CONCURENTA - PARGHIE ESENTIALA A PIETEI

1. Concurenta: concept, mecanism, factori de influenta, indicatori de masurare

2. Concurenta perfecta

3. Concurenta imperfecta

4. Implicarea statului pe piata concurentiala

1. Concurenta: concept, mecanism, factori de influenta, indicatori de masurare

Concurenta constituie o trasatura esentiala a economiei de piata. Ea se prezinta drept coordonata fundamentala la care se raporteaza economia de piata, terenul pe care se manifesta competitia dintre agentii economici, mijlocul prin care libera initiativa poate actiona nestingherit spre realizarea unei inalte finalitati economice.

Concurenta reprezinta competitia, rivalitatea dintre agentii economici ofertanti (producatori de marfuri, comercianti, bancheri, etc.) pentru a atrage de partea lor clientela consumatoare, in vederea obtinerii unor profituri cat mai mari. Ea exprima, totodata, comportamentul specific, interesat al tuturor subiectilor de proprietate in conditiile economiei de piata, care pentru a-si atinge obiectivele, intra in raporturi de cooperare si confruntare.

Economia moderna de piata presupune concurenta generalizata in toate sectoarele economice si nu doar confruntarea limitata la piata si desfasurata cu mijloacele exclusive ale acesteia. Astfel, pentru un bun, concurenta se circumscrie tuturor etapelor pe care le parcurge acesta, in drumul sau de la producator la consumator, respectiv de la conceptie si proiectare pana la producere, vanzare si urmarirea comportarii in consum.

Concurenta face posibil ca prin mecanismul preturilor, al cererii si ofertei, agentii economici sa produca doar ceea ce este dorit si cerut de consumatori, la costurile cele mai scazute, cu eficienta cea mai ridicata. Ea constituie un stimulent pentru cei ce lucreaza si o forta coercitiva pentru cei care lucreaza prost, obligandu-i sa reduca cheltuielile, sa sporeasca capitalul, sa-si modernizeze activitatea prin investirea in cercetare si concretizarea rezultatelor in toate fazele activitatii.

Concurenta contribuie la distribuirea si folosirea resurselor de care dispune societatea la un moment dat in functie de nevoile reale ale acestora, stimuleaza progresul general contribuind la reducerea costurilor si prin aceasta a pretului de vanzare.

Din cele subliniate reiese faptul ca, concurenta se manifesta ca o lege economica obiectiva specifica economiei de schimb - legea concurentei - care exprima relatiile dintre producatori, precum si dintre producatori si consumatori, in vederea asigurarii unor conditii cat mai favorabile pentru producerea si desfacerea bunurilor economice.

Instrumentele luptei de concurenta se grupeaza in doua categorii:

a. de natura economica: reducerea costurilor de productie sub cele ale concurentilor; diminuarea preturilor de vanzare; cresterea calitatii bunurilor; acordarea unor facilitati clientilor; publicitate.

b. de natura extraeconomica: obtinerea de informatii privind activitatea concurentilor; sponsorizarea unor actiuni sociale; presiuni morale asupra clientilor, speculand cu promptitudine situatiile critice (razboaie, crize) si eludand chiar legile tarii. In cazuri limita se recurge la coruptie, santaj, boicot sau chiar violenta deschisa.

Corespunzator instrumentelor de concurenta, aceasta poate fi departajata in loiala si neloiala.

Concurenta loiala consta in utilizarea nediscriminatorie de catre toti ofertantii a unora din instrumentele economice amintite, in conditiile accesului liber pe piata si ale deplinei posibilitati de cunoastere a mijloacelor de reglementare a relatiilor de vanzare-cumparare.

Concurenta neloiala rezida in marirea artificiala a propriilor bunuri, in stimulente deosebite acordate clientilor, in utilizarea unor mijloace extraeconomice de patrundere si de mentinere pe piata etc. In tarile cu economie pe piata s-au adoptat reglementari speciale care incrimineaza actele de concurenta neloiala, acte legate de: crearea de confuzie in legatura cu activitatea altor concurenti, afirmatii false cu privire la calitatea produselor concurentilor, ademenirea prin diverse metode a salariatilor concurentilor pentru a obtine diverse informatii etc. De aceea, concurenta neloiala este cunoscuta si sub denumirea de concurenta incorecta sau nelegala.

