura insemnata: extinderea culturilor cerealiere; introducerea zaharului in alimentatie; lipsa totala de interes si sprijin din partea statului etc.

Situatia apiculturii s-a inrautatit si mai mult imediat dupa primul si al doilea razboi mondial si, in consecinta, apicultura s-a mentinut doar pe alocuri. S-a ajuns ca la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial numarul familiilor de albine din tara noastra sa fie de numai 460.000, iar productia medie anuala de miere pe familie sa ajunga abia la 3-5 kg.

Evolutia apiculturii in tara noastra poate fi ilustrata si prin intermediul publicatiilor care au aparut, in timp, in acest domeniu. Vom proceda, in cele ce urmeaza, la o inventariere a principalelor carti, respectiv reviste de profil apicol aparute in Romania, in perioada anterioara celui de-al doilea razboi mondial. In ceea ce priveste cartile de apicultura, principalele aparitii, in ordine cronologica, sunt urmatoarele:

. "Economia stupilor' (1785), prima carte romaneasca de apicultura, apartinand lui Ioan Piuariu Molnar;

. in anul 1808, acelasi loan Piuaru Molnar, tipareste o a doua editie a lucrarii din 1785, mai completa, intitulata "Povatuirile catre sporirea stupilor';

. in 1823 apare "Cultura albinelor sau invataturi despre stupi', scrisa de loan

Tornici;

. in 1879 apare, la Bucuresti, "Curs practic de apicultura sau cultura albinelor';

. in 1885 apare, la Lugoj, o brosura tradusa din germana, despre cultura albinelor;

. in 1886 loan Costin, publica, la Gherla, "Manualu de stuparitu";

. in 1887 Constantin Damian tipareste "Stuparitul intocmit cu deosebire pentru incepatori si pentru toti iubitorii de acest ram al economiei'; in acelasi an apare la Sibiu "Curs de stuparit', autor Augustin Deganu;

. in 1894, Marin Petrescu, publica "Cultura albinelor';

. in 1896, arhimandritul Stoicescu publica, Ia Ramnicu-Valcea, "Apicultura moderna sau istoria si cultura albinelor';

. in 1898, Ion Pelculescu, preot, tipareste, la Pitesti, "Calauza stuparului sau cultura albinelor';

. in 1899, Remus Begnescu, tipareste, la Giurgiu, "Curs de stuparit rational dupa cele mai noi metode teoretice si practice'; in acelasi an, I. E. Munteanu tipareste lucrarea intitulata "Apicultura moderna'; de asemenea, reapare lucrarea "Infiintarea albinaritului pe Domeniile Coroanei', de Ion Kalinderu.

Alaturi de cartile apicole mentionate anterior, un rol deosebit in informarea si pregatirea apicultorilor au avut si publicatiile periodice, dintre care amintim:

. in 1873, la Buzias, Asociatia apicultorilor din Banat, editeaza revista "Apicultorul", in limba maghiara si germana;

. in 1889, la Sanicolaul Mare, apare prima revista de apicultura in limba romana, tiparita cu litere latine, 'Apicultorul si economul roman";

. in 1916 apare unui catalog apicol intitulat "Stuparia model' ;

. in 1916, apare "Revista Nationala de Apicultura", urmare a solicitarilor facute de apicultorii reuniti la primul Congres Apicol al Societatii Nationale de apicultura, din 1915, de la Bucuresti. Aceasta revista si-a intrerupt activitatea, din cauza razboiului, reaparand in 1919 si continuandu-si activitatea pana in 1925, cand se realizeaza unificarea Societatii Nationale de Apicultura cu Societatea Centrala de Apicultura si apare revista "Romania apicola".

Studierea evolutiei apiculturii romanesti presupune si o analiza pertinenta a activitatilor si preocuparilor in ceea ce priveste organizarea apicultorilor. Principalele actiuni concrete referitoare la organizarea apicultorilor (desfasurate in perioada anterioara celui de-al doilea razboi mondial) sunt, cronologic, urmatoarele:

. in anul 1873, la Buzias, s-a desfasurat adunarea de constituire a primei asociatii apicole de pe actualul teritoriu al tarii noastre, "Reuniunea Apicultorilor Banateni" - prima organizatie menita sa apere, sa protejeze si sa contribuie la dezvoltarea apiculturii;

. in Basarabia a luat fiinta, la Chisinau, in jurul anului 1900, o societate de apicultura;

. in 1904, se infiinteaza, la Botosani, societatea "Stuparitul", care editeaza revista "Apicultorul'. Acestea reprezinta prima asociatie si prima revista de apicultura pe teritoriul regatului Romaniei;

