Clasificarea produselor agricole si agroalimentare

In sfera pietelor pentru valorificarea produselor agricole si agroalimentare se pot distinge mai multe criterii de clasificare  dintre care se pot aminti urmatoarele:

Dupa provenienta produsului respectiv, se pot distinge: produse ale culturilor cerealiere si tehnice, caracterizate printr-o posibilitate mai mare de pastrare, pretentii reduse pentru transport si manipulare, iar pentru consum este necesar a fi prelucrate; produse hortiviticole, caracterizate printr-un continut mare de apa, de aici decurgand pretentii ridicate privind transportul si pastrarea acestora; produse animaliere, caracterizate printr-un continut ridicat de proteine si grasimi, decurgand de aici un grad ridicat de alterare; produse agricole secundare - paie, coceni, vreji, gunoi de grajd etc. - a caror destinatie de valorificare o reprezinta frecvent productia vegetala sau animala din aceeasi unitate.[1]

Din punctul de vedere al partii din planta care se consuma, produsele agricole se pot imparti in: fructe, care reprezinta partea folosita in consum, ca de exemplu: mere, nuci, ardei etc.; seminte, in consum se folosesc semintele, ca de exemplu: graul, inul de ulei, bobul de linte etc.; frunzele: salata, spanac etc.; inflorescenta: conopida; tulpini, care pot fi tulpini subterane - cartoful - sau tulpini aeriene - inul si canepa de fuior etc.; radacini tuberizate, de exemplu: morcovul, sfecla etc.[2]

Din punctul de vedere al gradului de maturitate, produsele agricole vegetale se pot imparti in grupe la care faza de maturitate, respectiv, de dezvoltare a produselor agricole corespunde unui procent de acumulare a substantelor de rezerva, respectiv a substantelor utile scopului urmarit:

maturitatea de recoltare, reprezentand faza de dezvoltare in care produsele agricole au forma, marimea si culoarea caracteristice soiului, in conditiile agropedoclimatice ale scopului urmarit;

maturitatea de consum, reprezinta faza in care produsele care dupa recoltare au acumulat suficiente substante de rezerva si pot dobandi maximum de insusiri gustative;

maturitatea comerciala, reprezinta faza de dezvoltare in care produsele agricole au dobandit insusiri cerute de comert, deci sunt apte pentru a fi valorificate pe piata;

maturitatea tehnica, reprezinta faza in care produsele au acumulat suficiente substante de rezerva pentru a corespunde scopurilor de industrializare;

maturitatea fiziologica, reprezinta faza in care produsele au acumulat maximum de substante de rezerva, semintele si-au terminat ciclul morfologic si sunt apte pentru a germina.

Din punctul de vedere al gradului de perisabilitate, produsele sunt grupate in patru categorii precizate in STAS nr. 6952/64, in felul urmator: produse foarte usor perisabile, care incadreaza produse vegetale, ca de exemplu: fructe, capsuni, mure, anumite legume etc., precum si o serie de produse animale, ca de exemplu: laptele, carnea etc.; produse usor perisabile, ca de exemplu: fructe, piersici, struguri, cirese, visine etc., sau legume: ardei, varza de vara etc.; produse perisabile, cum sunt anumite fructe ca: mere, pepeni, struguri de masa etc., sau legume, ca: patlagele, vinete, ridichi de toamna, cartofi de vara etc.; produse rezistente, ca de exemplu, cerealele, unele fructe, ca: nuci, alune etc., unele legume, ca: ceapa, cartofi de toamna etc.

Din punct de vedere comercial, produsele se pot clasifica avand ca principal criteriu data aparitiei pe piata. Acest moment al aparitiei pe piata este determinat de insusirile speciilor sau soiurilor, de conditiile existente in zona de productie, precum si de metodele agrotehnice aplicate de producatori pentru grabirea sau intarzierea maturizarii, in functie de cerintele consumatorilor. Din acest punct de vedere se folosesc terminologii: trufandale, produsele - de regula cele horticole - date in consum in stare proaspata in afara perioadei normale de aparitie; produsele horticole: de vara, de toamna, de iarna, definite dupa perioada lor de consum. Uneori in locul denumirilor de mai sus se folosesc denumirile: extratimpurii, timpurii, tarzii.[3]