Concurenta poate fi abordata in trei sensuri: ca politica sau strategie comerciala a firmelor; ca structura de piata si ca proces sau mecanism economic.[1]

Ca politica sau strategie comerciala a firmelor, concurenta vizeaza totalitatea mijloacelor, modalitatilor prin care firma incearca sa ocupe sau sa-si imbunatateasca pozitia pe piata.

Structura de piata este legata de conditiile in care concurenta exista la un moment dat pe o anumita piata, aici avandu-se in vedere numarul si puterea agentilor economici participanti la schimb, gradul de diferentiere a produsului, fluiditatea pietei, gradul de mobilitate a factorilor de productie, transparenta pietei, etc.

Ca proces sau mecanism, concurenta reflecta sistemul de legaturi intre agentii economici prezenti pe piata si cadrul obiectiv al desfasurarii acestora. Prin acest mecanism, actele subiective ale indivizilor sunt transformate in actiuni socialmente necesare, conforme cu legile economice obiective, cu rationalitatea economiei de piata.

Mecanismul concurential prezinta o serie de virtuti incontestabile:

- in primul rand reprezinta motorul care pune in miscare ansamblul de legaturi dintre capitalurile individuale si capitalul social, prin conectarea producatorilor individuali la productia sociala. Fiecare producator individual pentru a putea functiona trebuie sa intre in legatura cu alti producatori individuali, cu anumite categorii de vanzatori si cumparatori atat in amonte, pentru asigurarea conditiilor productiei, cat si in aval, pentru realizarea (vanzarea si incasarea) marfurilor produse de el;

- in al doilea rand asigura executarea cerintelor celorlalte legi economice obiective, sanctionand incalcarea cerintelor acestora (mai ale prin procesul de faliment); fara actiunea concurentei, a opozitiei permanente dintre producatori, acestia nu ar face eforturi deosebite pentru folosirea eficienta a resurselor existente la un moment dat in societate;

- in al treilea rand, concurenta transforma suma intereselor individuale in necesitati sociale, determina agentii economici sa-si dispute suprematia pe baza calitatii, competitivitatii si eficientei, manifestandu-si in acest mod caracterul constructiv;

- in al patrulea rand, concurenta contribuie la egalizarea progresiva a veniturilor, a conditiilor de viata. Progresul general al tarilor dezvoltate economic, in care concurenta s-a desfasurat din plin, nu poate fi contestat

- in al cincilea rand, concurenta asigura alocarea optima a resurselor, reglarea diviziunii sociale a muncii si stabilirea echilibrului la nivel micro si macroeconomic.

Pe langa virtuti, concurenta are si unele limite. Astfel, unii producatori procedeaza la deteriorarea calitatii bunurilor, la poluarea mediului inconjurator; urmarind reducerea costului de productie, diminueaza indeosebi costul salarial; daca acest lucru nu este posibil, din cauza sindicatelor, atunci procedeaza la ridicarea pretului de vanzare al produselor. De asemenea, concurenta poate fi insotita de specula, mai ales atunci cand cererea depaseste cu mult oferta, permitand anumitor persoane sa se imbogateasca usor si rapid, in detrimentul maselor populare. Astfel, apare necesitatea preintampinarii sau atenuarii efectelor negative ale concurentei, prin diferite masuri de aparare a intereselor salariatilor, a consumatorilor, a micilor producatori, a tarilor slab dezvoltate.

Desi concurenta orienteaza fundamental deciziile luate de agentii economici, actiunea ei se impune de regula nu anterior ci ulterior venirii pe piata.

Mecanismele concurentiale difera de la o perioada la alta, de la o piata la alta. Factorii si conditiile care fac sa se contureze mai multe tipuri de concurenta sunt: numarul si puterea economica a participantilor la tranzactii; gradul de diferentiere a bunului care satisface o anumita nevoie umana; facilitatile acordate sau restrictiile ridicate in calea celor care intentioneaza sa intre intr-o ramura, pe o anumita piata; gradul de transparenta a pietei; raportul dintre oferta si cererea de bunuri; complexitatea si functionalitatea retelei pietelor intr-o tara sau alta; conjunctura politica interna si internationala.