. in anul 1911 s-a constituit, la Lugoj, o a doua organizatie de stupari din Banat, "Societatea de apicultura Albina Banateana', care a fuzionat, in 1912, cu prima;

. se apreciaza ca dorinta apicultorilor de a se unifica intr-o singura asociatie se materializeaza in anul 1915, cand se convoaca la Bucuresti, un Congres de apicultura, la care au participat mai mult de 300 de apicultori din intreaga tara;

. dupa primul razboi mondial se infiinteaza, la nivelul Ministerului Agriculturii si Domeniilor Statului, un "Serviciu al Albinaritului'. In acelasi timp, pe intreg teritoriul tarii au luat fiinta 6 regiuni de albinarit. De asemenea, Ministerul Agriculturii organizeaza in judete cursuri de albinarit, iar dupa aplicarea Legii Reformei Agrare din 1921 infiinteaza in judete loturi speciale - loturi apicole, destinate crescatorilor de albine "merituosi" (performanti intr-un limbaj actual).

Romania detinea, in anul 1989, un efectiv de 1.418.000 familii de albine, iar productia de miere pe familia de albine era de 8,5 kg.

Un moment important in evolutia apiculturii romanesti il constituie reorganizarea, in anul 1957, a Asociatiei Crescatorilor de Albine care, pe langa activitatea de indrumare tehnica, de instruire si de propaganda apicola, a fost orientata si in directia prestarii de activitati economice de productie prin Combinatul apicol, asigurandu-se astfel baza tehnicomateriala pentru dotarea si aprovizionarea apicultorilor. In acelasi an se infiinteaza Statiunea Centrala pentru Apicultura si Sericicultura, prin unificarea intr-o singura institutie a sectiei de apicultura din Institutul de Cercetari Zootehnice si a celei de sericicultura, care functiona in Institutul de Cercetari Agronomice.

In anul 1971 se infiinteaza Centrul de Studii, Proiectari si Invatamant Apicol, in subordinea Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania. Anul 1974 a reprezentat un moment important pentru cercetarea stiintifica din apicultura romaneasca, prin infiintarea Institutului de Cercetari pentru Apicultura, in cadrul Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania. Acest institut a reunit sectia de apicultura din Statiunea Centrala pentru Apicultura si Sericicultura cu Centrul de Studii, Proiectari si Invatamant Apicol al Asociatiei Crescatorilor de Albine.

In perioada anterioara anului 1989, profesionisti erau considerati apicultorii care lucrau in stupinele sectorului de stat (in fostele intreprinderi agricole de stat existau 20 de ferme apicole), in stupinele fostelor cooperative agricole de productie sau in silvicultura (in aceste unitati, care formau sectorul cooperatist al apiculturii, era cuprins circa 15% din patrimoniul national apicol). De regula, un apicultor profesionist deservea o stupina formata din circa 150 de familii, alaturi de acesta aflandu-se, frecvent, un "ajutor de apicultor' angajat temporar in sezonul activ. Calificarea in meseria de apicultor se dobandea in urma absolvirii cursurilor liceului apicol, a altor forme (liceale sau tehnice) de calificare profesionala, sau chiar la locul de munca, prin atestarea de catre o comisie specializata. Dupa absolvirea cursurilor organizate de A.C.A., atat apicultorii incepatori, cat si cei avansati, obtineau un "certificat' recunoscut si suficient pentru incadrarea unei persoane in apicultura sectorului de stat sau in sectorul cooperatist. De asemenea, in aceeasi perioada, sefii de ferma sau sefii sectoarelor apicole silvice din "sectorul socialist' erau ingineri zootehnisti, medici veterinari sau tehnicieni; existau chiar cursuri postuniversitare de apicultura - organizate de actualul Institut de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultura, in colaborare cu Institutul Agronomic "N. Balcescu' din Bucuresti.

Apicultura in perioada de tranzitie

In ultimul deceniu al secolului XX, urmare a reorganizarii vietii economice pe principiile economiei de piata, sectorul apicol (de stat si cooperatist), similar tuturor sectoarelor de activitate economica, s-a dezorganizat, fapt care a determinat desfiintarea a numeroase exploatatii apicole si reducerea, respectiv pierderea efectivelor. Prin modificarea structurilor economice, prin crearea posibilitatilor de realizare a unor profituri imediate din alte activitati, sau inregistrat numeroase cazuri de renuntare la practicarea apiculturii, indeosebi in cazul micilor apicultori. Acestea reprezinta cauzele principale care au determinat scaderea efectivului familiilor de albine din toate judetele tarii.