Clasificarea produselor agroalimentare in practica comerciala impusa in cadrul pietei deriva din faptul ca diferite categorii de produse agricole nu se mai vand totusi in magazine speciale ci se vand impreuna cu alte produse de origine vegetala sau animala. Legat de acest criteriu, produsele agricole se impart in urmatoarele grupe principale: marfuri cerealiere fainoase (care deriva din cereale), zahar, miere, produse zaharoase, alcoolul si bauturile alcoolice si nealcoolice, stimulente si condimente, grasimile (care pot fi: vegetale, animale), laptele si produsele lactate, ouale, carnea si produsele din carne, pestele si produsele din peste, legumele si fructele proaspete si conservate.

Din punct de vedere al gradului si posibilitatilor de transformare (prelucrare), se disting:

produse agricole brute, fiind reprezentate prin acele produse netransformate pentru consumul alimentar in stare proaspata sau ca materie prima inainte de a fi introduse in industriile de transformare. In majoritatea cazurilor existente sub forma produselor agricole brute producatorii agricoli comercializeaza productia lor;

produse alimentare intermediare, care sunt rezultatul primelor etape de transformare a produselor agricole brute si care contin toate componentele produselor agricole, de exemplu, faina rezultata din boabele de cereale contine toate componentele produsului agricol brut, cum sunt: gluten, vitamine, arome etc.;

produse agroalimentare, reprezinta acele produse agricole brute transformate si/sau conditionate existente intr-o forma accesibila consumatorilor; transformarea este facuta in cadrul activitatii de baza a agentilor economici specializati sau in sectoarele de industrializare a producatorilor agricoli. Tot din acest punct de vedere produsele alimentare pot fi clasificate dupa realizarea stadiilor de prelucrare. Aceasta prelucrare poate fi: simpla, de exemplu, lapte pasteurizat; complexa, care implica combinarea unor produse diverse, sau multipla, atunci cand produsul parcurge stadii succesive de transformare pana la forma finala, de exemplu, preparatele de patiserie.

Avand la baza legaturile existente intre produsele agroalimentare in sfera consumului, acestea pot fi considerate: produse independente intre ele (la care diferitele produse nu se conditioneaza in sfera consumului); produse substituibile (in care consumul unui produs elimina consumul altui produs); produse complementare (la care consumul unui produs antreneaza si consumul altui produs).[4]

Din punct de vedere al calitatii in sfera tehnologiei, si implicatiile privind utilizarea produselor in industrie ca materie prima si a produselor finite rezultate:

problema calitatii materiilor prime se pune, in primul rand, in ceea ce priveste, compozitia produselor agricole si agroalimentare introduse in fabricatie si indeosebi continutul in substante utile si in substante nedorite. Prin insusirile tehnologice calitatea materiilor prime influenteaza insasi capacitatea de productie (cu referire la ponderea cantitatilor de deseuri si rebuturi rezultate din procesul de fabricatie, modificari ale ritmului de productie normal, aparitia unor frecvente adaptari etc.);

calitatea produselor finite a caror variabilitate depinde de grupa de produse si de sortiment. Astfel la marea majoritate a proceselor de fabricatie se obtin produse alimentare cu mai multe niveluri de insusiri calitative (continutul in substante utile a produselor finite fiind astfel diferentiat de la o calitate la alta).

Clasificarea manageriala a produselor in care criteriul utilizat este costul informarii pentru cumparare, fiind delimitate (Deac V., s. a., 2000):

produse generice, ce contin caracteristici usor si rapid de inteles pentru consumatori, costul informarii fiind redus (de exemplu produse agricole si agroalimentare ce sunt destinate consumului in stare proaspata);

produse descoperite, referindu-se la caracteristicile pentru care consumatorii nu au deplina cunoastere decat dupa utilizarea lor, costul de informare al cumparatorului fiind foarte ridicat (de exemplu produsele agroalimentare care au suferit foarte multe transformari);

produse de reputatie, pentru care cumparatorul se informeaza cand doreste sa cumpere acest tip de produse, informatiile nefiind in raport direct cu produsul (achizitionarea unor produse agroalimentare de marca, ca de exemplu bauturi).