Daca luam in considerare numarul si puterea economica a participantilor pe piata avem urmatoarele tipuri de piete:

Tabelul 1.

Ca indicatori de masurare ai gradului de concurenta si monopolizare pot fi folositi urmatorii:

- numarul agentilor economici aflati pe piata. Cu cat acest numar este mai mare, cu atat gradul de concurenta este mai ridicat si invers.

- marimea firmelor. Pentru aprecierea dimensiunilor unei firme se ia in considerare marimea capitalului, volumul productiei, cifra de afaceri, numarul de salariati, etc. Din punct de vedere al concurentei are importanta firma lider, sau primele 10 firme din cadrul unei ramuri ce actioneaza pe o anumita piata, calculandu-se ponderea detinuta in cadrul ramurii sau pietei pentru indicatorii de mai sus.

- indicatori privind concentrarea pietei, care pun in evidenta faptul ca pietele sunt segmentate. Se poate determina coeficientul de concentrare (Jones) - C_c - ca insumare a ponderilor firmelor conducatoare in totalul productiei unei ramuri sau vanzarilor pe o anumita piata: C_c = S₁ + S₂ + .+S_n, sau coeficientul de concentrare Herfindahl-Hirschman - HHI, prin insumarea ponderilor ridicate la patrat ale firmelor care produc sau comercializeaza un produs pe o anumita piata: HHI = S₁² + S₂² +.+S_n².

2. Concurenta perfecta

Concurenta perfecta (pura) presupune un asemenea raport de piata, incat, pe de o parte, toti ofertantii sa-si vanda productia, la pretul pietei, fara ca vreunul dintre ei si toti impreuna sa-l poata influenta hotarator, pe de alta parte, solicitantii sa poata cumpara ceea ce au nevoie si cat doresc din fiecare bun la acelasi pret al pietei, de asemenea, fara a-l putea modifica dupa vointa lor.

Principalele caracteristici ale concurentei perfecte sunt:

a) Atomicitatea participantilor care presupune un numar mare de vanzatori si cumparatori pe piata, de marime si de forta comparabile, astfel ca nici unul sa nu poata exercita vreo actiune asupra cantitatii produse sau a pretului de vanzare.

b) Omogenitatea bunurilor conform careia produsele sunt identice, astfel incat celor care cumpara sa le fie indiferent de la ce producator obtin produsul.

c) Fluiditatea pietei. Cumparatorii pot sa-si aleaga in mod liber furnizorii, iar producatorii pot intra sau iesi, in mod liber, dintr-o piata anume sau intr-o ramura sau alta, neexistand bariere juridice sau institutionale la intrarea unor noi producatori concurenti pe piata unui anumit produs.

d) Perfecta transparenta a pietei in sensul cunoasterii perfecte a acesteia de catre toti agentii economici (atat a situatiei concrete a acesteia cat si a schimbarilor ce pot interveni in cadrul ei).

e) Perfecta mobilitate a factorilor de productie care presupune ca factorii de productie (munca, capital) sunt orientati spre domeniile care asigura profitul maxim posibil. Producatorii pot parasi pietele unde obtin pierderi si se pot orienta spre acelea care le asigura profit.

Concurenta perfecta are o existenta teoretica, intrucat in practica este imposibil sa fie reunite simultan cele cinci trasaturi care definesc continutul acestui tip de concurenta. Acest tip de concurenta serveste insa ca model teoretic de analiza a mecanismului pietei concurentiale.

Realitatea economica atesta existenta unei forme de concurenta ce intruneste caracteristicile concurentei complete cu o exceptie: omogenitatea produselor este inlocuita cu diversificarea lor, cumparatorii avand posibilitatea sa aleaga marfa concreta pe care o doresc din genul dat de marfa, iar vanzatorii pot sa-si impuna pretul si chiar cantitatea prin politica noilor sortimente de produse, deosebite de cele vechi. Este vorba de concurenta monopolistica.