Tabelul nr. 2.12.

Evolutia efectivelor de albine si a productiei de miere

Sursa: Asociatia Crescatorilor de Albine

Din fericire insa, daca in anul 1989 efectivele de albine inregistrau un numar de 1.418.000 familii, cu o productie medie de 8,5 kg/familie (rezultand o productie totala de 12.124 tone miere), in anul 2004, in conditiile scaderii efectivelor, productia medie a ajuns la 21,6 kg/familie, demonstrand progresele inregistrate in ultimii ani.

Din totalul familiilor de albine din tara noastra, 99% se afla in posesia crescatorilor privati (persoane fizice, care nu sunt inregistrate ca firme), iar 1% sunt in posesia ocoalelor silvice, scolilor, universitatilor, institutelor si statiunilor de cercetari apicole.

Evolutia patrimoniului apicol al Romaniei a inregistrat, in perioada 1990-2003, trei etape⁵ (⁵Chirila Aurelia, Patruica, Silvia, Tehnologii apicole moderne. Stuparitul pastoral, Agentia Nationala de Consultanta Agricola, MAPDR, 2005) distincte, si anume:

. etapa 1990-1993, cand patrimoniul apicol aproape s-a injumatatit, disparand un numar de 638 mii familii de albine, in special din fostele unitati apicole de stat si cooperatiste;

. etapa 1993-2000, cand au mai disparut din patrimoniul apicol inca 166 mii familii de albine, in totalitate din sectorul privat. Insumate, pierderile totale din cele doua etape au insumat 804 mii familii de albine;

. etapa 2000-2003, cand s-a inregistrat o crestere a efectivului apicol cu 225 mii familii de albine, cu un ritm mediu anual de crestere de 75 mii familii.

Scaderea efectivelor familii de albine s-a datorat, in special, urmatoarelor cauze:

. lichidarea sectorului cooperatist;

. desfiintarea stupinelor din sectorul de stat (I.A.S. si silvic);

. renuntarea la activitatea de crestere a albinelor a unui numar mare de apicultori (peste 40.000) care detineau exploatatii mici (1-10 familii de albine), la care activitatea a fost si este nerentabila;

. cresterea preturilor la carburanti, biostimulatori, medicamente de uz apicol, utilaje etc.;

. mentinerea pretului redus la produsele apicole, datorita puterii de cumparare reduse a unui segment important al populatiei;

. lipsa totala a subventionarii producatorilor apicoli de la bugetul statului, pana in anul 2002.

Un rol insemnat in dezvoltarea apiculturii l-a avut, si in perioada de tranzitie, Asociatia Crescatorilor de Albine din Romania, care s-a reorganizat intr-o structura teritoriala cu filiale judetene, in care a fost cuprinsa marea majoritate a crescatorilor de albine din intreaga tara. La nivelul fiecarei filiale judetene functioneaza cate o societate comerciala, care preia produsele apicole realizate de producatori in stupinele proprii si asigura aprovizionarea crescatorilor cu utilaje, instalatii si materiale apicole realizate de S.C. Complexul apicol S.A. si S.C. Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultura S.A.

Perioada actuala poate fi caracterizata printr-o dezvoltare fara precedent a apiculturii. Astfel, apicultura din Romania se situeaza, in prezent, pe primele locuri in Europa si pe plan mondial in ceea ce priveste productia apicola. Cresterea efectivelor si a productiei apicole sunt datorate, in principal, urmatoarelor elemente⁶ (⁶ Ibidem):

. crearea unui cadru organizatoric solid, prin infiintarea Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania, care, prin integrarea apiculturii pe verticala si orizontala a devenit un organism dinamizator al intregii activitati apicole din tara noastra;

. amplificarea cercetarilor stiintifice in apicultura, prin infiintarea, in 1974, a Institutului de Cercetari si Productie pentru Apicultura;

. organizarea unor actiuni corelate privind prevenirea si combaterea bolilor la albine;

. organizarea valorificarii bazei melifere prin stuparitul pastoral.

Perspectivele dezvoltarii apiculturii in Romania

Din punct de vedere valoric, apicultura detine, in economia nationala, valori absolute mici, in comparatie cu alte subramuri ale productiei animaliere. In Romania, valoarea produselor apicole naturale comercializate reprezinta, conform statisticilor recente, mai putin de doua procente din valoarea productiei animaliere. Importanta economica a acestor produse este insa mult mai mare, daca avem in vedere cresterea valorii lor prin industrializare, utilizarea ca materie prima la fabricarea a numeroase produse alimentare, medicamentoase, energovitalizante, cosmetice.

