Particularitati morfologice ale vitei de vie

PARTICULARITATI MORFOLOGICE aLE VITEI DE VIE

Necesitatea de a se obtine productii ridicate, de buna calitate si cu profit, ne determina sa dirijam cresterea si rodirea vitei de vie prin multiple si repetate interventii tehnice. Ele nu se pot executa fara cunoasterea morfologiei si anatomiei organelor vitei de vie. Aceleasi informatii privind particularitatile morfologice si anatomice, asigura conditiile de intelegere si aplicare a biotehnologiilor viticole, de sistematizare si identificare a speciilor si soiurilor de vita de vie.

In functie de rolul pe care il indeplinesc in viata plantei, partile componente ale vitei de vie se pot grupa in: organe vegetative (radacina, tulpina, frunza, mugurele) si organe de reproducere (inflorescenta, floarea, fructul, samanta).

PARTICULARITATI MORFOLOGICE ALE SISTEMULUI RADICULAR

Radacina vitei de vie, prin elementele din care este alcatuita, mod de legatura si etajare, formeaza un sistem - sistemul radicular. Acesta este compus din axul si ramificatiile radacinii. Dupa origine, radacinile sunt embrionare si adventive. In cazul vitelor inmultite prin seminte radacinile sunt embrionare. La acestea, axul radacinii se formeaza din radicela embrionului provenita din samanta si se numeste radacina principala (pivot). La cele inmultite vegetativ, radacinile sunt adventive, axul radacinii provine dintr-o portiune de tulpina (butasi, marcota) pusa la inradacinat

Ramificarea radacinii. Pe radacina principala (pivotul radacinii) sau pe axul radacinii se formeaza ramificatiile de ordinul I, pe ele se prind ramificatiile de ordinul II si tot asa pana la ordinele VII - IX. La vitele obtinute din marcote sau din butasi lungi, ramificatiile de ordinul I formeaza doua sau mai multe etaje. Pe butasii lungi de 40 cm, radacinile de ordinul I, care apar in dreptul nodurilor' se grupeaza la trei nivele diferite, formand trei etaje : etajul ramificatiilor inferioare sau bazale, al ramificatiilor mijlocii sau intermediare si al ramificatiilor superioare (superficiale) sau de roua. Pentru productie, prezinta importanta ramificatiile de la baza butasului. De aceea, viticultorul determina fortifierea lor.

Unghiul geotropic reprezinta unghiul care se formeaza intre radacini si verticala locului, trecuta prin punctul lor de origine. Ramificatiile de ordinul I formeaza, in general, un unghi mai mic decat radacinile de celelalte ordine. Valorile unghiului geotropic variaza de la specie la specie si de la soi la soi, fiind un caracter genetic. La soiurile cu unghiul geotropic mic (20), radacinile sunt pivotante (ex.: Rupestris du Lot), la cele cu unghiul geotropic mijlociu (45 - 50), radacinile sunt oblice (ex.: Chasselas x Berlandieri 41 B) si la cele cu unghiul geotropic mare (75 - 80) sunt trasante (ex.: Riparia gloire). Marimea unghiului geotropic este invers proportionala cu toleranta la seceta a speciei sau a soiului.

La o radacina in crestere, indiferent daca este embrionara, adventiva sau de ramificatie, deosebim urmatoarele zone morfologice exterioare, distincte: piloriza, varful vegetativ, zona neteda, zona pilifera si zona aspra .

PARTICULARITATI MORFOLOGICE ALE SISTEMULUI AERIAN

Sistemul aerian al vitei de vie este alcatuit din butuc (trunchi) sau tulpina (partea neramificata) si coroana (partea ramificata).

Butucul (trunchiul) sau tulpina

Tulpina reprezinta partea neramificata a sistemului aerian, prin care acesta se leaga de axul radacinii sau de pivotul radacinii (radacina principala). Dupa origine, tulpina este embrionara (la vitele inmultite prin seminte) si neembrionara sau exogena (la cele inmultite vegetativ).

La vitele altoite, imbinarea dintre altoi si portaltoi este desemnata de zona de concrestere, zona in care ingrosarile sunt evidente. La vitele cultivate in forme joase, trunchiul (butucul) nu depaseste inaltimea de 10 - 30 cmsi poate avea o forma dilatata in partea de sus (ca o farfurie) sau alungita (ca un fus ingrosat).

La vitele cultivate in forme semiinalte si inalte, tulpina are lungimi diferite .