Concurenta monopolistica permite sa se puna in evidenta importanta pe care o are concurenta prin produse, in conditiile economiei contemporane, alaturi de celelalte doua variabile ale concurentei: pretul si cantitatea produsa. In multe cazuri, eterogenitatea produsului nu decurge din diferentele de calitati intrinseci ale acestuia ci de diferentele de prezentare, de marci, de conditii de credit avantajoase, servicii post vanzare etc., ce urmeaza a segmenta piata, a mentine clientela, relativ stabila, si a evita ca aceasta sa abandoneze producatorul la cea mai mica diferenta de preturi.

Forma de concurenta monopolistica prezinta elemente ce apar atat la concurenta perfecta cat si la monopol. Principalele trasaturi ale acesteia sunt:

a) un numar mare de vanzatori aflati in fata a numerosi cumparatori;

b) diferentierea produselor din punct de vedere al calitatii, design-ului etc.;

c) inlocuirea in mare masura a concurentei prin preturi cu concurenta prin produse (marfuri);

d) inexistenta unor restrictii la intrarea in ramura a altor intreprinderi.

Firma monopolista nu poate vinde o cantitate nelimitata de produse la pretul pietei (ca in conditiile concurentei perfecte) producatorii confruntandu-se cu o cerere neelastica.

3. Concurenta imperfecta

Regimul economic prezent in tarile dezvoltate este unul mixt, in care se imbina initiativa privata cu cea publica, concurenta libera cu monopolul, piata actuala reprezentand un amestec de concurenta perfecta si imperfecta.

La prima vedere, concurenta imperfecta apare ca fiind o forma de manifestare a concurentei in general, opunandu-se liberei concurente si negand-o pe aceasta, unii subiecti economici avand posibilitatea sa influenteze prin actiunile lor raportul dintre cererea si oferta de marfuri si nivelul preturilor, in scopul obtinerii unor profituri mai mari si mai stabile.

Conditiile concurentei imperfecte pot fi considerate urmatoarele :

- absenta unei structuri atomizate a ansamblului economic si prezenta unei structuri moleculare concretizata in existenta unui numar mic de subiecti economici, care si-au instaurat dominatia in ramura sau subramura de productie in care desfasoara activitate, prin puterea lor economica putand influenta in mod sensibil cererea sau oferta si nivelul preturilor.

- diversificarea produselor care face ca eterogenitatea acestora sa ia locul omogenitatii. Aceasta conditie se poate realiza la modul real (imbunatatirea calitati produselor) sau iluzoriu (mod de prezentare, ambalare, reclama, publicitate, etc.)

- existenta unor bariere de ordin economic si/sau extraeconomic in calea miscarii libere a capitalului tehnic, a mainii de lucru, a marfurilor si a preturilor

- lipsa de transparenta pe piata. Lupta pentru maximizarea profitului a transformat secretul comercial, economic intr-una din cele mai eficiente arme ale luptei de concurenta pentru succesul economic individual. Piata a incetat sa mai fie institutia atotstiutoare care sa asigure informarea completa si veridica a actorilor economici.

Concurenta imperfecta, in functie de numarul si forta economica a agentilor economici producatori si consumatori, poate avea urmatoarele forme:

- monopol: un vanzator domina relatiile sale cu concurentii, impunandu-si conditiile de pret sau de calitate pe piata;

- oligopol: dominata de cativa producatori-vanzatori, de regula, de talie mare;

- monopson, duopson, oligopson: piata este dominata de anumiti cumparatori puternici - unul, doi, cativa.

Cea mai raspandita forma de piata in tarile cu economie de piata este cea de tip oligopol, aceasta fiind dominata de cativa producatori, vanzatori, de regula, de talie mare.

Oligopolul este acea forma a concurentei imperfecte caracterizata prin existenta unui numar mic de firme ce produc bunuri similare (ex.: industria otelului) sau diferentiate (ex.: industria automobilelor), firme care datorita ponderilor pe care le detin in ansamblul ofertei, reusesc sa influenteze formarea pretului in scopul maximizarii profiturilor.