In Programul de Dezvoltare a Agriculturii s-au prevazut, pentru apicultura, obiective de crestere a efectivului de albine si de modernizare a tehnologiei de crestere a acestora, in paralel cu sporirea efectivului de albine si, implicit, a productiei de miere si a disponibilitatilor de export. Alaturi de aceste obiective generale, sunt considerate si o serie de obiective derivate privind dezvoltarea apiculturii, si anume: ameliorarea genetica a albinei romanesti; aplicarea metodelor noi de crestere si intretinere a familiilor de albine; practicarea rationala pe scara largita a stuparitului pastoral etc. Indeplinirea tuturor acestor obiective are ca scop final cresterea eficientei economice a produselor apicole.

Apicultura, ramura a zootehniei cu vechi si bogate traditii in Romania, poate inregistra o dezvoltare adevarata si o crestere economica viabila in etapa actuala numai in conditiile functionarii in conformitate cu principiile economiei de piata. Specialistii, fie ei teoreticieni sau practicieni, apreciaza ca pentru a aduce apicultorul roman si apicultura romaneasca la nivel european, ar trebui antrenate in procesele de productie din acest sector de activitate multe resurse valorificate insuficient sau nevalorificate pana in prezent. De asemenea, in apicultura, profitul nu este reprezentat doar de profitul direct realizat de stupar, ci si de (sau mai ales de) profitul rezultat din agricultura, obtinut in urma sporurilor de recolta datorate polenizarii.

Apicultura romaneasca, in care proprietatea privata este predominanta, se supune, in prezent, rigorilor economiei de piata. In consecinta, desi se manifesta o serie de probleme si disfunctionalitati (cum ar fi pretul scazut al mierii la export, dar si pe piata interna), au loc permanent ajustari structurale, astfel incat produsele si serviciile - obtinute si oferite - sa reziste si sa faca fata presiunilor competitive ale pietei europene si mondiale.

Desi Romania are un potential apicol substantial, sectorul este confruntat in prezent cu o serie de obstacole, dintre care cele mai importante sunt: inzestrarea tehnica precara; absenta subventionarii sau subventionarea necorespunzatoare a productiei apicole; dependenta de munca manuala si de capriciile vremii; productivitatea muncii extrem de scazuta etc.

Perioada de tranzitie in domeniul apiculturii a avut urmatorul specific: pe de o parte dezvoltarea stupinelor semiprofesioniste si profesioniste, cu activitate intensa, al carei scop principal il constituie realizarea de profit, prin cresterea productiei de miere pe familia de albine si reducerea costurilor pe unitatea de produs, iar pe de alta parte diminuarea stupinelor mici detinute de apicultorii amatori, a caror activitate este nerentabila. De asemenea, in ultimii ani, un numar din ce in ce mai mare de tineri s-au orientat catre practicarea apiculturii, confirmand astfel tendintele de relansare ale sectorului.

In conditiile trecerii de la economia centralizata la economia de piata libere, s-a manifestat, evident, trecerea de la amatorism la apicultura profesionista, imbinarea traditiei cu elementele de modernitate facandu-se in conditiile in care reglementarile din apicultura romaneasca sunt corelate cu cerintele integrarii in Uniunea Europeana. Apicultura este practicata, in prezent, de persoane apartinand unor diverse categorii socio-profesionale si grupe de varsta, fiind considerata un domeniu de interes national.

Deoarece apicultura este departe de a fi atins nivelul maxim de dezvoltare, sunt stabilite unele masuri de strategie sectoriala la nivel national, structurate in concordanta cu tendintele europene si mondiale. Aplicarea acestor masuri (unele dintre ele fiind cuprinse si in Legea apiculturii, din 1998) poate contribui la atenuarea conjuncturii nefavorabile inregistrata dupa 1989 si la revigorarea acestui sector deosebit de important, din perspectiva economica, ecologica si sociala.

Transformarile caracteristice economiei de piata au remodelat acest sector al zootehniei, incepand cu anul 1990, structura sa fiind in curs de definire, clarificare si obtinere a unei identitatii specifice. O analiza punctuala a tipurilor de exploatatie apicola este prezentata in tabelul nr. 2.13.

Tabelul nr. 2.13.

Tipuri de exploatatie apicola

Sursa: Bura, M. si colab., Tehnologie apicola, Editura Solness, Timisoara, 2005; * Nu se iau in calcul micii apicultori, care practica un stuparit de placere. **In SUA, apicultorul cu peste 640 de familii este definit "commercial beekeeper", in traducere libera apicultor industrial. In Romania, foarte putine exploatatii apicole depasesc ca dimensiune 150 familii de albine.