Partea ramificatA (coroana)

Ramificatiile prinse la partea superioara a tulpinii, au varste, rol si lungimi diferite. Ele se pot grupa in: elemente de durata cu rol de schelet si elemente provizorii, cu rol de rodire (productie) si formare a scheletului .

Elementele de durata cu rol de schelet sunt bratele si cordoanele.

Bratele sunt elemente multianuale, pe care se lasa spre varf coarde mai tinere de doi ani, care au functii de formare si rodire. Ele pot fi simple (neramificate) sau compuse (ramificate). In functie de lungime, elasticitate si varsta, poarta denumiri conventionale (cotoare sau corcani). Bratele scurte (cotoare) au mai putin de 50 cm lungime, sunt groase, lipsite de elasticitate si pornesc direct din butuc. Cele lungi (corcani) au dimensiuni de 50 - 150 cm, sunt mai subtiri, elastice si au varsta de 3 - 6 ani .

Cordoanele sunt ramificatii multianuale, mai lungi si mai varstnice, pe care coardele mai tinere de doi ani cu functii de formare si rodire se lasa pe toata lungimea. Numarul cordoanelor la planta poate fi diferit: unul singur (Sylvoz, Moser s.a.), dublu (Mesrouze s.a.) si multiplu.

Elementele provizorii cu rol de formare si rodire. Pe trunchi, brate sau cordoane se prind ramificatii fara frunze, in varsta de 1 - 2 ani, care se numesc coarde. Ele pot fi de un an sau doi ani.

Elementele cu rol de formare (inlocuire) si rodire (productie) rezultate prin taierile in uscat a coardelor de 1 an, poarta denumiri conventionale :

Elementele cu functii de formare (inlocuire) sunt: cepii de inlocuire, coborare, rezerva si de siguranta.

Formatiunile cu functii de rod (productie) se obtin prin dimensionarea coardelor de un an prinse pe lemn de doi ani la diferite lungimi. Acestea sunt: coardele de rod, corditele de rod si cepii de rod.

Coardele, corditele si cepii pot fi prinsi izolat sau in asociatie. Cand pe un cep de doi ani se gaseste in partea de sus o coarda de rod sau o cordita de rod, iar sub ea un cep de inlocuire, asociatia se numeste veriga de rod sau cuplu de rod . Aceasta, reprezinta unitatea de baza in aplicarea taierii, deoarece coarda asigura rodul pentru anul in curs, iar cepul asigura elementele de rod pentru anul urmator.

In tehnica viticola se mai pot folosi unele formatiuni asociate: calarasul si biciul.

Mugurii

La vita de vie se intalnesc muguri solitari (cu un singur con de crestere) si muguri grupati (sub un invelis de protectie comun), cunoscuti sub denumirea de complex mugural sau ochi. In functie de pozitia lor pe lastar acestia pot fi: apicali (terminali) si laterali;mugurii care apar si se formeaza la subsoara (axila) frunzei poarta denumirea de axilari . Cei de la insertia lastarilor, respectiv coardelor, poarta denumirea de coronari sau unghiulari. Mugurii de sub scoarta se numesc dorminzi, ei transformandu-se in lastari, numai in anumite conditii.

Complexul mugural axilar (ochiul) la vita de vie este alcatuit din mai multi muguri . La scurt timp de la aparitie, complexul mugural are doua varfuri de crestere vegetative, acoperite cu elemente frunzoase. Primul varf de crestere vegetativ, mugurele primar de vara sau de copil , este mai mare si are elementele acoperitoare asezate perpendicular pe frunzele lastarului purtator. Al doilea varf de crestere vegetativ devine mugure principal. El are elementele acoperitoare in acelasi plan cu frunzele lastarului purtator. La subsuoara catafilelor mugurelui principal se formeaza doua noi varfuri vegetative, care devin muguri stipelari.

Mugurii care au primordii din care rezulta inflorescente si struguri, se numesc roditori.

LAstarii Si copilii

Lastarii si copilii reprezinta cresteri vegetative anuale, purtatoare de frunze. In functie de originea acestora. ei pot fi: vegetativi (formati din muguri) si generativi (obtinuti din seminte). Lastarii proveniti din complexul mugural sunt: principali (cand se formeaza din mugurele principal), de inlocuire (din mugurii stipelari), primari (de vara, copili) si lacomi. Lastarii principali pot fi roditori sau neroditori. Cei proveniti din mugurii dorminzi, existenti pe lemnul mai batran de doi ani, sub scoarta, se numesc lacomi.