Interdependenta dintre firmele oligopoliste obliga pe fiecare firma in parte sa tina cont de reactiile celorlalte, sa prevada aceste reactii, fiecare este sensibila la modificarea unor decizii ale concurentilor privind pretul sau cantitatea produsa. Incertitudinile previziunilor (presupunerilor) rezulta nu numai din dificultatile generale de informare, ci si din natura acestei forme de concurenta. Este greu de prevazut care vor fi reactiile celorlalti parteneri.

O alta caracteristica a oligopolului este strategia diversificarii produselor si activitatilor.

In conditiile oligopolului, firma exercita o anumita influenta asupra pretului, dar nu-l poate alege ca in cazul monopolului, deoarece ea trebuie sa tina seama de reactiile uneori foarte pregnante ale celorlalte firme si de consecintele acestora asupra propriei activitati.

In teoria economica sunt consemnate urmatoarele forme de oligopol[2]:

a) oligopol pur sau oligopol diferentiat, in functie de existenta sau absenta diferentierii produselor.

Daca produsele sunt identice vorbim de oligopol pur, unde interdependentele intre firme sunt mai mari, orice modificare de pret din partea unei firme fiind resimtita puternic de celelalte. Daca produsele sunt diferentiate, modificarile de pret vor afecta in masura mai mica ceilalti competitori.

b) in functie de legaturile reciproce, de gradul de coordonare, putem vorbi de oligopol complet coordonat (intelegeri directe intre firme), oligopol partial coordonat (intelegeri spontane sau tacite) si oligopol fara coordonare.

Oligopolul complet coordonat poate sa ia forma cartelului, acordul incheiat intre firme vizand exclusiv nivelul pretului sau atat pretul de vanzare, cat si nivelul productiei.

In mod obisnuit, oligopolul presupune insa o coordonare spontana, fiecare firma luand in considerare reactiile celorlalte la propriile actiuni, in functie de aceasta stabilindu-si propriile politici comerciale. Aici pot sa apara doua tipuri de relatii concurentiale: acceptarea unei firme lider a carei influenta este dominanta sau cooperarea voluntara determinata de interese comune, etica afacerilor sau toleranta reciproca.

Oligopolul fara coordonare se poate manifesta sub forma unor relatii de concurenta agresiva in domeniul stabilirii preturilor si a desfacerii marfurilor (oligopoluri omogene), a unor relatii concurentiale cu accent pe calitatea/noutatea produsului si reclama (oligopoluri diferentiate) sau a unor relatii concurentiale inlantuite in cadrul unor ramuri cu numar mare de firme dar diferentiate din punct de vedere al marimii si puterii lor economice.

c) din punct de vedere al maximizarii profiturilor, putem vorbi de oligopol complet sau oligopol partial.

Oligopolul complet presupune relatii foarte stranse intre firme, profiturile cumulate ale firmelor fiind maximizate (cazul ideal), in caz contrar avem oligopol partial (acesta are corespondent in practica).

Monopolul se particularizeaza prin existenta unui singur producator (vanzator) care dispune de intreaga oferta dintr-un anume domeniu sau ramura de activitate.

Situatia de monopol este diversa, existand monopoluri private sau publice, naturale sau legale (administrative, institutionale), tehnologice, obiective sau subiective etc.

In toate aceste cazuri monopolul isi exercita numai in aparenta dominatia absoluta asupra pietei, deoarece:

a) exista dictatul pietei - exercitat prin stabilirea pretului de vanzare - care modifica deseori dimensiunile cererii bunului creat de firma respectiva in sens contrar celor asteptate;

b) exista inlocuitori pentru orice bun economic, ceea ce da nastere unei virtuale concurente a produselor substituibile;

c) pozitia de monopol a unei anumite firme poate fi pusa sub semnul intrebarii pe o perioada mai scurta sau mai indelungata, datorita schimburilor economice internationale;

d) dominatia pietei de catre monopoluri se loveste de reactiile consumatorilor si uneori, chiar de reglementarile elaborate de stat in vederea protejarii cumparatorilor.

In situatia pietei de monopol pretul nu mai prezinta o variabila exogena a intreprinderii, aceasta fixandu-i nivelul in functie de o serie de factori, dintre care cererea si marimea costurilor de productie se detaseaza ca importanta, acestea conditionand direct volumul incasarilor si masa profitului.