In perioada actuala si in perspectiva, accentul se pune pe intensificarea si diversificarea productiei, cresterea efectivelor de familii de albine si a performantelor biologice si productive, asigurarea calitatii productiei si armonizarea legislatiei autohtone din domeniu cu reglementarile Uniunii Europene. De asemenea, stringenta cresterii competitivitatii va determina o accelerare a procesului de concentrarea activitatilor de crestere a albinelor si realizare a produselor apicole.

Caracteristici ale pietei produselor apicole

Piata mondiala a produselor apicole a fost marcata, in ultimele decenii, de numeroase si intense schimburi comerciale intre statele producatoare si cele consumatoare, intensitatea desfasurarii acestor schimburi fiind determinata in principal, de importanta produselor respective, recunoscute nu doar ca alimente, ci si ca medicamente, dar si de modificarile inregistrate in structura consumului alimentar, indeosebi in tarile dezvoltate.

Mierea, datorita calitatilor sale terapeutice, este consumata in toata lumea, alaturi de celelalte produse apicole, consumurile medii inregistrate fiind diferite de la o tara la alta, de la o zona la alta etc. Unele tari, cum ar fi China sau Argentina, sunt mari producatoare de miere, insa consumul lor intern este redus si, in consecinta, exporta o mare parte a productiei obtinute. Consumuri insemnate se inregistreaza in Statele Unite ale Americii, dar si in tarile membre ale Uniunii Europene. Consumul de miere mediu in Romania se situeaza sub nivelul european, tara noastra fiind un exportator recunoscut. Pe plan mondial, productia de miere inregistreaza un trend ascendent, consecinta fireasca a cresterii numarului de stupi.

In conformitate cu statisticile FAO, productia mondiala de miere a inregistrat o variatie sensibila in ultimii ani (tabelul nr. 2.1. si anexa nr.2.1.).

Tabelul nr. 2.1.

Evolutia productiei de miere de albine pe plan mondial, in perioada

Sursa: FAOSTAT

Productia mondiala de miere se concentreaza pe continentul asiatic, China fiind cel mai mare producator. In anul 2004, productia de miere a Chinei a fost de 306 mii tone. China exporta circa jumatate din productia proprie pe pietele Japoniei, Statelor Unite ale Americii, Germaniei, Belgiei si Spaniei. Un alt mare producator mondial de miere este reprezentat de SUA, cu o productie de 82 mii tone in anul 2004.

In tarile cu agricultura avansata, apicultura este orientata in directia unei dezvoltari mixte, si anume: polenizarea culturilor agricole entomofile si a pomilor fructiferi, pe de o parte, si realizarea de produse apicole necesare populatiei si nevoilor anumitor ramuri industriale, pe de alta parte, rolul preponderent revenind actiunii de polenizare. Productiile diferite inregistrate in diverse tari si regiuni se datoreaza si gradului mai mare de industrializare in apicultura, concentrarii si specializarii productiei in acest sector de activitate.

Pe plan mondial, in ultimii ani apicultura inregistreaza pierderi, consecinta a dezvoltarii industriei si intensivizarii agriculturii. De asemenea, datorita disparitiei treptate a entomofaunei spontane polenizatoare, cresterea albinelor a capatat o importanta deosebita, albinele ramanand principalul agent polenizator al plantelor entomofile. Rolul si efectul albinelor in polenizare intrece cu mult pe cel care se refera la productia de miere, ceara si alte produse apicole.

La nivelul reuniunilor internationale de apicultura desfasurate in ultimii ani, s-a evidentiat pericolul in care se gaseste apicultura mondiala, urmare a poluarii accentuate a mediului inconjurator si a folosirii pesticidelor in agricultura si silvicultura.

In Uniunea Europeana, piata mierii se caracterizeaza prin existenta a doua produse bine diferentiate, si anume: mierea pentru masa si mierea industriala. Mierea pentru masa este utilizata prin consumarea ca atare, de catre om; alte utilizari sunt cele de indulcire a preparatelor culinare, a bauturilor sau a produselor de patiserie preparate in casa. Cea mai mare parte din consumul de miere corespunde acestui tip, estimandu-se ca 85% din totalul mierii comercializate la nivelul U.E. este mierea de masa. Mierea industriala este utilizata in industria alimentara ca indulcitor, aromatizant sau pentru asigurarea prospetimii produselor, precum si in industria farmaceutica, cosmetica; de asemenea este utilizata in sectorul tutunului. Partea pietii privind mierea industriala este estimata la 15% din totalul mierii consumate in UE, procentul variind de la un stat membru la altul.