La subsuoara frunzei lastarilor principali apar, anticipati, lastarii primari, de vara sau copilii . Ei se formeaza din primul varf de crestere vegetativ (mugurele primar) al complexului mugural si au o comportare diferita de cea a lastarilor principali. Copilii se deosebesc de lastarii principali prin alungirea primului internod si a unui numar mai redus de noduri fara carcei.

Lastarii au dimensiuni diferite, in functie de faza de crestere. In sectiune transversala lastarii vegetativi au forme asemanatoare cu cele ale coardelor. Sectiunea deasupra nodului este forma eliptica cu un usor intrand de partea mugurilor.

Lastarul la vita de vie, ca si copilul, este alcatuit din internoduri (meritale), limitate de noduri, asemanator coardelor. Pe lastari se prind frunzele, mugurii, carceii, inflorescentele si strugurii. Culoarea de baza a lastarilor este verde, peste care la unele soiuri se suprapune culoarea vinetie, castaniu - roscata s.a. Spre sfarsitul perioadei de vegetatie, acestia capata culoarea caracteristica soiului respectiv. Absenta sau prezenta perilor pufosi, lungi si lanosi, scurti si grosi sau scurti si pufosi este caracteristica de specie sau soi.

Frunza

Particularitati morfologice. Frunza la vita de vie este alcatuita din: limb, petiol si stipele.

Limbul este alcatuit din mezofil si 5 nervuri principale, si anume: nervura mediana (n.m.); doua nervuri laterale superioare (n.l.s.); doua nervuri laterale tertiare (n.l.t.) care sunt plasate pe nervurile inferioare, la aproximativ 1 cm de punctul petiolar .

Forma limbului este data de raportul dintre lungimea relativa a nervurilor principale si de valoarea unghiurilor dintre nervuri. In cadrul aceluiasi tip de forma, determinat de elementele enuntate, forma limbului este definita de numarul, forma si marimea lobilor, a sinusurilor si dintilor. Limbul poate avea urmatoarele forme: rotund, reniform (Rupestris du Lot), pentagonala (Feteasca neagra), cuneiform (Riparia gloire) si cordiform (Vitis cordifolia). Dupa lungime, limbul poate fi: mic (< 15 cm), mijlociu (15 - 20 cm), mare (20 - 25 cm) si foarte mare (> 25 cm).

Intre nervuri, frunzele prezinta intranduri care se numesc sinusuri. La o frunza se pot intalni sinusuri laterale superioare si sinusuri laterale inferioare (in functie de nervura pe care se sprijin; Sinusul (deschiderea) din dreptul petiolului se numeste sinus petiolar. Sinusurile petiolare sunt deschise si inchise.

Dupa numarul sinusurilor, deci si al lobilor, frunzele se clasifica in: frunze intregi (Om rau), frunze trilobate (Muscat Ottonel), 5 lobate (Feteasca alba) . Exista soiuri ale caror frunze se caracterizeaza prin aparitia a doi lobi suplimentari, pe lobul median sau pe lobii inferiori, astfel incat frunza apare 7 lobata (Ceaus alb, Cabernet Sauvignon). La unele soiuri de vita de vie se pot intalni si frunze sectate (Chasselas Cioutat) . Multe soiuri nobile de vita de vie prezinta un polimorfism foliar accentuat. Pe acelasi butuc, chiar si pe acelasi lastar se afla frunze intregi, trilobate si 5 lobate (grupa Pinot).

Forma si marimea dintilor reprezinta caractere de recunoastere a soiurilor. In functie de forma, dintii sunt unghiulari cu marginile drepte (Mustoasa de Maderat), cu laturile convexe (Traminer roz). Dupa marime, dintii pot fi marunti (Berlandieri x Riparia Kober 5 BB), mijlocii (Riesling italian) si mari (Riparia gloire).

Graunciorii de polen steril (in mediu steril) au forma de cupa. Ei nu prezinta pori germinativi si au nucleii degenerati.

Fructul

Fructul la vita de vie este o baca, rezultata din ovarul florii in urma proceselor de polenizare si fecundare.