4. Implicarea statului pe piata concurentiala

In prezent nimeni nu mai contesta necesitatea implicarii statului pe piata, cel putin prin impunerea unor norme, reguli de desfasurare a concurentei care sa avantajeze si producatorii si consumatorii. Reglementarea concurentei apare necesara datorita imperfectiunilor acesteia, datorita limitelor si consecintelor negative ale procesului concurential[3].

Politica economica in domeniul concurentei presupune un set de instrumente care stau la baza crearii, protejarii si dezvoltarii mecanismelor pietei libere. Ea urmareste sa previna practicile anticoncurentiale, dar si modificarile in structura economica ce pot facilita aceste practici.

Elaborarea si aplicarea reglementarilor in domeniul concurentei vizeaza o abordare structurala, focalizata pe cota de piata si pe concentrarea economica si o abordare comportamentala, concentrata preponderent pe combaterea practicilor anticoncurentiale si pe politica de preturi.

Promovarea si aplicarea concreta a legislatiei de protectie a concurentei trebuie sa fie flexibila, mai ales in cazul unor tari cu o piata interna de dimensiuni reduse, pentru a permite firmelor nationale sa poata atinge dimensiuni care sa le permita sa concureze pe piata internationala.

Situatiile de monopol si oligopol natural necesita o abordare corespunzatoare, recunoasterea lor ca atare, conferirea statutului de monopol legal si crearea unui regim institutional privind administrarea lor. In cazul industriilor noi se pune problema protejarii acestora cel putin pana la "maturitate" fata de concurenta straina a firmelor existente si incurajarea totodata a aparitiei si dezvoltarii unor firme nationale.

Abordarea comportamentala se concentreaza pe modul cum functioneaza mediul de afaceri urmarindu-se impiedicarea intelegerilor asupra preturilor, ca si acordurile de limitare a productiei sau de impartire a pietei. Distributia exclusiva, cooperarea intre firme in domeniul cercetarii-dezvoltarii, al stabilirii unor standarde, concentrarile (fuziuni, achizitii, societati mixte) sunt examinate fiecare in parte.

Practica in domeniul concurentei a demonstrat ca cel mai bun instrument de aplicare a legislatiei il constituie o agentie independenta, care sa aiba o viziune echilibrata a politicilor structurale si comportamentale, sa clarifice unele aspecte precum: precizarea clara a "pragului" deasupra caruia va fi aplicata legea (daca criteriile de pornire sau de respingere a unei investigatii sunt prea largi exista pericolul aparitiei unor monopoluri, iar daca sunt prea riguroase poate fi afectata cresterea si dezvoltarea economica); definirea pietei (de referinta), monopol sau pozitie dominanta; identificarea practicilor interzise in sine si a celor analizate de la caz la caz; separarea functiilor de investigatie de cele de decizie; posibilitatea de interventie in cazul unor politici guvernamentale care afecteaza concurenta.

In Romania legislatia aferenta concurentei este reprezentata de Legea 21/1996 (legea concurentei, armonizata cu legislatia din Uniunea Europeana), Legea 11(1991 - privind combaterea concurentei neloiale, Legea 31/1996 privind regimul monopolului de stat, regulamente si instructiuni elaborate de Consiliul Concurentei.

Recapitulare cuvinte cheie/concepte

concurenta; legea concurentei; instrumentele luptei de concurenta; instrumente economice; instrumente extraeconomice; concurenta loiala; concurenta neloiala; virtuti ale mecanismului concurential; limite; factori si conditii pentru conturarea mai multor tipuri de concurenta; indicatori de masurare a gradului de concurenta si monopolizare

concurenta perfecta(pura); caracteristici; atomicitatea participantilor; omogenitatea bunurilor; fluiditatea pietei; perfecta transparenta a pietei; perfecta mobilitate a factorilor de productie

concurenta monopolistica, trasaturi

concurenta imperfecta; conditiile concurentei imperfecte; oligopol; forme de oligopol; monopol; forme de monopol

politica economica in domeniul concurentei; abordare structurala si comportamentala; agentie independenta; legislatie aferenta concurentei