Chiar si dupa aparitia inlocuitorilor la un pret scazut (mierea industriala fiind concurata puternic de produse precum siropul de zahar invertit, zaharul lichid (hidrolizat enzimatic pe baza de porumb etc.), mierea continua sa fie utilizata in unele produse alimentare atat pentru gustul deosebit pe care il confera alimentului, cat si pentru plusul de valoare pe care il asigura mentionarea pe eticheta a mierii ca ingredient.

Pe piata europeana a mierii sunt prezenti producatorii, conditionatorii, importatorii si reprezentantii industriei, mierea ajungand la consumator fie prin cumparare directa de la producator, fie prin filierele normale de distributie a alimentelor (Prin conditionarea mierii se intelege totalitatea procedeelor tehnice menite sa asigure purificarea acesteia pentru pastrarea propietatilor fizico-chimice si biologice in perioada conservarii. Procesele prin care se realizeaza aceste elemente se refera la filtrarea mierii, limpezirea ei, reducerea continutului de apa, lichefierea mierii cristalizate, pasteurizarea si conservarea ei). Pe plan mondial asistam, in prezent, la manifestarea urmatoarelor tendinte in evolutia apiculturii, cu implicatii directe asupra pietei produselor apicole³ (³Marghitas, L.A., Albinele si produsele lor. Editia a II-a revazuta si adaugita, Editura Ceres, Bucuresti, 2005):

. combaterea daunatorilor cu pesticide selective si folosirea intr-o mai mare masura a metodelor biologice de combatere;

. intensificarea cercetarilor bazate pe biochimie si genetica celulara;

. simplificarea tehnicilor de intretinere si a lucrarilor in stup;

. producerea de reproducatori conform unor scheme de selectie din ce in ce mai sofisticate, folosirea curenta a insamantarilor artificiale;

. mecanizarea, automatizarea si simplificarea lucrarilor de extractie, prelucrare din stupina;

. dezvoltarea activitatii de ameliorare etc.

Oferta si consumul

Pe plan mondial, in ultimii ani, cresterile efectivelor de albine, dar mai ales ale productiilor de miere, au fost influentate de numerosi factori, dintre care se remarca cei de natura tehnica, si anume:

. introducerea in productie a tehnologiilor noi si imbunatatite de crestere si exploatare, rezultate din cercetarea stiintifica;

. cresterea gradului de sistematizare si mecanizare a lucrarilor apicole;

. diversificarea, concentrarea, specializarea si cooperarea in productie si

integrarea economica;

. organizarea pe baze stiintifice a productiei in exploatatiile apicole si unitatile de procesare - valorificare;

. pregatirea si specializarea fortei de munca.

Productia mondiala de miere se concentreaza pe continentul asiatic, China fiind cel mai mare producator. Evolutia productiei de miere pe acest continent prezinta un trend ascendent, marile regiuni producatoare fiind situate, in principal, in China, Turcia si India. Productia de miere din aceste trei tari reprezinta mai mult de 85% din productia totala a continentului. China detine aproximativ 20% din productia mondiala de miere si exporta circa 50% din productia proprie, principalele piete de export fiind Japonia, Statele Unite ale Americii, Germania, Belgia si Spania.

Tabelul nr. 2.3.

Productia si consumul de miere in China, in perioada 1990-2004

Sursa: FAOSTAT

In Europa, principalele tari producatoare de miere sunt: Rusia, Ucraina, Spania, Franta, Germania, Ungaria, Grecia, Romania si Italia (anexa nr. 2.1.). Unul dintre principalii actori ai pietei mierii este Germania, asa cum rezulta din analiza datelor inscrise in tabelul nr. 2.4.

Tabelul nr. 2.4.

Productia si consumul de miere, in Germania, in perioada 1990-2004

Sursa: FAOSTAT

Tarile mari producatoare de miere din America de Nord sunt Statele Unite si Canada, care furnizeaza, impreuna, mai mult de 90% din productia totala a acestui continent.

Tabelul nr. 2.5.