Forma boabelor este determinata de raportul care exista intre lungime si latime precum si de simetria partilor determinata de ele. Dupa forma acestea pot fi: sferice (diametrul lungimii egal sau aproape egal cu cel al latimii); discoidale (diametrul lungimii mai mic decat cel al latimii si raportul dintre lungime si latime mai mic de 1, bobita fiind turtita la poli ); sferic turtite lateral (raportul dintre cele doua diametre putin mai mare decat 1); ovoidale (diametrul lungimii egal cu 1,1 - 1,3 din diametrul latimii); ovoidal ascutite cu varful drept ; eliptice cilindrice .

Culoarea pielitei se apreciaza si este tipica la coacere deplina; ea poate fi: galbena - verzuie (Gros Sauvignon), galbena - brumata (Furmint, Grasa de Cotnari), galbena - aurie (Riesling italian), galbena - roza (Aligoté), roz (Traminer roz), roz - gri (Pinot gris), rosie (Coarna rosie), neagra - gri (Negru moale), neagra (Negru vartos), neagra - violacee (Oporto).

Dupa consistenta, la coacere, miezul poate fi: carnos si crocant, carnos si moale, semizemos, mucilaginos si zemos.

Culoarea miezului. La majoritatea soiurilor speciei Vitis vinifera miezul este incolor, chiar daca pielita este colorata. Soiurile vinifera cu miez colorat in rosu (tinctoriale) sunt putine (Gamay Freaux, Alicante Bouschet). Soiurile de hibrizi producatori direct cu bobul negru, majoritatea au miezul colorat, tinctorial.

Gustul este caracter de soi si este determinat de indicele gluco-acidimetric. Din acest punct de vedere se deosebesc: soiuri nu prea dulci, cu nuante de acrisor, preferate in consumul pentru struguri de masa (Afuz Ali, Cramposie, Muscat de Hamburg), soiuri foarte dulci (la care aciditatea este mascata) din care se prepara vinul de calitate superioara (Grasa de Cotnari, Pinot gris, Traminer roz, Chardonnay). La aceste gusturi se pot adauga: dulce - acrisor (Coarna alba, Coarna neagra), ierbos (Cabernet Sauvignon).

Aroma apare in urma depunerii unor substante aromate in pielita (epicarp). Aceasta poate fi: de muscat, busuioc sau tamaios (Muscat Ottonel, Muscadelle, Muscat de Hamburg, Tamaioasa romaneasca, Busuioaca de Bohotin mai putin Traminer roz), de capsuna (Lidia, Ferdinand de Lesseps), foxata (Isabella).

In general, forma strugurilor este aceeasi cu cea a inflorescentelor. Ea este conturata de lungimea ramificatiilor de ordinul I care pornesc de pe axul rahisului. Din acest punct de vedere se intalnesc urmatoarele forme de struguri: cilindrica - lungimea ramificatiilor de ordinul I este aceeasi pe intreg rahisul (Feteasca alba); conica - lungimea ramificatiilor de ordinul I descreste de la baza spre varf (Traminer roz, Cabernet Sauvignon); cilindro-conica - ramificatiile de la baza ciorchinelui au aproape aceeasi lungime, ramificatiile de ordinul I aflate spre varf descresc treptat (Aligoté, Cadarca); ramuroasa - ramificatiile secundare sunt lungi, flexibile, strugurii sunt lacsi (Afuz Ali); uniaripata - intalnita in cadrul oricareia dintre formele anuntate mai sus, una din ramificatiile de ordinul I (secundara) de la baza rahisului se dezvolta mai mult, luand aspectul unei aripioare (Riesling italian); biaripati (Babeasca neagra).

Dupa lungime, strugurii pot fi: mici (pana la 14 cm), mijlocii (15 - 22 cm), mari (25 - 30 cm) si foarte mari (peste 30 cm).

Marimea strugurilor poate fi apreciata si in functie de greutatea lor: mici (sub 150 g); mijlocii (150 - 300 g); mari (300 - 600 g) si foarte mari (peste 600 g).

SAmAnTa

Particularitati morfologice. Samanta este alcatuita din corpul semintei si rostru sau cioc. Corpul semintei prezinta o fata ventrala latita si o parte dorsala, mai mult sau mai putin bombata. Pe partea ventrala se afla rafeul (proeminenta longitudinala care desparte samanta in doua). De o parte si de alta a rafeului se afla doua adancituri, care poarta denumirea de fosete.

In prelungirea rafeului, opus rostrului, se gaseste un sant care brazdeaza varful semintei numit silon. Partea dorsala prezinta (in treimea superioara sau catre mijlocul semintei) o mica