Productia si consumul de miere, in SUA, in perioada 1990-2004

Sursa: FAOSTAT

Principalele caracteristici ale ofertei de miere a SUA sunt urmatoarele:

. aproape jumatate din familiile de albine si mai mult de jumatate din productia de miere se concentreaza in statele California, Florida, Minnesota, Dakota de Nord si Dakota de Sud;

. numarul apicultorilor si al familiilor de albine are o tendinta de scadere datorita pierderilor provocate de boli si cresterii costurilor de productie

. micii apicultori parasesc piata datorita pretului neatractiv si costurilor ridicate, precum si datorita timpului consumat pentru mentinerea familiilor in conditii de sanatate si de productivitate ridicata

. SUA exporta aproximativ 4% din productia obtinuta, balanta comerciala a produsului miere fiind deficitara datorita importurilor masive de miere bruta din China, Argentina, Mexic etc.

In America de Sud, 70% din productia de miere este furnizata de Argentina si Brazilia. Africa produce aproximativ 10% din productia mondiala de miere, tarile cu apicultura dezvoltata pe acest continent fiind: Etiopia, Kenya, Tanzania, Angola si Egiptul.

In ceea ce priveste pozitia ocupata in ierarhia mondiala a productiei de mieri de principalele 10 tari producatoare din lume, s-au inregistrat mutatii de la o etapa la alta pe parcursul perioadei 1970-2000, asa cum rezulta din datele inregistrate in tabelul nr. 2.6.

Tabelul nr. 2.6.

Productia de miere a principalelor zece tari producatoare din lume (mii tone)

Sursa: Popescu, I., Tendintele actuale si de perspectiva pentru dezvoltarea apiculturii in Romania, Revista Romania Apicola nr.2/2001

In tabelul nr. 2.7. se evidentiaza aspecte privind patrimoniul apicol al tarilor membre ale Uniunii Europene in anul 2000.

Tabelul nr. 2.7.

Apicultura europeana in anul 2000

Sursa: Platon, N., Consideratii privind apicultura in Uniunea Europeana, Revista Romania apicola 5/2002

Din cele 8.652.643 familii de albine, apicultorii profesionisti detineau si exploatau peste 3.671.000 de familii de albine, ceea ce reprezenta 42,2% din efectivul apicol existent in tarile membre. Cu privire la procentul pe care il reprezenta familiile de albine detinute de micii apicultori, cei amatori, acesta era de 57,6% pe ansamblul U.E.. In tarile U.E. apicultorii amatori detineau, la momentul respectiv, in medie, cate 11 familii de albine.

In anul 2004, statele membre ale Uniunii Europene inregistrau un efectiv de 8.719.352 familii de albine, detinute intr-un numar de 460.000 de exploatatii, din care circa 14.000 profesionale (cu peste 150 stupi); in acelasi an, s-a alocat pentru derularea programelor centrelor apicole un buget de 16.500.000 euro.

In ceea ce priveste consumul de miere pe plan mondial si european, se inregistreaza diferente importante intre diferite tari si regiuni. In anexele nr. 2.2. si 2.3. sunt prezentate consumurile totale, respectiv consumurile medii de miere, in perioada 1990-2004, in principalele tari consumatoare ale lumii. Astfel, cele mai mari consumuri totale de miere se inregistreaza in: China, SUA, Germania, India, Mexic, Franta, Anglia.

Consumuri medii de miere se inregistreaza si in tari precum: Austria, Republica Centrafricana, Noua Zeelanda, Elvetia, Spania, Slovenia, Grecia, Turcia si altele.

Preturile

Reforma sistemului de preturi pentru produsele agroalimentare constituie un proces complex ce vizeaza intregul circuit economic, incepand cu materia prima, continuand cu industrializarea si ajungand pana la comercializarea finala a productiei. Problematica preturilor este corelata cu ansamblul politicii economice promovata in sectorul agroalimentar, in general si in cel apicol, in special, vizand pe de o parte stimularea productiei de calitate si asigurarea securitatii alimentare interne, iar pe de alta parte echilibrarea ofertei cu cererea si competitivitatea pe piata mondiala, in conditiile respectarii concurentei internationale si protectiei producatorilor autohtoni. Preturile de productie ale mierii, pentru principalele tari producatoare ale lumii, sunt prezentate in anexa nr. 2.4. si in figura nr. 2.3. Se constata ca in perioada analizata, 1991- 2003, exista diferente sensibile intre principalele tari producatoare ale lumii. Daca, spre exemplu, pretul de productie al mierii in Germania a inregistrat un minim de 5,3 USD / kg in anul 2000 si un maxim de 8,3 USD / kg in anul 1996, in China preturile de productie au fost de 0,5 - 0,7 USD / kg. In Statele Unite ale Americii, in acelasi interval de timp, 1991 - 2003, preturile de productie au oscilat intre un minim de 1,1 USD / kg si un maxim de 3 USD / kg.

Pe plan mondial, preturi de productie mari se inregistreaza indeosebi in tarile care nu dispun de conditii naturale favorabile practicarii apiculturii, cum ar fi: Germania, Austria, Finlanda, Norvegia, Elvetia etc. In ceea ce priveste preturile de export ale mierii, acestea sunt prezentate in anexa nr. 2.5. Cu foarte putine exceptii, in cazul acestor preturi nu se inregistreaza diferente importante intre principalii exportatori de miere ai lumii. Una dintre aceste exceptii este Germania, care practica preturi mari la exportul de miere, nivelul maxim inregistrat in perioada 1990 - 2004 fiind de 4,1 USD / kg in anul 2004.

Se impune a fi realizata o analiza punctuala si din perspectiva preturilor de import ale mierii, practicate de principalele tari importatoare ale lumii. Analizand datele inscrise in anexa nr. 2.6., constatam faptul ca Germania, SUA, Japonia, Anglia, Franta (principalii importatori de miere ai lumii), au inregistrat niveluri relativ apropiate ale acestor preturi, in perioada 1990-2004.

Comertul exterior

In ultimele decenii, dezvoltarea comertului international cu produse apicole a fost influentata de numerosi factori, dintre care remarcam:

. evolutiile demografice, cu impact asupra cererii de alimente;

. cresterea veniturilor, cu efecte asupra cererii in tarile in curs de dezvoltare;

. cresterea ofertei mondiale si a stocurilor de produse apicole;

. modernizarea infrastructurilor de transport, depozitare si conservare a produselor apicole;

. liberalizarea schimburilor comerciale si internationalizarea pietelor etc.

Conform statisticilor internationale, in perioada 1980 - 2000, aproximativ 20 - 30% din productia mondiala de miere a fost destinata exportului. Volumul exportului a cunoscut in aceasta perioada cresteri semnificative, de la 211 mii tone in anul 1980, la 373 mii tone in anul 2000.

La inceputul anilor 1980, mierea destinata exportului provenea in principal din America de Nord, 33,9%, Asia 24,1%, Europa 17,9%; America de Sud participa cu 11,6%, iar Oceania cu 6,4%. Dupa anul 1990, America de Nord a inregistrat o scadere constanta in ierarhia mondiala a exportului de miere, fiind depasita, pe rand, de: Asia, America de Sud si Europa. In anul 2000, Asia a devenit cea mai mare exportatoare de miere din lume, fiind urmata de America de Sud, Europa, America de Nord si Oceania.

Evolutia exporturilor de miere pe plan mondial este prezentata in anexa nr. 2.7., tabelul nr. 2.8.

Tabelul nr. 2.8.

Evolutia exporturilor totale de miere, in perioada 1990-2004 (mii tone)

Sursa: FAOSTAT

Principalele tari exportatoare de miere in perioada 1990-2004 au fost China, Mexic, Argentina si Germania.

Tabelul nr. 2.9.

Evolutia exporturilor de miere, in perioada 1990-2004 (mii tone)

Sursa: FAOSTAT

In ceea ce priveste importurile de miere, acestea sunt concentrate in principal in Europa, America de Nord si Asia. In anul 2000, aproximativ 60% din importurile mondiale de miere au avut ca destinatie Europa, iar 25% America de Nord. In Europa, cel mai mare importator de miere este Germania, care concentreaza aproape jumatate din totalul importurilor europene. In perioada 1990-2004, importurile totale de miere au inregistrat un trend ascendent. Astfel, daca in anul 1990 nivelul indicatorului era de circa 278 mii tone, in anul 2004 s-a ajuns la 393 mii tone (anexa nr. 2.9.).

Tabelul nr. 2.10.

Evolutia importurilor totale de miere, in perioada 1990-2004 (mii tone)

Sursa: FAOSTAT

Principalii importatori de miere, pe plan mondial, in ultimii cincisprezece ani, au fost urmatorii: Germania, Japonia, SUA si Anglia.

Tabelul nr. 2.11.

Evolutia importurilor de miere, in perioada 1990-2004 (mii tone)

Sursa: FAOSTAT

Dupa cum se poate obseva din analiza datelor inscrise in tabelul anterior, in ultimul deceniu al secolului trecut, importurile de miere in tarile asiatice au cunoscut o tendinta de scadere, crescand insa importurile de miere in America de Nord, consecinta fireasca a manifestarii tendintei Statelor Unite ale Americii de crestere constanta a volumului importurilor. In aceeasi perioada, si importurile Germaniei au inregistrat un trend ascendent.